POEZII PENTRU SÂMBĂTA SEARA – ,, FEMEII”
Mircea Dorin ISTRATE
„ Pentr-un suflet, care-n taină, din trecut, din lăcrimare, /Îndulcit de-o amintire, se va face-nfiorare /Dragile mele doamne, domnișoare/ Vă-nchin un vers în loc de-o floare
De ziua voastră, mare sărbătoare.
8 Martie – DE ZIUA VOASTRĂ
V-aș da pământul tot cu floare, bucăți de Raiuri înstelate,
Grămezi de aur, giuvaieruri și câte-n lume mi-s palate,
Vă răsplătească cea iubire și câte lacrimi ați vărsat,
În cele nopți neadormite, când gândul vost’, la noi a stat.
Le meritați până la una și încă tot n-ar fi de-ajuns,
Să răsplătim iubirea voastră nu sunt cuvinte de ajuns
Sunteți curatul, puritate cel crin de pus pe la icoane,
Că duceți greaua cruce-a vieții, ce bine prinsă-i în piroane.
Ne însorți mereu viața și ne-alungați tristeți, nevoi,
Cu-n zâmbet și c-o vorbă bună, când vreți ni le luați ‘napoi,
Sunteți culoarea și parfumul la câte zile se petrec
Punând în noi curaj, speranță, în clipe grele ce ne-ncerc.
Prin voi se veșnicește lumea mereu pe-a timpului cărare,
Și-nfiorați mereu iubirea ca apa vie, ce-a licoare
Ce-o bem ca să simțim că viața are și clipe de plăcere,
Iar uneori sunteți păcatul îmbietor, ca ducea miere.
*
Oricum ați fi, sunteți viață iar fără voi nimic se poate,
Voi duceți însăși veșnicitul, născutul lumii pân’ la moarte,
Și-apoi divinul celor clipe, ce-n scurta viață le-am trăit,
Să știm că sunt pe astă lume, destule zile-n fericit.
VĂ DĂRUIESC
Vă dăruiesc de ziua voastră,
Femei ce viața ne-o-ncântați,
Un trandafir de pus în glastră
Și-a mea urare s-ascultați:
Să fiți de-apururea FRUMOASE,
Să fți de-apururi SĂNĂTOASE,
Să fiți de-apururi FERICITE,
Și-a voastre vise ÎMPLINITE,
Le facă Domnul cum doriți
De încă vă-nchinați la sfinți
Și-ți fi SMERITE și CUMINȚI
Într-u PURTĂRI și-a voastre minți.
De nu, tot aia e, că voi,
Ne FERICIȚI mereu pe noi,
Cu o privire LANGUROASĂ,
C-o vorbă veșnică MIEROASĂ,
Mereu c-o caldă-MBRĂȚIȘARE,
Mereu c-o dulce SĂRUTARE
Mereu cu-aprinse JURĂMINTE
Din tăinuita voastră minte.
De bune noi vi le luăm
Și înapoi așa le dăm,
Că jocul ăsta-i nesfărșit
Și de la Eva e pornit.
Fiți dară azi, de ziua voastră
Pe bolta vieții noastre-o ASTRĂ,
Strălucitoare-n nopți târzii,
Născând de-a pururea iubiri,
Speranțe vii, înfiorare,
Divine clipe mișcătoare,
Că fără voi am fi nimic,
Însingurați cu suflet mic,
Adami trăind în Paradis,
Gândind la voi, în al nost’ vis.
N-am aur, giuvaeruri, bani,
Așa că sincer, ,,LA MULȚI ANI”
Vă spun eu care vă-ndrăgesc,
Pe toate câte-n omenesc
Sunteți a noastră bucurie,
Și-acum și-n veacuri ce-or să vie.
Acum semnez astă hârtie,
Eu care v-am iubit pe toate,
ÎŢI AMINTEŞTI IUBITO….
Îţi aminteşti iubito, cum nedormiţi stăteam
Şi-a timpului secunde cu grijă număram,
Să fim copiii clipei norocului cerşit,
Cu mintea învrăjită şi inima-n iubit.
Îţi aminteşti iubito cum încă număram
Ferice zile-n care iubirilor ne dam,
Ne ducă în urcare spre lumile de sus,
Ne uite în divinul ce inimii l-au pus.
Îţi aminteşti iubito cât însetat eram
De-al tău sărut fierbinte, când dragoste-ţi juram
Şi-apoi feriţi de lume, ca hoţii pe ascuns,
Furam din rai clipite nicicând îndeajuns.
Îţi aminteşti iubito de nopţile-nstelate
Când simţurile noastre vorbeau în mute şoapte,
Când tremuraţi luceferi din ceruri culegeam
Şi pleaopa-ţi lăcrimată cu drag ţi-o sărutam.
***
De-ţi aminteşti iubito de vremea ce s-a dus
Ce tăinuit ai pus-o în gândul tău ascuns,
O scoate din uitare şi-n caldă mângâiere
Trăieşte-o în visarea clipitelor de miere.
Voi fi cu tine-alături ţinându-te de mână
Să simţi iar bucuria că suntem împreună
Şi în mireasma dulce a florilor de Mai,
Să retrăim iar timpul ce-a fost cândva, un Rai.
Smeritul GHIOCEL !
Ca un dar de MĂRȚIȘOR,
Pentru doamne, domnișoare, vă ofer la fiecare, un,
SMERELNIC GHIOCEL
Ieșit-a din zăpadă-nspre lumină
Un ghiocel smerelnic, curat și fără vină,
El fi-va-l primăverii mărțișor
Ce-a adunat speranțe și mult dor
Și-acuma irizând văpăi de soare,
Stă prins pe bluza unei, domnișoare.
Ce mândră-i ea de-acum și fericită
Că cineva-i cu gând la ea, și că-i iubită
De-un suflet bun, smerit, ce se-nfioară
Și-acuma cum îmi fosta-ntâia oară,
Când ochii ei ca două viorele
Mi l-au topit în doruri lungi și grele.
*
Vedeți cum albii ceea ghiocei
Trezesc simțirea-n cruzii tinerei,
Iar la acei ajunși, mai întomnați,
Când dăruiesc, au ochi-nlăcrimați,
Gândind de cu a fost demult, odată,
Când întâlnit-au ochi, de dragă fată……
**
De ce nu-mi dai Tu Doamne, că Tu poți,
Trecuții ani ai tinereții toți,
Să dau la fiecare fată ghiocei,
Să se-ndrăgească ceia tinerei,
Să simt-a primăverii-nfiorare
În inimă și-n simțuri, fiecare.
CHIAR VINE
S-a topit, încă de-aseară, orice urmă de zăpadă,
Iar pe dealuri, lunci și crânguri, a-nceput să mi se vadă
Ghioceii, lăcrămiore, ce-s de-acuma pâlcuri, pâlcuri,
Iar lăstarii din pometuri stau de-acum să spargă muguri.
De atâtea mii milenii pe-astă humă pământească
Se rotesc la nesfârșituri, după legea cea cerească,
Nu doar globul meu de tină, ci și cele anotimpuri
Ce se-nnoadă înte ele din a haosului timpuri.
**
Mâine, de va fi ca astăzi, soare cald și-ntoate bine,
Să fiți siguri de acuma cum că primăvara vine,
Și de vreți să îi dăm slavă, să vă puneți fiecare
La rever ori butonieră, ghiocei sau lăcrămioare.
Să ne știm uni cu alți că ne bucurăm de viață,
Că dorim, vină schimbarea, chiar de mâine dimineață,
Cu dorințe și speranțe că-n ăst an va fi mai bine,
De cât fost-a-n ceialalți, pentru voi și pentru mine
Mircea Dorin Istrate
MAI APROAPE DE EMINESCU
Colonel Dr. Constantin MOȘINCAT
Clasa a 3-a C, de la Școala Gimnazială „Oltea Doamna” Oradea, învățător Rodica FECHETE, mi-a făcut onoranta invitație de a face cunoștință, celor 31 de copii, cu Domnul MIHAI EMINESCU. Și evenimentul a debutat vineri 12 ianuarie 2024 de la ora 10.10 cu fireasca exprimare a diverselor păreri despre cine a fost Eminescu, exprimate cu mult entuziasm, bucurie, interes și curiozitate. Răspunsuri apreciate de mine cu BRAVO și calificativ FB, cu încântarea la rostirea versurile proaspăt învățate. Am adus cuvenite și binemeritate laude pentru răspunsurile primite, pe care le-am răsplătit cu o modestă insignă a Galei Eminescu.
O fotografie cu zâmbet, cât un car de laude și mulțumiri! Și din nou despre Eminescu…
Am călătorit prin țară, poposind la Bojdeuca din Țicău, și hoinărind prin Copou, cu popas de răgaz la Teiul înflorit și binefăcătoarele lui flori, am rătăcit pe lângă plopii fără soț, și am admirat codrul legănat de vânt. Am văzut cu ochii minți bucuria admirației, curiozitatea descoperirii și cuprinderea cu iubire a aceluia de Necuprins EMINESCU.
Cu regretul că cele 2 ore au trecut de nici n-am auzit clopoțelul atât de mult ne-am apropiat de Eminescu, copil, adolescent, student, ziarist, poet. Câte puțin din toate. Mare mia- fost surpriza să descopăr că versurile complicate erau înțelese. Și le-am amintit de Ștefan, Mircea și Mihai, de Brâncoveanu și Vodă Cuza.
Am avut bucuria să mă prenumăr printre elevii clasei – a 3-a C – și să constat cât de isteți sunt „colegii mei” și cât de repede au îndrăgit Revista Cetatea Cavalerilor, după ce am răsfoit și descifrat împreună semnificația metopelor pregătite în care strălucește cu fruntea spre soare, aproape de bolta Cerului, Sfinxul Eminescu, dăltuit în bronzul eternității și pentru că ne-a definit identitatea „De la Nistru pân la Tisa”! Și tresalt de emoție când am simțit și văzând cum desenau conturul României, cu siguranța graficianului Ștefan Popa PopaS, contur străjuit de tricolorul României Mari.
Minunată lecție de nedisimulat patriotism am citit pe chipul gingaș al colegilor mei de ocazie! Atunci m-am gândit că se justifică cu temei desenul blazon al Cetății, bordat de Sfinxul Carpatin și Crucea Eroilor, sprijinit pe Scutul de apărare, în care se duelează pentru adevăr condeiele Cavalerilor de Clio. M-am simțit mai tânăr odată ce am reușit să deșert câte puțin din ranița de cunoștințe despre Eminescu reușind să ni-l apropiem, amintiri cu și despre în care am strâns preplinul de iubire pentru Luceafărul Național: Mihai Eminescu. Și sunt sigur că ai mei colegi mă vor susține în demersul ca la 175 de ani de la naștere, Trofeul Rădăcini să-l conferim Municipalității Oradea dacă vor decide ca „Pădurea urbarială Oradea” va purta numele EMINESCU!
Să dea Bunul Dumnezeu sănătate părinților, învățătorilor și profesorilor să-i crească OAMENI pentru societatea românească. Abia aștept să-mi întoarcă vizita, – pe 15 ianuarie 2024, începând cu ora 10.00 la Gala EMINESCU. La revedere dragi colegi. Pentru voi, am creat Cetatea Cavalerilor și logooul: „Cartea Mea, e și a Ta”
Biblioteca clasei a 3-a C mai bogată cu autograful autorilor
Cavaler de Clio
Comunicat de presă: GALA EMINESCU
Concert de Pricesne
Arome grele
Taraba plină de dulceţuri
Exală – arome colorate;
Văd rotocoale ceţuri, ceţuri:
N-am o fărâma de bucate.
Mă plimb adulmecând pe străzi,
Mă satur cu fum de grătar,
Văd şuncile tronând în căzi,
Dar prind câte-un şoric, mai rar…
În tomberonul atârnat
Intr-un şurub, de stâlp, la colţ,
M-apuc serios de căutat;
Găsesc hârtii si doar un …boltz.
Nasul mi-aduce un semnal,
Printr-un oblon dintr-un subsol:
E-o pivnită de caşcaval –
Şi-mi simt stomacul tare gol.
Se ţine-un câine hămesit
Tot mai aproape, şi la pas;
– ,,N-am decât straiul râncezit
Şi-un sac, atât mi-a mai rămas!”
Şi prietenul meu fără casă
Îşi pleacă botul alungit:
,,Şi-astăzi rămânem fără masă,
Cu soarta ce ne-a prigonit!”
Autoare: Melcaro-Camelincitant
1 Decembrie – ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
Drapelul este România
„Drapelul este România, acest pământ binecuvântat al Patriei, udat cu sângele străbunilor noștri și îmbogățit cu sudoarea muncitorilor. El este familia, căminul fiecăruia, casa în care s-au născut părinții voștri și în care se vor naște fii voștri. Drapelul este în același timp, trecutul, prezentul și viitorul, este istoria întreagă a României”.
LA MULȚI ANI ROMÂNIA,
LA MULȚI ANI ROMÂNI!
La mulți ani Cavalșeri!
STRĂBUNUL MEU ŞI LIMBA MEA BĂTRÂNĂ
STRĂBUNUL MEU ŞI LIMBA MEA BĂTRÂNĂ
Mircea Dorin Istrate
Lui moşu-i mulţumesc, lui mama tână
C-au vorovit în limba cea bătrână
Şi mi-au lăsat-o dar dumnezeiesc
Să ştiu ce limbă veche mai vorbesc.
Cuvintele că au o rădăcină
Ce din ceresc lăsată-i ca să vină
Şi că la ea de încă mă cobor
Voi fi cu moşi mei în lumea lor,
Şi cu Adamii ceia de-nceput
Ce pe aici cu turma mi-au trecut
Mergând spre largul lumii, rând la rând
În mii de ani, ţinând mereu în gând
Poveştile din vremea de-nceput
Şi-ntâiul scris pe ciobul ud de lut,
Cântări şi datini, vrăji de lecuit,
Mărgele pentru fete de iubit,
Şi portul vechi din vremile bătrâne,
Şi rânduiala de făcut la stâne,
Răbojul pus la grindă ca socoată
Şi zeii, ce făcutu-mi-au cea soartă.
Şi în vecia clipei cât mi-au stat
În locul cel de-acolo-ndepărtat
Şi-au mai adus aminte de-a lor casă,
De neamul lor viteaz, trecut prin coasă,
De cât popoare au lăsat în urmă
Împestriţând pământul cu-a lor urmă.
Aşa că dacă astăzi ţi se pare
Că vorba ta îşi are-asemănare
Cu alta de la capătul de lume,
Tu poţi să spui că eşti din vremi bătrâne
Un cap de neam ce-ai fost în mare fală,
Iar ei îţi sunt nepoţi, de bună seamă.
Ridică-ţi fruntea, stai în măreţie
Şi lasă-i pe mişei la tine vie,
Nu te-or putea nicicând să te răpună
Că tu eşti peste tot în astă humă
Însângerată piatră de Columnă.
Şi-n orice ciob ce-n mâna mea îl strâng
Pe tine mi te laud şi te plâng,
Străbunul meu, vecie pe pământ.
Metopă de pe monument Avram Iancu – Abrud
Adâncă recunoștință de ziua celor morţi
Mircea Dorin Istrate
e un ins din tagma voastră
ce ca mâine fi-va și el, ca și voi, pe cer o astră
Adâncă recunoștință de ziua celor morţi.
Mai veche decât vechimea, rămas de pe vremea începuturilor noastre, cultul morţilor este cel care ne-a însoţit şi ne va însoţi mereu vremelnica noastră existenţă, pentru că mereu şi mereu vom avea pe cineva drag nouă plecat să-şi veşnicească somnul sub coasta unui deal, în umbroase ţintirime din frumosul, doritul, jertfenicul şi mereu pătimitul nostru Ardeal. Acolo, neuitaţii noştri părinţi,frați, cumnați, prieteni dragi, îşi torc somnul de veci dimpreună cu toţi cei pe care neamul acesta i-a avut, născând şi umplând din genunea timpului acea neştiută lume pe care noi ne-o dorim mai bună şi mai frumoasă decât cea în care vieţuim acum.
Pe ei, lăcrimaţii noştri cei dragi îi purtăm mereu în umbra tăinuitului gând, cerându-le cu creştinească smerenie şi sfiiciune iertare dacă le-am greşit cu ceva, iar în rugile noastre cele curate şi adevărate înălţate la Domnul, nădăjduim ca El, Iertătorul nostru cel bun, să-i fi dus pe toţi în raiurile Sale cele fără de sfârşit, spre veşnica lor odihnă.
Şi poate tocmai de aceea în datina noastră străbună s-a statornicit din neam în neam, ca în miez de toamnă, lor, celor plecaţi spre necuprinsele ceruri, să le fie hărăzit o zi anume de cinstire, zi în care noi, norocoşii cei vii să-i căutăm pe ei veşniciţii nemuririi, pentru a sta o clipită vremelnică împreună. Şi acolo, la umbra crucii lor, în boaba lacrimilor venite din fântâna sufletului nostru, să punem rugă şi iertare, smerenie şi recunoştinţă pentru tot şi toate câte ei ne-au dat şi ne-au lăsat în trecătoarea lor viaţă prin această mincinoasă şi nemernică lume, să ne mai povestim în gând de câte le-am mai făcut şi desfăcut pe-aici în mişcătoarea vreme cea plină de trudă şi nenoroc. Şi aşa, împăcaţi că ne-am făcut datoria creştinească, să nădăjduim că vom fi pentru o clipă parte din marea bunătate cerească, cea din care izvorăsc toate cele pe care Măritul le aşteaptă să le facem în faptele noastre cele de zi cu zi.
Iar dacă noi, cei întomnaţi în vreme suntem îmbucuraţi de Domnul cu nepoţi, să-i ducem şi pe ei la însfinţitele morminte, pentru a-i învăţa că neamul nostru cel mutat la ceruri trebuie cinstit şi preţuit pentru toate câte a făcut pentru noi în această lume, pentru toate comorile de gând şi faptă pe care n-i le-a lăsat, pentru mierea de învăţătură strânsă din florile timpului lor, pentru tot şi toate cele câte nu au murit odată cu ei. Iar mai presus de toate să-i învăţăm pe nepoții noștri a simţi și ei că pe umerii răposaților stăm noi şi vor sta deopotrivă şi ei, când le-o venii timpul, că din firava lor urmă am făcut astăzi cărarea vieţii noastre, că exemplul lor ne dă îmbărbătarea, curajul şi tăria trebuincioasă pentru a trece prin cumpene de vreme. Lor le destăinuim în taină necazurile şi nevoile prin care trecem şi uneori de la ei aşteptăm povaţa cea salvatoare care să ne scoată la liman.
Dacă toate astea fi-vor învăţate de urmaşi, să fiţi siguri că vom fi mereu legaţi de însfinţita noastră ţărână, de bunii şi străbunii noştri cei mereu trăitori aici în veşnicia cuibarul care ne va nemuri peste veacurile ce vor veni, că fără ei, fără această sfântă avere ce ne-au lăsat-o, noi am fi nimicuri, rătăcită turmă în furtuna vremilor cele mereu schimbătoare.
Făce-ţi-vă aşadar dreapta şi cuvenita voastră datorie faţă de memoria celor care până mai ieri mai erau prin preajma noastră, bucuroşi că viaţa îi mai ţine prin acestă lume, pentru că nu se ştie când veţi fi şi voi în lumea lor. Şi dacă în fierbinţela lacrimi voastre va fi şi-o rugă de iertare faţă de ei, fiţi siguri că, în bunătatea lor, cei duşi la ceruri vă vor ierta, sărutându-vă sufletul vostru cel bun cu un dulce mângâiat şi o descătuşare creştinească ce va veni să vă-mbuneze viaţa şi numai pentru o trecătoare clipă.
DE ZIUA CELOR MORŢI
Motto:
„Din vale-n deal e viaţa curgătoare
Trecută prin durere şi pelin,
E drum pe care-l face fiecare,
De neîntors, că-i lege şi-i destin”
E ziua celor morţi şi-n cimitire,
În dealul unde toţi se veşnicesc,
S-au adunat cei vii spre pomenire
Cu gând curat şi suflet îngeresc.
Sunt prea puţini ce-mi stau lângă morminte
S-aprindă câte-un muc de lumânare,
Din ceia care neamul înainte
I-a înmulţit pe lunga lui cărare.
Prea mulţi s-au risipit prin astă lume
Şi au uitat cuibarul strămoşesc,
Măcar de mi-ar avea la zile bune
Pe-acolo unde alţii, mi-i tocmesc.
*
Voi ce-aţi plecat din astă rădăcină
Pe-a neamului cărare lunecoasă,
V-aţi străinat, făcându-vă vecină
Cea lume neştiută, mincinoasă.
De-aveţi în voi credinţă şi trăire
Şi nu v-aţi lepădat de tot de neam,
De ziua celor morţi, la pomenire
Veniţi acasă-n fiecare an.
Primi-ve-ţi împăcarea creştinească
De la acei ce somnu-şi dorm în humă,
Că n-aţi lăsat de tot să se răcească
Al vostru dor, de vatra cea străbună.
Iertaţi veţi fi de neamurile toate
Şi lăudaţi de cei ce nu vă ştiu,
De lacrimile voastre-adevărate
Vă vor uda cel suflet prea pustiu.
***
Aşa că mai veniţi pe la morminte
Măcar în an la trista sărbătoare,
Şi-un gând s-aveţi de-aducere aminte
Spre cei plecaţi, pe-a Domnului cărare.
Iar dorul de cei duşi vă întristează
Şi lipsa le-o simţiţi la fiecare,
Lăsaţi-vă durerea, dacă-i trează,
Să se adune toată-n lăcrimare.
Şi de vă-ncearcă gândul cel pios
Spre cei mutaţi la Domnul în vecie,
E omenesc şi nu e ruşinos
O lacrimă le picuraţi, târzie.
Pioasă amintire -ETERNĂ ODIHNĂ!
Filiala Bihor a Asociației Naționale Cultul Eroilor ” Regina Maria” a fost azi, 1 noiembrie, de Luminație, în cimitirul municipal din Oradea pentru a pune o floare și a aprinde o lumânare la monumentele și mormintele Eroilor români și a militarilor străini ce își dorm somnul de veci pe malurile Crișului Repede.
Slujba de pomenire a fost oficiată, la monumentul „Vulturul”, de preoții Iuliu Mititeanu de la Jandarmeria Bihor și Bogdan Durgheu de la Penitenciarul Oradea.
După oficierea serviciului religios, plutonierul adjutant Marius Voinea a intonat la trompetă „Stingerea”, moment în care s-a lăsat liniștea peste cimitir iar oamenii care se deplasau pe aleea centrală, indiferent de limba vorbită, s-au oprit și au făcut semnul crucii.
Au fost alături de membrii asociației elevii de la Școala de Pregătire a Agenților Politiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea și membrii Cercului Cultul Eroilor din Colegiul Național „Emanuil Gojdu” conduși de domnul profesor Radu Birta.
În întunericul care s-a lăsat, pe fiecare însemn de căpătâi , lumânările aprinse au format, cu rigoare militară, un „câmp de stele” care să lumineze calea Eroilor. Participanții la ceremonie au aprins lumânări și la mormintele Eroilor căzuți în Revoluția din Decembrie 1989, la parcela de onoare a militarilor sovietici și la Monumentul militarilor unguri căzuți la Oradea în primul și al doilea război mondial. Glorie eternă Eroilor și Martirilor Neamului Românesc!
Colonel ing. Dan Nicolae POINAR
Istoria în case bihorene
Evenimentul s-a consumat – pe 10 octombrie 2023 – în preajma aniversării de 195 de ani de la întemeierea Colegiului „Samuel Vulcan”, din Beiuș la care elevii-autori au invitat ca la o mare sărbătoare a CĂRȚII pe toți colegii, prietenii, cunoscuți, pe profesori, părinți și bunici. N-au lipsit de pe listă: dl Iuliu Balaj, primarul din Ștei, Gabriel Popa, primar din Beiuș și un grup de militari, căci subiectul cărții lor îi are în centru pe veterani .
Doamna profesoară Ana Popa, este coordonatoarea grupului de copii pasionați de istorie, din Ștei și Beiuș, grup la care s-a atașat și Colonelul dr. Constantin Moșincat, care le-a mijlocit tipărirea micilor cercetări într-un prim volum de Istorie în case bihorene. Emoțiile , de început au fost depășite când s-a pus mân ape microfon, și cu imboldul artiștilor de dinaintea lor au reușit în câteva minute să-și expună subiectul, primiți cu aplauze colegiale.
Au urmat apoi recomandările specialiștilor și îndemnurile de viitor. Colonelul dr. Constantin Moșincat a declarat că reușita lor întrece încercările generațiilor trecute care s-au exprimat în Revista Școlii, iar lucrările sunt „mărturii autentice de istorie locală”, pentru care toți merită felicitări. Încurajez aceste preocupări și „sunt gata să sprijin întru totul și creațiile viitoare”.
Iasmina Cuc, Cătălin Laza, Andeea Tulbure, Claudia Criste, Paul File, Macavei Nuria
Criste Claudia, Paul File, Macavei Nuria, Benchis Vanessa, Vlad Ciurba,
Col. dr. Constantin Moșincat, prof. Elena Ojică, prof. Ana Popa
Claudia Criste, Alex Laza , Cuc Simina, Cuc Yasmina, Gabriel-Cătălin Popa-Primar Beiuș, prof. Ana Popa, Tulbure Andreea, Iuliu Balaj-Primar Ștei, prof. Ilieș Mihaela Irina-director Colegiu
ABUZUL STATUILOR
„Avizat –Aprobat”
Așa vine orice răspuns de la Ministerul IN(culturii) din București când e vorba de
„relocarea” simbolurilor românești, la cererea unor „troglodiți” ajunși pe funcții de „consilier superior” și nu au habar de ce propun, iar mai marii lor șefi politici NU întreabă, dar APROBĂ! (sâc! – Vezi cazul Mihai Viteazul Oradea, Avram iancu – Turda, pașoptiștii de la Cluj). Și acum Carei, cu modificarea ambientală a Monumentului Ostașului român, că nu se vede de tuia crescută! Dar în loc să tundă tuia, primarul vrea să înlocuiască dalele de beton, care reprezintă memoria soldatului român care a luptat pentru îndreptarea hotarului arbitrar de la Viena 1940!
Asistăm, în ultima vreme la o avalanșă de sugestii în urma unor vizite în România din
partea oficialilor din Ungaria dar și a asociațiilor culturale sau de alt gen, încât ne punem
întrebarea dacă țara vecină nu mai dispune de locații pentru astfel de evenimente sau peisajul românesc este cel care atrage. Izbitoare frecvența a vizitelor „private” în care oficialii din Ungaria se cred în țara lor aici în Transilvania și își permit chiar să dea indicații forțelor de ordine române.
Cazul de la Băile Tușnad, când premierul Ungariei a transmis forțelor de ordine din România care au intervenit față de românii ce arborau un banner cu un adevăr istoric, „Transilvania pământ românesc”, să acționeze ,,politicos, precum poliția din Budapesta procedează când evacuează drogații de pe poduri”. Musafirii noștrii vorbesc și chiar ne recomandă autonomie locală, și mai nou chiar autonomia în România întreagă, cu acordul tacit al președenției României, al Guvernului României din moment ce aceste instituții TAC!
La Carei, în fața primăriei s-a ridicat un grup statuar fără ca să respect proiectul aprobat
de Ministerul Culturii! Și ce dacă?, ar zice unii cu spirit împăciuitor, „european”! Iar eu le zic: La Oradea, s-a pus din bugetul public o statuie ecvestră pentru episcopul Ladislau – și s-a inaugurat de doi oficiali: primarul Florin Birta și Ep. Romano- Catolic Böcskei László (Szent László, pe ungurește că altfel nu înțeleg sau nu pricep nobilii urmași ai celor care i-au mitralierat pe românii care le-au ieșit în cale la Ip și Trăznea, în 1940!?).
La Oradea tot vin cu „care alegorice”, unul duce coroana „Sf. Ștefan” (Szent Istvan – cum
zic ei – dar care NU a purtat-o NICIODATĂ, e făcută la 100 de ani după moartea sa, iar el a fost retras de Papa dintre sfinții catolici!) din florile ofilite de la Debrecin, plătite
regește din bugetul orădenilor, ca să-mi arate ce? ori nu au aflat că din 12 octombrie 1944
orașul Oradea a revenit de drept la România!
Care este mesajul pe care-l poartă acele simboluri recent „plantate” cu avizul, acordul și
aprobarea oficialilor de ocazie înstalați confortabil pe funcțiile de decizie?
Dacă nu știți, INFORMAȚI-VĂ!,
Iar dacă știți nu mai admiteți ca să-și bată joc ungurii de ardeleni, cum o făceau înainte cu strămoșii noștri „opincari”!
Purtați-vă civilizat, ca musafiri bineveniți, nu abuzați de bunătatea gazdelor române!
Nu uitați că strămoșii nu au cerut în veci decât: egala îndreptățire!
STOP urii pe care ați revărsat-o asupra românilor!
Colonel Dr. Constantin Moșincat
Documente foto anexă: Avizat_Aprobat
Îngroparea simbolului național la Oradea – 1 4 mai 2019
MI-E DOR
MI-E DOR….
Mircea Dorin ISTRATE
Mi-e dor de o sudalmă de la Buna
Când mai greșeam, că de, eram copil,
De vorba-i blândă ce-o rostea într-una,
Ca un zefir din luna lui April.
Mi-e dor să mai ascult câte-o poveste
Cu-n Chipăruș isteț și-un Făt-Frumos,
Și basmul cel știut c-o tristă veste,
Despre-un Harap avar, alunecos.
Îmi spuie dânsa iar, a câta oară?
Povestea lui Iisus cel Iertător,
De Iuda Trădătorul, iar și iară,
De Maica noastră, duh ocrotitor.
Și Moșu-mi spuie cine-mi sunt strămoșii
Ce-mi HODINESC în țintirim sub cruce,
Cum au trecut prin viață norocoșii,
Ca bătrânețea încă să mi-o-apuce.
Și-apoi, de unde-ncepe vița noastră
Și câți din neam pe-aici s-au PRIPONIT,
De BACII noștri mari, ce-au fost o astră
Și-n humă asta un’ s-au însfințit.
Mă-nvețe el din fluier cum se cântă
Și cum se strange-o turmă din CIOPOARE,
O strigătură veche de la nuntă
Și portul cum se poartă-n sărbătoare.
Și când HOTARU-I încă bun de sapă,
Cum se COSEȘTE iarba de pe Coastă,
Cum el, ULCIORUL rece-mi ține-o apă,
Cum SATUL meu e veșnicia noastă.
Cum mi se JOACĂ fetele la horă,
Ce STRÂGĂTURI se fac la un NUNTIT,
Ce trebuie să-mi știe înc-o NORĂ,
Și cum se ține VINU la-nvechit.
Cum să te PORȚI în sat, să-ți meargă bine
Pe popa și pe dascăl să-l CINSTEȘTI,
Cum să te ai cu cei mai mari ca tine,
Cum să îți știi tu locul unde ești.
*
O Doamne, cum m-aș duce-n legănare,
În fapt de seară într-un car cu boi,
Tot picurându-mi drumu-n lăcrimare,
Să mai trăiesc o clipă printre voi.
Să mai învăț ce-ar trebui să știe
Un bun român din neamul românesc,
C-aicea să rămână veșnic vie
Icoana celor dragi, din omenesc.
NOTE BIOGRAFICE:
Cărţi în pregătire: ’’COCORII SUFLETULUI’’,’’PE ALTARUL CLIPEI’’ , etc, ,,etc – (până acum ,,opera,, mea se constituie din cca.4.000 de poezii, 100 ,,pastile,, cu conținut istoric, pasteluri, articole și reportaje în presa locală și națională, etc)
TINEREȚEA ROMANȚEI
TINEREȚEA ROMANȚEI
,,TÂRGOVIȘTE e iar în sărbătoare
s-a îmbrăcat în sonuri și-n culoare!
ROMANȚA-și cântă dulcea ei chemare
vibrează sufletul de-naltă încântare!”
(Lucia-Elena Locusteanu)
Când Doamna Toamnă îmbracă natura în picture multicolore și sufletul vibrează la cântecul ei – TÂRGOVIȘTE se împodobește cu haina regală a ROMANȚEI.
„ROMANȚA” – cuvânt îmbrăcat în sonurile nemuritoare ale tumultului preaplin al sufletului românesc, capătă ceva Dunmezeiesc în acordurile profunde ce aduc la lumină trăiri complexe – devenind un cântec divin, creație cultă, o nouă specie musical-literară, comoară – înglobând cuvânt, melodie, suflet, înaltă, adâncă simțire…
„ROMANȚA” –gen musical inedit, pentru că așează poezia pe o aparte vibrație a sufletului românesc, plin de dragoste și dor, a devenit TEZAUR NAȚIONAL.
Longevivul Festival Național „CRIZANTEMA DE AUR” – sintagmă metaforică – titlu predestinate cu multiple semnificații – așează pe un înalt piedestal ROMANȚA – „RUGĂCIUNE”- glas cald și tainic al inimii, cu rădăcini adânci în DOINA noastră românească – ecou al dorului curat , nesfârșit și pur…
Avându-și cuibul în TÂRGOVIȘTE, „ROMANȚA”- prin prestigiosul Festival Național „CRIZANTEMA DE AUR” scris și va scrie istorie în lumea muzicii, trezind adevăratul gust estetic, dar și punând în lumină autentice creative și nterpretative, prin jerta și efotrul de o viață a unor OAMENI INIMOȘ – membrii ai familiei Dr. TEODOR VASILIU, a Doamnei ALINA MAVRODIN VASILIU, a fiului ANDREI VASILIU, sprijiniți de autoritățile locale și nu numai.
ROMÂNIA, prin celșe întreprinse de acești oameni inimoși, dăruiți profesiei, se bucură astăzi de „CASA ROMANȚEI” – Muzeu inedit, ce va vorbi peste timp de talentul românesc autentic, la fel ca și Culegerea Muzicală : „100DE ROMANȚE LANSATE LA „CRIZANTEMA DE AUR”.
O inițiativă deosebită de a sărbători ZIUA NAȚIONALĂ A CULTURII ROMÂNEȘTI a venit în 2022, de la Târgoviște, orașul – cetate – inimă a Romanței, prin prezentarea online a MUZEULUI „CASA ROMANȚEI”,unic în Europa.
Prezentatorul, în persoana Domnului ANDREI VASILIU, cât și distinsei Doamne CAMELIA FLORESCU, prin invitația căreia m-am bucurat de o întoarcere în timp, în special, în 1968, an în care și din care, până în prezent, am gustat fiecare clipă a Festivalului ,,CRIZANTEMA DE AUR”, retrăind și regăsind, în sonurile romanței românești, acordurile imaginare ale interpreților, compozitorilor , textierilor – poeți și nu numai, toate, atât de înțelept adunate în sălile Muzeului din Târgoviște, revăzând, prin intermediul montajelor fotografice, pe marii interpreți cu care drumurile adesea ni s-au intersectat.
O bucurie !
O feerie !
O prezentare a MUZEULU ar putea să se facă și pe un fundal muzical, în surdină, reînviind și astfel etapele, atât de vibrante ale Festivalului ROMANȚEI ROMÂNEȘTI ,,CRIZANTEMA DE AUR”
Ar putea fi și o emisiune – maraton, lunară, cu reluarea primilor trei clasați din fiecare etapă, din domeniile la care au concurat.
Trebuie să amintim și faptul că prin Festivalul Național „CRIZANTEMA DE AUR”, prin Muzeul ,,CASA ROMANȚEI” și nu NUMAI, TÂRGOVIȘTE – a devenit -„CETATEA ROMANȚEI” – Centrul Cultural UNESCO, lucru cu care, atât târgoviștenii, cât și toți românii, se pot mândri !
RESPECT !
ADMIRAȚIE !
PREȚUIRE !
Menționez că sunt născută în 1939, deci ,,o tânără” care iubește fără margini, marea cultură a înaintașilor, marile valori naționale și universale ale artei autentice.
Pentru mine, ROMANȚA este vibrația tulburătoare a sufletului românesc, este cântecul nesfârșit al DORUL, multitudinea de trăiri ale DOINEI…, gen muzical care transpune melodic trăirea din cuvânt a marilor noștri creatori de poezie, dar care are și harul de a prinde viață prin talentul interpretativ al unor aleși ai sorții cu har de privighetoare, dar și de ciocârlie.
ROMANȚA – gen muzical intrat în patrimoniul valorilor universale – ne reprezintă ca popor cu un tezaur sufletesc unic.
Ediția Festivalului „CRIZANTEMA DE AUR” din anul 2022, ca și cele pe care le-am urmărit cu drag, mi-a umplut sufletul de lumină caldă a ROMANȚEI, prin valorosul repertoriu, dar și prin interpretarea aleasă.
Ediția din 2022 a Festivalului Național „CRIZANTEMA DE AUR”, pentru mine, a însemnat o mare împlinire, bucurie, de această dată, fiind invitată. Invitația a fost încununată de onoarea de a primi „DIPLOMA DE EXCELENȚĂ” – ”ROMANȚA NE UNEȘTE” – ,,55 de ani de ROMANȚĂ la TÂRGOVIȘTE”, pentru dăruirea exemplară cu care am participat ca spectator…, Diplomă pentru care mulțumesc Celor implicați.
,,LA MULȚI ȘI RODNICI ANI FRUMOȘI !
2023
TÂRGOVIȘTE
,,CRIZANTEMA DE AUR”
ROMANȚA
ROMANȚA – CÂNTEC și POEZIE,,,
E-a sufletului nostru BUCURIE.
E DOR adânc venit de la strămoși…
E româneasca calda FANTEZIE…
Și are CASĂ-n suflet de român,
Dar și-n TÂRGOVIȘTE, pe veci stăpân
de tainice TRĂIRI transpuse în CUVÂNT
Și-apoi CÂNTATE–n straie de avânt.
ROMANȚA-i susur dulce de IZVOR.
E-a CIOCÂRLIEI zbor înălțător
și JEFFĂ dusă Soarelui în dar.
e cântec ce se-nalță ca un HAR…
PRIVIGHETOARE e când doar IUBIRE CÂNTĂ,
dar și VIOARĂ – TÂNGUIRE SFÂNTĂ!
ROMANȚA este CÂNTEC și este NEMURIRE!
ROMANȚA-i și POEZIE
și-n veci EA ne UNEȘTE!
Acesta-i este ROSTUL
de-a fi mereu POVESTE!
ROMANȚA!
Lucia-Elena Locusteanu, Cluj-Napoca
DOVEZI DE VIEȚUIRE –
DOVEZI DE VIEȚUIRE
Mircea Dorin ISTRATE
Istoria străveche, aceea adevărată,
Stă-n limba cea vorbită de bunii mei moșneni,
În semne încifrate în lut sau pe vreo piatră,
La sfânta Tărtăria, Dârjov, ori Cucuteni.
Pe-atunci, în vechea lume, cuvântul era lege
Și în puține semne puneai un legâmănt,
Vreo vrajă,imn de slavă, ori fapta unui rege,
Blesteme ce dușmanii să-i bage în mormânt.
În datini și-obiceiuri stau zile însemnate
Anume dară puse să ținem bine minte,
Ne fie de-o schimbare, de-un hram, de sănătate,
Să știm ce-a fost în urmă și cum o fi ‘nainte.
Așa era viața pe-atunci, în cele timpuri,
Un semn, erau cuvinte spunând ceva anume,
Porecla ta și locul erau însemn de neamuri,
Iar fapte mari făcute, te încinsteau c-un nume.
Ascunse în legende, în mituri, în povești,
În vechile balade se tăiniuesc adânc
Eroi din cele timpuri din spițele-omenești,
Ce în al lor pomelnic, bucăți de vremuri strâng.
Citește-le cu grijă, că ele îți vor spune
Cum fost-a a lor viață, în timpul cela scurs,
Eroii și-a lor fapte din vremile bătrâne
Ce-n fila de poveste, e adevăr ascuns.
Învață și păstreaz[ în țandără de minte
Minunile acestea, istorii curgătore,
Ele-s dovadă vie, de ce a fost ‘nainte,
De cum prin astă lume, trecut-am în urcare.
Note biografice
Cărţi pregătite pentru tipar ’’ICOANELE NEAMULUI ROMÂNESC’’ ’’LĂCRIMAŢII MEI PĂRINŢI’’ ‚’’MODELE DE URMAT’’,,,MÂNGÂIATA CLIPĂ’’, TĂINUITELE-AMINTIRI”, ,,VEȘNICIA CLIPEI”, ,,NEBUNATIC VIS”, ,, ÎN CUMPĂNA VREMII, ,, ÎNARIPATUL VIS”, ,,LA O CAFEA”, ,,VENITĂ-I VREMEA”, ,,PE NINSELE FEREȘTI”, ,,ÎMPOVĂRATA VIAȚĂ”, etc, etc.
SPAȚIU PENTRU ARTIȘTI
UNIUNEA ARTIȘTILOR PLASTICI din ROMÂNIA, Filiala ORADEA, – BIHOR, Nr. înreg.329313/17.aug.2023, CF. 4208390, Str. Republicii nr.15, e-mail:uap.oradea@yahoo.com, CERERE, Primăria MUNICIPIULUI ORADEA, Consiliul Municipal ORADEA, DIRECȚIA PATRIMONIU IMOBILIAR/DPI,
În atenția, – D-lui Primar FLORIN BIRTA,
Uniunea Artiștilor Plastici din ROMÂNIA, Filiala Oradea, organizație neguvernamentală de utilitate publică cu sediul în Oradea str. Republicii nr. 15, prin prezenta vă rugăm:
– Urmare adresei cu nr. îreg. 316016/03.08.2023, cod operator: 15690 din 10.08.2023 ( adresă POȘTĂ ), privind răspunsul din data de 07.08.2023, adresat D-lui Prof. univ. dr.Cornel T. DURGHEU artist plastic profesionist , Membru TITULAR al UAP – din ROMÂNIA,Filiala Oradea, privind CEREREA adresată D-voastră, pentru ATRIBUIREA unui spațiu de ATELIER de CREAȚIE ARTISTICĂ , specializarea SCULPTURĂ.
Având OBLIGAȚIA PROFESIONALĂ și MORALĂ de-a rezolva URGENT CEREREA ÎNDREPTĂȚITĂ a Domniei Sale, având în vedere îndrumarea de CĂTRE D-VOASTRĂ Primăria Oradea /DPI, spre Conducerea Filialei UAP ORADEA, pentru soluționarea atribuirii unui spațiu de CREAȚIE ARTISTICĂ aprobăm DEMERSUL D-VOASTRĂ și răspundem POZITIV CERERII din data de 14 aug.2023, adresată de D-l Cornel T. DURGHEU Președintei UAP – Filiala Oradea, D-na Dr. Vioara BARA. În acest context constructiv REITERÂM CEREREA noastră către Primăria Oradea/DPI, Rugându-vă să REPARTIZAȚI URGENT, Filialei Oradea a U.A.P. un SPAȚIU ADECVAT pentru activitatea de creație specifică a sculptorului Cornel T. DURGHEU.
Colegul nostru prof. univ. dr. Cornel T. Durgheu artist plastic consacrat, specializarea sculptură, este o prsonalitate cunoscută și apreciată în Oradea dar și în țară și străinătate prin numeroasele Expoziții Personale sau de grup, de sculptură, grafică și pictură la care a participat, dar în primul rând prin ralizările Monumentale de For PUBLIC cu care Orașul Oradea, județul nostru și România se mândresc. Lucrări care astăzi fac parte din Patrimoniul Cultural Național al ROMÂNIEI.
În altă ordine de idei, D-l profesor Cornel T. DURGHEU, CONSTRUCTOR în spiritul său cu toate marile greutăți în acele vremuri, a pus bazele ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ARTISTIC ACADEMIC în Oradea-BIHOR. EL fiind inițiatorul și MENTORUL FACULTĂȚII de ARTĂ din Cetatea Oradea.
D-le PRIMAR , D-lor CONSILIERI Nu înțelegem cum o problemă minoră care se poate rezolva foarte simplu prin posibilitățile administrative ale Administrației Locale Oradea, să treneze zeci de ani !?
Pentru a vă înfățișa nefireasca STARE de LUCRURI suntem nevoiți să Vă reamintim ADRESELE din ultimii 30 de ani prin care v-am solicitat noi UAP, Filiala Oradea, dar și Conducerea Națională a Uniunii Artiștilor Plastici din România, precum și Adresele juste insistent adresate D-Voastră de SCULPTORUL DURGHEU, dar și adresele unor INSTITUȚII și Foruri Culturale și SOCIETĂȚI Cultural-Patriotice Locale și Naționale, privind soluționarea problemei Atelierului de Creație pentru D-l DURGHEU:
PREȘEDINTE,
UAP,Filiala Oradea,
Dr. VIOARA BARA,
scenograf & pictor,
Tel. 0743 052 575.
Oradea,20.08.2023
DEMERSURI
Pentru atribuirea unui ATELIER de CREAȚIE pentru sculptorul C.T. DURGHEU între anii 1991 – 2023:
1,- CERERE nr. 3, UAP-Filiala Oradea nr. înreg. Primăria Oeadea,69/07.01.1991,
2,- CERERE – CONTRACT de ÎNCHIRIERE – nr.18/30.aug.1994 – SOLUȚIONAT,
3,- CERERE ATELIER – ADRESă UAP – Admin. Imob.Oradea/AIO, nr. 24/12.03.2003,
4,- CERERE ATELIER DURGHEU – Dir. Jud. CULTURĂ –nr.94/08.o2.2007,
5,- CERERE ATELIER – adresă UAP spre AIO nr.59/14.11.2007,
6,- CERERE UAP – ATELIER DURGHEU – PMO nr.7/11.5.2009,
7,- CERERE ATELIER – RECOMANDARE – PMO – Min. CULTURII nr. 473/11.05/2009,
8,- CERERE – UNIV. ORADEA – atribuire ATELIER DURGHEU – PMO nr.114098/12.95.2009,
9,- CERERE UAP Fil Oradea nr.12/2009, COS.JUD: nr.7295/04/iunie/ 2009,
10,- PROTEST – Universitarii orădeni – nr. înreg. P.M.O – 57401, 57754/3 iun.2009,
11,- AVOCAT – PMO/DPI – nr.102336, 58032/24.09.2009,
12,- CONSILIU JUD. BIHOR –nr 11388/25.09.2009 – referire adresă UAP (Președinte UAP ROMÂNIA D. ) nr.4725/19/10/2009,
13,- PREFECT BIHOR – nr.12144/30.sept.2009,- referire adresă UAP (Președinte UAP ROMÂNIA D. ȘERBAN) nr.10728/03.09.2009,
14,- LITIGIU – AIO – renunțare -05.feb.2010 – CERERE ATELIER,
15,- CERERE – UAP – nr.65/2010 nr. inr. PMO 69669/14/12/2010,
16,- CERERE ATELIER CREAȚIE – PMO. – nr.înr.167089/29.08.2014,
17,- CERERE – UAP – Președinte A. Chiriac – nr. 3/20.01.2016 – PMO/DPI nr. 16252/26.01.2016,
18,- CHEMARE în JUDECATĂ – tarif CHIRIE – nr.21/10/2016,
19,- ADEVERINȚĂ CHIRIE Atelier de Creație UAP, nr.51/05,04,2017,
20,- CERERE ATELIER – PMO –nr.323555/19.10.2017,
21,- MEMORIU DURGHEU –PRIMAR BOLOJAN – 12.06.2018,
22,- MEMORIU JUSTIFICATIV – înr. PMO -19.07.2019,
23,- CERERE – UAP nr.5/15.09.2020 nr.înr. PMO – 378692/17.09.2020,
24,- MEMORIU – DURGHEU – PRIMAR nr. 471969/21.dec.2020,
25,- CERERE – UAP Fil. Oradea – nr. intr. PMO – 8785/13.01.2021,
26,- CERERE – UAP ORADEA – PMO/DPI – nr.66148/08.02.2021,
27,- RESPINGERE CERERE – cod. Op.15690 – răspuns DPI la adresele 4924/8524/8778/21157 din 02.02.2021
28,- PRESĂ – PLEDOARIE Prof. M ZINTZ – PMO – nr. intr. 85196/23.feb/2021,
29,- DEMERS – 7 ASOCIAȚII și SOCIETĂȚI CULTURAL-PATRIOTCE, nr. înreg. PMO – 104742/09.03.2021
30,- CĂTRE – DIRECTOR DPI,- nr. 263359/14.04.2021, CHIRII MODICE,
31,- MEMORIU –Intervenție Interes Propriu – nr. 263359/14.04.2021 – expediere pe e-mail,
32,- DEMERS spațiu – MINISTERUL CULTURII – nr.2760/15.04.2921,
33,- Primăria Oradea (PMO) – MEMORIU CONSTATATIV – DURGHEU – ref. nr.394685/09.11.2022, cod op. 15690,
34,- PMO/DPI – CONTESTAȚIE CHIRIE – adresă – 04.ian.2023,
35,- PROIECT CULTURAL atelier de CARTIER – nr.136857/22.03.2023,
36,- PROIECT justificativ atelier – nr.165594/13.04.2923,
37,- PMO – ARGUMENT pentru justiție – Prezentare sumară -1.mai.2023,
38,- PMO – VALORILE din ATELIER – PROTECȚIE – nr. 205547/19.05.2023,
39,- PMO – DEMERS PRIMAR – nr.233712/29.05.2023,
40,- PMO – PROIECT CULTURAL- spațiu atelier – nr. 263995/22.06.2023,
41,- PMO – SOLICITARE AUDIENȚĂ PRIMAR – 27.06.2023,(refuz),
42,- PMO – PETIȚIE – nr.276444/30.06.2023,
43,- PREFECT ORADEA – DEMERS, 12 iul 2023, 04.08.2023, reg.email:
44,- PMO – CERERE ATRIBUIRE ATELIER – n. 316016/03.08.2023,
45,- PMO/Consiliul LOCAL – nr.RG/318253/04.08.2023,
46,- CERERE ACCES ATLIER – Primăria Oradea(PMO) – nr. 320383/08.08.2023
47,- CONTESTAȚIE – Consiliul Local ORADEA – nr.324536/10.08.2023,
48,- PMO – PRIMAR F. Birta – nr. 324552/10. Aug. 2023,
49,- PMO – PRIMAR – UAP, Filiala Oradea, – 329313/17.aug.2023,
50,- PMO – CERERE Atelier Creație – UAP, Filiala Oradea, 20.08.2023,
…………………………………………………………………………………………………………………………
ÎNTOCMIT, De Prof. Cornel T. DURGHEU sculptor.
Tel. 0741 112 372, 0744 17 64 11. Oradea.20. aug. 2023. E-mail: ctdurgheu@yahoo,com.
STRĂINI ÎN ȚARĂ STRĂINĂ
STRĂINI ÎN ȚARĂ STRĂINĂ
Cine simte DORUL ȚĂRII, find pribeag prin alte state,
El STRĂIN mi-o fi de-apururi în acea străinătate,
Cine simte o ARSURĂ, când de țară se vorbește
Mai în râs, mai pe la colțuri, și cea lume-l ocolește,
Cine încă nu uitat-a dulcea LIMBĂ, românească,
Și vorbi-va românește cu copiii ce-o să-i crească,
Cine doarme-n miez de iarnă tot cu GÂNDUL la colinde,
La cârnați și la sarmale și-atunci dorul mi-l CUPRINDE,
Cine-ar vrea ACASĂ-mi fie de o mare sărbătoare,
La BISERICĂ cu neamul, sărutând sfinte icoane,
Cine încă mi-e cu gândul în a lui COPILĂRIE
Cu mai alții copii de-o seamă în a jocului robie,
Cine GUSTUL îl mai știe la frăguța din cărare
Și în seri aude-mi încă POVESTINDU-I Maica Mare,
Cum cândva, demult, odată,fostu-mi-a un Făt-Frumos
Și-o Ileană Cosânzeană, și-un Balaur furios….
Și-ncă dacă el, acela, de pe genele-i uscate
PICURA-VA calde lacrimi care-mi sunt adevărare,
Apoi el ROMÂN ÎMI MOARE orișiunde-ar fi în lume,
Și în gându-i de pe urmă de-ar dori să se-MPERUNE
Cu ȚĂRÂNA țării sale, ce pe el să mi-l UNEASCĂ,
Pentru lunga cea vecie, cu-a lui țară, ROMÂNESCĂ,
Apoi unul ca acesta MAI ROMÂN îmi e ca noi,
Ce pe-aici, prin românime suntem vii, da-n suflet GOI.
*
Nu tot CEREȚI țării ăstei, ca ea, dânsa, tot vă dea
Și săraca-n a ei brațe ține-vă cât voi ați vrea,
Voi să-i DAȚI din ce-i al vostru țării, Maică iubitoare,
Că în poala ei vă ține, cât trăiți sub sfântul soare.
De n-o ȚÍNEȚÍ voi în fală și de ea n-o să vă DOARĂ,
De-o lăsați în VOIA sorții când necazuri o-nconjoară,
De PLECAȚI prin lumea largă și pe-acol’ vă aciuiți
Lăsând vatra ei săracă și pe noi mai CALICIȚI,
Apoi când N-APOI vă-ntoaceți din acele alte părți,
Ea, sărmana, poate fi-va, împărțită-n alte HĂRȚI.
23.08.2023, Mircea Dorin Istrate
Note biografice: Cărţi apărute: ’’HAR – DEAL’’ – 2009; ’’URMA’’ – 2009; ’PODUL’’ – 2010; ’’CUIBARUL CU VISE’’ – 2011; ’’ÎNSFINŢEASCĂ – MI-I ŢĂRÂNA’’ – 2011; ’’ÎNDULCITELE IUBIRI’’ – 2012; PE NINSELE FEREȘTI; ’’SATULE BURIC DE LUME’’ – 2012; ’’ÎNSFINŢITUL LEMN AL CRUCII’’ – 2013,’’ÎN CUMPĂNA VREMILOR’’, ’’PICURI DE LACRIMĂ’’.-2015, ,,DIN MIEREA CUVINTELOR”- 2018 ,, JERTFELNICUL ARDEAL,,-2021,
NU-MI UITAȚI NICICUM TRECUTUL
NU-MI UITAȚI NICICUM TRECUTUL
Îmi zicea cândva-nțeleptul:
că de mi-i uita trecutul,
Merita-va înc-odată
pe de-a-ntregul să-l trăiești,
Ca să-nveți atunci cum fost-a
pe aicea începutul,
Ca de relele din dânsul
să îmi știi, să te ferești.
*
Ce învață azi pruncuții
din a neamului trecut?
Mai nimic, vre-o două pagini,
că de sus așa s-a vrut,
Ca acele vremi pierdute
nu cumva să-mi înfioare,
Cu a lor exemple bune,
inimi tinere, școlare.
Noi, ce-am fost cândva, odată,
început la astă lume,
Noi, ce-am păstorit pământuri
Pân’ la soarele apune,
Noi, care-am vorbit o limbă,
ca un fagure de miere
Ce-au luat-o și vecinii
care-acun-ma-ncet îmi piere,
Noi, ce-am dat învățătură
pentru suflete și minte,
Noi, ce-avut-am legi frumoase
pline de învățăminte,
Noi, ce-am apărat cu viața
ale lumii vechi hotare,
Noi de noi nu știm nimica,
de ce-a fost neamul în stare.
**
Și-uite-așa, când în oglinda
timpului privim vre-odată,
La trecutul nostru care
fosta-n fală-ngloriată,
Nu vedem străbunii care
s-au jertfit pentru dreptate,
Pentru neam și pentru țară,
pentru sfânta libertate.
***
Ne iertați, voi ceia care
ați fost stâlpi de începuturi
La al nostru neam cel care
prea adesea fost-am scuturi,
Ici la soarele răsare
unde ne e rădăcina,
Trunchiul, ramura bogată,
ce-ntăritu-ne-a tulpina.
De uităm de un Zamolxe,
zeul nostru-ncepător,
Dromihete, Burebista,
Decedalus jertfitor,
Apoi chiar suntem nimicuri,
frunze moarte duse-n vânt,
Într-un loc ce-a fost pustie
fără nimeni pe pământ.
Și-ncă de-om uita vre-odată
de ai noști’ descălecători,
Care pus-au stâlpi de țară
locului de-ncepători,
Apoi chiar că merita-vom
ca această vatră veche,
Să ne-o ia mai orișicine,
că de proști, n-avem pereche.
Iar de nu vom ști de Mircea,
care pus-a pumn furtunii,
De-un Ștefan ce tot rărit-a
în dușmanii noști, păgânii,
De Mihai ce-avut-a pohtă
să-mreune-ntr-o unire
Trăitorii astei vertre
ca să de-a lumii de știre,
și la cei din-prejurime
Că ici, pe aste locuri
suntem cuib de românime,
Ori de-un Cuza, domnitorul,
cel cu sete de dreptate,
De-Avrămuțul nostru-n doruri
pentru draga-i libertate,
Apoi suntem fii ploii,
ne-nsemnați și neștiuți,
Robi de-acum mereu la alții,
nenorocului vânduți.
De ce Doamne azi ajuns-am,
să n-avem pic de mândrie,
Ca de noi lumea s-audă
și ce-am fost cândva să știe?
Să-nfioare tinerimea
și din ei modele nască
Ca s-ajungă-n astă viață
Mari eroi din lumea dacă,
Ori un Mircea, ori un Ștefan,
ori Mihai întregitorul
De pământuri și de frații
ce-s străini și-ncă duc dorul,
De cea limbă strămoșească,
Și de graiul bătrânesc,
De-a lor neam ce-a fost odată
într-u totul, românesc.
****
Vinovați de astea toate
suntem noi, care-am uitat,
Că istoria-nțeleaptă
din cel slab face bărbat,
De mi-o ști și mi-o cunoaște
câtă jertfă-n ea îmi este,
Ca să fie-n toate-n fală,
nu o searbătă poveste.
Învățați! și țineți minte
cine fostu-mi-au străbunii,
Mari eroi, cu drag de țară,
ridicați în fala lumii,
Ce și-au pus zălog viața
pentru neam, pentru dreptate,
Pentru vechea noastră vatră,
Pentru sfânta libertate
Cine astăzi îmi mai face
,fapte mari de vitejie,
Ca de ei țara și neamul,
lumea toată să îmi știe,
Voi! Ce poate fi-ve-ți mâine,
Viitorul țării noastre,
De ve-ți vrea să urce dânsa
cât mai sus, până la astre.
20.8.2023, Mircea Dorin Istrate
POEZII PENTRU SÂMBĂTA SEARA
MICUL UNIVERS
Voi știți ce viață este pe-o palmă de pământ ?
Furnici și gâze toate pe lume câte sunt,
Și buruieni și iarbă și flori mirositoare
Culcuuș mai pentru toate și încă cea mâncare?
Voi știți cât viață este în bobul cel de apă?
Ce mulți din noi ar crede că viața-acolo-i stearpă.
Îmi sunt cu milioane bacterii și microbi
Și viruși ce pot face ades din oameni robi?
Dar în atomul cela ce pare un nimic
Ce zici că nici există cât este el de mic?
Acolo-i o putre ce nici c-o bănuiești
Ce spulberă cea lumea, dacă mi-l folosești.
*
Luați dară aminte la ceea ce e mic,
Că el, dacă se-nfoaie e vașnic inamic,
Așa că micul nostru, e cât un univers
Mai mic decât cel mare, dar tot atât de dens.
16.08.2023
Mircea Dorin Istrate
EL, OMUL, DECĂZUTUL
Păcat că viața noastră-i nevolnică și scurtă,
Cu bucurii din care doar prea puțini se-nfruptă,
La ceilalți i-o-amăgeală, speranță cât cuprinde,
Că poate el, norocul, cândva de ei se prinde.
De ce Mărite Doamne, când omul l-ai făcut
Ai pus în el cea ură, minciună cât de mult,
Nestăvilita sete de cât mai multă-avere,
Și pe deasupra încă, dorința de putere.
Așa cum e acuma, el, omul Tău nicicând
N-o fi cum Tu îmi vrut-ai să aibă chip de sfânt
Și sufletul să-i fie curat și preasmerit
Și-nchinător la cerul, de Tine, păstorit.
Ca gândul lui de-acuma la Tine să se-ntoarcă
I-ai dat bolit, necazuri ca ele-ncet să-l toacă,
Și-apoi în umilință iertări mereu să ceară
La Tine Preamărite, în lacrimă amară
*
Tu, ce le știi pe toate ce-au fost și ce-o să vină,
De ce Mărite Doamne n-ai pus în ceea tină
Din care di-nceputuri pe el mi l-ai făcut,
Doar aur și lumină și viață în plăcut?
Așa, cu el necazuri o să îmi ai mereu
Și bun creștin să fie îți fi-va tare greu,
Că s-a-nrăit la suflet și dulcele păcat
De el de-o vreme-ncoace, prea strâs mi s-a legat.
Degeaba Tu exemple i-ai dat cât ai putut
Ca el să te urmeze, să-i fii mereu lui scut,
Că el cu multe rele de-acuma-i întinat
Și-a lui voință-i slabă, și-i greu de îndreptat
**
Vor trece multe veacuri,când el, cel decăzutul
La Tine s-o re-ntoarce uitându-și dar trecutul
Și fi-va cum Tu vrut-ai smerit și credincios
Și-un rai îi fi-va viață, lui, cela norocos.
17.08.2023
Mircea Dorin Istrate
VINE TOAMNA
Când se-mbrumează câmpul și iarba îmi pălește,
Când via de pe dealuri de-acum se arămește,
Iar poala celui codru încet s-a-ngălbenit,
Atuncea să fiți siguri, că toamna a sosit.
Când ziua care vine va fi din ce în ce mai scurtă,
Cănd gândul multor tineri le e de-acum la nuntă,
Când simți în dimineață o boare de răceală,
Atuncea să fiți siguri, că toamna vine iară.
Când pruna vineție de-acuma mai că crapă,
Când mustul cela dulce la limbă mi te-nțeapă,
Când noaptea pe cărare sunt mii de licurici,
Atuncea să fiți siguri, că toamna e aici.
*
Vă bucurați cu toții de roada e bogată,
Cămara de vi-i plină cum n-a mai fost vredată,
Și-atuncea gândul vostru la iarnă se îndreaptă,
Cu nunți și cu colinde să vină, înc-odată.
Acuma, vara asta-i gătată de plecare,
Pe cerul meu albastru se-nșiruie cocoare,
Ducând în a lor suflet dulceața ăstei veri,
N-apoi dorind să vină, mereu în primăveri.
Eu mă-ntristez de-acuma și sufletul mi-e greu
Că pleci iubită vară, în an de an mereu,
Și-mi pui în amintire frumosul timp cel care,
Îngeuna-va-mi pași, în dulce lăcrimare.
18.08.2023
Mircea Dorin Istrate
SFÂRȘITUL SATULUI STRĂBUN
Motto:
S-a sfârșit vecia unui sat bătrân,
El ce-a fost în vreme slugă și stăpân,
Noi suntem de vină, noi că am uita
Ce comori de suflet, bietul ne-a lăsat.
Cum de nu pierit-a satul,
care-a fost cândva vecie,
De la buni străbuni încoace,
pe cel drum de pribegie,
Îndârjit aici rămânăie
vatra și al său renume,
Pentru care, cei de-atuncea,
moșii noștri fără nume,
Și-au dat vamă a lor viață,
ca aici fie-mi stăpâni,
Veacuri multe înnodate,
de la daci, pân’ la români.
Ei, lăsat-aut moștenire,
când plecat-au spe vecie
A lor nume, țara, neamul,
nepierit mereu să fie,
Datinele și-obiceiuri,
ce se pierd în vremi trecute
Și credința strămoșească
s-o purtăm ca pe-o virtute,
Și-ncă dorul cel de țară,
de părinți, de sfânta glie,
Pentru care să dăm vamă,
viața de va fi să fie.
Astea toate adunate,
fostu-mi-au până mai ieri,
Astăzi, ele-mi sunt uitate,
că mai toți îmi vor averi,
Fală cât o fi de mare,
râvnitoare de putere,
De păcate îndulcite
și de scârnavă plăcere,
De minciuni și lingușeală
și de strâmbe jurăminte,
Ce să-nghită cea prostine,
adormită, fără minte.
Astăzi, satul nu mai naște
el din el cea veșnicie,
- a cuprins nemernicia
și-nglodat în sărăcie,
Viața lui ce-a fost frumoasă
se va pierde în uitare,
Și cu el s-or stinge toate,
ca cea sfântă lumânare.
Iară voi ce veți râmâne
următori pe-această glie,
Cu-al vost dor de libertate,
Îl veți duce, pe pustie.
19.8.2023
Mircea Dorin Istrate
POHTA-N CUI ȘI ALTE POHTE
POHTA-N CUI ȘI ALTE POHTE (8) – CITITUL PE FURATE ȘI CIPCĂRITUL
-
să fiu suspectată că nu am niciun viciu. Vai mie! Să fie viciu, să fie un păcat sau doarfuga de realitate?Poate că nici nu știu de unde și cu ce să încep. Să încep cu începutul… nu s-ar cădea,„câți ca mine” au trecut prin asta. Unii și-ar fi dorit să învețe și nu au avut șansa. Amavut voie să învăț dar nu pot spune același lucru despre lectură. Puteam citi duminica șiîn sărbători. În vacanțe, când nu eram pe câmp, coseam de zor. Lucrul de mână era nunumai un moft al mamei ci și o materie școlară. La liceu aveam chiar o zi pe săptămânăcusături și tricotaje. Alte colege făceau practică la chioșcul de plăcinte al liceului, undenu era rău, dar mi se părea prozaic și vulgar.Coseam de mică tot felul de servețele și sarvete din pânză, tort sau etamină. Operampăretare pe care scria: „Fripturică cozonaci, bărbățelului să-i faci.”, „Nevestica meafrumoasă știe bine să gătească.”, „Păunașul codrilor, cântecul feciorilor.” Desigur cătricotam și făceam cipcă.Dacă reacționez ciudat la întrebările legate de citit o fac din motive bine întemeiate.Adică mi se pare atât de firesc să citesc, ca spălatul pe dinți. Ciudat, nu îmi aduc amintesă mă fi întrebat cineva dacă îmi spăl dinții. Necititul este o problemă a acestor vremuriîncălțate în adidași. În familie se citea Biblia și cărți de rugăciune, greco-catolicepăstrate de bunica din tinerețe. Apoi au apărut și cele ortodoxe. Primele cărți laice auintrat o dată cu premiile școlare ale Valeriei-Ana, sora mai mare și apoi cu ale mele.Noroc cu lecturile obligatorii care ne-au legitimat drumurile la Biblioteca Comunală,Ulmeni (pe Someș) căci dacă am schimbat județele, ba Sălaj ba Maramureș, Someșulrămâne un reper stabil, încă.Crescând, vizitele mele la biblioteca comunală s-au întețit. Prindeam momentul cândpărinții erau plecați la lucru. Mergeam la bibliotecă cu sothiorul îl umpleam de cărți șiveneam repede acasă să le ascund. În vacanțe coseam cu porția. Pe câmp nu duceamlucrul de mână, deși mamei i-ar fi plăcut să vadă lumea, cât suntem de harnice. Puteamsă fur cititul atunci când vremea îmi permitea să stau în ogradă. Ascundeam cartea subfunduleț. Coseam o bucată bună, suficient să nu trezesc suspiciunile mamei, că aș fitras chiulul. Când auzeam portița, repede ascundeam cartea și coseam de zor. Câtăfrică am purtat, din cauza cititului pe furate, doar bunica știa. Iarna era mai greu. Dupăcum am spus mama avea calități la superlativ dar și defecte. Nu am primit bătaieniciodată dar cicăleală cât a încăput. Noroc cu bunica Valeria, soacra ei, fiind mereu înprejma noastră, o citălea: „Cu vorbă bună, Cornelică” îi spunea mamei cu blândețeacare o definea. Și, dacă am ajuns la bunica, îmi dau seama că nu am mâncat de foartemulți ani, coraste. Cine a trăit în preajma văcuțelor a mâncat și laptele lor brânzit.Primul lapte muls, de la una din Mândraiele noastre, după ce a sosit vițelul pe lume, erapus la fiert. În momentul fierberii se alegea partea solidă, ce plutea printr-un fel de zer.Până la urmă, în așteptarea laptelui, pe care îl beam cald abia muls, erau bune șicorastele. Acum sunt și ele doar o amintire.–––––––––-BUD Florica, „Pofta-n cui și alte pohte”, Editura „eLiteratura”, București, 2022ISBN:978-606-001-442-3
CAMELIA FLORESCU – „EVADARE DIN MINE”
CAMELIA FLORESCU – „EVADARE DIN MINE”
„EVADARE DIN MINE” vine ca o mănușă după volumul de poezie și CD-ul audio în primă audiție, compuse integral după versurile CELEI care „nu este o fată ca oricare…” – CAMELIA FLORESCU, volum apărut la Editura OLIMPIAS din Galați, în 2022, (Redactor – Olimpia Sava).
Volumul, o apariție inedită, cuprinde, în paralel versurile, semnate de Camelia Florescu, alături de transpunerea lor pe note / partituri, ai căror autori sunt fie chiar poeta, fie nume ilustre de compozitori români sau străini, care, fie i-au încredințat muzica lor „spre a le scrie versuri”, fie au compus muzica pe versurile ei, cum sunt: Constantin Popovici, Ștefan Elefteriu, Alexandru Vilmanyi, Francis Reiter, Ovidiu Komornyik, Jimi El Laco, Virgil Popescu, Bela Andrași, Antonio Passarelli, Sile Jercan, Dumitru Caulea – (Cernăuți), Adrian Beldiman – (Chișinău), Oleg Baraliuc – (Chișinău), Ivan Akulov – (Chișinău), Marian Stîrcea – (Chișinău).
Era imposibil să nu-i numesc pe toți compozitorii care s-au aplecat asupra versurilor de o rară sensibilitate ale Cameliei Florescu, aducându-ne nouă, și nu numai, melodii nemuritoare.
Dat fiind că nu toate propriile piese au fost interpretate de către Camelia Florescu, în paginile volumului sunt menționate și numele soliștilor români și străini, care au dat viață ,,emoției pusă în „muzica compusă după „versuri Ei”, cum ar fi: Carmen Rădulescu, Ina Sturza – (Chișinău), Ioana Sandu, Bela Andrași, Denis Ștefănescu, Antonio Passarelli, Alina Huțu, Liliana Cornilă, Silvia Goncear – (Chișinău), Victoria Lungu – (Chișinău), Nicoleta Vasile, Geogeta Plută, Cornel Bucșă Biholar – (Germania), Sorin Lupu, Robert George Paraschiv, Teona Răcheriu, Sara Maria Dan, Alecsia Ilieș, Anemona Lazăr, Liu Nan Fănaru.
Nu putem să nu o amintim și pe Cea care face Romanța nemuritoare, lansând ideea că „Romanța ne unește!”, pe Doamna Alina Mavrodin – Vasiliu, Director Artistic al Festivalului „CRIZANTEMA DE AUR” – din Târgoviște, Festival la care Camelia Florescu s-a remarcat, primind premii, atât ca interpret al propriilor creații, cât și ca textier și compozitor.
Și să nu uităm menirea muzicii, atât de sugestiv definită de PLATON: „Muzica este legea morală. Ea dă suflet Universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții și viață oricui. Ea este esența ordinii, înălțând sufletul către tot ce este bun, drept și frumos.”
„EVADARE DIN MINE” este o carte de excepție, în care cele trei ramuri ale artei își dau mâna: – POEZIA – prin puterea exemplară de expresie a cuvântului; MUZICA – cu sonurile ce fac să vibreze sufletul și PICTURA / GRAFICA – cu forța vizuală a liniei și formei de redare a trăirilor ascunse în cuvântul Cameliei Florescu…
Superbele ILUSTRAȚII, expresii desăvârșite ale poeziilor, sunt realizate de o personalitate contemporană în domeniul artei plastice – talentatul MIHAI CĂTRUNĂ.
În ultimul capitol al cărții – „EVADARE DIN MINE”, intitulat „Multe chei, un singur lacăt” , găsim cuvinte elogioase, pornite din suflet, sinteze ale felului cum este percepută / văzută de semeni – CAMELIA FLORESCU.
I se conturează portretul artistului multilateral, care se autocaracterizează, afirmând cu tărie că „NU-S O FATĂ CA ORICARE” – în titlul primului volum de poezie și al CD-ului, dovedindu-ne că este o „fată” pentru care „EVADAREA DIN MINE” – metaforă revelatorie, ce dă titlul prezentei cărții, înseamnă ARTĂ.
Răsfoiți-o!
Citiți-o!
E o sublimă delectare!
Lucia-Elena LOCUSTEANU,Cluj-Napoca, 13 iunie 2023
TIMP PENTRU A IUBI
IRINA VERA TEREBEȘI – TIMP PENTRU A IUBI
Lucia-Elena LOCUSTEANU
„în artă, mâna nu execută niciodată
ceva mai înalt decât poate imagina inima.”
(Ralph Waldo Emerson
Toți căutăm motivația, rațiunea de a trăi frumos.
Și IRINA VERA TEREBEȘI a căutat, găsindu-și „TIMP PENTRU IUBIRE”, dat fiind că așa cum afirma Marin Preda: „unde dragoste nu e, nimic nu e.”
„TIMP PENTRU IUBIRE” e o carte confesiune, ce ne transmite că întreaga viață, cu toate anotimpurile ei, e doar sau trebuie să fie: împlinire, creație, iubire…
Volumul e structurat în nouă capitole / secvențe.
Primul capitol, semnat de ICĂ SĂLIȘTEANU, este o privire avizată asupra primelor patru secvențe ca un fel de Prefață a volumului.
Cartea, ce poartă amprenta iubirii anotimpurilor, cărora autoarea le dă multiple semnificații metaforice, se deschide „Iubire de toamnă”, cu o imagine, o îmbinare între arta picturii și a cuvântului, apoi „Iubire de iarnă”, „Iubire de primăvară” și „Iubire de vară”, capitole cu titluri rezumative. urmate de „Autoportret în oglindă”, „Interviuri”, o autodefinire „Irina Vera Terebeși – Iubire – n anotimpuri” și imagini reprezentative.
Deși formația profesională a autoarei aparține unui domeniu al științelor exacte, Cartea este rezultatul dublului talent – cel al cuvântului cu puterea lui de expresie, ce dă viață unor poezii, în manieră modernă, dar și clasică și unor proze scurte, unele cu tentă de aforisme; și cel al pictorului grafician – cu puterea de redare a sentimentelor prin linie, culoare.
Poate, de aceea, prima imagine este a picturii „Acorduri dulci ale îngerilor
„Iubire de toamnă” deschide volumul, nu întâmplător.
Autoarea, înzestrată cu o mare sensibilitate, materializată în harul picturii și al literaturii, ne încântă cu multitudinea de motive, încărcate metaforic, ce prind viață în paginile cărții,
Toamna e bogată în motivul frunzei , ce în context capătă o largă paletă de semnificații devenind: simbol al vegetației: „Cu frunzele-ți veștejite îmi tulburi liniștea” („Iubirea unui anotimp”), simbol al trecerii timpului, al anotimpurilor vieții, al ființei umane trecătoare prin timp: „eu – suflare de frunze prin legământ?” („Tu și eu”) sau „Cine a spus că toamna nu-și iubește frunzele?” („Cu toamna în suflet”);dar și simbol al amintirilor: „Mi-e dor … de frunze” ( „Dor de toamnă”), pentru că autoarea iubește „Sufletul frunzelor”.
Dar cum totul e trecător și Toamna poate pleca: „Te las, Toamnă, să pleci…”, dat fiind că vine ,,Iubire de iarnă” cu tot alaiul ei…, cu „Lumină în noapte” – Acrilic expresiv pe pânză, alături de „Un fulg de nea”…
,,Să ningă cu fulgi de speranță și iubire în sufletele noastre, ale tuturor!” ne îndeamnă exclamația retorică cu care se deschide acest capitol.
Alternează versurile cu proza scurtă, într-un amețitor amalgam de sentimente, declanșate de albul anotimp.
Iarna – „Tărâmul din suflet” ne învață „să privim spre cer”, „În prag de sărbători”că și-n „Crăciunul din vis” te poți îndrăgosti „de un licăr de lumină” și că „Picături de fericire” „se preling în pământuri, în inimi” și „rămân mereu pe cerul înstelat”
,,Picături de fericire” aduc diversitate de trăiri, transpuse metaforic.
Motivul frunzei, ca și cel al copacului sunt și în acest capitol prezențe active::„Tu, copac al unui timp care-ți întinzi ramurile și susții frunzele fără a te simți împovărat (…) nu eziți să îți lungești crengile în înaltul cerului” („Copacul”), dar și în „Prețuiește-ți frunzele”, copacul e personificat: –„Copacule, unde sunt visele”.
Autoarea trăiește alte tumultoase sentimente căutând „Speranța”, rezistă, căci iubește, așa cum ne mărturisește într-o amplă enumerație, din poezia , realizată într-o perfectă simetrie compozițională, realizată de verbul la prezentul etern – „Iubesc…”, verb care dă și titlul, devenind laitmotiv: „Iubesc adierea care îmi răscolește șuvițele de păr”; „Iubesc frunza ce cade din copac”; „Iubesc răcoarea ploilor mohorâte de dimineață”; „Iubesc picătura de cafea ce se prelinge pe marginea / ceștii mele”!; „Iubesc adevărul spus pe jumătate”; „Iubesc o strângere fermă de mână în momente când / simt că mă clatin”; „Iubesc norii purtați de vânturi repezi pe care mi-am / așezat visurile, speranțele”; „Iubesc!”.
Capitolul „Iubire de iarnă” se încheie cu două picturi: una:ce simbolizează zborul , dar, mai ales, cea de a doua ,cu acea imagine sugestivă a purității, pictura: ,,Cântecul din fluier al unei gingașe fete”.
„Iubire de primăvară” aduce, din nou, motivul Îngerului, într-un Acrilic pe pânză, intitulat: „Este un înger printre noi”, urmat de versuri ce poartă titluri semnificative, ca: „O picătură de primăvară, ,,Măguliri fine”, „O primăvară nouă”, „Petale de suflet”, „Tristețea unei flori”, etc., versuri în care, alături de celelalte motive, cum e și normal, motivul frecvent folosit este cel al florii”, așa cum îl regăsim și în interogația retorică: „Oare cum ar arăta o pajiște fără flori?”, pentru că „O floare care înflorește este un miracol”, / „ o bucurie a sufletului” – („Înfloriri”).
În „Iubire de primăvară”, „Pământul ne cheamă” cu „Petale de suflet, „Și totuși”, „Ce e iubirea?” se întreabă „Femeia”, care, „Fără frică”, exclamă că „Ești ceea ce îți dorești!”, pentru că „Universul”, cu „Nori și vise”, cu „Picuri de ploaie și dor”, are „Aer de primăvară”, ca și „Copilul din noi”, poezie cu care se încheie capitolul.
„Iubire de vară” se deschide, cum deja ne așteptam, cu tabloul „Îngerii te fericesc”, alături de poezia „Dacă ți-aș spune”: „Dacă ți-aș spune că te iubesc, m-ai crede”, tulburătoare interogație, la care răspunsul se lasă așteptat…
Interogațiile și exclamațiile retorice încearcă să clarifice noianul de trăiri date și de anotimpul eternelor iubiri, ca în „Cine suntem noi?”, „Dor de o stea”, „Te voi iubi”, în timp ce „Inima”, „Din spuma mării”, „Caută un cer!”, „Cântă un cântec”, ca „Să fim frumoși!”,apare un „Îndemn la iubire”, căci „Până la sfârșit”, păstrăm în inimi „ Recunoștință”: „Îmi vine să opresc timpul, să stau în loc, / Să privesc spre cer și îngerii să îi invoc”.
Motivul timpului e prezent chiar în titlurile date , nu la întâmplare, celor patru capitole, de fapt, – anotimpuri, așezate într-o ordine ce respectă iubirea de viață a autoarei, optimismul debordant, încheind volumul cu anotimpul renașterii, al purității și iubirii.
Pentru că IRINEI VERA TEREBEȘI îi place atât pictura, cât și poezia, așa cum mărturisește: „Îmi place să îmi desenez simțirile, / să îmi pictez gândurile… / frunzelor, anotimpurilor, în culori calde de iubire…
Poate, de aceea, volumul „Timp pentru a iubi” este o carte în care două ramuri ale artei își dau mâna: POEZIA – prin puterea exemplară a expresie cuvântului și GRAFICA / PICTURA – cu forța vizuală a liniei și formei de redare a trăirilor ascunse în cuvânt.
Volumul „Timp pentru a iubi” se completează cu încă trei capitole: „Autoportret în oglindă”, „Interviuri” și „ Irina Vera Terebeși – Iubire-n anotimpuri”, capitole urmate de 12 expresive picturi.
Citiți-o!
Va fi o adevărată delectare!
Lucia-Elena LOCUSTEANU, Cluj-Napoca, 4 iulie 2023
GEORGE BACOVIA
GEORGE BACOVIA
(17 septembrie1881, Bacău – 22 mai 1957, București)
Lucia-Elena LOCUSTEANU
„Din plumb, făcut-ai aur”-
Eugen Lovinescu
,,Plutește-un lanț de lebede albe, / Iar visul din parc în lac se răsfrânge”
„Lebăda neagră” a simbolismului european, GEORGE BACOVIA, se încadrează în etapa de plenitudine a simbolismului românesc, răspunzând cerințelor criticului Eugen Lovinescu, de sincronizare a literaturii române la „spiritul veacului”, de sincronizare cu modalitățile estetice ale literaturii europene.
Teoreticianul simbolismului românesc – Alexandru Macedonski, în studiul „Poezia viitorului” – arăta că: „poezia viitorului e muzică și imagine”, iar Ovid Densușeanu consideră că și orașul are poezia lui și deci propune o nouă orientare tematică, fără a renunța la temele consacrate.
,,Simbolist prin formație, Bacovia își depășește epoca, aparținând poeziei moderne ca unul dintre marii precursori” – scrie Nicolae Manolescu
Discipol al lui Alexandru Macedonski, în al cărui Cenaclu s-a format, Bacovia semnează volumele de poezie: „PLUMB” -1916, „SCÂNTEI GALBENE” – 1920, „BUCĂȚI DE NOAPTE” – 1926, „CU VOI” – 1930, „COMEDII ÎN FOND” – 1936, „STANȚE BURGEZE” – 1946, „PLUMB- VERSURI ȘI PROZĂ” – 1965, „STANȚE TÂRZII”, volume în se conturează o atmosferă de copleșitoare dezolare, de toamne reci cu ploi putrede, o atmosferă de plumb, în care plutește obsesia morții și a neantului, dar și o descompunere a ființei organice, după Eugen Lovinescu; volume în care se creează o „atmosferă de copleșitoare dezolare, de toamnă cu ploi putrede, cu arbori cangrenați, limitată într-un peisaj de mahala, de oraș provincial, între cimitir și abator, cu căsuțele scufundate în noroaie eterne” – după remarca lui Nicolae Manolescu.
Universul liricii bacoviene e ancorat în celula și în infernul citadin, al târgului provincial cu parcurile, boschetele, vitrinele, abatorul, cazarma sau liceul, dar și în tratarea condiției tragice a ființei umane, a poetului, a omului de geniu în Univers, societate, alături sau întărită de tema marii plecări sau a naturii ca suport al stărilor sufletești, în timp ce iubirea e înțeleasă ca o nevroză, acompaniată de motivul însingurării și nu numai.
Din punct de vedere compozițional, textul bacovian are o geometrie inedită, aceea a cercului care se constituie ca un simbol și ca un blestem al mișcării infinit repetate, un cerc desemnând elementul exterior și cel existențial, imposibil de străpuns, un cerc, care micșorându-se, se reduce total la un punct care poate fi: poetul, picătura de ploaie, frunza, lacrima sau zăpada, mereu în căderea de plumb –neantul în opoziție parcă cu punctul eminescian din ,,SCRISOAREA I” – „Dar deodat un punct se mișcă”.*
Motivul punctului și al cercului îl vom regăsi, mai târziu, și în lirica lui Nichita Stănescu.
Dacă în lirica eminesciană, arhitectura peisajului se structurează pe motivul mandalei, în fond, tot cerc, dar cercuri concentrice, având în centru, ca un Axis-Mundi – cuplul, în erotica împlinită, dar și în partea a patra a „LUCEAFĂRULUI”: „ Sub șirul lung de mândri tei ședeau doi tineri singuri”, excepție făcând nefericirea erotică, în special, în poezia „DE CÂTE ORI, IUBITO…”, în care, în centrul mandalei, rămâne doar EL, ÎNDRĂGOSTITUL – „pasărea cu aripi obosite” , la Bacovia, Axis-Mundi e doar POETUL / EUL LIRIC, care, în poezia „PLUMB, e „singur” și tot singur „Sunt singur”, într-o mișcare regresivă, o reîntoarcere la începuturi, în golul primordial, în care omul se pierde fără putința de a se salva, ca și în „LACUSTRĂ”.
Cercul eminescian adună, dă un sentiment de plenitudine, împlinire, cercul bacovian anulează, creează senzația prăbușirii, a neantului…
Tema însingurării, ca și condiția omului superior / omului de geniu / poetului, alături de tema stărilor sufletești obsesive și contradictorii sunt teme majore prezente începând cu poeziile – „flori de plumb”, apărute în primul volum ,,PLUMB”.
Confesiune lirică, exprimată într-un monolog tragic – meditație filosofică cu accente de elegie asupra condiției umane în Univers, societate, dar și artă poetică, ,,PLUMB”, deschide volumul cu același nume, încadrându-se în simbolism pentru faptul că folosește simbolul nedescifrat, repetiția și laitmotivul, sinestezia, o muzicalitate excesivă, dar, mai ales, prin multitudinea de motive ce dau viață unei multitudini tematice:
Starea obsesivă, dată de sentimentul morții;
- Condiția vitregă a ființei umane, supusă trecerii prin timp;
- Însingurarea eului liric, a poetului, omului de geniu, într-o societate rău întocmită, care nu prețuiește marile valori,
- Definirea poeziei – „flori de plumb”…
- Imposibilitatea realizării visului de creație – „amorul de plumb”, iubire, perfecțiune, adevăr…
Titlul, substantivul nearticulat „PLUMB”, și el o metaforă simbol, încărcată cu multiple semnificații, poate sugera prin:
- greutate: apăsarea sufletească și înșelătoare la care e supus eul liric / poetul, într-o societate rău întocmită, care nu prețuiește adevăratele valori;
- culoare: monotonia, plictisul, mediul meschin cu false străluciri de o clipă, care duc la uniformizare, banalizare – surse de inspirație pentru o poezia a infernului citadin;
- sonoritate: o senzație de sufocare, de coborâre în neant, dat fiind că sonoritatea cuvântului e înăbușită, datorită felului în care e format cuvântul ,,plumb” , respectiv, din vocala închisă „u”, sprijinită de patru consoane surde, labiale, sugerând atât claustrare, asemenea metaforei – simbol „sicriu”, dar și prăbușire, cădere, asemeni condiției umane, claustrată în sine, în societatea văzută ca un „sicriu”, „cavou”.
Poezia „PLUMB” e structurată în două catrene, pendulând între datele realității exterioare și realitatea psihologică, într-o simetrie perfectă, realizată de paralelismul sintactic asimetric, în special, de primul vers al celor două catrene:
„Dormeau adânc sicriele de plumb
Și flori de plumb și funerar veșmânt –
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.”
Structura gramaticală perfectă demonstrează talentul, dar, mai ales, perfecta stăpânire a posibilităților de expresie a cuvântului prin care creează, dă viață temei poetice, folosind paralelismul sintactic, sinestezia, accentuând acea stare specifică simbolismului, de angoasă, nevroză…
Lumea liricii bacoviene e închisă – „sicriu”, „cavou”, fără ieșire, fără iluzia unei transcendențe salvatoare, „vânt” „frig”, iar sensul existenței e disperarea – „și-am început să-l strig…”, căreia i se asociază vidul, neantul, moartea.
În mijlocul cercului închis, fără posibilitate de evadare, ieșire, se află poetul / eul liric: ,,Stam singur în cavou…”, „ Stam singur lângă mort…”. Simboluri ale morții trăirilor interioare: „casa”, „cavoul”, „sicriul” , devin metafore simbol, ce ar putea semnifica și extrema reducție a idealurilor, a creației, a vieții, chiar anularea lor.
Stratul lexical semantic e încărcat de metafore simbol cu multiple semnificații care susțin varietatea tematică, cum ar fi:
- „CAVOU”; „SICRIU” – care ar putea sugera sufletul Eului liric, casa, orașul, societatea, mediul, claustrarea și imposibilitatea evadării dintr-o lume care refuză realizarea unui vis, ca în „LUCEAFĂRUL” eminescian, sau, poate, chiar imposibilitatea ființei umane de a-și depăși destinul de a fi muritori, trecători prin timp; un simbol, care,
mai târziu, la Marin Sorescu, în „IONA” devine ,,burta / burțile”;
„AMORUL” – care ar putea semnifica monotonia vieții, iubire imposibil de realizat, ca și visul de perfecțiune, de creare a unei opere de valoare; ca și în lirica romantică, iubirea e iluzorie, o stare de amăgire, ca și strălucirile de o clipă ale plumbului, dacă considerăm simbolismul un romantism al secolului al XX-lea.
- „FLORI DE PLUMB”, la prima vedere ar fi o trimitere la artificiile funerare, de duzină, tipice pentru societatea contemporană cu Bacovia; „flori de plumb” ar sugera și Dar, dacă poezia e și artă poetică, sintagma metaforică ar putea fi simbol al unei poezii ce creează o atmosferă apăsătoare, sufocantă, tulburătoare, al unei lumi meschine și monotone, al infernului citadin, anunțând metaforic tematica și motivele poeziilor din volumul „PLUMB” și nu numai…. Motivul „florii” pentru poezie e prezent în: lirica eminesciană în „CRITICILOR MEI”, în care strigătul poetului se ridică împotriva falselor valori: „Multe flori sunt, dar puține / Rod în lume o să poarte, / Toate bat la poarta vieții, / Dar se scutur multe moarte”, în care sintagma metaforică „multe flori” face trimitere la multitudinea de poezii fără fior liric, fără acoperire estetică, în timp ce, în lirica argheziană, „FLORI DE MUCEGAI” e metafora poeziilor ce aparțin esteticii urâtului, poezii inspirate din lumea declasaților de la periferia societății…
„ARIPI” – e simbolul dorinței de înălțare, de perfecțiune, de zbor. Sintagma metaforică „ARIPI DE PLUMB” devine simbolul imposibilității de realizat a oricărui vis, zbor spre înalt, simbol prezent și în poezia eminesciană „DE CÂTE ORI, IUBITO…” în care eul liric, poetul e „o pasăre cu aripi obosite”;
„VÂNT” ar putea sugera vitregiile vieții, stările sufletești apăsătoare, contradictorii pe care poetul trebuie să le depășească, poate, având similitudini cu versurile: „Prin râpi și gropi adânci, / Suite de bătrânii mei pe brânci,” din „TESTAMENT” de T. Arghezi.
În acord cu temele și motivele folosite e și tonalitatea gravă, elegiacă – o melodie stranie, exprimând melancolia, tristețea poetului / eului liric, ce amintește de bocetul popular, tonalitate, muzicalitate dată și de stratul sonor , de magia verbelor onomatopeice –„scârțâiau”, ,,strig”, dar și de jocul repetat al ritmurilor folosite în cele patru versuri:
Versul 1 = iamb, iamb, iamb, peon
Versul 2 = iamb, iamb, peon, iamb
Versul 3 = amfibrah, anapest, peon
Versul 4 = peon, peon, iamb
Melodia poeziei e stranie,ca rezultat al îmbinării ritmurilor, care sporesc nota de monotonie a versurilor inegale de 10 – 11 silabe,.
Rima masculină, e îmbrățișată, de tipul: a b b a, în acord cu tema abordată.
Prin punerea existenței umane sub semnul morții, George Bacovia poate fi încadrat și în curentul filozofic existențialist, curent de gândire din prima jumătate a secolului al XX-lea, ce afirmă că omul e singura ființă conștientă că va muri…
George Bacovia prin volumul „PLUMB”, dar își prin arta poetică cu același titlu, poezie ce deschide volumul, prin comunicarea metaforică, produce imagini poetice care asociază domenii îndepărtate, așa cum în lirica simbolistă universală au realizat poetul german REINER MARIA RILKE și cel francez –PAUL VALERY.
Universul liricii bacoviene e ancorat în celula și în infernul citadin, al târgului provincial cu parcurile, boschetele, vitrinele, abatorul, cazarma sau liceul, dar și în tratarea condiției tragice a ființei umane, a poetului, a omului de geniu în Univers, societate, alături sau întărită de tema marii plecări sau a naturii ca suport al stărilor sufletești, în timp ce iubirea e înțeleasă ca o nevroză, acompaniată de motivul însingurării și nu numai.
Geometria inedită a textului bacovian, aceea a cercului, redat simbolic în metafora sicriului, cavoului, lacustrei, etc., care se instituie ca un blestem al mișcării infinit repetabile, un cerc, desemnând elementul exterior și pe cel existențial, imposibil de străpuns, un cerc, care, micșorând-se, reduce totul la un punct, care poate fi: poetul, creația, orașul, societatea, dar și picătura de ploaie, frunza, zăpada Universul, mereu în cădere de plumb –neantul – în opoziție parcă cu punctul eminescian de naștere a Universului din „SCRISOAREAI”: „Dar deodat-un punct se mișcă… cel dintâi și singur iată-l / Cum din chaos face mumă , iar el devine Tatăl!”*
Motivul punctului și al cercului îl vom regăsi, mai târziu, în lirica lui Nichita Sănescu și nu numai.
Dacă în lirica eminesciană, arhitectura peisajului se structurează pe motivul mandalei – în fond, tot cercuri, dar concentrice, având în centru ca Axis – Mundi – cuplul, în cadrul eroticii împlinite sau doar poetul / îndrăgostitul –„pasărea cu aripi obosite” in lirica nefericirii erotice, în poezia lui Bacovia, Axis – Mundi e doar Eul liric / poetul, care „singur~ în mijlocul cercului – sicriu, cavou, lacustră – este într-o mi;care regresivă, o întoarcere la începuturi în golul primordial în care omul se pierde, fără putinţa de a se salva, ca în ,,LACUSTRĂ”:
În lirica bacoviană, fiecare pas al fiinţei o situează într-un nou cerc din ce în ce mai redus, ultimul dintre ele constituind punctul – neantul, cercuri cu rotiri aruncate în golul singurătăţii eterne, ca şi la Edgard Poe – poetul ,,CORBULUI”, la care spiritul se descoperă întotdeauna voit,
Totul e cădere. Materia cosmică, spectacolul uman sau poetul, totul alunecă, dispare în neant. Materia cade sub formele simbolice, codificate ale ploii, ale frunzelor, ale toamnei sau ale ninsorii, ale cercului opac de plumb, ale întunericului – morţii…
Universul, în ansamblul său, e personificat, căpătând statut de fiinţă: ,,Aud materia plângând”.
Motivul tristeţii e amplificat în catrenul al patrulea, când intensitatea spaimei creşte, materia fiind îngrozită ,,Tot tresărind… tot aşteptând”, vers ce amplifică starea obsesivă de care este și cuprinsă materia, stare obsesivă dată de căderea necontenită a ploii, care, prin ruperea forţei de atracţie dintre planete, imagine redată în versurile: ,,Şi simt cum de atâta ploaie / Piloţii grei se prăbuşesc”, ar putea grăbi prăbuşirea Universului cosmic în haosul primordial: ,,Un gol istoric se întinde,/ Pe-aceleași vremuri mă găsesc…”, sintagmă inedită, reluată sub o nouă formă, în 1952, la EMIL CIORAN când afirma că: ,,Veacul nostru mă întoarce la ultimele zile ale haosului. Aud materia gemând, stările neînsuflețitului străbat cuprinsul, orașele mi se afundă în preistorii – ( preistorie e și LACUSTRA – locuință / așezare, clădită pe stâlpi, la suprafața apei, specifică epocii preistorice; – la Bacovia, devine simbol al întoarcerii în timp, dar și al Planetei ,,Pământ”, și nu numai, în spațiul infinit cosmic”).
Înainte de BACOVIA, imaginea metaforică a prăbușirii Universului Cosmic în haosul primordial o găsim la MIHAI EMINESCU, în ,,SCRISOAREA I”, în tabloul al treilea, din partea a doua a poemului, meditaţie asupra haosului, genezei şi apocatastazei Universului, unde ruperea forţei de atracţie dintre planete, prăbuşirea, e redată tot metaforic: ,,Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ / Ei din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi” iar prăbușirea în haosul primordial apare magistral redată în versurile: ,,Îar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit. / Ca și frunzele de toamnă toate stelele-au pierit; / Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie, / Căci nimic nu se întâmplă pe întinderea pustie,”
Lirica bacoviană creează, prin simbolurile folosite, o atmosferă de copleșitoare dezolare în care obsesia morții, a neantului, e o prezență permanentă, atmosferă ce amplifică stările de angoasă, stările obsesive ale Eului liric, completate de spaima și neputința izolării de societatea care nu acceptă, nici recunoaște marile valori sau, poate, și coșmarul regresiunii și al disperării, într-un timp fără istorie, al unor stări existențiale, venite ca niște „izbituri de val” : „Și parcă dorm pe scânduri ude, / În spate mă izbește-un val – / Tresar prin somn, și mi se pare / Că n-am tras podul de la mal.”, vers în care ,,podul” devine simbolul legăturii cu societatea rău întocmită, șimilar metaforei ,,laudele” din versul eminescian din „SCRISOAREA II”: „Dacă port cu ușurință și cu zâmbet a lor ură, / Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.”
Drama existențială a Eului bacovian e plânsul …În „DESTUL” își propune ca: „Plângând, mi-am spus să nu mai plâng”.
În tema anotimpurilor, plânsul și- toamna întăresc starea depresivă: „E toamnă, e foșnet, e somn… / Copacii, pe stradă oftează; / E tuse, e plânset, e gol… / Și-i frig, și burează…” –„NERVI DE TOAMNĂ”.
Toamna, ploaia sunt aspecte surori ale descompunerii, un fel de constante ale determinismului cosmic, asociate morții orașului: „Tăcere… e toamnă-n cetate…/ Plouă și numai ploaia dă cuvânt – / E pace de plumb, e vânt și pe vânt – Grăbite trec frunze liberate..”-„NOTE DE TOAMNĂ”.
În versurile citate, metaforele – simbol sunt încărcate cu multiple semnificații. Sintagma ,,pace de plumb” ne duce cu gândul la moarte, în timp ce repetiția simbolului „vânt”, care realizează și rimă interioară, conferind versului o muzicalitate aparte, ar putea semnifica fie zbuciumul, vitregiile vieții, fie loviturile destinului, în timp ce „frunze liberate” devine fie simbolul scurgerii clipei, trecerii timpului, fie ideea eliberării ființei umane prin moarte…, ca și în versurile din „PLUMB DE TOAMNĂ”: „Iar frunzele cu droaia se desprind; / E vânt și-orice speranță e pierdută.” sau din „MONOSILAB DE TOAMNĂ ”: „Lampa plânge… anii tăi, anii mei” –
Plânsul ca și căderea necontenită a ninsorii amplifică sentimentul prăbușirii, al neantului, în celula închisă a orașului, târgului de provincie: „Plâng și eu și tremurând, / Pe umeri pletele-i resfir… / Afară târgul e pustiu / Și ninge ca-ntr-un cimitir.”; „Afară e vreme de plumb” (…) „Ea plânge… el palid se pierde / Prin târgul sălbatic, sever;” – „TOAMNĂ”.
Dacă pentru Bacovia, toamna echivalează cu o invazie a morții asupra naturii, orașului, parcului, oamenilor, Eu-lui liric, toate fiind victime ale destrămării, dezintegrării de proporții cosmice: „Răsună la margini de târg, / Un bangăt puternic de armă; / E toamnă… metalic s-aud – / Gorniștii, în fund, la cazarmă. // S-aude și-un clopot de școală, / E vânt, și-i pustiu dimineața; // (…) // Grădina orașului plânge,” – „TOAMNA”, pentru Arghezi, toamna, apare metaforic ca o voluptoasă și senină contopire, topire în ciclul naturii: „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă / Sufletului nostru bucuros de moarte.” – „NICIODATĂ TOAMNA”, în timp ce la Blaga, sensul metafizic al toamnei exprimă ultima trăire de văratică vitalitate înaintea morții – un joc: „Între frunza ce cade / și ramura goală / moartea se circumscrie / c-un gest de extratică boală. / Un joc îngânând cu lemnoasele membre / sună târziul, nebunul, caldul septembrie”. – „ZI DE SEPTEMBRIE”.
Cotidianul invadat de tragic aduce o multitudine de motive, alături de cel al ploii și al plânsului și cel al ninsorii: „Plâns de cobe pe la geamuri se opri / Și pe lume plumb de iarnă s-a lăsat, / I-auzi corbii, mi-am zis singur … și-am oftat.” – „GRI”
Nota cromatică capătă valoare de conținut în lirica simbolistă, iar la BACOVIA, negrul, plumburiul, griul monoton, galbenul, chiar și albul, devin simboluri ce dau viață temei, fie a însingurării, splinului, stărilor obsesive, dar și temei orașului, a anotimpurilor, etc.:„Și toamna, și iarna / Coboară-amândouă / Și plouă, și ninge, / Și ninge și plouă” – „MOINĂ”; „Amurgul galben, m-a îngălbenit, și mă apasă / Cu geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg.” – „SCÂNTEI GALBENE”
Nu numai anotimpurile sau momentele zilei și ale nopții – scurgerea timpului în lupta dintre întuneric și lumină, chiar și iubirea, toate sporesc pornirea depresivă sau sugerează neantul prin notele de culoare: negrul – limită cromatică, dar și roșul, violetul, chiar și albul: „Pansele negre, catifelat – Pe marmura albă s-au veștejit.” //„Cu lacrimi mari de sânge / (…) //„Curg frunze de pe ramuri, – / Și-nsângerat, amurgul / Pătrunde-ncet prin geamuri.” – „AMURG”; „Plâns de ape se repetă / Încă totu-i adormit – /Ca în vise s-a pornit / Roata morii – violetă.” – „MATINALĂ”.
Într-o poezie simbolistă, rolul culorii, ca și al instrumentelor muzicale sau a repetiție, este de a amplifica sugestiile obsesive, dar și de a conferi muzicalitate versurilor.
Poetul se simte tot mai singur: „Singur, singur, singur” și „Plouă, plouă, plouă”, „Veșnic, veșnic, veșnic” – „RAR”,. Și „Azi, a murit chiar și visul”, iar iubirea e și ea „Un cântec de mort”- „TRUDIT”
În lirica bacoviană de plumb, sunt, totuși, și poezii, e drept, puține, care aduc prin tonalitate, simboluri și culoare o notă de optimism, de speranță, de vis și de lumină în noianul de negru: „Primăvară… / O pictură parfumată cu vibrări de violet. / În vitrine, versuri de un nou poet, / (…) / O lungă deșteptare zvonește împrejur, / E clar și numai soare.” , și totuși, o umbră de tristețe, dar și de speranță, transpare din exclamația retorică cu care se încheie poezia: „O, când va fi un cântec de alte primăveri!…”. – „NERVI DE PRIMĂVARĂ”.
Alături de triumful luminii, nota cromatică – culoarea, devenită metaforă – simbol, dar și laitmotiv, într-un amalgam de nuanțe – trăiri, își spune cuvântul în transmiterea mesajului unei stări inedite pentru versul bacovian, ca în „NOTE DE PRIMĂVARĂ”: „Verde crud, verde crud… / Mugur alb, și roz și pur, / Vis de-albastru și azur, // (…) // Oh! punctează cu-al tău foc / Soare, soare…”.
Și versurile poeziei „MATINALĂ” aduc, o dată cu triumful luminii, o notă de exuberantă trăire erotică, redată prin notele cromatice, devenite metafore – simbol: „Aurora violetă / Plouă rouă de culori – // (…) // Se pătează de culori – / Venus, pală de fiori, / Pare-o stinsă violetă…”, dar și prin folosirea directă a numelui zeiței iubirii…
„DECEMBRE” este o meditație erotică, în care iubirea e văzută ca forma de cunoaștere, ca un sentiment sacru, iar nota cromatica – albul – devine simbolul purității, al frumuseții iubirii, dar și al opririi clipei de fericire în veșnicie, ca și în „SARA PE DEAL” a lui Mihai Eminescu sau în „NOI ȘI PĂMÂNTUL” a lui Lucian Blaga: „Te uită cum ninge decembre, / Spre geamuri, iubito, privește – / Mai spune s-aducă jăratec / Și focul s-aud cum trosnește.”.
Dacă în „SARA PE DEAL”, Eminescu / E-ul liric, se întreabă: „Cine pe astfel de noapte bogată / N-ar da viața lui toată?”, iar Blaga, în „NOI ȘI PĂMÂNTUL”, dorește prelungirea clipei de iubire în veșnicia morții: „În zori, aș vrea / să fim / și noi / cenușă, / noi și pământul!”, ca în „FAUST” al lui Goethe, și la Bacovia, clipa de iubire trebuie oprită, proiectată în eternitate: „Și ningă… zăpada ne-ngroape”, idee amplificată metaforic de
izolarea cuplului într-un spațiu sacru, imposibil de părăsit: „Și-a prins promoroacă și clampa.” pentru că iubirea e un sentiment sacru, așa cum metaforic desprindem din versurile: „Ce cald e aicea la tine, / Și toate din casă mi-s sfinte;”.
Ideea izolării îndrăgostiților, ca și în lirica eminesciană, într-un spațiu sacru, protejați de restul lumii și fără posibilitatea evadării, din poezia „DECEMBRE” e în antiteză cu ultima strofă din „TABLOU DE IARNĂ”, când poetului /e-ului liric bacovian îi este refuzată întrarea în universul cald și ocrotitor al iubirii: „Ninge mereu în zarea-nnoptată… / Și-acum când geamuri triste se aprind, / Spre abator vin lupii licărind… / – Iubito, sunt eu la ușa înghețată.”
Datorită imposibilității intrării în universul ocrotitor, plin de armonie al iubirii, căci ușa-i înghețată, E-ului liric nu-i rămâne decât moartea – „ vin lupii”, nu-i rămân decât „Carbonizate flori, noian de negru.. / Sicrie negre, arse de metal, / Veștminte funerare de mangal, / Negru profund, noian de negru…”.
În „AMURG”, Poetul damnat rămâne: „ Singur, singur, singur…”.
Volumele lui Bacovia aduc senzația de monotonie prin ,,artificiile de duzină”, prin simetria tablourilor, construite rațional. prin păstrarea tematicii și a motivelor din volumele anterioare, dovedind exigență și virtuozitate.
În unele volume ca „STANȚȚE BURGHEZE”, din 1946, în prim plan rămâne tot cotidianul, biograficul, stereotipia actelor umane, ironia discretă, vocabularul prozaic.
Simbolismul bacovian, prin retorica specifică, prin stilizarea expresiei, prin lexicul restrâns în care cuvinte „cheie” devin motive, elemente definitorii ale lirismului, individualizând impresiile și notând senzația dureroasă, alunecă spre expresionism.
Poate ca răspuns la versul eminescian din arta poetică „ICOANĂ ȘI PRIVAZ” în care înfierează și falsele valori „Căci plumbu-n veci nu-i aur… și-n noi se simte izul / Acelei meserie ce-o-nlocuim cu scrisul…/ În loc să mânui plugul, sau teasla și ciocanul, / Cu aurul fals al vorbii spoiesc zadarnic banul”, criticul EUGEN LOVINESCU, la apariția volumului „PLUMB”, afirmă: „Din plumb făcut-ai aur!”, subliniind, printr-o expresie metaforică, valoarea de necontestat a liricii bacoviene.
Poetul rămâne
,,Singur, singur, singur”,
„Pe când, de argint,
În amurg de argint, /
S-aprinde Crai Nou,
Pe zări argintii” –
în timp ce
„statuile albe privesc, /
Albe visând…”
…………………………………………………………………………………………………..
(* V. FANACHE – ,, Motivul punctului, al cercului și în lirica lui N. Stănescu”.)
„AMURG DE TOAMNĂ” de GEOGE BACOVIA
„Amurg de toamnă pustiu, de humă,
Pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt –
Departe plopii s-apleacă la pământ
În larg balans lenevos, de gumă.
Pustiu adânc… și-ncepe a-nnopta,
Și-aud gemând amorul meu defunct,
Ascult atent privind un singur punct
Și gem și plâng și râd în hâ, în ha…”
Lebăda neagră a simbolismului european, GEORGE BACOVIA, aduce, prin lirica sa cu adânci deschideri filosofice, o inedită viziune asupra condiției umane în Univers, închis și el și supus degradării și morții…
Două catrene cu un titlu sintagmă metaforică ce adună două simboluri care amplifică sentimentul sfârșitului implacabil, dat atât de sensul chiar denotativ al celor două substantive „amurg” și „toamnă” ambele simboluri de trecere, primul, de la lumină la întuneric, iar cel de al doilea, de la vară – anotimp al plenitudinii, al triumfului vieții, la iarnă – posibil simbol al morții, hotar dintre viață și moarte.
Fiind o poezie simbolistă, metaforele – simbol sunt nedescifrate, semnificațiile lăsându-le la latitudinea cititorului.
Titlul e reluat în primul vers al catrenului unu, amplificând ideea poetică a neantului, morții, prin dublul epitet metaforic „pustiu, de humă”
În versul al doilea, spațiu se lărgește: „Pe câmp” , care, însoțit de un șir de metafore personificatoare – simbol:„sinistre șoapte trec pe vânt” conturează, poate, pustiul vieții cu vitregiile ei, conferind și muzicalitate prin folosirea unor cuvinte onomatopeice într-o enumerație, iar cratima capătă valoare de conținut, invitându-ne la meditație…
Metafora – simbol „vânt” ar putea fi similară cu cea din „PLUMB”: „Stam singur în cavou… și era vânt…”.
Al doilea catren se deschide cu o imagine vizualo-cromatică „Pustiu adânc … și-ncepe a–nnopta”, prin care se conturează ideea haosului primordial, atât prin epitetul „adânc”din sintagma metaforică ,,Pustiu adânc”, idee întărită și de semnificațiile multiple, ce le capătă în context, verbul „a-nnopta”.
Versul: „Și-aud gemând amorul meu defunct” – o imagine auditivă, realizată prin folosirea verbului „aud” la prezentul etern, dar, mai ales, prin semnificațiile profunde și multiple ale verbului la gerunziu „ gemând”, sugerând o ideea de continuitate, prelungire la nesfârșit a atmosferei apăsătoare, dezolante, asemănătoare cu cea din „PLUMB”.
––––––––––––-
Lucia-Elena LOCUSTEANU, Cluj-Napoca, 12 august 2023
Note (10 februarie 2022)
Născută în Dorohoi, la 19 noiembrie 1939, Lucia-Elena Locusteanu este fiica cea mare (alături de doi băieţi – Constantin şi Gheorghe), a familiei Petroschi Gheorghe şi Elena. Fiind studentă la Bucureşti, în 1959, se căsătoreşte cu viitorul ing. Gheorghe Locusteanu (decedat în 2001). În 1960, îşi urmează soţul repartizat la Cluj, oraş în care locuieşte şi în prezent. Familia se măreşte cu trei copii: Codruţa – Luminiţa (n. 1963), Lucian – Dorel (n.1969) şi Ioan – Dan (n.1975), doi nepoţi: Margareta – Daniela (n. 1987), Dragoş – Mihai (n. 1989) şi un strănepot – Petru – Damian (n.2013).
Absolventă a Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii ,,Babeş – Bolyai”, lucrează ca profesor de limba şi literatura română, urcând toate treptele ierarhice, obţinând gradul didactic I în sesiunea 1977/1978, dar şi titlul de ,,PROFESOR EVIDENŢIAT”( Ordinul M.E.Î. nr. 6550 / iunie 1986). Este profesor, dar şi director coordonator la Şcoala Generală din comuna Ploscoş, Turda (septembrie 1964 – august 1969). Prin concurs, din septembrie 1969, până în 1998, este profesor titular, o perioadă şi Director adjunct educativ, apoi, după 1989, Consilier educativ la Liceul Energetic din Cluj – Napoca, astăzi, Colegiul Tehnic Energetic, cu o întrerupere de cinci ani (septembrie 1984 – august 1989), perioadă în care îndeplineşte funcţia de Director coordonator al Şcolii Generale nr.5, din Cluj – Napoca, cu un efectiv de peste 2800 de elevi, astăzi Şcoala ,,Ion Agârbiceanu”. După pensionarea din decembrie1997, un semestru, al doilea, în 2000, predă la Grupul Şcolar Industrial Material – Rulant din Cluj – Napoca.
Activitatea didactică, dar şi culturală e răsplătită cu numeroase premii întâi, titluri de Laureat al concursurilor artistice de interpretare şi creaţie, locul I, pe ţară, în cadrul etapelor republicane ale Festivalului Naţional ,,Cântarea României”, iar, după 1989, cu numeroase ,,Diplome de excelenţă” pentru activitatea la catedră – ca profesor, ca Director, slujitor al şcolii, dar şi creator. Membră a Cenaclului ,,Octavian Goga” încă de la înfiinţare, este o prezenţă activă, în special, cu rubrica ,,Memoria calendarului”, rubrică lunară, susţinută şi în cadrul Cenaclurilor clujene ,,Artur Silvestri” şi ,,Radu Stanca”, ale ,,Ligii Scriitorilor Români” – filiala Cluj. Este și membră a SOCIETÂȚII CULTURALE APLLON-ROMÂNIA.
Publică poezii, proză scurtă, eseuri, recenzii, referate, prefeţe sau postfeţe de carte, etc. în diferite ziare şi reviste clujene, în Antologiile Cenaclurilor din care face parte, în cărţi, dar şi în presa online. Debutează editorial la 75 de ani, în 2014, cu două volume: ,,TRĂIRI ÎMBRĂCATE-N CUVINTE” – poezie şi proză scurtă – Ed. EuroPRESS, Piteşti, 2014; ,,LECTURI SUBIECTIVE. CONEXIUNI. TRIMITERI METODOLOGICE”, Ed. Risoprint, Cluj – Napoca, 2014, volum dedicat poeziei eminesciene. La Editura Risoprint, îi mai apar volumele: ,,LA GRĂDINIŢĂ. NE FORMĂM, JUCÂNDU-NE NOI ÎNVĂŢĂM” – versuri –2015; ,,POVEŞTI CE SUNT TRĂITE” – povestiri terapeutice – 2016; volumul al doilea ,,LECTURI SUBIECTIVE” – PROZĂ ŞI DRAMATURGIE. CONEXIUNI. TRIMITERI METODOLOGICE – eseuri – 2019; ,,ŞI-AU PURTAT CU DEMNITATE CRUCEA” – 2019 şi ,,TRECÂND PRIN TIMP” – 2019 ; dar și PREFEŢE; RECENZII. Cele mai recente sunt: ,,DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNALTĂ MĂIESTRIE LITERARĂ, CONTRIBUŢIE SUBSTANŢIALĂ ÎN PROMOVAREA LIMBII ROMÂNE” – Revista Internaţională Româno – Canado – Americană ,,Starpress”, 31 august 2019, Olăneşti; ,,DIPLOMĂ VIRTUTEA LITERARĂ” – Liga scriitorilor, 31 august,2019, Olăneşti; ,,DIPLOMĂ VIRTUTEA LITERARĂ” – Liga Scriitorilor Români, 19 noiembrie 2019, Cluj – Napoca ; ,,TROFEUL LIMBA ROMÂNĂ” – Decizia nr. 12 din 10 noiembrie 2019 – Liga Scriitorilor Români, ,,PLACHETĂ OMAGIALĂ” – Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Colegiul Tehnic Energetic, Cluj – Napoca, 19 noiembrie 2019; ,,DIPLOMĂ DE ONOARE” – Centrul Academic Internaţional EMINESCU, Biblioteca Municipală B. P. HASDEU, Chişinău, 2020 – februarie; ,,PREMIUL” Ligii Scriitorilor Români pentru ,,CARTEA DE CRITICĂ, ESEU ŞI ISTORIE LITERARĂ”, februarie 2020, pentru cărţile apărute editorial în 2019, ,, DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ” pentru promovarea culturii şi spiritualităţii româneşti în ţară şi străinătate – Liga Scriitorilor Români – FILIALA Iaşi – Nord Est, Uniunea Creatorilor profesionişti – Sucursala Iaşi, Cenaclul de Literatură şi Pictură ,,Octavian Băncilă” al Cercului Militar Iaşi, 19-20-21 Septembrie 2020; ,,DIPLOMA DE ONOARE” – pentru păstrarea şi promovarea valorilor culturale româneşti – Academia Internaţională de Literatură şi Artă, Societatea Culturală Apollon – România, Lupeni, 03 Octombrie 2020. Recent, în 2021, participând la Etapa a doua a Festivalului – Concurs literar- cultural ,,ȘAPTE INIMI ROMĂNIA” a fost premiată, primind Diplomele ,,LOJA POETICĂ DE DIAMANT”; ,,LOJA POETICĂ DE AUR”, ,,SENIOR AL POEZIEI” – locul al doilea cu 226,55 puncte din 250, și ,,AMAZOANA POEZIEI”. E Medaliată cu „VIRTUTEA LITERARĂ” in Decizia nr, 9 din 28 mai 2021, a Ligii Scriitorilor Români. Din 2021 este membră a Academiei Elitelor, Modelelor și Valorilor.
Felicitări, mulțumiri din partea Redacției pentru colaborare
ADIO, DOMN DOCTOR!
Cât de dur și inuman sună verdictul: STOP CARDIO RESPIRATOR, și nimenea nu mai poate salva inima generoasă a doctorului colonel Gheorghe SCRIDON, de la Spitalul de urgență „Avram Iancu” din Oradea.
Și de câte ori el însuși a salvat atâtea inimi, într-o strălucită carieră medicală de peste 50 de ani!, nimenea cred că nu mai știe.
L-am cunoscut în anii tinereții, cu mai bine de 40 de ani în urmă, când el fusese transferat la Spitalul Militar din Oradea. Nu eram în acele vremuri, din fericire, „pacient”, dar, aveam o bună colaborare cu renumiți medici ai spitalului: col dr. Ionaș, Col. dr. Trâmbițașu, col, dr. Decebal Colceriu, și evident cu mai tinerii medici, proveniți de la trupă: dr. Ioan Vișovan, Dr. Aurel Gheorghe, Dr. Mircea Botoș.
Cu regretatul col. dr. Gheorghe Scridon ne-am intersectat pe tărâmul istoriei, mai ales după ce aflasem, unul de altul, că suntem sătmăreni. Apoi, n-a mai fost nici o întâlnire posibilă fără să zăbovim câteva clipe despre un anume subiect „fierbinte”, controversat sau insuficient cunoscut din istorie, despre care fiecare își susținea cu argumente convingătoare teoria. Așa am ajuns ca să fac primele cercetări și să-i transmit în manuscris, date și informații despre istoricul Spitalului Militar din Oradea și participarea acestuia ca Spital de Linia I-a pe frontul de Est. Tabla comandanților Spitalului Militar Oradea este rod al colaborării cu inimosul col. dr. Gheorghe Scridon.
Cu durerea, pe care o poate exprima un om, la despărțirea de cel care mi-a fost drag camarad voi aduce Lauri de recunoștință amintind faptul că pe la sfârșitul anilor 1980 a pus diagnostic precis pentru tata, mai târziu i-a recomandat soției să se opereze , apoi mi-a diagnosticat mie afecțiuni, și mai recent l-a diagnosticat și pe fiul meu ! A fost omul dedicat profesiei. Pentru el unică era numai INIMA ! Și a fost omul a cărui INIMĂ a bătut cu generozitate pentru semenii săi, până astăzi când s-a oprit…
Toți cei care am avut privilegiul de-ai fi prin preajmă vom regreta plecarea sa prematură în misiunea Celestă! Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace!
Familiei mângâieri și putere pentru a trece cu bine peste această grea încercare a vieții!
Amin†
Col. dr. Constantin MOȘINCAT
adevăr
Adevărul cel Adevărat și Adevărul fiecăruia
Mihaela CD
Adevărul e numai unul! Dar… există acest ”dar” care schimbă și strică tot!
Da, adevărul este doar unul dar privit prin alți ochi este interpretabil și atunci capătă nuanțe, umbre, lumini și devine un adevăr al fiecăruia așa cum îl vede el.
Percepția și înțelegerea adevărului este mult influențată de nivelul de cunoaștere și înțelegere al fiecărui individ. Astfel, fără să știm și fără să vrem folosim filtrele proprii pe care le aplicăm în momentul în care aflăm (vedem sau auzim) un adevăr. Același lucru poate fi văzut la fel dar povestit și reprodus diferit pentru că în acel moment, adevărul se raportează la ceea ce știm,cunoaștem sau credem, la scara propriilor noastre valori. Astfel fiecare dintre noi avem un adevăr al nostru, numai al nostru ce poartă un cod unic!
În ultimii ani în numele evoluției științei asistăm la o răsturnare a tuturor scărilor de valori pe care le cunoșteam și pe care le-au cunoscut înaintașii noștri fiind puși în fața unor așa zise adevăruri – situații și decizii fără precedent. Cine ar fi crezut vreodată că omul va renunța la propriul său ADN uman? Nimeni! Ei bine uite că este posibil pentru că am fost conduși pe niște piste greșite ale unor ”adevăruri” neadevărate care ne-au distorsionat puțin câte puțin valorile și percepția asupra realității. Schimbări majore și răsturnări de valori au avut loc în mai toate domeniile inclusiv în literatură, artă, muzică dar mai ales în educație, lucrul cel mai dureros. SEMNAL DE ALARMĂ!
Imaginați-vă ca dumneavoastră conduceți lumea și că vreți să o modificați din temelii. Cum veți acționa? Veți încerca să schimbați bătrânii? NU! Veți merge la vlăstari și veți ataca acolo! S-au mai cunoscut situații în istorie când părinții au fost forțați să renunțe la ceva fiind constrânși de propriii lor copii. Chiar și în perioada colectivizării copiii de chiaburi au fost dați afară din școli, părinții fiind șantajați să își doneze pământurile, animalele și tot ce dețineau. Din păcate aceste șantaje emoționale se repetă, dar sub o altă formă însă unii nu le observă decât atunci când ele devin extrem de evidente și deja este prea târziu.
”Sunt adevăruri așa de puțin bătătoare la ochi, încât descoperirea lor este aproape o creație.”(Lucian Blaga) – aceste vorbe ale lui Blaga sunt mai adevărate ca niciodată. Cei care au încercat sa scoată aceste adevăruri la lumina au fost numiți conspiraționiști. Dar iată ca fiecare lucru spus atunci se confirmă!
Umanitatea este în pragul falimentului biologic, omul ca și entitate este pe cale de dispariție! În numele științei și al așa-zisului progres în curând vom fi cipați cu toții ca niște oi. Se mai aud pe ici pe colo câteva glasuri care țipă disperate dar care sunt anihilate de vacarmul gloatei care se zbate între propriile obloane să-și obțină traiul de zi cu zi.
Adevărul cel Adevărat stă ascuns într-un ungher întunecat și plânge înfundat cu lacrimi de sânge, cu pumnii strânși și scrâșnind din dinți. Nu mai îndrăznește să iasă la lumină pentru că Adevărurile fiecăruia îl iau la bătaie! Tace și rabdă… dar plânge! Suferă profund așteptând trezirea celorlalte ”adevăruri”.
Și totuși când vom avea un singur Adevăr?
Atunci când se va face Lumină.
Adevărul fiecăruia dintre noi se va contopi cu
Adevărul cel Adevărat!
PENSIILE MILITARE DE STAT
Georgeta Gheorghe
„Cu riscul de a vă plictisi, o să scriu din nou în această seară despre pensiile militare. Știu că am mai scris despre asta, chiar și cu puțin timp în urmă, dar m-am gândit să fac o trecere în revistă a legislației exact așa cum am făcut pentru pensiile din sistemul public.
Încă nu am renunțat la încercările de a înlătura confuzia care s-a creat în jurul pensiilor militare de stat și a taxelor plătite din solde de beneficiarii acestora.
Din neștiință, dar și cu rea intenție în unele situații, s-au tot făcut în spațiul public afirmații care au determinat în cele din urmă ca în mentalul colectiv să apară convingerea că, spre deosebire de restul angajaților din România, militarii activi nu ar plăti contribuţii pentru pensie.
Nimic mai greşit. Din soldele lunare brute ale militarilor 𝘀𝗲 𝗿𝗲ț𝗶𝗻 ș𝗶 𝘀𝗲 𝘃𝗶𝗿𝗲𝗮𝘇ă 𝗹𝗮 𝗯𝘂𝗴𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝘀𝘁𝗮𝘁 𝗲𝘅𝗮𝗰𝘁 𝗮𝗰𝗲𝗹𝗲𝗮ș𝗶 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂ţ𝗶𝗶 𝗰𝗮 î𝗻 𝗰𝗮𝘇𝘂𝗹 𝗼𝗿𝗶𝗰ă𝗿𝘂𝗶 𝗮𝗹𝘁 𝘀𝗮𝗹𝗮𝗿𝗶𝗮𝘁 𝗱𝗶𝗻 ț𝗮𝗿𝗮 𝗻𝗼𝗮𝘀𝘁𝗿ă. Nu din 2017 sau din 2018 așa cum în mod eronat declară diverse persoane publice, ci cu mult înainte.
După cum spuneam și în postarea anterioară, militarilor li s-a reținut contribuţia pentru pensia suplimentară exact de la aceeași dată de la care s-a reținut și angajaților civili, respectiv 1 ianuarie 1967. Actul normativ care a instituit această reținere este Decretul nr. 141/1967 privind pensiile militare de stat și pensia suplimentară. Astfel, art. 58 din acest decret stipula „𝐂𝐮 î𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝟏 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟔𝟕 𝐬𝐞 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐢𝐞, î𝐧 𝐚𝐟𝐚𝐫ă 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐭, 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐚 𝐬𝐮𝐩𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫ă, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐞 𝐛𝐚𝐳𝐞𝐚𝐳ă 𝐩𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥 𝐦𝐮𝐭𝐮𝐚𝐥𝐢𝐭ăț𝐢𝐢 î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢”, iar la art. 59 că „𝐅𝐨𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐥𝐚𝐭𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐬𝐮𝐩𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐞 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐞𝐚𝐳ă 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮ţ𝐢𝐚 𝐭𝐮𝐭𝐮𝐫𝐨𝐫 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐞𝐧𝐭𝐞.” Exact ca în cazul civililor, contribuţia a fost tot 2%, se vărsa într-un cont la „Banca Naţională a Republicii Socialiste România”, care plătea pentru banii depuși tot o dobândă anuală de 1,5%.
La 1 iulie 1977, Decretul nr. 141/1967 a fost abrogat de Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat. Contribuţia militarilor a continuat să fie reținută întrucât art. 60 din acest decret prevedea că „𝐏𝐞𝐧𝐬𝐢𝐚 𝐬𝐮𝐩𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫ă 𝐬𝐞 𝐛𝐚𝐳𝐞𝐚𝐳ă 𝐩𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥 𝐦𝐮𝐭𝐮𝐚𝐥𝐢𝐭ăț𝐢𝐢 î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐞𝐧𝐭𝐞, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐢𝐞, î𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐬𝐜𝐨𝐩, 𝐜𝐮 𝟐 𝐥𝐚 𝐬𝐮𝐭ă 𝐝𝐢𝐧 𝐫𝐞𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮ț𝐢𝐚 𝐥𝐨𝐫 𝐭𝐚𝐫𝐢𝐟𝐚𝐫ă 𝐥𝐮𝐧𝐚𝐫ă.”
Decretul nr. 214/1977 a fost abrogat de Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat. În această lege, contribuția individuală a militarilor a fost reglementată la art. 78. Astfel, la art. 78 alin (2) se stipula că „𝔻𝕖 𝕝𝕒 𝕕𝕒𝕥𝕒 𝕚𝕟𝕥𝕣ă𝕣𝕚𝕚 î𝕟 𝕧𝕚𝕘𝕠𝕒𝕣𝕖 𝕒 𝕡𝕣𝕖𝕫𝕖𝕟𝕥𝕖𝕚 𝕝𝕖𝕘𝕚, 𝕔𝕠𝕟𝕥𝕣𝕚𝕓𝕦ţ𝕚𝕒 𝕡𝕖𝕟𝕥𝕣𝕦 𝕡𝕖𝕟𝕤𝕚𝕒 𝕤𝕦𝕡𝕝𝕚𝕞𝕖𝕟𝕥𝕒𝕣ă 𝕧𝕒 𝕕𝕖𝕧𝕖𝕟𝕚 𝕔𝕠𝕟𝕥𝕣𝕚𝕓𝕦ţ𝕚𝕖 𝕚𝕟𝕕𝕚𝕧𝕚𝕕𝕦𝕒𝕝ă 𝕝𝕒 𝕓𝕦𝕘𝕖𝕥𝕦𝕝 𝕕𝕖 𝕤𝕥𝕒𝕥.”, iar la alin (3) „ℂ𝕠𝕥𝕒 𝕕𝕖 𝕔𝕠𝕟𝕥𝕣𝕚𝕓𝕦ţ𝕚𝕖 𝕚𝕟𝕕𝕚𝕧𝕚𝕕𝕦𝕒𝕝ă 𝕖𝕤𝕥𝕖 𝕕𝕖 𝟝%. 𝔹𝕒𝕫𝕒 𝕝𝕦𝕟𝕒𝕣ă 𝕕𝕖 𝕔𝕒𝕝𝕔𝕦𝕝 𝕡𝕖𝕟𝕥𝕣𝕦 𝕔𝕒𝕣𝕖 𝕤𝕖 𝕧𝕒 𝕕𝕖𝕥𝕖𝕣𝕞𝕚𝕟𝕒 𝕔𝕠𝕟𝕥𝕣𝕚𝕓𝕦ţ𝕚𝕒 𝕚𝕟𝕕𝕚𝕧𝕚𝕕𝕦𝕒𝕝ă 𝕠 𝕣𝕖𝕡𝕣𝕖𝕫𝕚𝕟𝕥ă 𝕤𝕠𝕝𝕕𝕒 𝕝𝕦𝕟𝕒𝕣ă 𝕓𝕣𝕦𝕥ă”
La 1 ianuarie 2011, Legea nr. 164/2001 a fost abrogată de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în care au fost incluși și militarii. Astfel, în perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2015, conform art. 6 alin (1) pct. I lit. c) au fost asigurați 𝗼𝗯𝗹𝗶𝗴𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶𝘂 în sistemul public de pensii „cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale.”
Prin urmare, inclusiv militarilor le-au fost reținute și virate contribuțiile în această perioadă în baza aceluiași articol ca și în cazul celorlalți contribuabili, respectiv art. 27.
La 1 ianuarie 2016 a intrat în vigoare Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Contribuțiile pe care le plătesc militarii inclusiv în acest moment sunt reglementate de art. 31 alin (1) care prevede „𝗖𝗼𝘁𝗮 𝗱𝗲 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂ţ𝗶𝗲 𝗶𝗻𝗱𝗶𝘃𝗶𝗱𝘂𝗮𝗹ă 𝗹𝗮 𝗯𝘂𝗴𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝘀𝘁𝗮𝘁 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗲𝗴𝗮𝗹ă 𝗰𝘂 𝗰𝗼𝘁𝗮 𝗱𝗲 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂ţ𝗶𝗲 𝗶𝗻𝗱𝗶𝘃𝗶𝗱𝘂𝗮𝗹ă 𝗱𝗲 𝗮𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿ă𝗿𝗶 𝘀𝗼𝗰𝗶𝗮𝗹𝗲. Baza lunară de calcul al contribuţiei individuale o reprezintă solda lunară brută/salariul lunar brut.”
Prin urmare, 𝗺𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝗿𝗶𝗶 𝗮𝘂 𝗽𝗹ă𝘁𝗶𝘁 ș𝗶 𝗽𝗹ă𝘁𝗲𝘀𝗰 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂ț𝗶𝗶, singura diferență este că începând cu 1 ianuarie 2016 acestea se virează direct la bugetul de stat și nu la bugetul asigurărilor sociale. Tot la fel au fost virate și în perioada 1 aprilie 2001 – 31 decembrie 2010.
Pe cei interesați de cele scrise mai sus și afectați de declarațiile false ce se propagă de prea multă vreme în societate îi rog să distribuie acest text. Altfel, degeaba scriu eu din 5 în 5 zile, că mesajul nu ajunge unde trebuie, iar militarii continuă să fie blamați și calomniați total gratuit.”
IMNUL NAȚIONAL AL ROMÂNIEI
29.iulie ,,Ziua Imnului”
IMNUL ȚĂRII
Motto:
Imnu-i pentru suflet cânt înălțător,
Bun de pus pe rană, leac vindecător,
El îmbărbătează și ne face bravi,
Întărind pe ceia care-s încă slabi.
Vorbă-nfiorată, mare, arzătoare,
‚Nalță imnul țării spusa-i în cuvinte,
Ca-n smeritul clipei facă sărbătoare
Pentru nemurirea dușilor ’nainte.
În altar de suflet, ziua care vine
O să-mi veșnicească binele din noi,
Și-mi clădește-n suflet vise de Columne
Să răscoale simțuri adunate-n noi.
Să-ntărească brațe, să ne urce-n zboruri
Ca să trecem timpuri pline de nevoi,
’Nalțe al nost’ spirit până sus la nouri,
Din ce-am fost nimicuri, facă-ne eroi.
Ne aduc-aminte zile mari ca pilde,
Neamul ce în fapte s-a jertfit mereu,
Dragostea de țară care nu se vinde,
Umărul de frate pus când e la geru.
Cine sunt strămoșii cei de la-nceputuri
Ce ne-au pus în inimi dorul de mărire,
Și puteri de taină mestecate-n luturi
Ca s-avem în lupte, crez de nemurire.
Viața lăcrimată, scurta bucurie,
Domnul ce-i de-asupra veghetor în toate,
Ce ne-a pus aicea pentru veșnicie
S-apărăm moșia, prin slăvite fapte.
Mergători prin viață vom sui cărarea
Ce ne duce-n slava lumii care vine,
Cu trecutu-n cuget ne vom ști menirea,
Cu speranța-n Domnul, vom visa la bine.
**
Astea spune imnul în cuvinte vrute
Să aprindă spuza rugului din noi,
Ca să de-a onoare, cinste și virtute
Celui slab acuma, mâine-ntre eroi.
Mircea Dorin Istrate
ÎNSEMNE SFINTE
STEAGUL e simbolul bravului popor
Ce înflăcărează inimi care vor
Fie-mi laolaltă neamul cu-a lui toate,
Facă-n faţa lumii măreţite fapte.
IMNU-i pentru suflet cânt înălţător
Bun de pus pe rană, leac vindecător,
El îmbărbătează şi ne face bravi
Întărind credinţa celor care-s slabi.
PORTUL e oglinda sufletului meu
Ce ne leagă încă de strămoşi mereu,
Curcubeu, lumină, fală, frumuseţe,
Bunătate-n inimi, jale şi tristeţe.
Steagul, imnul, portul sunt avere sfântă,
Fală, vis, putere, toate ce încântă
Inima română, sufletu-i curat,
Facă-l din nimica scut de apărat.
Ele întărească-mi veşnica credinţă
Că mereu avea-vom sfânta biruinţă
De vom fi în viaţă strâns uniţi, curaţi,
Într-un gând şi faptă cum sunt bunii fraţi.
Le purtaţi în suflet toate cele trei
Şi-n urmaşi le puneţi fie-mi pui de lei,
Fără ele-n lume suntem neştiuţi,
De le dăm mărire, fi-vom neînfânţi.
Mircea Dorin Istrate
Eminescu
Cetatea_Cavalerilor_nr.1 (5)/2021_Supliment_Eminescu
NATO EGAL- SOLDATUL ROMÂN
NATO și România, în caz de război
Rand Paul, Chip Roy și Warren Davidson, republicani, au introdus în Cameră și Senat un proiect de lege care reafirmă faptul că articolul 5 al NATO nu poate trece peste puterile Congresului de a declara sau nu război unei terțe părți.
Celebrul articol 5 este o chestiune care a tot fost aruncată în față de nulitățile NATO-iste de la noi, cei care îmbuibă capetele seci cu ideea falsă că, în cazul în care am fi atacați, NATO ne-ar apăra automat.
Nu, nu este adevărat și v-am demonstrat-o atât cu textul articolului cât și și cu mai multe extrase din dezbaterile de peste Ocean.
Acum însă, prin inițiativa republicanilor, se va statuta obligativitatea constituțională de a se obține avizul Congresului pentru a declara război unui stat.
Asta, tradus, înseamnă că dacă vom fi atacați de cineva, SUA va lupta împotriva acelui cineva până la ultimul român.
Exact așa cum procedează acum în Ucraina.
Halal să ne fie!
Gen (r). Decebal Ilina
(Gl.(rtr.) Decebal Ilina, fost şef al Înzestrării Armatei: „Dacă autoritățile române nu se implică să promoveze acest proiect, să-l finalizeze de la țară la țară, s-ar putea să ne confruntăm cu aceeași situație care a existat cu Slovacia, care a avut un interes la fel pentru achiziționarea acestui produs și care, din păcate, a migrat interesul spre Patria, spre Finlanda„.
Armata Română a contractat 227 de blindate Piranha V, pentru care va plăti în jur de 900 de milioane de dolari.
Primele 36 au fost produse în Elveția, iar următoarele se asamblează la Uzina Mecanică București.
133 vor fi complet produse și asamblate în România)