Aripi de vis
Mircea Dorin Istrate
Trecător prin ceruri ninse
Cu luceferii în roi,
însfințesc cu-a mele vise,
Urma carului cu boi.
*
Din cerul țintuit cu mii de astre
Se cern în noapte stele căzătoare,
În locul lor, urc visurile noastre
Călătorind prin lumi fără hotare.
În cerul țintuit cu giuvaere
Lactee Căi îmi sunt de ne-nțeles,
Trăind în alte timpuri, efemere,
Pe drumuri alte câte și-au ales.
Pe cerul țintuit cu-n pumn de stele
Sunt guri de rai și iaduri răsfirate,
Mor lumi bătrâne, alte nasc din ele,
În nesfârșite spații depărtate.
*
Mi-e cerul scânteind de-atâtea stele
Izvorul nesecat de poezie,
Acolo urcă gândurile mele
Când eu visez la ceea ce-o să fie.
Iar când înham la caru-mi cai de foc
Și mă rotesc prin lumile celeste,
Cărări în urmă las de busuioc,
Miroase-mi universul ca-n poveste
**
Afară-i noapte, cerul iar mă cheamă
Eu drumăresc prin el cu pas de vis,
Cum mai făcut-am, vraja lui mă-ndeamnă
De-acuma să pornesc cu pas întins,
Și să colind pân’ zorii or să vină,
Vecii de timp din spațiul necuprins,
N-apoi s-ajung în astă rece tină
De care pentr-o clipă, m-am desprins.
***
Pe toți ne ține-ncătușați pământul
Să nu scăpăm spre lumi de necuprins,
Dar ne-a rămas la îndemână gândul
La care-i punem aripi largi de vis,
Ca să plecăm spre iad, ori paradis.
******
Gândiți numai de am dreptate
Ce e mai iute-n astă lume decât a gândului aripă,
Cu el zburăm prin universuri postați de ceruri într-o clipă,
Putem a trece-un roi de stele, ori văi ce izvorăsc Genuni,
Câmpii de stele lucitoare, grădini cu aștrii, ce-s minuni.
Noi credem gândul că străbate de jur-prejur tot universul,
Că-n fulgerarea lui de-o clipă e-n depărtări de ne-nțelesuri,
Dar nu uitați, că toate astea-s închise în a noastră MINTE,
Și-acolo-s cele universuri, în gândul cela ce ne minte.
Acolo-i dară Necuprinsul, ca și nimicul cela care
Suntem noi înșine pornitul pe nesfârșita cea cărare,
Acolo-i Visul și Speranță, Măritul, Frică cea Iertare,
Iubirea, Ura, Deznădejdea, Urâtul și Frumosul care
Înviorează cea ființă și mi-o ridică în avânt,
Ori mi-o îngroapă în Durerea care ne duce în mormânt.
O mână, un picior, ori ochiul, urechea cea cu care-aude
Sunt ale sale ajutoare cu ce putem fi orișiunde,
Iar corpul cu a sale toate, de MINTEA ascultă zi și noapte,
Ea e REGINĂ-ntr-un imperiu, ce nici gândiți ce multe poate.
*
Vă țineți MINTEA sănătoasă, n-o-mpovărați cu negre gânduri,
Că de acolo vine boala și-apoi nevoi tot rânduri, rânduri,
Visați frumos și cu plăcere, iubiți-mi totul prin iertat
Și-atunci veți fi lângă REGINĂ, cât veți trăi, un ÎMPĂRAT.