CAZEMATA

CAZEMATA,

a 21-a carte semnată de col. r. Dr. Constantin Moșincat , în curs de apariție la Editura Tipo MC Oradea, în colaborare cu altă editură orădeană va fi, cu siguranță, cea mai încărcată de informație istorico-militară de pe meleaguri bihorene din ultimul pătrar de veac. Despre Cazemate nu s- vorbit decât în „șoaptă”, dar au circulat legende, fără substrat documentar. Cazematele din Vestul României Mari  reflectă concepția strategică de apărare, ca obiectiv de ȚARĂ, în jurul căruia a gravitat voluntar toată societatea românească, potrivit devizei „Prin noi înșine”, pornită sub liberalul Gh. Tătărăscu, atât ca și concepție (1934), cât și ca execuție (începută în 1934). Mobilizarea populației, crearea unei siguranță a păstrării fruntariilor întregi, potrivit cu porunca strămoșească: „hotarele trebuie transmise întregi urmașilor”, biserica, armata și instituțiile statului au pus în mișcare toate resursele materiale, umane și sufletești. Între Betonul Cazematelor și Sufletul apărătorilor s-a cimentat o concepție națională favorabilă apărării!

Prima cazemată, 9 octombrie 1934, sfințită de Mitropolitul Nicolae, al Ardealului, Nicolae al Clujului și Nicolae al Oradiei, în prezența prim ministrului Gh. Tătărăscu, ministrul Ilasievici, al apărării naționale și ing. Irimescu al aviației, și a ofițerilor constructori ai Sectoarelor  Oradea și Diosig, a cunoscut un volum de muncă formidabil, detaliat, până la amănunt de Cazemată, de către autor, pentru prima oară în istoriografia românească.

Credința – stâlpul ce susține Bolta Cerească – Cazemata adevărului absolut.

Cazemata – superbă simfonie în paradisul sufletesc al neamului românesc

Cazemata – avancronică –

„Limba, legea, vorbe sfinte, la străbuni erau !..[1]

Credința, reprezintă adevărată moară a gândurilor – o colecția prețioasă de adevăruri pătrunse în noi, la care ne raportăm permanent! Potrivit acestui postulat, pledoarie pentru rostirea adevărului și aducerea ca martori a legiunilor de Martiri și Eroi, zidesc cazemata adevărului! Credința care se sprijină pe Stâlpul din Bolta Cerească, în strânsă conlucrare cu rațiunea, cu gândirea (militară, în concret) ca rod al fructificării creației, ca înțelegere a experiențelor trăite în evoluția gândirii, valorifică trecutul glorios traco-geto-dac.

Taina spiritului de unde vine?, se întrebau gânditorii militari. Poate din interiorul reprezentărilor abstracte, având: steagul ca simbol sculptat pe Columna de la Roma, – neînclinat de 2000 de ani – care îmbină toate simțurile, între care cel vizual predomină, dar acțiunea motrică se urnește prin virtutea moștenită!, înflăcărată de cuvinte încurajatoare, de strigătul de luptă al bărbatului înarmat, care conferă siguranță armurii sufletești. Ce făcea doxologia zamolxiană? Cultivă credința că dacii sunt nemuritori – de unde rezultanta și o gândire abstractă, un psihic puternic al invincibilității. Așa ceva rezultă din analiza chipurilor dacilor, reprezentați pe Columnă. Sau cum se întreba, ca pe sine, Eminescu: ce-i mâna pe ei în luptă?, ce voia acel apus? / Laurii voia să smulgă…/ A credinței biruință, pentru orice cavaler…// Și toată istoria, parcă, se desfășura ca o superbă simfonie într-un paradis sufletesc! Așa stând lucrurile se cuvine a cumpănii asupra modului de a gândi și relata într-un anume stil, mai bogat și complet, imaginile senzoriale percepute și relatate de cronici.

Preocuparea pentru studierea omului corporal și spiritual, ca executant al misiunilor militare (în cazul de față), presupune a pătrunde în structura intimă în care Mintea, dominatoare prin gândire, reprezintă o adevărată poteră suverană, care după libera și neîngrădita sa voie, condusă de capricii și ambiții aristocratice, autoritare sau/și cavalerești, dispune de viața, existența, averea, și fericirea ființei spirituale. Dreptul inimii, la iubirea de oameni, este mereu atacat de tiranica gândire, dominată de Zeul Marte. Rezultatul pentagramei, egal cu iubirea, va fi dominat de gândirea asupra căreia trebuie acționat în primul rând. Co-înțelegerea trup și suflet asigură unitatea și tăria deplină a omului de acțiune, în general, în cea militară în special. Teritoriul inimii e limitat pe când al gândii e fără hotar, fără bariere. Poate de aceea uneori riscurile gândirii sunt așa de mari și nesocotite în raport cu simțurile directe. Așa ne afundăm, în analiză, precum în labirintul marilor decizii care au schimbat viața oamenilor. Ne aducem aminte că poveștile din pruncie, rostite de bunici, erau amestecate în aura de mister. Mintea nu le poate totdeauna cuprinde și separa, mai cu seamă atunci când sunt rostite la lumina pală de la gura sobei. Apoi să nu ne mire când dăm peste exemple de mare cruzime săvârșite de zmei, vrăjitoare ori minți rătăcite!

Spiritul popoarelor și puterea lor, recompuse numai din rămășițele faptelor, se poate realiza, spre a le cunoaște, deoarece cioburile lasă mereu urme adânci, prin rădăcini. O urmă indubitabilă, ca mărturie, despre cultura geto-dacilor ne sunt sculpturile de pe Columnă, din chiar inima Romei. Fiind popor războinic, dacii au deprins arta fortificațiilor „murus dacicus”, cu ziduri arcuite, formate din pietre arcuite (cioplite) pentru porțile de cetate, de pildă. Apeducte ceramice și băi termale au făcut romani, sau daci mai întâi? Și pe aceste locuri (Herculane), Felix, monumente și stele funerare, etc. sunt mărturii de luat în seamă. Arhitectura clasică romană încorporează o seamă de portrete ale strămoșilor, de pe a căror chipuri se citește și se desprinde tărie de caracter, vigoare, dârzenie, demnitate, curaj, vitejie, adunate în jurul simbolului propriu: steagul. Omul spirit, omul social și psihologia experimentală și socială vor alcătui cea mai frumoasă, cea mai nobilă înflorire a spiritului omenesc în ziua de mâine, pentru viitorul omenirii.

Pentru aceasta însă sunt necesare, în opinia specialiștilor, minimum trei condiţii pentru sănătatea creierului şi a corpului: gândire pozitivă – fără stres, ură, invidie, lăcomie şi violenţă; hrănire sănătoasă, prevalentă cu legume şi fructe, care completează nevoia de enzime a organismului pentru o digestie completă, mai ales a cărnii şi lactatelor; activitate fizică continuă (gimnastică, mers pe jos, cel puțin câte 30 de minute, de 3 ori pe săptămână, sau alt tip de sport).

Între minte şi iubire, forţa iubirii este cea mai puternică. Iubirea în sensul său larg, Hristic, care vindecă şi anulează conflictele. Iubirea şi Iertarea sunt imperativele supreme ale armoniei dintre oameni. Napoleon a spus că oamenii au încercat să schimbe istoria cu sabia, în timp ce un singur om, Iisus, a cucerit-o printr-un cuvânt: iubire.

 „Cazematele acestea, sunt menite a risipi discordia și să asigure veșnicia fruntariilor noastre, sunt totodată Pace şi Înţelegere în afară, şi înăuntru – în cadrul acestui comandament permanent.”[2].

Titlul – Cazemata – esențializează ca un „pumn” înmănușat întregului conținut al cărții. Însă, așa cum atunci când ai gustat brânza și văzând că-i bună cumperi tot burduful, și aici, sorbind din spumantul titlu, vei citi, fără îndoială și fără răsuflare, toată cartea. Cazemata nu se referă, în primul rând și neapărat, la dimensiunea documentelor, ci la comuniunea în gândire (ancorată în tradiție și în actualitatea doctrinară) și în simțire (ancorată în experiența de război, pentru că despre rolul lor în apărarea ființei naționale este vorba în cele mai multe dintre texte). Relația dintre cazemate și apărători a fost multiplicată în plan spiritual de „al doilea brâu” și înfiripată în mentalul colectiv de conștiința națională, favorabilă apărării Țării.

Noutatea constă în faptul că este prima lucrare în istoriografia românească care abordează subiectul CAZEMATA, de pe granițele României Mari, ca o reconstituire a adevărului istoric deoarece, în timpul construirii, caracterul „strict secret” le-a ferit de deconspirarea consemnării caracteristicilor tehnico-tactice, apoi, după război, fiind dezafectate, în contextul relațiile socialiste bilaterale, destinse, dintre România, U.R.S.S. și Ungaria, nu se pomenea nimic despre trecut, astfel că nici o lucrare specifică nu s-a mai ocupat de Cazematele construite între 1937-1940.

Cazemata era destinată, în concepțiile politico-strategice de acțiune militară, pe toate teatrele de operații, în același timp, ca loc pentru proiecția specialiștilor și luptătorilor dar și cu rol moral, descurajator. Materialele documentare, provenite din arhive, au trimiteri utile pentru accentele puse asupra unui aspect sau altul, privitor la strategia și tactica întrebuințării forțelor la dispoziție pentru îndeplinirea obiectivelor politice, raportat la apărarea „fără gând de retragere”. Considerăm lucrarea utilă arhitecților și inginerilor constructori, pentru rezistența materialelor și a construcțiilor în sine, ca un posibil model de evaluare a costurilor, devizelor de materiale și întocmirea caietelor de sarcini, economiștilor ca model de organizare și gestionare a banilor publici, istoricilor și amatorilor de drumeții ca repere digitale ale vestigiilor istorice, dar și cu multe informații utile celor dornici de documentare în politici publice și de propagandă culturală, în perioade de crize economice și tensiuni internaționale.

Cazemata reprezintă o expresie Pașnică a românilor, care surprinde plăcut prin mesajul încărcat de Entuziasm, Patriotism, Curaj, Credință, Fidelitate și Onoare, încadrate de Vocația, Iubirea și Devotamentul proiectanților și constructorilor militari, dublat de Hotărârea, Fermitatea și Dârzenia apărătorilor, legați de Cazemate prin Jurământul de Credință față de Patrie. Cazemata poate fi o pildă de ingeniozitate, de Mândrie pentru generațiile de Patrioți cu țel comun.

Prin text și valoroase scheme, Cazematele sunt racordate inclusiv prin sistem GPS, ceea ce lasă o excelentă impresie de prezentare a concepției de construcție a cazematelor, pe cele trei aliniamente, fiind detaliate aspecte generale și specifice în privința amplasării, asigurării vizibilității pentru executarea focului, evitarea spațiilor protejate și defilate, legătura de foc cu cazematele vecine, protecția personalului și a mijloacelor de luptă, etc., în legătură strânsă cu pregătirea concomitentă a moralului trupelor și a populației. Autorul coboară printre ostașii generalului Georgescu P. Ion, și urcă spre Pădurea Eminescu și intră în cazemată cu unchiul Văsălică, apoi de vorbă cu guardul de geniu Mălinaș și îl însoțește în retragere pe slt. Țepelea pentru a înțelege determinarea atmosferei epocii. Așa își formează convingerea că la ardeleni jurământul nu-i vorbă în vânt!”, iar pentru strămoșii săi acasă însemna coloniile românești de la frontiera de vest, pentru care ajunseră la Budapesta, cu celebrul simbol al sg. Bivolaru. Acesta-i mesajul frumos al Cazematei: „Țara întreagă![3]

***

În Cazemată autorul pune apărarea în prim-plan politic și militar, tranșant, dar cu argumente, apoi stârnește provocări despre frământările și răspunderile acelora care s-au luptat vitejește, din ordinul patriei, pe fronturile din est și vest. Eu nu o să laud cartea, căci ea se recomandă pe sine, prin titlul incitant, ci doar am să afirm că are cel puțin meritul de a ridica, în subsidiar, o întrebare de mare curaj și actualitate: Care este CAZEMATA de astăzi a poporului român?

Cazemata exprimă voința națiunii române de a-și apăra vatra, cu sacrificiul bănesc enorm, însă și incapacitatea clasei politice de a-și asuma răspunderea. Carol al II-lea și Mihai I i-au trădat pe români. Trebuie să spunem adevărul. Altfel, generații întregi vor face din lași eroi, și le vor uita faptele celor cu adevărat merituoși.

***

Cazemata „ca mantaua muiată de ploaie” ne prezintă modele de ofițeri devotați, harnici, inteligenți, cum fusese „creatorul” colonel inginer Dumitru Vasiliu, colonel Constantin Vissarion, surprinși în frumoase portrete, dar și grade mici, mânuitori ai traiectoriilor de foc ai Cazematelor, a cărei rezistență a fost probată doar în încercările din poligon.

Remarcabilă și cuprinzătoare documentare, ingenios concepută sărind din treptele logice ale enunțurilor spre demonstrația posibilităților, având ca temei izvoare încă necunoscute. Spirit deschis și obiectiv, de cercetător titrat și militar „stăpân pe simfonia motoarelor (tanchist)”, colonelul dr. Constantin Moșincat, cu măiestrie remarcă calitățile umane, povestite cu farmec ca în „Pădurea Eminescu”, sau în dialogul cu „unchiul Văsălica”, ori pe traseul conferințelor ținute de (academicianul) Gabriel Țepelea – plt. TR atunci.

CAZEMATA, este o mărturie completă, de mult așteptată, ce merită toată lauda! Ea aduce în actualitate strategia de apărare, doctrina, arta operativă și tactica pe care au însușit-o și aplicat-o militarii de comandă, stat major și luptătorii într-o concepție care înmănunchează, ca într-un „pumn”, puterea armată a statului român, conform cu voința națională.

Remarcabilul efort intelectual al autorului ne răsfață cu pilde care dau noutate subiectului tratat ca un tot, bine argumentat. Cu siguranța „stăpânului pe situație” colonelul de stat major înnoadă hotărâri și decizii, printre obstacole și cazemate, pe fronturile celui de-al doilea război mondial, aspecte prezentate într-o notă critică și cu o privire analitică a realității, posibilităților, acțiunii și a deciziilor eronate, cum le argumentează cu știință, pe baza relației cauză-efect, consecințe. O asemenea bordare scoate în evidență faptul că întotdeauna există „soluții”, iar justificarea „soluției regale, unice” reprezintă numai un cor de justificări ale lipsei de curaj, lașitate sau chiar trădare.

Cazemata, poate fi luat ca un model de participare a poporului la propria creație de apărare, cu multiplele resurse financiare, depistate prin voluntariatul constituirii și subscripțiilor la F.A.N., și de interpretare a istoriei războiului al doilea mondial ca o „continuare a politicii”, – prin război – după falimentarea cedărilor fără luptă -, în cazul ultimilor doi Regi ai românilor: Carol al II-lea și Mihai I !

Pentru toată construcția din Cazemata ta, camaraderești Felicitări Costică!(4)

[1] Vasile Lucaciu, De anul nou, Tribuna Poporului, Arad, 1 ianuarie 1897

[2] Gheorghe Tătărăscu, Pentru ridicarea brâului de apărare, în Legea românească, nr. 20/1937, p. 186

[3] Prefață, Col. (rtr.) prof. univ. dr. Ion G. GIURCĂ

(4)Postfață, general Grigore Bartoș.

~ Va urma ~

În categoria Bez kategorii | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PACEA

 

PROGRAM

Ziua Internationala a Pacii – 21.09

“ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PĂCII”

Ing.MIORITA SATEANU

Cetătean de onoare al Municipiului Oradea

   ZIUA INTERNAȚIONALĂ a PĂCII este sărbătorită în fiecare an pe 21 septembrie.

MOTIVATIE: În 2001 Adunarea Generală a ONU a adoptat o nouă rezoluţie, 55/282 declarând ziua de 21 Septembrie a fiecărui an ca şi Ziua Internaţională a Păcii. „Ziua Internaţională a Păcii va deveni ziua de încetare a focului şi ziua nonviolenţei, o invitaţie către toate naţiunile şi popoarele să onoreze o întrerupere a ostilităţilor pentru toată durata acestei zile…” Rezoluţia „invită toate statele membre, organizaţiile sistemului ONU şi organizaţiilor non-guvernamentale şi indivizii să comemoreze, într-o manieră acceptabilă, Ziua internaţională a păcii, participând la educaţie şi conştientizarea publicului şi să coopereze cu ONU pentru instaurarea unei încetări globale a focului.”

Pacea nu este absenţa războiului. Este o virtute, o dispoziţie spre bunăvoinţă,  încredere, dreptate si bună inţelegere prin diplomaţie corectă. Aceasta zi este dedicată păcii și în special absenței războiului și a violenței. Ziua a fost sărbătorită pentru prima oară în 1982, iar de atunci este sărbătorită în fiecare an de mai multe națiuni, organizații politice, militare și oameni

Pentru a inaugura această zi smnificativă pentru lumea întreagă in data de 21 sepetembrie, „Clopotul Păcii” este sunat la sediul ONU (în New York City). Acest Clopot al Păcii  este turnat din monede donate de copii de pe toate continentele, cu excepția Africii și a fost un cadou de la Asociația Națiunilor Unite din Japonia, ca „un memento al costului uman în război”. Pe inscripția de pe o parte se poate citi, „Trăiască pacea absolută în lume”.

Dragi prieteni, PACEA este cel mai preţios cadou.

Generaţia mea a cunoscut ororile războiului, a auzit si s-a cutremurat la auzul

exploziei bombelor lansate din avioanele in *picaj* , bombardierele care plantau

bombele la fel cum se aprind pe rănd artificiile colorate proiectate pe cer la evenimentele si zilele naționale sau internaționale sărbătorite de comunitate

Generația  de adulți si tinerii , niciodată n-a trebuit să lupte pentru această PACE,ea ne-a fost oferită pe o tavă de argint, de către oamenii care au luptat pentru ea, sunt eroii care si-au  dăruit  viaţa lor pentru a infăptui pacea pe pământ
Pe tot cuprinsul Europei, cimitirele ne amintesc de băieţi tineri care niciodată n-au ajuns acasă şi a căror amintire noi o preţuim.

Generaţia noastră, cea de azi, nu este proprietara acestei PACII; noi suntem numai păstrătorii, paznicii ei.

Noi putem doar preda această PACEA greu obţinută, copiilor nostrii,în aceeaşi stare în care ne-a fost oferită nouă.

Generaţiile viitoare nu ne vor ierta niciodată.Noi , generația de azi, nu  putem risipi PACEA . Pur şi simplu nu avem dreptul să facem asta.

Trebuie să facem tot ce este posibil, acum, pentru a păstra PACEA si a opri orice tentatiavă de a distruge  PACEA

Ziua Internațională a Păcii, este considerată o zi cu semnificații deosebit de importante in viața intregului glob, in viața tuturor popoarelor, mai ales in zonele in care conflictul armat este declanșat si continuă, face victime , distruge vieți , opresște activitatea instituțiilor, a școlilor si a intregului aparat de stat

Același lucru se intâmplă si in zonele in care grupuri masive de emigranți sosesc din toate părțile , sufoca starea de normalitate a zonelor in care au intrat. Dar este deosebit de dureros faptul că aceaști oameni iși părăsesc bruma de agoniseală adunată pe parcursul vieții si iși părăsesc casa, familia, rudele, locul de muncă si bineințeles si țara natală, vor să uite de suferințele, lipsurile si atrocitățile in care au trăit si se indreaptă cu speranțe mari, spre alte meleaguri pentru a –si asigura familia de o viață liniștită, decentă, a respectului umanității

Suntem ingrijorați pentru  ca acest fenomen nu este departe de noi, suntem ingrijorati pentru acesti oamnei sărmani si lipsiți de toate condițiile normale de viață

Noi ne bucurăm că am uitat demult ce inseamnă a trăi sub bubuitul armelor, a exploziilor datorate bombelor si a șuieratului provocat de avioanele bombardiere.

Mai sunt multe persoane in viață care au trăit ororile Războiului al Doilea Mondial, in urma căreia LIBERTATEA  si PACEA  obținută au fost un prețios cadou

Fiind conștienți că trăim vremuri destul de impovărătoare, că sunt unele disfuncții in bunul mers al vieții societății, al familiilor, al sistemului de invățământ si de sănătate si poate si in alte compartimente ale țării, totuși noi trebuie și in aceste condiții să conviețuim pașnic, să ne respectăm reciproc si să nu uităm că PACEA nu este absența CONFLICTULUI  , ci prezența ALTERNATIVELOR CREATIVE, pentru a răspunde la conflict

Deasemenea trebuie să nu uităm să punem preț pe cuvântul rostit, să nu uităm să iubim, să iertăm, să tolerăm si ….aceste sentimente să fie susținute prin dialog, negocieri si multă, multă ințelepciune cu tendințe de dipolmație.

Să nu promovăm cinismul, atitudinea ostilă, lăcomia, lipsa de omenie, insensibilitate, aroganță, ignoranța,….. aceste stări , sentimente sunt de cealaltă parte a baricadei.

Opusul violenței este comunicarea , dar aceasta cere timp, efort, strădanie si răbdare

Astăzi, sau poate de mâine, fiecare din noi, să promovăm pacea cu dragoste, cu bună ințelegere, respect unul față de celălat indiferent cine este, ce limbă, ce confesiune , ce vârstî si ce stare socială are.

Să ne educăm copii in spritul respectului , să fim adevărate modele pentru copii noștrii, să deschidem capitolele educației prin buna cuviință  “cei 7 ani de acasă”

Pentru că acești copii, tineretul de azi ne vor asigura o viață pasnică, liberatea in sensul corect al cuvântului si vor știi să ne apere drepturile, vor veghea ca bătrânețele noastre să fie fericite si vor fi conștienți că PACEA este cel mai important obiectiv pentru familie si pentru stabilitatea , integritatea si bunăstarea intregii țări.

Fie ca toate aceste  mesajele care vor fi rostite azi să fie percepute, respectate si aplicate pentru a fi PACE pe intregul pământ

SĂ FIE PACE, PACE , SĂ FIE PACE PE PĂMÂNT.

 

    

 

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

SĂRBĂTOARE

Omagiul profesorului univ. emerit Dr. Viorel Faur

Născut pe 5 martie 1941, profesorul Viorel Faur a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani. La Cercul Militar Oradea, în după amiaza de 8 septembrie 2021, la ora 17.00, s-au adunat să-l felicite pe universitarul emerit Dr. Viorel Faur, colegi de la Universitatea din Oradea, prieteni, cunoscuți, cavaleri și simpatizanți ai Muzei Clio, sub al cărei steag a slujit și scris cu acribie distinsul cavaler.

Ceremonia a debutat cu Imnul Național, cântat de întreaga asistență. Unul din cei trei coordonatorii ai volumului omagial, col. r. dr. Constantin Moșincat a făcut o scurtă prezentare a celor consemnate de mai mulți autori, din care reținem:

Cu prilejul marcării celor 80 de ani s-a alcătuit și acest volum Omagial în care au ținut să-l felicite în scris: Miron Balga, pe cel etichetat „risipitorul de energie spirituală, fondatorul revistei de istorie militară și cultură „Cetatea Biharia”, care, după o experiență benefică cu seria nouă a revistei „Cele trei Crișuri”, revistă pornită de George Bacaloglu, după Marele Război, a continuat să inițieze. Și cum să nu-l admiri, se întreba ca pe sine semnatarul, pe cel ce are „în Pridvor peste 30 de cărți, sute de articole și studii (…). Cavaler al spiritului prin cartea și făptuirea culturală sunt icoane care luminează paradiziac din iconostasul iubirii și gândirii, care sparg tipare și călătoresc în rădvane aurite, trase de fluturi albaștri, printre oameni și zei, punând peceți celeste în izvoare, certitudini în rădăcini și orizonturi noi pe retina interioară…”.

*

Solemn, colocvial, semeț, prietenos, exigent, generos, cu aer de exeget, dar și cu un spirit adecvat anturajului, Viorel Faur este întrupat cu har ceresc. Cu o atitudine demnă, serios, riguros, cu un discurs oratoric cuprinzător jonglează cu informația istorică argumentată ce se transpune în Reper. Meticulos, organizat, scrutător în spiritul veacului este un fapt cert, Omul și Istoricul au rezonat spre a da „aură publică personalității sale”, scurt și concis, după cum sublinia Dr. Florin Ardelean, „Viorel Faur a știut să-și joace cartea cu farmec și distincție”(p.19).

*

Om tare, susține Blaga Mihoc, cel ce-l știe de-o viață, reprezintă întruchiparea unui Om adevărat, dăruit de pronie, cu apanajul unor calități deosebite, ținând de minte și inimă”, adică Om cu învățătură și adevăr! (p.23).

*

În doar două pagini, profesorul Sever Dumitrașcu radiografiază amintirile tinereții, întâlnirile lor cu pleiada de Oameni din Bihorul interbelic, punându-și „nădejdea în alte vremi” (p.25), clădind împreună edificii culturale monumentale: Muzeul Țării Crișurilor, Anuarul Crisia, Biharea, Nymphea, Universitatea orădeană pentru fii Neamul Românesc.

*

Profesorul Ioan Horga îl numește pe Viorel Faur oratorul profund, țintind, cu dimensiune patriotică, care trezește puternică empatie, pentru că el se sprijină pe o clară punere de problemă, pe o dezvoltare logică și argumente reieșite din miile de documente studiate”(27). La toate aceste aprecieri Sorin Cuc, Dan Poinar și Elena Marian relevă implicarea activă în viața Cetății, al cărui Cetățean de Onoare este. Opera bibliografică este adunată sârguincios în 399 de puncte de către Antonio Faur.

*

Timpul implacabil se scurge și trece prin noi. La 80 de ani profesorul Viorel Faur, este omagiat de către Universitatea din Oradea, la temelia căreia a pus umărul și a trudit alături de alți dascăli pentru a școlii generații de studenți (25 de ani), aici, acasă la Oradea. Cu această ocazie, sub egida Universității, s-a scos și al 5-lea volumul aniversar (primul la 60 de ani, 2001 – Istoria – ca experiență intelectuală, fiind primul volum omagial scos la Universitatea orădeană, statornicind astfel și un mod de urmat), apoi celelalte din 5 în 5 ani, în care sunt cuprinse zece intervenții grupate sub titlu: „Personalia”, mai sus amintite, urmate de 18 studii și articole cu dedicație profesorului aniversat, cu o tematică diversă, ca de pildă, sub semnăturile unor erudiți și consacrați autori: Oradea – file de istorie și episoade de conviețuire (sub semnătura academicianului Ioan Aurel Pop,) Nicolae Iorga și instituțiile culturale românești din Transilvania (prof. dr. Ioan Bolovan), Televiziunea și producția de televiziune – „arme” în confruntarea dintre ideologiile socialiste și democrațiile occidentale (col. prof. univ. dr. Constantin Hlihor, Nicolae Melinescu), alte comunicări abordează o tematică de istorie locală, cu rezonanță națională: Aspecte ale divizării Bihorului după Diktatul de la Viena (Lucian Popa), cercetările arheologice din Velența (Florin Sfrengeu), Evreii din tabara de lucru de la Vârciorog (Diana Iancu), sau altele cu aplicație militară: Cazemata (Constantin Moșincat), Înfășurați în steagul României Mari (Marin Moșneagu), Bătălia pentru Oradea în cadrul operației Debrețin (Dan N. Poinar), sunt doar câteva exemplificări.

*

În al doilea rând, președinte executiv la  Asociația Națională a Cavalerilor de Clio, col. r. Dr. Constantin Moșincat, și-a amintit că în urmă cu 15 ani l-au omagiat pe întâiul cavaler Dr. Viorel FAUR (și președinte de Onoare), pentru care i s-a înmânat Brevetul și „Sabia de Cavaler de Clio”, pe care a pătrat-o în „cui”, dar a învins cu „arma” cuvântului scris, iar de data aceasta aprecierea se îndreaptă spre cei 15 ani din urmă, drept pentru care recunoaștem și consemnăm dreptul, prof. univ. Dr. Viorel Faur de a purta la vedere „BASTONULUI DE CAVALER”. Un gest firesc cu o încărcătură profundă de solidaritate a cavalerilor ca însemn  de Demnitate îl v-a ajuta, la nevoie, și-l v-or ajuta pe Prof. Dr. Viorel Faur să rămână vertical, în slujba Adevărului rostit întreg.

Lector univ. Dr. Ioan Laza, moderatorul acțiunii a spicuit din materialul trimis de Președintele Academiei Române,„

Pe vremuri, un înțelept profesor mi-a dezlegat înțelesul adânc al acestor vorbe eminesciene: „moșia”, înainte de a fi țara cea mare, patria tuturor, locul de naștere și de îngropăciune a părinților și moșilor noștri, este țara cea mică, adică bucata de pământ a fiecăruia. Câtă vreme țăranul român a dispus de propria sa bucată de pământ (lăsată de cei născuți înaintea lui, de moși, fapt pentru care se și chema moșie), el a avut obiectul concret al luptei sale, al sacrificiului său (de aceea țăranii au urmat chemarea lui Mircea și au biruit la Rovine); dar când moșia cea mică, proprietatea lui, i-a fost răpită, el nu a mai putut apăra nici moșia cea mare, a tuturor, care era țara. Cum să aperi întregul dacă-ți lipsește partea? Țara cea mare nu mai putea fi obiectul dragostei lui, dacă nu mai avea ce să iubească la casa lui, în curtea lui, pe pământul lui. Astfel, țara cea mare a riscat de câteva ori să se risipească, până când noi energii au strâns din nou în mănunchi voința acestui popor.

În contextul de față, putem parafraza și considera că moșia cea mică este orașul Oradea, adică ceea ce numim comunitatea orădeană, cu viața ei culturală de înaltă elevație spirituală. Ea este lumea în care ne mișcăm, casa fiecăruia și fără ea suntem pierduți, ajungem în rătăcire și risipire. Iubindu-ne comunitatea locului de naștere și de viață, ne vom putea iubi și comunitatea cea mare, care este țara. Ne putem supăra pe oameni, pe indivizii care ne necăjesc și ne amărăsc, pe anumite instituții ticăloșite, dar nu ne putem supăra pe subiecte colective cum sunt țara cea mică (comunitatea) și țara cea mare (România), azi parte integrantă a comunității europene. „Iubirea de moșie” despre care scrie Eminescu frumos, „de din vale de Rovine”, era așa de obsedantă în mintea românului de odinioară încât din ea s-a născut – ceea ce mai puțină lume știe – proverbul foarte vechi „Ai carte, ai parte!”. Demult, în Evul Mediu, numai cine avea act de donație, adică un înscris sau o „cartă”, avea partea lui de pământ; cine nu, rămânea al nimănui, bântuit de sărăcie, fără niciun rost în lume. Mai apoi, când lucrurile s-au schimbat și când învățătura a început să determine rostul omului în lume, românii, pe nesimțite, au dat un nou înțeles zicătoarei: „cine are școală, are parte de o soartă bună”, pentru binele personal și colectiv. Obsesia școlii (și a credinței) ne-a scăpat de catastrofe și ne-a ferit de dispariție în neant.  De altfel, iubirea de pământ și de învățătură ne-a dat ființa colectivă, națională, ne-a determinat să găsim forța de regenerare, să ne refacem mai puternici după fiecare nenorocire.

Astăzi, împreună, avem capacitatea să reînviem ambele sensuri ale proverbului și să-i învățăm pe tineri ce înseamnă iubirea de moșie și de școală, ce rosturi au țara și învățământul, cât de mult dragostea de cunoaștere poate să ne înalțe spre dragostea de țară. Așa, vom scăpa de imperiul banului, de credința că „se poate și așa”, de tentația de a huli mâna care ne hrănește, și ne vom putea înălța la rangul de adevărați dascăli ai neamului, convinși că numai prin școală și prin muncă se poate ajunge la demnitate, la împlinire, la frumusețe sufletească. Cu astfel de calități, cultivate cu grijă, vom ajunge cu toții demni – călăuziți de credința în Dumnezeu – să ne iubim moșia cea mică, ca s-o putem iubi pe cea mare, Țara, fără de care nu putem iubi nici Europa, nici omenirea. De noi depinde sădirea în mințile și sufletele tinerilor a acestei mari iubiri, care să-i facă drepți, dar mai ales buni, apți să se cheme Oameni și să cânte Oda bucuriei.

Din scrisoarea ambasadorului României în Luxemburg, Lilian Zamfiroiu, amfitrionul evenimentului sărbătoresc, a citat următorul pasaj: „Mă înclin cu respect în fața Profesorului meu – ajuns, iată, într-un moment al vieții și al carierei științifice când poate fi asemuit unui adevărat Patriarh al Țării Crișurilor – și-i mulțumesc cu recunoștință pentru tot ce m-a învățat și, într-o mare măsură, pentru devenirea mea de astăzi. Căci, e important de subliniat, generozitatea domnului profesor față de mine nu s-a manifestat doar în limitele menționate mai sus cu câteva rânduri, ci mai ales în raport cu cele ce m-a învățat. Când mă uit astăzi în urmă și realizez unde mă aflam – pe scara cunoașterii, desigur – când i-am fost prezentat și unde m-a adus la încheierea colaborării noastre, înțeleg pe deplin câtă răbdare și înțelegere a putut să aibă cu un „ucenic” al cărui singur merit a fost că și-a ascultat Magistrul, fără să-i iasă din cuvânt: am citit tot ce mi-a dat să citesc, am căutat în arhivele diplomatice românești și italiene tot ce mi-a indicat să caut și m-am perfecționat pe cât am putut în stilul de redactare a unei lucrări științifice! ”

Dintre cei prezenți au ținut să adreseze fericitări sincere prof. univ. dr. Sever Dumitrașcu, – coleg la Muzeul Țării Crișurilor – cu amintirea anuarelor și revistelor la care au trudit – al pasiunilor comune de cercetare și al strânselor relații de prietenie. Maturitatea deplină, la vârsta înțelepciunii i-a găsit în amfiteatrele Universității din Oradea, indrumând licențele studenților și tezele doctoranzilor.

Col. r. ing. Dan Poinar, a menționat prezența constantă a profesorului omagiat, în toate acțiunile Asociațiai Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, cu prilejul sfințirii ori îngrijirii monumentelor, pe trasee de pe „Urmele Eroilor” bihoreni la Leș, Nojorid, Tinca, Beiuș, Vașcău, ș.a. ce vor rămâne Repere patriotice.

Salutul Gl. Creț (prezentat de Florian Mirică), al Dr. Florin Ardelean, – prezentat de Dr. Ioan Laza, Av. Dr. Balaci Pascu, a punctat faptul că Opera istorică a profesorului ce i-a stat la dispoziție l-au inspirat în arat dramatică inclusă în câteva piese de teatru avându-i ca Eroi pe: Eva Hainman, Regina Maria,  Avram Iancu. În final, cu o intervenție patetică gl. Crăciun Leucea, cel ce a slujit Patria sub drapelul Tricolor, și-a amintit de pilda de patriotism al profesorului, „copiată” din vremea cât a fost la Oradea, apoi ca scutier în Arcul Carpatic, comandant de Brigadă de Vânători de Munte de la Sfântu Gheorghe, ori/și grănicer pe frontiera de la Timișoara, în toate ocaziile sorbind din „izvorul inepuizabile de energie”, folosind cu rost și folos argumentația științifică prin mesaje clar, limpezi și fără posibilitate de interpretare. Cu toții au transmis profesorului Viorel Faur, sănătate și La multi ani!

După aceste momente, vizibil emoționat Viorel Faur a mulțumit familiei care l-a sprijinit totdeauna, precum și tuturor participanților de a căror prezență numeroasă s-a bucurat tare, iar celor care l-au apreciat și s-au ostenit în scris al omagia în volum le-a adresat un gând de mulțumire. Ca întotdeauna, într-o dispoziție sufletească, familiară, destinsă, prietenească profesorul s-a așezat, sprijinit în bastonul proaspăt primit, cu mare bucurie, a relata despre întinsa activitate științifică, politică și ca activist cultural în Cetatea Bihorului.

Vizibil Mândru de prestația din cei 80 de ani, cel ce-a coborât cu straița ca desagă de pe Sprânceana Bihariei  (cum zicea cu aceași Mândrie prof. Sever Dumitrașcu, că e pui de Moț – ajuns la Facultatea de la Cluj, n-a știut cânta la pian, dar doinea din fluier ca horea și Iancu) conștientiza faptul că aici la Oradea s-a creat o stare de spirit, un scut care apăra Credința, Speranța, Nădejdea și Cultura românilor. A mărturisit profesorul că pe masa de lucru îi stau documente pentru a istorisi despre Amintiri parlamentare și înconjurul lumii, precum și despre proiectul de suflet: Memorii.

Seara s-a încheiat cu o fotografie de grup, felicitări, discuții amicale, și sesiune de autografe și în cor cu La Mulți Ani!.

 

 

 

 

 

 

 

 

În categoria Articole, Autori | Lasă un comentariu

FELICITĂRI MAGISTRE, VIOREL FAUR

mulțumesc, Domnule Profesor!

 Lilian Zamfiroiu,

Ambasadorul României în Marele Ducat al Luxemburgului

 

Pe domnul profesor Viorel Faur l-am cunoscut relativ târziu, pe la începutul toamnei anului 2001. Doar ce „descoperisem” Fondul Italia din arhiva diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe și, fascinat fiind de bogăția și chiar ineditul unor documente, cochetam cu ideea dezvoltării unei cercetări care – de ce nu? – să se finalizeze chiar cu un doctorat. A fost suficient ca, într-o împrejurare oarecare, dorința mea să ajungă la urechile regretatului profesor Teodor Maghiar, rectorul fondator al Universității din Oradea, pe atunci încă în funcție, care a fost foarte categoric: „Nu neg că și în alte Universități din țară există profesori bine pregătiți, dar la noi, la Oradea, îl avem pe cel mai competent îndrumător pentru domeniul pe care vrei tu să-l cercetezi. Este profesor universitar și a fost primul președinte al Comisiei de Politică Externă a Senatului României[1], în prima sa legislatură, 1990-1992. Se numește Viorel Faur”. Cine l-a cunoscut pe domnul rector Teodor Maghiar va fi de acord cu mine că domnia-sa nu propunea, el decidea! Prin urmare, peste numai câteva zile eram la Oradea, față-n față cu un domn înalt, impunător, cu părul (destul de) bogat – alb dar lung! – și având o privire sfredelitoare. După cele câteva fraze politicoase de început, mi s-a adresat în cel mai neaoș stil ardelenesc, direct, fără ocolișuri: „Apăi, dragă domnule, oi veni dumneata de la București, dar să nu crezi cumva că dacă te-a trimis Rectorul ești ca și acceptat! Pe mine va trebui să mă convingi, mie trebuie să-mi știi carte”. Mărturisesc că, deși nu aveam nici eu alte așteptări, faptul de a mi se fi spus așa, direct, „de la obraz”, după nici 10 minute de când ne cunoscusem, mi-a provocat un fior rece pe spinare… Era cât se poate de clar că, dacă aveam să doresc în continuare a desfășura acea cercetare, nu-mi va fi deloc ușor cu domnul profesor Viorel Faur ca îndrumător de doctorat! Cum nici nu mi-a fost, de altfel, cu atât mai mult cu cât facultatea absolvită de mine nu a fost Istoria, ci Filologia. Iar de la încheierea studiilor universitare trecuseră, deja, vreo 14 ani…

Peste mult timp, profesorul Faur, devenit între timp chiar mai apropiat decât, poate, ar fi fost normal să fie un profesor îndrumător cu doctorandul său – și voi da detalii în acest sens puțin mai târziu – mi-a recunoscut că prin acea atitudine a dorit încă de la început să-mi scoată din cap „fumurile de București” (!) și chiar lua serios în calcul eventualitatea de a-l refuza pe „trimisul Rectorului” dacă acesta nu venea cu o propunere serioasă, respectiv cu o temă de cercetare care să prezinte un bogat potențial. Și a mai adăugat că, deși enunțarea temei de cercetare pe care am propus-o mai târziu[2] nu avea nimic spectaculos în formulare (se pare că acest aspect a constituit chiar un avantaj, fiind interpretat ca o notă de seriozitate), a acceptat-o fără rezerve pentru că deschidea o perspectivă reală de acces și valorificare a unor documente de mare valoare, multe dintre ele inedite, din ambele arhive diplomatice: atât din cea românească, dar, mai ales, din cea italiană. S-a dovedit, ulterior, că așteptările domnului profesor au fost corect dimensionate și adaptate perfect profilului meu de diplomat, lucrător în Ministerul Afacerilor Externe, pentru care accesul și cercetarea în cele două arhive diplomatice (cea românească se afla chiar în coordonarea mea în acea perioadă!) nu ar fi trebuit să constituie o problemă. Și, într-adevăr, nu a fost nicio problemă de acces… Dificultățile au venit din altă parte, dar, până la urmă, le-am depășit pe toate cu sprijinul direct al profesorului meu îndrumător.

Sunt absolut convins că volumul aniversar pe care-l țineți acum în mână conține multe pagini care subliniază calitățile excepționale de dascăl, cercetător și, poate mai ales, de istoric al locurilor de baștină pe care domnul profesor Viorel Faur le-a etalat strălucit de-a lungul unei cariere prodigioase. Autorii acestor pagini sunt, cu siguranță, persoane care i-au fost apropiate profesional mulți ani, foști studenți, colaboratori, prieteni ori simpli admiratori care fie i-au citit lucrările, fie i-au ascultat conferințele sau cursurile universitare. De aceea nu am intenția de a mă referi pe larg și a scoate în evidență de-a lungul acestor câteva rânduri calitățile profesionale ale personalității omagiate – deși m-am „adăpat” cu nesaț din izvorul acestora în perioada când am beneficiat de îndrumarea sa – deoarece sunt sigur că o vor fi făcut-o alții, mult mai bine decât aș fi reușit eu. În schimb, aș dori să scot în evidență altceva, respectiv unele dintre acele însușiri pe care le-am cunoscut dincolo de atitudinea sobră și impozantă, ușor distantă chiar, pe care o afișează în public. Pentru că mă număr printre cei privilegiați care-l cunosc destul de bine și pe soțul doamnei Rafila Faur sau pe părintele lui Dorli Bădescu (concitadina mea „capitalistă”) și al lui Antonio Faur (el însuși un istoric, profesor universitar și îndrumător de doctorat) și, nu în ultimul rând, chiar și pe bunicul celor două nepoțele – una de la Dorli și cealaltă de la Antonio. De altfel, am convingerea fermă că acestea sunt adevăratele surse de unde domnul profesor s-a alimentat și continuă să se alimenteze cu energie, care i-au conferit și-i conferă vigoarea și neliniștea spiritului, dar care i-au asigurat, totodată, liniștea creației și confortul sufletesc.

Spuneam ceva mai înainte că voi și argumenta afirmația privitoare la faptul că relația cu domnul profesor Viorel Faur și familia sa a devenit, în timp, una apropiată, chiar peste „normalitatea” raporturilor dintre un profesor și doctorandul său. Probabil că la baza acestei apropieri s-a aflat – dincolo de reticența primei întâlniri – ceea ce am putea numi sinceritatea abordărilor. Cred că, pe de-o parte, domnul profesor a realizat că nu mă caracterizează, nicidecum, „fumurile de București”, iar, de partea cealaltă, am fost realmente cucerit de stilul foarte direct de comunicare, tipic „ardeleanului pursânge”, pe care-l utilizează cu aceeași dezinvoltură atât în Aulă, cât și în… bucătăria casei! A fost puțin surprinzător pentru mine – diplomat obișnuit cu adresări mai subtile, folosite, uneori, „pe ocolite” – să constat că poți rosti aproape orice, atât afirmații simple, benigne, cât și altele mai puțin comode, poate chiar dureroase, unele, cu o dezinvoltură dezarmantă, fără să provoci ilaritate sau să lași loc de interpretări… Pur și simplu, direct la țintă! De altfel, aveam să realizez că și scrierile domnului profesor sunt la fel de curate și clare, ușor de receptat și cu o argumentație impecabilă. «Le Style c’est l’Homme», după cum spunea francezul Buffon, care mai adăuga că un bun scriitor nu este cel care înlănțuie cuvinte, ci acela care înlănțuie idei. Exact cum o face și cum a făcut-o toată viața de până acum domnul profesor Viorel Faur.

Am mai spus, de asemenea, că mă număr printre cei privilegiați de o apropiere mai specială cu familia Faur. Și cum să nu mă consider astfel când, amintindu-mi de perioada drumurilor destul de dese pe care eram nevoit să le fac la Oradea pentru pregătire, predarea și susținerea referatelor ori pentru examenele de etapă, retrăiesc și acum cu aceeași intensitate emoția momentului când domnul profesor, realizând că banii „nu mă dădeau afară din casă” – cum nu mă dau nici astăzi, de altfel! – mi-a deschis ușa propriei locuințe și mi-a pus la dispoziție o cameră, pentru a nu mai fi nevoit să plătesc, de fiecare dată, hotelul… Iar dacă cineva își închipuie că „doar” la atât s-a rezumat generozitatea gestului, se înșală, deoarece ar trebui să știe că într-o familie de ardeleni masa se servește pentru toată lumea din casă, iar refuzul de a te supune acestei reguli – oricât de politicos și argumentat ar fi – nu este privit cu ochi buni. Cu alte cuvinte, ca să folosesc un termen la modă astăzi, din acel moment am beneficiat de un regim „all inclusive” – și gratis, pe deasupra! – cu ocazia fiecărei deplasări pe care a trebuit s-o fac la Oradea. Și, pentru a duce „spovedania” până la capăt, trebuie să mai adaug că, ulterior, începând cu toamna lui 2006 și până la susținerea tezei de doctorat, în 2010, „degetul” pe care mi l-a întins inițial domnul profesor s-a transformat într-o adevărată „mână” (întreagă!), deoarece locuința domniei sale a devenit loc de popas pentru toată familia mea, în drumurile cu mașina spre și dinspre capitala Franței, Paris, unde fusesem trimis de Ministerul Afacerilor Externe ca adjunct al ambasadorului academician Nicolae Manolescu, pentru a reprezenta România pe lângă UNESCO. Oare ar putea cineva, în locul meu, să uite toate acestea? Eu nu cred că este posibil, deoarece sunt gesturi pe care numai oamenii cu o noblețe sufletească aparte sunt capabili și vor să le facă. Iar domnul profesor Viorel Faur este, cu adevărat, un astfel de om, o „rara avis” a zilelor noastre. Face parte din acea categorie, foarte selectă, de persoane în preajma cărora simți instinctiv nevoia să te înclini cu respect.

În ceea ce mă privește, mă înclin cu respect în fața Profesorului meu – ajuns, iată, într-un moment al vieții și al carierei științifice când poate fi asemuit unui adevărat Patriarh al Țării Crișurilor – și-i mulțumesc cu recunoștință pentru tot ce m-a învățat și, într-o mare măsură, pentru devenirea mea de astăzi. Căci, e important de subliniat, generozitatea domnului profesor față de mine nu s-a manifestat doar în limitele menționate mai sus cu câteva rânduri, ci mai ales în raport cu cele ce m-a învățat. Când mă uit astăzi în urmă și realizez unde mă aflam – pe scara cunoașterii, desigur – când i-am fost prezentat și unde m-a adus la încheierea colaborării noastre, înțeleg pe deplin câtă răbdare și înțelegere a putut să aibă cu un „ucenic” al cărui singur merit a fost că și-a ascultat Magistrul, fără să-i iasă din cuvânt: am citit tot ce mi-a dat să citesc, am căutat în arhivele diplomatice românești și italiene tot ce mi-a indicat să caut și m-am perfecționat pe cât am putut în stilul de redactare a unei lucrări științifice! Îmi voi aminti toată viața cu nostalgie de multele, chiar foarte multele ore de discuții petrecute pe canapeaua din sufrageria domnului profesor, acolo unde am început de la deslușirea semnificației și folosirii termenului „ibidem”, de exemplu, și am sfârșit cu exigențele redactării discursului de mulțumire adresat membrilor Comisiei de acordare a titlului științific de „doctor”… Între aceste două repere, tot ce am acumulat, dar absolut totul, îi datorez domnului profesor Viorel Faur.

De aceea, acum, la ceas aniversar, alături de urarea sinceră „La Mulți Ani!”, cred că sentimentele mele de recunoștință nu se pot exprima altfel mai bine decât printr-o singură propoziție:

Vă mulțumesc, Domnule Profesor!

[1]Mai târziu am aflat, chiar de la domnul profesor Viorel Faur, că structura pe care a condus-o la Parlament era una comună Senatului și Camerei Deputaților și se numea „Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare”. Fapt care nu schimba cu nimic esența lucrurilor…

[2]„Raporturi diplomatice româno-italiene. 1918-1940”

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

MARIA, La mulți ani!

Tuturor purtătoarelor Sfântului nume: Maria, La mulți ani!

Vă urează Cavalerii de Clio.

Voichița Maria Moșincat, Viviana Maria Moșincat, Maria Cordoș, Mirela  Cristea (Țolaș) Maria Buboi, Maria Gudea, Maria Moșincat, Măriuța Moșincat, Dr. Maria Vaida, Miorița Săteanu, Maria Trandafir, Mariana Poinar, Mariana Pobirci, Mariana Zintz , Mariana Caciora, Maria Petre, Maria Donca, Mariana Pavaloiu, Maria Corda, Marian Munteanu , Marian Moșneagu, Marin Curta, Marius Apostol, Marius Crișan, Marian Tudor, Marian Borovină, Nicoara Marius, Maria Donca, Elena Cristina Marian, Maria FILIPOIU, Mariana Pavaloiu, Mariana G. , Maria Garbe , Maria Adochitei, Maria Lungu, Maria Morar, Maria Stefanache, Clenciu Marian, Maria Ilie , Petcu Marian, Mariana Jacan, Nencescu Marian, Pop Marin, Marius Finca, Marius Indrea

În categoria Articole, Autori | Etichete | Lasă un comentariu

COMEMORAREA DURERII SI SUFERINȚEI DUPĂ 81 DE ANI

Dictatul de la Viena – consecințe

Col. r. Dr. Constantin MOȘINCAT

Parastas de pomenire a Martirilor, Refugiaților și Deportaților, la monumentul de la Carei – 29.08 2021 – Organizator ASTRA Carei

După cum este cunoscut, pe 30 august 1940, Hitler și Musolini apăsau creionul pe harta României Mari, din care au desprins, cu de la ei putere, din teritoriul de Nord-Vestul țării peste 42.500 km. Suferințele au curs de îndată ce delegația română, prin de Ministrul de Externe Manoilescu, leșinat (secondat de ardeleanul Valeriu Pop) văzând nedreptatea făcută și condițiile impuse în cele 9 puncte[1]. Apoi, tot ce a urmat, după răgazul celor 5-6 zile, pentru evacuarea teritoriului și menținerea distanței între trupele române și de ocupație maghiară, pe 9 etape, în 13 zile, când s-a negociat de către părți și reprezentanții lor, mersul evacuării-ocupării,  în „ordine completă”, după cum prevedea Diktatul.

Etapa I 5.09.1940 Carei, Satu Mare, Sighetu Marmaţiei, Ocna Şugatag
Etapele II-III 6-7.09.1940 Oradea, Salonta, Şimleu Silvaniei, Baia Mare, Năsăud, Marghita, Borşa
Etapa IV 8.09.1940 Zalău, Dej, Beclean, Bistriţa
Etapa V 9.09.1940 Huedin, Gherla, Reghin
Etapa VI 10.09.1940 Târgu Mureş, Prais, Gheorghieni
Etapa VII 11.09.1940 Cluj, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc, Miercurea Ciuc
Etapa VIII 12.09.1940 Baraolt, Scaunul Ciuc
Etapa IX 13.09.1940 Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc

 

Ceea ce a urmat Dictatului (Arbitraj – în accepție oficială, numai că pentru că nu s-a negociat nimic, de către nimeni, inclusiv noțiunea este lipsită de conținut real, mai corect prin execuție ar fi Diktat) reprezenta umilirea românilor rămași în teritoriul cedat care potrivit acestui text „dobândesc fără alte formalități naționalitatea maghiară (subl. ns.-C.M.)”, dar favorizați să opteze și pentru „naționalitatea română, într-un termen de 6 luni”. Cine făcea uz de această prevedere trebuia să părăsească teritoriul ajuns unguresc (cu toate că de la dacii liberi ai lui Getar se știau că sunt: Dacia!), într-un an, și România era obligată ai primi, luând cu ei toate bunurile mobile, dar cu lichidarea „proprietății imobiliare”, până la plecare și să ia produsul rezultat. Dacă nu se putea înstrăina averea, românii erau despăgubiți de Ungaria, după cum prevedea punctul 3 al Albitrajului. Aceleași principii erau valabile și pentru „supușii unguri care optau pentru plecarea în Ungaria” (punctul 4, mai puțini însă căci ei voia a ocupa tot Ardealul, astfel că etnicii unguri erau sfătuiți să rămână și să saboteze prin toate mijloacele statul român).

În acest fel se ștergea dintr-o dată chiar rădăcina identității românilor la ei acasă, și deveneau pe pământul străbun „națiune maghiară”. De bună seama că Hitler nu știa povestea scrisă de Anonymus și răspunsul poruncitor al lui Menumorut: „Spuneți lui Arpad, ducele vostru, că dator îi suntem ca un amic unui amic, că-i om străin și duce lipsă de multe, dar pământul ce-l cere bunei noastre voințe nu-l vom da niciodată!”, I-a dat totuși pământ, ca zestre, fiicei sale, căsătorită cu Zultan, fiul lui Arpad. Creanga românească rezultată pe care nu voiesc ungurii a o accepta. În căutarea măreției și sonorității originilor ungurii se voiesc înrudiți cu hunii lui Attila, uitând că și acesta avea descendență daco-getă! (potrivit cu Cartea hunilor, a lui Nicolo Zeno, de la 1557), scotocind și prin Munții Apuseni, în descoperirea vreo-unei urme pentru „secuii moți?”[2]

Punctul 5 al Dictatului cuprindea angajamentul solemn al Ungariei de „asimilarea a tuturor persoanelor de rasă română”. Pe lângă marea nedreptate și nesocotire a voinței exprimată la Alba Iulia, cu 22 de ani mai devreme, pe baza principiului enunțat de W. Wilson, a „libertăți și autodeterminării popoarelor” Arbitrajul de la Viena, anula orice fel de voință națională și Dikta: oricine aparținea, teritorial, Ungariei, devenea UNGUR! Așa se făcea purificarea etnică! Neînțelegerile ivite în aplicarea prevederilor Arbitrajului trebuiau soluționate de guvernele celor două țări, iar în cazul unor litigii guvernele Reich-ului și Italiei urmau a adopta soluții. Dar ce fel au părtinit pe unguri rezultă din documentele anexă.

Nu bine au intrat, sau erau gata de a intra, trupele Horthyste de ocupație că neînțelegerile au apărut ca urmare a preluării „pașnice” prin folosirea brutală a trupelor paramilitare „Rongyos Garda”, populație de etnie maghiară și a armatei de honvezi și csendőry, pentru aplicarea tratamentelor „nobiliare”: – bătăi și schingiuiri în masă, semnalate astfel:- Prin ordonanţa ministerială maghiară Nr. 1440/1941, s-a obţinut un efect pustiitor din punct de vedere economic majoritatea bunurilor româneşti dobândite sub regimul românesc, trecând în patrimoniul elementului maghiar, la preţul la care au fost dobândite cu ani în urmă – 14 cazuri semnalate[3]. Circa 80.000 români au fost duşi să lucreze în mine, păduri, cariere, fabrici etc. Rechiziţiile îndreptate împotriva gospodăriilor românești de cereale, de lână, de produse gospodăreşti, raţionalizarea la maximum a alimentelor la 160-200 gr. de pâine sau mămăligă pe zi, avem imaginea completă a vieţii românilor. O mare parte din refugiaţi, sunt dezertori din armata maghiară sau alte formaţiuni militare de muncă. Declaraţiile lor arată categoric, că regimul de bătaie, pedepse grave, insulte şi jignirea sentimentului naţional, duce la disperare, iar ungurii îl practică sigur fiindcă nici un for străin nu va păşi la o anchetă în armată, iar în caz că totuşi cineva se va interesa de soarta românilor din armată (maghiară-n.n.), acei care ar dori să declare ceva, se vor reţine de teama răzbunărilor imediate. Autorităţile ungare au luat măsuri ca toţi locuitorii care au mai mulţi porci, să-i anunţe la primăriile comunale. Porcii cei mai graşi se ridică de la proprietarii din teritoriul cedat şi se trimit în interiorul Ungariei. Pentru consum se lasă locuitorilor un singur porc sub 70 kg., potrivit notei informative 137/6 decembrie 1940, a Legiunii de jandarmi Bihor. Deputatul român Andru, a cărui prăvălie valora pesta 1,5 milioane lei, a fost luată de un ungur cu 150 de mii! tot angajamentul solemn luat de Guvernul ungar prin arbitrajul de la Viena, de a „asimila” în totul cu ceilalţi supuşi maghiari minoritatea română, care dobândea naţionalitatea ungară, prin acel document, – imediat ce trupele ungare au trecut frontiera şi pe măsură ce ele înaintau, au pornit prigoana organizată contra populaţiei româneşti din teritoriile ocupate.

Bande înarmate, constituite cu ştirea şi asentimentul Guvernului şi a autorităţilor maghiare, din membrii organizaţiilor Rongyos Garda, Front harcósok şi Levente, au pornit teroarea, prin arestări pentru delicte imaginare, cu bătăi şi schingiuiri, devastări și incendieri de locuinţe şi execuţii, ameninţări şi expulzări. Populaţia îngrozită căuta scăpare în păduri, ca în vremurile năvălirilor barbare şi numeroşi fugari erau vânaţi de terorişti şi de soldaţii din aarmata regulată maghiară, pe când încercau să se refugieze în România.

Semnalate, o serie de cazuri concrete, care pe lângă toată vigilenţa autorităţilor maghiare, au ajuns la cunoştiinţa Comisiiei Mixte, culese fiind la faţa locului de către informatori de bună credinţă, au fost superficial verificate[4]. Dacă aruncăm o privire asupra celor întâmplate în urmă cu 81 de ani vom constata că partea română, cu toată durerea plecării de acasă – vezi documentul semnat de Ministrul Apărării, general Niculescu (anexa 2 pdf) -, a respectat prevederile Arbitrajului, sfătuind chiar populația să asculte de noua administrație, fără tulburări, ba mai mult să rezolve și cererile îndreptățite ale ungurilor rămași în teritoriul cedat (anexa 1 pdf). Astfel cererea contelui Joseph Stubenberg, proprietar din Săcuieni (Bihor) de restituire a cailor rechiziționați de către armată română anterior, a fost rezolvată cu prioritate, ca toate celelalte rechiziții înapoiate prin punctele vamale noi.

Printre grofii maghiari reveniţi în nord-vestului Ardealului, cedat Ungariei, care şi-au recăpătat pământurile, s-au numărat: în judeţul Sălaj, Kiss Miklós şi Rimai Ilona cu 470 de iugăre în comuna Adoni, Pataki Zolán şi Búzy Erzsébet cu 600 iugăre în Curtuişeni, Csika Sándor şi Rimai Irén cu 500 iugăre, Zumpfe Ervin şi Hrolovszky Ida cu alte 500 iugăre, ambele moşii în Şimian, Bokor István şi Kurtyán Mária cu 485 iugăre, Lovass Károly şi Rimai Erzsébet cu 1.600 iugăre, ambele moşii în Valea lui Mihai, Schuszter Andor şi Jakab Mária cu 210 iugăre în comuna Văşad, iar în Bihor, Jancsó József şi Uri Eszter cu 207 iugăre, Mészáros József şi Szász Katalin cu 400 iugăre, ambele moşii în Ciocaia, Wagner Lajos şi Dormány Rákhel cu 700 iugăre în Cubulcut, Domján László şi Megyeri Juliána cu 206 iugăre, Kiss János şi Kádár Zsuzsána cu 900 iugăre, Vigh Imre şi Pénzes Sára cu 700 iugăre, toate trei moşiile în Salonta, Karmazsin Ferenc şi Barna Piroska, împreună cu Szász Iván şi Nagy Iolánka, cu 5.000 iugăre în Săcuieni[5], Bartsch József şi Wurst Ilona cu 420 iugăre, Zumpfe Ervin şi Hrolovszky Ida cu 650 iugăre, ambele moşii în Sălard, Tunyoghy Emil şi Matics Ilona cu 206 iugăre în Spinuş, Mahler Tibor şi VirtmannAnka cu 1.200 iugăre şi Szlávi József şi Hortoványi Blanka cu 330 iugăre, ambele moşii în comuna Şiştere. Toate aceste exploataţii cumulau 15.284 de iugăre de pământ[6].

În urma dictatului de la Viena, 1.314.654 români ce aparţineau celor două biserici naţionale – ortodoxă şi greco-catolică (unită) – au fost înglobaţi în statul ungar – deși în cadrul Arbitajului nu era pomenit nimic din punct de vedere al asimilării religioase, guvernul maghiar, în timpul celor patru ani cât a durat ocupaţie a Transilvaniei de nord-est, a refuzat să recunoască existenţa episcopiilor create după 1918, adică episcopiile ortodoxe din Oradea, Cluj şi Maramureş, ca şi episcopia greco-catolică din Baia-Mare. Mai mult, guvernul horthyst a iniţiat o operă distructivă de dărâmarea bisericilor, confiscarea bunurilor episcopiilor şi parohiilor, internarea preoţilor în lagăre de concentrare, expulzări, procese intentate membrilor clerului românesc care erau şefii spirituali ai poporului român. Prin slăbirea clerului şi intimidarea sa, autorităţile de la Budapesta au sperat să atingă mai uşor scopurile de slăbire a conştiinţei naţionale româneşti. Episcopul Nicolae Popoviciu, de pildă, relatează împrejurarea în care biserica ortodoxă şi slujitorii acestor altare au fost siliţi să-şi părăsească posturile, iar cei rămași au fost umiliți și siliți la Cluj să asiste la intrarea armatei lui Horthy. Mai mult de jumătate dintre preoţii din teritoriile cedate s-au refugiat. Din cei 87 de preoţi din Bihor doar 41 au rămas încă o vreme la post[7]. În 190 de biserici ortodoxe slujbele erau obligate a se ține în limba maghiară!

Cu un deficit de 288.000 de persoane[8] adică 23% din totalul existent la 31 iulie 1940, numai 4 luni şi 17 zile de ocupaţie maghiară, au fost înregistraţi 456.414 de locuitori de naţionalitate maghiară adică 205%, spor absolut, în plus 231.714 de persoane, adică 106% faţă de anul 1930.[9] În spaţiu ocupat au prevăzut planuri de colonizări maghiare de mare amploare începând din zona secuimii spre vest, apoi de strămutare a maghiarilor rămaşi în România, de maghiari din Ungaria Trianonică colonizaţi în Transilvania, care să devină un teritoriu exclusiv maghiar în perspectivă.

„Ungaria de când trăieşte în bazinul Carpaţilor, a năzuit ca acest spaţiu vital să-l umple cu unguri. Acest lucru nu a reuşit pe deplin, deoarece în acest spaţiu al Europei, ungurii au fost siliţi să se bată cu toate puterile năvălitoare şi în timp ce naţiunea militară ungară a sângerat, locul ei a fost ocupat de popoare iobage prolifice şi lipsite de pretenţiuni, care s-au infiltrat în aceste regiuni ungureşti. Războaiele şi situaţia internă vitregă, a făcut ca o parte însemnată de unguri să caute o aşezare dincolo de Carpaţi. Ungurimea n-a avut niciodată aspiraţiuni peste Carpaţi. În schimb statul maghiar şi-a revendicat şi îşi revendică dreptul său asupra întregului Bazin Carpatic. Acest teritoriu milenar îl vom putea apăra şi păstra, numai colonizând în bazinul carpatic pe toţi ungurii împrăştiaţi în întreaga lume.

Colonizarea ungurilor urma să se facă în Ardealul întreg, care să revină Ungariei, iar românii să fie colonizaţi în teritoriile de est, ocupate recent de către România”,[10] afirmații ce aprțin lui Miko Imre, rostite în conferința de la Cluj, din 1 decembrie 1941, cu titlul „Recolonizarea în patrie a ungurilor de dincolo de Carpaţi”. În anul 1941, spre exemplu, şcolile româneşti nu s-au mai deschis. În şcolile primare se preda numai în limba maghiară, iar copiii erau învăţaţi (obligaţi) să-şi aleagă una din religiile romano-catolică, reformată sau aşa-zisa ortodoxă-maghiară”[11].

Cum a lucrat comisia mixtă româno-maghiaro-germană-italiană se poate citi din raportul intocmit de către Cpt. Valerian Popescu, din partea română. Și exemplele pot continua. Dar pentru imparțialitate lăsăm ca cititorul să-și facă propria imagine.Cazurile grave de „bătăi, loviri cu patul puștii, confiscări de bani” nu mai prezentau interes pentru Comisie, atât de multe erau. Comisia cerea cazuri de „schingiuiri”, ori acestea se produceau, apoi erau semnalate și nu puteau fi flagrante. Redăm un fragment dintr-un facsimil semnat de către Comisia Mixtă de cercetare a abuzurilor.

 

[1] 2. Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele române în decurs de 13 zile și remis în bună ordine acesteia.

[2] Apus Constantin Moșincat, Pași pe caldarâm…

[3] A.M.R., fond 5417, dos. 914, p. 169-174

[4] A.M.R., fond 5417, dos. 921, f. 3-26

[5] Conform adnotării olografe de pe manşeta documentului, cei doi coproprietari au cumpărat terenul de la contele Stubenberg. Pentru detalii vezi: Augustin Ţărău, Schimbările intervenite în economia rurală a judeţelor nord-vestului României în urma dictatul de la Viena, în Pietre de hotar, vol.7, Oradea, p.93.

[6] AN-DJ Bihor, fond Inspectoratul Agricol al jud. Bihor-Maghiar, dosar nr. 117/1942, Secţiunile: 2, 5, 11 şi 16

[7] Ibidem, p.141. Despre modul cum s-au manifestat în retragere, în 1944, la Oradea, vezi: Ioan Lăcătuş, Un memoriu al episcopului Ioan Suciu adresat prefectului judeţului Bihor referitor la manifestările antiromâneşti care au avut loc la Oradea, în 10 mai 1946, în Constantin Moşincat, Ofiţerul, istoricul şi Omul, Ed. Tipo MC, Oradea, 2013, p. 244-259

[8] Vasile T. Ciubăncan, Populaţia României din provinciile Transilvania, Crişana şi Maramureş, în Cele Trei Crişuri, 1993, nr. V-VII (38-39), p. 2, 9. Idem pentru anul 1940.

[9] Idem, Despre situaţia populaţiei româneşti din Basarabia şi Bucovina răpită vezi: Vasile T. Ciubăncan, Populaţia Basarabiei, Bucovinei de Sus, Cadrilater, în Pierderi economice şi de populaţie – 28 iunie 1940 -vol. 1/3, p. 112, Cluj-Napoca, 2005

[10] Istoria României – Transilvania, vol. II (1867-1947), p. 1346

[11] D.J.A.N.Bh., fond Prefectura Judeţului Bihor, Biroul Statistic Militar, doc. nr.1356/1941, f. 291.

ANEXA DOCUMENTE PDF

Dictatul de la Viena-Consecințe

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA LIMBII ROMÂNE

 

*MULT E DULCE SI FRUMOASA LIMBA CE-O VORBIM*

Ing.Miorita Săteanu[1], Prof. Mirela Silaghi [2]

Activitatea festivă dedicată ZILEI NAȚIONALE A LIMBII ROMÂNE, care se sărbătoreşte incepând cu anul 2013, in data de 31 August, al fiecărui an, a avut loc la sediul Bibliotecii Virtuale ELIT, director Mirela Silaghi in parteneriat cu ing. Săteanu Miorita, coordonatorul proiectului *Cetățeni activi la puterea a treia*

Importanța evenimentul a fost subliniat si a scos in evidentă prin cuvîntul de deschidere a doamnei ing. Miorita Săteanu, faptul că LIMBA ROMÂNĂ este printre limbile cele mai muzicale, curate, bogată in expresii si metafore. Este limba in care se pot exprima cu uşurinţă cele mai intime sentimente si trăiri, cele mai reuşite comparaţii, cele mai frumoase declaraţii de iubire.

Iubim  Limba Română deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite. Cu acestă ocazie se intoneaza Imnul Naţional si se arborează Drapelul României

Discursurile prin care s-au prezentat puternice sentimente de apreciere si devotament pentru cuvintele vocabularului Limbii Române au fost susținute de către director Biblioteca virtuală ELIT ,prof. Mirela Silaghi, prof. Loredana Gabor din partea C.N. Onisifor Ghibu si prof. Ica Octavia Vesa-membrî in proiectul *Cetățeni activi la puterea a treia*

Felicitările transmise vorbitorilor unei limbi gramaticale cu expresii abundente pentru descrierea frumuseților naturale ,a minuăţiilor naturii, al piesajelor inconjurătoare,  al câmpului plin de roadele bogate, au fost teme abordate de către vorbitori.

Se poate afirma cu discernământ că: în cuvinte româneşti, vorbeşti despre frumuseţea omului ca infăţişare, ca dăruire, cu talentele cu care este înzestrat ,ca artist sau ca profesionist într-o meserie din dmeniul stiinţifico- ethnic.

Rugăciunile impresionante, dorinţele, mulţumirile îndreptate spre Cerul Dumnezeiesc  al Creatorului suprem,  sunt cele mai frumoase cuvinte de evlavie al vocabularului limbii noastre.

Momentul festiv – artistic, a fost deschis prin recitări de poezii patriotice, din literatura națională, de căre poeții Ioana Precup, prof. Florica Mera, prof. Aurel Horgos, Hetes Pascu, prof. Rodica Denut, prof. Florica Mera, Aneta Cozma, prof. Ica Octavia Vesa

Revelația activității a fost oferită de tinerele eleve Balaj Marina și Costin Patricia –de la C. N. Onisifor Ghibu susținute de către Balaj Ionut de la C.N Partenie Cozma- eleve talentate, inzestrata cu creativitatea formării versurilor, al rimelor si mai ales al posibilității și ușurinței exprimării trăirilor si al sentimentelor pentru a sublinia tema poeziei.

După intonarea Imnului Național evenimentul festiv a continuat printr-un recital de melodii patriotice si din folclorul național din toate zonele tării, in dialectele specifice ,iar interpreții  prof. Marie Matei, si elevele Lorena Ghib si Denisa Ghib, au purtat minunatele costume nationale zonale.

În incheierea evenimentului s-a Interpretat cântecului  seminficativ al evenimentului, „MULT E DULCE SI FRUMOASA LIMBA CE-O VORBIM”- intonat de către toti participantii prezenti si acompaniaţi la acordeon de  prof. de  muzica Fluietas Ioan, coordonatorul Corului „General Traian Mosoiu” cu felicitările exprimate de domnul col.r. Bucur Dumitru

Aprecierea domnului prof univ. dr. Vasila Marcu pentru activitatea desăşurată a constituit un  omagiu important prin care s-a  evocat bogaţia vocabularului limbii române, pentru a se exprima toare gândurile, sentimentele, observaţiile stiintifice si harul de a scrie versuri si de  a aduce elogii  celor care au făcut posibilă si acelora  care au ridicat la rang de Sărbătoare Naţională ZIUA LIMBI ROMÂNE

 

Cugetare

Frumuseţea feerică şi mirosul îmbătător al florilor, cu coloritul lor specific, pot fi lăudate şi admirate cu cuvinte deosebit de gingaşe, ale vocabularului limbii române.

Răsăritul şi apusul soarelui care defineşte ziua de muncă, uneori cu trudă, alteori cu bucuria câştigului necesar pentru bunăstarea familie, familie care aşteaptă fericirea dată de părinţi – copiilor si nepoţilor, părinţii, dăruind intreaga lor dragoste urmaşilor lor prin cuvinte de alint , de mângăiere si de  admiraţie

Tot graiul românesc il vorbeau părinţii si strămoşii noştri, poate in dialectele oltenesţi, moldoveneşti sau ardeleneşti care in memoria noastră au rămas ca un cântec de leagăn.

Rugăciunile impresionante, dorinţele, mulţumirile îndreptate spre Cerul Dumnezeiesc  al Creatorului suprem,  sunt cele mai frumoase cuvinte de evlavie al vocabularului limbii noastre.

Prin multitudinea cuvintelor din vocabularul Limbii Române se pot exprima toate sentimentele, toate dorinţele toate visele

Dragostea pe care o purtăm in suflet pentru fiinţa iubită – femeie sau bărbat – se spun cu cuvinte şoptite, melodioase, care să se reverse ca un Vulcan din inimă, pentru altă inimă, inimă în  care s-a cuibărit tandreţea, iubirea sufletească

Mamei ii mulţumim si alegem cuvinte care să exprime respect pentru grija pe care ne-o poartă, gândurile si rugăciunile pe care le spune pentru reuşita noastră in viaţă, pentru dragostea cu care inconjoară  copii si nepoţii noştrii

Ce le spunem copiilor noştrii?

Le spunem cuvinte de invăţătura pentru a ştii că cei 7 ani de acasă sunt cele mai valoroase si utile invăţăminte in viaţă si această invăţătura, concură la conduita moral civică a fiecarui om in comunitatea şi societatea in care trăieşte.

ÎI invăţăm să se roage si să mulţumească Bunului Dumnezeu că au părinţi, că sunt sănătoşi si că sunt iubiţi de toţi cei dragi ai lor.

Iubim cuvintele din vocabularul Limbii Romane.

Dar îi urâm pe cei care-l pocesc cu tot felul de expresii murdare, de injurii . minciuni si blesteme, cuvinte triviale aruncate in moment de nervozitate , intâmplător sau cu intenţie, pentru a jigni, pentru a agresa si a discredita o altă persoană

Ne desgustă jargoanele imprumutate din vocabularul de mahala, folosite in conversaţiile tinerilor şi utilizarea in exces – ca să fim occidentali a cuvintelor imprumutate din alte limbii. Dar Alexei Mateevici, în minunata poezia „Limba noastra”, scria despre ea “că-i o comoară”.

Pentru a conştientiza comorile exprimate prin limba româna s-au organizat în colaborare cu Directia de Asistenţă Socială Oradea, activităţi dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a Limbii Române in Centrele Sociale Multifunctionale pentru Persoane Vârstnice din zona IOSIA în ziua de 28 August 2019 si zona ROGERIUS în ziua de 3 Septembrie 2019.

Festivitatea a fost deschisă de ARINA MOS dirctor executiv la Directia de Asistenţă Sociala Oradea care a adresat un cuvânt de salut participanţilor si mulţumiri organizatorilor pentru iniţiativa desfăşurării activităţii.

Prin proiectul “Cetăteni activi la puterea a treia”, persoanelor vârstnice participante au sărbătorit Ziua Naţională a Limbii Ronâne, eveniment iniţiat si prezentat de coordonatoarea de proiect ing. SĂTEANU MIORIŢA.

A urmat un colaj de cântece patriotice si populare suţinut  cu mult succes de elevele  Lorena şi Denisa Ghib, eleva Bakro Natalia si de interpretul Adrian Bojan, prezentând fiecare şi portul  popular al zonei pe care o reprezintă.

Din volumul personal de poezii au recitat versuri dedicate “cuvântului“ din vocabularul Limbii Române poeţii Ioana Precup, Maria Elvira Vancea, Nona Heredeanu Tudor, Ileana Bodi, Leontina Costrut , Hetes Pascu, Horgos Aurel – membrii al Cenaclului Literar Barbu Stefănescu Delevrancea.

Prezentarea si descrierea ideilor lansate in volumul de versuri al poetei Mihaela Maria Dindelegan a revenit ing. Săteanu Miorita. In completare Leontina Costrut a citit poezii din volumul lansat “Împărăţia cuvintelor”

Etapele de transformare si de definire a graiului românesc au fost prezentate de prof. Iliescu Doina.

În incheierea evenimentului s-a Interpretat cântecului seminficativ al evenimentului, „MULT  E  DULCE SI FRUMOASA LIMBA CE-O VORBIM”- intonat de către toti participantii prezenti si acompaniaţi la acordeon de prof. de  muzica FLUIETAS IOAN coordonatorului Corului „General Traian Mosoiu”.

Prin activitatea desăşurată s- a evocat împortanţa si bogaţia vocabularului limbii române pentru a se exprima toare gândurile, sentimentele, observaţiile stiintifice si harul de a scrie versuri si de  a aduce elogii  celor care au făcut posibilă si acelora  care au ridicat la rang de Sărbătoare Naţională  ZIUA LIMBI ROMÂNE

1 SEPTEMBRIE 2019

 

[1] Coordonator proeict Cetatean de onoare al Municipiului Oradea asistent coordonator

[2] Director Biblioteca Virtuala ELIT

Buchetul Recunoștinței Cavalerilor de Clio

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

DIKTATUL DE LA VIENA

Din corespondența diplomatică franceză cu privire la

situația din România în ajunul dictatului de la Viena

 (iunie-august 1940)

Prof. univ. Dr. Antonio FAUR*

 Odată cu instaurarea unui regim de tip dictatorial, după 1938, sub Carol al II-lea, s-a produs o încercare de apropiere de Germania, în speranța că România va evita punerea sa în situația de a suferi pierderi teritoriale, ceea ce s-a dovedit, destul de repede, o iluzie. Înfrângerea catastrofală a Franței a declanșat o succesiune de evenimente cu consecințe externe imediate pentru România. Pentru a înțelege cât mai corect conținutul documentelor diplomatice pe care le vom analiza în cele ce urmează, se cuvine schițarea contextului istoric al momentului respectiv.

România a susținut, în toată perioada interbelică, cu fermitate, politica de dezarmare și securitate europeană, poziționându-se, în mod constant, alături de fosta sa aliată, Franța. Aceasta a fost nu numai un model politic și cultural, dar și, totodată, principalul aliat și apărător al României și al status-quo-lui european, după tratatele de pace de la Paris-Versailles, din 1919-1920. Situația politică internațională europeană s-a modificat, însă, radical după ascensiunea naziștilor la putere în Germania, în ianuarie 1933. A doua jumătate a anilor ’30 a fost martora  agresiunilor teritoriale hitleriste în Europa, față de care marile puteri europene au manifestat o condamnabilă politică de toleranță și de conciliatorism, care n-a facut altceva decât să amplifice agresivitatea Germaniei naziste.

Într-o campanie de o lună și jumătate, din mai până în iunie, Wehrmacht-ul a reușit să învingă armatele Belgiei, Olandei și Franței să-i alunge pe aliații englezi de pe continent. Franța capitula la 22 iunie 1940, provocând un șoc uriaș, la nivelul opiniei publice europene. Doar Marea Britanie a continuat lupta împotriva Germaniei, refuzând orice propunere de pace făcută de Hitler. Bineînțeles, nimeni nu s-a așteptat la un asemenea deznodământ fulgerător al conflictului de pe frontul de vest, mai ales că armata terestră franceză era considerată cea mai puternică de pe continent.

Pentru Regele Carol al II-lea, și mai ales pentru opinia publică românească, această victorie neașteptată a Germaniei a constituit un adevărat șoc „seismic”, care a afectat profund fundația construcției naționale de la 1918. Toată politica externă a țării de până atunci se sprijinise pe alianța cu Franța, care, împreună cu Marea Britanie, acceptase, în aprilie 1939, să ofere garanții de securitate României, față de eventualitatea unei invazii germane. Diplomatul român Alexandru Cretzianu, secretar de stat la Ministerul de Externe, într-o lucrare memorialistică, a descris în termeni foarte exacți receptarea acestei lovituri în țară: „Cititorul trebuie să-și dea seama că în România, ca în multe alte ţări din Europa, invincibilitatea armatei franceze a fost multă vreme o dogmă, o axiomă, un dat fundamental în orice discuţie politică. Până şi puţinii germanofili din mijlocul nostru nu şi-au imaginat, probabil, niciodată că forţele lui Gamelin vor fi zdrobite şi puse pe fugă de către Wehrmacht, în numai câteva zile de luptă. Nu voi încerca să descriu aici dimensiunile influenţei înspăimântătoare pe care a avut-o asupra noastră prăbuşirea Franţei. Este de ajuns să spun că regele, primul-ministru și șefii militari păreau să-și piardă dintr-o dată cele mai scumpe iluzii și, totodată, luciditatea rațiunii” [1]. Într-adevăr, pentru Carol al II-lea și primul său ministru, Gheorghe Tătărăscu, aceasta a însemnat începutul sfârșitului.

Aproape concomitent, guvernul de la Budapesta a apelat la presa maghiară, pentru a-și face cunoscute obiectivele. În 21 iunie, cu o zi înaintea de capitularea oficială a Franței, ambasadorul acesteia la București, diplomatul de carieră Adrien Thierry, informa – printr-o telegramă – Parisul cu privire la replica presei din România față de discursul din Parlamentul Ungariei, din data de 17 iunie, plin de amenințări la adresa României, al prim-ministrului ungar, contele Teleki. Se menționa și informația conform căreia, în zilele imediat următoare capitulării Franței, România va fi supusă unor cereri teritoriale din partea vecinilor săi, datorate ordinii europene care urma a fi instaurată de noile puteri totalitare și URSS.

„Ce pendant, la feuille gouvernamentale Magyar Orszag écrit, dans son numeró du 25 juin au soir, que le trois grandes Puissances, […] pourraient bien se mettre prochainement, d’accord sur le nouvel ordre  de l’ Europe sud-orientale. La même opinion se trouve exprimée dans plusieurs (papiers) de la presse d’extrême droit. On note, enfin, que la Bulgarie, autant que la Hongrie, réclame la révision des traités, que la Jugoslavie elle- même reconnait que des sacrifices sont nécessaire pour assurer la maitein de la paiz, et qu’en fin, la Roumanie a déjà rénoué sa politique intérieure, en adaptant la forme d’ un regime totalitaire”[2].

Concomitent cu ultimatum-ul sovietic din 26 iunie 1940 s-au declanșat presiuni diplomatice și din partea ungară, pentru deschiderea discuțiilor privind retrocedarea Transilvaniei sau a unei părți din aceasta. Atragem atenția asupra legăturii directe dintre evenimente, și anume faptul că acceptarea, sub amenințarea declanșării războiului în caz de refuz, a ultimatum-ului sovietic, a constituit o mare încurajare pentru atitudinea din ce în ce mai agresivă, pe plan diplomatic, a Ungariei, care nu vroia să rateze ocazia oferită de înfrângerea Franței, de a-și concretiza la maximum revendicările teritoriale.

România se afla, în acel moment, într-o stare de totală izolare diplomatică, cu raporturi reci, până la ostilitate, cu noii stăpâni ai Europei, în timp ce Germania era la apogeul puterii sale politice și militare în vara anului 1940. În acest context internațional, diplomații francezi au transmis Parisului informații interesante privitoare la evoluția „chestiunii transilvane”, adică a raporturilor româno-ungare în lunile iunie-august 1940.

Telegramele diplomaților aflați în România sau în alte misiuni, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, constituie – alături de alte documente, presă, memorii sau jurnale –  surse istorice de primă importanță pentru cunoașterea cât mai nuanțată și corectă a realităților politice din locul unde-și desfășurau misiunea.

A fost și cazul diplomaților francezi aflați în misiune – în România și în țări vecine ei: ca Ungaria, Turcia, Iugoslavia sau Bulgaria -, în vara anului 1940, care au trimis centralei telegrame cu privire la reacțiile românești față de revendicările ungare asupra Transilvaniei, la reacțiile maghiare sau la demersurile diplomatice ale României, încheiate cu cedarea Transilvaniei de nord, Ungariei horthyste.

Diplomații francezi – din țările care erau în raporturi de ostilitate ori apropiate de România, în general din țările vecine – s-au informat și unii pe alții, concomitent cu informarea Parisului, conștienți de faptul că toate informațiile deținute erau valoroase în activitatea de informare a Parisului cât mai cuprinzător.

Telegramele diplomatice evidențiază acțiunea concertată ungaro-sovietică în vederea obținerea satisfacerii pretențiilor teritoriale. Thierry exprima o poziție critică și ironică vis-a-vis de celebrul, în epocă, pamfletar Pamfil Șeicaru, datorită versatilității acestuia, în sensul „afișării”, prin afirmațiile făcute într-un articol, de partea învingătorilor momentului – uitând de prietenia cu Franța –, în timp ce ziarul oficial al guvernului, România, vroia să considere, că nu este posibil ca Hitler să supună aceluiași tratament tratatul de la Trianon, ca și pe cel de la Versailles. Se afirma că Tratatul de la Trianon ar fi „just și echitabil”, ceea ce permitea deducția că nu același lucru s-ar putea spune despre Tratatul de la Versailles, semnat de Germania în 1919:

„Tandis que M. Pamfil Șeicaro s’affiche de plus en plus comme le fidèle et devoue serviteur de l’Axe, „Romania” proclame que le Chancellier  Hitler est „trop réaliste” pour faire subir au Traité de Trianon, essentiellemente juste et equitable, le même sort qu’ au traité de Versailles”[3].

Analiza presei maghiare punea în evidență strânsa corelație dintre soarta României și cea a Franței. Desigur, la comanda politică, presa maghiară aducea în atenția publică problema transilvană, cu o zi înainte de semnarea oficială a armistițiului (22 iunie) pregătind terenul pentru ceea ce avea să urmeze. Era făcută comparația între atitudinea Ungariei, rămasă tot timpul loială Axei, cu cea a României, văzută ca ostilă, și datorită acceptării, în aprilie 1939, a garanțiilor inamicilor Axei, Anglia și Franța. Se afirma că revendicările maghiare amânate, se înțelege de către Germania, după semnarea armistițiului cu Franța, trebuie reglementate, printr-o cât mai rapidă intervenție germană:

„Divers journaux hongroise expriment l’avis que le règlement des questions en suspense dans les Balkans pourrait bien suivre de près la conclusion de conventions d’armistice. Ce serait naturellement le moment de tenir compte de revendications hongroises pour lesquelles l’Allemagne  et l’Italie ont toujours témoigné beaucoup de compréhension. La Hongrie restant constamment fidèle a l’Axe, alors que la Roumanie acceptait la (garantie) franco-angalise”[4].

Ungaria aștepta acum răsplătirea atitudinii sale amicale față de Germania, prin intervenția diplomatică a acesteia, pentru a forța România să accepte cedări teritoriale. Este vorba aici de așa-numita „politica de compensație” pe care Ungaria a practicat-o insistent și Germania a fost, în cele din urmă, de acord cu ea. Mesajul era că Germania și Italia erau obligate, de vechea atitudine loială a Ungariei de a o susține în disputa teritorială cu România. Aceasta, aflată în tabăra învingătorilor la sfârșitul primului război mondial, nu putea avea altă opțiune, în politica sa externă, decât situarea clară pe poziția de aliat al Franței și al Angliei. În același timp Ungaria revizionistă, printr-o abilă diplomație, în toată perioada interbelică, a cultivat prietenia cu Italia fascistă, reușind să-și câștige simpatia și sprijinul ei.

Un al doilea element determinant în atitudinea revizionistă a Ungariei a fost succesul ultimatum-ului sovietic, din 26 iunie 1940. Din acest moment orice tergiversare a chestiunii transilvane a fost resimțită de guvernul ungar ca o piedică în calea unor aspirații considerate firești. Știind că va fi susținută de puterile Axei, Ungaria s-a angajat să acționeze numai în acord cu acestea pentru atingerea obiectivelor sale, pentru care trebuiau folosite toate mijloacele, inclusiv amenințarea cu războiul pe care Germania dorea să-l evite, pentru că i-ar fi stricat planurile expansioniste de viitor, adică atacul împotriva Ununii Sovietice.

Guerlet, ministrul Franței la Budapesta, observa – într-o telegramă din 1 iulie – că, în același timp cu pozițiile exprimate în presă, Ungaria făcea presiuni asupra Germaniei, trecând la concentrarea trupelor pe frontiera cu România:

„Néanmoins de nouveaux appels de reservistes ont lieu sur une grande echelle ce matin est il vraisembable que l’on a maintenant convoqué tous les effectifs susceptibles d’être équipés”[5].

Regele Carol al II-lea, care avea în mâna sa aproape toată puterea în stat, după schimbările din 1938, pentru a demonstra noua orientare favorabilă Axei în politica externă a țării, a numit, după demisia lui Tătărescu, în data de 4 iulie, un guvern condus de filogermanul Ion Gigurtu, având la ministerul de externe pe Mihail Manoilescu, la rândul său bine văzut în Italia. Efectul a fost o detensionare momentană a tensiunilor în raporturile României cu Ungaria și Axa, și blocarea unui posibil atac militar al Ungariei. Aceste concesii erau însă tardive și, deci, inutile, nemaiputând schimba percepția Germaniei sau Italiei, față de România. Conținutul telegramelor diplomaților francezi arată un crescendo al tensiunilor în raporturile ungaro-române, care a culminat cu revendicările teritoriale majore,  la sfârșitul lunii august.

Prima concesie a guvernului Tătărăscu, din data de 2 iulie – pe care Manoilescu, a considerat-o o eroare diplomatică – față de aceste pretenții, a guvernului Tătărăscu, a fost acceptarea purtării de tratative cu Ungaria pe chestiunea Transilvaniei, în condițiile unei totale izolări diplomatice internaționale. După cum au decurs lucrurile, retrospectiv putem spune că la aceste concesii ar fi ajuns oricum și guvernul Gigurtu (instalat la putere în 4 iulie), în acel context internațional aflat sub control nazist.

În lunile iulie și august, Hitler își concentrase atenția și eforturile în „Bătălia Angliei”, iar acum se vedea pus în situația nedorită de a accepta poziția unui moderator, dar cu condiția ca și România să accepte negocieri cu ungurii și bulgarii. La 9 iulie, ministrul Franței la Ankara, informa: „[…] que la Gouvernement allemand aurait mis comme condition à l’action modératrice par lui à Sofia et à Budapest que la Roumanie de son coté se préterait a des négociations pendantes entre elles et ses voisins”[6].

Poziția Germaniei și a Italiei  era consemnată de ministrul român de la Roma, Raoul Bossy, căruia Ciano îi declarase că „…Germania și Italia au luat la Munchen o hotărâre de principiu, asigurându-l pe Bossy că ungurii nu vor mișca, deoarece le-a spus răspicat că Hitler nu vrea război în Balcani”[7].

Un nou război pe continent, care ar fi pus în pericol interesele Germaniei în sud-estul acestuia, prin posibilitatea intervenției sovietice în conflictul româno-ungar, ar fi creat posibilitatea ocupării întregii Moldove de către Uniunea Sovietică și ar fi pus în pericol iminent importantele câmpuri petrolifere din România, absolut necesare mașinii de război germane. Fuhrerul nu s-a lăsat impresionat de presiunile ungare făcute de prim-ministrul și ministrul de externe al acestei țări, cu prilejul vizitei din 10 iulie, de la Berlin. În schimb, le-a promis interlocutorilor săi că-i va presa pe români pentru „…a se ajunge la o soluție pașnică”[8].  Cu alte cuvinte, li s-a promis o intervenție pe lângă guvernul român, în schimbul renunțării la amenințări. Încercarea de moderare germană era sesizată și de ministrul Thierry de la București, care nota, într-o telegramă din 11 iulie, că și ministrul român de externe Manoilescu i-ar fi declarat că se gândea la schimbul de populație, în urma cedării unui teritoriu din vestul României, mai exact Câmpia de vest:

„Il est à présumer que les dirigeants germano-italiens s'(efforcent) de modérer les prétentions de leur Allieé et de trouver une solution de compromis. De son coté, le gouvernement roumain, d’après ce que M. Manoilesco m’a declaré hier, voudrait s’entenir à un échange de populations; mais il semble, selon les derniers renseignements qui me (sont) parvenues, qu’il envisagerait, s’il y était contraint, de céder pacifiquement à la Hongrie la fraction occidentales de la Transylvanie dont les villes sont hongroises (1 gr. faux) frontières. Il s’agirait d’une bande  d’une soixantane de kilomètres séparant la frontiere actuelle de la frontiere strategique”[9].

În 18 iulie, în corespondența diplomatică reiese, ca urmare a tergiversării discuțiilor româno-ungare, ideea că numai marile puteri vor putea rezolva această chestiune, prin impunerea unei soluții, la care s-a și ajuns de fapt în 30 august, la Viena: „D’autre parte, tout en ayant montré à Munich beaucoup de comprehension pour la revendication magyare les dirigeants hitlériens semblent vouloir ménager egalement Roumanie et je tiens de bonne source qu’ils se sont contentés jusqu’a present de (donner) aux (deux) gouvernement intereseés, le conseil de s’entendre au sujet (de la) question Transylvaine; un acord amiable paraissant irrealisable dans les conditions actuelles, toute porte à croire que ceux-ci seront bien obligés d’attendre qu’un solution leur soit imposée par les puissances de l’Axe. Malgré l’optimisme de commande dont on fait preuve dans les milieux (officiels) de Budapest, beaucoup de Hongrois ne peuvent guère dissimuler leur deception”[10].

După vizita oficială a primului-minstru și ministrului de externe a Ungariei la Hitler, diplomații au observat instalarea unei anumite stări de dezamăgire în cercurile conducătoare ungare, care și-ar fi dorit intervenția imediată a lui Hitler în favoarea revenidicărilor proprii, ceea ce nu se întâmplase. Hitler nu dorea să repete greșeala primului arbitraj/dictat de la Viena, din noiembrie 1938, care a nemulțumit ambele părți (ungară și slovacă). În cursul unei întrevederi din 22 iulie 1940, ministrul de externe ungur Csaky a încercat să-l impresioneze pe ministrul francez de la Budapesta, lăsând să se înțeleagă că ungurii vor trebui să conteze doar pe ei în diferendul cu românii, ceea ce a fost considerat mai mult un act de bravadă: „Au cours de l’entretien que j’ai eu avec lui ce matin, la Comte Csaky a paru mettre en doute la possibilité d’une solution pacifique du probleme transylvanien. Les „Roumains, m-a-t-il dit en substance, ne veulent pas se prête à des negociations (et ils) ont été jusqu’à desavouer le Gouvernement yougoslave qui nous avait obligeamment prêté ses (bons offices). […]. (Comme je) lui demandais s’il (1 groupe faux) (l’assentiment) des gouvernements allemand et italien de proceder à un arbitrage sembable à celui qui a tracé après Munich la nouvelle frontière hungaro-slovaque”, il m’a repondu, lors (de ses) récents entrevues avec M. Hitler celui-ci avait fait comprendre qu’il ne se souciat pas de prendre la responsabilité d’un reglement qui, comme en 1938, pourrait mécontenter (les) deu parties”. „Je crains donc que nous en soyons réduits à ne compter que nous mêmes a conclu le comte Csáky, en me laissant entendre que la Hongrie pourrait bien être autorisée à se servir de l’armée de 750.000 hommes (sic) qu’elle (avait) mise sur (pied) […]. Deux preocupations semblent pourtant contribuer à retenir le gouvernement hongrois dans cette voie: la recherche d’un motif (qui) permettrait de rejeter la responsabilité de la guerre (sur la) Roumanie et la crainte que la Russie des Soviets ne profite (de l’)occasion pour occuper toute la Moldavie jusqu’a Carpathes.

En fin il n’est pas exclu que mon interlocuteur cédant à un sentiment d’amour propre ait eprouvé le besoin de paraître (plus) belliqueux (qu’il ne) l’est en realité” [11].

Vara anului 1940 (lunile iulie și august) a fost pentru Hitler o perioadă de nehotărâre, în sensul că nici el nu se așteptase la o repetare a campaniei din Polonia, o victorie atât de rapidă contra Franței. Iulie a fost luna supremației germane asupra Europei, a celebrării victoriei fulgerătoare împotriva inamicului istoric. Mai rămânea, însă, un singur adversar, dar unul redutabil, peste Canalul Mânecii, care se încăpățâna să reziste agresiunii germane. Astfel, Hitler trebuia, în cele din urmă, să ia o decizie: dacă să încheie mai întâi conflictul cu Anglia, ca numai după aceea să se întoarcă împotriva Uniunii Sovietice, sau să atace Uniunea Sovietică, chiar dacă nu câștigase încă războiul în vest, și să accepte ceea ce dorea să evite, războiul pe două fronturi. A crezut în această strategie și pentru că a considerat că Anglia nu mai reprezenta un pericol.

În opinia istoricului William T. Shirer  Hitler era „…oscilant (subl. ns.-A.F.), neavând o idee clară despre modul cum urma să se desfășoare războiul pe care-l declanșase”[12].

În această conjunctură, a avut loc vizita din 26 iulie a prim-ministrului Gigurtu și a ministrului Manoilescu, la Hitler, lângă Salzburg și la Roma, pentru a avea convorbiri cu cei doi lideri fasciști, la fel cum făcuseră, în urmă cu două săptămâni, omologii lor maghiari. În urma discuțiilor purtate la Salzburg, ministrul român de externe și-a format convingerea că, cedarea unei teritoriu va fi, în mod obligatoriu însoțită de schimbul de populație, așa cum pledase în fața lui unui Hitler, care-i păruse înțelegător lui Manoilescu. Aceasta era și părerea diplomaților francezi în acel moment. Hitler urmărea evitarea situației din 1938, a primului arbitraj/diktat de la Viena (care nemulțumise atât Ungaria cât și Slovacia), prin care acestea au fost „condamnate fără a fi fost măcar ascultate înainte”, după cum scria Thierry într-o telegramă din 23 iulie: „Quel que soit le verdict que l’on apprete à prononcer à Berlin en ce qui concerne le sort de cette province il est vraisembable que l’on n’a pas voulu en Allemagne que les Roumains puissent affirmer: eux aussi, „qu’ils avait été condamnés sans avoir été entendus!”. De son côté, le Gouvernement royal espère puovoir sauve ainsi un partie de régions convoitées par la Hongrie”[13].

Nu numai aceasta era rațiunea pentru care se dorea o rezolvare rapidă și pașnică. Războiul cu Marea Britanie a devenit, în a doua parte a lunii august, principalul obiectiv al Germaniei naziste și nimic nu trebuia să mai încurce masiva ofensivă aeriană germană asupra Angliei. Orice complicații nedorite în sud-estul Europei, un conflict româno-ungaro-sovietic, ar fi afectat serios planurile de lungă durată ale Germaniei naziste, astfel că ministrul Franței la Budapesta, Guerlet, înțelegea și explica foarte bine faptul că Germania era profund preocupată de războiul cu Anglia: „J’ai lieu de penser que le gouvernement allemand, inquiet de l’attitude de l’URSS et de la tension des rapports hungaro-roumain, a jugé en effet plus prudent de hâter ce règlement à la veille de l’ offensive contre la Grande-Bretagne”[14].

Două zile mai târziu Thierry, de la București, folosea într-o telegramă termenul diktat față de o posibilă atitudine a lui Hitler în problema transilvană: „Le fait que le chancellier Hitler ait recu les (délégues) roumaine d’une manière qui semble, à premier vue, amicale laisse espérer (à l’) opinion roumaine que M. Gigurtu et Manoilesco n’ont pas été mis en presence d’un „diktat” imposent à la Roumanie de sacrifices teritoriaux immediate”[15].

Din documentele cercetate de noi rezultă atitudinea cât mai neimplicată posibil a Germaniei, în lunile iulie și până spre sfârșitul lunii august, și de dorința de a fi rezolvată pașnic chestiunea Transilvaniei. Dintr-o altă telegramă, din 30 iulie, pot fi cunoscute motivațiile dorinței de a fi rezolvat pașnic diferendul: războiul aerian urmat de o eventuală ocupare a Angliei, și evitarea declanșării concomitente a unui conflict în estul Europei, între Ungaria și România. Presat de aceste considerente strategice, Hitler a hotărât o dată limită a discuțiilor bilaterale: 15 septembrie. Așa cum știm aceasta a fost devansată cu exact 15 zile, așa cum transmitea Thierry în telegrama sa nr. 1428: „En realité, d’après les informations que j’ai pu recueiller, il semblerait que le Chancellier Hitler ait enjoit aux dirigeants roumain d’entamer sans délai (des) pourparlers avec Budapest et Sofia afin qu’un reglement amiable des problèmes (territoriaux) puisse intervenir directement entre les (intéressés). Le Fuhrer aurait indiqué le 15 septembre comme date extrème pour la conclusion de l’accord. Si a ce (moment) Hongrois, Roumains et Bulgares (n’ont) pus s’entendre, l’Allemagne arbitrera le differend et fixera les frontières litigieuses”.

Formularea era foarte limpede și nu lăsa loc la interpretări. Diplomatul francez explica apoi cele două posibile motive pentru care Hitler a hotărât această dată limită: libertatea în războiul cu Anglia, sau mână de lucru pentru strângerea recoltei necesare pentru trecerea peste iarnă, iar noi am putea spune că ar putea fi amândouă: „Cette solution…indiquerait le desir de Reich de maintenir encore pendant 6 semains la paix, soit pour avoir les mains libres dans ses opérations contre l’Angleterre, soit plus simplement pour attendre la rentrée des recoltes qui assuereront en partie la subsistance du Reich pendant l’hiver prochain”[16].

Conform explicațiilor de cea mai recentă dată poate fi identificat motivul esențial al schimbării atitudinii Germaniei, dintr-una de neimplicare directă, într-una opusă, de decident în diferendul ungaro-român. Aceasta este decizia lui Hitler de a se înfrânge mai întâi Anglia, motiv pentru care trebuia să aibă spatele asigurat  în situația unui viitor război și, bineînțeles, petrolul românesc: „Și, totuși, la 27 august 1940, feldmareșalul a semnat o directivă în care a expus planul defintiv de debarcare a armatei germane în Marea Britanie, conform ordinelor lui Hitler. Ceea ce însemna că din acel moment Hitler s-a concentrat asupra operațiunii „Leul de mare”, având nevoie de liniște în Est și mult petrol din… România! Cu această misiune a fost trimis Ribbetropp și Ciano la Viena, în 28 august, pentru a soluționa diferendul româno-ungar, care-i amenința atât situația din răsăritul Europei cât și aprovizionarea cu petrol a armatei germane, care era în faza finală a invadării Angliei[17].

Iată, așadar, motivele pentru care Hitler și-a modificat poziția și a decis după 27 august să rezolve singur, într-o manieră dictatorială problema. Aceasta demonstrează, odată în plus, că soarta statelor mici, aflate la intersecția intereselor marilor puteri, este întotdeauna nesigură; atunci când se schimbă raporturile de putere dintre acestea, ele sunt sacrificate.

În asemenea context tot ceea ce se mai putea face era, în opinia conducătorilor politici de atunci, salvarea a ceea ce mai rămăsese din stat, în așteptarea unor vremuri mai favorabile refacerii sale. Guvernul român a trebuit, așadar,  să accepte situația dar a gândit o soluție prin care statul suveran să fie salvat, chiar cu prețul unor concesii teritoriale, pe care le dorea cât mai mici posibile, și numai cu acceptarea schimbului de populație între cele două țări. Orice altă variantă a fost exclusă la început, dar aceasta s-a dovedit a fi inacceptabilă pentru partea ungară, care vroia doar cedarea de teritorii, fără schimb de populație.

În mod firesc, mai ales după pierderea Basarabiei și a nordului Bucovinei, în condițiile pierderii acceptate a Cadrilaterului, Gigurtu și Manoilescu se temeau de opinia publică internă, care ar fi condamnat vehement o nouă cedare. Optând pentru schimbul de populație, guvernul a nelinștit și mai mult populația românească a Transilvaniei și nu numai, care nu  vroia să renunțe la locurile de naștere în favoare omogenizării teritoriilor naționale. Thierry a observat că: „Mais en adoptant cette attitude le Gouvernement centrale heurte le sentiment public des masses rurales de Transylvanie où Roumains, Hongrois et Allemands…”[18].

Au urmat negocierile de la Turnu-Severin, eșuate tocmai din cauza diferențelor de concepție a părților aflate în tratative, care nici nu-și puneau mari speranțe în acestea, fapt remarcat de Guerlet, care transmitea că, după „mediile competente” de la Budapesta, negocierile: „[…] seront longues et difficiles beaucoup pensent  même qu elles ont peu de chances  d’ aboutir et que les deux gouvernements seront obligees finalement de s’en remettre à l’arbitrage de Berlin”[19].

Pe lângă poziția strategică a României, cu munții Carpați ca o fortăreață naturală, bogățiile sale, petrolul în primul rând, au fost considerate de Reich ca vitale, fapt exprimat din nou printr-o telegramă înaintea pronunțării ultimatum-ului din 26 iunie. Astfel, Ribbentrop, într-o telegramă către ambasadorul german la Moscova îi cerea acestuia, cu o zi înainte de ultimatumul sovietic, ca să-i transmită comisarului pentru afaceri externe a URSS, Molotov, acest fapt, cu intenția ca nu cumva sovieticii să încalce înțelegerea dintre cele două state, de a ocupa numai Basarabia și nordul Bucovinei: „3. În alte regiuni ale României Germania are interese foarte importante. Aceste interese includ câmpurile petrolifere și pământurile agricole (subl.ns.-A.F.). De aceea, Germania, după cum guvernul sovietic a fost informat de către noi nu o singură dată, este extrem de cointeresată ca aceste teritorii să nu devină un teatru al operațiunilor militare”[20].

Reprezentatul Franței la Vatican, Ormesson, informa Parisul, chiar în prima zi a negocierilor româno-ungare de la Turnu-Severin, la 16 august, că aflase din sursă sigură faptul că Germania și Italia ar fi dorit să menajeze România, datorită petrolului său și a temerii, nejustificate spunem noi, ca aceasta să nu alunece într-o alianță cu URSS-ul: „D’autre part j’ai appris, de tres bonne source que le Puissance de l’Axe auraient décidé de ménager la Roumanie, en raison de son pétrole et pur empêcher ce pays d’être tenté de chercher un point d’appui sur l’URSS”[21].

Posibilitatea alianței sau a sprijinului sovietic ar trebui exclusă, deoarece, așa cum este bine cunoscut – URSS nu numai că dorea o asemenea relație, ci, dimpotrivă, se manifesta, indiferent de tentativele făcute de ambsadorul român la Moscova, reputatul diplomat Grigore Gafencu, cu ostilitate nejustificată, sau, în cel mai bun caz, cu răceală. Mihail Manoilescu a reconstituit în memoriile sale[22], pe baza informațiilor diplomaților români, atitudinea de conivență dintre URSS și Ungaria în planurile lor de atacare simultană a României. În acest timp, lângă noua frontieră de pe Prut, se concentrau trupe și se făceau manevre militare sovietice. Așa cum am văzut, exista o temere reală a Germaniei că URSS va interveni în cazul unui conflict româno-maghiar, ceea ce i-ar fi afectat direct interesele economice și strategice.

În 24 august apăreau zvonuri de la Budapesta despre posibilitatea ca guvernul ungar, ar avea intenția să trimită un ultimatum Bucureștiului: „Le bruit court en effet que le Gouvernement hongrois enverrait des les 26 Août un ultimatum à Bucarest”[23].

În cele din urmă negocierile dela Turnu-Severin s-au întrerupt imediat ce delegațiile au venit cu răspunsurile guvernelor, care nu vroiau să cedeze din pretenții și hotărârile luate.

În impasul ajuns, ținând cont de situația continentală a Germaniei, care se afla în război cu Anglia, Hitler s-a decis să acționeze, să nu mai lase să se tergiverseze, până în 15 septembrie, negocierile. El i-a convocat miniștrii de externe a celor două țări la Viena pentru un „arbitraj”, făcut de Germania și Italia. Din partea română, M. Manoilescu a fost însoțit de negociatorul român de la Turnu-Severin, ardeleanul Valer Pop. Partea română se aștepta la negocieri reale, în care să se țină cont de opiniile sale, ceea ce nu a mai fost cazul. Odată sosite la Viena delegațiile au fost chemate și puse în fața unei hotărâri luate deja de führerul Germaniei naziste.

Diplomatul francez Spitzmuller descria foarte exact felul cum Germania a înțeles să rezolve chestiunea, încercând să creeze aparența unui arbitru care nu vrea să intervină, dar, care, în fapt, și-a impus, prin intimidare, propria soluție, lăsând să pară că numai cei implicați sunt responsabili pentru decizia luată: „C’est par la voie moins apparente (de la) médiation qu’il entend intervenir; mêle à la negociation, il imposera plus discrètement, mais non moins puissamment, la solution de son choix en laissent pense-t-il, la responsabilité évidente à la charge des Délégues roumains et hongrois”[24].

Desigur că, în fața unei asemenea evoluții nefavorabile, România nu mai avea nicio șansă de a-și atinge obiectivul dorit, adică să cedeze un teritoriu mic, urmat de un schimb de populație, care ar fi trebuit să ducă la omogenizarea etnică a celor două țări și ar fi detensionat relațiile româno-ungare.

Dorind să păstreze ceea ce a mai rămas din statul român, conducătorii de atunci au ales acceptarea variantei dictate de Germania, dorind să evite riscul unui atac concertat pe două fronturi, de vest și est, inclusiv din partea Germaniei, care ar fi trebuit să-și protejeze interesele economice și strategice față de sovietici.

Diplomația nazistă își atinsese scopurile de a evita un posibil război și de determina cele două țări, Ungaria și România, ca să-i rămână loaiale, fiecare păstrând speranța unui viitor care să-i aducă câștig de cauză în problema Transilvaniei[25].

(from the french diplomatic correspondence regarding the situation in Romania on the eve of the Vienna dictation (june-august 1940)

 

Abstract. The victories of Nazi Germany in 1940 changed the balance of power in Europe, at least. After the defeat of France, Romania found itself in a state of total diplomatic isolation, being surrounded by hostile countries, with territorial claims towards it. In this paper, I presented how – through their telegrams – French diplomats from Bucharest, Budapest, Belgrade, the Vatican or Ankara informed Paris, and also informed each other, about the difficult situation of Romania since the summer of 1940. Diplomats noted, in particular, Hungary’s political and military pressure on Romania, with the support of fascist Italy and Nazy Germany, in order to meet Hungarian territorial claims as soon as possible; the dramatic internal situation of Romania; the unsuccessful attempts of the Romanian government to reduce these losses, the revisionist international propaganda and Hungary’s insistence on satisfying its territorial claims and the explanation for which Germany and Italy complied with these claims, through the Vienna dictatorship of 30 August 1940. telegrams sent to Paris, French diplomats provided very accurate information, explanations and analysis of the domestic and international situation of Romania in the summer of 1940, showing  professionalism in their analysis.

Key-words: the Vienna dictatorship, French diplomatic correspondence, northern Transylvania, Mihail Manoilescu, revisionism

* prof. univ.dr., Universitatea din Oradea, e-mail: afaur@uoradea.ro

[1] Alexandru Cretzianu, Ocazia pierdută, Institutul European, Iaşi, 1998, p. 64.

[2] Arhivele Ministerului Afacerilor Externe. Arhivele Diplomatice, Război 1939-1945, fond Vichy, Ungaria, dos. 416, f. 12: „În același timp, ziarul guvernamental Magyar Orszag scrie, (telegr. nr. 435) în numărul său din 25 iunie seara, că cele trei mari puteri, […] ar putea să se pună, în viitor, de acord asupra noii ordini din Europa sud-estică. Aceeași opinie se regăsește exprimată în mai multe ziare din presa de extremă dreapta. Notăm, de asemenea, că Bulgaria, în același timp cu Ungaria, cere revizuirea tratatelor, că Iugoslavia însăși recunoaște că sunt necesare sacrificii pentru a asigura menținerea păcii și că, în fine, România are o nouă politică internă, adoptând forma unui regim totalitar”(în continuare A.M.A.E., loc.cit.).

[3] A. M. A. E., loc.cit.,, f. 12: „În timp ce dl. Pamfil Șeicaru se afișează din ce în ce mai mult ca fidel și devotat servitor al Axei, „România” proclamă că dl. cancelar Hitler este „prea realist” pentru a supune Tratatul de la Trianon, esențialmente just și echitabil, aceleași sorți ca și Tratatul de la Versailles. Jurnaliștii aspiră doar să merite, prin umilința și sicofania lor, clemența celor doi dictatori”.

[4] Ibidem, f. 13: „Diferite ziare maghiare își exprimă părerea că reglementarea chestiunilor rămase în suspans în problema Balcanilor ar putea să urmeze încheierii convențiilor de armistițiu. Aceasta ar fi, în mod firesc, momentul pentru a se ține cont de revendicările ungare, față de care Germania și Italia, au  dovedit întotdeauna multă înțelegere, Ungaria rămânând constant fidelă prieteniei sale pentru Puterile Axei, în timp ce România a acceptat (garanțiile) franco-engleze”.

[5] A.M.A.E, loc. cit., f. 17: „În orice caz, noi apeluri la rezerviști au loc la scară mare în această dimineață și este probabil că s-a convocat tot personalul care putea fi echipat”.

[6] Ibidem, f. 21. „[…]că guvernul german ar fi pus, ca o condiție a acțiunii sale moderatoare, la Sofia și Budapesta ca România, la rândul său, se va preta la negocierile imediate asupra chestiunilor dintre ea și vecinii săi”.

[7] Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena.Memorii iulie-august 1940, Editura Enciclopedică, București, 1991, p. 67.

[8] Vasile Pușcaș, Dictatul de la Viena, Transilvania și relațiile româno-ungare (1940-1944),  Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2020, p. 29.

[9]  A.M.A.E, loc.cit.…., f. 25: „Este de presupus că liderii germani și italieni s-au străduit să modereze pretențiile aliatului lor și să găsească o soluție de compromis. De partea sa, guvernul român, după cum mi-a declarat dl. Manoilescu, ar dori să aibă loc un schimb de populații, dar se pare că, după ultimele informații care mi-au parvenit, ar lua în considerare, dacă era constrâns la aceasta, să cedeze pașnic Ungariei fracțiunea occidentală a Transilvaniei… Este vorba de o bandă de 60 de km, separând frontiera actuală de cea strategică”.

[10] Ibidem, f. 29: „Pe de altă parte, conducătorii hitleriști, în timp ce la Munchen arată multă înțelegere pentru revendicările ungare, de asemenea, par să vrea să scutească și România și, știu dintr-o sursă bună, s-au mulțumit, până în prezent, să dea celor două guverne interesate sfatul de a se pune de acord asupra chestiunii Transilvaniei; un acord amiabil părând de nerealizat în condițiile actuale, totul sugerează că vor fi obligați să aștepte până când li se va impune o soluție de către Puterile Axei (subl.ns.-A.F.). În ciuda optimismului de comandă  pe care îl arată cercurile oficiale de la Budapesta, mulți dintre unguri cu greu își pot ascunde dezamăgirea”.

[11] Ibidem, f. 31-32: „În cursul discuțiilor pe care le-am avut în această dimineață cu contele Csáky, a părut să pună la îndoială posibilitatea unei soluții pașnice a problemei transilvane. Românii, a mai spus el în esență, nu vor să se preteze la negocieri […] Cum l-am întrebat asupra asentimentului guvernelor german și italian de a proceda la un arbitraj asemănător celui care a trasat după München noua frontieră ungaro-slovacă, el mi-a răspuns că din recentele sale întrevederi cu domnul Hitler acesta l-a făcut să înțeleagă că nu vrea să-și ia responsabilitatea unei reglementări care, ca și în anul 1938, ar putea nemulțumi ambele părți. „Eu cred că suntem obligați să contăm numai pe noi înșine” a concluzionat contele Csakyi și m-a lăsat să înțeleg că Ungaria ar putea să autorizeze folosirea armatei de 750.000 de oameni pe care-i avea pe picior de război[…].

Două îngrijorări par totuși să rețină guvernul ungar de la această cale: căutarea unui motiv care să îi permită să arunce responsabilitatea războiului asupra României și teama ca Rusia sovietelor să nu profite de ocazie, pentru a ocupa toată Moldova, până la Carpați. În sfârșit, nu e exclus ca interlocutorul meu, cedând unui sentiment de amor propriu,  a simțit nevoia să se arate mai războinic decât era în realitate”.

[12] V. Pușcaș, op. cit., p. 33.

[13] A.M.A.E, loc. cit.,  f. 34.

[14] Ibidem, f. 35 („Am motive să cred că guvernul german, neliniștit de atitudinea URSS-ului și de tensiunile raporturilor ungaro-române, a judecat că e mai prudent dacă să reglementeze această chestiune cu o zi înainte de ofensiva împotriva Marii Britanii”).

[15] Ibidem, f. 37. („Faptul că Hitler i-a primit pe delegații români de o manieră care pare,  la prima vedere, amicală, a lăsat opiniei publice speranța că D-nii Gigurtu și Manoilescu n-au fost puși în prezența unui diktat, care să impună României sacrificii teritoriale imediate”).

[16] Ibidem, f. 39. („În realitate, după informațiile pe care le-am putut strânge, Hitler a ordonat conducătorilor români de a începe, fără întârziere, discuții cu Budapesta și Sofia, cu scopul rezolvării amiabile a problemelor (teritoriale) care ar interveni între cei (interesați). Führerul ar fi indicat data de 15 septembrie, ca dată extremă pentru încheierea acordurilor. Dacă, până în acest moment, ungurii, bulgarii și românii nu s-au înțeles, Germania va arbitra conflictul și va fixa frontierele litigioase” [….]. Această soluție […] ar indica dorința Reich-ului de a menține încă 6 săptămâni de pace, fie pentru a avea mâinile libere în operațiunile contra Angliei, fie pur și simplu pentru a aștepta strângerea recoltelor, care vor asigura, în parte, subzistența Reich-ului în timpul iernii viitoare”.

[17] V. Pușcaș, op. cit., p. 35.

[18] A.M.A.E, loc. cit., f. 44 („Dar adoptând această atitudine, guvernul central rănește sentimentul public al maselor rurale din Transilvania, fie ei români, unguri sau germani…”).

[19] Ibidem, f. 48. „…vor fi lungi și dificile, mulți chiar cred că au puține șanse să reușească și că cele două guverne vor fi în cele din urmă obligate să se bazeze pe arbitrajul de la Berlin”.

[20]  Pactul Molotov-Ribbetrop și consecințele lui pentru Basarabia. Culegere de documente, Ed. Universitas, Chișinău, 1991, p. 11: (Telegrama Ribbentrop către Ambasadorul Schullenberg, din 25 iunie 1940).

[21]  Ibidem, f. 50 „Pe de altă parte am aflat, dintr-o sursă foarte bună, că Puterile Axei ar fi decis să menajeze România, din cauza petrolului său și pentru a împiedica această țară să fie tentată să caute un punct de sprijin în URSS”.

[22] Mihail Manoilescu, op. cit., p. 237-24.

[23] A.M.A.E, loc. cit.,  f.58.

[24] Ibidem, f. 68: „El înțelege [își propune] să intervină pe calea mai puțin aparentă a medierii; implicat în negocieri, el va impune, cu mai multă discreție, dar nu cu mai puțină forță soluția opțiunii sale, lăsând – așa cum gândește el -, responsabilitatea evidentă pe seama delegaților români și unguri”.

[25] Textul a fost publicat în volumul Școală, biserică, stat și națiune în istoria României. Omagiu profesorului Cornel Sigmirean la împlinirea vârstei de 65 de ani (coord.: Liviu Boar, Ioan Bolovan, Laura Stanciu), Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2021.

PS.

COMPLETĂM CU O GALERIE FOTO DE LA COMEMORAREA EVENIMENTULUI, LA CAREI, 28-29 AUGUST 2021

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori, Fotografii | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Vacanța

AM AFLAT CE VREAU SĂ  STIU !

Ing. MIORITA SĂTEANU

coordonatoe de proeict

 

Prin mobilizarea tinerilor pentru a se preocupa de definitivarea opțiunilor lor în alegerea viitoarelor profesii, specializate in diferite domenii de activitate, s-au organizat întâlniri pentru a oferii tinerilor posibilitatea de a cunoaște modalitățile actuale tehnice si stiințifice care să-i reprezinte ca specialiști, cu un grad inalt de profesionalism

În această perioada, pâna la inceperea cursurilor anului de învățământ 2021/2022, tinerii au participat la activitățile proiectului *VREAU SĂ ŞTIU, CE?*– care să-i ajute pe tineri să se orienteze mai bine în viaţă şi în carieră. să  găsească răspuns la întrebările si dorința de a elucida  nedumeririle, nesiguranța pentru ocupația lor viitoare

Locația oferita de partenerii in proiect a fost asigurată de către Biblioteca Virtuală ELIT – director prof. Mirela Silaghi .

După prezentarea temelor:*Acceptarea insuccesului si construirea succesului* susținut de către dr. Rodica Sirban, si al teme: *Viaţa ca o artă* – documentată prin proiectii si exemple constate de către prof. univ. dr. Petrus Adriana. Prin expunerea acestei teme tinerii au preluat modalitățile practice de confruntare cu problemele vieţii printr-o abordare pozitivă

Tinerii participanti au avut ocazia să cunoască * Arta* ca un domeniul de cea mai profundă expresie a creativității umane . Discuțiile interactive au fost conduse de prof. univ. dr. Agneta Marcu dar au fost susținute si de sunetele  melodioase care au transmis o pace in toate sufletele,  prin corzile violoncelului, pentru a audia Oda Bucuriei .

La acestă întâlnire a participat si  prof. univ .dr. Vasile Marcu. subliniind faprtul că arta este rezultatul unei alegeri în domeniul sentimentelor personale, o idee, o senzație de trăire,o exprimare estetică de autocunoaștere

Pentru organizatori si participanții la proiect a fost o mare onoare prezența la activitatea desfășurată în *domeniul artei * a doamnei prof. univ. dr. Agneta Marcu și domnului prof. univ. dr. Vasile Marcu, cărora ECO – Româniale-a conferit Diploma de Ambasador Emerit al Spiritualității Românești în semn de înaltă apreciere si recunoștință dedicată progresului societății românești contemporane

Cu această ocazie se cuvine să transmitem pretioase cuvinte de mulțumiri și felicitări pentru promovarea valorilor tradiționale ale societății și pentru activitate civică.

Prin evenimentul derulat s-a scos in evidență posibilitățile creative, s- a demonstrat ingeniozitatea exprimată în diferite forme, pentru a elibera gândul artistic și pasiunea pentru frumusețea  lucrărilor realizate. Acestea au fost susținute prin recitări si interpretări instrumentale  de către domnul Emil Sauciuc – actor emerit al Teatrului Regina Maria din Oradea dar si  printr-un dialog deosebit de impoartrant pentru tinerii indreptati spre diveres domenii ale artei interpretative actoricești  si muzicale.

Expoziția organizată a panotat obiecte de ceramică realizate prin Asociația Pro Familia de către prof Mierluțiu Emilia, prof. Treier Erzsebet si Ecaterina Bogluț.

S-au expus picturile pe pănză în diferite tehnici care reprezentau peisaje, porterete și buchete de flori viu colorate de către Ioana Precup, Ana Dinu si prof Eugenia Drăgoi.  Obiectele artizanale executate de către prof. Rodica Denuț, au a dovedit posibilitatea creativă imbinată cu  abilitățile mâinilor în finisarea lucrărilor.

Pictorii în devenire ca mari artiși, au panotat cu lucrările lor o expoziție care a marcat aprecierea participanților, eleva Edina Pușcaș a expus picturile prin care a reușit să transmită foarte sugestiv, sentimentele si trăirile persoanele redate în diverse lucrări.

Domeniul sportiv , ca artă a expresiei si al coordonării miscărilor pentru a demonstra tehnica  specifică sportului practicat, a fost prezentat de cătrea Marino Sara,   gimanstică artistică, Laura Crețu – arte martiale, si Julia Crețu – campioană natională la proba: tras cu arcul.

Audiția muzicală vocală a fost oferită de elevele Denisa si Lorena Ghib, în incheiere a interpretat muzică populară artistul consacrat Adrian Bojan. Coordonatoarea proiectului a oferit *Diplome de onoare* tuturor participanților pentru a mulțumi pentru munca și talentul depus pentru realizarea lucrărilor, pentru interventia și comunicarea prin dialog cu elevii și mai ales pentru a dovedi prețuirea colaborării prin care toți am *Aflat cea ce am dorit să știm*

 

 

În categoria Articole, Autori | Etichete , , | Lasă un comentariu

Pionierii aviației române

Comandor (Rz.) Ștefan Popa

Astăzi, 17 august 2021 se împlinesc 149 de ani de la nașterea inginerului, inventatorului român și pionier al aviației mondiale, Traian Vuia. La 18 martie 1906 Traian Vuia a realizat primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul. Experiența cu aripele montate, faza a 2-a a programului, a avut loc în 18 martie 1906 la Montesson, fiind prezenți domnul Hockenjos, mecanicul și doi prieteni din Paris. Mașina a părăsit pământul. Raportul acestei experiențe a fost publicat în „L’Aérophile” din aprilie 1906:

După câteva modificări aduse aeroplanului propriu zis, l-am montat pe mașină și am încercat să mă lansez la 18 martie. Am ales ca drum pe acela care merge de la Montesson la Sena. M’am pus la drum de mai multe ori; am remarcat de fiecare dată că arcurile pe care sunt montate roţile față directoare se destindeau imediat ce viteza devenea mai mare și eu nu mai simţeam inegalităţile solului în pofida relei stări a drumului. Dar elicea se încetinea foarte des și chiar se oprea, deoarece arborele cu came care comanda supapele motorului se deplasa frecvent la punctul mort, de fiecare dată când slăbeam levierul care îl comanda și îl fixa.

La o ultimă încercare, cu un vânt lateral, am mărit admisia vaporilor și maşina s-a ridicat dintr-o dată la o înălţime între 0,60 m și 1 m. Dar imediat ce aparatul a părăsit solul, elicea s-a încetinit și maşina împinsă de vânt lateral, după câteva balansări, s-a aşezat pe câmp aşa de lin încât eu nu am putut simţi nici cel mai mic şoc și nici să ştiu în care moment am atins solul. Acolo maşina a fost răsturnată de vânt; elicea și trei ţevi din planurile sustentatoare au fost deteriorate. Distanţa parcursă în aer este de aproximativ 12 m. Am putut constata că arborele cu came era, de fapt, la punctul mort și că aceasta era cea care a provocat încetinirea elicii și în final oprirea sa completă.

Nu aşi putea indica viteza din momentul în care maşina a părăsit solul, însă eu estimez că ea nu a fost cu mult superioară la 50 kilometri pe oră. Puterea livrată nu era decât o treime din cea de care puteam dispune”. [Vuia, L’Aérophile, aprilie 1906 ].

În revista La Nature (11 august 1906) Lucien Fournier într-un lung articol despre aeroplanul Vuia scria:  „Diferite experiențe au fost efectuate și acestea au dat rezultate foarte încurajatoare. La 18 martie, Dl Vuia a putut ridica aparatul său între 60 centimetri și 1 metru, după ce a luat elanul dorit pe sol, la o distanţă de 12 metri față de punctul din care s-a ridicat, elicea încetinindu-se ca urmare a punerii la punctul mort a arborelui cu came al motorului – care reglează distribuţia și detenta.

Rezultatele obţinute până în prezent sunt deosebit de încurajatoare. Mașina s-a ridicat prin propriile sale mijloace: forţa motrice este deci suficientă deasemenea și eficienţa planurilor sale sustentatoare. În momentul în care ea a părăsit solul puterea motorului nu era decât de aproximativ o treime din puterea sa normală”.

Comentând încercările aparatului Vuia din martie 1906, redacţia revistei L’Aérophile scria, mai târziu: „În momentul în care experiențe de acelaşi gen sunt în curs de executare sau de pregătire, este riguros just să reamintim că d. Vuia este primul, la noi, care a încercat de adevăratelea, cu un aparat suficient de mare pentru a ridica greutatea unui om, lansarea directă a unui aeroplan, montat pe un cărucior purtător și propulsat de o elice aeriană”. [L’Aérophile, septembrie 1906 ].

Vuia avea însă probleme cu alegerea locului unde să efectuetze încercările sale de zbor, pentru a nu mai depinde de direcţia vântului: ….”Dându-mi samă, că pentru ca să pot experimenta în condiţiile cele mai bune, trăbue ca experienţele să se poată face pe un teren, unde maşina să-și poată lua zborul în toate direcţiile, și anume cu vântul în față. Am aflat, că terenul de manevre din Issy-les-Moulineaux este cel mai potrivit, dar aici nu am putut obţine autorizaţia de a proceda la experiențe, decât Dumineca dimineaţa. Experienţele nu au fost reluate decât în iunie, după repararea mașinii și reconstruirea elicii.”  [Vuia, 1954 ].

6 mai 1906. Reparaţia terminată la 6 mai, maşina garată la proprietatea doctorului Cousin. O scurtă experienţă pe drumul de la Montmagny la Epinay. Vânt slab lateral. Când aparatul a atins o viteză mai mare unul din suporţii inferiori ai hobanelor s-a îndoit, iar aripa stângă s-a ridicat vertical. Vuia evită răsturnarea aparatului, cadrul nu suferă nimic, dar aripa stângă e aproape complet stricată. [Vuia, L’Aérophile, septembrie 1906 ].

24 iunie 1906. Câmpul de manevre de la Issy-les-Moulineaux. Aici Vuia poate lansa aparatul cu vântul din faţă. La 6o incidenţă aparatul avansează greu, iar la 8° avansul e mai uşor, urmele roţilor dispar pe anumite porţiuni. [Vuia, L’Aérophile, septembrie 1906 ].

1 iulie 1906. Issy-les-Moulineaux. Încearcă dispunerea unui unghi de incidenţă de 10°, dar construcţia sistemului de hobanaj nu-i permite. Modifică doar forma geometrică a suprafeţei sustentatoare. Pe un timp aproape calm reuşeşte un salt mare, ridicându-se la 25 cm de sol, cu o presiune în cazan de 65 kg/cm². Pentru a putea ridica presiunea şi deci puterea motorului, apare necesitatea adaptării unei pompe de alimentare pentru refularea bioxidului de carbon lichefiat în cazan cu presiune mai mare. [Vuia, L’Aérophile, septembrie 1906 ].

12 august 1906. Issy-les-Moulineaux. Încearcă aparatul cu noul cazan având o suprafaţă de încălzire mărită. Cu acesta, elicea aparatului ajunge la 930 rot./min şi la o tracţiune la punct fix de 130 kg – livrată timp de 3 minute cu 10 kg. de bioxid de carbon lichefiat. Cazanul funcţionează destul de defectuos, dar aparatul se ridică de două ori la 60 cm, revenind însă pe sol după 8-10 m. [Vuia, L’Aérophile, septembrie 1906 ].

19 august 1906. Issy-les-Moulineaux. Cu arzătoare şi tiraj îmbunătăţit la generator, aparatul părăseşte solul şi urcă la cca. 2,50 m şi parcurge la această înălţime cca. 24 m dar la un moment dat cu botul ridicat, rămâne o clipă aproape imobil, apoi urmează un picaj brusc terminat cu o izbitură violentă. Elicea s-a stricat total, dar suprafaţa de sustentaţie nu a suferit, o roată s-a stricat. Vuia se convinge de această dată de necesitatea unei cârme orizontale. [Vuia, L’Aérophile, septembrie 1906 ].

7 octombrie 1906. Issy-les-Moulineaux. Aparatului, cu o suprafaţă a aripei de 20 m² şi mai puţin concavă, cu incidenţa reglabilă doar la sol, i s-a adougat o coadă spate orientabilă (un profundor) de 3 m² (devine astfel VUIA 1-bis). Sunt prezenţi dl. Archdeacon, preşedintele comisiei sportive a Aeroclubului Franţei, şi dl. Surcouf, secretarul comisiei sportive. Teren umed, greu de parcurs. Din trei încercări, la una aparatul se ridică la 15 cm de sol, pe o distanţă de cca. 4 m. [Nicolleau, L’Aérophile, octombrie 1906 ].

14 octombrie 1906. Issy-les-Moulineaux. Asistă dl. Archdeacon şi d. Surcouf precum şi numeroşi martori printre cari şi Santos-Dumont. Dimineaţa, vânt puternic, cu rafale. Părăseşte de două ori solul, dar pe o durată maximă de 3/5 secunde. O ţeavă a cazanului se sparge şi se repară. După amiază, încă două încercări, dar arzătoarele funcţionează prost şi aparatul nu se ridică. [Nicolleau, L’Aérophile, octombrie 1906].

11 ianuarie 1907. La Bagatelle, rulează pe câteva sute metri, dar aparatul nu se va ridica, motorul funcţionând prost. [L’Aérophile, februarie 1907 ].

26 ianuarie 1907. La Bagatelle, efectuează 3 încercări pe o mică pantă de 12 m, aflată pe marginea drumului de la Suresnes la Bagatelle. La prima încercare doar mici salturi, la a doua se ridică la cca. 1 m, aterizând fără probleme. La a treia încercare se ridică mai sus. Fiindu-i frică de un accident opreşte motorul prea devreme, iar şocul de la aterizare îi strâmbă osia faţă şi o roată.

Înlăturase greutatea suplimentară de 22 kg, adăugată după experienţele din august, dusese generatorul mai înapoi, deoarece suflul elicii îi stingea flăcările arzătoarelor şi adăugase un plan orizontal fix de 2 m² (suprafaţa de racord dintre bordul de fugă al aripei şi bordul de atac al profundorului, care era dispus în continuarea acesteia). [Vuia, L’Aérophile, februarie 1907 ]. Această variantă a aparatului, care nu a fost semnalată explicit în bibliografia Vuia, noi am evidenţiat-o, în anul 1993, caracterizând-o prin denumirea de VUIA 1-ter.

2 martie 1907. La Bagatelle, de faţă cu mulţi privilegiaţi între care căpitanul Ferber, Hermite şi alţii, inclusiv prieteni ai lui Vuia. În prima încercare aparatul se ridică uşor de la sol cu toate cele 4 roţi. La o a doua încercare se ridică la 1-1,50 m pe o distanţă de cca. 4 m. [L’Aérophile, martie 1907 ].

9 martie 1907. Bagatelle. Proasta funcţionare a motorului, după speranţele din 2 martie, nu aduce nici un succes. [L’Aérophile, aprilie 1907 ].

22 martie 1907. Bagatelle. Patru noi încercări, dar cu rezultate minimale, doar două din roţi (faţă) se ridică uşor o singură dată. [L’Aérophile, aprilie 1907 ].

27 martie 1907. Bagatelle. Reuşeşte din nou două ridicări la cca. 1 m de sol, pe o lungime de 3 – 4 m. Se remarcă faptul că atunci când motorul său cu acid carbonic funcţionează bine, aparatul reuşeşte să se desprindă de sol. [L’Aérophile, aprilie 1907 ].

30 martie 1907. Din nou, la Bagatelle, un salt de 4 – 5 m lungime. Este ultima experimentare în care Vuia mai încearcă aparatul său cu motorul cu vapori de anhidridă carbonică, motor care se dovedeşte capricios şi nefiabil. [L’Aérophile, aprilie 1907 ]

2–3 iunie 1907. Bagatelle. Experimentările preliminare ale noului aparat VUIA 2, echipat cu motorul Antoinette de 24 CP. Rulări pe sol pentru verificarea rezistenţei pieselor şi organelor aparatului. Nu apar probleme. Viteza maximă atinsă este de 30 km/h. Elicea se roteşte cu 1000 rot./min, dar apare evident că randamentul ei este insuficient. [L. Lagrange, L’Aérophile, iunie 1907 ]. În acelaşi articol, L. Lagrange, menţionează:  „Aeroplanul Vuia n°1, este important să nu îl uităm, a fost experimentat în public înaintea tuturor aparatelor actuale, încă de la începutul lui februarie 1906”.

21 iunie 1907. Bagatelle. După un elan de cca. 100 m, părăseşte solul şi se ridică la cca. 1,5 m. Fiindu-i frică de un accident, Vuia taie brusc aprinderea motorului şi aterizează fără avarii serioase (un suport de arc roată îndoit). Va schimba şi elicea cu una nouă. [A. Cléry, L’Aérophile, iulie 1907 ].

5 iulie 1907. Bagatelle. În prima încercare mici salturi succesive. Cu un avans la aprindere mărit, în a doua încercare, se ridică la 5 m înălţime parcurgând o distanţă de 20 m. Aparatul se îndreaptă brusc spre sol, în cădere elicea este avariată, iar Vuia suferă contuzii uşoare. Concluzia este că desprinderea se obţine uşor şi la dorinţă. Doar stabilitatea longitudinală lasă încă de dorit – posibil de ameliorat printr-un ampenaj stabilizator amplasat mai în spate. [A. Cléry, L’Aérophile, iulie 1907 ].

Ianuarie 1908. O scrisoare a lui Vuia, trimisă redacţiei și publicată în numărul din ianuarie al revistei L’Aérophile , anunţă intenţia de a aduce aparatului său o serie de modificări importante privind forma și dimensiunile suprafeţelor sustentatoare, precum și pentru coborârea notabilă a centrului de greutate a ansamblului: “Suprafaţa sustentatrice a fost mărită în sens longitudinal, și măsoară, în acest sens, 2 m. 40. O nouă cârmă de profunzime, de aceiaşi formă ca și aripile și de 4 m² suprafaţă a fost adougată în spate. Suprafaţa totală a mașinii a fost astfel adusă la 20 m². Cârma de profunzime se află mult mai în spate decât altădată, manevrarea sa a fost făcută mult mai uşoară și se operează prin intermediul unei pârghii pe sector dinţat.

În veci să fii slăvit, erou al aripilor românești!

 

Confluențe literare, ediţia nr. 3882 din 17 august 2021

P.S. PRO-MEMORIA PROF. NECULAI MOGHIOR adăugăm câteva imagini din colecția sa de foto, despre pionierii aviației românești, album Traian Vuia

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , | Lasă un comentariu

CONCERT DIVIN: AVE MARIA

CONCERT REGAL

AVE MARIA

MARIA, REGINA UNIVERSULUI

Ing. Miorița Săteanu

Cetățean de onoare al Municipiului Oradea

Membră în Forumul Ecumenic  al Femeilor Creștine din România

În Bazilica Romano – Catolică  cei prezenți şi iubitori de muzică clasică, preclasica si romantică au audiat  cu mare surprindere piesele pregătite din repertoriul  Concertului  „AVE MARIA”,care   a avut loc în perioada în care credincioșii se reculeg, cu sentimente de adorație, pentru a venera marea sărbătoarea a creștinătății „Ridicarea la Ceruri al Fecioarei Maria” –sau al „Adormirii Macii Domnului” – cea pe care o numim Nascătoare de Dumnezeu  şi Pururea Fecioară Maria

Concertul „AVE MARIA”, un regal în adevăratul sens al cuvântului a fost definit astfel pentru că a transpus și transmis lumea magică şi minunată a muzicii clasice, în sufletele iubitorilor de partiturile dăruite cu generozitate si har creator, al marilor compozitori ai lumii

Repertoriul a constituit o revelație prin inspirația pieselor  care au îmbogățit  viaţa cultural- muzicală, în special cea  religioasă, datorită confesiunii de credinţă, oglindită în sufletul autorilor lucrărilor religioase, a celor mai semnificative, duioase și edificatoare compoziții care au cucerit sufletele celor înclinați spre meditaţie, spre stări sufleteşti emoţionale si trăiri spirituale, încercări amplificate și de prezența în impresionanta Bazilică Romano Catolică.

Impresionantul lăcaş de cult, adăposteşte valoroasele vestigii ale evenimentelor istorice, ale cultului Romano- Catolic, dar mai ales al represaliilor prin care a fost încercată credinţa credincioșilor, precum şi supremul martiriul suferit de preoții și călugări, datorită statorniciei în confesiunea de credinţă aleasă şi a dăruirii misiunii dobândite în a sluji în faţa Sfântului Altar.

Piesele, sub titlul seminificativ: AVE MARIA, au fost alese din repertoriul compozitorilor: G. Verdi, P. Mascagni și Bihari Sandor pentru a edifica semnificația evenimentului premergător zilei de 15 August, dedicat Sfintei Fecioare Maria, ca un omagiu al acestei sărbători.

Un duet deosebit de impresionant, în interpretarea tinerelor și valoroaselor instrumentiste Raluca Țurcanu – vioară și Ioana Voaides – pian, au oferite auditoriului prin Sonata nr 1 de Robert  Schumann și piesa *Nigun* o formă a cântecelor religioase Jewish compusă de E Block

Revelaţia concertului și poate într-un cuvânt se exprimă surpriza oferită de, tânărul student, Albert Costin care a scos în evidenţă fineţea calităţilor interpretative dovedite prin recitalul piesei *Concerto im Stile Ungarese* compus de Oskar Rieding.

Quarterul pentru patru viori de Karl Bohm a fost interpretat de către Eva Cotin, Albert Costin Gâncă Anca și Gâncă Ioana, care au demonstrat  creativitate în interpretarea pasajelor, coloratura artistică impresionantă, dar mai ales dăruirea pentru a scoate în evidenţă minunatele acorduri şi rafinamentul dovedit prin valoarea și frumuseţe piesei  prezentate,.

Prin interpretarea celor patru viori, redarea piesei, a necesitat stăpânire tehnică și coordonarea partiturii în cele mai mici detalii de abordare a perfecțiunii interpretative

In finalul concertului, piesa *Elegy * al compozitorului Piotr Ilich Tchaikovski a preluat, transpunând, prin audiţie, stări sufleteşti emoţionale din lumea magică a muzicii clasice, pentru pregătirea evenimentului religios al creștinătății. 

Mulţumiri şi felicitări pentru Concerul regal *Ave Maria* oferit prin lucrările compozitorilor remarcați dar mai ales prin interpretarea impresionantă a instrumentiștilor și al măiestriei lor de stăpânire perfectă a corzilor și al arcușului pentru a dărui încărcătura sentimentală și spirituală a partiturilor din programul prezentat.

Cuvintele de apreciere pentru evenimentul oferite, au fost rostite de Preasfinția Sa Episcop  Bocskei Laszlo al Diecezei Romano- Catolice, prin cuvinte de înaltă prețuire și emoționante mulțumiri  adresate organizatorilor și membrilor Filarmonicii Oradea, care au onorat prin programul prezentat marea sărătoare de cinstire a Adormirii Sfintei Fecioare Maria – 15 August

P.S. Din partea Cavalerilor de Clio

Ave Maria,  cu Luciano Pavaroti

aici

 Sfânta Fecioară Maria,

patroana spirituală a Oradiei, punct de vedere:

Constantin_Moșincat_Fecioara Maria, ca patroană spirituală a Municipiului de pe Crişul Repede

 

                                                                           

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

  Două scrieri de epocă despre

Tudor Vladimirescu          

I.Tudor Vladimirescul, biv vel sluger (adecă fostul mare sluger) și acum zelos mântuitor al doritei patriei de greci, fanarioți s.c.l.

1821, Fevruarie 15, în băjenie

 

 

 

 

 

În valuri tot furioa

Și furtuni mult viforoase,

Acest oraș, frumos pământ,

Existând de totdeaună

Făr-ajutătoare mână

De-al protecției cuvânt.

 

Ajunsese la o stare

Cu obștească întristare,

A se întuneca planitiv,

Și cel cu-a lui stăpânire,

Într-o cumplită pornire,

S-arăta nemilostiv.

 

Patrioții fiind sumă,

Dar, ca o cumplită ciumă,

Apăsând pe cei mai mici,

Făcea pe zile adeturi

Feliurimi de avaeturi

Cu streinii de calici!

 

Și năvălind fără milă,

Lua hrana cu de-a silă,

De la subpușii lor frați.

Fără mică îndurare,

Cu cumplire foarte mare

Ca lupii nesăturați!

 

Până când mila cerească

Providența cea zeiască,

A răbda nemaiputând,

A trimis, cam pe de-o parte,

Pă un bărbat cu dreptate,

Patriot cu prea sfânt gând.

 

Care, luând ș-alți cu sine,

Spre al obștescului bine,

Îndată s-a arătat.

Ca  o stea prea luminoasă,

Într-o noapte-ntunecoasă,

Patriot adevărat!

 

Și vrând ca să izbăvească,

Acum Țara Românească,

Din jugul ei cel cumplit,

Viața sa n-o socotește,

Dragii patrii o jertfește,

De nimenea nesilit!

 

Și propuind el dreptate,

La toți, fără răutate,

Cu un chip heruvinesc.

În loc să o respecteze,

Cu drag s-o îmbrățișeze,

Sar toți și o izgonesc!

 

Și p-însuși Vladimirescul,

Ca viteaz comet, cerescul,

Ce ne e trimis din cer,

Și s-a ivit azi în lume,

Cu prea slăvitul său nume,

Tudor biv vel sluger!

 

Ca pă un vrăjmaș prea mare,

Îl hulesc, cu o strigare,

Că e rebelist, cu plan.

Ce amăgește o lume,

Numai de a-și face nume,

Ș-a strânge comori de bani!

 

Boierii în gură mare,

Strigând, făcând arătare,

Cum că e tâlhar și hoț,

Se îngrijurează foarte

Cu o spaimă pân la moarte,

Și fug, se răspândesc toți!

 

Cu care a lor urmare,

Aduc lumii spaimă mare

Și cutremur, vai, nespus !

Și pe dată toți se cară,

Din orașe, pe afară,

Toți cu un fel de prepus.

 

Cum că vine să robească,

Să arză, să jăfuiască,

Ca un cumplit stricător,

Făr-a judeca mai bine,

Că el de alta nu vine,

Decât obștii-n ajutor!

 

Socotind într-o uimire,

Că vor fi toți cu unire,

La acest gând al lui sfânt.

Ca să saie toți, cu toții,

Fără a se sfii morții

Să scape al lor pământ!

 

Însă-n loc de mulțumire,

Întâmpină-mpotrivire,

De la mici până la mari.

Și în loc ca să-l primească,

Sar toți ca să-l izgonească,

Ca pă hoții și tâlhari!

 

Iară boierii ce face?

Când dreptatea nu le place,

Care lor le-a hotărât.

Ce prin puncturi se arată,

Cu o form-nvederată,

De împărați ce s-a-ntărit!

 

În loc să se-nsuflețească,

Pe subpuși să-i ocrotească,

Și să-i ție toți pe loc.

Să stea și să cerceteze,

Ca să se înștiințeze,

Prin cuviincios  mijloc!

 

Ce e curgerea pricinii

A aceștii răzvrătirii,

Ca boieri adevărați.

Numârând drept datorie

A muri cu bucurie,

Pentru patrioți și frați!

 

Ei întâi, cu-a lor pornire,

Făcură o răzvrătire,

Foarte jalnică la toți.

În vremea scăpărtăciunii,

Și obșteștii mâhniciunii,

Zicând că-i frică de hoți!

 

Înșiși hoți fiind, în faptă,

Hoți pă cei drepți îi arată,

Lucru prea vrednic de râs!

Și văzând așa dreptate,

Dau cu gloanțe  și obate,

Fără milă, fără pâs!

 

Bravo, Tudore, viteze,

Dumnezeu să te-nzileze,

Carele te-au însuflat.

A te arăta în faptă,

Cu ajutorință dreaptă

Patriot adevărat!

 

Vrednice sânt ție toate,

Laude de țeri, de gloate,

Și cununi, mulțimi de flori,

Făcute de frumușele,

De române tinerele,

Feciorițe și feciori!

 

Și c-un chip de mulțumire,

Pentr-a patrii izbăvire,

Tot cântând și dănțuind,

Capul să-ți încununeze,

Numele să-ți lumineze,

Să rămâie viețuind!

 

De acum până-n vecie,

Cu mare statornicie,

Înălțându-ți  s-andriant,

Tot cu aur poleindu-l,

Peste tot împodobindu-l,

Cu pietriș de diamant!

 

Numele să-ți prăznuiască,

Toată Țara Românească,

Ca unui izbăvitor.

Că te-ai arătat îndată

Cu mijlocire ciudată,

Neputinței ajutor!

 

Dar-ar Dumnezeu să fie,

Veacul aurit să vie,

Cu tot binele deplin.

Ca să se mai veselească

Biata Țara Românească,

Acum și în veci, amin!

 

  1. Jălirea necuviincioase morți a heroului românimei, 1821, august 15

 

Ceriule! Cum nu ți-e milă,

De lăsași să piară cu silă,

De luciafăr luminos,

Ce până să nu răsară

Spre apus îl mână iară

Un nor prea întunecos.

 

Și de era ca să spuie,

Norilor să se supuie,

Pentru ce, dar s-a ivit?

Pentru ce iar să se-atingă,

Spre apus și să se stingă,

Plângând totul c-a pierit?

 

Pentru ce, spre scăpătare,

Să alerge așa tare,

La răsărt fiind ajuns?

De ce numai să lucească

Și îndată să lipsească,

Să rămâie-n veci ascuns?i

 

De ce raze luminoase,

Cu ziceri prea mult frumoase,

Orzondului  a-ntins?

Când era să nu rămâie,

Ci apusulu i să-l mâie,

Un nour negru ce l-a stins?

 

Mai pe urmă,  cu ce vorbă,

Ăst pahar, vai, el să-l soarbă,

Și să fie hotărât

Văz că zice-n miaza  zilei,

Tot pământul României

Peste tot întunecat!

 

A pierit acea duioasă

Stea a lui prea luminoasă,

Ce era a-i lumina,

Carea cu putere mare,

Dedea nouă însuflare,

Oricui i se închina!

 

Vai! Pe semne reaua soartă

Ca în veac tot pizmă partă,

A voit adevărat

Ca în lume să arate

A sa  mare nedreptate,

Ea, printr-îns învederat !

1821, octombrie 25

Mulți în multe feluri zice,

Un bun nume ca să strice

Cu afect rău suflet esc,

Fără mică judecată,

C-o părere prea stricată,

Și cu  cuger vrăjmășesc.

 

Că Tudor Vladimirescul,

Viteaazul bun, românescul,

N-a fost vrednic d-alt folos,

Decât să pricinuiască

Nenorocire obștească,

Cu al lui plan ticălos!

 

Căci a început o treabă,

Fără vreme, prea cu grabă,

Neștiind el, cum și când,

Și după ce-a început-o,

Atuncea a priceput-o,

Că n-a fost dup-a lui gând!

 

Ș-apoi și  altele multe!

Cum că n-a vrut să asculte,

De grecul prinț Ipsilant,

Ci a vrut să unelteze,

Unirea s-o speculeze,

Ca viclean, un speculant!

 

Și râvnind ca să domnească,

A vrut să se hărăzească

Cumplitii oblăduiri,

Și pă greci să-i de în mână,

Numai într- o săptămână,

Strașnicii nenorociri!

 

Pă care și iscodindu-l,

Și cu scrisori dovedindu-l,

L-a prins și l-a judecat.

Și  au hotârât îndată,

C-o dreptate prea ciudată,

Capu de i l-au tăiat.

 

Zicând că e cu dreptat e

A da moarte unui frate,

Fără frică de păcat;

Ca unul ce-a fost  sminteală,

După a lor socoteală,

Fiind prost și neplecat.

 

Iar o minte cu simțire,

Iscusită și subțire,

Vrând cu drept a judeca,

Va cunoaște nedreptatea,

Ce-a făcut-o strâmbătat ea,

Și dreptatea n-o călca!

 

Și întâi puie-și în mint e

Aceea de mai nainte,

Stare a Țării Românești,

Cum era ea prefăcută,

În mâini streine-ncăpută,

Și-n fandasii boierești!

 

Patroții la o stare,

Vrednică de întristare

Ajunseră  toți  cu toți.

Toți cufundați în mândrie,

Îmbrăcați în fățărie,

Părinți, și fii și nepoți!

 

Nu mai socotea la altă,

Decât la treaptă mai naltă

Să ajungă ori ș icum,

Nu doar prin vreo vrednicie,

Ci numai prin nimicie,

La  drept negândind nicicum!

 

Ceea ce drept mărturie,

S-ar face o istorie,

Spuind-o tot  /pe/ de rost.

Dar  fiindcă e  știută,

De către toți cunoscută,

Va spune-o și cel mai prost!

 

Apoi  puie și-nceputu,

Cel de mulți nepriceputu,

Al acestui plan sfințit.

Ce acest bătbat îndată,

Cu îndrăzneală ciudată,

Vitejește l-a rosit!

 

Apoi puie-n socoteală

Ș-a lui toată chibzuială,

De-nceput până-n sfârșit.

Ș-a începutului treabă,

Din nimic, așa în grabă,

Până unde a ieșit!

 

Ș-apoi judece mai bine,

Cu dreppt, de i se cuvine,

Așa a se clefeti,

Sau ar fi de cuviință,

Dup-a lui acea silință,

De herou a se vesti…!

 

Eu unul, n-am îndrăzneală,

A vorbi fără sfială,

Pentru acest vestit bărbat .

Ci,  de câte ori  aminte,

Îmi vin faptele lui sfinte,

Rămâi cu tot încântat !

 

Poci zice fără sfială,

Dupa mea socoteală,

Că el,  de  a și murit,

Îns-a lui prea mare nume,

R âmâne de veci în lume

Lăudat  și prea slăvit!

 

Căci așa cu lari -fari,

Își petrec numai bărbarii

Cu mătușilele lor.

Când seara, șezând la vatră,

Și unul la altul latră,

Închinând la vinișor!

 

Și spun câte o poveste,

A le trece fără veste,

Vremea-aceea de prisos.

Până când  să le sosească,

Somnul, să se odihnească,

Din truda fără folos.

 

Dar aicea nu încape

Pe moș cu broș să adape,

Ci e lucru-nvederat;

Care poate fiecine

Să judece cum și cine,

E vrednic adevărat!

 

Cum și curat se-nțelege,

Că nu este după lege,

Moartea a  lui Tudorin.

Ci e chiar din pizmuire,

Ce grecii o au din fire,

Ca să ia ei aferim!

 

Căci nu poate niciodată,

Nici o lege-n lume dată,

Mai vârtos a lui Hristos.

Moarte ca să hotărască,

La persoană vitejească

Care era de folos!

 

Și care cu trudă mare,

La această-nprejurare

A slujit mai cu dicat.

Și cu a sa vrednicie,

Și-osebita hărnicie

Toată țara-a ridicat!

 

Și grecii, la pită gată

Năvălind  flămânzi, îndată

A  mânca-o au poftit,

Și cui o avea gătită,

În loc să-i de mulțămită,

La moarte l-au osândit.!

 

Căci pe loc a lui lipsire

A pricinuit simțire,

Grecilor lui Ipsilant.

Că Tudor Vladimirescu,

Eroul bun, românescul,

A fost cu duh mai înalt!

 

Ce voind să-l prăpădească,

De slava lui să-l lipsească,

Ca să o capete ei.

Și mai mult i-au înmulțit-o,

Cu ocara ce–au pățit-o,

D-au ajuns ca vai de ei!

 

Cărui, de-i lăsa viață

Nu se putea ei să pață

Aceasta ce au pățit.

Ci, cu a lui iscusință,

Și înțeleaptă silință

Ar fi iconomisit!

 

Cu toate acestea iară

Nu va mai rămânea țară,

Grecilor, precum au fost;

Ci va veni într-o stare

A nu mai fi cu-ntristare,

Precum pân-acum  de rost!

 

Vladimirescul, cu care

S-aibă cinste și mai mare

Să se slăvească în veci.

Fiind el acea pricină,

Stângerii din rădăcină

Fanarioților greci!

 

Apoi zică cin ΄ ce-o zice,

Cu cuvânt oricum să strice

Numele lui cel vestit.

Căci ideea mea să facă

Într-alt chip, să se prefacă,

Nu va putea negreșit!

 

Ci,  răspunz  prin altă gură,

Care o am drept figură,

Unei  vredici esemplări.

Ca zice cu-nțelepcune

Și cu mare isteciune

La astfel de întâmplări!

 

Măcar fie totdeaună

Valuri multe și furtună

Și cutremur de pământ.

Nu pot  face stricăciune,

Unde sânt temeiuri bune.

Să  fie spre crezământ!

Prof. univ. Dr. Mircea POPA

(Vezi Cetatea Cavalerilor nr.8/2021)

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Sfânta Fecioară Maria

Fecioară a neînseratului cer

                                     Prof. Dr. GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

Tânguirea Maicii Domnului -Icoană a familie Moșincat-

Fecioară a neînseratului Cer,

cu inima alăută şi cuvântul arcuş,

îţi cântăm un psalm de mărire, urcuş

şi râvna mi-i una şi toată-i dulceaţă,

Tu, Răsăritul de sus şi-a pământului Dimineaţă!

Fecioară a neînseratului Gând,

ne picuri în inimi fulguiri de mireasă

şi-ţi cântăm bucuria duioasă,

cu lacrimi smerite pe-a Căii-Hristos,

Tu,  Potirul cu Vinul cel mai gustos!

Fecioară a neînseratului Cuvânt,

ai aruncat peste noi lumină şi dor,

înflorit e pământul de miresme-i ponor,

când privim Adevărul din Blândul Iisus,

Tu, rămâi veşniciei Lumina de sus!

Fecioară a neînseratului Psalm,

Te strigăm în ecouri  şi-n ruga de foc,

să ne-aduni împlinirii de Sfânt prooroc,

să-mbraci armonia cu sufletele noastre,

Tu, Simfonia deplină a divinelor astre!

 

Fecioară a neînseratului Rai,

cu chipul şi asemănare dumnezeiască,

noi îţi aducem cântare îngerească,

îmbracă-ne-n straiul Tău sfânt de lumină,

Tu, mai presus de toate, Regină!

 

Fecioară a neînseratului Dor,

cu dorul doririi ne-ai fost dăruită,

Iubirea prin Tine a fost împlinită,

Mireasă, Tu eşti a Duhului-Mire,

Tu, cea mai dorită şi pură Iubire!

 

Fecioară a neînseratului Cânt,

noi fire de tină şi rugi de pământ,

picură-ne Roua de sus din Cuvânt,

să rodim cântare sfântă şi aleasă,

Tu a României, divină Crăiasă!

 

Fecioară a neînseratului Har,

cu inima cât cerul albastru şi senin,

din Tine noi gustăm al veşniciei Vin,

să nu mai flămânzim, sau înseta vreodată,

Tu, Maica Domnului, Fecioară preacurată!

 

Fecioară a neînseratului Foc,

cu razele ne mângâi şi cu privirea, alini,

Tu ruga să n-o-mbraci în strai de heruvimi,

nădejdea ne-o înalţă ca zborul de albină,

Tu, Mierea cea culeasă cu râvnă divină!

 

Fecioară a neînseratului Altar,

ce ne cumineci cu Pâine şi Vin,

întâiul alb-gând ţie ţi-l închin,

iar viaţa ţi-o dărui cu dor şi iubire,

Tu, Taină de slavă şi de preamărire!

 

Fecioară a neînseratului Legământ,

Proorocie ai fost şi ai înflorit pe pământ,

cu harul, cu fapta, cu sfântul cuvânt.

Slăvită în toate, de-a pururi mereu,

Tu, Fecioară sfântă, Maica lui Dumnezeu!

 

Fecioară şi-a neînseratului Pământ,

fă să rodească şi-n bulgări lumina.

Stejarul cel falnic să-nalţe tulpina,

să cânte văzduhul şi apele adânci,

Fiii României, toţi să-ţi fie prunci!

13 Aug. 2008, Mănăstirea Crasna-Gorj

Redacția Cetatea Cavalerilor Urează tuturor purtătorilor al Sfântului nume, și derivatele sale, sănătate, împliniri, La mulți ani!

 Voichița Maria Moșincat, Viviana Maria Moșincat, Maria Cordoș, Maria Buboi, Maria Gudea, Maria Moșincat, Măriuța Moșincat, Dr. Maria Vaida, Miorița Săteanu, Maria Trandafir, Mariana Poinar, Mariana Pobirci,   Mariana Zintz , Mariana Caciora, Maria Petre, Maria Donca,  Mariana Pavaloiu, Marian Munteanu , Marian Moșneagu, Marin Curta, Marius Apostol, Marius Crișan, Marian Tudor, Marian Borovină, Nicoara Marius, Maria Donca,  Elena Cristina Marian,   Maria FILIPOIU, Mariana Pavaloiu,  Mariana G. , Maria Garbe  , Maria Adochitei, Maria Lungu, Maria Morar,  Maria Stefanache, Clenciu Marian,  Maria Ilie , Petcu Marian, Mariana Jacan,  Nencescu Marian,  Pop Marin,  Marius Finca,  Marius Indrea

 

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Vacanța *Pițigoilor*

  • VINE VACANŢA MARE!
    -“Ce dor ne-a fost de ea” spun copii din tabăra de zi “Ceata lui Piţigoi” care
    in decursul vacanțelor de vară, începând cu anul 2003, au participat la
    activităţile ocupaționale si creative, organizate în diferite locații pentru a oferi
    participanților, momente de veselie si bucuria zilelor petrecute impreună, cu toți
    *Pițigoii*
    Intenția organizării taberei a fost ca elevii pe timpul vacanței să-si petreacă
    timpului in mod organizat, plăcut si distractiv, elevii rămaşi singuri acasă să nu
    fie cooptați in diferite grupuri, să vagabondeze pe străzi sau să petreacă toată
    ziua in fața calculatorului sau a Tv. vizionând filme cu acțiuni nerecomandate sau
    interzise eleviilor.
    Locul de desfășurare a activităților taberei este Biblioteca virtuală ELIT-
    ( fost Filiala Dacia a Bibliotecii Județene) b-dul Dacia nr.106 Bloc AM 5 parter,
    prin doamna prof Mirela Silaghi – director, unde sunt condiţii excelente pentru
    diverse activităţi ocupaţionale si de abilităţi și pentru obiectivele specifice
    distracţiei și veseliei generale.
    Participarea elevilor in tabără si toate activitățile sunt derulate GRATUIT,
    iar cadrele didactice si coordonatorii de proiect s-au oferit VOLUNTAR
    desfăşoare activităţi in tabără.
    Deschiderea oficială a taberei, într-un cadru festiv, a avut loc in data de 2
    August 2021 orele 10,00 când Biblioteca virtuală ELIT, și-a deschis porțile pentru
    a primi *Ceata lui Pițigoi *membrii taberei de vară, de zi, dornici a desfășura ,
    impreună ,activităţile de educaţie şi formare a atitudinilor si a comportamentului
    individual si in colectivitate, activităţile de creaţie, de educație sanitară si multe
    momente cultural-artistice.
    In prima zi de tabără, programul proiectului a prevăzut activitatea
    desfășurată sub titlul *Ce știi despre …….*, coordonat de prof. Ecaterina Grecu
    prin care *pițigoii* au recunoscut si descifrat taina ascunsă din desenul prezentat
    Un eveniment special de prezentarea a aptitudinilor sportive si în special
    de munca asiduă pentru perfecționatrea tehnicii si tacticii in domeniul sportiv a
    demonstrat-o campioana națională de tineret la categoria *tras cu arcul* Iulia
    Crețu si multipla medaliată in concursurile naționale si internaționale de dans
    sportiv Laura Crețu, care este si practicantă a luptelor marțiale cuceritoare a
    centruri verde
    Diversitatea activităților au adus un valoros bagaj de informații si
    cunoștinte noi pentru *pițigoi*prin participarea la desfășurarea * meloterapiei*,
    prin multitudinea instrumentelor muzicale utilizate cu multă iscusintă si
    curiozitate, de copii, sub indrumnarea prof.psiholog dr. Alin Crețu .
    Activităţile de educaţie şi formare a atitudinilor si a comportamentului
    individual si in colectivitate, au fost prezentate sub titlul *Bullymia* prin
    atenționarea *pițigoilor* de către prof. psiholog dr. Crina Crețu, privind
    frumusețea unei atitudini corecte si invers, printr-o agresiune si stare de violență
    individuală intr-un colectiv de copii .
    Marea atracție si o participare deosebit de entuziastă a uneia din zilele de
    tabără, a constituit-o activitatea de *psihodramă* regizată de prof.psiholog dr.
    Alin Crețu prin care fiecare copil a avut de interpretat un rol din povestea
    nemuritoare*Alba ca zăpada*
    Pe un covor mare reprezentativ, participanții taberei au invățat să circule
    reglementar , să respecte semnele de circulației si mai ales să fie foarte atenți la
    cei care nu circulă corect si sunt un mare pericol de accidente rutiere
    Inspector principal Corina Rosu , reprezentanta Inspectoratului Judetean de
    Poliție Bihor a instruit cu mare dăruire si pasiune cunoștințele care trebuie
    insușite de toți pietonii pentru a evita evenimentele rutiere neplăcute
    Educaţia pentru sănătate şi prevenirea imbolnăvirilor a fost susţinut de
    către doamna Carmen Dinescu de la Direcţia de Sănătate Publica Bihor
    Colaborarea cu *pițigoii* si participarea la dezbaterea modului individual de
    apărarea sănătății a demonstrat implicarea si mai ales dorința fiecărui particpant
    de a fi mereu sănătos prin respectarea măsurilor stricte de igienă în toate
    domeniile
    Pentru această atitudine deosebit de corectă *pițigoii* au fost răsplătiți cu un mic
    cadou de obiecte necesare igienei orale pentru a menține o dantură sănătoasă
    In următoarele zile până in data dre 13 August 2021 ,cadre didactice
    prezente in mijlocul preşcolarilor si şcolarilor vor desfăşura activităţii
    ocupaţionale , de creaţie, de indemănare si desen și jocuri colective oferite prin
    voluntariatul prof Ecaterina Grecu, ed. Maria Elvira Vancea, prof. Angelica
    Sandor, psih. Susa Gabriela, prof. Eugenia Drăgoi.
    „Piţigoii” au aşteptat să vină vacanţa mare , iar prin particparea
    numeroasă la activitățile desfășurate au confirmat bucuria de a fi din nou
    impreună în tabăra *Ceata lui pițigoi *
    INTOCMIT
    Ing MIORITA SĂTEANU
    Coordonaror general de proiect
  • Flori pentu și de la *pițigoi*
În categoria Articole, Autori | Etichete , , | Lasă un comentariu

ȘCOALA DE VARĂ

PROIECT *CETĂȚENI ACTIVI LA PUTEREA A TREIA*

 PARTENERIAT CU BIBLIOTECA VIRTUALA ELIT

TABARA DE VARA DE ZI  “CEATA LUI PITIGOI “

LOCAŢIA : BIBLIOTECA VIRTUALA ELIT

B-dul DACIA NR 106 BLOC AM5

PROGRAM TABARA 2 AUGUST – 13 AUGUST 2021

SAPTAMANA  2–6 AUGUST

 

SAPTAMANA 9 – 13 AUGUST
LUNI  2  AUGUST

 

PREZENTAREA COPIILOR SI INSCRIEREA ÎN TABĂRĂ

 

       DESCHIDEREA OFICIALA A TABEREI

                 IMNUL PITIGOILOR

 

     ALEGEREA CONDUCERII TABEREI

LUNI  – 9 AUGUST

 

SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ CIRCULĂM

Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității

Inspectoratul de  Politie Judet Bihor  Comisar sef –

IOANA INDRIES

 

 

MARȚI – 3 AUGUST

 

DISCUŢII INTERACTIVE

 “CE STII DESPRE?

DESENE INTEPRETATE si COMENTATE

Prof. ECATERINA GRECU

 

  CÂNTECE SI JOCURI DISTRACTIVE

Prof. ECATERINA GRECU

 

MARȚI   – 1O  AUGUST

 

PREVENIREA IMBOLNAVIRILOR

infecţii de vara

igiena dentara

prof. DINESCU CARMEN

 

ACTIVITĂȚI DITRACTIVE SECVENTE DIN PIESELE DE TEATRU PENTRU COPII

 Actor FLORIN TRIPA

 

MERCURI  – 4  AUGUST

 

 

ACTIVITĂȚI DE DIVERTISMNT

SA NE CUNOSTEM SPORTIVII CAMPIONI

Prezinta JULIA CREȚU – arcul

               LAURA CREȚU – judo

 

 MELOTERAPIE

 Prof. Psiholog dr. ALIN CREȚU

MIERCURI – 11 AUGUST

 

PROGRAM DE DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR SI CREAŢIEI

Ed. MARIA ELVIRA VANCEA

 

PROGRAM DE PREGATIREA FESTIVITĂȚILOR DE INCHEIEREA TABEREI

*CEATA LUI PIȚIGOI*

prof. ECATERINA GRECU

 

 

JOI – 5 AUGUST

 

 CONCURS DE DESEN

Tema :Să ne jucăm cu gândul :

 * EU IUBESC ANIMALUL PREFERAT

 Prof. EUGENIA DRAGOI

 

ACTIVITĂȚI EDUCATIVE

 BULLYEMIA

 Prof. Psiholog dr. CRINA CREȚU

 

JOI  – 12  AUGUST

 

CONCURS DE GHICITORI

PLANȘE  DE COLORAT CU GHICITORI

Prof. MARIA ELVIRA VANCEA

 

DOTAT CU DIPLOME

ACORDAREA DIPLOMELOR

 

 

VINERI   – 6  AUGUST

 

ACTIVITATE CREATIVĂ – DESEN

 Prof. EUGENIA DRĂGOI

 

 

PSIHODRAMA

       Prof.psiholog dr. ALIN CRETU

 

             VINERI   – 13  AUGUST

 

PROGRAM DE INCHIDEREA ACTIVITĂȚILOR TABEREI

*CEATA LUI PIȚIGOI*

 

 ACORDAREA DIPLOMELOR DE PARTICIPARE IN TABARA

 

Coordonator de proiect                                             Partener în proiect

Ing. MIORITA SĂTEANU                         prof MIRELA SILAGHI asistent coordonator

Cetățean de onoare al Municipiului Oradea    Director Biblioteca virtuala ELIT

I N F O R M A T I I

  • Deschiderea oficială 2 August până in data de 13 August 2021

Completarea ADEZIUNII

 Comunicări cu copii si părinții privind : Drepturi si oblicațiile copiilor 

și al părinților

 Specificarea preluarii copilului la terminarea activităților zilnice

Alegerea conducerii taberie din partea Pițigoilor – presedinte, port drapel, curtător de cuvânt, responsabil sportiv

  • Programul incepe la orele 10,00 până la orele 13,00 cu o pauza de 20 minute pentru servirea micului dejun,cu apă si sucul preferat , adus de fiecare copil.
  • Programul zilnic al taberie este intocmit de comun acord cu cadrele didactice care dersfășoara activitatea principala din fiecare zi
  • Programul este condus de cadrul didactic, care este si persoana de serviciu in ziua respectivă
  • Sunt nominalizati zilnic voluntarii taberei pentru a supraveghea si a se implica în acordarea ajutorului copiilor și indrumarea lor
  • La programul zilnic al taberie pot asista si părinții sau însoțitorii copiilor

 Ing. MIORITA SĂTEANU – COORDONATOR DE TABARA

CE VOR SĂ ȘTIE TINERII ?

          Proiectul este organizat pentru tinerii care doresc și au inteția de a -și insuși   un volum  de cunoştinţe care să contribuie la orientarea lor în carieră, la captivarea interesului de informare continuă şi variată, respectiv, care să susţină dezvoltarea creativităţii individuale sau colective, fiind ancorat în realitatea actuală.

Vacanţa de vară constituie pentru mulţi tineri o perioadă de nefirească detaşare de educaţie, prin implicarea în activităţi diferite față de comportamentul obișnuit, îmbrăcând haina libertății exagerate. Pentru acest motiv , in această perioada , destul de scurtă, pâna la inceperea cursurilor anului de învățământ  2021/2022, tocmai  acest timp ar trebui să fie  perioada ideală pentru participarea la acţiuni de suflet, relaxante şi motivatoare în acelaşi timp, care să-i ajute pe tineri să se orienteze mai bine în viaţă şi în carieră.

Astfel, organizarea, la intervale diferite de zile  in cursul lunii august,   a intâlnirilor cu  discuții interactive și  ocupaţionale oferite  prin proiectul VREAU SĂ ŞTIU, CE?– este o oportunitate in mobilizarea tinerilor pentru a se preocupa de dezvoltarea temelor prevăzute in proiect, in scopul culegeri materialelor documentare, a  informaţiilor, realizarea statisticilor necesare lucrărilor și definitivării opțiunilor lor în alegerea viitoarelor profesii specializate in diferite domenii de activitate.

Prin preluarea şi prelucarea temelor propuse și prevăzute a se prezenta prin proiect, tinerilor se oferă posibilitatea de a cunoaște  modalitățile actuale tehnice si stiințifice pentru a  se perfecționa intr-un domeniu care să-i reprezinte ca specialiști, cu un grad inalt de profesionalism

Prima intâlnirea a avut ca scop socializarea tinerilor cunoașetrea  moderatorilor si informarea tuturor privind modul de desfășurare, susținut de motivația proiectului , de obiectivele generale si cele speciale, prin temele  prezentate în plen de către moderatori

Cu emoţia transmisă de importanţa momentului prin care fiecare tânar participant a avut o prima viziune asupra viitoarei lui profesii, tinerii au intrat cu paşi timizi, dar hotărâţi pentru cunoaşterea tainelor, încă, ascunse ale principalelor elemente şi caracteristici ale profesiilor pe care facultăţile le oferă studenţilor pentru desăvârșirea calităţilor lor profesionale

Tinerii participanții la deschiderea oficială, care a fost găzduită de partenera poiectului respectiv, Biblioteca virtuala ELIT – au  accepat cu entuziasm modul de desfășurare a proiectului, locația si in special, temele speciale propuse a fi prezentate ca indreptar sau mai precis ca noțiuni obligatorii in indrumarea spre o meserie – profesie,  care să cuprindă dorința , abilitățile,  pasiunea, cunoștințele, pentru a găsi drumul spre a  obține specializarea profesională

Tema dezbătută în prima zi a fost  * acceptarea insuccesului si construirea succesului * deosebit de generos și document , prezentată de doamna dr Rodica Sirban care a solicitat din partea tinerilor păreri, concluzii si soluții pentru variantele temei expuse

A urmat prezentarea personală a tinerilor care au subliniat direcția în care doresc să-și construieasc * cu succes* viitorul existenței lor.

Astfel , pictorii in devenire ca mari artiși, au panotat cu lucrările lor o expoziție care a marcat aprecierea participanților

Eleva Edina Pușcaș a fost solicitată să prezinte picturile prin care a reușit să transmită foarte sugestiv, sentimentele si trăirile persoanele redate în picturile expuse

La discuții, proaspătul student  Eli Puscaș la Facultatea de Inginerie electronică  ( fost Conducătorul taberei *Ceata lui Pițigoi*) a descifrat  viziunea  personală a unei picturi,  a drumului cu suișuri si coborâșuri , drum care străbate diferite obstacole asemenea viețiilor noastre

Moderatorul în domeniul artei doamna masterand Lavinai Nemeș a comunicat foarte succint tehnicile moderne utilizate in domneiul artei ceative

Acest subiect va fi detaliat in cadrul temelor prezentate in plen

Viitorul student Victor Georgies este un inspirat vizionar al viitorului  prin  robotică, participat si medaliat la  diferite concursului  naționale si internaționale , dar dornic să răspundă și să-și  consolideze pașii pentru a știi CE VREA si care este direcție pe care  trebuie să o urmeze in viitor pentru a se perfectiona in robotică- pasiunea sufletuluiu său

Au urmat să se prezinte tinerii făuritori de versuri, înmănunchiate în  strofe care scot in evidență talentul,  inzestrat de creativitatea si iscusința transmiterii  sentimentelor profunde a trăirilor si al frustrărilor oferite de viață

In  rândul acestora  au prezentat din compozițiile lor următorii elevi :Boța Ana – C.N.

  1. Gojdu ,Cipleu Lucia, Costin Patricia Bonca Silviu , Szigheti Bianca și Țâru Eduard –de la C.N. Onisifor Ghibu

Subiectul foarte așteptat, respectiv : educația si învățământul , a fost subliniat de către prof. univ dr. Adrian Petruș prin multe exemple si obiecțiuni pozitive,  pentru alegerea carierei de dascăl, o carieră care înnobilează și imbogățeșete cunoștințele generațiilor de elevi si studenții, viitorii făuritori ai bunăstării țării noastre

Elevele Laura și Iulia Crețu,  care provin dintr-o familie de profesori dr. psihologi de familie , au demonstrat faptul că o minte luminată poate să fie deschisă si să acumuleze cunoștințe,  numai,  intr-un corp viguros, sănătos , puternic si sușinut de un avânt de luptător.   Astfel au prezentat sporturile la care participă : dans modern, karate  si tras cu arcul iar  prin concursurile national si inetrnaționale au dobândit numeroase diplome, distincții și medalii care au justificat protigioasă lor carieră sportivă

O surpriză a marcat această intâlnire elevului Szabo Lucian prin afirmația opțiunii a se perfectiona in domeniul Jurnalismului. Având calității deosebite de memorare, exprimare si observarea evenimentelor  cu care se confruntă comunitatea locală

In acest caz prof.univ.dr Herchi Stefan v-a asigura o colaborare fructuoasa si benefică viitorului jurnalist

Intervenția biologului, Boariu Erik a fost o expunere a realității crude prin care trece o parte a membrilor comunității, datorită libertantismului necontrolat, agresiv și  al atitudinii de lipsă de respect si bun simț, cu deznodăminte tragice constatate in activitatea profesională personală

In cadrul proiectul, voluntariatul va fi redat printr-o tema specială , aceasta pentru că alături de cei prezentati sunt  si  voluntarii :elevii Anamaria Pantea,  Andrei Arat,  Alin Ardelean, Arad Claudia si studentul Daniel Marușca

Coordonatorul general de proiect ing. Miorita Săteanu , impreuna cu prof. Mirela Silaghi – director Biblioteca virtuala Elit vor implementa obiectivele proiectului pentru ca rezultatele scontate să dovedească, necesitatea , importanța si  succesul in directionarea tinerilor, in pregătirea aspirațiilor si al dăruirii pentru  profesia aleasă

SĂTEANU MIORITA, coordonator general de proiect

 

 

 

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua Imnului Naţional al României

Deşteaptă-te, române”

La Centrului Social Multifuncțional Pentru Persoane Vârstnice din Nufărul, Oradea a avut loc Omagierea Imnului Național în prezența doamnei ANCA GRAMA SAS director executiv al Direcției de Asistență Socială. Cu acest prilej, potrivit programului, au susținut alocuțiuni, au recitat, și cântat corul veteranilor și tinere talente. S-au recitat versuri din creația poeților locali. Minunată inițiativă, frumoasă realizare, care dovedește că „vârsta la puterea treia” este o realitate înfăptuită de o inimoasă societate feministă condusă de ing. Mioarița Săteanu, Cetătean de onoare al Municipiului Oradea.

Cavaler de Clio

Redăm alocuțiunea rostită la eveniment de Ing. MIORITA SĂTEANU:

Anca Grama, Miorița Săteanu -30 iulie 2021

Data de 29 iulie a fost proclamată, ZIUA IMNULUI NAȚIONAL al ROMÂNIEI – imnul nominalizat a fost :”Deșteaptă-te române!”, ca simbol al unității    Revoluției Române de la 1848.

             Imnul Naţional este parte a expresiei noastre naţionale, simbol al legăturii cu trecutul şi cu valorile noastre fundamentale. La 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea, un grup de tineri entuziaşti intonau poemul patriotic «Un răsunet» al lui Andrei Mureşanu, transformându-l în «Deşteaptă-te, române!» – imnul Revoluţiei Paşoptiste.

           Imediat după Revoluția din decembrie 1989, ”Deșteaptă-te române!” a fost ales Imn Național al României

           Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului

          Ideea unui imn naţional a apărut în prima parte a veacului al XIX-

 În anul 1862 a fost organizat un concurs public pentru desemnarea imnului noului stat constituit prin unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859).

Cel care a câştigat concursul a fost compozitorul Eduard Hülseh cu piesa “Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”.

            Aproape 20 de ani mai târziu, poetul Vasile Alecsandri a scris “Imnul Regal Român “, care avea să devină imnul de stat al României. Acesta  a fost intonat pentru prima dată în anul 1884, la încoronarea regelui Carol I de Hohenzollern.

            Acordurile lui au fost auzite în ţara noastră până în anul 1947.

            In perioada 1948 – 1953 „Zdrobite cătuşe în urmă rămân” a fost introdus la 4 ianuarie 1948, odată cu trecerea de la monarhie la regimul comunist. Versurile aparţin lui Aurel Baranga, iar melodia lui Matei Socor.

           ”Te slavim Romanie”- a fost imnul național al Republicii Populare Române între 1953 și 1977. Versurile au fost scrise de Eugen Frunză și Dan Deșliu, iar muzica a fost compusă de Matei Socor

            Din anul 1977 pana in anul  1989  , imnul national a fost frumoasa poezie ”Trei culori cunosc pe lume”., care a fost „inspirat” din versurile unui cântec patriotic scris de Ciprian Porumbescu.

             După Revoluția din decembrie 1989, ”Deșteaptă-te române!” a fost ales Imn Național al României, . La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic ”Un răsunet” de Andrei Mureșanu”, pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conținutul profund patriotic și național al poeziei a fost de natură să însuflețească numeroasele întâlniri dintre revoluționari si  militanții pașoptiști pentru drepturi naționale, mai ales din Transilvania 

         Imnul conţine acest sublim “acum ori niciodată”,  invocarea destinului naţional pe care un popor o poate atinge în zborul său către divinitate. Acest “acum ori niciodată” concentrează toate energiile vitale, mobilizând la maximum sufletele concetățenilor

 Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!

 De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

 

          Imnul se interpretează de către cor şi fanfară în următoarele situaţii: cu ocazia :ceremoniilor oficiale naţionale,

– cu ocazia competiţiilor sportive oficiale internaţionale,

– cu ocazia deschiderii sesiuni a camerei Parlamentului,

– la radio şi posturile de televiziune,

–  la începutul manualelor şcolare se tipăreşte textul imnului naţional al României.

 

          Orice naţiune şi orice stat se identifică fundamental în simbolurile sale esenţiale: drapelul, stema şi imnul.

„Puţine lucruri exemplifică mai bine coeziunea unei naţii decât atitudinea în faţa imnului naţional”care cere si merita respect si dăruire din partea fiecărui cetățean in pieptul căruia bate o inimă atașata de țara numită ROMÂNIA

Aspecte de la manifestarea ținută la Centrul Oradea a Persoanelor Vărstnice

Pentru eveniment, Cetatea Cavalerilor vă gratulează și vă oferă, în semn de Omagiu, buchetul cavalerilor

 

În categoria Bez kategorii | Lasă un comentariu

PENTRU NEAM ŞI ŢARĂ

 Prof. univ. Dr. Dumitru PREDA

Ferice acel popor care are mulţi eroi” stă scris pe una din miile de plăci de pe monumentele ridicate pe tot cuprinsul României spre cinstirea vitejilor ostaşi care, prin jertfa lor generoasă şi pilduitoare, au dat concreteţe idealului unirii neamului românesc într-o singură fiinţă statală, pecetluind pentru totdeauna în memoria omenirii drepturile noastre istorice asupra pământului pe care l-au hrănit şi-l hrănim mereu cu sudoarea ostenelilor noastre şi aspiraţia legitimă de mai bine.

Anii 1916-1920 aveau să aducă în faţa tuturor imaginea virtuţilor unui popor ferm decis  să-şi apere libertatea şi care, depăşindu-şi propriile slăbiciuni şi şovăieli, se va dovedi capabil să învingă în numele şi pentru dreptatea cauzei pentru care se ridicase la luptă în zi de Sfânta Maria 1916. De atunci au trecut mai bine de o sută de ani. Eroii acelor crâncene încleştări au trecut de mult spre eternitate. Despre acele zile, luni şi ani de cumpănă ni s-au păstrat numeroase şi diverse mărturii, care s-au depus una lângă alta, alcătuind o preţioasă comoară a conştiinţei naţionale.

Războiul reprezintă pentru orice militar o încercare supremă, confruntarea cu realitatea teatrului de operaţii, cu inamicul, constituind adevărata probă a pregătirii sale, desfăşurată de multe ori pe parcursul unor decenii de viaţă. Cu atât mai mult greutatea evenimentului este resimţită de comandant, de omul care trebuie, care are datoria să-şi conducă la victorie oamenii săi. Pe umerii fiecărui comandant, şi mai ales ai acelora aflaţi în fruntea marilor unităţi apasă răspunderi uriaşe, asupra capacităţii lor fizice şi psihice se exercită presiuni extraordinare, evenimentele şi situaţiile de luptă se scurg cu repeziciune, deseori neprevăzute. Şi, nu de puţine ori, aşa după cum istoria a înregistrat, ofiţeri şi chiar generali de foartă bună profesionalitate, recunoscută în timp de pace, nu au reuşit să facă faţă cu succes acestor încercări crude. Căci în acele momente calităţile de inteligenţă, temeinicia pregătirii ostăşeşti şi chiar cele mai alese virtuţi sufleteşti nu sunt totdeauna suficiente dacă omul-comandant nu are şi o structură aparte, nişte nervi de otel, care să-l facă să rămână el însuşi stăpân pe creierul său în clipele în care în văzduh vâjîie proiectilele deasupra capului şi pământul de lângă tine tresaltă sub greutatea miilor de obuze, când clocotul exploziilor şi ritmul sacadat al armelor seceră vieţi după vieţi în jurul tău, când ştie că şi pe el moartea îl poate întâlni în orice secundă, şi mai mult când, la diferite intervale, i se raportează ştiri îngrijorătoare: cutare comandant de pluton a căzut, poziţia batalionului din dreapta a fost pierdută şi în sectorul x se semnalează infiltrări ale inamicului, legătura cu unitatea de lângă tine s-a întrerupt… Iar el, comandantul, trebuie să acţioneze iute, să hotărască succesul sau înfrângerea, viaţa sau moartea.

Monumentul eroilor francezi Oradea

Comandant adevărat nu este decât acela care, oricare ar fi dificultatea şi primejdia situaţiei prin care trece, rămâne cu puterea de discernământ şi calmul neatinse, exemplu de curaj în faţa ostaşilor săi, luând cu promptitudine măsurile cele mai judicioase dictate de împrejurări şi semnând fără să-i tremure mâna ordinele de operaţii.

E locul să arătăm eroarea făcută de mulţi istorici şi analişti de a subestima ponderea valorii, a personalităţii comandantului în victoriile obţinute de armata română, aşa cum a fost la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz în 1917. Iar izbânda obţinută la finalul Marelui Război – Unirea Românilor  din 1918 –, care aparţine, fără îndoială, întregului popor, soldaţilor care au sfidat moartea şi au luptat cu eroism pentru cauza Patriei, nu poate fi evaluată pe deplin fără contribuţia conducătorilor de elită. Pentru că se ştie că numai atunci când au în frunte un comandant care întrunește în persoana sa toate capacitățile şi virtuțile ostășești superioare, soldaţii dau proba maximă a calităților lor. Mărășeștii nu ar fi reprezentat, de exemplu, acel simbol veșnic al trăiniciei în istoria neamului românesc dacă nu ar fi existat geniul generalilor Constantin Presan, Eremia Grigorescu, sau Constantin Christescu şi dacă ei nu ar fi avut în subordine comandanți de mari unități de talia generalilor Constantin Scărişoreanu, Ion Popescu, Aristide Razu, Henri Cihoski sau Grigore Bunescu.

Bătălia de la Mărăşeşti, această „Marnă românească”, ca şi celelalte biruințe  obținute în anii de foc ai Războiului de Întregire din 1916-1920, sacrificiile şi obolul de sânge al celor peste un milion de români, morţi, răniţi şi dispăruți, constituie prin exemplara lor contribuţie la edificarea statului unitar, independent şi suveran un izvor neîntrerupt de energie naţională.

Prin acţiunile lor, pe care avem obligația morală de a le readuce permanent în memoria generațiilor, ostașii armatei române s-au aflat la înălțimea timpurilor pe care le-au trăit, pentru că aşa cum a rostit unul dintre comandanții lor „nu este chip mai măreț de a vă face datoria decât [ca] în toate faptele să vă călăuziți de dragostea de Neam şi de Ţară”.

Diploma: N.Paulescu-100 – Dr. Dumitru PREDA -Bunicul la 70, cu Amadeea si Dante-Ioan

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , | Lasă un comentariu

CONFERINȚĂ: Marina română – furnizor de securitate navală

Statul Major al Forțelor Navale15 iulie 2021
Comunicat nr. 75

tf.0744 359 518

 

 

 

Conferința:

“Marina română – furnizor de securitate navală”

Statul Major al Forțelor Navale și Clubul Amiralilor organizează, în perioada 27-28 iulie 2021, conferința „Marina Română – furnizor de securitate navală”, care cuprinde dezbateri științifice din domeniile politicilor navale, transportului naval, securității maritime și apărării naționale.

Conferința face parte din Forumul Securității Navale, inițiat de Clubul Amiralilor. Acest forum este o platformă complexă și fundamentată de informare și de dezbatere științifică, un catalizator pentru proiecții de dezvoltare ale domeniului naval.

Conferința „Marina Română – furnizor de securitate navală” se va desfășura online și este structurată pe două paneluri de dezbateri. Marți, 27 iulie, orele 10.00-17.00, este planificat panelul I, care cuprinde secțiunile (1) Geopolitica și provocările de securitate în zona Mării Negre și Mării Mediterane, (2) Securitate Navală și (3) Forțele Navale ale României – tradiții, provocări și perspective,

iar miercuri, 28 iulie, orele 10.00-17.00, este planificat panelul al II-lea, care cuprinde secțiunile (1) Strategia maritimă a României, (2) Linii strategice de dezvoltare a Marinei Civile, (3) Învățământul de marină – tendințe și perspective, (4) Istorie și drept internațional maritim și (5) Exploatări portuare.

La conferință, au confirmat participarea reprezentanți de la Autoritatea Navală Română, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, CERONAV, Statul Major al Forțelor Navale, Universitatea Maritimă din Constanța, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și alte instituții cu competențe în domeniul naval. Detalii despre conferință se găsesc pe pagina de internet http://www.clubulamiralilor.ro/conferinta/

Persoanele interesate să urmărească dezbaterile pot completa formularul de înscriere (http://www.clubulamiralilor.ro/conferinta/auditoriu/), până duminică, 25 iulie. Invitația de participare va fi transmisă luni, 26 iulie 2021, de către organizatori.

****

Forumul Securității Navale oferă soluții pentru fundamentarea strategiilor navale la nivel național, iar conținutul activităților desfășurate este axat pe teme relevante din domeniul naval, oferind date de cercetare, prognoze și puncte de vedere convergente cu privire la problemele de actualitate și de perspectivă pentru comunitatea maritimă și fluvială.

Forumul este un mediator în schimbul de informații și se adresează decidenților politici și militari, comunităților de afaceri, mediului academic și publicului larg. Acesta inițiază documentări, expertize și evaluări ale demersurilor necesare pentru demararea procedurilor de elaborare a unor acte legislative sau de reglementare în domeniul naval sau conexe acestuia.

Prin cooperarea cu mediul academic și cu autoritățile cu competențe de cercetare științifică aprofundată, forumul oferă oportunități de conectare și de integrare în rețele naționale de cunoaștere, diseminare și cooperare în domeniile conexe politicilor navale și securității maritime, în vederea elaborării și dezvoltării unor programe sinergice în ariile de interes comun.

În cadrul Forumului sunt incluse conferințe, simpozioane, sesiuni de comunicări științifice, informări și webinar-uri, workshop-uri, cu participare fizică sau exclusiv online, în care sunt prezentate analize strategice în domeniul naval și în domeniile conexe, studii de caz, la nivel global, regional sau local, prognoze pe termen mediu și lung, recomandări de politică publică, elemente de mesaj pentru dezbateri și negocieri, precum și informații din domeniul istoriei navale, învățământului de marină, competitivității în afaceri și managementul riscurilor.

Cavalerii de Clio vă Urează succes!

În categoria Bez kategorii | Lasă un comentariu

Aviatori, Sfântul Ilie să vă ocrotească!

Sfântul Proroc ILIE
comandor r. Ștefan POPA
Prorocul Ilie este chemat de Dumnezeu spre a îndeplini o misiune sfântă, iar ceea ce el comunică nu sunt cuvintele sale, ci descoperirea lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu. Ilie simte că este ridicat cu duhul la o stare superioară, care nu este comună oamenilor şi la care nu poate ajunge orice om, ci numai cei chemaţi în mod special de Dumnezeu.
Iată, în această misiune, Ilie vine cu foc şi apă. De ce l-a ales Dumnezeu pe Ilie pentru această misiune? Deoarece nu avea nici smerenie, nici bunătate, nici blândeţe, trăsături esenţiale pentru un lider spiritual. Cunoaştem din Biblie faptul că Ilie era un om dur, dintr-o bucată, foarte categoric. Ilie nu era un om al compromisului. Dumnezeu l-a ales pe Ilie pentru această misiune. pentru că avea credinţă puternică şi îl iubea (din tot sufletul, din toată inima, cu toată puterea fiinţei lui) necondiţionat pe Dumnezeu, pentru că respecta cu stricteţe Legea,. pentru că avea vocaţia unui erou civilizator şi pentru că era un înflăcărat al credinţei, al Domnului Dumnezeului lui Israel.
Prorocul Ilie s-a dovedit un adevărat ostaş al lui Dumnezeu, care primeşte o misiune specială. El primeşte misiunea de a scoate de la întuneric la lumină poporul aflat sub stăpânirea regelui Ahab şi a împărătesei Izabela, închinători ai zeului Baal. Mai mult, Ilie are misiunea de a-L face cunoscut pe unicul şi adevăratul Dumnezeu şi de a fi antemergător al Domnului Iisus Hristos. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, Ilie primeşte o autoritate solară şi meteorologică de la Dumnezeu prin care leagă şi dezleagă ploile, provoacă tunete, trăsnete şi fulgere, ploi torenţiale, incendii, hotărăşte unde şi când să bată grindina etc.
Ca orice soldat adevărat, Ilie, un munte de credinţă, primeşte misiunea de la Dumnezeu, îşi însuşeşte misiunea, trage concluziile necesare, trece prin toate elementele deciziei şi în cele din urmă la executarea misiunii. Datorită faptului că avem de-a face cu o misiune divină, Ilie se vede nevoit să încheie un legământ cu Dumnezeu: „Doamne Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel! Auzi-mă, Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt slujitorul Tău”. (III Regi 18, 36)
Dorinţa sinceră, dar şi arzătoare a lui Ilie ca poporul căruia îi aparţinea să nu piardă dreapta credinţă îl face pe acesta mai dârz, mai înflăcărat, mai determinat. Într-adevăr, cu toate că prorocul Ilie era categoric în multe privinţe, totuşi, el împărtăşea o părere de rău şi o dragoste sinceră pentru semenii săi, pentru situaţia în care se afla. Ilie îi mustra aspru pe cei ce încălcau Legea, arătându-le ceea ce trebuie să facă pentru a urma credinţa adevărată, şi nu închinarea la Baal şi la Aşera. Era un om dintr-o bucată, nu accepta jumătăţi de măsură sau de adevăruri, pentru el viaţa era în două culori: alb sau negru. În Ilie, sihastrul, profetul şi eroul biblic şi-au dat mâna pentru îndeplinirea unei misiuni divine. Avem de-a face cu un personaj complex, mistic, istoric, dar şi cu un exerciţiu de virtuozitate, care merge însă foarte departe, până la esenţa lucrurilor, chiar până la planul istoriei mântuirii neamului omenesc.
Prorocul Ilie, fiind plin de râvnă către Dumnezeu, a mers la Ahab şi l-a mustrat pentru rătăcire, căci, părăsind pe Dumnezeul lui Israel, se închina diavolilor şi pe toate popoarele le trăgea cu sine în pierzare. Şi văzând pe împărat că nu-i asculta sfaturile lui, Sfântul Proroc Ilie a adăugat şi fapte pe lângă cuvinte, pedepsindu-i pe potriv¬nicul lui Dumnezeu şi pe poporul lui. El a zis:”Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stau eu, că nu va fi în anii aceştia rouă şi ploaie din cer pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele”. Aceasta zicând, a plecat dinaintea lui Ahab. Deci, îndată cu cuvântul prorocului, s-a încuiat cerul şi s-a făcut secetă şi nicio picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pământ, iar uscăciunii pământului i-au urmat nerodirea, lipsa de hrană şi foametea poporului. Pentru că împăratul greşind, a venit mânia lui Dumnezeu asupra tuturor, precum şi mai înainte pentru David singur care greşise, se primejduia toată împărăţia. Iar proro¬cul lui Dumnezeu, Ilie, aştepta să se înţelepţească Ahab, împăratul lui Israel şi, cunoscându-şi rătăcirea, să se întoarcă prin pocăinţă la Dumnezeu şi pe popoarele cele răzvrătite cu el să le întoarcă la calea cea dreaptă. După ce cu rugăciune „închide cerul” trei ani şi jumătate, foamea şi seceta provocând dezastre în întreaga ţară, cheamă poporul şi pe rege pe Muntele Carmel, cu propunerea ca ei toţi să aducă jertfă lui Baal, prin preoţii şi profeţii lui, iar el, Ilie, să aducă singur jertfă adevăratului Dumnezeu, propunând ca Dumnezeu să trimită foc din cer peste jertfa cea adevărată.
Iar când s-a făcut amiază, Ilie, prorocul lui Dumnezeu, îi batjocorea şi le zicea: “Strigaţi cu glas mare ca să vă audă zeul vostru, de vreme ce acum poate are altă îndeletnicire; poate face altceva sau vorbeşte cu alţii sau benchetuieşte sau doarme. Deci, strigaţi cu glas mare, ca să-l deşteptaţi!”. Iar prorocii cei mincinoşi strigau tare şi se crestau cu cuţitele, după obiceiul lor; iar unii se băteau cu bicele până la vărsarea sângelui lor.
Apoi, trecând amiaza şi slujitorii cei fără de ruşine nesporind nimic, Sfântul Ilie Tesviteanul le-a zis: Tăceţi de acum şi încetaţi, căci a sosit vremea jertfei mele. Iar prorocii lui Baal au încetat şi Ilie a zis către popoare: Apropiaţi-vă de mine! Şi toate popoarele s-au apropiat de dânsul şi a luat douăsprezece pietre, după numărul celor douăsprezece seminţii ale lui Israel, şi le-a pus pe altarul Domnului, apoi, tăind viţelul în bucăţi, l-a pus pe lemne, a săpat groapă împrejurul altarului şi a poruncit popoarelor ca, luând patru vase de apă, să toarne apa pe jertfă şi pe lemne, şi au făcut aşa. Apoi le-a zis: „Turnaţi al doilea rând!” Şi au turnat. Apoi le-a mai zis: „Turnaţi al treilea rând!” Şi au turnat. Şi a străbătut apa împrejurul altarului şi groapa s-a umplut cu apă.
Fireşte, Dumnezeu ascultă pe adevăratul slujitor al Său şi trimite foc din cer, iar preoţii lui Baal au fost dovediţi mincinoşi. „Şi pe când grăbea el, cerul s-a întunecat de nori şi s-a pornit vijelie şi ploaie mare. Iar Ahab, suindu-se în căruţă, s-a dus la Izreel” (III Regi 18, 45). Drept urmare a acestui fapt, Ilie îi înjunghie pe cei opt sute cincizeci de preoţi idoleşti la râul Chişon, restabilind închinarea cuvenită adevăratului Dumnezeu, după care se roagă şi îi cere lui Dumnezeu ploaie, iar Dumnezeu se ţine de promisiune. Dar regele Ahab, deşi se căieşte o vreme, se întoarce din nou la răutăţile sale, îndemnat fiind mai ales de soţia sa Izabela, căutând să-l omoare pe omul lui Dumnezeu, prorocul Ilie. Atunci, plin de duhul şi puterea lui Dumnezeu, Ilie profeţeşte: „câinii vor linge sângele tău şi tot ei vor mânca pe Izabela”, fapt care s-a împlinit întocmai. Această întâmplare arată limpede că răul din lume nu este fără de sfârşit, iar slujitorii lui vor avea soarta lui Ahab, dacă nu aici, atunci în veşnicie.
Iar Ahab, auzind cuvintele acestea, a plâns şi, lepădând hainele sale împărăteşti, s-a îmbrăcat în sac şi a postit. Şi atât a putut de mult acea puţină pocăinţă a lui înaintea lui Dumnezeu, încât acea vremelnică pedeapsă asupra casei lui a mutat-o după moartea sa, pentru că Domnul a zis către prorocul Său Ilie: „De vreme ce Ahab s-a smerit, pentru aceasta nu voi aduce rele asupra casei sale în zilele lui, ci în zilele fiului lui”. După aceasta, Ahab a mai vieţuit trei ani şi a fost ucis în război. Şi l-au adus în Samaria cu careta lui, iar sângele care a curs pe roate l-au lins câinii, după cuvântul prorocului lui Dumnezeu. Asemenea şi cele prorocite despre Izabela şi despre toată casa lui Ahab, s-au împlinit toate la vremea lor, după răpirea Sfântului Ilie.
Prin misiunea lui, Ilie ne-a arătat că una dintre datoriile creştinului este aceea de a spune semenilor despre credinţa lui, despre experienţa vieţii creştine, despre cât de mult bine i-a făcut lui Dumnezeu, să-L mărturisească pe Dumnezeul cel viu. Se ştie dintru începuturile iudaismului că cea mai eficientă metodă de mărturisire a părtăşiei cu Dumnezeu este relatarea sinceră din experienţele personale religioase, cu referire asupra modului cum a lucrat Dumnezeu în viaţa ta. Dumnezeu este totul şi dacă îl ai pe El în viaţa ta de zi cu zi, primeşti toate binecuvântările. Odată cu primirea Duhului Sfânt eşti binecuvântat cu har, pricepere şi înţelepciune. Având credinţa în inimă şi crucea în mână, cu binecuvântarea duhovnicului, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, poţi propăvădui credinţa creştină cu puterea lui Ilie, lăsată ucenicilor şi urmaşilor acestora. Să-L propăvăduim pe Dumnezeu, mai întâi, prin viaţa noastră, prin trăirea noastră duhovnicească. Cu prorocul Ilie, noi, oamenii, putem păşi în veşnicie. Amin.
Să nu uităm de faptul că Dumnezeu ştie de noi, indiferent în ce situaţie ne-am afla: şi atunci când suntem pe vârf de munte, în plină glorie, dar şi atunci când ne găsim pe fundul prăpastiei, în plină disperare.
„Cel ce a fost înger în trup, temeiul prorocilor, al doilea Înaintemergător al veniri lui Hristos, Ilie Măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, goneşte bolile şi pe cei leproşi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăşte tămăduiri”. (Troparul Sfântului Ilie)
Apărut în: https://confluente.org/Redactia–Arhiva–2021–07_Iulie–Ziua_18.dirx
Cavalerii de Clio:
Prietenilor Aviatori care-și serbează Ziua Armei și celor ce-și Onorează Onomastica:
comandor Dr. Ilie MANOLE, col. dr. Ilie SCHIPOR, Ing Ilie COSTEA, Ilie BĂDESCU, Ilie CRISTESCU
le dorim La mulți Ani!
În categoria Articole, Autori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

La multi ani George Roca

Aristocraţia scriitorului George Roca

Prof. Dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU

Cetatea ORADEA aşezată milenar de veghe, temelie, scut şi apărare la graniţa de Vest a Vetrei Străbune a rămas un FAR de lumină, tradiţie, credinţă, creaţie şi împlinire culturală nu atât prin observatorul astronomic – primul în Europa şi în lume din veacul al XV-lea, cât mai ales prin abnegaţia de a promova valorile moral-spiritual-religios-estetice, prin ctitorirea unor structuri monumentale, expresive, prin mesajul cult al geniului creativ, prin tot ceea ce este conform şi concordă cu sensul Frumosului şi Demnităţii, prin tăria de a rămâne, de a continua, de a deveni, redeveni conştiinţa de sine a naţiunii noastre ortodoxe întru dăinuirea ei transcendentă.

Din ţărâna sfântă a acestei Cetăţi sacre, legendare s-a întrupat prin harul divin şi prin jertfa de iubire a părinţilor, scriitorul, poetul şi promotorul cultural al Diasporei româneşti GEORGE ROCA, care a trebuit, a fost nevoit să traverseze Oceanul spre a păstra o parte din Tezaurul spiritualităţii ortodoxe creştine dacoromâne.

Exilul i-a consolidat temelia de român pe o Rocă carpatină indestructibilă. Greutăţile momentului l-au transformat într-un luptător neînfricat. Depărtarea i-a aprins setea de izvorul culturii alese. Dorul de apropiaţii săi, de familie, de români l-au transfigurat în iubire de creaţie, de nou, clădindu-l ca promotor,ca artist al răspândirii ariei spirituale, în ţară, în lume, considerându-şi menirea ca un DESTIN predestinat.

În fiinţa lui a odrăslist gingăşia, expresivitatea şi omenia părintească, iar în persoana sa spirituală, frumuseţea s-a afirmat ca acel sacru şi sublim atribut al Divinităţii, care l-au ancorat într-o puternică dimensiune spirituală a unei alese creaţii, prin care se revelează Frumosul tot mai viu, tot mai plenar, tot mai planetar.

Personalitatea sa, familiarizată cu sanctuarul celebrităţii, l-au transfigurat într-un lord valah al castei nobiliare spirituale, într-un cavaler monden al Cetăţii moderne, într-un sacerdot al tainei creaţiei, într-un mag al dăltuirilor lirice, îmbinând armonios componenta fundamentală a esteticului şi-a rugului său lăuntric, în gest, în expresivitate, în grăire, în mersul apăsat de stăpân, în privirea arzătoare încărcată de intuiţie, în îmbrăţişarea de prieten emanată de har, în recitarea artistică de un emoţionant rafinament, în metafizica dialectică a dizertaţiilor ţâşnite cascadic din torentul ansamblului elevat de cunoştinţe.

GEORGE ROCA hărăzit din obârşia dacilor nemuritori crede neclintit în veşnicia ortodoxă a vieţii dăruită de Dumnezeu, pe care o veghează, o apără, o mărturiseşte creativ, pururea, pornind de pe drumul lăuntrului său, de unde prisoseşte şi ţara Străbunilor săi, către Calea dăruirii celorlaţi aleşi, înspre Ţara înfierii ocrotită de Sus, scuturându-şi aripile îngrijorărilor pentru a se înălţa serafic, croindu-şi din nou urcuşul spre cer în cadenţă cu destinul, spiritul şi veşnicia, întorcând cu mărinimie de mare senior lumina harului înspre noi, unde furtuna aprigă abătută de vrăjmaşi peste Patrie, dirijată de tirania mondială, ce crează nu lumină, nu adevăr, nu armonie, nu frumos, nu poezie, nu artă, ci viruşii morţii…, nu dă semne că vrea să se frângă.

GEORGE ROCA prin întreaga sa complexitate a slujirii creaţiei creştine ortodoxe şi-a lămurit viaţa lăuntrică prin trăirea mistică în Hristos, căpătând iluminarea care i-a însufleţit firea de nobile idealuri în care şi-a imprimat conştiinţa şi reperul credinţei într-o formă absolut originală ca sinteză, dar pe un fond eminamente tradiţional, înveşmântând într-un duh creştin autentic virtuţiile sale de aristocrat al spiritului.

Artistul GEORGE ROCA, căci sub flamura nobleţei sale erudite el este cu adevărat un ARTIST, activitatea sa prodigioasă, neîntreruptă, înflăcărată se asumă scopului unor alese valori spiritual-estetice îndrumate înspre sensul oglindirii FRUMOSULUI.

Arta creştină vine şi sălăşluieşte în omul ortodox, în credinciosul demn, în cavalerul manierelor elegante, în purpura cugetului adânc, în idealul exprimării şi expresivităţii, în valahul orădean cu suflet frumos, în care se primeneşte continuu kalokagathia, unde sălăşluiesc toate operele sale create sau în curs de creaţie.

Arta la rândul ei se înnobilează prin artistul devenit doctrinarul estetic, în aşa fel încât izvorul sofianic irumpe într-o experienţă creatoare proprie, astfel, ca susurul haric, mesajul creaţiei să atingă limpezirea spirituală pentru a se înălţa zborului mistic fluturat de aripa fundamentală estetică, în acelaşi ritm celest cu aripa religioasă.

Vibraţia Frumosului este revelată şi înteţită de Artistul creştin ortodox de esenţă dacoromână care, abordează ferm veşmântul sublimului prin intensitatea sugestiilor, prin imaterialitatea viziunilor, prin esenţializarea realităţii, prin armonia culorii şi sunetul muzicii sălăşluite în cuvântul grăit şi scris, în imaginea vie ori imaginară, care te trăieşte, te afirmă, te seduce, te înfioară, te încântă, te dobândeşte dăruindu-te.

Arta creştină exprimată ca frumos artistic filocalic se/ te proiectează între imanent şi transcendent, atingând lumina, contemplaţia şi focul Rugăciunii mistice, prin care Artistul George Roca a exprimat/ exprimă comuniunea şi comunicarea, deopotrivă cu Dumnezeu, cu Frumosul Hristic, cu Frumosul Marianic, cu Sublimul Sofianic, cu Creaţia divină, cu creaţia Neamului, cu creaţia lumii, dar şi cu propria creaţie.

Artistul creştin ortodox George Roca a pogorât de la Frumosul Dumnezeesc, înspre Frumosul Creaţiei divine, apoi înspre Frumosul uman idealizat prin virtuţiile morale, pentru a deveni un Olimp, un Tabor, un Kogaion al semnificaţiilor, pentru a nemuri Frumosului caracterul său anamnetic al surprinderii celeste, al nostalgiei Paradisului, al bucuriei ca împlinire sacră, ca sens teologic al frumosului, ca euforie serafică, liturgică întru contemplaţia necuprinderii apofatice a lui Dumnezeu.

Blazonul spiritual al Cavalerului valah orădean George Roca încrustează efigia scriitorului creştin, a poetului sensibil, a publicistului rafinat, a artistului astral aşezându-l între Corifeii culturii noastre ortodoxe, care-i conferă dimensiunea dăinuirii naţional-universal-transcendente.

Mă bucură, mă încântă şi mă onorează PRIETENIA sa!

Cu aleasă preţuire,

11 Iulie 2021, Brusturi-Neamţ- Dacoromânia.

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu