Mircea Dorin Istrate
Blândul păstor
Vă fie al nostru Paște,
Preasfântă sărbătoare
Motto:
Cum de-ai putut Iisuse-a ne ierta,
Când cuiul răstigniri,
E chear trădarea
Mea?
***
Acum, puteți a spune cu sufletu-mpăcat
Că El, cel Iertătorul
Hristos, a înviat!
Motto:
Ați plâns destul, de-acum vă bucurați,
Că înc-odat de cer, ați fost iertați.
Când Domnul l-a trimis pe Fiul Sfânt
Să fie Solul Său pe-acest pământ,
Voi, înfrățiți cu Iuda L-ați trădat,
Și pironit pe cruce L-ați lăsat.
De ce? Că a venit să vă arate,
C-acolo sus, în ceruri, după moarte,
Veți fi vecie lungă de vecii
Și-n bucurii de raiuri veți trăi
De-aici făcut-ați FAPTE LĂUDATE
Și fost-ați BUNI și IERTĂTORI în toate?
Minuni El v-arătat ca să vă-mbune
Să zilniciți mereu în fapte bune,
Ca prin IUBIREA CELUI DE APROAPE
Să fiți cu El în ceruri, după moarte.
Poveți v-a dat, așa ca nimeni altul,
Să nu trăiți în viață cu PĂCATUL,
Să spuneți ADEVĂRUL mai mereu,
Să-mi AJUTAȚI pe-acela ce-i la greu,
Să vă IUBIȚI dușmanu-ntotdeauna,
Al vostru gând să lepede MINCIUNA,
Și în CURAT în CINSTE și-n DREPTATE
Să vă trăiți viața, CĂ SE POATE!
*
Nu v-a plăcut cât toate vi le-a zis,
Nu l-ați crezut că El e cel trimis,
N-ați vrut trufia s-o lăsați din voi
Și lăcomia să vă lase goi,
A voștrii ochi, să creadă nu au vrut
Minuni pe care El ,mi Le-a făcut.
Ați născocit că-i solul mincinos
Și ce v-a spus, întors-ați voi pe dos,
Și fără remușcări la cele toate
L-ați judecat și L-ați trimis la moarte
Să fie pironit pe-o cruce-n cuie,
Și de acol’ la ceruri să îmi suie.
El, l-a rugat pe Tatăl din Ceresc
Să ierte neamul nostru omenesc,
Că El chezaș s-o pune pentru toate
Păcatele ce-n lume-s adunate,
Ca voi cu toți, de-acuma înainte,
Iertați să-mi fiți, întinători de minte.
Apoi s-a scoborât în Iad să-nfrunte
Genunea cea cu suflete mărunte,
Iar de acol’, pe moarte a călcat
Și-apoi la cer pe veci, s-a ridicat
Să-mi știe toți că El, A ÎNVIAT!
**
E zi de Paște, deci, vă bucurați
C-al nostru IERTĂTOR, pe cei iertați
I-așteaptă să se-ndrepte-n fapte bune,
Ca la sfârșit, când vor lăsa cea lume,
Să-mi stea cu El la masă în ceresc,
Cât încă fi-va neamul omenesc.
***
Iisus ‘nălțat la ceruri
Pornit-a veste mare din glasuri de femei,
Purtat în patru vânturi, s-ajungă la acei
Ce fostu-i-au apostoli, la gloată și-mpărat,
Că Răstignitul Lumii, din moarte s-a sculat.
S-a-nfioarat atuncea tot omul păcătos,
Creștinul cel smerelnic, că n-a fost mincinos
Cuvântul Său pe cruce, că-i Fiu de Dumnezeu
Venit ca să ridice păcatul lumii, greu.
Minunile făcute au fost de-adevărate,
Menite-a Lui putere de-apururi să ne-arate,
Că El învie morții și dă la orbi lumină,
Și înmulțește pâinea creștinului la cină.
Și-apoi, a Sale sfaturi, adevărate, drepte
Și pline de-nțelesuri, au fost să ne deștepte,
Să ne-ndreptăm purtarea și ura s-o lăsăm
În schimbul la iubirea ce orișicui s-o dăm.
*
N-ați înțeles că viața la toți ne este dată
S-o trecem în iubire frumoasă și curată,
Nu ură, nu tu vrajbă, nu sete de avere
Că ele întinează și izvorăsc durere.
El nu îmi vrut-a moartea niciunui păcătos,
Ci îndreparea, care-i , cu mult mai mult folos,
Că astfel el, dușmanul, prieten ți-l vei face
Și-n lungă veșnicire trăi-vom toți în pace.
Când judecata voastră ce-a strâmbă, mincinoasă,
L-a condamnat la moartea aceea grea, hidoasă,
El, coborâta-n iadul păcatului lumesc,
Ca de acol’ să urce la Tatăl, în ceresc.
*
După atâta vreme, nici azi n-ați înțeles
Că viața noastră încă, nu are nici un sens
Dacă trăim în ură, minciună și-n trădare,
Că pierde pe vecie a Raiului cărare.
**
El, Înălțat la ceruri, de-acolo ne veghează
Să îi urmăm povața, s-avem credința trează
Că doar cu cea iubire și binele făcut,
Ne-om înălța la ceruri, din păcătosul lut.
***
Însfințitul lemn al crucii
Motto:
Pe coastele cu pruni, din deal în deal
Să aibă veşnicia sfântul semn,
Biserici rânduit-am în Ardeal
Iar la răspântii, cruci din sfântu-ţi lenm.
In cuiburi de credinţă am semănat Ardealul
Punându-i veşnicia în crucile de lemn,
Cu ele miruit-am şi văile şi dealul
Să fac cărării Tale, cel luminat însemn.
Din învechite veacuri la ele păcătoşii
S-au închinat cu gândul că fi-vei îmbunat,
Şi tot cerşind iertare la Tine cuvioşii
În lacrima durerii mereu mi s-au rugat.
Tu, datu-le-ai putere să treacă de necazuri,
Să guste bucuria scăpării din nevoi,
Surâsul să apară pe suptele obrazuri
Şi geana de lumină în ochii trişti şi goi.
Umplut-ai cu iubire a inimii străfunduri
Când ne-ai legat pământul de raiul Tău din cer,
Şi mâna ai întins-o pierdutului’n adâncuri
Ce se zbătea-n chemarea de iaduri ce te pier.
În candelă, Tu pus-ai un licăr de iubire
Să-mi biruiască ura, să-ţi fie sfântul semn,
Şi aurit-ai Doamne icoane-n strălucire
Tu, veşnic răstignitul în carnea lor de lemn.
***
Acum, când urc cărarea spre cea bisericuţă
Ce străjuieşte veacul din vârful meu de deal,
Simt că acolo-i locul şi sfânta biruinţă
Ce mi-a ţinut credinţa, frumosului Ardeal.
***
Zi de mare sărbătoare
E zi de sărbătoare și clopotul ne cheamă
Din suflete o rugă să dăm spre ceruri vamă,
Să fim cu toți de față la liturghia sfântă
Că inima de-atâte nenorociri ni-e frântă.
În Domnul ce-a nădejde s-o punem ne-ncetat
Și când greșim, iertare Să-i cerem la păcat,
Să ne-mbunăm voința și gîndul pus în faptă,
Cărarea vieții fie curată, lungă, dreaptă.
Că El, ca nimeni altul a stat pe SFÂNTA CRUCE,
De noi bătut în cuie, și osândit s-apuce
Cel asfințit de soare acolo, chinuit,
Cu doi tâlhari alături să-mi fie umilit.
De-acolo, El, pe Tatăl, în lacrimi l-a rugat
Ca neamul nost’ nemernic, în veci fie iertat,
Ca să putem spre ceruri cel suflet să-l urcăm
Și-acol’ la sfinte raiuri cerescului să-l dăm.
Apoi, în miez de noapte, în iad a coborât
Să calce moartea hâdă, să-i pună mâna-n gât
Și de acol’, la ziuă, să iasă re-nviat,
Ca mai apoi la ceruri să plece, înălțat.
**
Așa că-n astă ziuă, când moartea a călcat
Putem acum a spune: HRISTOS A ÎNVIAT!
Și-n gând, din al nost’ suflet o rugă să-nălțăm
Că ne-a iertat atuncea și-a vrut să ne-mpăcăm.
*
De Ziua Învierii, CREȘTINI VĂ BUCURAȚI!
Și-un gând curat la Domnul în rugă mi-l urcați
Și în adânc de suflet cercați să fiți mai buni,
C-a voastre fapte toate, să merite, cununi.
***
Dăm veste
De când făcut-ai încă minuni dumnezeieşti
Cutreierând prin lume de Tine toţi să ştie,
Ne-ai întărit credinţa, că cel promis Tu eşti
Şi Iertătorul fi-vei, de-atunci până-n vecie.
Nicicând a noastre lacrimi n-au vrut să se usuce
Şi-amarnica trădare n-am vrut ca s-o uităm,
Când pironit în cuie pe Însfinţita Cruce
Crezut-am că te pierdem şi morţii noi te dăm.
Cu Tine, sus pe cruce, păcate de-altădată
De noi nemerniciţii făcute-n şir de vieţi,
Luatu-le-ai să-ţi fie durere încarnată
Ca să le simţi pe toate şi toate să le ierţi.
Te-ai dus apoi în moarte ca orice muritor
În lacrimii şiroite a Maicii Născătoare,
Lăsându-ţi ca să-ţi moară ce-avut-ai muritor
Şi-ai re-nviat fiinţă pe veci nemuritoate.
Ne-am bucurat Mărite şi-atuncea am ştiut
Că Tu ne eşti de-apururi al nostru Împărat,
De-aceea-n an dăm veste fiinţelor din lut,
Că Iertătorul nostru HRISTOS, A ÎNVIAT!
***
Să-mi țineți minte
Mă lasă Doamne, ca-n micimea mea
Să reazăm umbra mea, de-a Ta să stea,
Să mă-nfior gândindu-mă mai bine
Că Tu ești Doamne astăzi lângă mine.
Să simt cum măreția Ta mă va cuprinde,
Cum duhul Tău în mine mi se se-ntinde,
Cum pace e în sufletu-mi și-n gând,
Și toate mi le ierți Tu, rând la rând.
Să știu apoi, că-n cea dumnezeire
Tu adunat-ai munte de iubire
Și chiar de-ai fost în cuie pironit,
Pe noi ce te-am trădat, Tu ne-ai iubit.
Și-mpovărat de-a noastre mari păcate
Tu dusu-te-ai iertându-ne spre moarte,
Să învățăm din pilda Ta că noi,
Învredniciți ieși-vom din nevoi,
Când fi-vom toți cu sufletul curat
Și te-om slăvi pe Tine ca-mpărat,
Iertând și noi pe cela ce greșește
Și-n silnicit mereu ne umilește.
Ajută-mă, Tu cela Iertător
Ca tuturora să le fiu dator,
Să îi slujesc pe toți în preasmerit
Să le înalț cel suflet micnicit,
Să vadă că cel bine te înalță,
Că răul cel făcut îți ia din viață,
Că Raiul tu ți-l faci aici când vrei
În bine ostenind și nu să-l ceri.
*
Să-mi țineți așadară bine minte
Că Domnul ne-a-nvățat cu-a Lui cuvinte,
Să mergem după El, pe-a Sa cărare
Și-n umbra lui să-mi steie fiecare.
Așa vom fi vecie după moarte
În cerul cel de sus cu-a Sale toate,
De nu, rămânem prinși în astă tină,
Tânjind mereu spre-o rază de lumina
***
Lumina-nvingătoare
Veniți de luați lumină!
Cât timpul se topește încet, ca-n lumânări,
Lumina lui de aur se-mprăștie în zări,
Să spargă-ntunecimea acea de neagră smoală,
Să vadă fața lumii plăcută ei și nouă,
S-aducă bucurie, plăcere, frumusețe
Pe lăcrimate pleoape și întristate fețe.
Lumina-i viață nouă și bob de bucurie,
De-aceea noi de-apururi dorim mereu să vie,
Să-nvioreze globul cel mocirlos de tină
Că noi suntem și fi-vom ființe de lumină,
Să re-nnoiască viața mereu înmugurită,
S-o veșnicească încă, cât ea va fi iubită.
*
Așa e datul firii din vremea de-nceput,
Să crească în lumină al ierbii fir mărunt,
Și floarea din fereastră și grâul pentru pâine,
Furnica, hărnicuța, și-albina care mâine
Îmi va pleca cu roiul de-aici tot mai departe,
Să îmi lărgească viața, s-o facă fără moarte.
**
În candele noi punem la sfintele altare
O boabă de lumină, ca ochii-n lăcrimare,
Să vadă calea care ne scapă de păcate,
Ne urce spre cerescul când fi-vom după moarte,
Ne-apropie de Tine, cel Fără de-nceput
Ce datu-ne-ai lumină de-aici până-n afund.
***
Trăiți dar în lumină, că-i veșnică curată,
Și-ți fi de-alungul vieții cu inima-mpăcată,
La fel vă fie gândul și inima deschisă,
Și-atunci, ființa voastră îmi fi-va neînvinsă,
Și-o lumina într-una ca sfânta lumânare,
Și totu-n jurul vostru va fi ca o-nchinare
La lume, la Cerescul, la Domnul nostru Mare.
S-aveți Paște Luminate!
***
Blândul păstor
Vă fie al nostru Paște,
Preasfântă sărbătoare
Motto:
Cum de-ai putut Iisuse-a ne ierta,
Când cuiul răstigniri,
E chear trădarea
Mea?
***
Acum, puteți a spune cu sufletu-mpăcat
Că El, cel Iertătorul
Hristos, a înviat!
Motto:
Ați plâns destul, de-acum vă bucurați,
Că înc-odat de cer, ați fost iertați.
Când Domnul l-a trimis pe Fiul Sfânt
Să fie Solul Său pe-acest pământ,
Voi, înfrățiți cu Iuda L-ați trădat,
Și pironit pe cruce L-ați lăsat.
De ce? Că a venit să vă arate,
C-acolo sus, în ceruri, după moarte,
Veți fi vecie lungă de vecii
Și-n bucurii de raiuri veți trăi
De-aici făcut-ați FAPTE LĂUDATE
Și fost-ați BUNI și IERTĂTORI în toate?
Minuni El v-arătat ca să vă-mbune
Să zilniciți mereu în fapte bune,
Ca prin IUBIREA CELUI DE APROAPE
Să fiți cu El în ceruri, după moarte.
Poveți v-a dat, așa ca nimeni altul,
Să nu trăiți în viață cu PĂCATUL,
Să spuneți ADEVĂRUL mai mereu,
Să-mi AJUTAȚI pe-acela ce-i la greu,
Să vă IUBIȚI dușmanu-ntotdeauna,
Al vostru gând să lepede MINCIUNA,
Și în CURAT în CINSTE și-n DREPTATE
Să vă trăiți viața, CĂ SE POATE!
*
Nu v-a plăcut cât toate vi le-a zis,
Nu l-ați crezut că El e cel trimis,
N-ați vrut trufia s-o lăsați din voi
Și lăcomia să vă lase goi,
A voștii ochi, să creadă nu au vrut
Minuni pe care El ,mi Le-a făcut.
Ați născocit că-i solul mincinos
Și ce v-a spus, întors-ați voi pe dos,
Și fără remușcări la cele toate
L-ați judecat și L-ați trimis la moarte
Să fie pironit pe-o cruce-n cuie,
Și de acol’ la ceruri să îmi suie.
El, l-a rugat pe Tatăl din Ceresc
Să ierte neamul nostru omenesc,
Că El chezaș s-o pune pentru toate
Păcatele ce-n lume-s adunate,
Ca voi cu toți, de-acuma înainte,
Iertați să-mi fiți, întinători de minte.
Apoi s-a scoborât în Iad să-nfrunte
Genunea cea cu suflete mărunte,
Iar de acol’, pe moarte a călcat
Și-apoi la cer pe veci, s-a ridicat
Să-mi știe toți că El, A ÎNVIAT!
**
E zi de Paște, deci, vă bucurați
C-al nostru IERTĂTOR, pe cei iertați
I-așteaptă să se-ndrepte-n fapte bune,
Ca la sfârșit, când vor lăsa cea lume,
Să-mi stea cu El la masă în ceresc,
Cât încă fi-va neamul omenesc.
***
Iisus ‘nălțat la ceruri
Pornit-a veste mare din glasuri de femei,
Purtat în patru vânturi, s-ajungă la acei
Ce fostu-i-au apostoli, la gloată și-mpărat,
Că Răstignitul Lumii, din moarte s-a sculat.
S-a-nfioarat atuncea tot omul păcătos,
Creștinul cel smerelnic, că n-a fost mincinos
Cuvântul Său pe cruce, că-i Fiu de Dumnezeu
Venit ca să ridice păcatul lumii, greu.
Minunile făcute au fost de-adevărate,
Menite-a Lui putere de-apururi să ne-arate,
Că El învie morții și dă la orbi lumină,
Și înmulțește pâinea creștinului la cină.
Și-apoi, a Sale sfaturi, adevărate, drepte
Și pline de-nțelesuri, au fost să ne deștepte,
Să ne-ndreptăm purtarea și ura s-o lăsăm
În schimbul la iubirea ce orișicui s-o dăm.
*
N-ați înțeles că viața la toți ne este dată
S-o trecem în iubire frumoasă și curată,
Nu ură, nu tu vrajbă, nu sete de avere
Că ele întinează și izvorăsc durere.
El nu îmi vrut-a moartea niciunui păcătos,
Ci îndreparea, care-i , cu mult mai mult folos,
Că astfel el, dușmanul, prieten ți-l vei face
Și-n lungă veșnicire trăi-vom toți în pace.
Când judecata voastră ce-a strâmbă, mincinoasă,
L-a condamnat la moartea aceea grea, hidoasă,
El, coborâta-n iadul păcatului lumesc,
Ca de acol’ să urce la Tatăl, în ceresc.
*
După atâta vreme, nici azi n-ați înțeles
Că viața noastră încă, nu are nici un sens
Dacă trăim în ură, minciună și-n trădare,
Că pierde pe vecie a Raiului cărare.
**
El, Înălțat la ceruri, de-acolo ne veghează
Să îi urmăm povața, s-avem credința trează
Că doar cu cea iubire și binele făcut,
Ne-om înălța la ceruri, din păcătosul lut.
***
Însfințitul lemn al crucii
Motto:
Pe coastele cu pruni, din deal în deal
Să aibă veşnicia sfântul semn,
Biserici rânduit-am în Ardeal
Iar la răspântii, cruci din sfântu-ţi lenm.
In cuiburi de credinţă am semănat Ardealul
Punându-i veşnicia în crucile de lemn,
Cu ele miruit-am şi văile şi dealul
Să fac cărării Tale, cel luminat însemn.
Din învechite veacuri la ele păcătoşii
S-au închinat cu gândul că fi-vei îmbunat,
Şi tot cerşind iertare la Tine cuvioşii
În lacrima durerii mereu mi s-au rugat.
Tu, datu-le-ai putere să treacă de necazuri,
Să guste bucuria scăpării din nevoi,
Surâsul să apară pe suptele obrazuri
Şi geana de lumină în ochii trişti şi goi.
Umplut-ai cu iubire a inimii străfunduri
Când ne-ai legat pământul de raiul Tău din cer,
Şi mâna ai întins-o pierdutului’n adâncuri
Ce se zbătea-n chemarea de iaduri ce te pier.
În candelă, Tu pus-ai un licăr de iubire
Să-mi biruiască ura, să-ţi fie sfântul semn,
Şi aurit-ai Doamne icoane-n strălucire
Tu, veşnic răstignitul în carnea lor de lemn.
***
Acum, când urc cărarea spre cea bisericuţă
Ce străjuieşte veacul din vârful meu de deal,
Simt că acolo-i locul şi sfânta biruinţă
Ce mi-a ţinut credinţa, frumosului Ardeal.
***
Zi de mare sărbătoare
E zi de sărbătoare și clopotul ne cheamă
Din suflete o rugă să dăm spre ceruri vamă,
Să fim cu toți de față la liturghia sfântă
Că inima de-atâte nenorociri ni-e frântă.
În Domnul ce-a nădejde s-o punem ne-ncetat
Și când greșim, iertare Să-i cerem la păcat,
Să ne-mbunăm voința și gîndul pus în faptă,
Cărarea vieții fie curată, lungă, dreaptă.
Că El, ca nimeni altul a stat pe SFÂNTA CRUCE,
De noi bătut în cuie, și osândit s-apuce
Cel asfințit de soare acolo, chinuit,
Cu doi tâlhari alături să-mi fie umilit.
De-acolo, El, pe Tatăl, în lacrimi l-a rugat
Ca neamul nost’ nemernic, în veci fie iertat,
Ca să putem spre ceruri cel suflet să-l urcăm
Și-acol’ la sfinte raiuri cerescului să-l dăm.
Apoi, în miez de noapte, în iad a coborât
Să calce moartea hâdă, să-i pună mâna-n gât
Și de acol’, la ziuă, să iasă re-nviat,
Ca mai apoi la ceruri să plece, înălțat.
**
Așa că-n astă ziuă, când moartea a călcat
Putem acum a spune: HRISTOS A ÎNVIAT!
Și-n gând, din al nost’ suflet o rugă să-nălțăm
Că ne-a iertat atuncea și-a vrut să ne-mpăcăm.
*
De Ziua Învierii, CREȘTINI VĂ BUCURAȚI!
Și-un gând curat la Domnul în rugă mi-l urcați
Și în adânc de suflet cercați să fiți mai buni,
C-a voastre fapte toate, să merite, cununi.
***
Dăm veste
De când făcut-ai încă minuni dumnezeieşti
Cutreierând prin lume de Tine toţi să ştie,
Ne-ai întărit credinţa, că cel promis Tu eşti
Şi Iertătorul fi-vei, de-atunci până-n vecie.
Nicicând a noastre lacrimi n-au vrut să se usuce
Şi-amarnica trădare n-am vrut ca s-o uităm,
Când pironit în cuie pe Însfinţita Cruce
Crezut-am că te pierdem şi morţii noi te dăm.
Cu Tine, sus pe cruce, păcate de-altădată
De noi nemerniciţii făcute-n şir de vieţi,
Luatu-le-ai să-ţi fie durere încarnată
Ca să le simţi pe toate şi toate să le ierţi.
Te-ai dus apoi în moarte ca orice muritor
În lacrimii şiroite a Maicii Născătoare,
Lăsându-ţi ca să-ţi moară ce-avut-ai muritor
Şi-ai re-nviat fiinţă pe veci nemuritoate.
Ne-am bucurat Mărite şi-atuncea am ştiut
Că Tu ne eşti de-apururi al nostru Împărat,
De-aceea-n an dăm veste fiinţelor din lut,
Că Iertătorul nostru HRISTOS, A ÎNVIAT!
***
Să-mi țineți minte
Mă lasă Doamne, ca-n micimea mea
Să reazăm umbra mea, de-a Ta să stea,
Să mă-nfior gândindu-mă mai bine
Că Tu ești Doamne astăzi lângă mine.
Să simt cum măreția Ta mă va cuprinde,
Cum duhul Tău în mine mi se se-ntinde,
Cum pace e în sufletu-mi și-n gând,
Și toate mi le ierți Tu, rând la rând.
Să știu apoi, că-n cea dumnezeire
Tu adunat-ai munte de iubire
Și chiar de-ai fost în cuie pironit,
Pe noi ce te-am trădat, Tu ne-ai iubit.
Și-mpovărat de-a noastre mari păcate
Tu dusu-te-ai iertându-ne spre moarte,
Să învățăm din pilda Ta că noi,
Învredniciți ieși-vom din nevoi,
Când fi-vom toți cu sufletul curat
Și te-om slăvi pe Tine ca-mpărat,
Iertând și noi pe cela ce greșește
Și-n silnicit mereu ne umilește.
Ajută-mă, Tu cela Iertător
Ca tuturora să le fiu dator,
Să îi slujesc pe toți în preasmerit
Să le înalț cel suflet micnicit,
Să vadă că cel bine te înalță,
Că răul cel făcut îți ia din viață,
Că Raiul tu ți-l faci aici când vrei
În bine ostenind și nu să-l ceri.
*
Să-mi țineți așadară bine minte
Că Domnul ne-a-nvățat cu-a Lui cuvinte,
Să mergem după El, pe-a Sa cărare
Și-n umbra lui să-mi steie fiecare.
Așa vom fi vecie după moarte
În cerul cel de sus cu-a Sale toate,
De nu, rămânem prinși în astă tină,
Tânjind mereu spre-o rază de lumina
***
Lumina-nvingătoare
Veniți de luați lumină!
Cât timpul se topește încet, ca-n lumânări,
Lumina lui de aur se-mprăștie în zări,
Să spargă-ntunecimea acea de neagră smoală,
Să vadă fața lumii plăcută ei și nouă,
S-aducă bucurie, plăcere, frumusețe
Pe lăcrimate pleoape și întristate fețe.
Lumina-i viață nouă și bob de bucurie,
De-aceea noi de-apururi dorim mereu să vie,
Să-nvioreze globul cel mocirlos de tină
Că noi suntem și fi-vom ființe de lumină,
Să re-nnoiască viața mereu înmugurită,
S-o veșnicească încă, cât ea va fi iubită.
*
Așa e datul firii din vremea de-nceput,
Să crească în lumină al ierbii fir mărunt,
Și floarea din fereastră și grâul pentru pâine,
Furnica, hărnicuța, și-albina care mâine
Îmi va pleca cu roiul de-aici tot mai departe,
Să îmi lărgească viața, s-o facă fără moarte.
**
În candele noi punem la sfintele altare
O boabă de lumină, ca ochii-n lăcrimare,
Să vadă calea care ne scapă de păcate,
Ne urce spre cerescul când fi-vom după moarte,
Ne-apropie de Tine, cel Fără de-nceput
Ce datu-ne-ai lumină de-aici până-n afund.
***
Trăiți dar în lumină, că-i veșnică curată,
Și-ți fi de-alungul vieții cu inima-mpăcată,
La fel vă fie gândul și inima deschisă,
Și-atunci, ființa voastră îmi fi-va neînvinsă,
Și-o lumina într-una ca sfânta lumânare,
Și totu-n jurul vostru va fi ca o-nchinare
La lume, la Cerescul, la Domnul nostru Mare.
S-aveți Paște Luminate!
Mircea_Dorin_ISTRATE_Blândul păstor
***