Se prăznuiește Paștele cel sfânt
Cina cea de taină
Mircea Dorin ISTRATE
Lucitoare stele-n ceruri și luceferi înroiți,
Diademe-s rotitoare pentru frunțile de sfinți,
Ce-n bisericuța mică, pironiți spre veșnicire,
Ne-amintesc că-n a lor viață, fost-au munte de iubire.
Ziduri vechi, cu mici ferestre cern a zilei prealumină
Și-apoi razele de aur pe altar mi le închină,
Fie-n CINA CEA DE TAINĂ sfinții bine luminați,
Să se vadă că-ntr-u Domnul, toți mi-au fost, ca niște frați.
*
Cu pocalu-n mâna dreaptă, Domnul, cina mi-o-ncinstește
Și-n prevestitoare vorbe, El, le dă cumplita veste,
Că muri-va, prin trădare, pe o cruce pironit,
Dar ierta-ne-o, să ne-arate cât de mult El, ne-a iubit.
**
Un moșneag, cu barba sură și cu pletele-i albite,
De un veac aicea preot, peste vremi neîmblânzite,
Cu-a lui vorbă liniștită, de cum spus-au ceia sfinți,
Gânduri mari și înțelepte pune-n inimi, la smeriți.
Toți promit în gândul tainic, cuvenita îndreptare,
Toți în rugă lăcrimată mi se roagă de iertare,
Așteptând de la Măritul gândul lor să-l împlinească
Ca să stea, până la urmă, toți sub pronia cerească.
Iar când clopotul din turlă bate crucea ăstei zile,
Slujba-i gata, iar creștinii mulțumesc că orișicine
A vorbit de-acum cu Domnul în cea zi de sărbătoare,
Vor simții de-acum o vreme, mâna Lui, ocrotitoare.
Apoi iar, ca păcătoșii, face-or fapte nedorite
Și de Domnul iar uita-vor zile multe-nșiruite,
Că așa-i umana fire, încă nu-i destul de coaptă
Ca s-audă-n ori ce clipă, blânda cerurilor șoaptă.
***
Și noi am fost ca Iuda,
nemernici trădători
Iisuse dragă, trădători
Am fost ca Iuda toți de-o seamă,
Atunci, n-avut-am tată, mamă,
Și-n chin, ca vieții să Dai vamă
Lăsatu-te-am cu toți să mori
Ca orice om, ce-i este teamă,
Ca un proscris să dai Tu seamă
La moarte-n chinuri, și-n răcori.
N-a mai păsat, că înainte,
Prin mari minuni ne-ai arătat,
Că Tu ești fiu de Împărat,
Și chiar de-atâtea-i îndurat
Mi-ai tot cerut l-al Tău Părinte,
Pe toți ne ierte de păcat,
Și-așa te dus-ai împăcat,
Spre moarte, să re-nvii, Mărite.
*
Noi, trădători am fost cu toții,
Că n-am sărit să te-apărăm,
Măcar speranțe să îți dăm
C-am înțeles să ne-adăpăm
Din spusa Ta în fața morții
Și urma Ta să o călcăm
Și-n umbra Ta mereu să stăm,
În veacuri ce-or veni, cu toții.
**
Acum, la mii de ani de-atunci,
Când spusa Ta în greu și-n chin,
În mari dureri și-ntr-un suspin
Din ’naltul sfintei Tale cruci,
Vedem, că încă ne ferim
Ca între noi, să ne iubim,
Și oameni cum ai vrut să fim,
Urmând îndemnul Tău, de-atunci