ZIUA FEMEII

CE ESTE FEMEIA? –

 

           De-a lungul timpului au existat diverse atitudini faţă de femeie, in diverse societăți, de la desconsiderarea totală pană  la venerație.

            In perioada Evului Mediu, mentalul social medieval era structurat pe argumente care demonstrau inferioritatea femeilor, printr-o incercare masculină de a obține controlul total asupra lor. Aceasta datorită faptului că femeia era considerată  un obiect fără suflet, fără inteligență sau educație, fără drepturi, o proprietate, un bun a bărbatului.

            In toate societățile, chiar si până azi, majoritatea oamenilor trăiesc incă in sisteme de putere patriarhală, care privilegiază bărbații față de femei, in sisteme de inferioritate si discriminare a femeilor cu toate programele de *șanse egale* care sunt obiective guvernamentale.

            Această situație este o problema globală cu care se confruntă femeile din majoritatea țărilor mai putin dezvoltate.

Referindu-se la originea femeii si la poziţia sa in raport cu bărbatul, un citat celebru spune: dacă aceasta ar fi fost creată dintr-o bucată din partea superioara a corpului lui Adam, atunci ea ar fi fost superioara lui; dacă ar fi fost creată dintr-o bucată din piciorul lui Adam, atunci i-ar fi fost inferioară. Însă femeia a fost creată din coasta lui Adam, deci din partea de mijloc a corpului sau tocmai pentru a-i fi egală.

In altă formulare,  ”Femeia a ieșit din coasta bărbatului, nu din picioarele lui pentru a-i fi pres. Nici din capul lui pentru a-i fi superioară. Ci din coastele lui pentru a-i fi egală, chiar de sub brațul lui pentru a fi protejată si de lângă inimă pentru a fi iubită”.

          Câteva considerațiuni despre femeie

Femeia este un lucru bun creeat de Dumnezeu. Femeia este minunată. Femeia este mereu sensibilă. Femeia este dulce. Femeia este companionul perfect pentru a te distra. Femeia este plăcuta ochiului. Femeia este puternică. Femeia este cea care dă viață. Femeia este deosebit de emotivă. Femeia reprezintă pasiune pentru un bărbat. Femeia este frumoasă. Femeia este soție. Femeia este prietenă. Femeia stă in spatele oricărui om de succes. Femeia reprezintă confort. Femeia doborată poate plânge si suferi. Femeia care simte dragostea, poate radia de fericire. Toate femeile doresc să radieze de fericire.

         Au oare toate motivația pentru a fi fericite?

Răspunsul este unori DA si de multe ori NU.

         Argumente aduse in favoarea femeii

Tenacitate, perseverență, profesionalism, organizare, disciplină, credință, moralitate, corectitudine, dăruire până la sacrificiu.

Sunt cuvinte “mari” dar care , putem recunoaște că, individual sau in totalitate pot fi atribuite, in mare măsură,  femeilor.

Nu putem generaliza si favoriza cu aceste argumente femeile care se mulțumesc sau sunt constrânse la o  educaîie superficială, au o pregătire profesională precară, necorespunzătoare abilitaților native, la care se adaugă un comportament de neseriozitate, umilitor, degradant si  deviant de la o ținută moral- creștină.

Prostituția, avortul, abandonul copiilor, la care se pot aduga fenomenele de delicvență si infracționalitate până  la criminalitate, aceste aspecte negative, imorale, contribuie la poluarea si degradarea statutului femeii.

         Rolurile femeii.

Femeia  in familie are un  rol hotărâtor.

O găsim in postura de soție, mamă, bunică si strabunică.  Sunt  responsabilități care contribuie și definesc, viața familială.

Frumusețea vieții familiale este determinată de hotărârea cuplului , de a completa și intregi familia, de a  avea copii.

Aceasta solicită implicarea femeii in creșterea, ingrijirea si educarea copiilor, sarcină considerată ca cea mai grea si cea mai incărcată de răspundere, de dăruire si de sacrificiu.

         Femeia- soție- este sufletul, fantezia si frumusețea  relației familiale. Femeia este cea după care un bărbat tânjește. Femeia este ființa pentru care un bărbat trăiește. Femeia este cea care induioșează un bărbat.  Femeia este ființa de care un bărbat are nevoie foarte mult in viață.

In această lume dominată de bărbați ar trebui ca femeile să fie mândre de existența lor, de importanța lor.

         Femeia salariată face parte integrantă din rolul femeii in familie. Este aducătore de venit in casă .

Femeia salariată este o luptătoare in sfera profesională in care își desfășoară activitatea. Prin dorința de promovare, își etalează calitățile profesionale, obține prin perseverență  apreciarea necesară si ajunge pe poziții sociale foarte înalte. Dar cu multe renunțări in defavoarea familiei.

        Femeile mai puțin ambițioase, se plafonează, își pierd increderea, acestea sunt in mare măsura victime ale somajului, ale locurilor de muncă precare si ale angajării sub nivelul competentelor lor.

Aici intervine si discriminarea si inegalitatea intre sexe.

         Multe femei sunt puse in situația să se retragă din câmpul muncii, să  renunțe la cariera și  să se dedice cu prioritate unei vieți domestice.  In felul acesta ele rămân tot inegale cu bărbații, dar inegalitatea implică in această situație si pierderea, suprimarea independenței.

        Atribuțiile domestice ale femeii sunt stabilite, tradițional respectate si mult prea numeroase față de ale bărbaților. Bineînțeles că aceste inegalități se răsfrâg asupra vieții conjugale, asupra familiei si sunt generatorele fenomenelor de agresiune si violență.

          In ce măsură reușește femeia să-și indeplinească aceste roluri in societatea  actuală  ?

          Reușește cu multă tenacitate, cu un efort fizic mare, la care își solicită si simțul practic si mai ales calitatea a se dărui si a-și ocrotii familia.

          Trebuie  să-i acordăm femeii importanța cuvenită,  prin toate atitudinile indreptate către femei, să-i demonstrăm respectul cuvenit, să o degrevăm de efortul și munca fizică din problemele casnice; de asemenea, prin ințelegere si analiză să-i apreciem activitatea profesională și cariera, să-i asigurăm toate șansele să-și îngrijească si să-și ocrotească copiii, oferindu-le educația, dragostea si dăruirea de care aceștia au atât de mare nevoie pentru a fi fericți.

            Să le urăm din suflet ca:

VIAȚA  lor să fie bine CĂLĂUZITĂ

SĂNĂTATEA lor să fie OCROTITĂ
FERICIREA lor să fie APĂRATĂ

DRAGOSTEA lor să fie RĂSPLĂTITĂ

BUNATATEA lor să fie APRECIATĂ

IUBIREA DE FAMILIA  lor să fie puternică, durabilă si plină de momente fericite

ACTIVITATEA PROFESIONALĂ să le fie incununată de succes

Pentru a se realiza toate aceste urări

Pentru ca toate acestea să fie  BINECUVÂNTATE

Presedinte onorific Uniunea Femeilor Bihor

Cetățean de onoare al municipiului Oradea

 

 

 

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

CONTRAST : DAN BULZAN  BORODE

LANSARE CARTE: 24 FEBRUARIE 2022

 LOCATIA : PROTOPOPIATUL ORTODOX ORADEA

           Într-o perioadă ,care nu este prea îndepărtată, de timpul prezent , atunci când  efervescența datorată idealurilor privind viața liberă, curată, dreaptă si munca apreciată , atunci am cunoscut această atitudine progresistă al autorului volumului CONTRAST

           Avântul tineresc , dorința de realizarea unor idealuri , dorința de afirmarea si susținere acestor idealuri , au constituit în mare parte baricada în spatele căreia s-a poziționat și autorul  DAN BULZAN BORODE

           Prin inițiativele, dânsului, prezentate în publicațiile locale prin care a susținut bogăția grădinilor renăscute după evenimentele din 1998, a dovedit un sentiment de patriotism și mai ales de o concepție progresistă pentru depășirea problemelor de frustrare și nemulțumire  în care a trăit țara până la acestă dată

Prin acesta  a fost O deschidere al speranțelor tineretului, spre adevărată libertate de mișcare, de bucurie și evoluție în perceperea și aplicarea valului de drepturi câștigate                                                                                                                                                                                                                                                                                                       

          Volumul de versuri  * CONTRAST*  este o autentică redare a trăirilor personale, create  in diferite faze de cugetarea, a prezentului si al etapelor de visare si anticipare, pe care dorește să le obțină pentru a avea liniștea, pacea și impăcarea cu propriul său suflet  

           Frământările gândirii și mai ales discernământul afirmațiilor reieșite din strofele scurte. dar complex de variate , sunt o dovada a clarității si a maturității dovedite prin fiecare temă  creată si prezentată in acest volum denumit generic:CONTRAST

            Este o lucrare în care se dezvăluie un joc de cuvinte, prin care autorul așterne pe hârtie   sentimente nebănuit de puternice, față de tot cea ce il înconjoară, dar surprinzător este faptul că  abordează sentimentul iubirii, al dragostei al tandreței,  cu o creație care dovedește o  erupție a sufletului  caracteristică acestui eșalon al  vârstei tinereții

          În toate versurile volumului * CONTRAST * trăirile sunt lipsite de prefăcătorie, pentru că  lucrurile prețioase ale vieții, sentimentele  de iubire, sunt închise n inima plină  de melancolia și uneori și de durerea clipelor neîmplinite

            Poezia INFERN  cu aceste versuri

 Din amintiri

te știu

plină de cuvinte.

Mă priveai…

Am vrut sa te am

dar, zeii tăi

s-au împotrivit 

         Amintirile și transmiterea evenimentelor  trecutului,  aduc un grăunte de adevăr care exprimă  fericirea trăirilor din  dragostea  vizionară, precum și  prin bogata imaginație creatoare al sentimentelor sufletești 

          Poezia : VREAU

 Vreau să cânt

știu

 că exiști

umbră fidelă

Prinde-mă în gândurile

 Tale

 risipite

          Ca o istorie zbuciumată,cu  patimi, cu rănile ascunse, cu iubiri fără ecou, astfel că toate gândurile au rămas nespuse , dar scrise în

          Poezia : GÂNDURILE

Gândurile

par,

păsări

de noapte,

 Eu sunt aici

iubire trecută

de două vremi.

Te cânt

 Și mă-ncânt.

           Anlizând poeziile lui DAN BULZAN BORODE  se remarcă  o evidentă  legătură puternică, sufletească de meleagurile natale, de amintirea dureroasă a părăsirii acestor meleaguri: citez * odată plecasem de-acasă spre o lume , bizară , meschină,* citat care dovedește admirația pentru locurile copilărie, al anotimpurilor frumoase, al vieții  tumultuoase prin muncile  agricole despre care autorul scrie în poeziile: ANOTIMP PE  CRIȘ, SPORTUL IN ALB, SINGURE,  PE COLINE,  NOAPTE DE IARNA,  O MUZICA

 ȘI multe alte  poezii , prin ale căror versurile cânta frumusețea si minunăţiile naturii înconjurătoare , și prin aceasta  inspiră poetul la creerea poeziilor

 care imortalizează prin cuvinte, toată admirația față viață, prin  meditațiile din volumul CONTRAST

           Respectiv se constată faptul că prin versurile create , poetul  redescoperă cea ce caută inafară sufletului, dar de fapt le are adăpostite în gândurile și cuvintele speciale cu care încântă cititorul

          De remarcat maturitatea poetului care este subliniata în poezia ADĂPARE

Mă trag din seva pământului

dintre ape

acolo unde vin ciutele

să-și adape

gurile

Acolo unde iarba-I înaltă

cât omul calare , odată

 demult

am trecut pe acolo.

         Este o mare responsabilitate ca citind si studiind poeziile din volumul lansat să dezleg misterele de profundă gândire  aceste poezii   care  au asigurat stabilitatea, au determinat liniștea interioară, pacea, bunăvoința de a se aprecia personal,  pentru cea ce scrie, în volumul de versuri CONTRAST   și  dorința arzătoare de a transmite cu dârzenie  și perseverență sentimentele trăirilor personale.

        Felicitări pentru cuvintele valoroase exprimate prin  versuri.

        Felicitări pentru explozia gândurilor, susținute de harul creației  în elaborarea acestui volum de poezii

MIORIȚA SĂTEANU

Cetăţean de onoare al Municipiului Oradea

 

 

În categoria Articole, Autori, Cărți | Lasă un comentariu

CETATEA ZEILOR

NEMURITORUL ZAMOLXIS – PROFETUL VIEŢII

PROF. DR. GHEORGHE  CONSTANTIN NISTOROIU

      „Zamolxis este cel mai mare şi

     cel mai bun dintre zeii Geţilor!”

        (Iamblichos 280-330 d.Hr)

    Arealul divin al pelasgilor descendenţi din protopărinţii omenirii a cuprins ulterior spaţiul sacru traco-geto-dac care se numea în antichitate „CETATEA ZEILOR”.

De AICI, ramurile popoarelor ca nişte roiuri de Albine şi-au început migrările în cele patru zări, punctele cardinale şi evident, odată cu popoarele au plecat sacerdoţii lor cu zeii, zeiţele, sybilele, nimfele, vestalele, muzele, cântăreţii şi instrumentiştii.

Tot ce ţinea de sărbători, petreceri, ceremonialuri, aparţineau riturilor sacre împrumutate de la traci, cu instrumente, fluier, harpă, liră şi muzică, fiindcă preciza Strabon, „la traci se află izvorul ceremonialurilor orfice.” (Strabon, X/ III, 16).

„Mitologia tracă, născută în Cetatea Zeilor, consemna profesorul Iosif Constantin Drăgan, în Kogaion, în spaţiul carpato-danubian, a fost preluată în parte de tradiţia literară grecească, care i-a dat o largă circulaţie, devenind apoi propria lor creaţie.” (6/ 137-138)

În spaţiul sacru Carpato-danubioano-pontic, nu sălăşluiau doar zeii şi poporul traco-geto-dac, ci şi Metropola culturii – Vatra SCRISULUI, Centru întregii culturi şi civilizaţii a lumii străvechi. Unele scrieri hieratice ne arată cum ni s-au furat marile creaţii, astfel, „oda greacă, Iliada, de fapt e <<luată>> de la noi şi tradusă, iar Moise a luat de nouă ori mai mult…Furtul odelor dace a dat naştere mai târziu culturii greceşti…” (Tudor Diaconu, Scrierea Secretă, vol. II, Ed. Obiectiv-Craiova, p. 163)

ZAMOLXIS – Marele Legislator Get

Herodot numeşte Zalmoxis – pe zeul la care se duc geţii nemuritori, fie prin jertfa voluntară supremă, a celui mai bun sol din cinci în cinci ani, fie cei plecaţi din viaţă. „Fie, Zalmoxis om sau divinitate de-a băştinaşilor…” (Istorii, IV/ 94-96-cf.112/I, 49,51)

Strabon este mai exact. „Zalmoxis a fost mai întâi om!” (Geografia, VII/ III, 5)

Desigur, Zalmoxis a fost un Om ales de Cer, care şi-a desăvârşit virtuţiile prin post, smerenie, rugăciune, contemplaţie, credinţa primită de la Străbuni, rezumată în formula sacră EI EN!UNUL EŞTI!, imprimată de hiperboreeni (pelasgo-geţi) în templul lui Apollo hiperboreanul, cunoscut şi sub numele de Oracolul din Delphi, pe al cărui frontispiciu maxima scrisă te provoacă pururea. „Omule, cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte astfel tainele universului şi toţi zeii!”

Aşadar, străvechii Profeţi ai pelasgo-geţilor au instituit monoteismul, credinţa într-o Divinitate Supremă, Care a creat Cosmosul şi Omul, în scopul revelaţiei, de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, Voia Sa, Legile Sale Morale, Fizice, a conlucrării Omului cu Logosul-Atotcreator, prin IUBIRE, potrivit genei religioase imprimată la Creaţie, a conlucrării Omului cu omul, prin cuvânt, dragoste, armonie, suferinţă, jertfă, în sensul perfecţiunii Omului prin har, virtuţi, fapte bune, spre desăvârşirea întru nemurire.

Monoteismul pelasgo-get avea pe lângă credinţa în FIINŢA Supremă, cultul jertfei, cultul nemuririi sufletului şi cultul morţilor fundamentat pe adevăr, libertate şi iubire.

ZALMOXIS

    Etimologia cuvântului ZALMO, înseamnă Împuternicit, iar XIS = de Stăpân. Împreună dau expresia Împuternicit de Stăpân… peste Zalmă, peste Zămislire.

O mărturie arheologică descoperită la Histria, în anul 1959, este datată cu 300 de ani î.Hr., şi-l menţionează pe regele get Zalmodegikos, căruia i s-a conferit şi demnitatea de sacerdot întru Zalmoxis.

 

Se presupune că Zalmoxis a fost fructul dragostei dintre ursitoarea Gebeleisis şi o căpetenie tracă Got, născut în anul 633 î.Hr. „Gutan-ul, adică Mesia, prevăzut de Rama atlantul în lucrarea „Tracia geti Hristo komase to Rama Gutan it siat Mesia” din Peştera Ialomicioarei, ajunge să fie, pentru prima dată, Omul –Zalmoxis.”

(Romavia, Sufletul Neamului Românesc, vol.I, Legenda Nemuritorilor din Valea Dunării ZALMOXIS Primus Getarum et Europae Legislator, Anima Mundi Buc. 2011)

Citatul aparţine scrierii runice şi parţial se află şi în Peştera Ialomicioara, „Dare de seamă tracică de la Rama, Gutanului, văzut Mesia.” (Sufletul Neamului, op. cit., p.34)

În copilărie, Copilul precoce a purtat numele Laios şi a fost fascinat de miracolul naturii, de codru, de ape, de munţi, de păsări, de flori, de plante medicinale, studiind poezia, tradiţia, arta, legendele străbunilor, descântecele, cultul reginei Hestia – zeiţa focului. Fiind protejat de preotesele zeiţei Hestia a fost iniţiat în tainele alchimiei.

În luptele dintre traci şi greci, care erau tot mai dese, ajuta răniţii traci spre vindecare, astfel că la vârsta de 25 de ani, în anul 608 î.Hr., Laios a fost luat prizonier de greci şi dus în pieţele de sclavi spre vânzare. În noaptea prinderii mama şi zeiţa Hestia i-au apărut într-un vis iniţiatic, „de misia şi învăţătura spirituală pe care trebuie să o acorde şi celorlalte neamuri care s-au depărtat de adevărurile esenţiale ale filonului tracic din care făceau parte.” (Sufletul Neamului, op. cit., p.35)

Atunci mama sa i-a dat numele iniţiatic de Zalmoxis – Stăpân peste Zămislire.

Apare legenda care inversează rolurile spuse de Herodot. Zalmoxis a fost dus în insula Samos, iar acolo a fost cumpărat, ca de altfel, mulţi alţi sclavi traci, de dacul Mnesarhos, din Deva, un metalurgist de frunte ai Daciei. Zalmoxis a deprins repede meşteşugul metalurgiei, ajutându-şi stăpânul să devină un mare armator şi cel mai bogat ionian al locului. Alături de metalurgie au dezvoltat şi ceramica. În plus Zalmoxis îşi continua opera de taumaturg. La naştere, soţiei lui Mnesarhos, Zalmoxis invocă cerurile pentru destinul pruncului. „Acest copil binecuvântat va purta numele de Pythagoras şi va deveni primul <<fiu spiritual>> al lui Zalmoxis.” (p-49)

Discipolul Pythagoras (580-500 î.Hr., îşi onorează Magistrul, ajungând la 14 ani să creeze celebra sa „teoremă”. De la matematică, iniţiat de Zalmoxis, pătrunde taina filosofiei, construindu-şi propria teorie. „Omul poartă în interiorul său o parte din energia primordială divină care supravieţuieşte la moartea trupului, în lumea astrală, pentru ca în acord cu comportamentul etic al vieţii sale anterioare, să se reîncarneze în alt corp…” (ibid., p. 49)

Pytagoras a intuit „muzica sferelor” prin purificarea simţurilor, ce aduc armonia numerelor, a cosmosului, devenind o trinitate a muzicii, muzica cosmosului, a omului şi a instrumentelor, lăsându-ne moştenire şi sistemul de scriere a notelor muzicale.

Când  Pythagoras a împlinit 15 ani, părinţii săi l-au eliberat pe Zalmoxis, care a plecat la Atena, unde încearcă iniţierea unei şcoli de filosofie, apoi suie pentru o vreme pe Muntele Athos, după care pleacă să studieze lumea misterelor în Egipt.

Suferinţa religioasă este calea sigură spirituală prin care se atinge DRAGOSTEA!

Zamolxis intuia prin filonul tradiţiei că oamenii sunt Opera CUIVA. Opera unei FIINŢE Supreme, iar oamenii au fost creaţi pentru cunoaştere, ajutorare, perfectare,  înmulţire, apărare, moştenire, comuniune, iubire, armonia dintre ei cu ajutor de Sus.

Pentru acest lucru Omul trebuie să se cunoască deplin pe sine. Pentru cunoaşterea de sine trebuie să cunoască profund relaţia sa cu natura. Cu diversitatea fiinţelor ei. Să o iubească, iubindu-se! Să o apere, apărându-se! Să o creeze, creându-se! Să se folosească de ea regal, precum un Mare rege de supuşii săi. Să cunoască legătura dintre Cer şi Pământ. Misterul! Dialogul! Taina lor!

Să cunoască perfect legătura dintre trup şi suflet, rolul, scopul şi sensul fiecăruia.

Legătura pusă de Creator. Dialogul Vieţii Mici cu VIAŢA cea Mare, cu VEŞNICIA.

Pentru a atinge această înălţime a vieţii, a culmii spiritului este necesar să-L cunoşti pe Dumnezeu-Creatorul, apoi să cunoşti tot ce îţi poate înlesni mintea prin pricepere, raţiune, logică, înţelepciune, într-o permanentă trăire a virtuţiilor genetice.

Încărcat cu aceste gânduri albe prelinse în metafizica cuvintelor, după ce şi-a apropiat natura, tămăduirea prin plante, terapia, a păşit spre Egipt, studiind filosofia, astrologia, astronomia, cosmologia, cosmogonia, misterele, mitologia,teologia, fizica.

Marele isihast carpatin Ieromonahul Ghelasie Gheorghe, de la Sfânta Mănăstire Frăsinei – Vâlcea (am avut privilegiul să-l cunosc, să-l preţuiesc, să-l mărturisesc) s-a ostenit în har şi rugă prin mistica revelaţiei divine să contemple Culturile Spirituale ale Tradiţiei Creştin-Ortodoxe Carpatine, punând început din tradiţia orală, zestre de la Moşi-Strămoşi pentru a face neînţelesul Tainelor, lumină filocalică pentru Aleşi.

După ce a primit binecuvântarea Părintelui său, Moş-Avva, „În genunchi sub Binecuvântarea ta stau,/ Prin Mâinile tale coboară-mi Cerul,/ Prin Ochii tăi Harul să Strălucească,/ Prin Cuvintele tale/ Însuşi Dumnezeu să-mi Vorbească. Moş-Avva, iată pe Fiul tău!”, a pornit pe urmele MOŞULUI din CARPAŢI în căutarea Originilor.

În Calea sa mistică monahul carpatin l-a surprins pe Profetul Zalmoxe, chiar în Piramida Egipteană, în frumosul său port dacic, în dialog cu marele Preot egiptean.

  –„Soarele Daciei m-a născut/ Şi am fost trimis în Egipt/ Cu o Mână de Pământ în Sân/ Ca Icoană/ A Fiinţei mele de adânc.”

(Preotul se încruntă).

„Ce ai în Sân?…/ Cum ai îndrăznit/ Să aduci aici/ Soarele păgân?(către slujitori).

Scoateţi-i Inima din piept! (slujitorii se reped şi-i scot inima însângerată).

Nu te speria,/ Mintea îţi va fi Inima Nouă./ Inima ta de Pământ/ Nu putea fi în Piramidă./ Pământul are nevoie de Soare./ Şi aici Soarele este Mintea. (Soarele – Sufletul este Altarul Minţii – Inimii, care imprimă inimii biologice acel suflu subtil ce pune în mişcare întreaga energie vitală a omului n.a.)  (Zalmoxe speriat şi revoltat).

   –„M-aţi orbit?…/ De acum voi Vedea doar în mine;/ Chiar Cerul îl voi face adâncul meu/ Şi n-am să-i mai privec niciodată/ Albastrul său…

    (Marele Preot).

–„Totul este Spirit/ Pe care trebuie să-l Gândeşti,/ Cum şi el te gândeşte!…/ Ochii tăi de acum/ Sunt Mintea!…

      (Zalmoxe)

— Mă voi Reîntoarce/ În Pământul meu Dac/ Şi din Ţărâna lui/ Voi recăpăta INIMA şi Soarele…” (Ierom. Ghelasie Gheorghe, Moşul din Carpaţi. (Căutarea Originilor), Colecţia Isihasm 2000, p. 6-7)

Zamolxis era Fiul ales al Daciei Mari în care s-a oglindit Soarele –  Apollo, născut din Latona, „zeiţa cu caracter dulce şi blând” (Pausaniae, Descriptio Graeciae, I.18.5), în Insula Leuce-Albă, „ţara hiperboreilor” – ţara geţilor, în părţile de nord ale Dunării de Jos şi ale Mării Albastre. Albastrul ei o face „cea mai admirabilă dintre toate mările”, fiind o grandioasă apă, ce se întinde ca „Marea Mărilor”, (Diodor Sicul, II.c. 47; Bessel, De rebus Geticis, p. 39-40; Pausaniae, lib.X.5.7.; Herodot lib.IV.85; Codrescu, „Bucium.Rom.” III. 139), unde sălăşluieşte zeul străbun, în „patria sa de la Istru, adică la hiperborei.”(Pindar, Olymp. VIII.46.ibid.Olymp.III.14-17)

Latona i-a născut pe Apollo şi pe Diana în Insula Delos, pe o colină, măgură, deal, la poalele căruia s-a construit Cetatea Delos şi templele închinate lui Apollo. În anul 1420, statuia gigantică a zeului hiperboreu era încă în picioare, mărturiseşte Bondelmonte. („Bulletin de Correspondance hellenique”, XVII (1893), p. 134)

Hiperboreii sunt o ramură aleasă a trunchiului primordial pelasg. Hyperboreu, fiul lui Pelasg, al puternicului rege şi patriarh al întregii ginte pelasge.” (Pindar la Olymp, III.28; Fragmenta Hist. graec. II. p. 387.)

Geneza Creaţiei divine ne spune că înainte de Potop, oamenilor de pe pământ li s-au născut fiice. „Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii… În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime…Şi i s-au născut lui Noe trei fii: Sem, Ham şi Iafet… Numele unuia (dintre urmaşi) era Peleg (Pelasg – pământ), pentru că în zilele lui s-a împărţit pământul.” (Facerea 6, 1-2, 4, 10; 10, 25)

În fiii lui Dumnezeu, îi înţelegem pe urmaşii Patriarhilor Set, Enos (muritor), Cainan (ziditor), Maleleil (cel ce laudă pe Dumnezeu), Iared (cel ce coboară), Enoh (sfinţit), Matusalem (omul sabiei), Lameh (plin de putere), Noe (mângâiere), Sem (sămânţă), rasa arabi, evrei, Ham (negru), rasa neagră, Iafet (întindere, frumuseţe), rasa albă.

Fiii lui Dumnezeu, erau aşadar, urmaşii Patriarhilor – cei care erau cuvântul, voia şi fapta faţă de Creator, din fiecare ramură a Trunchiului primordial, care s-au răspândit pe pământ şi din care s-au născut Uriaşii, Eroii, Martirii ,Profeţii, asemuiţi de poporul de rând, chiar şi de Casta sacerdoţilor cu Zeii – Fiii Cerului.

Aleşii lui Dumnezeu erau deopotrivă şi Aleşii seminţiilor lor, pe care le protejau. Nu există seminţie, popor ales, fiindcă ar însemna o nedreptate divină, favorizând o rasă anume. Există însă seminţie, popor binecuvântat, atâta timp cât ele sunt în comuniune cu Dumnezeu, adică într-un raport de fidelitate faţă de Adevăr, de Bine, de Credinţă, de Dreptate, de Demnitate, de Jertfă, de Frumos, de Libertate, de Iubire.

Profesorul Carolus Lundius, preşedintele Academiei Regale din Upsala se arăta mândru pe la anul 1687, de înrudirea sueonilor cu geţii (goţii) şi sciţii, mărturie consemnată în manuscrisul Chronicon. „As Iaphet dre komne Skyter oc Geter, som langt epter Kalladis Gother/ oc nu Swenste.”- „Sciţii şi Geţii s-au născut din Iaphet care mai târziu, după Goţi, s-au mai numit şi Sveoni.” (Apud Carolus Lundinus, Zamolxis – Primul Legiuitor al Geţilor, Upsala, 1687, Traducere şi note adăugitoare de Maria Crişan, Ed. Axa, p. 22)

Izvoarele străine care vorbesc despre străvechimea spiritualităţii geto-dace, există, dar luminaţii culturii române le ignoră cu înverşunarea lor epigonico-mefistofelică.

Aşa de pildă, Boxhornius, Historiae, VII, 101 d.Hr.; Loccenius, Antiquit. Sveog., lib. I,c.1, Procopius, IV, Hist. Goth., 419, episcopul got al vizigoţilor Wulfila (311-383 d.Hr.), a început traducerea Bibliei fără a o termina, dar finalizată în 460 d.Hr., ce se va numi Biblia lui Wulfila, în care s-a folosit alfabetul getic pentru a-l crea pe cel gotic.(Soganienus (sec. V d.Hr.), Historiae eclesiastică VI, 37). Alfabetul getic şi Bellagines – Legile frumoase ale lui Zamolxis au apărut prima oară la filosoful Iamblichos (280-330 d.Hr), în Fontes I, Anul 330 d-Hr., p. 19, apoi la Jeoannes Magnus, Historia de omnibus Gothorum Sueonumque regibus, Roma, 1554. Lucrarea se află în Biblioteca Academiei Române, unde zace încremenită, netradusă. Lucrarea lui Bonaventura Vulcanius, De literis el lingua getatum sive Gothorum, Lyon,1597, aduce o încununare a primului alfabet aparţinând limbii getice.

Boeo, o poetă din provincia Phocis inserează într-un imn al ei, că „oracolul lui Apollo din Delphi a fost întemeiat de nişte oameni veniţi din ţara hiperboreilor şi între aceştia era şi cel mai învăţat om al hiperboreilor din acea epocă, Olen, profet al lui Apollo, căruia i se atribuie hexametrul.” (Pliniu, Hist. nat. XXVIII.4.1; Pausaniae lib.X.5.7.; Geograful Mnaseas din Patrae, Fragmenta Hist. graec. III.; Pliniu, IV.4.1.)

„Cultul lui Apollo la hiperborei reprezintă epoca de aur a civilizaţiunii pelasgo ante-elene.”(N. Densuşianu, Dacia Preistorică–„Biblia” românilor,vol.I,Obiectiv, Craiova)

    Iniţierea în Taina sofianică a spiritului prin care ţi se descoperă Dumnezeu îl recrează mistic pe Discipol, îl renaşte isihast, coborându-i mintea în inimă şi urcându-i inima în minte pentru a urca spre Taina Frumuseţii Atotfrumosului Necuprins.

Coborându-şi mintea în inimă credinciosul se întoarce în sine. Se întoarce la Origini. În Copil. La CREATOR. Astfel Fiinţa lui se încunună cu Cuvântul, cu Lumina, cu Frumuseţea, cu Adevărul, cu Iubirea, cu Libertatea, cu Armonia, cu Nemurirea.

Pentru DACI, Pământul era Trupul plămădit din ţărâna sacră, a Moşilor şi Strămoşilor, dospită cu sângele curat al jertfei lor, în care Dumnezeu a trimis Mângâierea Sa, Surâsul Său, Privirea Sa, Harul-Suflet pentru a face pământul viu.

Pământul pentru DACI, a fost Apă! A fost Soare! A fost Mumă! A fost Tată! A fost Cântare! A fost Poezie! A fost Artă! A fost Rugă! A fost Viaţă! A fost Cer! A fost Dor!

Dorel Vişan marele Actor, marele Dac, marele Eminolog, marele DOR de Ţară, de Pământ şi de Cer, ne cuminecă sofianic cu filocalica sa rugă ardeleană.

Tată!

   Ne-ai făcut din pământ – cupe de vin/- Şi ne-ai dat olarului/ Să ne ardă în foc…/ Ne-ai făcut harpe sunătoare/ Şi fluiere tânguitoare;/ Atinge cu Mâinile Tale/ Corzile sufletului nostru/ Şi suflă din nou în lemnul cântărilor noastre…” (Dorel Vişan, Cântece pentru glas şi toacă, Ed. Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017)

Zamolxis era un bărbat foarte înalt, cu chipul încărcat de lumină, cu privirea semeaţă, pătrunzătoare de har, cu părul în plete lungi, ondulate, aurii, cu ochii mari, albastru de cer, cu trup atletic, armonios, prea înţelept şi frumos ca un Apollo-Soare.

Plecând din Egipt spre Patrie, Zalmoxe se opreşte la Templul lui Apollo din Insula Leuce-Albă. Ajuns acasă l-a convins pe rege să dăruiască cunoştiinţele sale unor tineri nobili şi virtuoşi. Şi-a construit o locuinţă-amfiteatru devenită Academia ANDREON. Cursul său a fost, ŞTIINŢA DESPRE TRUP ŞI SUFLET!, iar Tema predilectă care se relua zilnic era despre nemurirea sufletului.

Ştiinţa zamolxiană.  Misterul numerelor 6 şi 5

      Arhitectura sanctuarelor arată că Profetul get cunoştea cifra „py” = 3,14. Universul este reprezentat de cifra 6, iar ritualul de cult, Omul de cifra 5. Sanctuarele arătau „timpul lui Zamolxis”- normele lui „morale”, testamentul lui în ceea ce priveşte conducerea laică a statului, a preoţimii, a preoţilor militari, a iniţiaţilor, părintele celui mai perfect calendar solar creat în jurul anului 594 î.Hr., calendar clădit pe ideea că Pământul este rotund şi că rotirea lui în jurul axei sale numără de fapt zilele Omului..”  (Andrei Vartic, Ospeţele Nemuririi, Ed Vicovia/ Babel, Bacău-2012, p. 40-41,71)

Savantul austriac Ludwig Eduard Boltzmann (1844-1906), a demonstrat că Zamolxis cunoştea Legea a doua a Termodinamicii. „Sanctuarul de la Grădiştea Muncelului, România, ne impune imperios necesitatea, introducerea unei singure dimensiuni a Universului în care trăim, dimensiune ce ni se dă prin Entropia (şi Energia) acestui Univers.” (Andrei Vartic, op. cit., p.72-74)

Metafizica zalmoxiană

Cea mai vastă filosofie a omenirii aparţine celui mai mare Profet get Zamolxis. Din izvoarele ei au curs principiile existenţei, Fiinţa Supremă, Cosmosul, Omul, morala, armonia, frumosul, dogmele, preceptele juridice circumscrise Adevărului absolut.

Iordanes, folosind izvoarele lui Cassiodor şi Dion Chrysostomul consemnează că dacii aveau un faimos rege, Zalmoxis, „de o mare erudiţie în filosofie.” (Getica,V,40)

„1. Cauza este acel ceva din care se naşte ceva;

  1. Cauza principală este cauza din care se nasc toate celelelte;
  2. Cauze secundare sunt acele cauze a căror origine se află în cauza principală şi depind de ea;
  3. Orice mişcare este izvor al acţiunii, chiar şi în cazul obiectelor neînsufleţite, atâta vreme cât, în diverse chipuri, prin calităţile şi efectele lor, contribuie hotărâtor la ideea de bine şi frumos a celor vii;
  4. Trebuie să fie cerut ceva, ca să se poată da;
  5. Orice este s-a întâmplat dintr-o cauză;
  6. Nu are loc progres la infinit;
  7. Atunci se ajunge la principiile de drept, când cel care a fost primul dintre toţi, acela este Dumnezeu;
  8. Peste toate cele care sunt create, inclusiv peste gânduri, domneşte Dumnezeu; Zeu (adică Profet n.a.) este cel care hotărăşte cu dreptate în această viaţă: El răsplăteşte oamenii şi tot el îi pedepseşte;
  9. Mintea omenească nu este în stare să înţeleagă ideea perfectă a justiţiei Divine.” (Scrierile Eddice, Apud Carolus Lundius, Zalmoxis…, op. cit., p.179)

Între Doctrina zalmoxiană şi Dogma Teologiei Ortodoxe sunt similitudini cardinale.

Zamolxianismul este prima religie monoteistă, carpatină din lume, cea adevărată,  asemănătoare creştinismului Mântuitorului Hristos. Ortodoxia Hristică a conservat doctrina zamolxiană, înfiind o parte dintre sărbătorile şi ritualurile ei vechi.

„Neamul românesc este o sinteză biologic-spirituală a mai multor părţi care au intrat în compoziţia lui. Cele mai principale sunt: elementul dac, elementul get şi creştinismul ortodox. Când accentuăm elementul ortodox din firea românească, arătăm un motiv în plus pentru necesitatea ca neamul nostru să rămână pe linia ortodoxă dacă vrea să nu decadă din dacoromânism şi în general dintr-o situaţie superioară în una inferioară.” (Dumitru Stăniloae, Naţiune şi Creştinism, Ed. Elion, Bucureşti-2004)

Elementul geto-daco-român şi creştinismul ortodox sunt indisolubil legate firesc şi suprafiresc prin har şi sacra Tradiţie. Naţiunea dacoromână este comunitatea cea mai statornică, cea mai temeinică, fiind o comunitate de destin ortodox. Naţiunea şi naţionalismul sunt entităţi metafizico-mistice ale creştinismului ortodox.

Naţionalistul ortodox dacoromân vede naţiunea sa creştină ca pe un întreg, dorind ca fiecare credincios să-şi lege soarta sa – zelul religios de destinul naţiunii sale ortodoxe. „Nici o teorie filosofică nu are forţa să unifice gândurile şi aspiraţiile inşilor, cum le poate unifica o credinţă cu caracter religios. De aceea reuşeşte azi atât de admirabil Legiunea să ne salveze din dezagregare şi să ne ridice la starea înălţătoare a unei naţiuni: pentru că operează cu elementul religios.” (ibid., p. 120)

Naţionalismul şi elementul religios sunt înălţările profetice, aripile creaţiei harice.

„Menirea pe lumea aceasta a unui popor nu e aceea de a şti, ci aceea de a crea.”

(Nichifor Crainic, Sensul Tradiţiei, în <<Fiecare în rândul cetei sale>> Pentru o teologie a Neamului, Ed. Christiana, Bucureşti-2003, p. 28)

Doctrina zalmoxiană

„Dogmatica” zalmoxiană a fost reconstituită de Ioan Pachia Tatomirescu ca un Decalog. „1. armonizarea Părţii cu Întregul sacru; 2. trupul perfect presupune o minte desăvârşită; 3. trupul tânărului mesager către Zalmoxis (pur, perfect, viteaz), aruncat în trei suliţe, nu se incinerează, căci sufletul lui va veni la trup; 4. pregătirea pentru nemurire începe din pruncie şi se desăvârşeşte pe căi înţelepte, bellagines; 5. viaţa este veşnică pentru cel care o duce în acest chip; 6. aceasta presupune trăire cumpătată; 7. numai cine acceptă concepţia zalmoxiană privind raportul dintre parte şi întreg, suflet şi trup, este tămăduit de „medicii lui Zalmoxis”, care au depus jurământ de credinţă; 8. instruirea continuă şi vieţuirea după legile naturii; 9. educaţia trupului şi a minţii aduc cunoaşterea absolută; 10. Teocraţia, casta teologilor/ preoţilor sunt cei care oficiază cultul lui Zalmoxis.” (Apud Conf. univ. G.D. Iscru doctor în istorie, Traoco-Geto-Dacii Naţiunea Matcă din spaţiul carpato-danubiano-balcanic, Casa de Editură şi Librărie „Nicolae Bălcescu”, Bucureşti-2005, p. 49)

 Poruncile  zamolxiene

   „1. „EI EN!UNUL EŞTI! 2. Dumnezeu trebuie să fie cinstit! 3. Să I se aducă jertfe! 4. Părinţii trebuie să fie respectaţi! 5. Să duci o viaţă cinstită! 6. Să nu faci nimănui vreun rău! 7. Să i se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine!” (Scrierile Eddice, Carolus Lundius, Zalmoxis, p.179)

Teologia Ortodoxă, Decalogul

 „EU sunt CEL ce SUNT! 2. Să nu-ţi faci chip cioplit! 3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert! 4. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă! 5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ! 6. Să nu ucizi! 7. Să nu fii desfrânat! 8. Să nu furi! 9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău! 10.Să nu doreşti… nimic din câte are aproapele tău! (Ieşirea, 20,2-17)

        Theologia zalmoxiană

  1. „Dumnezeu însuşi a făcut cerul, pământul şi toate cele care se găsesc pe el, şi, ceea ce este nemaipomenit, a făurit omul, al cărui suflet l-a introdus în trup ca nemuritor, căci corpul poate fi prefăcut în pulbere” (ţărâna din care l-a făcut n.a.).

Theologia ortodoxă

La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul…Să fie luminători pe tăria cerului…Să mişune apele de vietăţi…Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor… Să facem Om după chipul şi asemănarea Noastră, ca să stăpânească…(Facerea, 1, 1, 14, 20, 24, 26)

  1. „Cei drepţi trăiesc veşnic împreună cu EL, în Gimle (partea sudică a cerului cu cel mai frumos templu şi cu cel mai strălucitor soare), acesta va dura cât timp vor fi focul, cerul şi pământul, iar cei nedrepţi sunt aruncaţi la zeii subpământeni…”

Vocaţia martiriului, „Cine moare înainte să moară, nu mai moare atunci când trebuie să moară!”

   III. „După trecerea sufletului din această viaţă, vor fi date răsplăţi şi pedepse în modul cel mai corect.” (Scrierile Eddice, Apud Carolus Lundius, Zalmoxis – Primul Legiuitor…, op. cit., p. 169-170,179)

Dogma Învierii

Omul este fiinţă cugetătoare, cuvântătoare, raţională, morală, creativă şi religioasă.

Omul deplin este trup şi suflet, trupul fiind instrumentul sufletului, organul de manifestare şi colaboratorul lui întru vederea mântuirii. Trupul nu există fără suflet, iar sufletul sălăşluieşte şi activează doar prin trup. „Fiinţa noastră postulează nemurirea sufletului şi existenţa unei alte vieţi, în care faptele omului să fie răsplătite după dreptate.” (Mitropolitul Irineu Mihălcescu, Teologia Luptătoare, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1994, p. 97)

Moartea fizică, psihică, spirituală şi religioasă este urmarea păcatului. „Printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea şi aşa a trecut moartea la toţi oamenii…”

(Sf. Ap. Pavel,  Epistola către Romani 5, 12)

Sufletul fiind spirit după despărţirea de trup, urcă la Judecata Mântuitorului Hristos şi va trăi mai departe prin conştiinţă potrivit răsplatei faţă de faptele săvârşite.

Apocalipsa zalmoxiană

„Lumea creată de Dumnezeu se află într-o relaţie trinitară, cu început, cu sfârşit, dar şi cu finalitatea celor drepţi şi a celor nedrepţi...Într-o zi această lume va dispărea prin foc.” (Eddice –Mythol, V)

La moarte pământul îşi ia sufletele sale, iar Cerul îşi adună sufletele sale, „şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor.”(Apocalipsa 20, 12, b)

Timp de trei ani într-o peşteră, Ialomicioara ori Polovraci, pe Muntele Sfânt – Kogainon, Coloana Cerului – Axis Mundi, s-a retras în trăirea asceto-mistică, prin golire de sine şi prin umplerea de divinitate, trezindu-şi sulfletul prin DĂRUIRE, atingând astfel nemurirea spirituală prin isihasmul carpatin prehristic.

   „Tot aşa şi acest munte a fost recunoscut drept sacru şi astfel îl numeau geţii; numele lui Kogayon, era la fel cu numele râului care curgea alături.” (Strabon Geographia VII, 3, 5)

La Romula-Reşca-Dobrosloveni-Olt s-a descoperit inscripţia getică cu numele Kogayon: „Mare e Zeul,/ Şi pretutindeni! Aşa să spună dacii,/ când privesc Kogayon!

Altă inscripţie s-a găsit în Heraclea-Bitolia-Macedonia, pe o placă de marmură grăieşte: „Invoc pe Domnul Suprem. Ochii Lui să privească spre mine din Cer!”

Omul get, iniţiat, a devenit Profetul mesianic, restauratorul moral-religios, literar, filosofic care l-a convins pe Marele Preot să facă cunoscută şi să împlinească Voia lui Dumnezeu, revelată lui. Astfel Marele Preot vede în Zalmoxis, pe Alesul şi Trimisul Celui de Sus, singurul care rămâne intermediar între Creator şi oameni.

„Zalmoxis este primul reformator al tradiţiei pretracice şi tracice. El este creatorul LIMBII ROMÂNE! El este cel care dă numele de român, şi nu Roma, acestui popor, de la myn = eu, personalitatea omului şi romyn = eu-l interior în care se dezvoltă potenţialul divin sau gena îndumnezeirii, înromânirii… Şi această înromânire se face până la venirea celui menit să facă trecerea către următoarea etapă a înromânirii care este, EDENTRACIA – Grădina Raiului trac pe pământ.”

(Sufletul Neamului Românesc, op. cit., p. 84)

EdenTracia – Grădina Raiul trac împlinită în EDENDACIA – Grădina Maicii Domnului – MARIA – VLAHERNA – CARPATINA, iar Cel menit înromânirii prin creştinismul ortodox, fiind Fiul Ei, Fiul DACIEI Mari – Mâtuitorul HRISTOS şi prin EL toţi Profeţii Hristofori geto-daco-români ai DĂINUIRII zalmaxiene VALAHE.

Zamolxis a zidit în tracul eu – myn, MINTEA (Mintia), mina de valorificare a eu-lui lingvistic, stabilind totodată multor elemente valorile lor chimice. „Toate organismele sunt făcute din oligoelemente, care sunt elemente chimice, alcătuind un tabel de 383 de elemente, în care primul este Onţiu, Onto, iar ultimul Trimiter, Mesia.” (p.85)

Genialul nobil get, enciclopedist Zalmoxis s-a desăvârşit ascetic şi mistic în astrologie-astronomie-teologie-filosofie-chimie, ajungând Rege, Mare Preot şi Profet.

După moarte a devenit Zal – Mox = Zeul Moş – Profetul cel Bătrân al Vieţii.

Legenda cu sclavul lui Pythagoras se certifică în sensul că, era sclavul tătălui lui, Mnesarhos. Sclav putea să fie şi nobilul şi prinţul. Herodot consemnează că Zamolxis a apărut cu mult înainte de Pythagoras. Deci, chiar cu câteva decenii bune. Raportul se inversează. Zamolxis i-a fost Magistru lui Pythagoras, nu invers.

Teoria lui Pythagoras prevede migraţia sufletului.

Doctrina lui Zamolxis vorbeşte despre Creator, Creaţie, Cosmos, Om,  Nemurirea sufletului, Cultul morţilor, Judecata de Apoi, Raiul şi iadul, Apocalipsa.

Zamolxis getul n-a fost Zeu!

   Zamolxis a fost/ este cel mai Mare Profet al lumii!     

   Zamolxis este primul ÎNAINTEMERGĂTOR al Mântuitorului HRISTOS!

       Păstorul dacic

    Noaptea pe munţi e înaltă, şi cerul spuzit e de stele./ Stau lângă foc în poiană şi-n juru-mi dorm oile mele/ Fluierul meu e tăcut, căci e ceasul de pace deplină/ Când căprioara coboară la apa izvorului lină/ Când şi cocoşii de munte vestesc miezul nopţii-nstelate/ Când şi berbecul de aur s-avântă în păşuni luminate.// Cerul întins e poiana albastră cu oi lucitoare/ Singur Zamolxis le paşte şi-n râul cu ape-n vâltoare/ El le adapă doar noaptea, ca nimeni să nu i le vadă/ Leul năprasnic şi Ursul zadarnic râvnesc după pradă.// Slobod ca steaua pe cer, rătăcesc eu din creastă în creastă,/ Oile să mi le pasc liniştite sub zarea albastră/ Mândra păşune de sus se întinde pe patria dacă/ Marginea albă de cer spre câmpia rodită se pleacă.// Stau lângă foc în poiană şi-n juru-mi dorm oile mele/ Sus în păşunea cea vânătă pasc acum turme de stele.” (Zorica Laţcu-Maica Teodosia, Poezii, Ed. Sofia, Bucureşti-2000)

      14 Februarie 2022

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Poetul basarabean: Lilian CUREVICI

Bat clopote

 

…Bat clopotele iarăși la biserici,

Voind să ne trezească somnul greu,

Voind să nu ne știe ca eretici,

Ci doar cu cea credință-n Dumnezeu.

Bat clopote ce strigă a durere

Răsună peste văi, peste coline,

Ce n-au uitat de cele vremuri grele,

Teroarea neagră-a cizmelor străine…

Bat clopote în dulcea Bucovină,

De se aude-n cel sărman Bugeac,

Bat clopote și-n biata mea Tighină –

E de ajuns, cât sânge s-a vărsat!!!

Să strângem brațul dur, ca și străbunii

Atunci, când pentru neamul meu luptau,

Doar astfel învingeau, bătând pe hunii,

Când spate-n spate paloșul țineau…

E timpul Deșteptării și Unirii

Al neamului de vremuri dezbinat,

Să-nalțe tricolorul României

Și-n cerul albăstriu basarabean!!!

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

I E R T A R E A

De ce să fiu iertat ? De ce să iert?  Pe cine si cum să iert ?

          Iertarea este un cuvânt complex si se referă la un sentiment de o înaltă spiritualitate,  foarte dificil de conceput in mintea oamneilor, greu de exprimat  prin viu grai, dar mai ales de a fi îmfăptuit, dovedit , in adevăratul sens al cuvântului pentru majoritatea oamenilor.

          Vrem  să fim iertați, pentru că fiecare crede că întotdeauna merită să fie iertat de Bunul Dumnezeu,  considerând că nu a făcut păcate de moarte ,… deci chiar dacă a greșit , după ce a făcut o spovadă buna , a primit dezlegarea duhovnicului , se crede că a fost iertat, se simte liber, descătușat de prejudecății, pentrucă așa gândesc  creștini  de azi, care știu  că iertarea este atributul lui Dumnezeu, -iertare – primită  pentru a dobândi Impărăția Cerurilor și mântuirea veșnică.

          Credincioșii vin la biserică și îi cer iertare lui Dumnezeu, dar oare au  deschiderea si un suflet curat pentru a primi si mai ales pentru a fi vrednici de iertarea dăruită de Dumnezeu ?

Merită să primească iertarea dacă ei  sunt ferm convinși ca nu au greșit cu nimic?

         Atunci de ce cer iertare?

 În conștiința fiecărui credincios  s-a inrădăcinat fraza prin care se roagă *: ne iartă nouă păcatele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri!” –   in Rugăciunea Domnească *Tatăl Nostru *

De foarte multe ori  – cei credincioși si alții,  de foarte puține ori,  vin la scaunul de spovadă să-I ceară  iertare Lui Dumnezeu  pentru păcate și greșeli recunoscute , uneori, debusolați, cuprinși de deznădejdea păcatului săvârșit,

 înverșunați împotriva aproapelui , alteori cu o nonșalanță și ipocrizie spun banalități în locul greșelilor adevarate,  pentru că nu știu ce inseamnă sacramentul spovezii.

          În perioada Postului Sfintelor Paşti, întreaga creştinătate  parcurge cu smerenie si evlavie Calea Sfintei Crucii, suferind şi preluând durerile Mântuitorului Isus Christos, etapă care provoacă  o stare de examinare și de cercetare a comportamentului personal, în ale cărei conştiinţă domneşte credinţa, dar mai ales dorința de iertarea greșelilor și  a păcatelor

De ce să fiu iertat?

          Este un adevăr, că  merităm să plătim pentru păcatele noastre. Problema este însă că plata păcatului este moartea. Dar Isus Christos a murit în locul nostru, din dragoste pentru noi, ca să nu fie nevoie să murim fără Dumnezeu.

          Pe Cruce,  Isus Chistos a luat asupra Sa toate păcatele noastre, plătind  pentru ele și astfel să avem cale liberă care să ne ducă la Dumnezeu

          Isus Christos oferă sfintele Sale patimi ca ispășire a păcatelor omenirii si ajută , pe toți, să trăiască o viață curată prin sfânta iertare a Sa

 De ce să iert?

Pentru că trebuie să ierți, ca să fii iertat !

 Iertarea primită pentru păcatele personale este  condiționată de iertarea celor care au greșit împoriva celui care cere iertarea lui Dumnezeu.

Iertarea izvorăște din iubire și numai cine iubește știe să ierte cu adevărat.

Valoarea și greutatea sentimentului de iubire este egală cu cea a dorinței desăvârșite a iertării

           Este greu să ierți?  Oare este greu să iubești?

 Cele două sentimente dovedesc măsura în care sufletul este incărcat cu credința  în suferințele calvarului si al răstignirii pe Sfânta Cruce a lui Isus Christos.

          Toți  păcătuim , cu toate acestea, Dumnezeu ne iubește. Asta nu înseamnă că iubește și tot ceea ce facem, însă ne iubește pe noi. De fapt, El iubește atât de mult omenirea încât a făcut posibil pentru noi să ajungem la Dumnezeu prin sacrificiul Fiului Său, Iisus Chistos.

           Dumnezeu ne iubește pe noi  creștinii și pe toții oamenii,  necondiționat  pentru că fiecare om din lume este important pentru Dumnezeu , indiferet de vârstă, rasă, naționalitate, aspect exterior, stil de viață  sau credința religioasă.

Aceasta dovedește dorința lui Dumnezeu ca oamenii să trăiască în comuniune, pentru a avea compasiune și milă față de cei nevoiași si suferinzi sau care se confruntă cu mari problemle de viață  

           Iubirea oferă dezlegare pentru a dăruii iertare celui care  a provocat suferință și deznădejde personală  

          Iertarea este un act de conștiință, dar mai ales un act  de credință în sacrificiul lui Isus Christos, pentru iertarea păcatelor si  a greșelilor omenirii.

         Iertarea trebuie să vină prin cuvinte , prin gesturi, comportament de prețuire față de cel considerat vinovat , IARTĂ-MĂ- cuvântul magic , trebuie spus din pură convingere  care să eruop ca un vulcan din  suflet

 IARTĂ-NE DOAMNE , Trebuie să cerem iertare tutuor celor față de care am greșit cu vorba,  cu gândul,  cu fapte dușmănoase , cu ură.
DOAMNE  TE ROG IARTĂ-I , trebuie să-I ierți pe toți cei care au greșit față de alte persoane, cu  vorba,  cu gândul,  cu fapte rele.

SFÂNTĂ TREIME , prin care trebuie să cerem iertare celor față de care am greșit, SFÂNTĂ TREIME,  prin care dăruim iertare  față  de toți cei care au greșit față de alte persoane.

 Trebuie să fie o eliminare a mugurelui, din suflet, care intruchipreaza ura, supărarea si imposibilitatea de a uita atitudinea celui care a greșit si vătămat prin cuvinte sau fapte o altă persoana care suferă  din acestă cauză.

          A rămâne in ură față de cineva, e semn că inima nu este deschisă pentru aproapele.

          Iar intr-o astfel de inima nu poate locui Dumnezeu. Și astfel, nu se poate oferii iertarea păcatelor

          Refuzul de a ierta păcatele aproapelui  este motiv care  zguduie din temelii credința, smerenia interioara și dorința de indreptare.

           In zilele noastre, a fi smerit nu echivalează cu a te lăsa călcat în picioare și a pierde  demnitate de creştin.

          Ştiut este un gând răspândit conform căruia smerenia ar fi o umilinţă netrebnică. Insă Cel care S-a smerit pe Cruce, cu mâinile şi picioarele găurite de cuie şi cu suliţa împunsă în coastă, smerenia cea adevărată, dumnezeiască, dăruită prin Răstignirea lui Isus

           Atunci când greşim faţă de cineva, ne cerem iertare pentru a restabili relaţia cu acea persoană. Iertarea nu este obţinută pentru că cel vinovat ar merita să fie iertat.

           Nimeni nu merită să fie iertat. Iertarea este un act al dragostei, îndurării- milei, şi harului. Iertarea este o decizie de a nu avea nimic împotriva unei alte persoane, în ciuda a ceea ce ar fi făcut rău pentru aproapele.
          Este foarte important să credem în Tainele Sfinte, să avem această putere a credinţei, să primim, într-adevăr, iertarea, binecuvântarea, mila şi dragostea lui Dumnezeu , pentru a dobândi şi singura Cale de a-L cunoaşte pe Dumnezeu de a insuși  Adevărul şi a  trăi Viața  

CUGETARE

ing. MIORIȚA SĂTEANU

Presedinte onorific Uniunea Femeilor

Cetățean de onoare al Municipiului Oradea

Membră in Forumul Ecumenic  al Femeilor Creștine din România

 

 

 

 

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

“CASA FRENŢIU”

         Inființarea Casei Rezidențiale *Casa Frențiu * a fost o cerință concertată si sușinută de necesitatea împlinirii unei realități indreptate, cu discernămât, prin prețuirea bogăției  părinților , rudelor si apropiaților nostri avansați pe drumul vieții , dar al căror suflet luminează de seninătatea experienței trăite, cu toate vicisitudinle si obstacolele vieții

         Idea a constituit-o gândul  luminat al  demersurilor  antemergătorului Episcop Martir  Traian Valeriu Frențiu, care apoi , prin eforturi conjugate s-a adeverit, a devenit realitate, ca o cunună a mănunchiului de  dorințe pentru a oferii vârstinicilor un lăcaș al paradisului  visirilor lor 

           Casa Frențiu este lăcașul destinat oamenilor pentru a-și găsi  liniștea si a trăii o bătrânețe cu înțelepciune, cu seninătate și cu bună înțelegere cu toți beneficiarii acestui *colț de rai pământesc*

           Acestă Casă Rezidențială nu este un azil, sau o casa de bătâni  ci , este o transpunere perfectă a vieții personale,  anterioare, trăită în singuratate, in claustrare, datorită imobilităților, in starea redusă de comunicare si vizitare cu membrii familiei si cu rudele si cu  apropiații , toate acestea sunt incadrate și susținute de posibilități ca locatarii să poată impărtășii,  cu alții, propriile idei si propriile sentimente; locatari ai cărori ochi scânteiază de bucurie, iar sufletul tresaltă de fericirea aprecierilor, încrederii acordate, serviciilor si dotărilor de care beneficiază pentru a-si satisface toate dorințele, abilitățile, gândurile si imaginația creativă

           Prin toate activitățile derulate in Casa Frențiu ”  este o preocupare continuă pentru asigurarea și  sporirea  gradul de confort , a servicilor oferite si mai ales a deservirii exemplare si pline de dăruire si întelegere a persoanlui care lucrează  in regim de permananță la îngrijirea corporală  si terapia medicala a beneficiariilor din acest așezământ și care,  fără, exagerare,  oferîă tuturor condiții de lux pentru viața zilnică plină de bucurie si liniște sufletească

            Proiectele  proprii elaborate pentru destinatarii lăcașului au menirea de a asigura  si a  stimulare continuu  capacitățile intelectuale, de a imbogăți cunoaștințele generale, de oferii mulțitudinea informațiilor, a evenimentelor zilnice, din domeniile :culturale, stiințifice si artistice

           Gradul de sporirea confortului, suținut in spațiile destinate viețuirii in bunaînțelegere cu toți locatarii sunt spațioase, luminate, încălzite si dotate cu aparatura necesară,  ca  toți locatarii să simtă belșugul de dăruire a celor care administrează acest lăcaș

            In cadrul  atelierelor, participanți își derzvoltă  abilitățile creatoare, toate abilitățile în domeniul artei plastice, a desenului, al recitărilor si al interpretării cântecelor romantice sau semnificative pentru sărbătorirea evenimentelor religioase, sau patriotice La toate aceste se adauga vizionări de filme si concerete simfonice sau al spectacolelor oferite de diferite ansambluri artistice 

            Pacea şi liniştea sufletelor , precum și bucuria întâlnirii, prin participarea la  eveniment a beneficiarilor și vizitatorilor centrului, a adus un farmec deosebit, o deschidere spre dialog, spre destăinuiri, spre poveşti nemuritoare păzite într-un colţ special al inimii. O inimă care a dăruit și mai dăruiește dragoste prin gânduri de ocrotire membrilor familiei

             În cadrul proiectului “Cetăţeni active la puterea a treia” organizatorii au desfaşurat un moment festiv , sub genericul

        “SĂRBĂTORILE TRADIŢIONALE DE PRIMAVARĂ IN LUMINĂ SI CULOARE

dăruit cu mare respect si ataşament – persoanelor vârstnice – locatarilor  din “Casa Frenţiu” al Episcopiei Greco Catolice Oradea  – director MIRUNA MOZA

        Sărbătorile tradiţionale DRAGOBETELE SI MĂRŢIŞORUL,,din cele mai vechi timpuri au fost motiv de  etalare a admiraţiilor şi sentimentelor faţă de  tinere fete şi   femei, care sunt inconjurate de  dragoste pentru că sunt  create să fie frumoase, atrăgătoare, tandre, trebuie să radieze de  voiosie, să aibă un comportament blând, inţelegător, să ştie să ocrotească, să se dăruie si să ofere dragoste si iubire.

          Trecerea in revista a activităților de care au beneficiat persoanele locatare in Casa Frențiu   au avut   scopul de a socializa şi a desfăşura  preocupării

creative, distractive prin  Ateliere de creaţie, Club de poezii si recenzii de cărţi,

clubul de cântece: Colinde, Pricesne,  melodii populare si de petrecere

  • Activităţile cele mai importante au fost realizate cu ocazia ZileI Internaţionale a

 Femeii – 8 MARTIE

  • Pentru pregătirea INVIERII DOMNULUI s-au incondeiat ouă pregătite de artistul

popular doamna Qvartal Margareta

  • Cu ocazia Zilei Naţionale a Limbii Române , un grup de poeti si recitatori au

oferit locatarilor un momet artistic foarte apreciat de persoanele vârstnice

  • Sărbătorirea Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice-1 OCTOMBRIE

s-a derulat printr- o expunere  din partea ing. Săteanu MiorIţa – privind valoroasa

 activitate desfăşurată in perioada activă a fiecărui locatar, multe mulţumiri

 si felicitări tuturor pentru profesia si dăruirea cu care au lucrat la locul de muncă 

  • Ziua Naţională a Drapelui României si apoi Ziua de 1DECEMBRIE – au

emoţionat locatarii prin cântecele patriotice si expunerile prof. Iliescu Doina privind semnificaţia celor 2 zile naţionale deosebit de importante pentru motivarea patriotismului în sufletul participanţilor, apoi intonarea de către toti participanţii a IMNULUI DE STAT AL ROMÂNIEI si a cântecelor patriotice care au inflâcărat sufletele prin acompaniamant  susţinut de acordeonul prof FLUIERAŞ IOAN

 

          După acesta informare a activităților realizate prin proiectul *Cetățeni activi la puterea a treia *am dorit în mod special să primi acceptul de a desfășura activități oferite tuturor celor care beneficiază de o viață minunată, ocrotită si asistată din Casa Rezidențială Casa Frențiu

           Apropierea de oameni prin proiectele derulare a oferit comunicare, destăinuiri, indrumare, incredere si bucurii, a fost încununată de aprecierea tuturor locatarilor, al personalui si în special al  doamnei director Miruna Moza  al  Casei FRENȚIU

 

COORDONATOR DR PROIECT

MIORIŢA SĂTEANU

Cetățean de onoare al municipiul Oradea

 

 

 

 

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , | Lasă un comentariu

VOCAȚIA

       De la începutul, începuturilor şi de-a lungul timpului,  oamenii se închinau, se rugau şi aduceau diferite jertfe către Creator, pentru că îi ajută şi le dăruiește o viață care să le ofere fericire.

        În Vechilul Testament, în Cartea lui Iona, găsim o relatare despre o corabie care  a fost surprinsă de furtună pe mare. Corăbierii, când au văzut pericolul, s-au înfricoșat şi au strigat fiecare la zeul lui. Mai târziu, ei au strigat într-un glas către Adevăratul Dumnezeu – Dumnezeul lui Iona – ca Acesta să aibă milă de ei, pentru ca să nu piară.
      Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan notează: „ fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

     „Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi,, al fiecărei făpturi omenești  indiferent de zona geografică în care trăiește, indiferent de limba pe care o vorbește , de vârsta şi de culoarea pielii , al fiecărei regn animal şi vegetal, sigur  un singur Dumnezeu este pentru toți si toate.

       Acum mai bine de 2000 de ani, Iisus a venit pe lume pentru ca fiecare dintre noi să Îl poată cunoaşte şi astfel să Îl înţelegem pe Dumnezeu în mod personal. Aceasta pentru că  numai Iisus poate da plinătate, împlinire vieţii şi poate dărui un sens în viaţă.

      Viața este un dar de la Dumnezeu. O dată pierdut acest dar, nu mai poate fi restabilit prin nici un mijloc omenesc.
Viața este o sursă de bucurie şi trebuie trăită în mod înțelept și nu după pornirile firii pământești, ci după voia lui Dumnezeu.

      Dacă viața noastră, a tuturor, este după voia lui Dumnezeu, toți trebuie să ne întoarcem spre  El pentru a spune: „Da, Doamne, vin să fac voia Ta!”.

Fiind împlinitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, inima, şi viața o încredinţăm în mâinile Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru.

            “Ferice de cel care își pune încrederea şi viața în Dumnezeu”.

Aceasta exprimă, în esenţa sa, ceva din harul înţelepciunii , al păcii şi a rodniciei lui Dumnezeu: este o realitate ce vine de la Dumnezeu ca o Taină Divină, ce reprezintă şi determină VOCAŢIA pentru consacrarea personală, ca o chemare a celor în care, viaţa trupului, mintea, inima şi spiritul  ard de iubire pentru Dumnezeu.

       Vocația , rămâne un mister care este alimentat de sacramentele Bisericii, în special euharistia şi pocăinţa prin acestea, vocaţia devine izvor de haruri cereşti, ceea ce  înseamnă pace, bucurie, inimă mare și curată, ca rezultat al  acordului desăvârșit dintre suflet şi Dumnezeu.

       Pentru că cei care aleg să se consacre sunt cunoscători şi știu că primesc tainele Divine prin glasul lui Isus care spune în Cartea Apocalipsului :„Iată, Eu stau la uşă şi bat; dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el”.

      Lângă  Dumnezeu, cei care tind către El, vor găsi cu adevărat fericirea şi vor afla pacea lăuntrică pentru că  El este calea, adevărul şi viaţa iar  cuvântul lui Dumnezeu va sălășlui,  fără încetare, în  sufletele  lor.

     Vocația este de natură spirituală asemenea credinței iar centrul vocației este rugăciunea.

Biserica, în înţelepciunea ei, modelul creştin prin excelenţă, a subliniat acest lucru de-a lungul timpurilor- încurajând vocația și profesarea voturilor, misiune aleasă, care este călăuzită de Harul primit de la Bunul Dumnezeu .

      Prin desăvârșirea lor , Împărtăşesc  viaţa lui Isus Christos , care aduce Lumina lui Dumnezeu într-o lume întunecată de păcat , Lumină  care este oferită la întâlnirea lui Dumnezeu cu Poporul  Său.

        Acesta este semnificația zilei speciale dedicate celor care au îmbrățișat vocația consacrării, este  o zi sfântă de sărbătoare pentru că, Mesia, Pruncul Isus, vine în Templul Său şi se întâlneşte cu Poporul lui Dumnezeu.

 Persoanele consacrate, preoţii, călugării, călugăriţele, fraţii si surorile, trebuie să ducă această lumină in lume, dat fiind faptul că impărtăşesc misiunea si viaţa lui Isus Christos

 În fiecare an, în lumea catolică, ziua de  2 Februarie este dedicată

ZILEI MONDIALE A PERSOANELOR CONSACRATE

Persoanelor consacrate, din toate comunităţile lumii catolice care au răspuns la minunata chemare, prin care au primit  dăruirea totală pentru cele 3 cerinţe care definesc drumul spre iubirea lui Dumnezeu respectiv:-

  • atitudini de conduită pentru a-și desăvârși menirea,
  • pentru a deveni slujitorii  Bunului  Dumnezeu prin credinţă , dăruire, smerenie, simplitate si bunătate .
  • devotamentul vieţilor dăruite cu totul lui Dumnezeu si fraţilor consacraţi.

Toate acestea au fost  obţinute prin lumina alegeri,   de a deveni persoane consacrate și definesc

  • promovarea, cunoașterea și aprecierea vieții consacrate de către întregul poporul a lui Dumnezeu.
  • Celebrarea împreună în mod solemn a faptele minunate pe care Domnul le-a împlinit în persoanele consacrate 
  • reflectarea asupra strălucirii frumuseţii divine dăruite prin Spiritul Sfânt în starea lor de viată- consacrata si a misiunii lor, de neînlocuit în Biserică și în lume.
  • Iubirea lui Isus să domnească în sufletul şi inimile celor aleși prin chemarea de către Dumnezeu.

           Cât de puternică este dăruirea și credința prin vocația  persoanelor  consacrate care oferă, lui Dumnezeu, o inimă plină de dragoste?

          Cât de mare şi pură este inima, lor, pentru că Dumnezeu şi-a găsit loc de sălaş în ea?

          Cât de mare este încrederea lui Dumnezeu faţă de inima oferită Lui,  astfel că a acceptat ca cei cu vocație să  găsească un loc în Inima Lui DIVINĂ?

         Chemarea la viața consacrată este o vocație specială, care ocupă un loc de cinste în Biserică,  deoarece persoanele consacrate desfășoară diferite servicii în domeniul formării umane și al îngrijirii celor săraci, în învățământ sau în asistența bolnavilor, nu consideră aceste activități ca scop principal al vieții lor, deoarece „contemplarea realităților divine și unirea asiduă cu Dumnezeu în rugăciune trebuie să fie cea dintâi și principala îndatorire a tuturor persoanelor consacrate”.

        Din secolele trecute, credința catolică a remarcat şi preamărit exemplul de bogăție spirituală a celor care prin vocație s-au dăruit în iubire lui Dumezeu: Sfântul Francisc de Assisi, Sfântul Anton de Padova , Sfântul Bonaventura, Sfântul Maximilian Maria Kolbe, Sfântul Padre Pio, Sfânta Clara de Assisi, Sfânta Rita, Sfânta Tereza de Lisieux, Sfânta Tereza de Calcuta şi mulți alţii foarte cunoscuți de către credincioșii catolici.

       Exemplul lor, pentru credincioși, este izvor de meditație, contemplare si dăruire in  credință, prin deschiderea sufletului spre o trăire a vieții în dragoste si în preamărirea bunului Dumnezeu, Atotputernicul Mântuitor.

       După cum îngerii îl slujesc permanent în spirit pe Dumnezeu, la fel şi sufletul si mintea  celor chemați , trebuie să se îndrepte fără încetare spre  Dumnezeu şi să cugete zi şi noapte la cuvântul lui Dumnezeu.

       Efortul pe care îl depun fraţii şi surorile , în comunităţile din care fac parte, la locul de muncă ori în alte împrejurări, prin exemplul lor de viaţă, au ajutat pe mulţi oameni să să apropie, prin credință si rugăciuni, de Dumnezeu

       Persoanele consacrate investite ca preoți,  oferă cele mai prețoase si seminificative invățăminte, prin predicile Sfintei Evanghelii,  pentru a consientiza și   reține in special plidele pline de sfaturi și dăruire din viata lui Isus Christos. Cercetează pe cei bolnavi si se apleacă spre patul celor suferinzi pentru a-i mângâia și sta de vobă cu ei răbdare si  cu dragoste, oferindu-le ajutorul așteptat de la Bunul Dumnezeu

          Vocația preoților, prin  intelepciunea unui minunat spoveditor și inspirat indrumator, conduce la vindecare sufletelor si la corectarea greșelilor credincioșilor care iși destăinuie prin spovadă  greutățile si suferințele vietii lor. Deasemenea călăuzesc pașii laicilor spre credința adevărată, care prin  pacea sufletului, reculegere si evlavie să-i conducă spre mântuire si viața vesnică

        Misiunea cu care persoanele consacrate sunt înzestrate prin vocație,  aduce pacea  si linişte sufletească,  definește conştiinţa de a împlini Harul dăruit, pentru ca  să erupă ca un  vulcanul de dragoste faţă de Dumnezeu, iar  curcubeul care va vesti pacea  să  se reverse cu dragoste peste toţi cei încredințați slujirii prin credință.

Credincioșii catolici vor  învaţa ce înseamnă să îl cauţi pe Dumnezeu şi să îl găseşti, aceasta pentru a  trăi cu Dumnezeu şi a trăi  pentru Dumnezeu.

        Fie ca Bunul Dumnezeu să  aibă, în veci, în paza sa  pe toți în care  a învestit vocația spre viața  consacrată.

ÎNTOCMIT

Ing.MIORITA SATEANU

Presedinte onorific Uniunea Femilor Bihor

Cetățean de onoare al Municipiului Oradea

Membră in Forumul Ecumenic al Femeilor Creştine din  România

17 IANUARIE 2021

 

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Eminescu și Cavalerii de Clio

Omagiu orădean

Prof. univ. Dr. Mircea POPA

Fiecare dintre noi avem o patrie și un loc al nașterii care ne fixează locul într-o comunitate și într-o succesiune de generații din care facem parte. Cel mai bine a definit acest loc poetul Nichita Stănescu atunci când a spus că Patria lui este Limba Română.

Și noi toți care vorbim limba română aparținem acestei Patrii înnobilate de scrisul lui Eminescu, Arghezi. Barbu,Goga, Bacovia, Nichita și toti suntem datori să ne aducem mica noastră contribuție la cinstirea locului, limbii , istoriei și culturii naționale,

Iar ceea ce face dl. col. Moșincat cu această Bibliotecă a cavalerilor este un act de credință și slujire devotată a intereselor naționale, aducând pe toți fiii Bihorului, risipiți prin toate plaiurile și văile țării, sub același stindard de muncă și solidaritate comună, spre a ne cunoaște mai bine lumea din care venim și încotro ne îndreptăm.

Fără sentimentul apartenenței la pământul strămoșesc și la istoria noastră zbuciumată, n-am fi decât simple frunze bătute de vânt. De aceea e nevoie să rămânem în frunzișul mereu tânăr și viguros al copacului tradiției naționale, deoarece numai acolo putem rodi, putem înverzi și înflori, într-o comunitate și solidaritate de gânduri, idei, și perspective comune.

Fie ca Ziua Culturii Naționale să ne aducă din nou, umăr lângă umăr, într-o construcție comună, trainică și durabilă!

În categoria Articole, Autori | Etichete , , | Lasă un comentariu

CONTINUITATE, RECUNOȘTINȚĂ ȘI ETERNITATE CULTURII ROMÂNE!

  Ionel MARIN

Ziua Culturii Naționale se sărbătoreşte în majoritatea localitățile din țară, la Chișinău, Cernăuți și în comunitățile de români din Europa, SUA, Canada, Austraia, în alte zone din lume, prin manifestări fizice şi online, în funcţie de starea pandemică actuală. ,,Sus Naţia!” Spiritul lui Eminescu, nevoia de Eminescu este reală şi benefică pentru cultura română şi poporul român pe care l-a iubit cu toată fiinţa sa.

Este al doilea an când Asociaţia cultural-umanitară Bogdania din Focşani sper şi ultimul an în care ne manifestăm, online, dragostea şi ataşamentul nostru faţă de cultura română. Împreună cu Biblioteca municipală „Elena Lahovary” din Adjud, directoare Prof. Tatiana Valea, aducem în memoria noastră scriitori de valoare internaţională şi o recunoştinţă aparte faţă de toţi cei care au contribuit la creşterea patrimoniului cultural românesc, la cunoaşterea, răspândirea şi îmfrumuseţarea limbii române, comoară nepieritoare a neamului.

Dintotdeauna poeţii, scriitorii, pictorii, sculptorii, muzicienii şi toată galeria de artişti consacraţi ori amatori, au adus contribuţii la promovarea valorilor şi tradiţiilor culturale româneşti, la înălţarea altarului sfânt din sufletul nostru mereu încercat şi mereu primind lumina continuităţii şi mântuirii. Cultura, flacără vie a unui popor, matrice a identităţii naţionale cuprinde: valori, norme, atitudini, convingeri, obiceiuri, nevoi spirituale, etc. Prin educaţie, cultură omul devine mai puternic, mai înţelept, liber şi stăpân pe destinul său.

Din galeria oamenilor de cultură amintesc: Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Marin Preda, Ion Creangă, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Simion Mehedinți, Mircea Eliade, Constantin Noica, Constantin Brâncuşi, George Enescu și lista este foarte mare, impresionantă şi mereu se adaugă noi nume, acesteia. Creatorii limbii române au aprins şi întreţinut flacăra candelei iubirii şi dăinuirii într-u frăţie şi armonie. Printre aceştia se numără şi inegalabilul poet Mihai Eminescu. Astăzi, 15 ianuarie 2022 se împlinesc 172 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei românești. A fost şi prozator, dramaturg, filozof, cugetător și strălucit gazetar. De aceea filosoful Constantin Noica l-a numit pe Eminescu: ,,omul deplin al culturii româneşti”. Eminescu, omul universal, ,,românul absolut”, este încă ,,expresia integrală a sufletului românesc”, după cum afirma savantul Nicolae Iorga.

Mihai Eminescu a rămas viu în inimile noastre, flacăra vie a neamului nostru. Prin creaţiile sale nemuritoare, dăruirea până în ultima clipă pentru naţia română, rămâne un strălucit exemplu pentru noi şi pentru generaţiile viitoare. Eminescu ne-a luminat viitorul, ne-a învăţat ce înseamnă veşnicia. În toată ţara, dar şi pe plaiurile mioritice există o puternică forță creatoare, mulţi scriitori care fac cinste Vrancei, literaturii şi culturii contemporane. Se impune ca necesitate creşterea respectului faţă de oamenii de cultură români, a dragostei faţă de cartea românească şi de valorile româneşti din toate domeniile de activitate.

Revista de cultură „Bogdania”, intrată în anul al zecelea de existenţă, a cuprins în paginile sale numeroase articole, creaţii literare şi documentarii cu referire la istoria şi cultura română. Şi prin cele zece ediţii derulate ale Festivalul-concurs internaţional de creaţie literară Bogdania, am stimulat pe tinerii creatori români de pretutindeni să contribuie la cunoaşterea, răspândirea şi afirmarea literaturii şi culturii române în lume. Şi în acest an continuăm cu proiectele Bogdaniei şi cred într-o revigorare a culturii române și în afirmarea identităţii şi conștiinței naţionale, româneşti. Vă mulţumesc dvs., domniilor voastre pentru slujirea permanentă şi la cote înalte a literaturii şi culturii române şi vă asiguer de toată dragostea şi admiraţia mea şi a colectivului revistei Bogdania. Multă sănătate, putere de muncă şi de creaţie în demnitate şi frăţie. Doar îmbrăcaţi în iubire şi strivind răutatea vom putea trăi în armonie şi fericire. Dumnezeu să ne ajute!

De ziua Culturii Române primiţi  un călduros şi frăţesc LA MULŢI ANI!

 Sus naţia română!    

Ionel MARIN (scriitor) – Redacţia revistei Bogdania- Focșani, 15 ianuarie 2022

În categoria Articole, Autori, Evenimente | Etichete , , | Lasă un comentariu

MESAJE – de ZIUA CULTURII NAȚIONALE

ȘI NEW YORK-UL CREDE ÎN FARMECE

– SANDA WEIGL O READUCE PE MARIA TĂNASE PESTE OCEAN

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, ICR New York prezintă, în premieră, sub titlul ”I Still Believe in Magic – Sanda Weigl Sings Maria Tănase” / „Eu tot cred în farmece. Sanda Weigl cântă Maria Tănase”, o producție video originală ce evocă una dintre marile întâlniri culturale româno-americane: aceea dintre o cântăreață excepțională și un oraș excepțional. Materialul, cu o durată de cca. 20 de minute, va fi difuzat pe canalele social media ale Institutului (Facebook, Instagram, YouTube) începând cu 15 ianuarie, ora 21:00 (ora României). Simultan, producția video va fi prezentată și pe canalele de social media ale Ambasadei României la Washington.

În 1939, cu ocazia participării României la Expoziția Mondială, Maria Tănase a oferit, la New York, o serie de concerte care au sedus publicul american și i-au relevat clasa internațională. Decenii după ce impresionantul pavilion românesc ridicat în Flushing, Queens și rezonanțele când aprige, când exuberante, când sfâșietoare ale melodiilor Mariei Tănase s-au estompat din memorie, solista de origine română Sanda Weigl și muzicienii nipono-americani Shoko Nagai (pian, acordeon), Stomu Takeishi (bas) și Satoshi Takeishi (percuție) încearcă să readucă spiritul legendarei artiste în inima metropolei newyorkeze. Ilustrate cu imagini ale locurilor pe unde a trecut și cântat Maria Tănase la New York, vechile melodii, cum sunt „Lume, lume”, „Mi-am pus busuioc în păr”, „Până când nu te iubeam”, „Bun îi vinul ghiurghiuliu”, rearanjate și metisate cu stiluri contemporane de cei patru muzicieni pasionați de melosul foclorului urban românesc, se suprapun peste ritmurile sonore și vizuale ale marelui oraș, ca o reîn-toarcere, magică, a faimoasei soliste în orașul pe care l-a cucerit cu decenii în urmă.

Destinate atât comunităților românești din America de Nord, cât și publicului american și internațional, piesele sunt prezentate cu subtitrare în limba engleză, pentru a păstra intact mesajul lor original.

Sanda Weigl, binecunoscută publicului newyorkez pentru recitalurile de la Cornelia Street Cafe, Joe’s Pub, BAM Cafe, The Neue Galerie, The Kitchen, Drom sau Barbès, reuşeşte să fie un extraordinar promotor al muzicii tradiţionale româneşti şi lăutăreşti într-o nouă interpretare. Sanda Weigl s-a impus pe scena internaţională prin vocea sa unică, a cărei susţinere constituie o garanţie de succes și vizibilitate. În prima parte a carierei, solista a colaborat cu interpreţi și regizori de teatru renumiți precum Robert Wilson, Luc Bondy sau Juergen Flimm, la Schiller Theater din Berlinul de Vest. Stabilită în New York din 1992, Sanda Weigl a câştigat rapid aprecierea publicului american, dar și pe cea a criticilor, ca urmare a seriei de concerte susţinute în săli prestigioase din metropola americană.

***

I STILL BELIEVE IN MAGIC: SANDA WEIGL SINGS MARIA TĂNASE / TOT MAI CRED ÎN FARMECE: SANDA WEIGL CÂNTĂ MARIA TĂNASE

Un documentar muzical de Alex Boda și Ionuț Văcar

Voce: Sanda Weigl

Cu: Shoko Nagai (pian, acordeon), Stomu Takeishi (chitară bas), Satoshi Takeishi (percuție)

Scenariul și regia: Alex Boda

Imagine și editare video: Ionuț Văcar

Sunet: Ionuț Văcar

Versiunea engleză a versurilor: Andreea Iulia Scridon

O producție originală a Institutului Cultural Român de la New York, ianuarie 2022

Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR New York pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-ul Institutului:

Facebook: https://www.facebook.com/RCINY/

Website: https://www.rciusa.info/

Instagram: https://www.instagram.com/romanianculturalinstituteusa/

Twitter: https://twitter.com/RomanianY

YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCVC1AC-TWeHLtaFjVXOlOtw

Raluca CIMPOIAȘU, New York, 12 ianuarie 2021

DP, LIGA CULTURALA Mesaj 15.01. 2022 Ok

La mulți ani români!

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori, Evenimente | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

ȘI DACĂ…

EMINESCU, cântat de orădeni

Volum cu o frumoasă dedicație pentru familie.

Tuturor creatorilor ce se înalță spre Luceafăr,

Onorul Cavalerilor de Clio

15.ianuarie 2021

PROGRAM-INVITAȚIE: 17 IANUARIE 2022, ORA 17.00

În categoria Articole, Autori, Evenimente | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

LUCEAFĂR DRAG

Melania RUSU-CARAGIOIU (CANADA)

„LUCEAFĂR DRAG” – POEZII INCHINATE LUI MIHAI EMINESCU

„DE MIC COPIL PĂDURI CUTREIERAM”

(Poem citit la Cenaclul de la Consulatul Român din Montreal-Canada, moderator consulul general Victor Socaciu. St. Constant, ianuarie 2017)

 

Trăit-a pe acest pământ

Un lujer mic de floare

Fugea cu buclele în vânt

Și surâdea în soare.

 

Vorbea cu toate, într-ales

Pe limba lor ciudată

Ele-i șopteau c-au înțeles,

De fiecare dată.

 

Și gâzele și moși bondari

Și culbecii cu coarne

Și flori albastre, nuferi mari

Râdeau, să se răstoarne…

 

Dar cel băiet crescu ușor

Zeifir de primăvară

Lângă „conacul” cu pridvor

În cel capăt de țară.

 

Și-acuma-l chemau depărtări.

Nu mai era de-o schioapă

Și ochii lui cătau spre zări

Spre visele ce-adapă.

 

Vacanțele erau un semn,

Codrul era aproape,

Dorul de ducă un îndemn

Spre irizări de ape.

 

Codrul cel falnic îl chema

Sub poala lui cea verde,

Iarba covor îi impletea

În umbra ce se pierde.

 

Mergea gândind la ce-i frumos

Urcând către izvor

Iar vântul fluiera voios;

Păsări oprind din zbor.

 

Și pasul când îl înturna

Mai plămădind un vers,

Iar lângă lac se așeza

Gândind la-al vremii mers.

 

Odată visul împletit

Cu dorul către lume.

Acel Făt, cel Frumos ursit

Plecă spre soare-apune.

 

Multe-a văzut în calea lui

Și saltimbanci și stele

Dar dorul cald al codrului,

Potecile cu iele.

 

L-au tot chemat la ele iar

Și sufletu-i era de jar;

L-ademeneau codrii străbuni

Un lait motiv, spre ei, spre lumi.

 

 

FEERIE

 

Leagăn de nuferi,

Licăr de pleoape,

Roate de ape.

 

Nisip sub trestii

Prefiră valul,

Raci sapă malul.

 

Vânt de prin sălcii

Parfum încarcă,

În mica barcă.

 

Plutiri de văluri

Pe corzi de liră,

Visuri înșiră.

 

La mal s-alină

Struna iubită,

Dormi fericită!

~,

 

FLORILE TREC

 

Florile trec,

Ca visul de vară,

Şi nu se-ntorc, iară;

Anii-mi petrec…

 

Apele fug

În ochii tăi verzi,

Luceferi visezi

Inimi pe rug!

 

Nu pot să plâng.

Ploile – mi susură,

Vântul îmi murmură;

Inima-mi strâng.

 

Crini îți şoptesc

Sânului, dor,

Şi anilor…

Mă ispitesc…

 

Cade din nor

Luna deşartă,

Prin zarea spartă;

Cutezător!

 

Florile trec,

Anii-mi petrec…

Apele fug:

Inimi pe rug…

 

Nu pot să plâng

Inima-mi strâng

Crini îți şoptesc,

Mă ispitesc…

 

Cade din nor

Cutezător…

 

 

CÂNTECUL LACULUI

 

 

Flori de nufăr, în potire, strâng al murmurului val,

Ştimele, fără de număr, încing horele pe mal.

 

Visul lunecă pe ape, căutând tihnit liman,

Frunzele, a pădurii pleoape, ostenite, adorm pe ram.

 

Sub al paşilor de zână, foşnind în măruntul dans,

Iarba cântă în surdină, cu al stelelor balans.

 

Pe a lacului mătase, sub al farmecului dar,

Lebedele, în gondole,lasă valuri de cleştar.

 

Luna, pletele-şi resfiră peste ape şi-ntuneric,

Smălţuindu-le-nsmaraldeşi-n sclipiri de vis feeric.

 

Toate sunt ca altădată, pe cel lac cuunde line,

Şi pe-aripi de libelulă, pleacă doruri… către tine…

 

 

LUMEA MEA DE VISE

 

Unde-i lumea mea de vise?

Măîntreb cu glasul stins,

Unde-s florile ucise?

Unde-i lacrima din plâns?

 

Au zburat cu frunza…, toamna,

Şi cu ghiocei în păr…

Numai luna, numai doamna

Le-a văzut într-adevăr …

 

Cerc sà le găsesc, zadarnic;

Ele s-au ascuns în neant,

Sub al brumelor zăbranic,

Al temutului Garant.

 

Pleacă lumea mea de vise

Cum pier florile ucise…

 

 

FLOARE ALBASTRĂ

 

Unde eşti tu, floare albastră,

Floarea nopţilor cu stele?

Te-ai ascuns în umbra lunii,

Zână a visurilor mele…

 

Floare albastră, floare albastră

Cu privirea de cicoare,

Umbra degetelor tale

Se ascunde-n stropi de soare.

 

Floare albastră, strop de mare,

Eşti când veselă, când tristă;

Treci prin lume ca o boare

Diafană, prin ponoare…

 

 

FORMĂ ȘI DEZAGREGARE

 

Azi m-am născut din infinit

Şi parcă vin deaproape,

Sau ceţuri m-au acoperit

Cuferestre de ape.

 

Păşesc peste nisipul greu.

Alb, presărat cu sare

Şi simt că neantul e al meu :

Aer, pământ şi mare.

 

Oglinda soarelui sus pus

Îmi urmăreşte umbra.

El da, Eu încă n-am apus,

Dar îi încalc penumbra.

 

Când zbor ca un meteor stins,

În prag de disipire,

Se-opreşte – n loc timpul învins

Sub neagra mea privire.

 

Dezagregat, m-am tot pierdut

In căi fără de ştire…

Dintr-o scânteie-am înviat

Cu foc de nemurire.

 

 

BALADA DULCELUI MIHAI

 

Un licăr de pleoape

În sfintele ape,

Spre ceruri privire

Și spre omenire.

 

Drag al meu Mihai,

Pe un plai de rai,

Ai cântat izvoare –

Românie -n soare.

 

Ai plans cu alean

Dorul unui neam,

Greul ce-l adastă

Sub cea aspră castă.

 

Gândultău de aur

Ne țesea tezaur…

 

Azi sclipesc pe cer,

Și nu efemer,

Versurile tale:

Steme din paftale.

 

Și iarăși, bădiță,

Cânt de poieniță,

Ziceai din caval

Seara de pe deal…

 

N-ai uitat nimic

Din păsul meu trist.

 

Tot ți-am zis și-mi zic:

Cine nu te știe?

Plans și voioșie!

O lume te cheamă

„Mult poet, de seamă”

 

Aur și palate,

Mândre nestemate –

Versurile tale:

Cânt și osanale.

 

Când mă uit în carte

Mă chemi de departe

Să te cautanume

Cum zbori peste lume.

 

Nume de luceafăr,

Nume din plai sfânt,

Nume cântat veșnic

În cer, pe pământ…

 

Scris-au cronici multe

Despre versul tău;

S-au speriat ciocoii

Și te-au dat la rău,

Dar mintea ta caldă,

Ca o mângâiere,

Nu le-a dat putere

În mârșava vrere !

 

Te-au răpus, trădalnic,

Dar ești viu și falnic,

Mândrul meu Mihai,

Bradul de pe plai;

Bardul de pe plai,

Soareîn lume,stai !

 

Bădie Mihai,

Cel mai falnic crai,

Tu, grijă să n-ai !

Te-‘orcânta din nai

Plaiurile tale,

Doinele din vale,

Și din lumea toată,

„Stea prealuminată !”

————————————-

Melania RUSU-CARAGIOIU, Montréal, Canada, 2006 -2022

 

 

 

În categoria Articole, Autori, Evenimente | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Ziua Culturii Naționale

EMINESCU

Prof. univ. Dr. Mircea Popa

Cultura unui popor este bunul cel mai valoros cu care o națiune și un popor poate sta în fața umanității. Cu cât numărul scriitorilor, savanților, muzicienilor, artiștilor, inventatorilor,  arhitecților și a oamenilor de știință, recunoscuți pe plan mondial este mai mare, cu atât poporul acela este răsplătit de recunoștința și admirația lumii întregi. Nume ca Eminescu, Enescu, Brâncuși, Iorga, Emil Racoviță, Titulescu,  Creangă, Caragiale, Nichita Stănescu,Mircea Eliade, Aurel Vlaicu, Traian Vuia,  Coandă și alții mai mulți au intrat de multă vreme în circuitul universal al valorilor, fiind prețuiți  și tratați ca bunuri ale umanității, cu trimiteri și raportări directe la viața și activitatea lor.  Când în 2010, Parlamentul României a luat hotărârea de vota o lege prin care să se ofere națiunii noastre o zi de prețuire a acestor nepieritoare valori, opțiunea membrilor acestuia s-a îndreptat spre ziua de 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului nostru național, recunoscut ca autentic și original geniu romantic, posesor al unei vaste culturi și reformator al limbii poetice românești.

A trăi și a viețui în Eminescu a devenit de atunci un mod românesc de a percepe lumea, de a ne raporta la valorile celorlalte popoare, de ne scruta adâncimile inteligenței și bogăția spirituală de gânduri și idei. A trăi și a viețui în Eminescu înseamnă mai multă responsabilitate față de tine și față de semeni, mai multă exigență, mai mult efort creator. Exemplul pe care ni l-a dat Eminescu a fost unul a unei permanente depășiri, a unei vieți puse în serviciul celorlalți, atestând prin exemplul personal năzuința de a atinge și satisface aspirațiile cele mai intime ale neamului său, identificându-se cu acesta în năzuința spre mai  bine și spre frumos, spre atingerea nivelului celui mai înalt de înțelegere a fenomenelor lumii reale, de a le corela și organiza după modele proprii, spre a le înnobila prin propunerea altor paradigme și semnificații.

Cunoașterea profundă a trecutului neamului, apelul la marile lui personalități, transformate în modele de conduită umană (Mircea, Decebal, Ștefan, Horia), stăpânirea nuanțelor celor mai fine ale limbii, percepția rafinată a sunetului ei particular, intuirea adâncilor semnificații care stăpânesc gândirea filosofică umană, a câmpului cosmogonic al lumilor exterioare și interioare, aspirația spre libertatea și independența neamului, neacceptarea asupririi omului de către om, a nesocotirii  valorilor individuale și colective ale popoarelor, năzuința intimă spre perfecțiune și rotunjire creatoare au fost doar câteva din ideile și năzuințele care i–au caracterizat armonia personalității, care i-au făcut pe contemporani și urmași să-i admire și să-i  consfințească genialitatea gesturilor, amplitudinea  aspirațiilor.

Mergerea spre izvoare, spre arhetipuri și arhaitate, spre autenticitate și complexitate ideatică a însoțit  afirmare sa în lume, de la copilul Ipoteștilor, la elevul strălucit al lui Aron Pumnul de la Cernăuți, la dorința validării principiului călăuzitor al unei latinități tutelare din Mica Romă blăjeană, la organizarea congresul tineretului universitar românesc din întreaga lume,  chemat să vină la Putna pentru a-și defini viitorul în raport cu principiile naționale generoase fixate de Ștefan cel Mare.

A urmat slujirea învățământului național, din postura de revizor școlar, a cufundării cât mai adânci în cultura neamului, în poziția de bibliotecar la Iași,  a înțelegerii  superioare a rostului teatrului național  ca  școală a caracterelor, a practicării unui jurnalism militant,  pus în serviciul celor mulți, prin gazetăria de la „Timpul”. Au fost doar câteva din etapele unei vieți, în care s-a zidit pe sine în folosul altora. „Omul cel mai deplin al culturii românești”, cum l-a caracterizat Noica, n-a acceptat asuprirea socială și națională, fiind un glas al libertății și al  zborului neîncorsetat  al  ființei umane spre împlinire și autodepășire. Imaginea studentului vienez, pătruns de menirea socială și politică a „României June”, a ieșeanului împărtășind țelurile nobile ale „Junimii”, a gazetarului de la „Orientul”, dornic să colinde spațiul transilvan pentru a aduna folclor, a membrului societății „Carpații”, protestând împotriva rapturilor teritoriale, apărător devotat al cauzei Transilvaniei și Bucovinei natale, sunt elemente care au perpetuat și fixat în timp imaginea luminoasă și pură a unui Eminescu, aflat  de fiecare dată în fruntea acțiunilor celor mai progresiste ale momentului, a unui Orfeu dezlănțuit, deschizând cu lira lui de aur, precum în neuitata Doină, calea generațiilor viitoare. De la frumosul elogiu adus înaintașilor din Epigonii, la acerba critică socială din Scrisori, până la stările de purgatoriu moral și atemporal din Odă în metru antic, de ridicare în sferele unei cosmogonii  ideale, într-un permanent și fructuos dialog cu Eternitatea, din La steaua, din Luceafărul sau Memento mori, Eminescu arată lumii aceeași imagine de tânăr voevod și mag călător printre stele, dar care nu-și uită nici îndatoririle pământene, la fel ca Toma Nour din Geniu pustiu sau răzvrătitul din Impărat și proletar, scoțând la iveală perpetua strălucire a spiritului tânăr dornic de schimbare, de purificare, de ridicare a neamului la altă treaptă și la altă condiție socială.

În ciuda tuturor piedicilor și opreliștilor, El traversează apele albastre ale celestrității, înfruntă cu curaj oprobriul public și indiferența confraților, și, ca un nou Hyperion, se pune în slujba slujirii unui ideal omenesc superior, în limitele unei misiuni asumate în planul existențial, și dincolo de îngrădirile acestuia. Exemplaritatea operei  cheamă lumea de azi cu îndemnul „Veniți și luați lumină!”, în așa fel, ca trăitorii clipei de față,  să despartă apele de uscat, și să se lase în voia spiritului de dreptate eminescian. E timpul, ca măcar de Ziua Culturii Naționale, să ne purificăm și într-armăm sufletul și mințile la bătaia de aripi a celui fără de moarte, spre a ne înțelege mai bine menirea, respingând cu mai mare hotărâre fariseismul, minciuna, ipocrizia, impostura, falsitatea, hoția, nesocotirea dreptului Celuilalt, nelegiuiri și malformații care ne-au invadat viața,  ținându-ne prizonierii mediocrității  și lașității.  Sunt doar câteva din punctele testamentului pe care ni le-a lăsat El, ca precepte imprescriptibile ale unei opere ce-și dezvăluie, mereu și mereu, și încă și încă,   valoarea  și perenitatea.

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Eminescu – serbarea existenței

 

Claudiu Dumitrache

Se cunoaște faptul că România are un ritm interior puțin neînțeles, atât din trecut, cât și din prezent – din exterior, rămânând la înțelegerea fiecăruia, după experiența proprie a vieții, despre ce înseamnă a fi român. Dar acest ritm este firesc oricărui om, de fapt, chiar dacă uneori e mai anevoios. Poporul român a izvorât din tainele creștine, pe care unii le-au primit cu smerenie, bucurându-se („Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” – Ioan 20,29), dar pe care alții le-au cercetat, rezervându-și mai mult timp de meditație asupra rădăcinilor și fiind nevoie să experieze tainele ceva vreme („Pentru că M-ai văzut ai crezut.” – Ioan 20,29). Așa cum spune acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, „modernitatea este construită pe tradiție”, iar cine se aventurează în modernitate fără să cunoască tradiția, rătăcește și nimic nu află. Nici sfinții nu au fost cu toții sfinți din primii ani ai vieții, ci au ajuns să fie astfel datorită experienței sacrului, experiență care a fost mărturisitoare, unii murind pentru credința lor și devenind eterni în Cer, dar și pe Pământ.

De Ziua Națională a Culturii Române avem de înțeles un simbol puternic, un mesaj profund a ceea ce înseamnă a fi român. Acest mesaj este însuși Mihai Eminescu, a cărui serbare de existență este Ziua Națională a Culturii Române – 15 ianuarie. Reprezentant al culturii, misticii, spiritualității, limbii și gândirii române din ultimele secole – Eminescu este acum exemplul fiecărui cetățean care-și asumă calitatea de român într-o țară a diversităților. A fi român, după viața lui Mihai Eminescu, înseamnă a te îndoi, a cerceta și a nu crede tot ce vezi și auzi. A fi român înseamnă a fi sceptic, analitic, căutător al adevărului. Ascensiunea sau tranziția aceasta, de la scepticism sau rătăcire la mărturisire, este firească fiecăruia dintre noi, care căutăm să pătrundem în esențele a ceea ce suntem, să aflăm ce suntem chemați să devenim. Ori că citim Sfânta Scriptură, ori Filocalia sau Patericul, ori viața Sfântului Daniil Sihastrul cu a lui Ștefan cel Mare, ori a Brâncovenilor sau a lui Neagoe Basarab, vom înțelege același lucru – suntem chemați să devenim eterni, să fim lumină, afirmând:

creștinismul nu a apărut prin decizia vreunei autorități pământene și nu poate fi limitat ori interzis de vreo asemenea autoritate (acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, în „Crăciunul – primenitorul și izbăvitorul firii”, regal-literar.ro, 24 decembrie 2021).

Ca să înțelegem mai cu seamă ce înseamnă a fi român, să putem primi această cunoaștere, gratuit, evitând prea multă rătăcire, fiind un privilegiu de care ar trebui să profităm, e necesar să-i parcurgem ascensiunea gândirii lui Mihai Eminescu, pe care, dacă o vom înțelege așa cum este, vom ajunge să spunem, și noi, asemenea lui Grigore Vieru: „Acum nimeni nu mă poate minte”. Această trecere, de la profan la sacru, se datorează unei transcendențe ce provine din smerenie, din bunătate, depășind rațiunea umană, omul dobândind har de la Sfântul Duh și cunoscând adevărul, pe care-l poate mărturisi printr-un act de sacrificiu, dragoste absolută pentru aproapele, ori de martiriu, așa cum au făcut sfinții. Sfântul Grigorie Palama ne spune că, „cei care sunt vrednici  primesc harul şi puterea spirituală supranaturală, ei percep atât prin simţuri, cât şi prin inteligenţă ceea ce este mai presus de orice simţ şi de orice intelect. Cum se întâmplă aceasta? Acest lucru este cunoscut numai de Dumnezeu şi de cei care au avut experienţa harului său”. Cuviosul Sofronie Saharov atenționează că „harul este dat numai celui smerit și blând”. Pe lângă blândețe și smerenie, Părintele Arsenie Papacioc ne spune: „Da, Dumnezeu dă harul, dar nu le dă la milogi, le dă la eroi”. Aici se referă la faptul că harul este dat unui creștin înstărit, mărturisitor de Hristos, care nu doar își poate asuma pierderea locului de muncă pentru iubirea de Hristos, ci care poate să și moară pentru Hristos. Asta ne spune părintele, că harul se dă unui creștin care apără Sfânta Treime, Adevărul, nu care doar apără un cozonac sau un ou frumos de Paște. Tot părintele ne spune că nu trebuie să confundăm lucrurile și nu trebuie să facem compromisuri, căci atunci se întristează cerurile, întrebându-ne astfel: „Ce întâlnire are adevărul cu neadevărul?”.

Omul care-și asumă calitatea de român, de obicei, ne arată Mihai Eminescu, are un parcurs sincer și sigur spre adevăr, față de cetățenii altor țări sau de mirații altor culturi, care primesc de-a gata modul de gândire și se supun legilor omului materialist, psihanalitic uneori, stagnând pe culmile disperării, poate, doar „intuind ceea ce dăinuie”, așa cum spune ÎPS Calinic Argeșeanul,  și agățându-se de idei eterne ca să nu piară din memorii.

Astăzi, românul, influențat fiind de modernitate sau de felurite curente culturale, poate să spună: „Eu nu cred nici în Iehova, / Nici în viață, nici în moarte, / Nici în stingere ca unii. / Eu rămân ce-am fost: — romantic.” (Mihai Eminescu – „Eu nu cred nici în Iehova”, aprilie 1876).  Și se poate simți bine, vremelnic, poate avea succes astfel, fiind lăudat și aplaudat de o anume comunitate. Însă, după ce românul constată că nu este așa, că nu se poate constitui printr-o voie proprie, printr-o pasiune a instinctului sau una intelectuală, căci este chemat să devină mai mult decât o creatură de consum și moarte, tot acesta ajunge să se smerească, să se lepede de sine și să se predea voii lui Dumnezeu, voie care îl va face să afirme, în chip revelator, chiar peste noapte: „Credința zugrăvește icoanele-n biserici” („Melancolie”, 1 septembrie 1876, revista „Convorbiri literare”). Apoi să continue :

Biserica Răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singură armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” (M. Eminescu, „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, „Timpul”, 2 februarie 1879, în „Opere”, 1989, vol. X, p. 187). Toate acestea fiind în concordanță cu adevărul cel dintâi, pe care românul îl mai neagă în timp, însă tot acolo ajunge: „Nu se mișcă un fir de păr din capul nostru fără știrea lui Dumnezeu” (Mihai Eminescu – „Scrisoare dlui Dumitru Brătianu”, în ziarul „Românul”, 15 august 1871).

Tot Mihai Eminescu afirmă mai apoi: Biserica Ortodoxă Română „este maica spirituală a neamului românesc” (Ziarul „Timpul” (V), 14 august 1882, în „Opere”, Vol. XIII, pp. 168-169). Eminescu a descoperit că Biserica este „stâlp şi temelie a adevărului” (I Timotei 3,15). Aceste conștientizări arată cum trebuie să fie un român, și mai concret de-atât, cum trebuie să fie un creștin pentru a fi plăcut lui Dumnezeu și a-și demonstra asemănarea cu El, recunoscut ca mădular al Trupului lui Hristos. Așa cum spune Sfântul Ciprian al Cartaginei, „cine nu are Biserica drept mamă, nu-L are nici pe Dumnezeu drept Tată şi în afară Bisericii nu există mântuire.

Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme” (II Timotei 4,3-4).

Sfântul Nectarie din Eghina ne mărturisește același lucru, ca un om care a avut experiența harului lui Dumnezeu și care a devenit sfânt: „Numai în Biserică pot credincioșii să aibă o certitudine temeinică cu privire la adevărurile în care cred și cu privire la propria lor mântuire, fiindcă în afara Bisericii, a acestei arce a lui Noe, nu există niciun fel de mântuire. Fără Botez și Biserică, nimeni nu poate fi unit cu Trupul lui Hristos”. Iar dacă cineva nu va asculta de Biserică, „să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Matei 18,17), adică să ne rugăm pentru acela, ca să poată lucra harul lui Dumnezeu din afară și să-l trimită în Biserică, unde Duhul Sfânt lucrează din interior.

Omul este construit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar Mihai Eminescu a înțeles și experiat acest lucru. În toamna anului 1887, internat la Mănăstirea Neamț, Eminescu primește, la cererea sa, Sfânta Taină a Împărtășaniei de la preotul locului. Tot Eminescu cere: „Să mă îngropați la țărmurile mării și să fie într-o mănăstire de maici și să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântau Lumină lină” (Paul Miron citat de Nicolae Georgescu, „Mihai Eminescu la Mănăstirea Agafton”, publicat în „știri.botoșani.ro”, joi 15 iunie 2017). Deci, românul care serbează Ziua Culturii este mădular al Trupului lui Hristos, Care a pătimit din iubire, de aceea Ziua Națională a Culturii Române înseamnă Dragoste, Răbdare, Credință, Ascultare și Asumare. Și poate nu întâmplător, ziua de 15 ianuarie îi prăznuiește pe Sfântul Cuvios Pavel Tebeul și Sfântul Cuvios Ioan Colibașul, doi mari asceți, cel din urmă fiind „cel sărac pentru Hristos”. Pentru lingviști, etnologi și istorici, este cunoscut faptul că, prin înțelesul său, cuvântul „român” reprezintă un om creștin, smerit, supus lui Dumnezeu, sărman și muncitor al pământului, încălzit de Hristos, acceptându-și crucea ce duce la mântuire, fără a face compromisuri în schimbul averilor lumești, mulțumindu-se cu ce dă Dumnezeu, apărând Adevărul și, uneori, murind pentru El, pentru că cel ce crede în El, chiar dacă va muri, va trăi (Ioan 11,25). Românul știe că „iadul nu poate fi atrăgător și că diavolul face atrăgător drumul către acolo” (Sfântul Vasile cel Mare), că „drumul adevărului este unul și că rătăcirile sunt mai multe”, dar și că „bogat este cel care oferă mult, nu care primește mult” (Sfântul Ioan Gură de Aur). De asemenea, românul autentic cunoaște că „nimic nu e mai jalnic ca vorbirea despre Dumnezeu, stând în afară de Dumnezeu” (Sfântul Grigorie Teologul).

Pentru un român, „Sfânta Treime este suprema taină a existenţei, care explică toate, sau fără de care nu se poate explica nimic” (Părintele Dumitru Stăniloae). Românul autentic știe că a fi ales este egal cu smerenia provenită din cutremurul și din înțelegerea Adevărului, nu cu o smerenie artificială, construită în mod simbolic sau psihologic pentru a face impresii de bine, sau pentru a demonstra valori intelectuale care să genereze pacea auto-mântuirii. Această smerenie falsă este ușor de demascat și se regăsește în gândirea filozofică care nu este bazată pe iubirea de înțelepciune adevărată (Sfânta Evanghelie), de la Dumnezeu, care se face cunoscută doar prin Biserică (Efeseni 3,10). Unii ar trebui să știe că, „Cel care nu iubește Biserica și Sfânta Liturghie, se amăgește că se roagă…! Dacă rugăciunea este dreaptă și Duhul Sfânt îl cercetează pe om, primul loc în care-l va trimite va fi Biserica. Ce ar fi însemnat ca Noe să facă corabia și unii să se apuce să facă butoaie cu care să se salveze?” (Părintele Savatie Baștovoi).

Prin urmare, orice român care ajunge să îl considere frate pe Eminescu și care serbează Ziua Culturii Naţionale – se naște din mama-Biserică, își asumă chipul și asemănarea, devine mădular al Trupului Fiului Omului și are Tată pe Dumnezeu, făcându-și semnul Sfintei Cruci, care, parafrazându-l pe PF Daniel, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, este semn de mântuire și de viață veșnică. Ziua Culturii Naționale a României o poate sărbători și simți, deci, oricine crede într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică; care mărturisește un Botez spre iertarea păcatelor; care aşteaptă învierea morţilor și viaţa veacului ce va să fie, că a Lui este Împărăţia și puterea și slava: a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh! Amin.

(preluat din Luceafărul din 12 ianuarie)

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Bun venit 2022

Voie bună tuturor,

Sănătate, Fericire și Iubire!

Cavaler de Clio

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Lasă un comentariu

LA MULȚI ANI 2022!

PLUGUȘORUL 2022

 

Ahoo, Ahoo, copii și frați

Din diaspora-n Carpați,

Vaccinați sau doar testați,

Stați puțin, nu amânați,

Băgați plugul pân΄ la os

În ogorul cel mănos,

Și cu multă bucurie

Să uităm de pandemie!

Mânați, măi!

Hăi! Hăi!

 

Iată anul trecu iar –

S-au schimbat, dar în zadar;

Pensii și salarii cresc

Calculează de-amețesc,

Ne-au lăsat ca și-altădată

Săraci, cu buza umflată!

Față-n față sau online

Am rămas cu cei mai fain –

Cu purcelul îngrășat,

Și pe paie asomat,

Cu Crăciunul creștinesc

Și-obiceiul strămoșesc.

Doar că ăia din Bruxelles

O luară ei nițel

Pe-arătură, cum se zice

Stratagema s-o aplice.

Dar românu΄ cu vătraiul,

Capra, ursul și buhaiul

Le dădură de înțeles

Că n-au cale de ales!

Studiile de fezabilitate

Au păpat sume mașcate,

Autostrăzi mai mici ca hatul

Și lucrări de tot… rabatul,

Consecvenți cu ruinatul

I-apucară… digitalizatul!

Mânați măi!

Hăi! Hăi!

 

Dar cum ne știm toleranți

Vrem să fim cu ei galanți,

Și-i chemăm la noi în tindă

Hora mare s-o întindă!

Până află OMS remediu

Pentru starea de asediu,

Românul cu naturiste

Alungă zilele triste:

Decât doza de Pfizer

Mai bine cașu cu zer,

Johnson & Johnson la noi

E mujdeiul de usturoi

Iar AstraZeneca în lot

E Cabernet sau Merlot.

De Moderna nu mai zic –

Palincă la mizilic!

Cu trei doze de vaccin

Am ales un vin pelin

Și-o friptură de curcan

C-am scăpat de tristul an,

Restrictiv și păgubos –

Pentru unii dureros,

Dar cu gândul c-om scăpa

Boii îi vom adăpa

Și pe vii i-om omeni

Pe cei duși i-om pomeni!

Mânați măi!

Hăi! Hăi!

 

După cum văzui în piață

Se scumpi salata creață,

Săraca varză murată

Cât găina din poiată

Iar un boț de brânză fadă

Cât lada de marmeladă,

Fasolea e cât cafeaua

Și făina cât pelteaua,

Păstrăvul e cât cocoșul

Iar șoriciul duce coșul

Spre o pensie întreagă –

Dumnezeu să-i înțeleagă!

Mânați măi!

Hăi! Hăi!

 

Pân΄ și biata urătură

Îmi ajunge doar o tură,

Pentru oameni gospodari –

Mai puțin parlamentari,

Cei cu lefuri nesimțite

De justiție consfințite.

Pentru anul viitor –

Că-i la țărm sau pe vapor,

Vă urez prosperitate,

Pace, pită, sănătate,

Cald în casă, armonie

Și belșug în farfurie.

Fie viața cât de grea

Să uităm de feregea,

Și s-avem aer curat

La arat și semănat,

Fără teamă de Covid,

Arăm și-n asfalt arid!

Mânați măi!

Hăi, hăi!

 

De urat aș mai ura –

Poate nu m-or cenzura,

Dar mă tem de impozitare

Suprataxa de parcare,

De factura la curent

De gazul de eșapament,

Și de cursul valutar

Când pun luxul pe cântar,

Că așa liberalizare

Nici Occidentu΄ nu are!

Mânați măi!

Hăi, hăi!

 

După atâtea disensiuni,

Miniștrii-s de ăia buni,

Toți cu cărți ori doctorate –

Unii chiar cu facultate,

De ne promit finanțare

Și grabnică redresare!

Când văd cine ne conduce

Scuip în sân și fac și cruce!

Mânați măi!

Hăi! Hăi!

 

Deja văd în cartier

Văpăi mari pe-al mării cer

Artificii ca la nuntă –

Flotele zici că se-nfruntă,

Și un mare tărăboi –

Iarăși e concert la noi!

Cică de la dom Primar

Ce-a pus Constanța pe jar:

Apă caldă și căldură

Doar pe șanț și sub pătură,

Orașul e-ntors pe dos

Și asfaltul găunos –

Zici că vor să pună plombe

La niscaiva catacombe!

Stai în stație – te plouă,

Pe centură o oră-două,

Pentru celebrități stele –

Nouă praful de pe ele,

Și-a inventat rivieră

Cu filtru la barieră!

La vară bine merci

Fuguța la… Neversea!

Om vedea noi ce-o mai fi

Și cu ce ne-o mai uimi!

Mânați măi!

Hăi, hăi!

 

Fac urarea de final

La distanță, virtual –

Vă îmbrățișez cu drag

Din balcon sau peste prag,

Sănătoși, voioși să fiți

Pretutindeni să răzbiți,

Să trecem de valul cinci –

Altora, să le dăm brânci,

Cardul plin de gologani

Meniu ușor, cu calcani,

Pruncii zglobii, dolofani

La anu΄ și LA MULȚI ANI!

 

Ține încă drept drumeagu΄

Marian a lu΄ Moșneagu!

 

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

STEJARUL TINEREŢII MELE

Cronică de Prof. Dr.   GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

    „Prototipul oltenilor noştri are două feţe, ca şi Ianus:
   bărbatul de omenie şi gospodarul cuminte şi natural –
   care nu se plînge niciodată, ci surîde şi construieşte.
   El cunoaşte voioşia ca pe o stare permanentă. În cele
   mai grele momente iese la iveală viteazul. Iar aura feeriei
   îl scaldă în bucurie.” (Constantin Brâncuşi)

 

STEJARUL TINEREŢII MELE – este un volum omagial închinat de generalul – locotenent dr. Grigore Stamate, satului său STEJARUL din comuna Urdari, judeţul Gorj, „Spre cinstirea înaintaşilor, a contemporanilor şi a urmaşilor tuturor celor care, pe o anumită treaptă a vieţii, mi-au fost colegi, prieteni şi consăteni de nădejde.”

    „Cu cît ceasurile, zilele şi anii se înmulţesc asupra omului, cu atîta mai mult omul se uită în urma sa şi din căutătură în căutătură se opreşte cu plăcere la cele mai depărtate aduceri aminte.” (Ion Bradu, Amintiri despre folcloristul Vasile Sala)

    Lumea SATULUI valah cu microcosmosul lui este o lume a fenomenelor fireşti, prin curgerea existenţială hărăzită de Atotcreatorul, care par întrupate unei aure serafice, unde surâsul cerului se răsfrânge peste pământ într-o continuă splendoare.

Lumea SATULUI valah este ţesută cu Mâinile lui Dumnezeu, din borangicul veşniciei, alegând motivele – modele dintre cele mai alese culori, unde figurile reprezentative aduc în evidenţă harul, adâncimile, complexitatea şi verticalitatea sufletească, ce conturează specificul spiritual al unui Neam hărăzit Cerului divin.

    Dincolo de toponimie sau de figura de stil STEJARUL TINEREŢII MELE – reprezintă dimensiunea unui mediu obştesc, faţă de care încercăm să raportăm succesiunea ireversibilă a unor fenomene, care astăzi nu mai au, în nici un fel, corespondent.” (Grigore Stamate, Stejarul Tinereţii Mele, Axioma Print, 2017, p. 5)

Autorul, unul dintre Fiii străluciţi ai Ţării Gorjului şi unul dintre marii generali ai Naţiunii dacoromâne, un prodigios scriitor „de marcă”, de „24 de carate” şi-a odrăslit monografia în sufletul său luminat, curat, frumos, dârz, demn, înmiresmat de onoare.

„Eroic şi lucid, mistic şi pasionat, omul e făurit ca o piatră, misterios alintată de valuri, de elementele pământului său. Şi tot aşa gândurile sale.” (Dan Botta, Limite şi Alte Eseuri, Ed. Crater, Bucureşti, 1996, p. 28)

În înfăptuirea sa erudită, cascada literară se revarsă pe uliţele satului, pe potecile, cărările şi luminişurile pădurilor, pe imaşurile şi dumbrăvile simţământului frumos.

De pe uliţele satului o parte a consătenilor şi-a urmat  DRUMUL sau CALEA sa, înspre sorocul soartei ori întru împlinirea destinului spre desăvârşirea mistică.

Drumul soartei este axa ce fixează individul de obârşia sacră a pământului natal.

Calea destinului este meridianul care leagă spiritual – religios, persoana – personalitate de Destinul Neamului, al Naţiei în dăinuirea lor/ a sa spre transcendent.

Temelia şi Stâlpul pe care se aşează şi se înalţă carpatin cele două tărâmuri minunate, nemuritoare ale VALAHULUI creştin ortodox sunt DOINA şi DORUL!

Ambele noţiuni-izvoare sunt intraductibile şi îşi au obârşia regală numai în DACIA.

    DOINA ţine de esenţa războinicului, a eroului, iar DORUL de sacralitatea fiinţei lui.

„În timpul lor (al vlahilor) care le rămînea liber/ Între două primejdii,/ Aceşti oameni/ Făceau din fluierele lor jgheaburi/ Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,/ De curgeau Doinele la vale/ Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei,/ Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei/ Şi a altor ţări româneşti.”(Marin Sorescu, Trebuiau să poarte un nume)

Între cele două izvoare-entităţi îşi ţese Valahul menirea, vocaţia, misiunea sfântă.

Mistica DOINEI îi conferă DORULUI aura filocaliei şi sofianismului isihast carpatin.

În ţărâna sfântă plămădită din aluatul sângelui curat al Eroilor, Martirilor ori din jertfa pilduitoare a Mamelor, Dascălilor, Preoţilor, Poeţilor, Filosofilor, Călugărilor, Monahiilor, Mărturisitorilor din totdeauna sau de mai ieri, s-a aşezat DRUMUL ascetic şi s-a conturat CALEA mistică pe care prisoseşte permanent DORUL de Satul natal.

„Satul – acest părinte totdeauna atât de drag şi de ospitalier, care, de fiecare dată, alături de ai tăi, te aşteaptă să treci pragul sfânt al casei de odinioară. Să revii. Să revii atât cât mai poţi, cât se mai poate, şi cât mai ai la cine. Mai ales.” (ibid., p. 8)

În SATUL natal odrăsleşte izvorul naşterii FAMILIEI, iar DUMBRAVA copilăriei rămâne pentru Omul care s-a împlinit şi definit genei sale religioase, cea mai sacră ICOANĂ în care sufletul său frumos, cântă şi se încântă răspândind lumină şi har!

DOINĂ – DOR – UMOR – FOLCLOR sunt punctele cardinale ale Valahului peste care se aşează CUPOLA religioasă a nemuririi şi dăinuirii acestui Neam!

    Cei patru piloni DOINĂ – DOR – UMOR – FOLCLOR peste care se fixează BOLTA cerească, religioasă a DACIEI Mari, dau vigoare, sănătate, frumuseţe, creaţie, cultură, iubire, înviere şi înălţare Neamului valah creştin ortodox!

    „Doina exprimă o bucurie care nu este veselă, uneori predispune la meditaţie, alteori dă imbolduri spre alte decoruri, spre căutarea frumosului mister al necunoscutului.” (Ion Dianu, Pagini de Satiră şi Umor din Scriitori Olteni.” Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1986, p. 5)

Întru sublimul DORULUI, sufletul creativ al creştinului ortodox viază esenţa Neamului său cu marile lui aprinderi, arzând şi rearzând sensibilitatea, harul, comuniunea, cuminecarea, trăind şi retrăind frumuseţea TRADIŢIEI hristice ce poartă în ea efigia înălţării serafice a spiritului valah ce-şi trăieşte pururea viaţa astrală.

Întru DOINĂ şi DOR îşi fac vatră pururea milenară UMORUL şi FOLCLORUL!

Umorul este afluentul ce ţâşneşte din marele râu spiritual al sufletului, revărsând ironia din întâmplările stângace ale societăţii umane şi hazul din diversitatea naturii strâmbe, dar filtrate prin sufletul doldora de generozitate al tâlcuitorului satiric.

„Prin nimic alceva nu se poate cunoaşte mai bine fondul sufletesc al unui neam, decât privindu-se atent în această oglindă minunată care este FOLCLORUL.” (Radu Gyr, Balade, Ed. Lucman, Bucureşti, 2006, p. 5)

   Fiecare SAT românesc poartă parcă pecetea heraldică a Paşilor lui HRISTOS!

    „Casa părintească!

   O zidire prevăzută cu o tindă înaltă, în spatele căreia se aliniau trei camere şi o cămară…” Casa părintească adăpostea două comori de mare preţ: Familia creştină şi mica bibliotecă ce se mândrea cu volumele aduse de stăpânul ei, Ion, din Capitală.

În avangardă pe raft erau aliniate ca într-o cazarmă, volumele cu partizanii sovietici, iar în cadenţa ariergardei clasici români şi străini sub protecţia cărora sta chitită ca pasărea pe cuib, Pasărea Măiastră a Daciei – Harta României Mari.

Satul lui Grigore Stamate, STEJARUL este un tărâm gorjean, în care OLTENII au purtat/ poartă în cobiliţa fermecată, milenară, pământul şi cerul lor, cu tot ce au mai frumos, mai princiar, mai ospitalier, mai încântător şi mai sfânt: DOINA şi DORUL!

Între aceste două ţesături ale sufletului divin s-a brodat UMORUL oltenesc, vesel sau trist, care revarsă peste ştergarul zâmbetului, surâsul inconfundabil al mândrei oltence nemuritoare.

Atestarea satului STEJARUL, este seculară. „Încă din anul 1495 (iunie), un document domnesc al lui Vlad Voievod (Vlad Călugărul 1481 iul-aug., 1482-1495, fiul lui Vlad Basarab – Dracula), întăreşte boierului Stanciu postelnic, mai multe vii în florini la Urdari.” (Octav-George Lecca, Familiile boiereşti române, Libra Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 1972, p. 558)

„Singura vie boierească, arată Grigore Stamate, se afla în Culmea Dealului, dinspre partea de apus a satului Stejaru, între Izlaz şi Dosu ăl Mare.” (ibid., p. 11)

Lângă hrisovul domnesc stă şi mărturia boierului Constantin Broşteanu Urdăreanu, a cărui mare moşie îmbrăţişa şi întreaga aşezare a Urdarilor de Jos, spunând că înaintaşii săi „au stăpânit peste 600 de ani fără întrerupere moşia ce nu a fost niciodată arendată”, lăsând-o urmaşilor testamentar şi moral, „ca moşia să fie iubită cu toată dragostea sufletului.” (Dan Cismaşu, Sfârşitul colonelului Constantin Broşteanu Urdăreanu, jurnalul „Vertical”, 11 Octombrie 2011)

Alte documente cu referire la satul STEJARUL, sunt legate de zestrea Domniţei Bobolina – Ilinca – Elina, fiica Voievodului Şerban Cantacuzino (1678-1688), care „luând un Urdărean, Domnul tatăl ei, i-a dat moşiile de prin prejur; ea apoi a clădit Mănăstirea pe valea ce-i poartă numele (Valea Mănăstirii) şi mănăstirea Strâmba, în hotarul moşiei Urdari.”( Octav-George Lecca, op. cit., 560)

Cu rădăcinile adânci înfipte în glia satului StejarulUrdari se înalţă peste timp şi spaţiu Arborele genealogic al vechii familii boiereşti STAMATIE/ STAMATIS.

O primă menţiune o găsim în cele două acte de vânzare-cumpărare din 6 şi 9 Martie 1383, când Stamati Grino din Candia a cumpărat sclava Maria, armână de la Iulian Cornario. (Th. Capidan/ Perlepe-Macedonia, Aromânii. Dialectul aromân, Studiu lingvistic, Acad. Română, Studii şi Cercetări, XX, Ed. Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1932, p. 17)

Atestări documentare: Stamate, stolnic (1591); Stamatie Grecul (1609); Stamatie, sluger (1611) (Acad. de Ştiinţe a Moldovei, Doc. BDD-A 6776/ LV, mai-august 20)

Stoica (Stoichiţă) din Strâmba/ Urdari, aparţinând ramurei Rioşeanu, menţionat pe la 1588, în dregătoriile de logofăt, mare vistier, mare postelnic, diplomat al lui Mihai Viteazul şi Radu Şerban, în Praga şi Viena la curtea lui Rudolf al II-lea. „Neavând urmaşi direcţi, averea sa a fost moştenită de nepotul său, logofătul Miloş şi de fiul acestuia paharnicul Stamatie… Stoica a mai avut un frate, pe Balaciu, ai cărui urmaşi au ajuns dregători, dar sub numele de Urdăreanu… Acest Balaciu, avu ca fiu pe Stoica, postelnic din Urdari,1623, mai 16. Urdăreanu Barbu din Urdari, fiul marelui sluger Urdăreanu Preda, s-a căsătorit cu Elina, fiica lui Şerban Cantacuzino.)(Acad. Română, Doc. LXXVI/ 21/ 15 iul.1628, p.92-93; Octav-George Lecca, op. cit., p. 558; Doc. din 2 iulie 1684, din 19 iunie 1686 şi din 15 mai 1694, Arh. Statului, Buc., fond Tismana, IX/ 3, Zlătari, VII/ 15, ms.293, fascicola 284)

Ramura contemporană este prezentă prin cei doi fraţi: Costică Stamatie, care are fată şi fiu şi Viorel Stamate, cu fată şi băiat, continuându-se prin fiii nepoţilor de frate.

Dintre personajele secundare, consăteni ai autorului, Polina, Ciofica, Lisaveta, Veta, Mărin, Nicu, Păun, preotul Răduţoiu, dascălii, moşicile, dodicile, suratele şi văruicile, se desprinde ca un actor în rolul principal Ion al lu’ Fieru – tatăl autorului, un împătimit al cărţii de rugăciuni, dar şi un veritabil risipitor de umor terapeutic înfăşat în scutecele de mătase ale suptilităţii ironice gorjene.

Sarcasmul olteanului este pentru sufletul celui pe care îl înţeapă, precum bisturiul chirurgului priceput ce taie cangrena trupului spre a-l vindeca!   

      În cazinoul consăteanului Mărin Bobină, seară de seară, bărbaţii pasionaţi de alte ispite nocturne, decât femeia, între care nelipsitul Ion al lu’ Fieru Stamate, jucau cărţi. „Cu vin, cu ţuică, cu tot mezanplasu… În pauză, se discuta politică, despre ceea ce a fost în război, ca şi înainte de război, şi mai puţin din actualitate, deoarece se putea lăsa cu deplasare la Ţucal sau, şi mai grav, tocmai la Canal.” (ibid., p. 83)

Frânturi din părerile lor politice au ajuns şi la aghipeţii de la omniprezenta securitate, care l-au pus pe jar pe plotonierul Cruceru, încât s-a crucit zile şi nopţi în strângerea de probe, astfel că a nimerit tocmai în schiţa hazlie a lui conu’ Caragiale.

„-   Şi cine zici că e împricinatu’?

  • Unu’, mare de tot: Caragiale.
  • Când şi-oi căra eu câteva, ai să vezi tu ce-nseamnă să fi mare. Haimana dracului!
  • Păi, vedeţi tov’ majur, că până şi dumneavoastră îl ştiţi… Era de undeva din Haimanale…

Cum „organul” nu prea înţelegea cum vine chestia, tata plusa:

  • Ştiţi, acela cu Domnul Goe, cu Vizita, cu Două Lozuri, cu…
  • Ştii ce, bă, pe mine nu mă interesează toţi borfaşii tăi capitalişti. Mie să-mi zici, că, de nu! şi-şi ridicase palma, cât o balegă de vacă.

Tocmai atunci se abătuse, în urma celor sesizate de miliţean, un superior de la securitate, care, părtaş la relatare şi cunoscător al schiţelor cu pricina, nu se mai oprea din râs, când a aflat parascovenia.” (ibid., p. 84)

   Ion al lu’ FieruIon Stamate era un autodidact plin de har, din care risipea cu multă mărinimie, cultură consătenilor săi, pe alocuri chiar din propria-i ogradă. „Acolo unde situaţia se preta chiar se substituia eroului principal, relatând pricini, la care, chipurile, ar fi fost părtaş nemijlocit. Aşa şi cu „Domnul Goe”… Când audienţa era potrivită le povestea cum aruncase el căţeluşul cucoanei şefului de gară din Filiaşi peste geam şi de cât timp se tot judecă prin tribunale.

  • Pă’, bă Ioane! Bă, cum de ţ’a venit ţâe, aşa nitam-nisam să arunci căţelu ăleia din trin!? îl lua la rost Mitru lu’ Chilă.
  • Ho, staţi bă, că n-a fost aşa de simplu, cum o-ţi fi crezând voi.
  • D’ apăi, cum? se-aruncau şi femeile…mai ales, la clacă.
  • Păi, cum să vă zic eu vouă? şi tata anume prelungea pauza, ca pentru a le spori interesul.
  • Hai, bă nu ne mai ferbe atâtica, că fac atac…
  • Binee, bineee! Dacă-i aşa, uite cam cum stă chestia: mie mi-a venit să fumez şi…
  • Hai, bă Ioane, ce dracu! Lasă ţâgara şi treci la căţel!
  • Bineeee! Da’, nu se poate că de-aici a pornit totul. Aşa că…
  • Bine, bă, dacă aşa stă treaba! Da’, mai scurteaz-o şi mata.
  • Deci: scot pacheţelul cu foiţele din haină, din buzunarul interior; rup una; apoi, scot tutunul din punga de la brâu şi-l presar; scuip şi lipesc foiţa. După care… După care, pun mâna pe amnar, potrivesc bine iasca şi…
  • Hai bă, ce dracu! Tu chiar vrei să ne dai foc…
  • Şi, pac… şi, pac! tata simula încontinuu lovitura amnarului peste cremenea aceea virtuală, ferindu-se ca de arsură…
  • Când să dea scânteie, mă pomin cu cucoana de lângă mine, că-mi ia ţigara dintre buze şi mi-o aruncă pe fereastră.

Audienţa era încremenită. Una, mai înţepată se-mbăţoşa:

  • Las’ că ştiu ce urmează…
  • Gura, fă. C-acuş te cîrpesc! răbufnea vreunul şi aceasta tăcea.
  • Staţi, să nu dramatizăm, dar dacă voi ştiţi… Ştiu şi eu, dacă…
  • Spune bă, nea Ioane! îi adresa rugămintea una mai tinerică.
  • Spun, dar dacă…
  • Nici un dacă, bă Ioane, nici un dacă… şi aceleaşi priviri piezişe erau aruncate celei cu ifose. Afurisita! îşi şopteau ceilalţi intrigaţi.
  • Păi, atunci, puneţi-vă şi voi în locul meu. Ce-aţi fi făcut?
  • O, o, o… Ce-o mai plesneam, de-i sărea muştarul!
  • Mă Mitre, nu-i chiar aşa. Eu n-am plesnit-o şi, uite şi tu, tot mă judec cu ea. De ani buni… Nu mai pot, te rog să mă crezi!
  • Bă, fir-ar ea a dracu! Pă’, cum vine asta. Tot tu, şi cu şi cu…
  • E, nici chiar aşa. Eu nu m-am repezit înspre dumneaei…
  • Şi, şi! Ce-ai făcut, bă nene? Zâ-ne o dată, c-aci crăpăm…
  • tot calm – cum vă ziceam – m-am aplecat înspre cucoana, care s-a tras, crezând pesemne c-o lovesc şi…
  • Şi!?… Hai, bă, zâ-i odat’, că fac pe mine.
  • Şi, haţ căţelu’… Pă Bubico, adică.
  • Ce bubică, ce bubă, bă Ioane?
  • Stai bă, aşa! De ce dai în clocot? Păi, aşa îl chema pe căţel.
  • Da’, mata de un’e şti asta, că nu te-am mai auzit zâcând asta?
  • Taci, fă, proasto. Iote, ce-o mai interesa pe ea! se stropşea altul.
  • Şi, zvâc cu Bubico, prin geamul întredeschis.” (ibid., p. 85-86)

Satira şi umorul lui Grigore Stamate sunt meşteşugit îmbuteliate în sticluţe de haz, de esenţă tare spre delectarea râsului şi surâsului celor ce le savurează din plin.

    Satira şi umorul, cu specificul lor cromatic şi variat de maliţiozitate oltenească al lui Grigore Stamate, îl aşează cu cinste lângă marele scriitor, tot oltean, Marin Sorescu.

    În afara părinţilor dragi Ion şi Maria, a distinsei sale doamne Mariana, desprinsă din tiparul domniţelor moldave, care-l fascina cu frumuseţea ei pe Ilarie, fiul Dodicii Tudora, Grigore Stamate a mai avut un cult şi pentru unchiul Grigoriţăo enciclopedie de cunoştiinţe şi pilde de viaţă, fost militar de carieră, impunător, brav şi demn, dar forţat să treacă în rezervă de nihilismul ideologiei marxist-socialist-comuniste, fiindcă obârşia sa de aur curat nu era pe placul tinichelelor proletare.

Unchiul Grigoriţă era mândru de cariera militară a nepotului Grigore, încurajându-l:

   „Ai grijă nepoate şi ţine-te tare! Ai apucat pe un drum greu, cu parcurs de trudă intensă, al cărui capăt, nu mulţi sunt în stare să-l ajungă. Dumnezeu ţi-a întins o mână, răsplăteşte-I încrederea şi poartă-te pe măsura privaţiunilor, despre care nici nu gândeşti cât de aspre vor fi. Dar, tocmai în asta constă tot farmecul vieţii de militar. Tocmai aceste greutăţi şi impuneri te vor detaşa de ceilalţi colegi ai generaţiei tale şi te vor face să te afirmi. Fă-mi plăcerea şi împlineşte-ţi visul! Împlineşte-l astfel şi pentru mine: să ajungi general, nepoate. Să aibă şi satul şi neamul nostru cu cine să se poată mândri!(ibid., p. 128)

Nepotul Grigore i-a/ şi-a împlinit visul ajungând General de armată cu trei stele.

Se mândreşte ROMÂNIA Tainică cu el!

    Şi eu mă mândresc cu el!

Generalul cu trei stele a ajuns şi un scriitor cu mult mai multe stele.

Iar pe deasupra tuturor tronează omenia lui de mare Boier de obârşie seculară.

Un puiuţ de Stejar adus din satul natal Stejarul a fost sădit în curtea domeniului său din Gruiu-Snagov şi a crescut falnic copac care străjuieşte distinsa familie Stamate, cu brocartul lui verde, înnobilând cu coroana sa grandioasă, coperta cărţii.

L-am privit intens sub aureola lucirii de aur ce-i cădea peste regala coroană verde, astfel că pomii din jur păreau copleşiţi de tremurul emoţiei sub majestatea sa ocrotitoare. Se fălea în brocartul său verde sub cerul înalt, albastru şi limpede că are descendenţă aristocrată în Stejarul din Borzeşti al lui Ştefan cel Mare, în Gorunul lui Horea, Crăişorul moţilor sau în Gorunul lui Zian Boca – Crăişorul Ortodoxiei.

Autorul lucrării biografice STEJARUL TINEREŢII MELE, în braţele sufletului său frumos şi necuprinzător a îmbrăţişat pe lângă Stejar, Aninul, Arţarul, Fagul şi probabil Salcâmul, care este efigia valahului ce trăieşte şi-şi răspândeşte mireasma sa suavă, cucernică peste tot în ţară şi în lume, la munte, la deal ori la câmpie.

   STEJARUL

 „A mai rămas de vorbă cu păstorii,

Pe câmpul gol, stejarul solitar,

Bătrânii spun că poartă-n el istorii

Şi că-i demult stăpân pe-acel hotar.

 

S-a năpustit asupra lui furtuna

Şi-l scutură cu sete de păgân,

Îl bombardează trăsnetele-ntruna

Şi răni adânci pe trupul lui rămân.

 

Îl bate crunt cu bice lungi de ploaie

Şi urlă peste el văzduhul tot,

Iar vânturile-l rup, dar nu-l îndoaie

Şi-i muşcă de mânie câte-un ciot.

 

Se pare a fi acum la o răscruce

Dar norii sparţi aleargă şi s-adun,

Iar cerul îi trimite să-l usuce,

Buchetul lui de raze cald şi bun.”

 (Virgil Mateiaş, Drumeţule, opreşte-te şi vezi…Ed. Eminescu, Bucureşti, 1999. Poezia Stejarul a fost scrisă în 12 Septembrie 1954, la Securitatea Braşov, celula 12)

                                 14 Decembrie 2021, Brusturi-Neamţ-Dacoromânia

 

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

NAȘTEREA DOMNULUI

  

Naşterea Sfântă îşi cerne Cerul serafic,

   Aşternând hlamida pe-ntregul pământ,

   Şiruri de Moşi – Strămoşi din arealul dacic

   Treimii I se-nchină şi Pruncuţului Sfânt!

   Emanuel – Împăratul şi Soarele Dreptăţii

   Răsare omenirii din Nimbul Său frumos,

   Edenul şi Emmausul se-alătur’ cu nepoţii,

   Alaiului Naşterii Domnului HRISTOS!

 

   Datini-Obiceiuri dace se aprind hieratic,

   Omoforul angelic pogoară peste creste,

   MARIA – Crăiasa Paradisului Carpatic,

   Neamurilor trimite suavă, sacră VESTE!

   Urare, cânt şi bucurie Colindele răsună,

   Liturgice cântări se-aprind şi te-nfioară,

   Universul Naşterii-creştinii îl încunună,

   Iisus al Sărbătorii e îmbrăţişat de Ţară!

 

Ce este mai frumos ca la Naşterea Celui mai MARE CRAI al Cerului şi al Pământului, din preafrumoasa Vlaherna – Carpatina, să participe Creaţia regală cu tot ce are ea mai haric, mai suav, mai cântător, mai poetic, mai frumos, mai sublim şi mai princiar?!

 

   COLINDELE româneşti întruchipează serafic toată această splendoare dumnezeiască!

   Naşterea Domnului IISUS ne-a dăruit cea mai frumoasă Sărbătoare – Viaţa veşnică!

     HRISTOS S-A NĂSCUT SLĂVIŢI-L!

     HRISTOS PE PĂMÂNT ÎNTÂMPINAŢI-L!

       Tuturor românilor creştini ortodocşi, mărturisitori, binecuvântări şi împliniri!

                                       Familia Nicoleta și Gheorghe Constantin Nistoroiu

    24 Decembrie 2021 – Ajunul Naşterii Domnului Hristos

 

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Sonetele Lancrămului

Frumoasele sonete pentru Lancrăm

Col. r. Dr. Constantin MOȘINCAT

Emoția firească a apropierii Marelui Praznic al nașterii Pruncului Iisus face ca orice eveniment petrecut într-un Sfânt lăcaș să vibreze, la unison, sufletul organizatorului și a participanților la o importantă lansare de carte. Și acesta a fost unul, în egală măsură pentru autor, la cei 65 de ani ai săi (împliniți în luna MAI) și lansarea celui de-al 31-lea volum de autor. Da, e vorba de reputatul avocat, doctor în istorie Pașcu Balaci, eseist, poet, dramaturg, prilejuit de volumul cu 40 de Sonete, plus două note de final: În căutarea gorunului magic și Adio, dar rămân cu tine Blaga, dedicate ca omagiu lui Lucian Blaga, la împlinirea a 40 de ani de lăudabilă activitate a festivalului de poezie care poartă numele marelui poet al „mirabilei semințe”.

Cartea e prefațată de prof. univ. Dr. Mircea Popa, bihoreanul ce tânjește după plaiurile natale precum Gorunul străjer, care, precum spune și observă în opera poetică a autorului, astăzi omagiat, care „mediază între poet și cititori” (p. 12). Asemenea confraților săi din Țara Beiușului Gh. Pituț și Alexandru Andrițoiu, Pașcu Balaci, e de părere reputatul profesor, și-a făcut ucenicia prin Cenacluri literare, pentru ca acuma, la maturitatea celor 65 de ani, să ne readucă în memorie anii de studenție, prin „Gorunul magic”, al statuii lui Blaga de la Cluj, pe care îl șlefuiește și „rafinează neîncetat versul de tip sonet, integrându-l marii literaturi reprezentată de scrisul contemporan” (p. 13). El călătorește prin Europa și spre Muntele Atos, dar nu spre a muri, ci spre a renaște în spiritul poeziei. Prin Pașcu Balaci, „panteonul spiritual” de la Lancrăm revine în actualitatea poeziei, iar Blaga, trăiește o nouă „vivificare poetică”. A fi în poezie, încheie prefața prof. univ. dr. Mircea Popa, înseamnă „a retrăi eternitatea altfel, iar eternitatea blagiană are sarcofagul acoperit cu petalele sonetului lui Pașcu Balaci, într-o formă de nemurire” (p. 14). Apreciere care răsplătește cu această frumoasă coroană de mulțumire, meritată pe deplin de poet.

Admirabile, elogioase și binemeritate laude la adresa celui care s-a aplecat cu grijă și răspundere să secere „mirabila sămânță”, s-o adune în mănunchi ca „un snop de lună aruncată în fereastră”, ca ofrandă de admirație pentru cel ce n-a „strivit corola de minuni a lumii” veni în Ardeal, „La Cina cea de taină, cu ciobani, / Aur, cetăți, păduri, statui ecvestre / Și-un Orfeu născut între țărani” (Când țara se-ntregi după Unire…, p. 21).

Mesajul sonetelor lui Pașcu Balaci e blând, chiar iertător, oarecum cu înțelegere față de cei care au inițiat și întreținut în „râpe roșii”, cu acces de furie dementă, defăimarea marelui poet, sub semnul „luptei de clasă” spre a nu recunoaște „cununa de Nobel laur”, de aur suedez a lui Blaga, cel ce-a „creat o lume din silabe” (p. 23).

În sonetul Monologul poetului Lucian Blaga, (p. 28) poetul se simte „mic în Oradea Mare” de-atâta vorbă străinească, fapt pentru care ar vrea „Spre Lancrăm. Chiar pe ger și sub ninsoare, / Aș vrea să zbor: doar aripi să îmi crească / Ca Slavici spun: Din București răsare / Un soare pentru lumea românească! /. Apoi, adaugă revolta sa interioară față de zgomotul surd și înfundat al „fierăstraielor ce defrișează codrii seculari”, făcându-i parcă să ne fie și ei dușmani, după cum alții ne cataloghează : leneși, hoți, cozi de topor…în timp ce poetul indignat grăiește: „tăiați goruni și brazi, nu-i nici un păcat, / V-acoperim cu legi și cu decrete! / La zgomotul de  drujbe, fierăstraie, / Toți Zeii noștri ne-au fugit aiurea, / Urmați de urși, lupi, cerbi, de cucuvele / (p. 38, Nu mai ni-e codrul frate bun, poete..), blestemându-i în veci pururea!

În admirația sa nemărginită pentru Lucian Blaga, poetul zice în frumoase rime: „Un filozof profund, original, / La fel de dăruit ca Eminescu / Și instruit ca Titu Maiorescu, / Acesta-i Blaga – fără de rival../ poet și prozator, un demiurg, profet ascuns verb de eseist, Teoretician și dramaturg, / Șlefuitor de perle, de-ametist: Din gura lui, curat izvor lin curg / Cuvinte blânde ca din Acatist…/ (p. 43, Om de cultură, adânc, universal).

În pelerinajul său spre Lancrăm, poetul Pașcu Balaci surprinde cum pe ulița satului suie „Spre Munții Apuseni unde răsare / Cel mai mângâietor din lume soare/ Ce fără nici o plată de alduie./ Ce coace luna-n cer ca o gutuie / Și-al mei bătrâni vecini poartă-n spinare / Poveri de ierburi amirositoare – /Munții în a ieslei Cetățuie./ Cu bivolii în zori, ieșeam supus, /Să mă-ntâlnesc c-un alt Păstor: Preasfântul, / Iar mai târziu, spre lumea mare, dus, / Pierdut-am și mireasma și avântul./ Astăzi revin, la Lancrăm, blând, răpus, / Ca gângavul ce a uitat Cuvântul …/ (p. 46/47, Ulița satului domoale suie).

În admirația sa fără de margini pentru Blaga, poetul îi dedică frumoase sonete, de la cotitura Crișului Pietros, exprimându-și mulțumirea că pașii l-au purtat spre Lancrăm, de rugăciune pentru Blaga, pentru ca să caute mai apoi Marele gorun magic, și ca în final să-și ia Adio, dar rămân cu tine Blaga, sonet care încheie volumul.

Un volum frumos rostuit, cu profundă filozofie închegat, cu un frumos mesaj de prețuire, admirație, venerație și ridicare a trofeului pe care Lucian Blaga, neînțeles și chiar umilit în timpul vieții, a dăltuit-o spre nemurire în opera sa poetică și filozofică. Altruist, cum îl știm pe Pașcu Balaci, a mulțumit soției Antița și feciorului pentru sprijinul moral și financiar acordat pentru a oferii în dar de Crăciun participanților la evenimentul cultural ce omagiază opera poetică a lui Lucian Blaga, dar, în același timp  și încununează și marchează, prin 31 de reușite tipografice strădania neobositului cărturar bihorean, manifestată pe multiple planuri de expresie și creație literară.

Evenimentul din 21 decembrie 2021, de la Protopopiatul Ortodox Oradea a fost moderat de prea-cucernicul pr. Dorel Octavian Rusu, alături de care, la prezidiu, cu scurte intervenții au fost: Ioan Moldovan (Revista Familia), Viorel Micula (președinte Transilvania), Miorița Săteanu (Cetățean de Onoare Oradea), Pr. Ștefan Avram (Ed. Aureo). Au dat reprezentări artistice Corul Veteranilor „general Traian Moșoiu”, surorile Ghib și Maria Matei, care au interpretat frumoase colinde românești.

Pentru mirifica seară oferită celor prezenți din partea Cavalerilor de Clio

Sincere Felicitări!

Doamne Ajută! Crăciun cu Bucurie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

ÎNFĂȘURAȚI ÎN TRICOLOR , PE URME DE EROI

Vineri 3 decembrie, Biblioteca Virtuală Elite a găzduit o frumoasă reuniune la care au fost prezenți: dr. Dr. Ștefan Herchi, directorul patronatului și doamna prof. Mirela Silaghi -directoarea Bibliotecii. Pledând cu aceeași competență ca la bară, ori în amfiteatre în fața studenților distinsul jurist, doctor în drept a marcat, în deschiderea evenimentului de lansare a cărții Cazemata, rolul jucat de-a lungul timpului de fortificațiile europene și cele românești, cu trimitere al cetățile bihorene de la Biharia și Oradea, cetăți făcute cu scop de apărare. Toate aceste fortificații reprezentând, de fapt, istoria autentică a poporului român, a subliniat vorbitorul. „Am așteptat cu nerăbdare apariția acestei inedite lucrări, care impresionează prin volumul de informații, pe care le-am aflat răsfoind doar cuprinsul”. a exprimat apoi satisfacția că Biblioteca virtuală Elite este gazda unei asemenea manifestări științifice și culturale. Felicitări și succes.

Amfitrioana serii ing. Miorița Săteanu, Cetățean de Onoare al Municipiului Oradea, a introdus în scenă Corul „general Traian Moșoiu”, aplaudat pentru cele 3 cântece patriotice și 2 colinde prezentate, cu acompaniamentul acordeonului dirijorului prof. Ioan Fluieraș.

Apoi, în frumoase costume populare două tinere, cu voci de privighetori, surorile Denisa și Loredana Ghib au  încântat asistența formată din „cetățeni la puterea a treia” prezenți, persoane cu multă experiență și dragoste de neam și țară.  Colindele fetelor au mers la sufletul ascultătorilor, în ajunul sărbătorilor de Crăciun.

Credința și iubirea de țară au fost, de altfel, coordonatele manifestării, presărată cu cântece, poezie și colinde. Au recitat din creația proprie de poezii, care se regăsesc în volumele personale si din literatura națională: prof. ICA OCTAVIA VESA, prof. RODICA DENUȚ, prof  NONA HERDEAN TUDOR,  prof LEONTINA COSTRUȚ.

Doamna ing. Miorița Săteanu a spus la prezentarea volumului Cazemata următoarele: „           Pașii celor dornici de informații din domeniul cultural, stiințific, muzical sau al artelor vor trece pragul Bibliotecii virtuale Elit ,  cutezători si interesați să-și îmbogățească cunoștintele generale sau speciale pentru a știi ceva mai mult despre Geoge Cosbuc care a evocat prin poezia *Decebal către popor*  sau poezia *Noi vrem pământ* un preambul in istoria fortificațiilor din timpurile cele mai îndepărtate.Poate il preferă pe Vasile Alecsandri care in poezia * Penes Curcanul *scrie;

Prin foc, prin spăgi, prin glonți, prin fum

Prin mii de baionete

Urcăm, luptăm… iată-ne-acum

Sus, sus pe parapete

*Allah, Allah,*turcii răcnesc,

Sărind pe noi o sută

Noi punem steagul românesc

Pe crâncena redută

Redută este o fortificație de tip închis, de obicei din pământ, cu metereze și șanțuri, toate concepute pentru apărare în perimetru. Reduta este construită de obicei în formă de patrulater, cu toate că există și redute pentagonale sau hexagonale .

Încărcătura textelor literaturii naționale si internaționale al cercetărilor si al analizelor stiințifice, al tuturor volumelor din Bibliotecă, sunt o dovadă vie si incontestabilă că prezența noastră azi ,aici nu este întâmplătoare, este dorința vie, de a cunoaște o istorie nescrisă , o complexitate al strategiilor artei militare si al fortificațiilor amplastate la granițele țării noastre,  pentru a cunoaște și a cugeta la poezia  *Ce iți doresc eu ție dulce Românie * – versuri  ale Luceafărului poeziei românești.

Aceasta pentru că  fortificațiile- redutele –de pe  granițele  câmpului de luptă ale celor Două Războaie Mondiale au fost construite pentru apărarea pământului strămoşesc , pentru credinţă, libertate si pentru siguranța neamul românesc.

Pentru menținerea acestor avuții,   ostașii  au căzut eroic,  în jurul cazematelor, ostași al căror dăruire a contribuit alături de a tuturor luptătorilor la renașterea permanentă a țării noastre

Măreţele simţăminte  de sincer si puternic patriotism, inundă sufletele noastre, la evocarea momentelor istorice, la frământarile şi preocupările înaintaşilor noştri, a  personalităţilor marcante ale Armatei Române dar şi a  acelora care au scris istoria României Mari şi a urmaşilor lor ,care  prin dragostea lor  faţă de ţară au  “cârmuit” cu înţelepciune ţara, pentru a asigura pacea, independenţa si dezvoltarea neamului nostru, în toate domenii existente, pentru că subliniez că …patriotismul neamului  reprezintă, după credință, puterea poporului,  puterea neamului românesc .

Citez  din  IMNUL  LUI  IANCU

“Nu vom ceda o palmă de pământ

Chiar de vom intra-n mormânt”

Importanţa evenimentului la care, acum, cu mare onoare participăm, este oferit de ocazia zilei pe care am sărbătorit-o *împreună toată țara*, cu mic cu mare, adică  Ziua de 1 Decembrie –  Ziua  Națională a  Românie.   Dovedim astfel  recunoștință pentru înțelepciunea înaintașilor noștri și al sacrificiul celor care au infăptuit  România Mare,- dodoloață – și cu multă  încredere într-un   viitor plin de speranțe, pentru dezvoltărea si prosperitatea țării noastre

Să nu ne înstrăinăm limba, să nu ne înstrăinăm pământul, să nu ne înstrăinăm fiinţa, să NU distrugem PACEA. Să avem grija mare  pentru că am primit PACEA. PACEA este cel mai preţios cadou. Generaţia mea a cunoscut ororile războiului, a auzit si s-a cutremurat la auzul exploziei bombelor lansate din avioanele in *picaj* , bombardierele care plantau bombele la fel cum se aprind pe rănd artificile colorate proiectate pe cer la evenimentele si zilele naționale sau internaționale sărbătorite de comunitate. Generația  de adulți si tinerii , niciodată n-a trebuit să lupte pentru această   PACE, ea ne-a fost oferită pe o tavă de argint, de către oamenii care au luptat pentru ea, sunt eroii care și-au  dăruit  viaţa lor pentru a infăptui pacea pe pământ. Pe tot cuprinsul Europei, cimitirele ne amintesc de băieţi tineri care niciodată n-au ajuns acasă şi a căror amintire noi o preţuim.           Generaţia mea nu este proprietara acestei PACII; noi suntem numai
păstrătorii, paznicii ei. Noi TREBUIE să predăm  această PACEA copiilor nostri, Trebuie să  oprim orice tentativă de a distruge  PACEA

Cu ocazia lansării volumului * CAZEMATA * creație al  distinsului col .r. dr. CONSTANTIN MOȘINCAT, s-a deschis spre cer o fereastră a sufletului, prin care privesc cu durerea nostalgiei, innapoi , la timpuri trecute , trăite…… si  inima mea vibreaza de emoția, conștientizării faptului că, perioada tratată în volumul scris de autor , reprezinta o perioada insemnată si tristă, a vieții mele

Nu mai suntem mulți care putem afirma prezenta noastră, vie,  din timpul evenimente istorice care au zguduit,  țara,  au solicitat  ostașilor români , dăruire si sacrificiul suprem,  care dovedea dragostea de ţară si de neam.

În volumul *CAZEMATA*  găsim o dorinţă arzătoare a autorului  de a transmite cu exactitate derularea evenimentelor, fiind  prima lucrare în istoriografia românească care abordează subiectul CAZEMATA,  pentru a oferii  generaţiilor viitoare un tablou complet al  șirului evenimentelor istorice , de pe granițele României Mari, cu o marea insemnătate specială, tehnico – tactică pentru perioada 1937-1945 în care au fost construite

Si totuși, acestea  au fost desființate, distruse, neintreținute, după cel de Al Doilea Război Mondial, în contextul relațiilor socialiste cu țările invecinate.

Cu siguranţă că motivaţia, dârzeniei autorului,  munca asiduă, continuă si migăloasă,  pentru a culege picătura cu picătura, datele, locațiile, evenimentele, constituie o prezentarea cu rigurozitate a  fluviul tumultuos al vieții si evoluției  istorice  și mai ales importanța fortificațiilor pentru organizarea la nivel strategic al artei militare

*Cazemata*este rezultatul unei cercetări îndelungate, complexe, vaste, cu arhive răscolite din România si Ungaria pentru a documenta volumul, la care s-a adăugat și imensa experiență acumulată in timp, prin activitatea personală  a autorului, desfășurată in cadrul Armatei Române

Volumul *Cazemata* scoate în evidență mijloacele  de protecție, de apărare al granițelor statului, de oprire a invadatorilor, prin obiective militare speciale  pentru care inițiatorii, au gândit, s-au documentat din punct de vedere arhitectural, au planificat,  apoi au ridicat construcții de fortificații, folosind strategii militare de înaltă eficacitate pentru ca aceste cazemate să fie amplasate   în multe puncte nevralgice de apărare, care au constituit  puncte de rezistență națională, din cornul  darnic al dragostei de ţară si de neam, a celor care participau la oprețiunile militare din câmpul de luptă

Autorul col .r. dr. CONSTANTIN MOȘINCAT, consideră că are marea datorie de a prezenta , și a semnala fortificațiile permanente si  a descrie si……a scrie o filă importantă din istoria ţării noastre, pe lânga celalate 20  de lucrări de amvergură concretizate intr-o varietate de lucrări cu teme foarte ingenios alese, cu implicație specială  in viața istoriei militare

Pentru a prezenta volumul *Cazemata* este necesar a trece in revistă capitolele semnificative prin care se detaliază istoricul cazematelor, strategiile artei militarea, servituțile cazematelor ca *centre de rezistență* in apărare ,* fără retragere* , aceasta , pentru a  limita pătrunderea cu forțe  militarizate, in special a tancurilor din frontul inamic.Deasemenea realizarea efectivă a unor manevre rapide, trecerea la apărare pe un nou aliniament – aliniamentul amplasării cazematelor, sunt operațiunile construite tactic, a momentului de apărare sau de defensivă

Aceasta deoarece  Cazematele organizate ca un front defensiv pot asigura mobilizarea armtei și pot ușura bătălia din apropierea lor

In volumul *Cazemata* sunt expuse  succint, dar edificator, aspecte privind fortificațiile permanente și cele de campanie, folosite de Armata română, până la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, sunt descrise planurile, strategiile, operațiunile prin care sau  derulat evenimentele istorice pe fronturile de apărare a teritoriului tării , inclusiv conturarea diplomatică nereușită, care nu a avut puterea de a menține teritoriile țării, astfel că multe teritorii zonale ,  au fost cedate altor state, din vecinătatea granițelor României Mari

Dilema încuibărită in minte si sufletul meu,  este direcționată spre generația adultă si mai ales spre tânăra generație, care nu cunoaste  evenimentele istorice majore cu care s-a confruntat România

Oare stiu ce este o cazemată?

Oare stiu ce reprezintă ruinele fortificațiilor din localitățile din apropiere satelor din judetul Bihor?

Oare stiu că intre aceste ruine si in jurul lor sigur, a curs sânge al eroilor neamului, eroi,  care s-au jertfit cu credință, in câmpul de luptă al  războaielor cu care s-a confruntat  armata română ?

Capul se apleacă cu smerenie si recunoștința. Spre cer trimitem un gând pios de  compasiune pentru sacrificiul martirilor neamului

Cartea *CAZEMATA *- este volumul care il  caracterizează pe autorul col. r. dr CONSTANTIN MOȘINCAT  , de  o meritorie   perseverență pentru a demonstra seriozitatea documentării în politicile militare, precum și dorința de a transmite cu exactitate  complexitatea evenimentelor istorice legate de fortificațiile existente si strategiile militare in care au fost implicate si au oferit implinirea misiunilor pentru care au fost create , construite pe teritoriul țării noastre

Cuvinte de inaltă preţuire si recunoştinţă și de mulțumire

Vă felicităm și Vă  mulțumim pentru că avem onoarea de a participa la lansarea volumul *CAZEMATA*-  incărcat de vibrația unei  explozii de evenimente,

sentimente si trăiri, care susțin si apreciază transmiterea complexității cunoștințelor   dumneavoastră si al creativității dumneavoastră în alegerea temelor pe care le oferiți cititorilor

Felicitări stimate domn col. r. dr. CONSTANTIN MOȘINCAT

 

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

CAZEMATA

 Ing. Miorița Săteanu. Cetățean de Onoare a Mun. Oradea

Trecând pragul acestui lăcaș de cult (Sala de Conferințe a Protopopiatului  Ortodox Oradea), încărcat de spiritualitatea icoanelor, a statuilor şi al frescelor, în faţa lor ne închinăm cu smerenie și gândul nostru și prezenţa noastră este dovada vie și incontestabilă a sentimentelor de recunoştinţă și preţuire a eroilor, căzuţi pentru apărarea pământului strămoşesc în luptele celor două Războaie Mondiale, precum și al eroilor care au luptat de-a lungul timpului pentru ţară, credinţă, libertate și neam și nu în ultimul rând a ostașilor care au căzut eroic, în jurul cazematelor, ostași al căror dăruire a contribuit alături de a tuturor luptătorilor la renașterea permanentă a țării noastre

 

*Pe-al nostru steag e scris UNIRE

 Unire-n cuget și-n simţiri*

 

Măreţele simţăminte de sincer și puternic patriotism, inundă sufletele noastre, la evocarea momentelor istorice, la frământările și preocupările înaintașilor noştri, a personalităţilor marcante ale Armatei Române dar şi a acelora care au scris istoria României Mari și a urmaşilor lor, domnitori, voievozi și regi care prin dragostea lor faţă de ţară au cârmuit cu înţelepciune, iscusință, chibzuință, devotament și pricepere ţara, pentru a asigura pacea, independenţa și dezvoltarea neamului nostru, în toate domenii existenței, necesare progresul țării, pentru că subliniez că, patriotismul neamului reprezintă, după credință, puterea poporului, puterea neamului românesc unit.

Importanţa evenimentului la care, acum, cu mare onoare participăm, este prilejuit de ocazia de a pre întâmpina Ziua de 1 Decembrie – să sărbătorim împreună Ziua  Națională a Românie -, cu recunoștință pentru înțelepciunea înaintașilor noștri și al sacrificiul celor care au înfăptuit  România Mare- „dodoloață” – și cu multă încredere într-un viitor plin de speranțe, viitor pe care noi, trebuie să-l realizăm și să-l dedicăm dezvoltării și prosperității țării noastre.

Să nu ne înstrăinăm limba, să nu ne înstrăinăm pământul, să nu ne înstrăinăm fiinţa, să NU distrugem PACEA. Să avem grija mare pentru că am primit PACEA. PACEA este cel mai preţios cadou. Generaţia mea a cunoscut ororile războiului, a auzit și s-a cutremurat la auzul exploziei bombelor lansate din avioanele în *picaj*, bombardierele care plantau bombele la fel cum se aprind pe rând artificiile colorate proiectate pe cer la evenimentele și zilele naționale sau internaționale sărbătorite de comunitate.

Generația de adulți și tinerii, niciodată n-a trebuit să lupte pentru această PACE, ea ne-a fost oferită pe o tavă de argint, de către oamenii care au luptat pentru ea, sunt Eroii care și-au dăruit viaţa lor pentru a înfăptui pacea pe pământ. Pe tot cuprinsul Europei, cimitirele ne amintesc de băieţi tineri care niciodată n-au ajuns acasă şi a căror amîntire noi o preţuim.

Generaţia mea nu este proprietara acestei PACII; noi suntem numai
păstrătorii, paznicii ei. Noi putem doar preda această PACEA greu obţinută, copiilor noștri, în aceeaşi stare în care ne-a fost oferită nouă. Generaţiile viitoare nu ne vor ierta niciodată. Noi nu putem risipi PACEA. Pur şi simplu nu avem dreptul să facem asta. Trebuie să facem tot ce este posibil acum pentru a păstra PACEA și a opri orice tentativă de a distruge PACEA. Să ne întoarcem cu cugetele și cu inimile spre propria noastră ţară, spre propria noastră identitate și spre propria noastră glie.

O dovada vie și incontestabilă a sentimentelor de recunoştinţă și preţuire, este măreţia simţămintelor de sincer și puternic patriotism, care inundă sufletele noastre, la evocarea momentelor, celor mai semnificative perioade ale istoriei țării noastre, la frământările și preocupările înaintașilor noştri, prin evlavia în credinţă, prin dorul de mulțumire sufletească pentru obținerea și păstrarea libertății, prin apărarea pământului strămoşesc și al neamului românesc.

Citez din IMNUL LUI IANCU:

*Nu vom ceda o palmă de pământ

Chiar de vom întra-n mormânt*

Cu ocazia lansării volumului *CAZEMATA* creație al distinsului col. r. dr. CONSTANTIN MOȘINCAT, s-a deschis spre cer o fereastră a sufletului, prin care privesc cu durerea nostalgiei, înapoi, la timpuri trecute, trăite și inima mea vibrează de emoția, conștientizării faptului că, perioada tratată în volumul scris de autor, reprezintă o perioada însemnată a vieții mele. Născută în satul Pișcolt, unde tata a fost învățător, am intrat în primul contact cu ofițerii care pregăteau linia fortificată. Nu mai suntem mulți care putem afirma prezenta noastră, vie, din timpul evenimente istorice care au zguduit,  țara, au solicitat ostașilor români, dăruire și sacrificiul suprem, printr-un patriotism puternic care dovedea dragostea de ţară și de neam.

În volumul *CAZEMATA* găsim o dorinţă arzătoare a autorului de a transmite cu exactitate derularea evenimentelor, pentru a oferii generaţiilor viitoare un tablou cât se poate de complet al vieţii adevărate trăite în perioada 1937-1945. …

CITEȘTE TOT ARTICOLUL Ing_Miorița_Săteanu_Cazemata

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

CAZEMATA

 

O scurtă relatare

Erau cam 4-5 grade în termometru, vânt și ploaie cernută mărunt, la momentul când au ajuns primii dintre invitați: garda de onoare, a Batalionului 54 Comunicații și transmisiuni din Oradea, Muzica Garnizoanei conduse de Adj. Viorel Chindriș, la Cazemata ”Tecuci” pe câmpul istoric al Frontului fortificat de Vest, din localitatea Nojorid. Apoi au sosit mulți localnici, invitați ofițeri activi și rezervă, copii.

Cpt. Sergiu Moldovan, moderatorul primei părți a manifestării: Înfășurați în tricolor pe urme de Eroi, a prezentat dispozitivul gărzii, al Muzicii Militare și gărzilor steagurilor istorice și ale Asociațiilor. Locțiitorul comandantului Garnizoanei Oradea Maiorul Ilieș și primarul din Nojorid, Petru Teodor Baba au trecut în revistă Garda de Onoare și Drapelul de luptă, salutând asistența numeroasă, în ciuda timpului neprielnic. Un sobor de preoți în frunte cu părintele paroh din Nojorid au Înălțat o Rugăciune pentru Eroi.

Grupul de copii de la Școala Gimnazială nr. 1 Nojorid au susținut un program artistic. Birtic Tania a recitat foarte frumos poezia: Ce-și doresc eu ție dulce Românie, iar Nagy Patricia, ne-a reamintit poezia poetului ardelean Octavian Goga „Oltul”. Sub îndrumarea prof. Negruț Radu copii au cântat cântecele Unirii, fiind urmăriți și susținuți și de vreo 200 de suflete din publicul adunat pe Câmpul istoric de lângă Cazemata „TECUCI”, acolo lângă buza șanțului antitanc.

Col. ing. Dan N. Poinar a moderat în continuare evenimentul vorbind despre Drapelul de luptă ca simbol al onoarei și Patriei, și despre vechimea de peste 100 de ani al drapelului Diviziei 11 Infanterie (15 august 1916), al Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria” (1919), al Cavalerilor de Clio (2008).

Apoi, gl. Bg. Grigore Bartoș, fost comandant al Bg. 11 Mc. „Carei” a făcut o înflăcărată expunere cu privire la frontul fortificat și importanța cărții Cazemata, lansate în preajma zilei Naționale, ca un omagiu adus Eroilor. „Cazemata aduce mesajul vredniciei neamului românesc” care, deși nevoit a pribegii prin țară, alungați de administrația Horthystă,  au revenit, precum „sergentul biruitor al Batalionului 2” din cântecul Monicăi Rusu, la Vatra străbună!”, căci, așa cum savantul Nicolae Iorga a spus: „Cazemata este semnul de identitate al poporului român”, adică ele au fost așezate aici pe granița de apus pentru a se știi pentru totdeauna că aici e România. Cel care avusese responsabilitatea pazei hotarului țării de la Bereteu la Crișul Alb, în calitatea de comandant al Brigăzii 11 Mc. „Carei”, aprecia tăria și rezistența Cazematelor, după cum recomanda această inedită lucrare, suită la înălțimea Vârfului Bihor, aici la granița de apus. O reconstituire necesară, un semn de Respect, de Prețuire și Admirație pentru cei care au Trudit și făcut cele două „brâuri de fortificații în Cazemate și în Suflete”. Admirabilă, Minunată, Monumentală construcție intelectuală. Opera coronatus!

Col. r. dr. Constantin Moșincat a făcut mărturisiri de suflet privitoare la Mesajul de Pace pe care l-a purtat cazemata, precum și sistemul românesc ingenios creat pentru  a produce un efect de foc, în evantaie suprapuse, prin care practic nu se putea trece. Toate aspectele legate de cazemate au fost materializate în teren, fiind indicate cazematele „Sf. Ștefan, Onești, Tecuci, Doaga” și sistemul de foc al acestora dublate toate de rețelele de sârmă ghimpată dispuse pe 8 rânduri de pari și șanțul antitanc, din care se păstrează urme.

Dacă cazematele nu au rezistat, nu focul le-a distrus ci decizia politică eronată al ultimilor doi monarhi ai României Mari. Cazematele, realizate după proiectul ing. Gl. Dumitru Vasiliu, comparate cu cele de pe fronturile europene, conform testelor din Poligonul Dadilov s-au dovedit cele mai tari. Cu asemenea cazemate puternice, cu trupe special pregătite, cu o populație fortificată în suflete și voință, România trebuia să se bată conform concepției strategice „fără gând de retragere”.

Mesajul Cazematei reface adevărul istoric și îndreptă „eroarea politică comisă”, a susținut, cu argumente credibile și documente edificatoare, autorul ineditului volum. Cazemata rămâne o simfonie a sufletului Eroilor care le-au durat și apărat.

Manifestarea s-a încheiat cu o reconstituire a sistemului de foc, materializată din trei cazemate de către militarii profesioniști ai garnizoanei, iar micii artiști recompensați de autor cu câte un volum, din semnalul cărții apărute la Editura Tipo MC și Tipografia Aureo.

Parte din participanții la vizita cazematei „Regina Maria” de la Apateu.

 

 

Galerie foto  de la eveniment, foto: Nicolae Meseșan

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

SALVAȚI ARTA și ARTIȘTII

Fundația Culturală ,,CETATE DURGHEU”;                                                                     Sediu: str. E. Gojdu nr. 9 ap. 10;     

 CIF.  10000555, Banca Transilvania;                                                                           .  Jud. BIHOR;  Tel: 0746514977.                                              

  Doc.  Nr. 1, din data de 18 nov. 2021.       

                                                   SCRISOARE DESCHISĂ

                      CĂTRE,

                                 Direcțiunea Băncii TRANSILVANIA ,                                Municipiul Oradea/DPI – Direcția Economică – CIF.4230487,  

Curtea de Conturi Oradea,     

ANAF Oradea:                                                                                                          .                                DNA. Oradea: 

,,Marile spirite întotdeauna au întâmpinat opoziții violente

 din partea mediocrității” (Lucian Blaga.)

                                          DOAMNELOR și DOMNILOR

                        SUNT NEVOIT, cu părere de rău, prin prezenta a vă face cunoscut cu rugămintea și solicitarea către toți factorii și Organismele abilitate cărora mă adresez, să ACCEPTE și să se implice, să intervină a lua măsuri și atitudine prin a CERCETA,OBSERVA, ANALIZA și a CORECTA atât cât le stă în competență, cu obiectivitate prin instrumentările specifice, împotriva unor stări de lucruri neplăcute în Administrația Locală Oradea pentru a elimina rudimentarismul unor funcționari privind atitudinea și modul lor de lucru și relaționare cu cetățenii orașului Oradea în diverse situații!

Demersuri cu scopul de-a bloca și suprima ABUZURILE exercitate și INCORECTA abordare de către Direcția de Patrimoniu Imobiliar/DPI – Primăria Oradea, cu știință sau fără știință, prin UNII dintre funcționarii lor, în diferite situații conjuncturale concrete și degenerante. Mă refer în mod special în ceea ce ne privește atribuirea și în ce condiții ,de Ateliere de Creație, Galerii de Artă, Studiouri, etc.CREATORILOR ARTISTICI din domeniul artelor vizuale din Oradea conform Legislației din ROMÂNIA , atât de necesare educației și civilizației cultural-spirituale locale și NAȚIONALE. Gestul lor  necugetat aduce în acest domeniu prejudicii incalculabile regăsindu-se a fi ,,un atac la persoană dar și la siguranța națională”.

Particularizînd, Cazul concret al Fundației Culturale ,,CETATE DURGHEU”, privind implicarea  și dispunerea abuzivă a DPI Oradea în ceea ce privește obligativitatea realizării CONTRACTULUI de ÎNCHIRIERE nr. 139302 din data de 06 aprilie 2021 pentru atelierul de creație a sculptorului DURGHEU !? Document după semnare FALSIFICAT de către funcționarii DPI – pentru spațiul de pe str. CLUJULUI nr. 70 , ca spațiu de creație, Atelier de Creație Artistică Plastică pentru Artistul Plastic Cornel T. DURGHEU ( subsemnatul). Totodată evidențiez și stabilirea CHIRIEI MODICE hotărâtă în valoare de – 2 LEI/MP, pentru artistul plastic menționat  și nu numai , ca spațiu cu altă destinație, specială nu comercială, ca  membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Oradea. O chirie care trebuie stabilită conform Hotărârii Consiliului Local Oradea nr.14/2016 – chiria stabilită fiind cea mai mare din orașele românești – NU prin stabilirea ABUZIVĂ implicând  alte Instituții sau ONG-uri – în cazul de față Fundația  Culturală – CETATE DURGHEU – după bunul plac al unor funcționari publici ai Administrației Locale prin acțiunile lor perverse, distructive, și de rea credință. Te întrebi  adesea de unde acest comportament lipsit de  RESPECT și COMUNICARE … ? de ce fac toate acestea, cu toate intervențiile și explicațiile demonstrate CORECT, personal,prin documente, adrese, presă,etc, în decursul timpului, dar nimeni nu reacționează !!? Cred că din lipsă de preocupări MAJORE !? Din păcate constat că Administrația Locală , orașul Oradea, este ,,un sat fără stăpân”.

Prin adresa nr. 24775 din data de 12/11/2021 emisă de Direcția Economică – Primăria Oradea, Fundația Culturală ,,CETATE DURGHEU” a fost înștiințată de înființarea popririi sumei de 4,549,32 lei ( bani pe care nu-i are ) ca obligații bugetare restante.CER Direcțiunii Băncii Transilvania și celorlalți factori, ne-punerea în execuție a POPRIRII  unor sume de bani conform titlului executoriu nr. 662763 din data de 21.09.2021, conform prevederilor Art. 236 din Legea 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală. O Cerere a Direcției  Economice de pe lângă Direcția de  Patrimoniu Imobiliar, Primăria Oradea, fără scrupule și fără justificare, NECINSTITĂ și INCORECTĂ, având înșelăciunea și iresponsabilitatea la baza unui Contract de Închiriere FALSIFICAT privind DESTINUL unui important creator monumentalist orădean  din peisajul artistic și expozițional bihorean și nu numai !!

În acest sens se pot pune la dispoziție Documente lămuritoare dobândite în timp, privind ABUZUL, lipsa de RESPECT dar și incorectitudinea hotărîrilor Direcției de Patrimoniu Imobiliar DPI/Primăria Oradea, privind ATRIBUIREA spațiului de creație artistică precum și stabilirea chiriei pentru Atelierul de Creație DURGHEU. Totodată putem pune la dispoziție xerocopii după Ordinele de plată – 1,2,3/2021– Banca CEC – prin care ne-am achitat de obligațiile financiare ( CHIRIA pentru anul financiar 2021 ) privind ATELIERUL de CREAȚIE Artistică Plastică DURGHEU din str. Clujului nr. 70 către Direcția de Patrimoniu Imobiliar Oradea, de 2 lei/mp , 328 lei/lună, la zi. Sumă exagerată pentru un spațiu de creație !

În context Fundația Culturală ,,CETATE DURGHEU” NU are nici o OBLIGAȚIE FINANCIARĂ sau de altă natură către Primăria Oradea/DPI pentru spațiul de Atelier de Creație sau alte aspecte privind artistul plastic C.T.DURGHEU la adresa mai sus amintită.

PS: Țin să vă informez că toate demersurile și intervențiile noastre (de-a lungul timpului) au rămas fără un rezultat pozitiv, cramponîndu-ne de refuzul însinuos al DPI în comunicare pentru soluționarea Contractului de Închiriere pentru un SPAȚIU de CREAȚIE necesar sculptorului C.T. DURGHEU așa cum a fost inițial realizat.

Acesta având dreptul și meritul conform Legislației românești pentru atribuirea unui SPAȚIU pentru CREAȚIE ARTISTICĂ, precum și stabilirea unei chirii MODICE privind Atelierele de Creație! În cazul nostru pentru Atelierul de creație Artistică DURGHEU de pe str. Clujului nr. 70 , Oradea.

Totodadă CER RESPECT responsabililor/ funcționarilor, DPI/PRIMĂRIEI din Oradea pentru ÎNCETAREA agresivităților OCULTE de ORICE FEL la adresa Artistului Plastic Cornel T. DURGHEU PERSONAL dar și a FUNDAȚIEI CULTURALE ,,CETATE DURGHEU”. Nu ne-am adresat JUSTIȚIEI pentru că am considerat că este vorba de CONVEȚUIRE CIVICĂ  – SOCIALĂ și MORALĂ !

Cu mulțumiri .

Prof. univ dr. Cornel T. DURGHEU artist plastic.

Tel. 0746 514 977,

Președinte Fundația Culturală ,,CETATE DURGHEU”.

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Ziua cea nouă

Seamănă cu luna cea nouă. Cu o știre de prima pagină. Doar că ea nu mai vine.

Așa e așteptat Noul guvern al României de la care se așteaptă „mana Cerească”!

După ce s-a strivit încrederea e greu de crezut că aceeași PNL-iști, dar travestiți, sub perdeaua „ciumei roșii” psd-iste, reevaluate de Marele Iohanis, vor face „mare brânză”. Și tocmai acum când or început să se spargă, ori să se răcească conductele, când grâul a fost contractat pe alte meridiane și paralele, când gazul și curentul pleznesc în facturi, pe care cei mai mulți români nu le pot plăti.

Sărbătorilor de Crăciun, cosmetizate parcă, sunt și ele  lovite de Covid, sau mai degrabă de prostia administrațiilor locale?! Păi ce are domnilor primari Covidul cu luminițele pe care vi le „permiteți” doar în centru și  la pomulețul  artificial (n-am greșit că nu i-am zis brad de Crăciun, acela mirosea frumos a cetină de brad). Probabil că și frică vă e să nu capete Covid luminițele, ori ledurile, sau patinele, pe care ar putea aluneca prichindeii în vacanță. Cum și cât ați făcut pfaf „programul de guvernare” în interesul românilor, se vede din guvernarea Orba-Câță (deși ar merita scris numele cu litere mici, pentru a le compara dimensiunea atitudinii manifestată față de români, cum le plăcea să se laude prin târg). Ce restricții aberante se vor mai cere românilor mi-e și groază să mă gândesc.

O să-mi dați exemplul Austriei cu „stai în casă”. Da, deosebirea e că baronii și nobilii austrieci și descendenții lor n-au fost căliți la coarnele plugului precum românașii noștri puși la muncă. Prin urmare și rezistența lor e mai scăzută, și poate chiar degenerată de împerecherea de sânge albastru, altfel decât făcuse Ion al nostru prunci! dar dacă e dispoziție europeană domn Rareș o să zică că „suntem nepricepuți”, că nivelul de „cultură e redus”, ori cine știe mai ce slogane…

Că tot s-a dat răgaz la meditație, o săptămână, de bucuria Zilei Naționale,  bine ar fi să gândim relaxat, dar fără „frică!”, mai cu seamă la grija față de cei ajunși la bătrânețe. Fiți dară Oameni, ar fi îndemnul meu. iar de Crăciun, române să fii bun!

Cavaler de Clio

În categoria Articole | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Ruletă politică!

Totul pe bani!

Despre asta e vorba astăzi în negocierile guvernamentale, celelalte sunt detalii, chipurile cu subtilități politice. Conspirațiile sunt băgate la înaintare, pentru a ține ocupată atenția opiniei publice, dacă nu le ies planurile croite. Ce bazaconii sunt astăzi promovate: Certificatele verzi!. Senatul zicea: PAS!

Câțu, interimarul prim, mai activ ca-n vremea când era titular și tăcea „mâlc ”, insistă fără să dea socoteală cu banii luați la cea mai mare dobândă europeană?, bagă vrăjeală, mestecă vorbe pe sub mască, de nu-l pricepe nimenea, PNL (cu 27% vrea totul!) vrea guvern minoritar, nu acceptă nimic!. Ba nu, se mai agită și înflăcăratul susținător vice  Bogdan! dar nu zice nimica, la fel ca omniprezanta Raluca, ca și Banca lui Isărescu (Națională)?

PAS, tuturor!

Vine încălzirea pentru români, cei ce nu-s de prin sectorul alesului NICUȘOR, sau Fritz-ul timișan (și vor îngheța la iarnă), iar din Egipt dl. președinte Iohanis, plonjează direct la Vila Lac. Și? PAS…, impas negocieri! Dixit!

Adunarea, suntem în criză? PAS, a zis prin Elveția, că-i avea alăturea pe cei de la externe, iar pe la Piramide, cu doamna Carmen lângă,  îndemna să facem comerț, să lărgim agricultura… pe Nil. Adică să dăm la „crocodil” cam tot ce românii mai au prin hambare, și ar mai putea trăi cu „mălai”, ca-n vremea Regelui Mihai!

Lumea se joacă pe Bani, iar românii sunt folosiți doar pentru a-i produce, pentru alții!

Păcat că Încrederea, pe care Poporul o are în Armată, e jucată la Ruletă politică! pe mâna lui CIUCĂ, al nostru!

Cavaler de Clio

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

ASTA-I DE-AIA 

ESEUL DE SÂMBĂTĂ
Pompiliu COMȘA (Articol apărut în Confluențe literare, 27 octombrie 2021)
ASTA-I DE-AIA 
Statul are pârghii pe care le folosește după bunul plac. Mai pe înțelesul băieților de mahala se joacă cu puța până se plictisește și-o face fluturaș. Pe de altă parte romanticii ne-marxiști sunt de fapt acei promotori bolșevici ai lui Lenin. Au în creier implantată gena Marelui Furer nazist. Nu e glumă de autobază, chiar așa este. Faceți un exercițiu de captatio benevolentiae și o să vă convingeți că nu e libertate fără moarte. Ne-am obișnuit ca numai anumite televiziuni comerciale să facă audiență în aceste zile din moarte. Adică se adapă din apă de mort. N-au nici o jenă să anunțe azi dezztrul sanitar în regiune, să umple burtierele galbene de informații demne de Sfânta Filofteea. Până și Andrei Pleșu, s-a dovedit practic, că dacă tăcea filosof rămânea. Ce nu ne convine e pură conspirație. Am văzut în urmă cu ceva vreme două filme căutate, disputate, filme documentare despre Pandemie și Marea resetare, traduse și în română. Filmele se numeau HOLD UP PLUS și ACEASTA NU ESTE O CONSPIRAȚIE. Primul este cel mai cenzurat, atacat judiciar, amenințat film documentar despre criza mondială actuală. O peliculă deranjantă și asta în cercurile cele mai înalte. Cu toate acestea, a fost conceput ca o lăudabilă datorie morală și civică, o libertate imuabilă de exprimare și informare, pentru a deschide calea dintr-o dezbatere îmbotnițată deja de luni întregi, astfel încât adevărul de neoprit să apară în cele din urmă. Secunda peliculă este un nou documentar edificator, din chiar inima Europei, despre tratamentul mediatic al crizei. Despre cum relatează mass-media despre Covid. Ce spun, cum o spun și ce nu spun? Cu o atenție deosebită asupra notiunii de conspirație.
Dar să redăm câte ceva din descrierea producătorilor: “Ianuarie 2021. Națiunilor li s-au impus restricții, iar economiile sunt pe marginea prăpastiei. Oare noul vaccin chiar ne va permite să ne întoarcem la normalitate ? Sau este un punct de răscruce în parcursul omenirii. Nu cumva e vorba de un viitor propulsat de inteligența artificială, care va vedea o nouă formă de capitalism și va fi guvernat de legi tiranice dictate de niște elite globale ? Noul normal – un documentar factual ce investighează a Patra revoluție industrială. Ce câștigă cei 1 % și ce pierd cei 99 %”. Despre pandemia planificată se atacă mai întâi capitolul îndoctrinării și controlului prin mass-media, pentru ca mai apoi să se aducă în prim plan conspirația Covid. Ghidat de munca meticuloasă a dr. David E. Martin, documentarul urmărește o conspirație care se întinde pe 3 decenii, care are legătură cu jucătorii cheie ai pandemiei covid19. Documentarul arată conexiunile dintre majoritatea mass-media, industria medicală, lumea politică și domeniul financiar, pentru a devoala conflictele de interese din această criză. Iată ce se ascunde după Noul normal: 11 martie 2020. Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie de sars-cov 2. De atunci, am fost închiși de patru ori, am fost informați zilnic despre numărul de morți, ne-a fost refuzat tratamentul medical, ne-au fost impuse restricții, ne-au fost închise firmele, am pierdut locuri de muncă, am fost restricționați să îi vedem pe cei dragi, nu ni s-a permis să socializăm, ni s-a interzis să protestăm, am fost agresați,am fost arestați și amendați. Toate aceste măsuri sunt impuse pe baza unor informații false, pe date false privind infectările, mortalitate umflată artificial. Acum au accelerat lansarea unui vaccin, dar oare chiar va reveni viața la normal ? Sau vom vedea o nouă normalitate, o lume cu reguli dure și tiranice, guvernată de un stat totalitar centralizat? De când COVID-19 a fost declarat pandemie, mulți au speculat că această criză a fost planificată de un grup de elite care dictează guvernelor la nivel global. Pentru a înțelege, trebuie mai întâi să explorăm o schimbare semnificativă care a avut loc în economia noastră, una de care puțini oameni sunt conștienți. Se numește ”a patra revoluție industrială”. Până în prezent, au existat trei revoluții industriale. Prima a avut loc la sfârșitul anilor 1700 prin inventarea mașinii cu aburi, care a dus la crearea fabricilor și a unei industrii textile în plină expansiune. La sfârșitul anilor 1800, a doua revoluție industrială a fost marcată de producția de masă, precum și de noi industrii precum producția oțelului și a electricității. Iar a treia a avut loc la sfârșitul anilor 1900, care au văzut inventarea computerului și a internetului.
Acum, cea de-a 4-a revoluție industrială descrie apariția inteligenței artificiale (AI), și modul în care aceasta se integrează din ce în ce mai mult în societate. Inteligența artificială poate fi deja văzută în viața noastră de zi cu zi – de la modul cum plătim la supermarket, până la maniera în care ne înregistrăm pentru un zbor. Dar este mult mai avansată decât își dau seama majoritatea oamenilor. În august 2020, antreprenorul Elon Musk a prezentat o demonstrație a noii sale companii Neuralink. Conectat cu fire mici la creierul omului, acest microcip este sincronizat cu AI, permițând oamenilor să controleze orice – de la membre prostetice la jocuri pe computer. Acest prototip funcțional a fost deja încorporat în anumiți oameni. Are potențialul de a transforma complet modul în care interacționăm online. ”Există o mulțime de funcții pe care acest dispozitiv le-ar îndeplini, cu privire la monitorizarea sănătății dvs., de a vă avertiza despre un posibil atac de cord sau accident vascular cerebral (sau alte daune), precum și funcții de confort cum ar fi redarea muzicii. Poate face multe” declară Elon Musk. Kai-Fu Lee este fost președinte al filialelor chinezești Google și Microsoft (divizia cercetare), precum și autorul cărții de succes scoase de New York Times ”Superputerile inteligenței artificiale. China, Silicon Valley și Noua Ordine Mondială”. Kai-Fu crede despre China că va fi superputerea AI în termen de cinci ani. ”Pentru cei dintre voi care nu ați fost în China în ultimii trei ani, vă rugăm să fiți atenți, deoarece cardul dvs. de credit și numerarul s-ar putea să nu fie acceptate. China a trecut în proporție destul de mare la plata prin mobil (…) În epoca AI, dacă datele sunt noul petrol, atunci China este noua Arabie Saudită”. Un aspect actual în dezvoltarea AI este pierderea de către oameni a locurilor de muncă. În centrele de ambalare Amazon, roboții transportă articole către oameni, care apoi le împachetează pentru a fi livrate. În decurs de 10 ani, Amazon crede că nu vor mai avea nevoie de oameni pentru a face livrări. Potrivit Forumului Economic Mondial, 50% din forța de muncă va avea nevoie de recalificare până în 2025, și este probabil ca doar o fracțiune dintre aceștia să găsească de lucru, ceea ce va face ca o mare parte a forței de muncă să intre în șomaj. ”Este o șansă destul de bună să ajungem, datorită automatizării, la un venit universal de bază. Oamenii vor avea timp să facă alte lucruri, mai complexe și mai interesante. Deci vor avea mai mult timp liber. Și apoi trebuie să vedem cum ne integrăm într-o lume a viitorului cu inteligență artificială avansată”, spune Elon Musk. O idee care câștigă popularitate este de a percepe companiilor tehnologice o taxă pe roboți, care poate fi distribuită șomerilor ca venit universal de bază. ”Nu cred că firmele producătoare de roboți vor fi indignate de o asemenea taxă. E în regulă, asta este”, spune Bill Gates. ”Contrar celorlalte trei revoluții industriale de până acum, probabil că locurile de muncă vor fi distruse mai repede decât sunt create cele noi”.
Acesta este Klaus Schwab, autorul cărții ”A IV-a Revoluție industrială”. El este, de asemenea, președintele executiv al Forumului Economic Mondial, care este finanțat de cele mai mari întreprinderi mondiale. Membrii acestei organizații includ directori de firme, șefi de stat și miniștri din țări cum ar fi Marea Britanie și SUA. ”A 4-a revoluție industrială ne va afecta viața complet. De fapt ne va schimba pe noi, propria noastră identitate, și desigur va aduce în discuție politici și dezvoltări precum traficul inteligent, guvernarea inteligentă, orașele inteligente”, spune el. În iunie 2019, într-un raport denumit ”Reglementarea celei de a patra revoluții industriale”, guvernul Regatului Unit a publicat detalii despre parteneriatul lor cu Forumul Economic Mondial. Un an mai târziu, în iunie 2020, Forumul Economic Mondial a lansat acest videoclip promoțional intitulat ”Marea Resetare”. Scopul acestui film este să sugereze că totul, de la economie la cultura noastră, trebuie să se schimbe. După resetare se afișează imagini cu tehnologie digitală, celule, populații, bani, schimbări climatice, gestionarea traficului … și asta. Vi se pare familiar ? Acest videoclip promoțional a fost lansat cu șase luni înainte ca Margaret Keenan să primească primul vaccin COVID-19. În noiembrie 2020, revista Time a publicat pe coperta lor ”Marea Resetare”. Directorul general al Forumului Economic Mondial, Jeremy Jurgens, crede că ”Marea Resetare” va avea un impact devastator asupra economiei noastre. ”Dacă ne uităm la marea resetare, suntem încă în stadiile incipiente ale unei crize globale care va transforma pentru totdeauna societatea. Când a început, oamenii au spus: ”asta e cea mai mare criză de la criza financiară din 2007-2008”. Puțin mai târziu, au spus: ”asta e cea mai mare criză de după cel de-al doilea război mondial”. Acum ne uităm la ce se întâmplă, și spunem: ”această criză e comparabilă cu ceea ce s-a întâmplat în Marea Depresiune”. Această campanie e susținută, de asemenea, de politicieni; și este promovată chiar de familia regală, care a postat acest videoclip pe pagina lor de YouTube, având tag-ul ”Marea Resetare”. ”Suntem la un pas de descoperiri care ne vor modifica viziunea despre ce este posibil și profitabil într-un viitor durabil. Avem nevoie de o schimbare de paradigmă, care să inspire acțiuni la un nivel revoluționar. Pur și simplu nu mai putem pierde timp. Singura limită este disponibilitatea noastră de a acționa … vremea acționării este acum”, spune Prințul Charles. Forumul Economic Mondial consideră despre capitalism că trebuie reinventat. Sloganul ”Reconstruind mai bine” a fost adoptat de politicieni din întreaga lume. ”Acest moment ne oferă o șansă mult mai mare de a fi radicali și de a face lucrurile diferit. De a reconstrui mai bine …” declară premierul britanic”. ”… deoarece putem construi mai bine doar dacă ne sprijinim unul pe celălalt”, spune și premierul Canadei. ”În ultimele două săptămâni, am făcut cunoscută agenda mea pentru redresarea economică. Îi spun ”Reconstruind mai bine”, pentru că nu putem pur și simplu să reconstruim în felul cum erau lucrurile înainte. Trebuie să o facem mai bine. Iar planul meu de a reconstrui mai bine începe cu viziunea că automatizarea și globalizarea duc la un viitor pozitiv”, declară președintele SUA. Prin urmare, cum arată lumea după marea resetare ? Această postare, făcută de Forumul Economic Mondial pe rețelele de socializare, demonstrează 8 predicții până în 2030. Iată trei dintre acestea: ”Nu vei deține nimic și vei fi fericit. Orice vrei, vei închiria, coletul fiind livrat prin dronă. Iar valorile occidentale vor fi fost testate până la punctul de rupere”. Multe dintre noile politici ale lui Boris Johnson sunt în conformitate cu obiectivele Forumului Economic Mondial.
În noiembrie 2020, Planul Revoluției Industriale Verzi includea interzicerea mașinilor pe benzină și diesel până în 2030. Combinat cu alte restricții actuale (precum blocarea accesului pe drumurile laterale) și introducerea unei taxe de drum ”Plătește per kilometru”, cineva ar putea crede că încearcă să înlăture proprietatea asupra mașinilor. ”Cea mai mare aplicație a inteligenței artificiale este conducerea autonomă. Aceasta va înlocui întregul transport cu care suntem obișnuiți astăzi. Nu veți mai cumpăra mașini. Mașina dvs. este parcată 96 % din timp, deci se uzează moral (fără să fie folosită). Cât de rău e asta pentru o investiție ? Mașina te duce din punctul A în punctul B numai în 4 % din timp (din 24 de ore). Dar imaginați-vă că există Uber, care ajunge aici în 30 de secunde și este foarte de încredere și foarte curată. Nu are un șofer scandalagiu, deoarece nu are deloc șofer. Și este foarte sigură. Nu-i așa că vă atrage ideea de a nu mai cumpăra mașini ?”, spune Kai-Fu Lee. Acesta continuă: ”O caracteristică a inteligenței artificiale este că devine din ce în ce mai bună cu cât cantitatea de informații pe care i-o livrezi este mai mare. În 10 ani de la lansare, probabil mașinile autonome vor fi atât de bune în comparație cu oamenii, încât mulți dintre noi se vor teme să mai conducă. Știți de ce ? Deoarece mașinile autonome vor începe să ”vorbească” una cu alta. Vor trece una pe lângă alta la distanță de 1 cm, iar noi vom deveni cei mai mari dușmani ai noștri, deoarece vom fi o amenințare la adresa vieții noastre. Mașinile vor fi sigure. Destul de curând după aceea, oamenilor nu li se va permite să mai conducă”. Numai între începutul pandemiei și august 2020, 7 giganți tehnologici din Silicon Valley au adăugat la valorile lor de piață aproape 2500 miliarde dolari, dintre care 400 de miliarde au fost adăugate de Microsoft. Fondatorul Microsoft (Bill Gates) are și un interes pentru vaccinuri, deținând acțiuni în companiile producătoare de vaccinuri Pfizer și Moderna (prin Fundația Bill și Melinda Gates). Ambele companii au lucrat la dezvoltarea unei noi generații de vaccinuri, care interacționează direct cu ADN-ul nostru. Metodele tradiționale de imunizare implică injectarea unei forme moarte sau slăbite a virusului. Acest lucru determină sistemul imunitar să creeze anticorpi, ceea ce (zic ei) ne ajută în cazul în care un virus intră în organism. Dar noua tehnologie ARN-mesager a celor de la Pfizer și Moderna nu este un vaccin de imunizare standard, ci mai degrabă inginerie genetică. În loc să injecteze virusul în pacient, abordarea lor este de a injecta molecule sintetice care transportă către celulă instrucțiuni despre cum să creeze anticorpi pentru combaterea virusului. Până în noiembrie 2020, nici un vaccin ARN-mesager nu a fost vreodată aprobat pentru utilizare la oameni. Pe 21 noiembrie 2020, Revista ”The Lancet” și-a exprimat dezamăgirea că rezultatele studiului privind vaccinul COVID-19 au fost anunțate prin comunicate de presă, generând multe incertitudini științifice din cauza lipsei datelor privind siguranța. Publicația a exprimat, de asemenea, incertitudinea despre modul cum funcționează vaccinurile la persoanele în vârstă sau la cei cu afecțiuni subiacente, precum și despre eficacitatea lor în prevenirea bolilor severe. La începutul lunii decembrie 2020, un grup de medici din întreaga lume au creat un videoclip pentru a avertiza publicul despre lipsa de siguranță a vaccinului. Pe 19 decembrie 2020, Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC) a publicat acest raport al ”Comitetului consultativ pentru practicile de imunizare”. La doar o zi după ce Marea Britanie a început să folosească vaccinul covid Pfizer/BioNtech, autoritățile au confirmat două cazuri de anafilaxie, care este o reacție alergică foarte gravă, cu debut rapid și care poate provoca moartea. La începutul secolului al XX-lea, 90 % din toate rafinăriile din SUA erau controlate de John Rockefeller, care a continuat cu monopolizarea industriei farmaceutice. A avut șase copii care au fondat Venrock, o companie din domeniul capitalului de risc, care a făcut investiții în companii de tehnologie precum Apple și Intel. În 2010, Fundația Rockefeller a lansat un document denumit ”Scenarii pentru viitorul tehnologiei și dezvoltării internaționale”, care descria un scenariu pandemic cu descrierea ”o lume cu un mai dur control guvernamental și cu o conducere mai autoritară”. Dacă cei mai puternici oameni de astăzi ar dori să accelereze trecerea către cea de-a 4-a revoluție industrială – prin eliminarea locurilor de muncă și reinventarea capitalismului – această strategie problemă-reacție-soluție ar fi eficientă în obținerea dezideratului. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, s-au ținut o serie de procese la Nürnberg (Germania) pentru urmărirea penală a unor membri proeminenți ai Partidului nazist. Justificarea inculpaților că doar respectau ordinele nu a fost suficientă pentru a scăpa de pedeapsă. În urma proceselor, Codul de la Nürnberg a fost creat pentru a proteja drepturile omului, în prezenbt încălcate brutal prin campania de vaccinare amintită. Noiembrie 2020, Stockholm. Experți în domeniul sănătății și serviciilor bancare din întreaga lume au format o alianță, cu misiunea de a ne proteja libertățile. Și nu este singurul exemplu de pe mapamond. Concluzionând am putea spune că vaccinul Covid este crimă perfectă. Dar dacă, la rândul nostru, am greși? Numai Dumnezeu știe. Deci înțeleg că aceste doumentare își fac efectul, oamenii află despre aceste lucruri. Un fragment din ”Pandemia planificată” a circulat pe facebook și a făcut vreo 500.000 de vizualizări într-o săptămână, apoi s-a oprit … fie că s-au uitat toți cei din grupurile respective, fie că Facebook practică un fel de shadow banning (adică lasă materialul pe site, dar blochează să nu se mai adune vizualizările, like-urile, și abonările). Este o șmecherie ordinară, căreia i-am căzut și eu victimă.
Menționez și că o grupă de nebuni conduc lumea și ne lasă să știm doar ce vor ei. Pare că în spatele zidurilor bine păzite de la Casa Albă, toată lumea s-a țicnit. Joe Biden și Kamala Harris, președintele și vicepreședintele Statelor Unite, stau mai mult în măruntaiele buncărului federal din Washington. Pare să fie un fel de cameră plină cu extratereștri adunați să joace acest concept de care tocmai au auzit, concept numit Fericire. Coreea de Nord produce tone de propagandă. Zilele trecute, guvernul lui Kim a dat publicității un clip video cu militarii săi care sparg dale de beton cu mâinile goale. Un comunist entuziast se culcă cu torsul gol pe cioburi de sticlă. Ce vă spun nu este incredibil. Chiar s-a petrecut în realitate. Există și un precedent. În 1617, un grup de agenți politici fără scrupule de la Istanbul a instalat un tip cu deficiențe mentale ca sultan al întregului Imperiu Otoman. Numele lui a fost Mustafa Întâiul. Istoricii l-au numit mai apoi Mustafa Nebunul. Și era cu siguranță. Mustafa își petrecea zilele gângurind ca un copil și aruncând firimituri la păsărele. Uneori, dacă se simțea într-o mare formă sportivă, le dădea altora turbanele jos din cap. Era complet țicnit. Însă cei din jurul lui îl preferau în starea asta. Era mai ușor de controlat. Devine cert: în spatele zidurilor puternic păzite ale Casei Albe, toată lumea s-a țicnit. Nu mai departe de săptămâna aceasta, administrația Biden a declarat că un bărbat biologic, care poartă rochie, a fost făcut amiral.
M-am lungit un pic, dar vroiam să vă spun cum gândesc oamenii încă normali. Despre succesul neîntemeiat pe nimic. Chiar dacă sunt conștient că poporul român a renunțat la viciul lecturii. Ignort până și banala informație că varianta Delta este transmisă de vaccinați. Bill Gates declara în 2015 că un vaccin poate reduce populația planetară cu 10-15 %. Facem parte din națiunile date le reformă, replică dintr-un film american. Planul inițial era să rămână doar 500 milioane humanoizi pe Planetă. Nu știm dacă și tu, cititorul meu fidel, prostit de bere și șoșoc, vei face parte dintre ei. Te bucuri deocamdată ca un țânc, că statul la stat e cancerul sistemului bugetar. Și de răzbunări lumești cu iz de amantalâc. Canibalizarea politică nu e una din scorneli, cum nu totți românii sunt niște jegoși. Nu o zic la mișto. De aceea unora le dau în freză când pot. Da kear. Poate și pentru că-mi place să trăiesc periculos. Asta-i de-aia. Have a nice day.
Cu plecăciune, Pompiliu COMȘA
În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Lasă un comentariu

ARMATA EXECUTĂ, SAU EXECUTATĂ

Da, acesta este principiul de când există armata, ca instituție organizată.

Așa am învățat și făcut mereu. Până când, odată prin decembrie 89 comandantul Suprem a băgat armata într-o  „mocirlă politică”, din care nu prea a mai ieșit. Când e pericol mare, zice mareșalul de Xaxa, atunci se îndreptă privirile și speranțele spre oștirea salvatoare, apoi când pericolul a trecut sunt abandonați ca „mantaua muiată de ploaie”!

Actuala pandemie, tratată în stil de alertă civilă, a mai avut câte un „pansament” militar, prin doctorul general trimis în focarul incipient de Covid de la Suceava, l-a salvat … „Flutur”-ii și ,  au întins un cort la Ana Aslan și salvat niște vieți,   apoi… (vezi aprecierea aliniatului anterior)

Au provocat criza Politică, în războiul fraticid dintre aleșii neamului, în care unii (PNL, USR) se cred mai aleși decât ceilalți – din PSD, AUR, (stigmatizați de cel care ar trebui să fie mediatorul tuturor – președintele Iohanis ca „ciumă roșie”, „extremiști”). Se sfâșie de bine ce le este și nu ezită să facă apel: „dragi români”! Cât poartă de grijă românilor o vor simți-o pe pielea lor.

Treaba e că iar au băgat în „troaca politică” un OM, ridicat la demnitatea de General al Armtei României. La urma urmelor trebuie să recunoaștem că oricât s-ar „cocoța” doamna ministru secretar de stat, tot nu are știința strategiei ca generalul Ciucă care în mod onorabil a servit Țara ca Ostaș, cu Cinste și Devotament. Acuma, Țara, prin dl. președinte, în loc să profite de pe urma învățăturii și experienței sale militare îl vâră în POLITICĂ!

N-am nici o teamă că, generalul Ciucă are simțul ordinii, disciplinei, al lucrului chiar bine făcut! În armată se conduce după legi, regulamente și ordine. Strict și ferm! Haosul nu poate fi combătut cu vorbe de urgență, aplicabile de …luni. Așa totul ar fi transparent, legal, ordonat. Se vrea oare așa ceva?

Dar am ferma convingere că nu-l vor lăsa nici să facă guvern, necum să poată conduce. Găleata cu bani, o vor răsturnată în poala PNL-ului. (De parcă ceilalți români care n-au votat cu ei nu-s de pe aceleași plaiuri mioritice). Odată ce ar ajunge premier se schimbă datele problemei, premierul Ciucă ar comanda și toți ar fi obligați să execute. Și cel mai important lucru în procesul de decizie, după cum sunt ferm convins că știe, este controlul. Așa ar cam trebui să fie, dar până acolo e cale lungă, bătucită de politichia ultimilor 30 de ani de Orban, Băse,  … Se contestă un OM care aprobat în carieră că este capabil să îndeplinească orice misiune. A lua și pune în vârful pixului pe generalul ce nu-l cunoști nu este o dovadă de seriozitate. Așa aș zice: ce calități strategico-politico-morale i-au recomandat pe Iohanis, Câțu, Orba, Cioloș, Barna… Sau pe cei mânați de vântul voturilor la Bruxeles? Mai multă modestie n-ar strica!

La cum se vede  tabloul public, de la balconul meu, încă n-a murit speranța, încă se poate. ÎNCREDEREA de care se bucură Armata și Biserica, ar fi momentul să fie folosit în interesul Românilor. Specialiștii  să fie executanții guvernamentali. Odata, ce mult a trecut, se striga ARMATA E CU NOI!, și se ridicau rugăciuni spre Bunul Dumnezeu. Semn că poporul simte, și nu uită. Lăsa-ți-l dar pe Ciucă să facă guvern și să scoată România din necaz!. Dar lăsați-l să facă Spitale, Școli, Grădinițe, lăsați-l să așeze sămânța bunăstării și speranța zilei de mâine…Un comandant poate duce soldatul la Victorie și Glorie, ori la pieire. Dar, până și cel care moare pe front este considerat că și-a făcut DATORIA!

Țineți minte zicerea: Cea mai proastă decizie este aceea ne-luată!

Tare n-aș vrea ca aliniatul întâi să fie cel de pe urmă pentru generalul Ciucă!

Col. r. Dr. Constantin Moșincat

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA ARMATEI CONFISCATĂ?

 FORMULE RĂSUFLATE

Col. r. Dr. Constantin Moșincat

Politicienii români, de la stânga la dreapta, și mai ales cei aflați la guvernare, clamează grija față de români. Nimic greșit până când observăm că de fapt formula e răsuflată. Realitatea trăită de „români” e una și zbaterea lor pentru funcții, procente, locuri în sondaje, posturi bine plătite prin tot felul de Consilii …ș.a. Într-o zi, după ce am ieșit din „izolarea cu a mea Cazemată” m-am revăzut cu un, respectabil, fost coleg de breaslă care s-a dat cu „politica”. Mențiune, pe vremea când se făcea „învățământ politic”, printre două trageri, în armată domnia sa abia că citea din ziar ceva citate din „tovarășu”, necum să fie vreun fruntaș luminator. Acum iată-l că ridică „mânuța” la comanda PNL-ului din Consiliul Local. Nu că asta ar fi rău. Se înțelege că orice partid, sau entitate asociativă, funcționează pe baza principiului majorității. Dar, de aici până la fraudă ar trebui să fie cale interzisă, să intervină conștiința, morala, valorile lăuntrice care te-au determinat să te înscrii și să stai în rând. Să nu vezi că intri cu capu-n gard, dar să insiști seamănă a idioțenie!

Din „păruiala” de pe scena politică românească se vede că avem un președinte-partid (așa a fost și etapa premergătoare dictaturii regale din 1938), care, pe lângă prevederile Constituției, vroiaea a lui peste tot. Priceput-a tot natul că provine din PNL, după ce FSL-ul l-a „reabilitat” (că tot era pe vremea lui Băsescu, auto-declarat „președinte jucător”) și „albit” de scamele ce le purtau „casele” dubios dobândite de familie (apropo mai știe cineva ceva de ele, finanțele domnului Câțu s-au rotunjit cu sumele recuperate de la familia Iohanis? – nu, nu am greșit, nu sunt finanțele românilor, că n-am văzut în ultimii doi ani nici un raport prin Parlament: cât, la ce preț și pentru ce s-a împrumutat guvernul, de ne-a îndatorat și strănepoții?! – sau vreo știre de cum averea „Grupul etnic german” (declarat criminal de război cu confiscarea averii) a fost redobândită de un partid etnic din România, fie și cel german? Sunt aspectele cu semnul mirării amprentate de domnul președinte, despre care să nu vorbim.

Ceea ce „pute” e că pe acasă tace președintele, ori ne vorbește cu mască să nu-i vedem mimica, că-și bate joc de români?! Care casă vă veți întreba?, nici asta nu prea e clar, deoarece Vila Lac, nu știu ce număr…, stă fără chiriaș, și parcă acum 7 ani s-au băgat o groază de bani – măcar cât într-o aripă de spital de campanie – pentru ca „prima” doamnă să aibă confortul dorit. Dar nu, confortul îl asigură SPP-ul cu suita de pază și la Sibiu și la București. Avem Președinte Navetist!. Dar Navetist de lux, cu SPP-ul antemergător… Da, n-are vreme să meargă ca melcul, ca ceilalți de pe valea Prahovei. De ce nu zboară? Îi consolează președintele pe români că au „ghinion„ (și îl scoate amenințător pe von Brukental), îi sfătuiește de pe „pârtie” sau „bicicletă” să joace…, „golf”, iar mai nou, îi ceartă că iar bătrânii nu-s cuminți, nu „stau acasă” și mor la spitalele administrate mulțumitor de guvernul Câțu, care n-avea motive să demisioneze, doar că niște „criziști” l-au debarcat. Cel mai informat OM din țară zisese că: „am învins pandemia”, acea „gripă”.

Cu vorbe răsuflate s-a pierdut încrederea. Ce o făcut guvernul„meu” (a se citi a lui Iohanis) în vară? Păi cam de toate pentru sine și eșaloanele care l-au „ales” pe Florin Vasilică Câțu președinte la partid: bani pentru primăriile clientelare de partid (ce stufăriș acolo, câtă abundență pe m² în obișnuirea hârtiilor să stea pe cant! –iar la informația electronică n-ai acces), proiecte preferențiale promovate la finanțare, consilii de administrație redistribuite, împărțirea fondului de rezervă al guvernului! Hai, ca să fim înțeleși, fondul acesta nu era a lui Câțu personal!, era pentru dezastre. Oricum prioritatea zilei cerea altceva decât s-a făcut.

După ce mi-am încheiat cariera militară, am activat exclusiv în domeniul privat, considerând că față de stat mi-am făcut datoria. Și sfătuiam pe ceilalți colegi, care mai cochetase cu „serviciu de pază” de pe lângă Consiliul Județean, sau pe la vreun „birou” prin Primărie să renunțe a fi slugă la oameni ajunși pe funcții doar pentru că erau de la PSD, PNL, UDMR. Eu consider că doar în domeniul privat se produce plusvaloare. În mod real constați că la sfârșit de lună ai muncit ori ai tras „mâța de coadă”, cum se zice, după cât bani au intrat în cont. Atunci poți să zici cu adevărat că știi și poți să administrezi, dacă după ce ți se ia cam 50% pentru Câțu, Iohanis…, să împarți cu cei care au trudit zi de zi ce-o mai rămas. Și deodată constați: toți marii reprezentanți ai statului din Consiliul concurenței…, Consiliu de Supraveghere…, Consiliul de Reglementare…, și Președintele că au „EȘUAT”! Asta ar cam fi doar treaba lor, dacă n-ar afecta pe „românii” cărora cică le vor binele.

Dar de ce mă trag în groapă și pe mine, care mi-am văzut de văzut de treabă? Spălare pe creier cu tot felul de mesaje, cu propagandiști răsuflați, fără de argumente de prin piață. Cei ce vor să facă ceva nu sunt lăsați. Hai acasă! Era odată chemarea reroman, cu ceva sprijin pentru tineri. Ia-u îngropat cu dobânzile la bănci, serele le vor îngheța datorită prețului gazului, curentului și al carburanților! Tomata, nu mai e românească, că vezi doamne a pornit programul Daia! Legumele se aruncă pe câmp că super-Market-ul lui frau merkel nu iau marfă proaspătă românească, că n-are destule „e”-uri. Îi toacă cu exploatarea gazelor de șist, cu prețul la motorină, preț, boli pandemice… La români vițelul și oaia au „limbă albastră”, porcul, din turmă mai mare de 5, are „pestă africană”, găinile mai multe fac „gripă aviară” și ouă cu „salmonela”. Pute oameni buni! Totul e să pui cu botul pe labe agricultura românească care ar putea hrăni la producțiile de record european atinse la porumb, grâu și floare jumătate din Europa. Se speculează pe burse, pe servicii, pe orice, fără ca STATUL să apere INTERESUL ROMÂNILOR!

Subvențiile de pe „piața concurențială” în care ne târâm, ajung la români cel mult la a 5-a parte! Păi, boul românului știe oare cum să mănânce de 5 ori mai puțin și să facă spor de două ori mai mult? Știe doamna Raluca că la AJOFM-ul, plătit din contribuții publice, recrutează „argați” pentru lucru în străinătate? (era să zic pentru sparanghel, dar nu, chestia aia au lămurit-o dl. Președinte, primarul Clujului Boc și priceputul ministru de la „transport, interne, chiar prim…”, Bodea – care mai an zicea că de la „Timișoara și Arad nu va pleca nicio garnitură specială cu „doamne” care să spele pe „cur bătrânii din Viena”, iar a doua zi făcea pe impiegatul de mișcare…). Ce bine că iertăm, ce păcat că uităm.

Tare aș vrea o recomandare, dar musai de la capătul grajdului, de la omniprezenta doamnă ministru Raluca: cum să-mi fac planul de afaceri cu boii! Plătesc un om –necalificat, grăjdar, căruia să-i aduc „la botul calului” tot, el să furajeze și să facă curat – cu doi boi pe lună (asta la minim 2.500). La două luni mai dau câte un bou și doamnei Raluca!(taxe impozit aferent salariatului), doctorului pentru toate tratamentele din an îi dau doi boi!, (asta dacă nu-s boi și tușesc, fără ivermentină), pentru taxe impozite locale mai dau un bou pe an! Cotizație la Asociații profesionale, servicii colaterale încă 2 BOI. Adică: 2×12=24 + 12:2=6 +2+1+2= total 33 BOI! La acest tablou socoteala ar fi cam așa: Matca vaci reproducție, pentru procent viabil de 33 viței, înseamnă 35 VACI + 1 taur reproducție!

Investiția în mare ar fi cam la TOTAL=835.625lei.

Rezultate producție: 33 viței x 300 kg x 12 lei/kg= TOTAL  VENIT+ 118.800 lei

SUBVENȚII: 36*100e= 3.600E (18.000)

TOTAL VENITURI=136.800 LEI

Cheltuieli salarii: 2500 lei x 12 luni= 30,000 lei

Cheltuieli furaje=25kgx5leix365=45.625lei

Taxe și impozite=9*300*12=32.400lei

Curent, apă (un BOU bea 40l apă/zi)= 1.000*12luni=12.000

Combustibil 5000*12=6.000

Total CHELTUIELI=126.025

BENEFICII: 10.000:12=833 LEI

ADICĂ: ca investitor a 150.000 euro, am profit UN BOU pe lună, după o muncă continuă zi și noapte, la fel ca doamna Raluca, care doar promite la TV recalculare de pensie…pe lună! Cu un așa plan cei din „Arena Leilor” ar zice Pas! Alt chef de lucru ar prinde văcarul român, bună oară, cu 700E*cap/BOU subvenție, precum francezul lui Dacian Julian Cioloș. Dar dacă tragi pielea de pe BOU, cu ce râmâi?

Iată formule răsuflate, vânturate pe ecrane!

Recomandările de la distanța și cu aroganță, precum a euro-„cocoțaților” de pe la Bruxeles, făcute de președintele Iohanis cu măsuri „urgente”, de luni -mască peste tot- sunt formule răsuflate!

Da, adevărat că, s-a strigat prea mult în vară, mai ales la București și Cluj la celebrele festival-uri, cu fani și cu „travestiți” fără de mască, iar acum trebuie să dovedim înțelegere să fim „responsabili, că e criză, dezastru chiar,…” Dar cine a generat și gestionat haosul Mon Cher? Vin facturile, dar „stai în casă”, iar dacă na-i „ghinion” de Covid și treci iarna dez-morțit. îi vom putea trimite în trecut…

Cât despre desemnatul premier, e o vorbă prin români: vai de picioare unde nu-i cap! Dacă guvernul pe care „premierul desemnat” il formează, după negocieri, îi va fi dat în plic de Iohanis, atunci Eșecul e asigurat!

Dar dacă se răsucește generalul și va aplica învățăturile lui Sun Tzâ, potrivit cărora, generalul în luptă nu ascultă de vorbele goale ale regelui!

Atunci DA (deși miram-aș), am Onoarea domnule general Nicolae Ciucă!

Celelalte sunt doar vorbe!

Adendă:

Cel care girase, ca șef al Statului Major General, ca Președintele României, sfidând prezența veteranilor, camarazii celor căzuți, să nu  poată depune măcar simbolic o jerbă de flori,  în prezența grăbitului Președinte, reprezintă un AFRONT  LA ONOAREA OȘTIRII ROMÂNE! Mă aflu în situația de a relata  năduful camarazilor care au bătut 600 km de la București la Carei, spre a depune o coroană, în parcela din Cimitir, căci Monumentul Ostașului Român din Carei, este un loc „rezervat demnitarilor” și n-au avut ONOAREA a răsplăti cu recunoștință „JERTFA SUPREMĂ” de către camarazi?. Domnul președinte, doar el pentru el ”fanfara lui Ciucă” a cântat  presărați pe alor morminte…? HALAL SERVILISM! Să auzim de bie, cum trâmbițai odată…

În categoria Articole, Autori, Moșincat Constantin | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

CAZEMATA

CAZEMATA,

a 21-a carte semnată de col. r. Dr. Constantin Moșincat , în curs de apariție la Editura Tipo MC Oradea, în colaborare cu altă editură orădeană va fi, cu siguranță, cea mai încărcată de informație istorico-militară de pe meleaguri bihorene din ultimul pătrar de veac. Despre Cazemate nu s- vorbit decât în „șoaptă”, dar au circulat legende, fără substrat documentar. Cazematele din Vestul României Mari  reflectă concepția strategică de apărare, ca obiectiv de ȚARĂ, în jurul căruia a gravitat voluntar toată societatea românească, potrivit devizei „Prin noi înșine”, pornită sub liberalul Gh. Tătărăscu, atât ca și concepție (1934), cât și ca execuție (începută în 1934). Mobilizarea populației, crearea unei siguranță a păstrării fruntariilor întregi, potrivit cu porunca strămoșească: „hotarele trebuie transmise întregi urmașilor”.

Biserica, armata și instituțiile statului au pus în mișcare toate resursele materiale, umane și sufletești.

Între Betonul Cazematelor și Sufletul apărătorilor

s-a cimentat o concepție națională favorabilă apărării!

Prima cazemată, 9 octombrie 1934, sfințită de Mitropolitul Nicolae, al Ardealului, Nicolae al Clujului și Nicolae al Oradiei, în prezența prim ministrului Gh. Tătărăscu, ministrul Ilasievici, al apărării naționale și ing. Irimescu al aviației, și a ofițerilor constructori ai Sectoarelor  Oradea și Diosig, a cunoscut un volum de muncă formidabil, detaliat, până la amănunt de Cazemată, de către autor, pentru prima oară în istoriografia românească.

Credința – stâlpul ce susține Bolta Cerească – Cazemata adevărului absolut.

Cazemata – superbă simfonie în paradisul sufletesc al neamului românesc

Cazemata – avancronică –

„Limba, legea, vorbe sfinte, la străbuni erau !..[1]

Credința, reprezintă adevărată moară a gândurilor – o colecția prețioasă de adevăruri pătrunse în noi, la care ne raportăm permanent! Potrivit acestui postulat, pledoarie pentru rostirea adevărului și aducerea ca martori a legiunilor de Martiri și Eroi, zidesc cazemata adevărului! Credința care se sprijină pe Stâlpul din Bolta Cerească, în strânsă conlucrare cu rațiunea, cu gândirea (militară, în concret) ca rod al fructificării creației, ca înțelegere a experiențelor trăite în evoluția gândirii, valorifică trecutul glorios traco-geto-dac.

Taina spiritului de unde vine?, se întrebau gânditorii militari. Poate din interiorul reprezentărilor abstracte, având: steagul ca simbol sculptat pe Columna de la Roma, – neînclinat de 2000 de ani – care îmbină toate simțurile, între care cel vizual predomină, dar acțiunea motrică se urnește prin virtutea moștenită!, înflăcărată de cuvinte încurajatoare, de strigătul de luptă al bărbatului înarmat, care conferă siguranță armurii sufletești. Ce făcea doxologia Zamolxiană? Cultivă credința că dacii sunt nemuritori – de unde rezultanta și o gândire abstractă, un psihic puternic al invincibilității. Așa ceva rezultă din analiza chipurilor dacilor, reprezentați pe Columnă. Sau cum se întreba, ca pe sine, Eminescu: ce-i mâna pe ei în luptă?, ce voia acel apus? / Laurii voia să smulgă…/ A credinței biruință, pentru orice cavaler…// Și toată istoria, parcă, se desfășura ca o superbă simfonie într-un paradis sufletesc! Așa stând lucrurile se cuvine a cumpănii asupra modului de a gândi și relata într-un anume stil, mai bogat și complet, imaginile senzoriale percepute și relatate de cronici.

Preocuparea pentru studierea omului corporal și spiritual, ca executant al misiunilor militare (în cazul de față), presupune a pătrunde în structura intimă în care Mintea, dominatoare prin gândire, reprezintă o adevărată poteră suverană, care după libera și neîngrădita sa voie, condusă de capricii și ambiții aristocratice, autoritare sau/și cavalerești, dispune de viața, existența, averea, și fericirea ființei spirituale. Dreptul inimii, la iubirea de oameni, este mereu atacat de tiranica gândire, dominată de Zeul Marte. Rezultatul pentagramei, egal cu iubirea, va fi dominat de gândirea asupra căreia trebuie acționat în primul rând. Co-înțelegerea trup și suflet asigură unitatea și tăria deplină a omului de acțiune, în general, în cea militară în special. Teritoriul inimii e limitat pe când al gândii e fără hotar, fără bariere. Poate de aceea uneori riscurile gândirii sunt așa de mari și nesocotite în raport cu simțurile directe. Așa ne afundăm, în analiză, precum în labirintul marilor decizii care au schimbat viața oamenilor. Ne aducem aminte că poveștile din pruncie, rostite de bunici, erau amestecate în aura de mister. Mintea nu le poate totdeauna cuprinde și separa, mai cu seamă atunci când sunt rostite la lumina pală de la gura sobei. Apoi să nu ne mire când dăm peste exemple de mare cruzime săvârșite de zmei, vrăjitoare ori minți rătăcite!

Spiritul popoarelor și puterea lor, recompuse numai din rămășițele faptelor, se poate realiza, spre a le cunoaște, deoarece cioburile lasă mereu urme adânci, prin rădăcini. O urmă indubitabilă, ca mărturie, despre cultura geto-dacilor ne sunt sculpturile de pe Columnă, din chiar inima Romei. Fiind popor războinic, dacii au deprins arta fortificațiilor „murus dacicus”, cu ziduri arcuite, formate din pietre arcuite (cioplite) pentru porțile de cetate, de pildă. Apeducte ceramice și băi termale au făcut romani, sau daci mai întâi? Și pe aceste locuri (Herculane), Felix, monumente și stele funerare, etc. sunt mărturii de luat în seamă. Arhitectura clasică romană încorporează o seamă de portrete ale strămoșilor, de pe a căror chipuri se citește și se desprinde tărie de caracter, vigoare, dârzenie, demnitate, curaj, vitejie, adunate în jurul simbolului propriu: steagul. Omul spirit, omul social și psihologia experimentală și socială vor alcătui cea mai frumoasă, cea mai nobilă înflorire a spiritului omenesc în ziua de mâine, pentru viitorul omenirii.

Pentru aceasta însă sunt necesare, în opinia specialiștilor, minimum trei condiţii pentru sănătatea creierului şi a corpului: gândire pozitivă – fără stres, ură, invidie, lăcomie şi violenţă; hrănire sănătoasă, prevalentă cu legume şi fructe, care completează nevoia de enzime a organismului pentru o digestie completă, mai ales a cărnii şi lactatelor; activitate fizică continuă (gimnastică, mers pe jos, cel puțin câte 30 de minute, de 3 ori pe săptămână, sau alt tip de sport).

Între minte şi iubire, forţa iubirii este cea mai puternică. Iubirea în sensul său larg, Hristic, care vindecă şi anulează conflictele. Iubirea şi Iertarea sunt imperativele supreme ale armoniei dintre oameni. Napoleon a spus că oamenii au încercat să schimbe istoria cu sabia, în timp ce un singur om, Iisus, a cucerit-o printr-un cuvânt: iubire.

 „Cazematele acestea, sunt menite a risipi discordia și să asigure veșnicia fruntariilor noastre, sunt totodată Pace şi Înţelegere în afară, şi înăuntru – în cadrul acestui comandament permanent.”[2].

Titlul – Cazemata – esențializează ca un „pumn” înmănușat întregului conținut al cărții. Însă, așa cum atunci când ai gustat brânza și văzând că-i bună cumperi tot burduful, și aici, sorbind din spumantul titlu, vei citi, fără îndoială și fără răsuflare, toată cartea. Cazemata nu se referă, în primul rând și neapărat, la dimensiunea documentelor, ci la comuniunea în gândire (ancorată în tradiție și în actualitatea doctrinară) și în simțire (ancorată în experiența de război, pentru că despre rolul lor în apărarea ființei naționale este vorba în cele mai multe dintre texte). Relația dintre cazemate și apărători a fost multiplicată în plan spiritual de „al doilea brâu” și înfiripată în mentalul colectiv de conștiința națională, favorabilă apărării Țării.

Noutatea constă în faptul că este prima lucrare în istoriografia românească care abordează subiectul CAZEMATA, de pe granițele României Mari, ca o reconstituire a adevărului istoric deoarece, în timpul construirii, caracterul „strict secret” le-a ferit de deconspirarea consemnării caracteristicilor tehnico-tactice, apoi, după război, fiind dezafectate, în contextul relațiile socialiste bilaterale, destinse, dintre România, U.R.S.S. și Ungaria, nu se pomenea nimic despre trecut, astfel că nici o lucrare specifică nu s-a mai ocupat de Cazematele construite între 1937-1940.

Cazemata era destinată, în concepțiile politico-strategice de acțiune militară, pe toate teatrele de operații, în același timp, ca loc pentru proiecția specialiștilor și luptătorilor dar și cu rol moral, descurajator. Materialele documentare, provenite din arhive, au trimiteri utile pentru accentele puse asupra unui aspect sau altul, privitor la strategia și tactica întrebuințării forțelor la dispoziție pentru îndeplinirea obiectivelor politice, raportat la apărarea „fără gând de retragere”. Considerăm lucrarea utilă arhitecților și inginerilor constructori, pentru rezistența materialelor și a construcțiilor în sine, ca un posibil model de evaluare a costurilor, devizelor de materiale și întocmirea caietelor de sarcini, economiștilor ca model de organizare și gestionare a banilor publici, istoricilor și amatorilor de drumeții ca repere digitale ale vestigiilor istorice, dar și cu multe informații utile celor dornici de documentare în politici publice și de propagandă culturală, în perioade de crize economice și tensiuni internaționale.

Cazemata reprezintă o expresie Pașnică a românilor, care surprinde plăcut prin mesajul încărcat de Entuziasm, Patriotism, Curaj, Credință, Fidelitate și Onoare, încadrate de Vocația, Iubirea și Devotamentul proiectanților și constructorilor militari, dublat de Hotărârea, Fermitatea și Dârzenia apărătorilor, legați de Cazemate prin Jurământul de Credință față de Patrie. Cazemata poate fi o pildă de ingeniozitate, de Mândrie pentru generațiile de Patrioți cu țel comun.

Prin text și valoroase scheme, Cazematele sunt racordate inclusiv prin sistem GPS, ceea ce lasă o excelentă impresie de prezentare a concepției de construcție a cazematelor, pe cele trei aliniamente, fiind detaliate aspecte generale și specifice în privința amplasării, asigurării vizibilității pentru executarea focului, evitarea spațiilor protejate și defilate, legătura de foc cu cazematele vecine, protecția personalului și a mijloacelor de luptă, etc., în legătură strânsă cu pregătirea concomitentă a moralului trupelor și a populației. Autorul coboară printre ostașii generalului Georgescu P. Ion, și urcă spre Pădurea Eminescu și intră în cazemată cu unchiul Văsălică, apoi de vorbă cu guardul de geniu Mălinaș și îl însoțește în retragere pe slt. Țepelea pentru a înțelege determinarea atmosferei epocii. Așa își formează convingerea că la ardeleni jurământul nu-i vorbă în vânt!”, iar pentru strămoșii săi acasă însemna coloniile românești de la frontiera de vest, pentru care ajunseră la Budapesta, cu celebrul simbol al sg. Bivolaru. Acesta-i mesajul frumos al Cazematei: „Țara întreagă![3]

***

În Cazemată autorul pune apărarea în prim-plan politic și militar, tranșant, dar cu argumente, apoi stârnește provocări despre frământările și răspunderile acelora care s-au luptat vitejește, din ordinul patriei, pe fronturile din est și vest. Eu nu o să laud cartea, căci ea se recomandă pe sine, prin titlul incitant, ci doar am să afirm că are cel puțin meritul de a ridica, în subsidiar, o întrebare de mare curaj și actualitate: Care este CAZEMATA de astăzi a poporului român?

Cazemata exprimă voința națiunii române de a-și apăra vatra, cu sacrificiul bănesc enorm, însă și incapacitatea clasei politice de a-și asuma răspunderea. Carol al II-lea și Mihai I i-au trădat pe români. Trebuie să spunem adevărul. Altfel, generații întregi vor face din lași eroi, și le vor uita faptele celor cu adevărat merituoși.

***

Cazemata „ca mantaua muiată de ploaie” ne prezintă modele de ofițeri devotați, harnici, inteligenți, cum fusese „creatorul” colonel inginer Dumitru Vasiliu, colonel Constantin Vissarion, surprinși în frumoase portrete, dar și grade mici, mânuitori ai traiectoriilor de foc ai Cazematelor, a cărei rezistență a fost probată doar în încercările din poligon.

Remarcabilă și cuprinzătoare documentare, ingenios concepută sărind din treptele logice ale enunțurilor spre demonstrația posibilităților, având ca temei izvoare încă necunoscute. Spirit deschis și obiectiv, de cercetător titrat și militar „stăpân pe simfonia motoarelor (tanchist)”, colonelul dr. Constantin Moșincat, cu măiestrie remarcă calitățile umane, povestite cu farmec ca în „Pădurea Eminescu”, sau în dialogul cu „unchiul Văsălica”, ori pe traseul conferințelor ținute de (academicianul) Gabriel Țepelea – plt. TR atunci.

CAZEMATA, este o mărturie completă, de mult așteptată, ce merită toată lauda! Ea aduce în actualitate strategia de apărare, doctrina, arta operativă și tactica pe care au însușit-o și aplicat-o militarii de comandă, stat major și luptătorii într-o concepție care înmănunchează, ca într-un „pumn”, puterea armată a statului român, conform cu voința națională.

Remarcabilul efort intelectual al autorului ne răsfață cu pilde care dau noutate subiectului tratat ca un tot, bine argumentat. Cu siguranța „stăpânului pe situație” colonelul de stat major înnoadă hotărâri și decizii, printre obstacole și cazemate, pe fronturile celui de-al doilea război mondial, aspecte prezentate într-o notă critică și cu o privire analitică a realității, posibilităților, acțiunii și a deciziilor eronate, cum le argumentează cu știință, pe baza relației cauză-efect, consecințe. O asemenea bordare scoate în evidență faptul că întotdeauna există „soluții”, iar justificarea „soluției regale, unice” reprezintă numai un cor de justificări ale lipsei de curaj, lașitate sau chiar trădare.

Cazemata, poate fi luat ca un model de participare a poporului la propria creație de apărare, cu multiplele resurse financiare, depistate prin voluntariatul constituirii și subscripțiilor la F.A.N., și de interpretare a istoriei războiului al doilea mondial ca o „continuare a politicii”, – prin război – după falimentarea cedărilor fără luptă -, în cazul ultimilor doi Regi ai românilor: Carol al II-lea și Mihai I !

Pentru toată construcția din Cazemata ta, camaraderești Felicitări Costică!(4)

[1] Vasile Lucaciu, De anul nou, Tribuna Poporului, Arad, 1 ianuarie 1897

[2] Gheorghe Tătărăscu, Pentru ridicarea brâului de apărare, în Legea românească, nr. 20/1937, p. 186

[3] Prefață, Col. (rtr.) prof. univ. dr. Ion G. GIURCĂ

(4)Postfață, general Grigore Bartoș.

~ Va urma ~

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PACEA

 

PROGRAM

Ziua Internationala a Pacii – 21.09

“ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PĂCII”

Ing.MIORITA SATEANU

Cetătean de onoare al Municipiului Oradea

   ZIUA INTERNAȚIONALĂ a PĂCII este sărbătorită în fiecare an pe 21 septembrie.

MOTIVATIE: În 2001 Adunarea Generală a ONU a adoptat o nouă rezoluţie, 55/282 declarând ziua de 21 Septembrie a fiecărui an ca şi Ziua Internaţională a Păcii. „Ziua Internaţională a Păcii va deveni ziua de încetare a focului şi ziua nonviolenţei, o invitaţie către toate naţiunile şi popoarele să onoreze o întrerupere a ostilităţilor pentru toată durata acestei zile…” Rezoluţia „invită toate statele membre, organizaţiile sistemului ONU şi organizaţiilor non-guvernamentale şi indivizii să comemoreze, într-o manieră acceptabilă, Ziua internaţională a păcii, participând la educaţie şi conştientizarea publicului şi să coopereze cu ONU pentru instaurarea unei încetări globale a focului.”

Pacea nu este absenţa războiului. Este o virtute, o dispoziţie spre bunăvoinţă,  încredere, dreptate si bună inţelegere prin diplomaţie corectă. Aceasta zi este dedicată păcii și în special absenței războiului și a violenței. Ziua a fost sărbătorită pentru prima oară în 1982, iar de atunci este sărbătorită în fiecare an de mai multe națiuni, organizații politice, militare și oameni

Pentru a inaugura această zi smnificativă pentru lumea întreagă in data de 21 sepetembrie, „Clopotul Păcii” este sunat la sediul ONU (în New York City). Acest Clopot al Păcii  este turnat din monede donate de copii de pe toate continentele, cu excepția Africii și a fost un cadou de la Asociația Națiunilor Unite din Japonia, ca „un memento al costului uman în război”. Pe inscripția de pe o parte se poate citi, „Trăiască pacea absolută în lume”.

Dragi prieteni, PACEA este cel mai preţios cadou.

Generaţia mea a cunoscut ororile războiului, a auzit si s-a cutremurat la auzul

exploziei bombelor lansate din avioanele in *picaj* , bombardierele care plantau

bombele la fel cum se aprind pe rănd artificiile colorate proiectate pe cer la evenimentele si zilele naționale sau internaționale sărbătorite de comunitate

Generația  de adulți si tinerii , niciodată n-a trebuit să lupte pentru această PACE,ea ne-a fost oferită pe o tavă de argint, de către oamenii care au luptat pentru ea, sunt eroii care si-au  dăruit  viaţa lor pentru a infăptui pacea pe pământ
Pe tot cuprinsul Europei, cimitirele ne amintesc de băieţi tineri care niciodată n-au ajuns acasă şi a căror amintire noi o preţuim.

Generaţia noastră, cea de azi, nu este proprietara acestei PACII; noi suntem numai păstrătorii, paznicii ei.

Noi putem doar preda această PACEA greu obţinută, copiilor nostrii,în aceeaşi stare în care ne-a fost oferită nouă.

Generaţiile viitoare nu ne vor ierta niciodată.Noi , generația de azi, nu  putem risipi PACEA . Pur şi simplu nu avem dreptul să facem asta.

Trebuie să facem tot ce este posibil, acum, pentru a păstra PACEA si a opri orice tentatiavă de a distruge  PACEA

Ziua Internațională a Păcii, este considerată o zi cu semnificații deosebit de importante in viața intregului glob, in viața tuturor popoarelor, mai ales in zonele in care conflictul armat este declanșat si continuă, face victime , distruge vieți , opresște activitatea instituțiilor, a școlilor si a intregului aparat de stat

Același lucru se intâmplă si in zonele in care grupuri masive de emigranți sosesc din toate părțile , sufoca starea de normalitate a zonelor in care au intrat. Dar este deosebit de dureros faptul că aceaști oameni iși părăsesc bruma de agoniseală adunată pe parcursul vieții si iși părăsesc casa, familia, rudele, locul de muncă si bineințeles si țara natală, vor să uite de suferințele, lipsurile si atrocitățile in care au trăit si se indreaptă cu speranțe mari, spre alte meleaguri pentru a –si asigura familia de o viață liniștită, decentă, a respectului umanității

Suntem ingrijorați pentru  ca acest fenomen nu este departe de noi, suntem ingrijorati pentru acesti oamnei sărmani si lipsiți de toate condițiile normale de viață

Noi ne bucurăm că am uitat demult ce inseamnă a trăi sub bubuitul armelor, a exploziilor datorate bombelor si a șuieratului provocat de avioanele bombardiere.

Mai sunt multe persoane in viață care au trăit ororile Războiului al Doilea Mondial, in urma căreia LIBERTATEA  si PACEA  obținută au fost un prețios cadou

Fiind conștienți că trăim vremuri destul de impovărătoare, că sunt unele disfuncții in bunul mers al vieții societății, al familiilor, al sistemului de invățământ si de sănătate si poate si in alte compartimente ale țării, totuși noi trebuie și in aceste condiții să conviețuim pașnic, să ne respectăm reciproc si să nu uităm că PACEA nu este absența CONFLICTULUI  , ci prezența ALTERNATIVELOR CREATIVE, pentru a răspunde la conflict

Deasemenea trebuie să nu uităm să punem preț pe cuvântul rostit, să nu uităm să iubim, să iertăm, să tolerăm si ….aceste sentimente să fie susținute prin dialog, negocieri si multă, multă ințelepciune cu tendințe de dipolmație.

Să nu promovăm cinismul, atitudinea ostilă, lăcomia, lipsa de omenie, insensibilitate, aroganță, ignoranța,….. aceste stări , sentimente sunt de cealaltă parte a baricadei.

Opusul violenței este comunicarea , dar aceasta cere timp, efort, strădanie si răbdare

Astăzi, sau poate de mâine, fiecare din noi, să promovăm pacea cu dragoste, cu bună ințelegere, respect unul față de celălat indiferent cine este, ce limbă, ce confesiune , ce vârstî si ce stare socială are.

Să ne educăm copii in spritul respectului , să fim adevărate modele pentru copii noștrii, să deschidem capitolele educației prin buna cuviință  “cei 7 ani de acasă”

Pentru că acești copii, tineretul de azi ne vor asigura o viață pasnică, liberatea in sensul corect al cuvântului si vor știi să ne apere drepturile, vor veghea ca bătrânețele noastre să fie fericite si vor fi conștienți că PACEA este cel mai important obiectiv pentru familie si pentru stabilitatea , integritatea si bunăstarea intregii țări.

Fie ca toate aceste  mesajele care vor fi rostite azi să fie percepute, respectate si aplicate pentru a fi PACE pe intregul pământ

SĂ FIE PACE, PACE , SĂ FIE PACE PE PĂMÂNT.

 

    

 

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu