AMĂRĂCIUNE – DEZAMĂGIRE – NEPĂSARE POLITICĂ!

Amărăciunea oștirii

Col. (r.) Fl. Șinca

Vă dați seama de gravitatea situației actuale a militarilor în rezervă și retragere?
Nu a fost un protest politic și e foarte bine. După zisa unui jandarm care evaluează bine mulțimea, am fost vreo 4000.
Puterea actuală e un bun agent al Rusiei!
Cu război la frontieră, cu trupe NATO în țară, cu general de armată președinte al Senatului, cu președinte trântor de zece ani, militarii sunt nevoiți să-și strige nemulțumirile în fața guvernului!
Incalificabil și foarte grav.
Am auzit inclusiv epitete precum: tâlhari, bandiți, hoți, mincinoști, javre ordinare, putori, îmbuibați…
Foarte grav.
Am văzut azi acolo putonieri și generali, foști secretari de stat, directori mari și mici, șefi de arme, comandanți de armate, piloți, șefi de poliție, tot felul de oameni cu care m-am revăzut.
Am văzut elită militară umilită, cu pantofii în asfaltul fierbinte.
Am văzut în scaun cu rotile și oameni suferinzi care nu mai apucă revelionul, jur!
Unii au venit cu un cazan de autobuz de la Satu Mare sau Iași și le-a trecut os prin os să ajungă de la sute de km.
Dar știu că e și durere în cot. Unii stau nepăsători, inactivi, comozi în fotolii, înjură dar așteaptă de la alții. Mai mult – tupeu maxim – mai și jignesc.
Ce-ați obținut?
Amărăciunea oștirii e mare.
Scadența încă nu a venit.
Putoarea de putere pnl-psd e un bun agent putinist.

 

Și orădeni au fost acolo…

***REACȚIA UNUI COLEG – O.U ***

Și eu am fost la mitingul de protest din P-ța Victoriei. Foarte corecte observațiile d-lui col. Respect!
Nu pot fi de acord cu șablonul: …. Guvern putinist și nu din dragoste pentru Putin sau ruși. Ca un bun moldovean, ce mă simt și cred că sunt, nu pot să-i agreez decât dacă ne restituie Tezaurul României și sprijină refacerea Daciei strămoșești. Pentru rest îi pot ierta sau, mai bine zis, ne putem ierta reciproc.
Revin la ideea de bază. Noi nu știm cine este în spatele acestor decizii. Nu cumva să credem că tembelii de, așa ziși, conducători români sunt cei care fac și desfac toate cele. Fals, fals!!!!!!!!
Mi-aduc aminte că în 1995 când am făcut parte dintr-o delegație militară din AISM și am fost la Academia lor militara de la Fort Leavenworth printre cei care ne-au primit era și o femeie col. reprezentanta Departamentului de Apărare, o tipă rigidă, voia să pară modestă, însă nu era nici pe departe, se dădea specialistă în probleme de Artă Militară, dar nu era.. Într-o concluzie finală ne-am dat seama că era ofițer de informații. Ea a scăpat în diversele discuții, avute cu delegația română, următoarea afirmație: “voi militarii români aveți o pregătire temeinică în pregătirea de stat major, dar, daaarrrr sunteți îndoctrinați cu un naționalism feroce, iar noi nu vom accepta așa ceva, prin urmare va trebui să luăm măsuri”. Nu după mulți ani a urmat Lg. 164, parcă, a pensiilor militare care avea în vedere recalcularea și actualizarea ori de câte ori se mĂreau soldele activilor. Marea tentație care a dus la exodul masiv …..etc, etc. În prezent ne chinuie pe cei care nu mai avem valoare de întrebuințare și aplica o legea diferită pentru cei aflați în rezerva Armatei deoarece au, încă nevoie de ei pentru viitorul război ce îl vor duce în vederea obținerii accesului la viitorul rezervor de bogății pe care îl reprezintă imensul teritoriu al Russiei și, respectiv, Oc. Arctic.
Am redactat, toate astea, nu pentru a mă da mare un fel de știe tot, ci pentru a spune un adevăr crunt. La ordinul lumii atlantoide ne extermină…. pas cu pas, vorba idiotului….
Așa ca fapt divers.

De ce s-a pus acest miting la ora 13.30 când temperatura aerului era de peste 31 de grade de se topea, la propriu, asfaltul sub tălpile participanților și de ce într-o zi de vineri, la ora când, la Guvern, nu mai erau nici femeile de serviciu?

Răspuns – pentru exterminare, da, da… am proprietatea termenilor folosiți. Oameni gârboviți, foarte modești în îmbrăcăminte, deși demni în atitudine și comportament. Mulți au plecat, practic, de la ultimul lor miting. O spun cu tristețe și mare durere în suflet.
Doamne Ajută!

O.U.

*** ȘTIRI PE SURSE***

„Cu rezerviştii urmează să avem o întâlnire. A fost anunţată, au fost la Ministerul Apărării. Este o solicitare…este pentru prima oară când, cu indicele de inflaţie de 13,8%, am prins şi pensiile militarilor, până acum era în funcţie de cât are fiecare minister. Există şi o soldă de grad care s-a dat pentru cei care sunt în activitate. Dânşii solicită ca acea soldă de grad să fie mărită. Acuma, celor din activitate, statul le-a dat la începutul anului, 5%, ca şi mărire, celor de la pensie li s-a dat indicele de inflaţie. Totuşi ca să rămână atractivă meseria de purtător de uniformă, am decis în Guvern să venim cu această soldă de grad. Normal că întotdeauna ne dorim mai mult, dar nici modificări, pentru că tocmai ce am terminat cu Legea pensiilor, nici nu pot veni cu modificări la Legea pensiilor după ce de abia am aprobat-o şi a fost închisă ca şi jalon în PNRR. Şi atunci o să găsim altă zonă de compensare”, a declarat Marcel Ciolacu, într-un interviu realizat la România TV, la volanul maşinii sale, într-o plimbare prin Bucureşti.

El a subliniat că un interes major al statului, în acest moment, este ca meseriile practicate de angajaţii MApN şi MAI să fie cât mai bine plătite şi să devină cât mai atractive, având în vedere deficitul de personal.

„Cred că o abordare în funcţie de plafoanele de pensii trebuie avută. (…) Legea este egală pentru toţi, de asta şi venim cu noua lege a pensiilor, ea nici nu a fost pusă în aplicare şi acum să vin să o modific, par neserios în faţa Comisiei, dar am cerut şi de la MAI şi de la MApN o analiză să vedem cum încadrăm anumite pensii. Nu mai pot să vin să majorez când ai 20.000 de lei pensie”, a declarat Ciolacu.

Un protest al rezerviştilor militari s-a desfăşurat vineri după-amiază în Piaţa Victoriei, principala revendicare fiind majorarea soldei de grad la nivelul acordat angajaţilor din MApN şi MAI aflaţi în activitate.

 

*** De ce au protestat rezerviștii la București? ***

DE CE AU PROTESTAT PENSIONARII MILITARI AZI LA BUCUREȘTI?
Mass-media din România este total controlată și mituită politic. Un mare și neobișnuit protest azi la București de care politicienii nu se sinchisesc, obișnuiți ca ”marea mută” să nu comenteze politica dezastruoasă și nedreptățile impuse rezerviștilor. Pentru că mass-media românească mituită nu a relatat despre ineditul protest am căutat surse de informare străine. Și iată ce am găsit într-o publicație rusească: De ce au ieșit pensionarii români în stradă, înaintea alegerilor de duminică?

Armata României nu este un pericol pentru Rusia, are efective mult reduse, nu are rezervă, iar potențialul risc este reprezentat de mijloacele / armele occidentale și trupele NATO.
Articolul online conține traduceri aproximative ale revendicărilor celor care au ieșit în stradă pe 9 mai, Ziua Europei, Ziua Independenței României și Ziua Victoriei împotriva fascismului și nu li s-a rezolvat NIMIC, fiind duși cu vorba de diversioniștii din conducerea armatei române. Cărora nu le pasă ce ar zice Biden, Macron, Stoltenberg și nici Putin dacă ar ști să citească pancartele cu aprecierile primite de politicienii români și revendicările pensionarilor militari din armată și interne de azi 7 iunie 2024, la un protest mai amplu decât cel din 9 mai. Fiindcă mai-marii NATO nu au invitat și pe Putin la comemorarea a 80 de ani de la debarcarea din Normandia pentru eliberarea Europei de fascism, ne-am gândit să relatăm noi despre al doilea eveniment al zilei cu conotații militare actuale pe continent.
Cele ascultate și citite azi în capitala României în fața clădirii guvernului, traduse de corespondenții noștri din Ucraina și Moldova care au supravegheat evenimentul de la București, sunt destul de grave și explică aprecierea noastră sintetică de la începutul articolului. Este vorba de bătaia de joc a guvernanților și parlamentarilor față de pensionarii militari din cel mai ”activ și fidel partener militar al SUA din Europa” – citat din președintele pe ducă sau turist al României după recenta vizită la Washinton, unde a primit un globuleț de la o asociație belicoasă și s-a angajat să cedeze Ucrainei un sistem de rachete Patriot pentru a ataca obiective din Rusia, deși și-a pierdut speranțele pentru fotoliul de lider al NATO.
Ce înseamnă această bătaie de joc se putea citi pe pancarte, asculta în lozinci și postările de pe grupurile Facebook ale pensionarilor militari români. Ne este jenă de aceștia că le dezvăluim revendicările fără acordul acestora însă acestea nu constituie secrete militare ale unui stat care amenință Rusia așa că puteau fi totuși prezentate public de mass-media vândută din România:
– recent, prin OUG nr. 26/2024 guvernul a mărit mult solda de grad a militarilor activi, dar nu și a cadrelor militare în rezervă și în retragere (pensionarii militari), asta însemnând de ex. că un caporal are solda de grad de peste 1300 lei în timp ce a unui general la pensie este de 410 lei!!! Aceasta în condițiile în carea Statutul cadrelor militare prevede că gradul militar este unic pentru aceste categorii de militari, ultimul fiind valabil pe viață, până la ultima goarnă și care fostul militar cu jurământ față de țară nu mai poate răspunde: gata de luptă! pentru că e gata de tot, s-a dus la armata din cer; solda de grad este componentă a pensiei militare și prin aceasta s-a ajuns limita răbdării pensionarilor militari sătui de nedreptăți și discriminări, abuzuri și persecuții din partea politicienilor, pentru că nu s-a vrut actualizarea valorii financiare a gradului militar al pensionarilor militari după creșterea celui al militarilor activi de foarte mulți ani!
– din 2010 până în 2017 solda de funcție a fost înghețată prin oug anuale, rămânând tot la valoarea din decembrie anul precedent, a crescut cu 10% în iulie 2017 apoi iarăși a fost înghețată până în prezent, în timp ce salariul minim net, cel mediu și cel brut la civili a crescut permanent, valoarea punctului de pensie crește și el corespunzător, în timp ce pensiile militare se indexează uneori deloc, alteori parțial sau în întregime cu inflația, după bunul plac al guvernanților, mai ales în anii electorali.
– după ce în 2010 au hotărât acordarea unor ajutoare la pensionarea anticipată a militarilor, ca să scape de cei mai în vârstă care îi costau prea mult, guvernanții au decis că pot să-i păcălească și după pensionările masive încurajate au decis prin aceleași oug anuale să nu mai acorde acele ajutoare, iar din 2017 au hotărât să le și elimine din lege! De 7 ani nu sunt acordate pentru cei pensionați între 2001- 2017, ba, mai multă hoție, la cei care au dat în judecată MAN și MAI, în loc de solda funcției de bază de la data pensionării, cum spune legea, de ex. dec. 2016, li s-a calculat la valoarea din dec. 2009, stabilită arbitrar prin acele oug anuale!
– din 2022 de când partidul soroșist- globalist USR a pus într-un plan PNRR aprobat de CE, ca formă de cedare a suveranității de către trădătorii care guvernează România de 34 de ani, așa-zisa reformă a pensiilor și eliminarea celor speciale, au considerat că această reformă trebuie să-i vizeze aproape numai pe pensionarii militari, mințindu-se că militarilor nu li se reține contribuția de asigurări sociale de 25% ca la ceilalți salariați, deși acest lucru se face prin art. 31 din legea nr. 223/2025 a pensiilor militare, numai că, spre deosebire de civili, această contribuție se reține la Bugetul de stat, de unde sunt plătite apoi pensiile militare, și nu la Bugetul de Asigurări Sociale, cu care militarii nu au treabă și deci, față de care nu trebuie și nu se poate invoca necontributivitatea. Și așa contributivitatea la ceilalți este parțial o minciună, pentru că este doar din 2001 și nu s-a ajuns ca cineva dintre civili să aibă perioadă de contributivitate completă de 25 de ani, cum se pretinde, pentru că multe categorii sociale nu au contribuit ca agricultorii, cooperatorii, iar alții au fost scutiți total sau parțial de contribuții, pentru că anual bugetul de asigurări sociale din acele contribuții nu ajunge pentru pensiile civile și permanent este completat de la bugetul de stat, pentru că și prin legea nouă a pensiilor 360/2023 prevede componente ale pensiilor care nu au nici o legătură cu contributivitatea- punctele de stabilitate și alte sporuri. Aceste minciuni sunt rostogolite mereu de 2 ani în defavoarea militarilor și guvernanților sau civililor nu le pasă că militarii îi acuză de aceste minciuni și abuzuri;
– culmea acestei interpretări, a falsei necontributivități la pensie a militarilor, a dus prin legea 282/2023 la o impozitare progresivă că 5 sau 10% în plus la bugetarii cu pensii calculate legal la valori de peste 44000 lei sau 7200 lei, dar care a ajuns să se aplice aproape numai la pensionarii militari pentru motivul falsei necontributivități expuse mai jus!
– pensionarii militari au mai protestat decent și liniștiți și cu alte ocazii, pentru alte abuzuri și discriminări împotriva lor, au dat în judecată ministerele, dar se pare că s-a ajuns la o înțelegere gravă cu justiția, ca magistraților să li se dea salarii și pensii exagerate comparativ cu militarii și polițiștii care își riscă viața pentru țară pentru drapelul pe care au jurat, dar mai ales pentru steagul NATO sau al altor țări, unde sunt trimiși obedient drept carne de tun!
– s-a ajuns însă la depășirea oricărei răbdări și înțelegeri din partea pensionarilor militari prin șirul tot mai extins de abuzuri și jefuirea dreptului la pensie, discrimănările față de civili, după o carieră plină de restricții, incompatibilități, interdicții, sacrificii, iar actualii politicieni și-au bătut joc din ce în ce mai mult de militari; astfel s-a ajuns la structurile militare și așa puține să fie cu o încadrare insuficientă, prost dotată, resurse reduse, numiri de șefi obedienți politic, ceea ce a redus foarte mult atractivitatea pentru o carieră militară profesionistă sau de voluntari, dar mai ales la lipsa rezervei de trupe pentru că acești militari nu vor face nici un gest pentru conducătorii armatei și țării care îli bate joc de ei de peste 10 ani, astfel încât cheamă tot mai multe trupe străine costisitoare să descurajeze agresiunile Rusiei și altor potențiali beligeranți!
– oare marile puteri militare din NATO și alte țări occidentale, de la care politicienii români obedienți execută ordine fără crâcnire punând țara trădată în pericol, știu despre aceste riscuri ale aliatului lor ”fidel” și acceptă ca acesta să-i mintă și să nu aibă o rezervă a armatei reală, loială și puternică? Sau poate unele chiar asta își doresc, s-ar putea să tragă concluzia unii adversari din est!

Și atunci care ar fi soarta țării?
În lipsa informațiilor din presa română și cea străină din România, cu traducători care nu stăpânesc suficient limba română, atât au înțeles corespondenții noștri de la al doilea eveniment militar al săptămânii în Europa, marele protest al pensionarilor de la București, când în Franța zeci de șefi de state și guverne comemorau zâmbitori și incestuoși debarcarea din Normandia a trupelor aliate acum 80 de ani, promițând ferm să fie din nou promotorii oricărui război pe bătrânul continent dacă guvernarea mondială le-o cere, sacrificând alte generații de europeni chemați din nou la urne în aceste zile să-și aleagă parlamentari pașnici și constructivi pentru popoarele lor!
Până la primirea unor răspunsuri oficiale la aceste revendicări și publicarea unor explicații în presă, nu putem să nu informăm românii cu protestul de azi de la București al pensionarilor militari și ne prezentăm scuze pentru unele greșeli de traducere din limba română în cea rusă sau ale altor agenturi străine, via Radio Erevan.
Vom reveni cu amănunte sau clarificări în pauza dintre episoadele războiului din estul Europei, ale Olimpiadei de la Paris și Campionatului European de fotbal.

Revenim cu o completare serioasă: aceleași revendicări au fost susținute și de polițiști și de funcționarii publici cu statut special din penitenciare.
Acest articol nu urmărește influențarea alegerilor din României, românii neinformați, mințiți sau ignoranți își merită soarta dacă nu s-au săturat de imoralitatea partidelor politice românești de la putere în ultimii 34 de ani! Cu atât mai mult militarii și polițiștii activi și pensionari! Înseamnă că le place chiar acest tratament! Și lor și familiilor lor care vor vota în acest an electoral…
Nota bene: acest articol nu este un pamflet sau fake-news, ci o realitate pur și simplu sfidătoare și ascunsă mafiot de puterea din România prin mass-media mituită, nu numai acum înainte de alegeri, ci și cu alte ocazii.
Rugăm ca cei interesați să difuzeze la maxim această informare pentru a nu fi blocată de cei acuzați și pentru o corectă informare a cetățenilor conform drepturilor din Charta Națiunilor Unite, Tratatului UE și altor norme de drept internațional.

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Înainte de alegeri – COPACUL ÎNCOVOIAT

COPACUL ÎNCOVOIAT

– Sfântul Tihon din Zadonsk

Melania RUSU-CARAGIOIU

Vezi ca un copac încovoiat nu folosește la nimic. Asa este și omul cel hain, a cărui inima este nedreaptă. Acesta nu e bun de nimic, întocmai ca și copacul cel sucit. Dacă este sluga, lucrează cu lenevie și cu viclenie, fiind necredincios și prefăcut. De este pedepsit, cârtește și se răzvrătește. Iar de este miluit, nesocotește mila.

La bucurie se face samavolnic și se îndârjește, iar la nenorocire se mânie și hulește. Într-un cuvânt, nici prin milostivire nu se pleacă, nici prin pedepsire nu se îndreaptă, asemenea unui copac încovoiat, care nu se vă face drept nici de la căldură, nici de la ger. Iar pricina dintru care se întâmpla astfel este inima nedreapta, care pe toate le înrâurește. La fel și un om slobod, dacă este rău, își vădește răutatea, căci uneltește doar cele pe care le vede că fiindu-i lui prielnice, chiar dacă Domnul se scârbește de acelea, iar pentru el și pentru ceilalți sunt păgubitoare.

De i se vă da acestuia un loc de cinste sau o dregătorie, vă caută numai folosul sau, nu și pe cel al supușilor lui. Din pricina cinstirii se îndârjește, iar fiind lipsit de ea, se răzvrătește, cârtește și hulește; nimic nu-l poate îmbuna, întrucât inima lui este sucita și desfrânata. Ori, dimpotrivă, așa precum un copac drept e trebuincios pentru orice lucru, la fel este și omul bun, care are o inima dreapta. Iar inima dreapta este cea care asculta de Domnul și Făcătorul ei și urmează voia Lui cea sfânta.

Dumnezeu le face pe toate spre folosul nostru. Asemenea și inima cea buna se străduiește să facă totul spre slava lui Dumnezeu și spre folosință fraților ei. Ce vrea Domnul, aceea voiește și ea. Dumnezeu le dorește și le face tuturor doar binele, fără nici o dobânda pentru Sine. Asemenea și ea năzuiește și se străduiește să săvârșească cele bune pentru toți, fără a-și caută sieși folosul. Căci zice Apostolul că „dragostea nu caută ale sale” (1 Corinteni 13, 5).

Acolo unde se găsește dragostea cea adevărată, se afla și inima cea dreapta. Necătând la cinstirea ce i se aduce sau la dregătoria care i se da, o inima că aceasta mereu și pretutindeni vă face faptele dreptății și vă fi vrednica de orice lucrare ori dregătorie.

***Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieții de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, București, 2011, p. 110.

*Am adoptat acest fel de a privi acum, înainte de alegeri

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Campania electorală

Campania electorală între deziderat și realitate

General-locotenent (r) Grigore Stamate,

Membru al Fundației Europene Titulescu

 29 Mai 2024

În plină campanie electorală, România suferă și, în loc de tratamente adecvate, este agresată de promisiuni desuete, care nu au nicio legătură cu maladia care i-a fost indusă în cei aproape 35 de ani de așa-zisă „manifestare democratică”. În mai toate planurile, încât pe scheletul său, atât de costeliv, împovărat în datorii imense, pecinginea neputinței, ca și a incapacității, tinde să se generalizeze. Păi, cum altfel când datoria externă totală însumează 176.849 milioane euro (cu o creștere de 6.766 milioane euro, numai în perioada ianuarie-februarie 2024[1]), în timp ce pe primele două luni ale anului în curs, contul curent al bugetului de plăți a înregistrat un deficit de circa 2.707 milioane de euro, iar balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 516 milioane euro, față de aceeași perioadă a anului trecut. Și, cu siguranță, la nivelul zilei, parametrii sunt și mai îngrijorători, căci comunicatul B.N.R. prevăzut să ne parvină pentru data de 14 mai a.c., încă nu a fost dat publicității. Iar, pentru asemenea o stare nimeni nu este făcut răspunzător.

Iată de ce mi-e atât de greu să înțeleg ce fel de criterii stau la baza platformelor electorale, când între obiectivele de bază nu se regăsesc priorități stringente, care să asigure acestui popor minunat și acestei frumoase țări – cândva gloria Europei –  certitudinea că viitorul îi va surâde și se va redresa într-o perspectivă apropiată. Dar, nimic din toate acestea, doar acele dispute mărunte, imputări fără de niciun rost, pleiada de aspecte fanfaronade și, ca să fim sinceri cu noi înșine: mult zgomot pentru nimic. Totul, în timp ce economia zace, investițiile și, cam tot ce ar reprezenta progres tergiversează, iar cultura, educația, sănătatea și cercetarea științifică sunt trecute în planul secund. Și, poate, nimic nu ar surprinde mai mult, dar, la doar câteva sute de kilometri de graniță, pândește un pericol iminent, care – ferească Sfântul – dacă nu se va stopa, ne va zgâlțâi din temelii nu numai bunăstarea, ci însăși ființa națională.

În ce mă privește, nu pot să pricep cât ne va mai susține cu fonduri U.E. – dacă, cu adevărat, ne-a susținut vreodată, dezinteresat – și cât ne vom mai baza noi pe angajamentele altora, din comunitatea în care suntem tratați la second hand sau de aiurea, să ne mai rezolve problemele interne, căci de cele externe nici nu mai poate fi vorba, în afară de grave manipulări păguboase.

De la un timp, în spațiul virtual, circulă fel de scenarii cu privire la viitorul acestei țări, pusă de Dumnezeu pe coordonate între care se intersectează interese de toate felurile, și nimeni, dar absolut nimeni – dintre cei cu autoritate, desigur – nu încearcă să le contracareze în vreun fel, adăpostindu-se, chipurile, în umbra politicii „precaute”. Și, în timp ce noi nu vrem să deranjăm pe nimeni, alții ne lucrează și își fac planuri pe socoteala unor ținuturi, care nu le-au aparținut niciodată. Mai mult, profitând de naivitatea – ca să nu folosesc alte invective, în sarcina celor în drept – ne adâncesc în prăpastia, care se cască sub noi și vor să ne distrugă în fel și chip, inclusiv prin îmlipinerea într-un război, cu care – din atâtea motive pertinente –  n-ar trebui să avem de-a face. Seară de seară, la televiziuni, încurajați de aparențe, protagoniști dezgoliți intelectual și, adesea, moral, vin și perorează inepții, care nu au nicio legătură cu bunul mers al societății noastre și se dau în stambă cu vorbe grele, încercând să ne convingă că, odată cu ei – dacă le acordăm votul, bineînțeles – pe canalul dâmbovițean va curge numai lapte și miere. Nicio viziune, niciun rost temeinic într-o viitoarea prestație, doar promisiuni și minciuni doldora, omițând că, chiar sub nasul dumnealor, mirosul social a căpătat un iz insuportabil: salarii și pensii necorespunzătoare unui trai decent; taxe și scumpiri fără de precedent; depopularea, prin migrarea tinerilor peste hotare; degradarea învățământului și moralei, înjosirea dreptei credințe, deteriorarea sănătății (spitale grav afectate și condiții de care bolnavi se tem)  neîncredere în justiție și atâtea altele. Pentru toate acestea, fac vinovați pe alții, în vreme ce nu oferă nicio garanție concretă că vor întreprinde altceva ci, cel puțin la prima impresie, dau asigurări care n-au nicio acoperire în realitatea românească, îndelung afectată de ură, de incultură, de obediență, arivism, hoție și trădare.

În rest, vorbe, un noian de injurii, care escaladează dincolo de elementarul bun-simț. Nu știu în ce măsură mai interesează pe cineva în ce realizări sau pagube sunt implicați cei în activitate, din moment ce nu există sancțiuni ori, dacă există, nicio autoritate nu se va sesiza vreodată. Așa că, orice escamotare de la propria răspundere, din partea unora dintre candidați, este superfluă, când împricinații habar nu au cu ce se vor confrunta, dacă vor fi aleși, și vorbesc doar așa, ca să se afle în treabă. Păi, cum să faci schimbare cu asemenea jalnice personaje?!

Iată de ce, credem că ar fi necesar ca legiuitorul să impună criterii exacte pentru cei propozabili, cărora, în afară de lista cu susținători, ar trebui să li se ceară să vină și cu un program riguros, fiabil și realizabil, despre al cărui standard să se pronunțe o comisie neutră formată din specialiști cu recunoaștere. Altfel, cu intenții deșarte și cu manifestări de bunăvoință, nu se garantează nicio mutație în bine, indiferent de nivelul pentru care se candidează.

În referire la schimbarea atât de mult dorită, niciodată aceasta nu se va realiza cu indivizi, care nu au dat satisfacție în perioadele anterioare, dimpotrivă se vor perpetua și mai intens stările necorespunzătoare.

Da, țara are nevoie, ca de aer, de o iminentă schimbare, de un alt fel de drum pe care să înainteze nealterată de fel de fel de obligații și interese personale, cel mai adesea în dauna interesului general. Iar, mai mult decât orice, are nevoie de stabilitate și siguranță, fără să fie pusă la cheremul străinilor, a alogenilor, care niciodată nu ne-au vrut binele. Omițând voit ori, poate, din neștiință – ca să nu zic din prostie – faptul certificat de realitatea atâtor secole, și anume: „Țările puternice întotdeauna impun și domină, ele nu au prieteni printre cei peste care se înscăunează și, în pofida oricăror alianțe, nu se supun voinței acestora, uită repede de angajamentele, care nu le aduc beneficii și nu acceptă nimic din ce nu le întărește supremația” (Apud scenaristul, regizorul și scriitorul profesor universitar Visarion Alexa, o mare personalitate a vieții culturale internaționale).

De luat bine aminte de către cei care încă au nevoie de minte, căci explicațiile dicționarului „ortopedic” (sic!) niciodată nu vor fi îndeajuns pentru aceia care nu disting nici măcar între noțiunile elementare, ca să înțeleagă ce ar presupune administrarea treburilor de stat.

Fără vreun program mai acătării – care să scoată țara din marasmul în care băltește de prea mult timp – fiecare partid sau formațiune se străduiește să-și impună candidații proprii, în sarcina cărora pun calități, la care nici măcar aceștia nu au visat vreodată. Și, în lipsă de altceva mai bun ori neavenit, încearcă să scoată carul popular din mlaștina în care, chipurile, alții l-au împotmolit; dar, cu aceiași opintitori. Adesea, obișnuiți să tragă sfori și mai puțin să se înhame la căruță. Adică, la eforturi concrete, alături și în folosul celor pe care se angajează să-i reprezinte. Iar, pe de lături – așa, ca pentru încurajare sau, mai știi, pentru descurajare – latră fel de fel de lighioane, care nu au nimic în comun cu interesul național.

O veritabilă fabulă națională, fără de nicio morală – mai degrabă, cu moralitate îndoielnică – ce l-ar surprinde până și pe „părintele” Esop.

Campania electorală, începând de la eșalonul de vârf, din pornire, ar fi trebuit să nu fie lăsată să se desfășoare la întâmplare, ci să fie riguros contabilizată și, la nevoie, amendată, ca și în acest fel, să nu se dea posibilitate celor care vor se profite de acel apanaj „comunitar”, în penumbra căruia să ne fie desconsiderată constituția țării – ca lege fundamentabilă opozabilă oricărei alte autorități – și, prin fel de fel de subterfugii, să ne fie amanetat în vreun fel viitorul.

Parlamentul nu mai trebuie să mai permită asemenea derapaje de la ceea ce ar trebui să presupună – cu adevărat, statul de drept – iar justiția să-și facă datoria necondiționată de prevederi, care exced interesului național. Acesta să fie și obiectiv fundamental al fiecărui candidat – indiferent de partidul din care face parte – și să înțeleagă clar că, pe segmentul pe care îl va coordona, îi reprezintă, înainte de toate, pe cetățenii români. Nu interesul nemijlocit și nici voința străinilor, oricare ar fi aceștia.

În altă odine de idei, dincolo de orice poziție contrară, fie și în campanie, toate organele în drept trebuie să intervină prompt și să asigure continuarea înfăptuirii obiectivelor în derulare – care, de obicei sunt lăsate de izbeliște –  cu sancțiuni drastice în sarcina celor care nu asigură gestionarea judicioasă a banului public. Iar, pentru oricine – indiferent de funcția sa în stat – se îndepărtează ori, sub motivații contrarea dispozițiilor constituționale, înstrăinează interesul național să se aplice cele mai dure măsuri. Pentru că, indiferent de orice alt considerent, România nu este și nu va fi niciodată de vânzare și nici la cheremul marilor puteri, din orice parte a lumii ar fi acestea. Poporul român nu trebuie să ajungă în situația poporului ucrainean sub nicio motivație. Asta trebuie să fie clar tuturor, români și neromâni, aliați și profitori, care speculează naivitatea și toleranța acestei nații îndelung răbdătoare.

Prin campania electorală, să se stopeze accesul în Parlamentul European al acelora care sau dovedit că nu reprezintă cu cinste România și, adesea, au votat în detrimentul țării. Chiar dacă, în prezent, se dau în spectacol cu înfăptuiri, care nu le-au parținut vreodată ori induc și acced la idei străine de comportamentul, educația și morala creștină, de tradiția națională și se lasă dominați de concepții și atitudini, ce se repercutează negativ asupra tineretului, îndeosebi.

Suntem pentru susținerea UE, ne dorim să fim și să ne manifestăm în cadrul acestei mari comunități, ca și în cadrul celorlalte alianțe (inclusiv, NATO); dar, numai între parametrii de egalitate și respect reciproc, fără să achiesăm la ceea ce nu este specific poporului român, numai așa, ca să facem pe plac unora sau altora. Cunoscut fiind că, de la obediență, până la subjugare, pragul este atât de fragil și de periculos. Iar, dacă tot este vorba să facem o schimbare, să nu omitem că trebuie să participăm activ la comunitatea europeană, în condiții de reală reciprocitate și de egalitate, fără să facem rabat de la interesul românesc, de la Constituția Țării și de la tot ceea ce presupune voința și mândria noastră națională.

Dacă, într-adevăr, dorim o redresare grabnică a nivelului de trai, sugerăm, în afară de investiții și dezvoltarea industrială și comercială, câteva soluții de necontestat: intensificați, cu adevărat, scotocirea economiei subterane; reduceți drastic aparatul de stat și eliminați companiile, autoritățile și organismele de prisos; echilibrați salariile și pensiile, promovați inteligența și inițiativele tinerilor valoroși; depolitizați instituțiile (cu deosebire armata și celelalte elemente de siguranță și ordine); încetați întreținerea – pe spinarea poporului român – a efectivelor militare extrem de costisitoare, care nu ne sunt proprii; opriți achiziționarea, la prețuri exorbitante, a tehnicii și armamentelor depășite de solicitările operativ-strategice, concentrați-vă numai pe interesul național și nu duceți grija altora, cu deosebire, când nu se manifestă prietenește față de români; nu vă încredeți orbește în promisiuni și acționați ferm pentru prevenirea unor eventuale stări conflictuale; nu vă angajați în numele poporului român să introduceți țara în vreun război și nu omiteți scenariile, care se derulează în imediata noastră apropiere.

Campania electorală este o etapă extrem de interesantă, care poate să ofere învățăminte dintre cele mai importante, de atenționare, ca și de luare aminte, nu numai pentru noi românii, ci și pentru aceia care, parteneri fiindu-ne, încearcă să se detașeze și să se situeze cumva deasupra celorlați. Să nu admitem așa ceva niciodată, pentru că a fi român respectat este mai mult decât o sintagmă, este o efigie de țară. De țară, care s-a confruntat cu atâtea și-atâtea, bune și mai puțin bune, într-un spațiu strategic, în care interesele celor care s-au considerat mai marii lumii, întotdeauna, au fost în contrast, dar niciodată nu ne-au depășit voința și încrederea în reușită. Pentru că, dincolo de orice alte considerații și manifestări, în situațiile deosebite și în momentele cardinale, românii au demonstrat că știu să se grupeze și să dovedească tuturor că sunt patrioți adevărați. Au diplomația lor înnăscută, care nu este la îndemâna oricăruia, și, în marile încercări istorice, au dovedit că sunt capabili să se revigoreze la unison.

Nici nu poate fi altfel, din moment ce unul dintre cei mai mari diplomați ai lumii a fost distinsul conațional Nicolae Titulescu. Istoria națională, istoria marelui savant Nicolae Iorga este plină de învățăminte. Nu ne rămâne decât să luăm bine aminte.

––––––––––––––-
[1] Comunicatul de presă al Bănci Naționale a României din 12 aprilie a.c.

În categoria Articole, Autori | Etichete , , | Lasă un comentariu

Lansare de carte

 

PATRIOTISM ÎN CASE BIHORENE (AVANCRONICĂ LA O LANSARE DE CARTE)

Casa de Cultură a Municipiului Beiuș, în parteneriat cu Revista „Cetatea Cavalerilor”, Colegiul Național „Samuil Vulcan” – Beiuș, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” – Beiuș, Colegiul Național „Avram Iancu” – Ștei, Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” – Ștei, organizează vineri, 31 mai 2024, orele 12:00,

În cadrul acțiunilor de marcare a  anului Bicentenar „Avram Iancu, lansarea cărții „Patriotism în case biherene”, o antologie de eseuri istorice, scrise de către liceeni de la școlile partenere, coordonați de prof. Ana Cornelia Popa. Cartea apare la Editura „Aureo”, Oradea și este motivată printr-o prefațată scrisă de colonel dr. Constantin Moșincat.

Festivitatea se deschide prin intonarea IMNULUI NAȚIONALCorul Asociației „Avram Iancu” -Beiuș și public

 Partea I-a Anca Banda moderatoarea întru: „Duhul lui Iancu”

Aicea, în Ardeal, noi suntem veșnicie

Din coama unui deal și până în câmpie,

Împreunați cu toții-n jerfenicul lumesc,

Cu ochi-n lăcrimare, spre sfântul cel ceresc,

Cerșim iertări smerite la câte am făcut,

Rugând ca el ne fie îndrumător și scut,

În tot ceea ce facem în viața trecătoare

A fiecărui care, e trăitor sub soare.

(Mircea Dorin Istrate)

 

Moment evocator va fi susținut de către Avocat Dr. Pașcu Balaci,

  • autor a mai multor studii și lucrări dedicate Crăișorului Avram Iancu.
  • Apoi elevii de la Colegiul Samuil Vulcan, pregătiți de doamna prof. Liana Ojică, vor recita poezii din creația poetului Mircea Dorin Istrate.
  • Magda Ștefania va recita „No, hai”
  • și Rareș Matei, â „Românul Împărat”,
  • Momentele muzicale „Muguri și mlădițe de tezaur”,
  • Giulia David și George Jidai.
  • Recital Corul Asociației „Avram Iancu”, condus de col. Zoltan Boldiș, grupaj de cântece închinate lui Avram Iancu

Partea a doua :„Patriotism în case bihorene”.

Prof. Ana Cornelia Popa, coordonatoarea elevilor în cercetatrea și scrierea unor povești inedite, indrumându-i spre descoperiea unor urme și fapte ale străbunilor din casele lor. Așa cum spune în postfața cărții „Istoria orală locală este o realitate a şcolii din zilele noastre, este de actualitate, dar este şi o necesitate. Orice localitate îşi are istoria ei, are o vechime, o întindere în timp şi spaţiu, are personalităţile ei, are OAMENI, LOCURI, FAPTE cu care se poate mândri oricine o cunoaște. Numai cunoscând istoria locală ne cunoaştem mai bine, învăţăm să fim mai buni, să apreciem valorile neamului, să ne cultivăm și să dezvoltăm spiritul patriotic”.

Despre cuprins povestirilor, câte un reprezentant de la cele patru colegii, la care studiază autorii, vor face cunoscute lucrările lor următorii: Simionaș Andrei, Macavei Nuria Beatriz, Popa Casandra și Cuc Yasmina. Preotul Ștefan Avram, directorul Editurii Aureo, va împărtășii publicului impresiile sale la prima lectură a acestei inedite alcătuiri, de povestiri adevărate, pe care o recomandă a fi citită de la grădiniță, la vârsta bunicilor responsabili cu povestea de seară! Cei care au cercetat trecutul din casele bihorenilor au reușit să descopere și să transmită cu emoție înfășurată în acest nobil atașament dintre generații și Țară pe care o apără și o slujesc.

Coordonatorul lucrării, col. dr. Constantin Moșincat, subliniază mesajul comun și original transmis de către autori, prin acest titlu generic de patriotism, poate, prea modest față de cuprinsul inedit surprins cu talent, echilibru și cu moderație de tinerii semnatari-cercetători. Cineva cu talent ar putea surprinde întreaga poveste a cărții care să fie de folos cetățeanului de mâine, educat în rama dragostei de neam și înaintașii!

Pentru a deconspira din conținut, redăm un fragment din prefața cărții, despre un episod inedit din „familiei”, petrecut în timpul războiului în 1944. Așa „mă alătur demersului elevilor, de cercetare a istoriei din familie, voi reda un fragment din lucrarea monografică[1], în curs de apariție, din subcapitolul Lagăre de muncă forțată. Am reținut, din documentele de familie cercetate că, „Serviciul Muncii” (Munkaszolgálat) a reprezentat în Ungaria (1940-1944) un sistem instituțional militar care a fost creat și a existat în timpul celui de-al doilea război mondial. În mod caracteristic, deși a fost organizat în cadrul armatei, sub forma unor unități de tip militar, cei care au fost încadrați acestei instituții nu au deținut arme, efectuând serviciul de război prin muncă forțată. Dacă inițial recrutarea în acest serviciu a reprezentat numai scurte perioade, pentru tinerii declarați necorespunzători pentru serviciul militar de port-armă, mai târziu acesta s-a extins și pentru generațiile mai în vârstă, respectiv pentru cetățenii care primiseră pedepse, erau inadecvați sau nu prezentau încredere din punct de vedere politic, cetățenesc. În condițiile creșterii antisemitismului și a situației de război s-a extins și a devenit un întreg sistem, care a avut pe lângă rolul său militar și pe acela de marginalizare a minorităților naționale (mai ales a românilor și a evreilor, împotriva cărora s-a pornit o adevărată vânătoare) și a oponenților politici. Prost hrănite și îmbrăcate, în comparație cu unitățile trimise pe front, Serviciului Muncii a avut comandanți în exclusivitate unguri, adesea brutali, care s-au purtat abuziv și cu exces de zel, cruzime manifestată chiar în îndeplinirea funcție lor, pentru ca norma de muncă să fie depășită zilnic de fiecare honved. Aceste unități au fost desemnate să efectueze, în Ungaria, lucrări grele de construcție și să asigure extracția în cariere și mine, iar după invazia Uniunii Sovietice de către Germania Nazistă și aliații săi, acțiunile acestor formațiuni s-au extins și pe teritoriul Ucrainei, în special la extracția cărbunelui din Dombas.

 

În cercetarea acestor aspecte, am pornit de la premisa, conform căreia, cunoaşterea evenimentelor istorice referitoare la Dictatul de la Viena şi la consecinţele sale asupra populaţiei din Transilvania de Nord este pe cât de necesară, pentru o istoriografia ştiinţifică, pe atât de utilă și nealterată de interese politice, sau de altă natură, de mistificări care să slujească dezideratele unor grupări sau ale unor ideologii. Ca argument care să stea la baza justificării unor demersuri contemporane pentru anumite grupuri de interese (cu tentă neoiredentiste) dintr-o istorie recentă şi din actualitate reprezintă o istorie de „casă” puțin cunoscută.

 

Din perspectiva istoricului militar român, menționez că informația orală am comparat-o cu documentele de arhivă și informații cuprinse în recent apărutele volume, studii şi lucrări, redactate în urma valorificării ştiinţifice a unor importante surse documentare, din arhivele româneşti şi maghiare. Majoritatea acestor lucrări sunt conceptute pe baza conştiinţei istorice a societăţii de azi şi de mâine. Deosebit de active, în spaţiul public românesc, sunt Asociaţiile Foştilor Refugiaţi (AFOR 1940-1947). La Bucureşti, istoricul bihorean Alexandru Porţeanu a desfăşurat o activitate notabilă în domeniul Drepturilor Omului, el însuşi fiind refugiat cu familia, în perioada 1940-1947, iar la revenirea la Oradea, pe vecinul lor, dovedit de serviciile de securitate și condamnat pentru terorism, în perioada 1939-1940, să-l găsească „secretar de partid (PMR) la Uzinele de Apă Oradea”[2]. Evocarea memorialistică a celor ce urmează se încadrează în valul de dezvăluiri care completează Marele Refugiu Românesc din 1940, prin câteva surse documentare edite și inedite, dar și cu informații de istorie orală. Aceste surse dovedesc evoluția evenimentelor, după ocupația Horthystă din toamna anului 1940. Ungaria refuzase drepturile minorităților etnice pentru români, pe baza a ceea ce rezulta din însăși textul din Tratatului de la Viena (Diktat, pct .5) prin care guvernul ungar se angaja solemn „să asimileze în totul cu ceilalți supuși unguri persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naționalitatea ungară”. Așa că, încadrarea în tabere de muncă, era complet și legal justificată. Întimidați, timorați de pățaniile românilor de prin satele vecine: Traian, Decebal, Boghiș, Carei, Lucăceni, Ianculești, Marna, Scărișoara Nouă, Resighea, Craidorolț, Terebești, Pir, Santău, Tășnad, Andrid, etc. al căror număr exact de expulzați și refugiați rămâne necunoscut, chiar și astăzi, sătenii rămași în Rădulești s-au resemnat ca și coloniști utili după reforma agrară, dar „abandonați ai regimului Regelui Carol al II-lea”. Concentrați pentru muncă forțată, potrivit unor informații orale, obținute de prof. Florica Cristea – pe baza discuțiilor avute cu cei în cauză – au fost următorii feciori de băștinași: Cristea Ioan, Sabou Ioan, Nicorici Dumitru, Moldovan Teodor, Moșincat Vasile, Marchiș Vasile, toți cu muncă prestată la Nușfalău, vreo 6 luni, într-o primă etapă.

 

Menționăm că până la încheierea acestui studiu, nu s-au depistat documente care să certifice informația, altele decât cele de familie. Despre viața grea pe care au avut-o în lagărele și detașamentele de muncă forțată nu avem mărturii directe. Dar, din satul Dridiu, de pildă Topai Gavrilă, pentru că a întârziat 2 ore din permisia ce i se acordase a fost „legat la stâlp” de către gradații unguri și pentru motivul declarat că „nu știu a vorbi ungurește”. Despre maltratări s-a aflat în sat prin intermediul celor proveniți din zonă, fapt pentru care unii și-au propus să ia drumul României, presiunea fiind exercitată pe toae căile, prin biserica catolică (ungurească) în special.

 

Anual măsurile de umilire a românilor s-au agravat prin aplicarea celor 177 de legi antiromânești date de guvernul lui Horthy, în perioada 5 septembrie 1940 – 25 octombrie 1944. E cunoscută născocirea lui Horthy de a face chiar și o Episcopie Ortodoxă Maghiară, pentru românii, deveniți fără voia lor, parte din națiunea maghiară, conform textului aplicat al Dictatului de la Viena. După ocuparea Ungariei de către nemți – 19 martie 1944 – sub pretextul apropierii frontului, s-a trecut la o mobilizare generală, sens în care recrutarea românilor pentru muncă, a celor cuprinși între 16-60 de ani, și aplicarea rechizițiilor, indiferent de starea materială a gospodăriei familiale, a devenit o regulă. Și femeile erau recrutate și trimise la muncă în Ungaria și Germania. În total s-au format 24 de Companii românești de muncă forțată în interiorul Ungariei. Nici neamurile, din cele 10 localități de baștină ale celor din Rădulești, n-au fost exceptate de la munca forțată. Conform informațiilor de care dispunem, numai în vara anului 1944, au fost recrutați pentru prestare de munci forțate în Ungaria țărani din localitățile: Ban=52, Recea=28, Ponița=2, din totalul celor 1.866 de bărbați și cei 73 de sălăjeni cărora li s-a stabilit domiciliul forțat. Mulți dintre români au respins ideea „statului maghiar” și au ales refugiul prin „vama cucului”, despre unii nu s-a mai auzit în veci nimic, probabil fiind ajunși de glonțul vigilent. Fuga peste graniță a multor sălăjeni i-a pus pe unguri într-o uluitoare împrejurare pentru că au ajuns să spună: „dușmanul se află înăuntrul granițelor țării”.

 

Se pare că și dintre cei care făcuse campania din anul 1914-1919 au fost luați să participe la concentrările de muncă forțată din Ungaria, Slovacia, Germania, conform regulilor expuse mai sus, chiar dacă nu în prima linie, cum a fost cazul numiților consăteni: Vedinaș Petru, Creț Vasile, Ardelean Nicolae, Vedinaș Flore (Guleșu), Buboi Alexandru (Jarca) și Cionca Teodor. Concentrați la muncă forțată, în etape și perioade diferite, au mai fost și următorii: Cristea Pavel (1 an), Cristea Petru, Barbuș Pavel (2 ani), Păștean Nicolae (2 ani), Gal Șofon (2 ani), Moldovan Gavril, Bodonea Valentin, Nicorici Pavel, Silaghi Gheorghe, Șorian Ioan, Marchiș Virgil și Ghirean Vasile, undeva la Ekermezeő? Ungaria. Pentru a completa informația orală atașăm documente oficiale din epocă, din arhiva familiei. Satul Rădulești rămăsese aproape gol, ori cu tineri cu vârstă încă neîmpliniți ai majoratului și cu bătrânii băștinași peste limita legală, dar și aceștia cu obligații de a susține material frontul: cu vite, porci, untură, slănină, făină, etc. Astfel cum reiese dintr-o notă informativă maghiară, „averea bisericii ortodoxe (70 jugăre) era arendată numai de către unguri” (la Trăznea – Sălaj), iar presiunea continua asupra concentraților pentru a trece la religia catolică sau reformată era apăsătoare (…)”.

 

Mi-am pus întrebarea: cui folosește această carte? Răspunsul prezumtiv se asociază cu al cititorului, de vârsta autorilor și chiar mai mult, cu a celor care vor încerca să ridice nivelul de cunoaștere și să o facă mai bine decât cei care au avut curajul să așternă pe hârtie sentimentele și cunoștințele lor. Din partea coordonatorilor, ca profesioniști în domeniu, considerăm lăudabil efortul elevilor, și îi asigurăm de întreaga considerație și tot sprijinul și pe viitor!

 

Tematica patriotismului, sub raport istoric, se încadrează și reflectă ceea ce înaintașii au făcut, fapte cuprinse descriptiv în lucrări de certă valoare precum: Beiușul și lumea lui vol.1-5, Asaltul vânătorilor de munte, sau/și Serviciul credincios, vol. 1-2, Jertfa de sânge a Bihorului, ca să amintesc doar aceste exemple bibliografice semnificative pentru istoria locală din Țara Binșului. Aria de cuprindere a studiilor, din acest volum, de 22 antologii, reflectă prezența bihorenilor pe fronturile de luptă din al doilea război mondial și preocupările acestora care gravitează în jurul satului, a casei, școlii și bisericii din locurile atât de dragi lor.

 

Îndrăznim să credem și să apreciem că acomodarea cu scrisul al autorilor a făcut ca această carte să aibă caracter unitar prin originalite și inedit, care și-a atins ținta de a menține dreaptă cumpăna interpretării faptelor înaintașilor și a desprinde în mod corect din faptele Eroilor caracteristica esențială a povestirii, printr-o prezentare cumpătată, realistă și echilibrată. Carte frumoasă cinste cui te-a scris!

–––––––––––

[1] Constantin Moșincat, Rădulești. Plugari la datorie

[2] Col. dr. Constantin Moșincat, De vorbă cu istoricul orădean prof. univ. dr. Alexandru Porteanu de la Institutul de istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Romane, București, în Cetatea Cavalerilor nr.5/2021 și nr. 6/2021

–––––––––––––––

NOTĂ:

Lansarea volumului va fi transmisă direct pe adresa:

https://www.facebook.com/share/p/AAfzpcYzSNdpDEuq/

și retransmisă pe radio ZIDUL pentru România și Italia.

Oricine va fi interesat are acordul pentru retransmitere.

–––––––––––––––

Col. Dr. Constantin MOȘINCAT

Oradea, 25 mai 2024

Lectura lucrării pdf  apasă aici: CARTEA_Patriotism_….

În categoria Articole | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Tainele Universului

Aripi de vis

Mircea Dorin Istrate

Trecător prin ceruri ninse

Cu luceferii în roi,

 însfințesc cu-a mele vise,

Urma carului cu boi.

*

Din cerul țintuit cu mii de astre

Se cern în noapte stele căzătoare,

În locul lor, urc visurile noastre

Călătorind prin lumi fără hotare.

 

În cerul țintuit cu giuvaere

Lactee Căi îmi sunt de ne-nțeles,

Trăind în alte timpuri, efemere,

Pe drumuri alte câte și-au ales.

 

Pe cerul țintuit cu-n pumn de stele

Sunt guri de rai și iaduri răsfirate,

Mor lumi bătrâne, alte nasc din ele,

În nesfârșite spații depărtate.

                            *

Mi-e cerul scânteind de-atâtea stele

Izvorul nesecat de poezie,

Acolo urcă gândurile mele

Când eu visez la ceea ce-o să fie.

 

Iar când înham la caru-mi cai de foc

Și mă rotesc prin lumile celeste,

Cărări în urmă las de busuioc,

Miroase-mi universul ca-n poveste

**

Afară-i noapte, cerul iar mă cheamă

Eu drumăresc prin el cu pas de vis,

Cum mai făcut-am, vraja lui mă-ndeamnă

De-acuma să pornesc cu pas întins,

 

Și să colind pân’ zorii or să vină,

Vecii de timp din spațiul necuprins,

N-apoi s-ajung în astă rece tină

De care pentr-o clipă, m-am desprins.

***

Pe toți ne ține-ncătușați pământul

Să nu scăpăm spre lumi de necuprins,

Dar ne-a rămas la îndemână gândul

La care-i punem aripi largi de vis,

Ca să plecăm spre iad, ori paradis.

 ******

Gândiți numai de am dreptate

 Ce e mai iute-n astă lume decât a gândului aripă,

Cu el zburăm prin universuri postați de ceruri într-o clipă,

Putem a trece-un roi de stele, ori văi ce izvorăsc Genuni,

Câmpii de stele lucitoare, grădini cu aștrii, ce-s minuni.

 

Noi credem gândul că străbate de jur-prejur tot universul,

Că-n fulgerarea lui de-o clipă e-n depărtări de ne-nțelesuri,

Dar nu uitați, că toate astea-s închise în a noastră MINTE,

Și-acolo-s cele universuri, în gândul cela ce ne minte.

 

Acolo-i dară Necuprinsul, ca și nimicul cela care

Suntem noi înșine pornitul pe nesfârșita cea cărare,

Acolo-i Visul și Speranță, Măritul, Frică cea Iertare,

Iubirea, Ura, Deznădejdea, Urâtul și Frumosul care

Înviorează cea ființă și mi-o ridică în avânt,

Ori mi-o îngroapă în Durerea care ne duce în mormânt.

 

O mână, un picior, ori ochiul, urechea cea cu care-aude

Sunt ale sale ajutoare cu ce putem fi orișiunde,

Iar corpul cu a sale toate, de MINTEA ascultă zi și noapte,

Ea e REGINĂ-ntr-un imperiu, ce nici gândiți ce multe poate.

*

Vă țineți MINTEA sănătoasă, n-o-mpovărați cu negre gânduri,

Că de acolo vine boala și-apoi nevoi tot rânduri, rânduri,

Visați frumos și cu plăcere, iubiți-mi totul prin iertat

Și-atunci veți fi lângă REGINĂ, cât veți trăi, un ÎMPĂRAT.

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , | Lasă un comentariu

Hristos a ÎNVIAT!

 Mircea Dorin Istrate

 Blândul păstor

Vă fie al nostru Paște,

Preasfântă sărbătoare

 

Motto:

Cum de-ai putut Iisuse-a ne ierta,

Când cuiul răstigniri,

E chear trădarea

Mea?

 

***

 Acum, puteți a spune cu sufletu-mpăcat

Că El, cel Iertătorul

Hristos, a înviat!

 Motto:

Ați plâns destul, de-acum vă bucurați,

Că înc-odat de cer, ați fost iertați.

 

Când Domnul l-a trimis pe Fiul Sfânt

Să fie Solul Său pe-acest pământ,

Voi, înfrățiți cu Iuda L-ați trădat,

Și pironit pe cruce L-ați lăsat.

 

De ce? Că a venit să vă arate,

C-acolo sus, în ceruri, după moarte,

Veți fi vecie lungă de vecii

Și-n bucurii de raiuri veți trăi

De-aici făcut-ați FAPTE  LĂUDATE

Și fost-ați BUNI și IERTĂTORI  în toate?

 

Minuni El v-arătat ca să vă-mbune

Să zilniciți mereu în fapte bune,

Ca prin IUBIREA  CELUI  DE  APROAPE

Să fiți cu El în ceruri, după moarte.

 

Poveți v-a dat, așa ca nimeni altul,

Să nu trăiți în viață cu PĂCATUL,

Să spuneți ADEVĂRUL mai mereu,

Să-mi AJUTAȚI pe-acela ce-i la greu,

Să vă IUBIȚI dușmanu-ntotdeauna,

Al vostru gând să lepede MINCIUNA,

Și în CURAT în  CINSTE și-n  DREPTATE

Să vă trăiți viața, CĂ  SE  POATE!

*

Nu v-a plăcut cât toate vi le-a zis,

Nu l-ați crezut că El e cel trimis,

N-ați vrut trufia s-o lăsați din voi

Și lăcomia să vă lase goi,

A voștrii ochi, să creadă nu au vrut

Minuni pe care El ,mi Le-a făcut.

 

Ați născocit că-i solul mincinos

Și ce v-a spus, întors-ați voi pe dos,

Și fără remușcări la cele toate

L-ați judecat și L-ați trimis la moarte

Să fie pironit pe-o cruce-n cuie,

Și de acol’ la ceruri să îmi suie.

 

El, l-a rugat pe Tatăl din Ceresc

Să ierte neamul nostru omenesc,

Că El chezaș s-o pune pentru toate

Păcatele ce-n lume-s adunate,

Ca voi cu toți, de-acuma înainte,

Iertați să-mi fiți, întinători de minte.

 

Apoi s-a scoborât în Iad să-nfrunte

Genunea  cea cu suflete mărunte,

Iar de acol’, pe moarte a călcat

Și-apoi la cer pe veci, s-a ridicat

Să-mi știe toți că El, A ÎNVIAT!

**

E zi de Paște, deci, vă bucurați

C-al nostru IERTĂTOR,  pe cei iertați

I-așteaptă să se-ndrepte-n fapte bune,

Ca la sfârșit, când vor lăsa cea lume,

Să-mi stea cu El la masă în ceresc,

Cât încă fi-va neamul omenesc.

 ***

 Iisus ‘nălțat la ceruri

 Pornit-a veste mare din glasuri de femei,

Purtat în patru vânturi, s-ajungă la acei

Ce fostu-i-au apostoli, la gloată și-mpărat,

Că Răstignitul Lumii, din moarte s-a sculat.

 

S-a-nfioarat atuncea tot omul păcătos,

Creștinul cel smerelnic, că n-a fost mincinos

Cuvântul Său pe cruce, că-i Fiu de Dumnezeu

Venit ca să ridice păcatul lumii, greu.

 

Minunile făcute au fost de-adevărate,

Menite-a Lui putere de-apururi să ne-arate,

Că El învie morții și dă la orbi lumină,

Și înmulțește pâinea creștinului la cină.

 

Și-apoi, a Sale sfaturi, adevărate, drepte

Și pline de-nțelesuri, au fost să ne deștepte,

Să ne-ndreptăm purtarea și ura s-o lăsăm

În schimbul la iubirea ce orișicui s-o dăm.

*

N-ați înțeles că viața la toți ne este dată

S-o trecem în iubire frumoasă și curată,

Nu ură, nu tu vrajbă, nu sete de avere

Că ele întinează și izvorăsc durere.

 

El nu îmi vrut-a moartea niciunui păcătos,

Ci îndreparea, care-i , cu mult mai mult folos,

Că astfel el, dușmanul, prieten ți-l vei face

Și-n lungă veșnicire trăi-vom toți în pace.

 

Când  judecata voastră ce-a strâmbă, mincinoasă,

L-a condamnat la moartea aceea grea, hidoasă,

El, coborâta-n iadul păcatului lumesc,

Ca de acol’ să urce la Tatăl, în ceresc.

*

După atâta vreme, nici azi n-ați înțeles

Că viața noastră încă, nu are nici un sens

Dacă trăim în ură, minciună și-n trădare,

Că pierde pe vecie a Raiului cărare.

**

El, Înălțat la ceruri, de-acolo ne veghează

Să îi urmăm povața, s-avem credința trează

Că doar cu cea iubire și binele făcut,

Ne-om înălța la ceruri, din păcătosul lut.

                                          ***

 Însfințitul lemn al crucii

 Motto:

Pe coastele cu pruni, din deal în deal

Să aibă veşnicia sfântul semn,

Biserici rânduit-am în Ardeal

Iar la răspântii, cruci din sfântu-ţi lenm.

 

In cuiburi de credinţă am semănat Ardealul

Punându-i veşnicia în crucile de lemn,

Cu ele miruit-am şi văile şi dealul

Să fac cărării Tale, cel luminat însemn.

 

Din învechite veacuri la ele păcătoşii

S-au închinat cu gândul că fi-vei îmbunat,

Şi tot cerşind iertare la Tine cuvioşii

În lacrima durerii mereu mi s-au rugat.

 

Tu, datu-le-ai putere să treacă de necazuri,

Să guste bucuria scăpării din nevoi,

Surâsul să apară pe suptele obrazuri

Şi geana de lumină  în ochii trişti şi goi.

 

Umplut-ai cu iubire a inimii străfunduri

Când ne-ai legat pământul de raiul Tău din cer,

Şi mâna ai întins-o pierdutului’n adâncuri

Ce se zbătea-n chemarea de iaduri ce te pier.

 

În candelă, Tu pus-ai un licăr de iubire

Să-mi biruiască ura, să-ţi fie sfântul semn,

Şi aurit-ai Doamne icoane-n strălucire

Tu, veşnic răstignitul în carnea lor de lemn.

***

Acum, când urc cărarea spre cea bisericuţă

Ce străjuieşte veacul din vârful meu de deal,

Simt că acolo-i locul şi sfânta biruinţă

Ce mi-a ţinut credinţa, frumosului Ardeal.

 ***

 Zi de mare sărbătoare

 E zi de sărbătoare și clopotul ne cheamă

Din suflete o rugă să dăm spre ceruri vamă,

Să fim cu toți de față la liturghia sfântă

Că inima de-atâte nenorociri ni-e frântă.

 

În Domnul ce-a nădejde s-o punem ne-ncetat

Și când greșim, iertare Să-i cerem la păcat,

Să ne-mbunăm voința și gîndul pus în faptă,

Cărarea vieții fie curată, lungă, dreaptă.

 

Că El, ca nimeni altul a stat pe SFÂNTA  CRUCE,

De noi bătut în cuie, și osândit s-apuce

Cel asfințit de soare acolo, chinuit,

Cu doi tâlhari alături să-mi fie umilit.

 

De-acolo, El, pe Tatăl, în lacrimi l-a rugat

Ca neamul nost’ nemernic, în veci  fie iertat,

Ca să putem  spre ceruri cel suflet să-l urcăm

Și-acol’ la sfinte raiuri cerescului să-l dăm.

 

Apoi, în miez de noapte, în iad a coborât

Să calce moartea hâdă, să-i pună mâna-n gât

Și de acol’, la ziuă, să iasă re-nviat,

Ca mai apoi la ceruri să plece, înălțat.

**

Așa că-n astă ziuă, când moartea a călcat

Putem acum a spune: HRISTOS  A  ÎNVIAT!

Și-n gând, din al nost’ suflet o rugă să-nălțăm

Că ne-a iertat atuncea și-a vrut să ne-mpăcăm.

*

De Ziua Învierii, CREȘTINI  VĂ  BUCURAȚI!

Și-un gând curat la Domnul  în rugă mi-l urcați

Și în adânc de suflet cercați să fiți mai buni,

C-a voastre fapte toate, să merite, cununi.

 ***

Dăm veste

 De când făcut-ai încă minuni dumnezeieşti

Cutreierând prin lume de Tine toţi să ştie,

Ne-ai întărit credinţa, că cel promis Tu eşti

Şi  Iertătorul fi-vei, de-atunci până-n vecie.

 

Nicicând a noastre lacrimi n-au vrut să se usuce

Şi-amarnica trădare n-am vrut ca s-o uităm,

Când pironit în cuie pe Însfinţita Cruce

Crezut-am că te pierdem şi morţii noi te dăm.

 

Cu Tine, sus pe cruce, păcate de-altădată

De noi nemerniciţii făcute-n şir de vieţi,

Luatu-le-ai să-ţi fie durere încarnată

Ca să le simţi pe toate şi toate să le ierţi.

 

Te-ai dus apoi în moarte ca orice muritor

În lacrimii şiroite a Maicii Născătoare,

Lăsându-ţi ca să-ţi moară ce-avut-ai muritor

Şi-ai re-nviat fiinţă pe veci nemuritoate.

 

Ne-am bucurat Mărite şi-atuncea am ştiut

Că Tu ne eşti de-apururi al nostru Împărat,

De-aceea-n an dăm veste fiinţelor din lut,

Că Iertătorul nostru HRISTOS, A ÎNVIAT!

***

 

Să-mi țineți minte

Mă lasă Doamne, ca-n micimea mea

Să reazăm umbra mea, de-a Ta să stea,

Să mă-nfior gândindu-mă mai bine

Că Tu ești Doamne astăzi lângă mine.

 

Să simt cum măreția Ta mă va cuprinde,

Cum duhul Tău în mine mi se se-ntinde,

Cum pace e în sufletu-mi și-n gând,

Și toate mi le ierți Tu, rând la rând.

 

Să știu apoi, că-n cea dumnezeire

Tu adunat-ai munte de iubire

Și chiar de-ai fost în cuie pironit,

Pe noi ce te-am trădat, Tu ne-ai iubit.

 

Și-mpovărat de-a noastre mari păcate

Tu dusu-te-ai iertându-ne spre moarte,

Să învățăm din pilda Ta că noi,

Învredniciți ieși-vom din nevoi,

 

Când fi-vom toți cu sufletul curat

Și te-om slăvi pe Tine ca-mpărat,

Iertând și noi pe cela ce greșește

Și-n silnicit mereu ne umilește.

 

Ajută-mă, Tu cela Iertător

Ca tuturora să le fiu dator,

Să îi slujesc pe toți în preasmerit

Să le înalț cel suflet micnicit,

 

Să vadă că cel bine te înalță,

Că răul cel făcut îți ia din viață,

Că Raiul tu ți-l faci aici când vrei

În bine ostenind și nu să-l ceri.

*

Să-mi țineți așadară bine minte

Că Domnul ne-a-nvățat cu-a Lui cuvinte,

Să mergem după El, pe-a Sa cărare

Și-n umbra lui să-mi steie fiecare.

 

Așa vom fi vecie după moarte

În cerul cel de sus cu-a Sale toate,

De nu, rămânem prinși în astă tină,

Tânjind mereu spre-o rază de lumina

***

 Lumina-nvingătoare

Veniți de luați lumină!

 Cât timpul se topește încet, ca-n lumânări,

Lumina lui de aur se-mprăștie în zări,

Să spargă-ntunecimea acea de neagră smoală,

Să vadă fața lumii plăcută ei și nouă,

S-aducă bucurie, plăcere, frumusețe

Pe lăcrimate pleoape și întristate fețe.

 

Lumina-i viață nouă și bob de bucurie,

De-aceea noi de-apururi dorim mereu să vie,

Să-nvioreze globul cel mocirlos de tină

Că noi suntem și fi-vom ființe de lumină,

Să re-nnoiască viața mereu înmugurită,

S-o veșnicească încă, cât ea va fi iubită.

*

Așa e datul firii din vremea de-nceput,

Să crească în lumină al ierbii fir mărunt,

Și floarea din fereastră și grâul pentru pâine,

Furnica, hărnicuța, și-albina care mâine

Îmi va pleca cu roiul de-aici tot mai departe,

Să îmi lărgească viața, s-o facă fără moarte.

**

În candele noi punem la sfintele altare

O boabă de lumină, ca ochii-n lăcrimare,

Să vadă calea care ne scapă de păcate,

Ne urce spre cerescul când fi-vom după moarte,

Ne-apropie de Tine, cel Fără de-nceput

Ce datu-ne-ai lumină de-aici până-n afund.

***

Trăiți dar în lumină, că-i veșnică curată,

Și-ți fi de-alungul vieții cu inima-mpăcată,

La fel vă fie gândul și inima deschisă,

Și-atunci, ființa voastră îmi fi-va neînvinsă,

Și-o lumina într-una ca sfânta lumânare,

Și totu-n jurul vostru va fi ca o-nchinare

                              La lume, la Cerescul, la Domnul nostru Mare.

 S-aveți Paște Luminate!

 ***

Blândul păstor

Vă fie al nostru Paște,

Preasfântă sărbătoare

 

Motto:

Cum de-ai putut Iisuse-a ne ierta,

Când cuiul răstigniri,

E chear trădarea

Mea?

***

Acum, puteți a spune cu sufletu-mpăcat

Că El, cel Iertătorul

Hristos, a înviat!

Motto:

Ați plâns destul, de-acum vă bucurați,

Că înc-odat de cer, ați fost iertați.

 

Când Domnul l-a trimis pe Fiul Sfânt

Să fie Solul Său pe-acest pământ,

Voi, înfrățiți cu Iuda L-ați trădat,

Și pironit pe cruce L-ați lăsat.

 

De ce? Că a venit să vă arate,

C-acolo sus, în ceruri, după moarte,

Veți fi vecie lungă de vecii

Și-n bucurii de raiuri veți trăi

De-aici făcut-ați FAPTE  LĂUDATE

Și fost-ați BUNI și IERTĂTORI  în toate?

 Minuni El v-arătat ca să vă-mbune

Să zilniciți mereu în fapte bune,

Ca prin IUBIREA  CELUI  DE  APROAPE

Să fiți cu El în ceruri, după moarte.

 

Poveți v-a dat, așa ca nimeni altul,

Să nu trăiți în viață cu PĂCATUL,

Să spuneți ADEVĂRUL mai mereu,

Să-mi AJUTAȚI pe-acela ce-i la greu,

Să vă IUBIȚI dușmanu-ntotdeauna,

Al vostru gând să lepede MINCIUNA,

Și în CURAT în  CINSTE și-n  DREPTATE

Să vă trăiți viața, CĂ  SE  POATE!

*

Nu v-a plăcut cât toate vi le-a zis,

Nu l-ați crezut că El e cel trimis,

N-ați vrut trufia s-o lăsați din voi

Și lăcomia să vă lase goi,

A voștii ochi, să creadă nu au vrut

Minuni pe care El ,mi Le-a făcut.

 

Ați născocit că-i solul mincinos

Și ce v-a spus, întors-ați voi pe dos,

Și fără remușcări la cele toate

L-ați judecat și L-ați trimis la moarte

Să fie pironit pe-o cruce-n cuie,

Și de acol’ la ceruri să îmi suie.

 

El, l-a rugat pe Tatăl din Ceresc

Să ierte neamul nostru omenesc,

Că El chezaș s-o pune pentru toate

Păcatele ce-n lume-s adunate,

Ca voi cu toți, de-acuma înainte,

Iertați să-mi fiți, întinători de minte.

 

Apoi s-a scoborât în Iad să-nfrunte

Genunea  cea cu suflete mărunte,

Iar de acol’, pe moarte a călcat

Și-apoi la cer pe veci, s-a ridicat

Să-mi știe toți că El, A ÎNVIAT!

**

E zi de Paște, deci, vă bucurați

C-al nostru IERTĂTOR,  pe cei iertați

I-așteaptă să se-ndrepte-n fapte bune,

Ca la sfârșit, când vor lăsa cea lume,

Să-mi stea cu El la masă în ceresc,

Cât încă fi-va neamul omenesc.

 ***

 Iisus ‘nălțat la ceruri

 

Pornit-a veste mare din glasuri de femei,

Purtat în patru vânturi, s-ajungă la acei

Ce fostu-i-au apostoli, la gloată și-mpărat,

Că Răstignitul Lumii, din moarte s-a sculat.

 

S-a-nfioarat atuncea tot omul păcătos,

Creștinul cel smerelnic, că n-a fost mincinos

Cuvântul Său pe cruce, că-i Fiu de Dumnezeu

Venit ca să ridice păcatul lumii, greu.

 

Minunile făcute au fost de-adevărate,

Menite-a Lui putere de-apururi să ne-arate,

Că El învie morții și dă la orbi lumină,

Și înmulțește pâinea creștinului la cină.

 

Și-apoi, a Sale sfaturi, adevărate, drepte

Și pline de-nțelesuri, au fost să ne deștepte,

Să ne-ndreptăm purtarea și ura s-o lăsăm

În schimbul la iubirea ce orișicui s-o dăm.

*

N-ați înțeles că viața la toți ne este dată

S-o trecem în iubire frumoasă și curată,

Nu ură, nu tu vrajbă, nu sete de avere

Că ele întinează și izvorăsc durere.

 

El nu îmi vrut-a moartea niciunui păcătos,

Ci îndreparea, care-i , cu mult mai mult folos,

Că astfel el, dușmanul, prieten ți-l vei face

Și-n lungă veșnicire trăi-vom toți în pace.

 

Când  judecata voastră ce-a strâmbă, mincinoasă,

L-a condamnat la moartea aceea grea, hidoasă,

El, coborâta-n iadul păcatului lumesc,

Ca de acol’ să urce la Tatăl, în ceresc.

*

După atâta vreme, nici azi n-ați înțeles

Că viața noastră încă, nu are nici un sens

Dacă trăim în ură, minciună și-n trădare,

Că pierde pe vecie a Raiului cărare.

**

El, Înălțat la ceruri, de-acolo ne veghează

Să îi urmăm povața, s-avem credința trează

Că doar cu cea iubire și binele făcut,

Ne-om înălța la ceruri, din păcătosul lut.

                                           ***

Însfințitul lemn al crucii

 Motto:

Pe coastele cu pruni, din deal în deal

Să aibă veşnicia sfântul semn,

Biserici rânduit-am în Ardeal

Iar la răspântii, cruci din sfântu-ţi lenm.

 

In cuiburi de credinţă am semănat Ardealul

Punându-i veşnicia în crucile de lemn,

Cu ele miruit-am şi văile şi dealul

Să fac cărării Tale, cel luminat însemn.

 

Din învechite veacuri la ele păcătoşii

S-au închinat cu gândul că fi-vei îmbunat,

Şi tot cerşind iertare la Tine cuvioşii

În lacrima durerii mereu mi s-au rugat.

 

Tu, datu-le-ai putere să treacă de necazuri,

Să guste bucuria scăpării din nevoi,

Surâsul să apară pe suptele obrazuri

Şi geana de lumină  în ochii trişti şi goi.

 

Umplut-ai cu iubire a inimii străfunduri

Când ne-ai legat pământul de raiul Tău din cer,

Şi mâna ai întins-o pierdutului’n adâncuri

Ce se zbătea-n chemarea de iaduri ce te pier.

 

În candelă, Tu pus-ai un licăr de iubire

Să-mi biruiască ura, să-ţi fie sfântul semn,

Şi aurit-ai Doamne icoane-n strălucire

Tu, veşnic răstignitul în carnea lor de lemn.

 

***

Acum, când urc cărarea spre cea bisericuţă

Ce străjuieşte veacul din vârful meu de deal,

Simt că acolo-i locul şi sfânta biruinţă

Ce mi-a ţinut credinţa, frumosului Ardeal.

 ***

 Zi de mare sărbătoare

 

E zi de sărbătoare și clopotul ne cheamă

Din suflete o rugă să dăm spre ceruri vamă,

Să fim cu toți de față la liturghia sfântă

Că inima de-atâte nenorociri ni-e frântă.

 

În Domnul ce-a nădejde s-o punem ne-ncetat

Și când greșim, iertare Să-i cerem la păcat,

Să ne-mbunăm voința și gîndul pus în faptă,

Cărarea vieții fie curată, lungă, dreaptă.

 

Că El, ca nimeni altul a stat pe SFÂNTA  CRUCE,

De noi bătut în cuie, și osândit s-apuce

Cel asfințit de soare acolo, chinuit,

Cu doi tâlhari alături să-mi fie umilit.

 

De-acolo, El, pe Tatăl, în lacrimi l-a rugat

Ca neamul nost’ nemernic, în veci  fie iertat,

Ca să putem  spre ceruri cel suflet să-l urcăm

Și-acol’ la sfinte raiuri cerescului să-l dăm.

 

Apoi, în miez de noapte, în iad a coborât

Să calce moartea hâdă, să-i pună mâna-n gât

Și de acol’, la ziuă, să iasă re-nviat,

Ca mai apoi la ceruri să plece, înălțat.

**

Așa că-n astă ziuă, când moartea a călcat

Putem acum a spune: HRISTOS  A  ÎNVIAT!

Și-n gând, din al nost’ suflet o rugă să-nălțăm

Că ne-a iertat atuncea și-a vrut să ne-mpăcăm.

*

De Ziua Învierii, CREȘTINI  VĂ  BUCURAȚI!

Și-un gând curat la Domnul  în rugă mi-l urcați

Și în adânc de suflet cercați să fiți mai buni,

C-a voastre fapte toate, să merite, cununi.

 ***

 

Dăm veste

De când făcut-ai încă minuni dumnezeieşti

Cutreierând prin lume de Tine toţi să ştie,

Ne-ai întărit credinţa, că cel promis Tu eşti

Şi  Iertătorul fi-vei, de-atunci până-n vecie.

 

Nicicând a noastre lacrimi n-au vrut să se usuce

Şi-amarnica trădare n-am vrut ca s-o uităm,

Când pironit în cuie pe Însfinţita Cruce

Crezut-am că te pierdem şi morţii noi te dăm.

 

Cu Tine, sus pe cruce, păcate de-altădată

De noi nemerniciţii făcute-n şir de vieţi,

Luatu-le-ai să-ţi fie durere încarnată

Ca să le simţi pe toate şi toate să le ierţi.

 

Te-ai dus apoi în moarte ca orice muritor

În lacrimii şiroite a Maicii Născătoare,

Lăsându-ţi ca să-ţi moară ce-avut-ai muritor

Şi-ai re-nviat fiinţă pe veci nemuritoate.

 

Ne-am bucurat Mărite şi-atuncea am ştiut

Că Tu ne eşti de-apururi al nostru Împărat,

De-aceea-n an dăm veste fiinţelor din lut,

Că Iertătorul nostru HRISTOS, A ÎNVIAT!

 ***

 Să-mi țineți minte

 Mă lasă Doamne, ca-n micimea mea

Să reazăm umbra mea, de-a Ta să stea,

Să mă-nfior gândindu-mă mai bine

Că Tu ești Doamne astăzi lângă mine.

 

Să simt cum măreția Ta mă va cuprinde,

Cum duhul Tău în mine mi se se-ntinde,

Cum pace e în sufletu-mi și-n gând,

Și toate mi le ierți Tu, rând la rând.

 

Să știu apoi, că-n cea dumnezeire

Tu adunat-ai munte de iubire

Și chiar de-ai fost în cuie pironit,

Pe noi ce te-am trădat, Tu ne-ai iubit.

 

Și-mpovărat de-a noastre mari păcate

Tu dusu-te-ai iertându-ne spre moarte,

Să învățăm din pilda Ta că noi,

Învredniciți ieși-vom din nevoi,

 

Când fi-vom toți cu sufletul curat

Și te-om slăvi pe Tine ca-mpărat,

Iertând și noi pe cela ce greșește

Și-n silnicit mereu ne umilește.

 

Ajută-mă, Tu cela Iertător

Ca tuturora să le fiu dator,

Să îi slujesc pe toți în preasmerit

Să le înalț cel suflet micnicit,

 

Să vadă că cel bine te înalță,

Că răul cel făcut îți ia din viață,

Că Raiul tu ți-l faci aici când vrei

În bine ostenind și nu să-l ceri.

*

Să-mi țineți așadară bine minte

Că Domnul ne-a-nvățat cu-a Lui cuvinte,

Să mergem după El, pe-a Sa cărare

Și-n umbra lui să-mi steie fiecare.

 

Așa vom fi vecie după moarte

În cerul cel de sus cu-a Sale toate,

De nu, rămânem prinși în astă tină,

Tânjind mereu spre-o rază de lumina

***

 

Lumina-nvingătoare

Veniți de luați lumină!

 

Cât timpul se topește încet, ca-n lumânări,

Lumina lui de aur se-mprăștie în zări,

Să spargă-ntunecimea acea de neagră smoală,

Să vadă fața lumii plăcută ei și nouă,

S-aducă bucurie, plăcere, frumusețe

Pe lăcrimate pleoape și întristate fețe.

 

Lumina-i viață nouă și bob de bucurie,

De-aceea noi de-apururi dorim mereu să vie,

Să-nvioreze globul cel mocirlos de tină

Că noi suntem și fi-vom ființe de lumină,

Să re-nnoiască viața mereu înmugurită,

S-o veșnicească încă, cât ea va fi iubită.

*

Așa e datul firii din vremea de-nceput,

Să crească în lumină al ierbii fir mărunt,

Și floarea din fereastră și grâul pentru pâine,

Furnica, hărnicuța, și-albina care mâine

Îmi va pleca cu roiul de-aici tot mai departe,

Să îmi lărgească viața, s-o facă fără moarte.

**

În candele noi punem la sfintele altare

O boabă de lumină, ca ochii-n lăcrimare,

Să vadă calea care ne scapă de păcate,

Ne urce spre cerescul când fi-vom după moarte,

Ne-apropie de Tine, cel Fără de-nceput

Ce datu-ne-ai lumină de-aici până-n afund.

***

Trăiți dar în lumină, că-i veșnică curată,

Și-ți fi de-alungul vieții cu inima-mpăcată,

La fel vă fie gândul și inima deschisă,

Și-atunci, ființa voastră îmi fi-va neînvinsă,

Și-o lumina într-una ca sfânta lumânare,

Și totu-n jurul vostru va fi ca o-nchinare

                              La lume, la Cerescul, la Domnul nostru Mare.

 

S-aveți Paște Luminate!

Mircea_Dorin_ISTRATE_Blândul păstor

***

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , | Lasă un comentariu

Hristos a Înviat!

Se prăznuiește Paștele cel sfânt

Cina cea de taină

Mircea Dorin ISTRATE

Lucitoare stele-n ceruri și luceferi înroiți,

Diademe-s rotitoare pentru frunțile de sfinți,

Ce-n bisericuța mică, pironiți spre veșnicire,

Ne-amintesc că-n a lor viață, fost-au munte de iubire.

Ziduri vechi, cu mici ferestre cern a zilei prealumină

Și-apoi razele de aur pe altar mi le închină,

Fie-n CINA CEA DE TAINĂ sfinții bine luminați,

Să se vadă că-ntr-u Domnul, toți mi-au fost, ca niște frați.

*

Cu pocalu-n mâna dreaptă, Domnul, cina mi-o-ncinstește

Și-n prevestitoare vorbe, El, le dă cumplita veste,

Că muri-va, prin trădare, pe o cruce pironit,

Dar ierta-ne-o, să ne-arate cât de mult El, ne-a iubit.

**

Un moșneag, cu barba sură și cu pletele-i albite,

De un veac aicea preot, peste vremi neîmblânzite,

Cu-a lui vorbă liniștită, de cum spus-au ceia sfinți,

Gânduri mari și înțelepte pune-n inimi, la smeriți.

Toți promit în gândul tainic, cuvenita îndreptare,

Toți în rugă lăcrimată mi se roagă de iertare,

Așteptând de la Măritul gândul lor să-l împlinească

Ca să stea, până la urmă, toți sub pronia cerească.

Iar când clopotul din turlă bate crucea ăstei zile,

Slujba-i gata, iar creștinii mulțumesc că orișicine

A vorbit de-acum cu Domnul în cea zi de sărbătoare,

Vor simții de-acum o vreme, mâna Lui, ocrotitoare.

Apoi iar, ca păcătoșii, face-or fapte nedorite

Și de Domnul iar uita-vor zile multe-nșiruite,

Că așa-i umana fire, încă nu-i destul de coaptă

Ca s-audă-n ori ce clipă, blânda cerurilor șoaptă.

***

Și noi am fost ca Iuda,

nemernici trădători

Iisuse dragă, trădători

Am fost ca Iuda toți de-o seamă,

Atunci, n-avut-am tată, mamă,

Și-n chin, ca vieții să Dai vamă

Lăsatu-te-am cu toți să mori

Ca orice om, ce-i este teamă,

Ca un proscris să dai Tu seamă

La moarte-n chinuri, și-n răcori.

N-a mai păsat, că înainte,

Prin mari minuni ne-ai arătat,

Că Tu ești fiu de Împărat,

Și chiar de-atâtea-i îndurat

Mi-ai tot cerut l-al Tău Părinte,

Pe toți ne ierte de păcat,

Și-așa te dus-ai împăcat,

Spre moarte, să re-nvii, Mărite.

*

Noi, trădători am fost cu toții,

Că n-am sărit să te-apărăm,

Măcar speranțe să îți dăm

C-am înțeles să ne-adăpăm

Din spusa Ta în fața morții

Și urma Ta să o călcăm

Și-n umbra Ta mereu să stăm,

În veacuri ce-or veni, cu toții.

**

Acum, la mii de ani de-atunci,

Când spusa Ta în greu și-n chin,

În mari dureri și-ntr-un suspin

Din ’naltul sfintei Tale cruci,

Vedem, că încă ne ferim

Ca între noi, să ne iubim,

Și oameni cum ai vrut să fim,

Urmând îndemnul Tău, de-atunci

În categoria Articole, Autori, Cetatea Cavalerilor | Etichete , | Lasă un comentariu

Gala Mihai EMINESCU – ediția I-a Oradea 15 ianuarie 2024

Desfășurare_Ecouri_la_Gala_EMINESCU

În categoria Articole, Autori | Etichete , , | Lasă un comentariu

POEZII  PENTRU  SÂMBĂTA  SEARA – ,, FEMEII”

Mircea Dorin ISTRATE

„ Pentr-un suflet, care-n taină, din trecut, din lăcrimare, /Îndulcit de-o amintire, se va face-nfiorare /Dragile mele doamne, domnișoare/ Vă-nchin un vers în loc de-o floare

De ziua voastră, mare sărbătoare.

 

 

8 Martie  – DE ZIUA VOASTRĂ

V-aș da pământul tot cu floare, bucăți de Raiuri înstelate,

Grămezi de aur, giuvaieruri și câte-n lume mi-s palate,

Vă răsplătească cea iubire și câte lacrimi ați vărsat,

 

În cele nopți neadormite, când gândul vost’, la noi a stat.

Le meritați până la una și încă tot n-ar fi de-ajuns,

Să răsplătim iubirea voastră nu sunt cuvinte de ajuns

Sunteți curatul, puritate cel crin de pus pe la icoane,

Că duceți greaua cruce-a vieții, ce bine prinsă-i în piroane.

 

Ne însorți mereu viața și ne-alungați tristeți, nevoi,

Cu-n zâmbet și c-o vorbă bună, când vreți ni le luați ‘napoi,

Sunteți culoarea și parfumul la câte zile se petrec

Punând în noi curaj, speranță, în clipe grele ce ne-ncerc.

 

Prin voi se veșnicește lumea mereu pe-a timpului cărare,

Și-nfiorați mereu iubirea ca apa vie, ce-a licoare

Ce-o bem ca să simțim că viața are și clipe de plăcere,

Iar uneori sunteți păcatul îmbietor, ca ducea miere.

*

Oricum ați fi, sunteți viață iar fără voi nimic se poate,

Voi duceți însăși veșnicitul, născutul lumii pân’ la moarte,

Și-apoi divinul celor clipe, ce-n scurta viață le-am trăit,

Să știm că sunt pe astă lume, destule zile-n fericit.

 

VĂ DĂRUIESC

 

Vă dăruiesc de ziua voastră,

Femei ce viața ne-o-ncântați,

Un trandafir de pus în glastră

Și-a mea urare s-ascultați:

 

Să fiți de-apururea FRUMOASE,

Să fți de-apururi SĂNĂTOASE,

Să fiți de-apururi FERICITE,

Și-a voastre vise ÎMPLINITE,

Le facă Domnul cum doriți

De încă vă-nchinați la sfinți

Și-ți fi SMERITE și CUMINȚI

Într-u PURTĂRI și-a voastre minți.

 

De nu, tot aia e, că voi,

Ne FERICIȚI mereu pe noi,

Cu o privire LANGUROASĂ,

C-o vorbă veșnică MIEROASĂ,

Mereu c-o caldă-MBRĂȚIȘARE,

Mereu c-o dulce SĂRUTARE

Mereu cu-aprinse JURĂMINTE

Din tăinuita voastră minte.

De bune noi vi le luăm

Și înapoi așa le dăm,

Că jocul ăsta-i nesfărșit

Și de la Eva e pornit.

 

Fiți dară azi, de ziua voastră

Pe bolta vieții noastre-o ASTRĂ,

Strălucitoare-n nopți târzii,

Născând de-a pururea iubiri,

Speranțe vii, înfiorare,

Divine clipe mișcătoare,

Că fără voi am fi nimic,

Însingurați cu suflet mic,

Adami trăind în Paradis,

Gândind la voi, în al nost’ vis.

 

N-am aur, giuvaeruri, bani,

Așa că sincer, ,,LA MULȚI ANI”

Vă spun eu care vă-ndrăgesc,

Pe toate câte-n omenesc

Sunteți a noastră bucurie,

Și-acum și-n veacuri ce-or să vie.

Acum semnez astă hârtie,

Eu care v-am iubit pe toate,

 

ÎŢI AMINTEŞTI IUBITO….

 

Îţi aminteşti iubito, cum nedormiţi stăteam

Şi-a timpului secunde cu grijă număram,

Să fim copiii clipei norocului cerşit,

Cu mintea învrăjită şi inima-n iubit.

 

Îţi aminteşti iubito cum încă număram

Ferice zile-n care iubirilor ne dam,

Ne ducă în urcare spre lumile de sus,

Ne uite în divinul ce inimii l-au pus.

 

Îţi aminteşti iubito cât însetat eram

De-al tău sărut fierbinte, când dragoste-ţi juram

Şi-apoi feriţi de lume, ca hoţii pe ascuns,

Furam din rai clipite nicicând îndeajuns.

 

Îţi  aminteşti iubito de nopţile-nstelate

Când simţurile noastre vorbeau în mute şoapte,

Când tremuraţi luceferi din ceruri culegeam

Şi pleaopa-ţi lăcrimată cu drag ţi-o sărutam.

***

De-ţi aminteşti iubito de vremea ce s-a dus

Ce tăinuit ai pus-o în gândul tău ascuns,

O scoate din uitare şi-n caldă mângâiere

Trăieşte-o în visarea clipitelor de miere.

 

Voi fi cu tine-alături ţinându-te de mână

Să simţi iar bucuria că suntem împreună

Şi în mireasma dulce a florilor de Mai,

Să retrăim iar timpul ce-a fost cândva, un Rai.

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , | Lasă un comentariu

Smeritul GHIOCEL !

Ca un dar de MĂRȚIȘOR,

Pentru doamne, domnișoare, vă ofer la fiecare, un,

SMERELNIC GHIOCEL

Ieșit-a din zăpadă-nspre lumină

Un ghiocel smerelnic, curat și fără vină,

El fi-va-l primăverii mărțișor

Ce-a adunat speranțe și mult dor

Și-acuma irizând văpăi de soare,

Stă prins pe bluza unei, domnișoare.

 

Ce mândră-i ea de-acum și fericită

Că cineva-i cu gând la ea, și că-i iubită

De-un suflet bun, smerit, ce se-nfioară

Și-acuma cum îmi fosta-ntâia oară,

Când ochii ei ca două viorele

Mi l-au topit în doruri lungi și grele.

*

Vedeți cum albii ceea ghiocei

Trezesc simțirea-n cruzii tinerei,

Iar la acei ajunși, mai întomnați,

Când dăruiesc, au ochi-nlăcrimați,

Gândind de cu a fost demult, odată,

Când întâlnit-au ochi, de dragă fată……

**

De ce nu-mi dai Tu Doamne, că Tu poți,

Trecuții ani ai tinereții toți,

Să dau la fiecare fată ghiocei,

Să se-ndrăgească ceia tinerei,

Să simt-a primăverii-nfiorare

În inimă și-n simțuri, fiecare.

 

                         CHIAR VINE

S-a topit, încă de-aseară, orice urmă de zăpadă,

Iar pe dealuri, lunci și crânguri, a-nceput să mi se vadă

Ghioceii, lăcrămiore, ce-s de-acuma pâlcuri, pâlcuri,

Iar lăstarii din pometuri stau de-acum să spargă muguri.

 

De atâtea mii milenii pe-astă humă pământească

Se rotesc la nesfârșituri, după legea cea cerească,

Nu doar globul meu de tină, ci și cele anotimpuri

Ce se-nnoadă înte ele din a haosului timpuri.

**

Mâine, de va fi ca astăzi, soare cald și-ntoate bine,

Să fiți siguri de acuma cum că primăvara vine,

Și de vreți să îi dăm slavă, să vă puneți fiecare

La rever ori butonieră, ghiocei sau lăcrămioare.

 

Să ne știm uni cu alți că ne bucurăm de viață,

Că dorim, vină schimbarea, chiar de mâine dimineață,

Cu dorințe și speranțe că-n ăst an va fi mai bine,

De cât fost-a-n ceialalți, pentru voi și pentru mine

 

Mircea Dorin Istrate

În categoria Articole | Etichete , | Lasă un comentariu

MAI APROAPE DE EMINESCU

Colonel Dr. Constantin MOȘINCAT

Clasa a 3-a C, de la Școala Gimnazială „Oltea Doamna” Oradea, învățător Rodica FECHETE, mi-a făcut onoranta invitație de a face cunoștință, celor 31 de copii, cu Domnul MIHAI EMINESCU. Și evenimentul a debutat vineri 12 ianuarie 2024 de la ora 10.10 cu fireasca exprimare a diverselor păreri despre cine a fost Eminescu, exprimate cu mult entuziasm, bucurie, interes și curiozitate. Răspunsuri apreciate de mine cu BRAVO și calificativ FB, cu încântarea la rostirea versurile proaspăt învățate. Am adus cuvenite și binemeritate laude pentru răspunsurile primite, pe care le-am răsplătit cu o modestă insignă a Galei Eminescu.

O fotografie cu zâmbet, cât un car de laude și mulțumiri! Și din nou despre Eminescu…

Am călătorit prin țară, poposind  la Bojdeuca din Țicău, și hoinărind prin Copou, cu popas de răgaz la Teiul înflorit și binefăcătoarele lui flori, am rătăcit pe lângă plopii fără soț, și am admirat codrul legănat de vânt. Am văzut cu ochii minți bucuria admirației, curiozitatea descoperirii și cuprinderea cu iubire a aceluia de Necuprins EMINESCU.

Cu regretul că cele 2 ore au trecut de nici n-am auzit clopoțelul atât de mult ne-am apropiat de Eminescu, copil, adolescent, student, ziarist, poet. Câte puțin din toate. Mare mia- fost surpriza să descopăr că versurile complicate erau înțelese. Și le-am amintit de Ștefan, Mircea și Mihai, de Brâncoveanu și Vodă Cuza.

Am avut bucuria să mă prenumăr printre elevii clasei – a 3-a C – și să constat cât de isteți sunt  „colegii mei” și cât de repede au îndrăgit Revista Cetatea Cavalerilor, după ce am răsfoit și descifrat împreună semnificația metopelor pregătite în care strălucește  cu fruntea spre soare, aproape de bolta Cerului, Sfinxul Eminescu, dăltuit în bronzul eternității și pentru că ne-a definit identitatea „De la Nistru pân la Tisa”! Și  tresalt de emoție când am simțit și văzând cum desenau conturul României, cu siguranța graficianului Ștefan Popa PopaS, contur străjuit de tricolorul României Mari.

Minunată lecție de nedisimulat patriotism am citit pe chipul gingaș al colegilor mei de ocazie!  Atunci m-am gândit  că se justifică cu temei desenul blazon al Cetății, bordat de Sfinxul Carpatin și Crucea Eroilor,  sprijinit pe Scutul de apărare, în care se duelează pentru adevăr condeiele Cavalerilor de Clio. M-am simțit mai tânăr odată ce am reușit să deșert câte puțin din ranița de cunoștințe despre Eminescu reușind să ni-l apropiem, amintiri cu și despre în care am strâns preplinul de iubire pentru Luceafărul Național: Mihai Eminescu. Și sunt sigur că ai mei colegi mă vor susține  în demersul ca la 175 de ani de la naștere, Trofeul Rădăcini să-l conferim Municipalității Oradea dacă vor decide ca „Pădurea urbarială Oradea” va purta numele EMINESCU!

Să dea Bunul Dumnezeu sănătate părinților, învățătorilor și profesorilor să-i crească OAMENI pentru societatea românească. Abia aștept să-mi întoarcă vizita, – pe 15 ianuarie 2024, începând cu ora 10.00 la Gala EMINESCU. La revedere dragi colegi. Pentru  voi, am creat Cetatea Cavalerilor  și logooul: „Cartea Mea, e și a Ta”

Biblioteca clasei a 3-a C  mai bogată cu autograful autorilor

Cavaler de Clio

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , | Lasă un comentariu

Comunicat de presă: GALA EMINESCU

 

COMUNICAT DE PRESĂ Ziua Culturii Nationale 2024

În categoria Articole, Autori | Lasă un comentariu

Concert de Pricesne

Arome grele

Taraba plină de dulceţuri
Exală – arome colorate;
Văd rotocoale ceţuri, ceţuri:
N-am o fărâma de bucate.

Mă plimb adulmecând pe străzi,
Mă satur cu fum de grătar,
Văd şuncile tronând în căzi,
Dar prind câte-un şoric, mai rar…

În tomberonul atârnat
Intr-un şurub, de stâlp, la colţ,
M-apuc serios de căutat;
Găsesc hârtii si doar un …boltz.

Nasul mi-aduce un semnal,
Printr-un oblon dintr-un subsol:
E-o pivnită de caşcaval –
Şi-mi simt stomacul tare gol.

Se ţine-un câine hămesit
Tot mai aproape, şi la pas;
– ,,N-am decât straiul râncezit
Şi-un sac, atât mi-a mai rămas!”

Şi prietenul meu fără casă
Îşi pleacă botul alungit:
,,Şi-astăzi rămânem fără masă,
Cu soarta ce ne-a prigonit!”

Autoare: Melcaro-Camelincitant

În categoria Articole, Autori | Lasă un comentariu

1 Decembrie – ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Drapelul este România

„Drapelul este România, acest pământ binecuvântat al Patriei, udat cu sângele străbunilor noștri și îmbogățit cu sudoarea muncitorilor. El este familia, căminul fiecăruia, casa în care s-au născut părinții voștri și în care se vor naște fii voștri. Drapelul este în același timp, trecutul, prezentul și viitorul, este istoria întreagă a României”.

LA MULȚI ANI ROMÂNIA,

LA MULȚI ANI ROMÂNI!

La mulți ani Cavalșeri!

În categoria Articole | Etichete , , | Lasă un comentariu

STRĂBUNUL  MEU  ŞI  LIMBA MEA BĂTRÂNĂ

STRĂBUNUL  MEU  ŞI  LIMBA MEA BĂTRÂNĂ

Mircea Dorin Istrate

Lui moşu-i mulţumesc, lui mama tână

C-au vorovit în limba cea bătrână

Şi mi-au lăsat-o dar dumnezeiesc

Să ştiu ce limbă veche mai vorbesc.

 

Cuvintele că au o rădăcină

Ce din ceresc lăsată-i ca să vină

Şi că la ea de încă mă cobor

Voi fi cu moşi mei în lumea lor,

Şi cu  Adamii ceia de-nceput

Ce pe aici cu turma mi-au trecut

Mergând spre largul lumii, rând la rând

În mii de ani, ţinând mereu în gând

Poveştile din vremea de-nceput

Şi-ntâiul scris pe ciobul ud de lut,

Cântări şi datini, vrăji de lecuit,

Mărgele pentru fete de iubit,

Şi portul vechi din vremile bătrâne,

Şi rânduiala de făcut la stâne,

Răbojul pus la grindă ca socoată

Şi zeii, ce făcutu-mi-au cea soartă.

 

Şi în vecia clipei cât mi-au stat

În locul cel de-acolo-ndepărtat

Şi-au mai adus aminte de-a lor casă,

De neamul lor viteaz, trecut prin coasă,

De cât popoare au lăsat în urmă

Împestriţând pământul cu-a lor urmă.

 

Aşa că dacă astăzi ţi se pare

Că vorba ta îşi are-asemănare

Cu alta de la capătul de lume,

Tu poţi să spui că eşti din vremi bătrâne

Un cap de neam ce-ai fost în mare fală,

Iar ei îţi sunt nepoţi, de bună seamă.

 

Ridică-ţi fruntea, stai în măreţie

Şi lasă-i pe mişei la tine vie,

Nu te-or putea nicicând să te răpună

Că tu eşti peste tot în astă humă

Însângerată piatră de Columnă.

Şi-n orice ciob ce-n mâna mea îl strâng

Pe tine mi te laud şi te plâng,

Străbunul meu, vecie pe pământ.

Metopă de pe monument Avram Iancu – Abrud

 

 

 

 

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Adâncă recunoștință de ziua celor morţi

 Mircea  Dorin  Istrate

 e un ins din tagma voastră

  ce ca mâine fi-va și el, ca și voi, pe cer o astră

 

Adâncă recunoștință de ziua celor morţi.  

       

                  Mai veche decât vechimea, rămas de pe vremea începuturilor noastre, cultul morţilor este cel care ne-a însoţit şi ne va însoţi mereu vremelnica noastră existenţă, pentru că mereu şi mereu vom avea pe cineva drag nouă plecat să-şi veşnicească somnul sub coasta unui deal, în umbroase ţintirime din frumosul, doritul, jertfenicul şi mereu pătimitul nostru Ardeal. Acolo, neuitaţii noştri părinţi,frați, cumnați, prieteni dragi, îşi torc somnul de veci dimpreună cu toţi cei pe care neamul acesta i-a avut, născând şi umplând din genunea timpului acea neştiută lume pe care noi ne-o dorim mai bună şi mai frumoasă decât cea în care vieţuim acum.

                Pe ei, lăcrimaţii noştri cei dragi îi purtăm mereu în umbra tăinuitului gând, cerându-le cu creştinească smerenie şi sfiiciune iertare dacă le-am greşit cu ceva, iar în rugile noastre cele curate şi adevărate înălţate la Domnul, nădăjduim ca El, Iertătorul nostru cel bun, să-i  fi dus pe toţi în raiurile Sale cele fără de sfârşit, spre veşnica lor odihnă.

               Şi poate tocmai de aceea în datina noastră străbună s-a statornicit din neam în neam, ca în miez de toamnă, lor, celor plecaţi spre necuprinsele ceruri, să le fie hărăzit o zi anume de cinstire, zi în care noi, norocoşii cei vii să-i căutăm pe ei veşniciţii nemuririi, pentru a sta o clipită vremelnică împreună. Şi acolo, la umbra crucii lor, în boaba lacrimilor venite din fântâna sufletului nostru, să punem rugă şi iertare, smerenie şi recunoştinţă pentru tot şi toate câte ei ne-au dat şi ne-au lăsat în trecătoarea lor viaţă prin această mincinoasă şi nemernică lume, să ne mai povestim în gând de câte le-am mai făcut şi desfăcut pe-aici în mişcătoarea vreme cea plină de trudă şi nenoroc. Şi aşa, împăcaţi că ne-am făcut datoria creştinească, să nădăjduim  că vom fi pentru o clipă parte din marea bunătate cerească, cea din care izvorăsc toate cele pe care Măritul le aşteaptă să le facem în faptele noastre cele de zi cu zi.

               Iar dacă noi, cei întomnaţi în vreme suntem îmbucuraţi de Domnul cu nepoţi, să-i ducem şi pe ei la însfinţitele morminte, pentru a-i învăţa că neamul nostru cel mutat la ceruri trebuie cinstit şi preţuit pentru toate câte a făcut pentru noi în această lume, pentru toate comorile de gând şi faptă pe care n-i le-a lăsat, pentru mierea de învăţătură strânsă din florile timpului lor, pentru tot şi toate cele câte nu au murit odată cu ei. Iar mai presus de toate să-i învăţăm pe nepoții noștri a simţi și ei  că pe umerii răposaților stăm noi şi vor sta deopotrivă şi ei, când le-o venii timpul, că din firava lor urmă am făcut astăzi cărarea vieţii noastre, că exemplul lor ne dă îmbărbătarea, curajul şi tăria trebuincioasă pentru a trece prin cumpene de vreme. Lor le destăinuim în taină necazurile şi nevoile prin care trecem şi uneori de la ei aşteptăm povaţa cea salvatoare care să ne scoată la liman.

Dacă toate astea fi-vor învăţate de urmaşi, să fiţi siguri că vom fi mereu legaţi de însfinţita noastră ţărână, de bunii şi străbunii noştri cei mereu trăitori aici în veşnicia cuibarul care ne va nemuri peste veacurile ce vor veni, că fără ei, fără această sfântă avere ce ne-au lăsat-o, noi am fi nimicuri, rătăcită turmă în furtuna vremilor cele mereu schimbătoare.

                 Făce-ţi-vă aşadar dreapta şi cuvenita voastră datorie faţă de memoria celor care până mai ieri mai erau prin preajma noastră, bucuroşi că viaţa îi mai ţine prin acestă lume, pentru că nu se ştie când veţi fi şi voi în lumea lor. Şi dacă în fierbinţela lacrimi voastre va fi şi-o rugă de iertare faţă de ei, fiţi siguri că, în bunătatea lor, cei duşi la ceruri vă vor ierta, sărutându-vă sufletul vostru cel bun cu un dulce mângâiat şi o descătuşare creştinească ce va veni să vă-mbuneze viaţa şi numai pentru o trecătoare clipă.

    DE   ZIUA   CELOR   MORŢI

 Motto: 

    „Din vale-n deal e viaţa curgătoare

      Trecută prin durere şi pelin,

      E drum pe care-l face fiecare,

      De neîntors, că-i lege şi-i destin”

 E ziua celor morţi şi-n cimitire,

În dealul unde toţi se veşnicesc,

S-au adunat cei vii spre pomenire

Cu gând curat şi suflet îngeresc.

 

Sunt prea puţini ce-mi stau lângă morminte

S-aprindă câte-un muc de lumânare,

Din ceia care  neamul înainte

I-a înmulţit pe lunga lui cărare.

 

Prea mulţi s-au risipit prin astă lume 

Şi au uitat cuibarul strămoşesc,

Măcar de mi-ar avea la zile bune

Pe-acolo unde alţii, mi-i tocmesc.

                        *

Voi ce-aţi plecat din astă rădăcină

Pe-a neamului cărare lunecoasă,

V-aţi străinat, făcându-vă vecină

Cea lume neştiută, mincinoasă.

 

De-aveţi în voi credinţă şi trăire

Şi nu v-aţi lepădat de tot de neam,

De ziua celor morţi, la pomenire

Veniţi acasă-n fiecare an.

 

Primi-ve-ţi împăcarea creştinească

De la acei ce somnu-şi dorm în humă,

Că n-aţi lăsat de tot să se răcească

Al vostru dor, de vatra cea străbună.

 

Iertaţi veţi fi de neamurile toate  

Şi lăudaţi de cei ce nu vă ştiu,

De lacrimile voastre-adevărate

Vă vor uda cel suflet prea pustiu.

                       ***

Aşa că mai veniţi pe la morminte

Măcar în an la trista sărbătoare,

Şi-un gând s-aveţi de-aducere aminte

Spre cei plecaţi, pe-a Domnului cărare.

 

Iar dorul de cei duşi vă întristează

Şi lipsa le-o simţiţi la fiecare,

Lăsaţi-vă durerea, dacă-i trează,

Să se adune toată-n lăcrimare.

 

Şi de vă-ncearcă gândul cel pios

Spre cei mutaţi la Domnul în vecie,

E omenesc şi nu e ruşinos

O lacrimă le picuraţi, târzie.

 


În categoria Articole, Autori | Etichete , , | Lasă un comentariu

Pioasă amintire -ETERNĂ ODIHNĂ!

Filiala Bihor a Asociației Naționale Cultul Eroilor ” Regina Maria” a fost azi, 1 noiembrie, de Luminație, în cimitirul municipal din Oradea pentru a pune o floare și a aprinde o lumânare la monumentele și mormintele Eroilor români și a militarilor străini ce își dorm somnul de veci pe malurile Crișului Repede.

Slujba de pomenire a fost oficiată, la monumentul „Vulturul”, de preoții Iuliu Mititeanu de la Jandarmeria Bihor și Bogdan Durgheu de la Penitenciarul Oradea.

După oficierea serviciului religios, plutonierul adjutant Marius Voinea a intonat la trompetă „Stingerea”, moment în care s-a lăsat liniștea peste cimitir iar oamenii care se deplasau pe aleea centrală, indiferent de limba vorbită, s-au oprit și au făcut semnul crucii.

Au fost alături de membrii asociației elevii de la Școala de Pregătire a Agenților Politiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea și membrii Cercului Cultul Eroilor din Colegiul Național „Emanuil Gojdu” conduși de domnul profesor Radu Birta.

În întunericul care s-a lăsat, pe fiecare însemn de căpătâi , lumânările aprinse au format, cu rigoare militară, un „câmp de stele” care să lumineze calea Eroilor. Participanții la ceremonie au aprins lumânări și la mormintele Eroilor căzuți în Revoluția din Decembrie 1989, la parcela de onoare a militarilor sovietici și la Monumentul militarilor unguri căzuți la Oradea în primul și al doilea război mondial. Glorie eternă Eroilor și Martirilor Neamului Românesc!

Colonel ing. Dan Nicolae POINAR

În categoria Autori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Istoria în case bihorene

Evenimentul s-a consumat – pe 10 octombrie 2023 – în preajma aniversării de 195 de ani de la întemeierea Colegiului „Samuel Vulcan”, din Beiuș la care elevii-autori au invitat ca la o mare sărbătoare a CĂRȚII pe toți colegii, prietenii, cunoscuți, pe profesori, părinți și bunici. N-au lipsit de pe listă: dl Iuliu Balaj, primarul din Ștei, Gabriel Popa, primar din Beiuș și un grup de militari, căci subiectul cărții lor îi are în centru pe veterani .

Doamna profesoară Ana Popa, este coordonatoarea grupului de copii pasionați de istorie,  din Ștei și Beiuș, grup la care s-a atașat și Colonelul dr. Constantin Moșincat, care le-a mijlocit tipărirea micilor cercetări într-un prim volum de Istorie în case bihorene. Emoțiile , de început au fost depășite când s-a pus mân ape microfon, și cu imboldul artiștilor de dinaintea lor au reușit în câteva minute să-și expună subiectul, primiți cu aplauze colegiale.

Au urmat apoi recomandările specialiștilor și îndemnurile de viitor. Colonelul dr. Constantin Moșincat a declarat că reușita lor întrece încercările generațiilor trecute care s-au exprimat în Revista Școlii, iar lucrările sunt „mărturii autentice de istorie locală”, pentru care toți merită felicitări. Încurajez aceste preocupări și „sunt gata să sprijin întru totul și creațiile viitoare”.

    Iasmina  Cuc, Cătălin Laza, Andeea Tulbure, Claudia Criste, Paul File, Macavei Nuria

Criste Claudia, Paul File, Macavei Nuria, Benchis Vanessa, Vlad Ciurba,

Col. dr. Constantin Moșincat, prof. Elena Ojică, prof. Ana Popa

Claudia Criste, Alex Laza , Cuc Simina, Cuc Yasmina, Gabriel-Cătălin Popa-Primar Beiuș, prof. Ana Popa, Tulbure Andreea,  Iuliu Balaj-Primar Ștei, prof. Ilieș Mihaela Irina-director Colegiu

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ABUZUL STATUILOR

„Avizat –Aprobat”
Așa vine orice răspuns de la Ministerul IN(culturii) din București când e vorba de
„relocarea” simbolurilor românești, la cererea unor „troglodiți” ajunși pe funcții de „consilier superior” și nu au habar de ce propun, iar mai marii lor șefi politici NU întreabă, dar APROBĂ! (sâc! – Vezi cazul Mihai Viteazul Oradea, Avram iancu – Turda, pașoptiștii de la Cluj). Și acum Carei, cu modificarea ambientală a Monumentului Ostașului român, că nu se vede de tuia crescută! Dar în loc să tundă tuia, primarul vrea să înlocuiască dalele de beton, care reprezintă memoria soldatului român care a luptat pentru îndreptarea hotarului arbitrar de la Viena 1940!


Asistăm, în ultima vreme la o avalanșă de sugestii în urma unor vizite în România din
partea oficialilor din Ungaria dar și a asociațiilor culturale sau de alt gen, încât ne punem
întrebarea dacă țara vecină nu mai dispune de locații pentru astfel de evenimente sau peisajul românesc este cel care atrage. Izbitoare frecvența a vizitelor „private” în care oficialii din Ungaria se cred în țara lor aici în Transilvania și își permit chiar să dea indicații forțelor de ordine române.
Cazul de la Băile Tușnad, când premierul Ungariei a transmis forțelor de ordine din România care au intervenit față de românii ce arborau un banner cu un adevăr istoric, „Transilvania pământ românesc”, să acționeze ,,politicos, precum poliția din Budapesta procedează când evacuează drogații de pe poduri”. Musafirii noștrii vorbesc și chiar ne recomandă autonomie locală, și mai nou chiar autonomia în România întreagă, cu acordul tacit al președenției României, al Guvernului României din moment ce aceste instituții TAC!
La Carei, în fața primăriei s-a ridicat un grup statuar fără ca să respect proiectul aprobat
de Ministerul Culturii! Și ce dacă?, ar zice unii cu spirit împăciuitor, „european”! Iar eu le zic: La Oradea, s-a pus din bugetul public o statuie ecvestră pentru episcopul Ladislau – și s-a inaugurat de doi oficiali: primarul Florin Birta și Ep. Romano- Catolic Böcskei László (Szent László, pe ungurește că altfel nu înțeleg sau nu pricep nobilii urmași ai celor care i-au mitralierat pe românii care le-au ieșit în cale la Ip și Trăznea, în 1940!?).
La Oradea tot vin cu „care alegorice”, unul duce coroana „Sf. Ștefan” (Szent Istvan – cum
zic ei – dar care NU a purtat-o NICIODATĂ, e făcută la 100 de ani după moartea sa, iar el a fost retras de Papa  dintre sfinții catolici!) din florile ofilite de la Debrecin, plătite
regește din bugetul orădenilor, ca să-mi arate ce? ori nu au aflat că din 12 octombrie 1944
orașul Oradea a revenit de drept la România!
Care este mesajul pe care-l poartă acele simboluri recent „plantate” cu avizul, acordul și
aprobarea oficialilor de ocazie înstalați confortabil pe funcțiile de decizie?

Dacă nu știți, INFORMAȚI-VĂ!,

Iar dacă știți nu mai admiteți ca să-și bată joc ungurii de ardeleni, cum o făceau înainte cu strămoșii noștri „opincari”!
Purtați-vă civilizat, ca musafiri bineveniți, nu abuzați de bunătatea gazdelor române!
Nu uitați că strămoșii nu au cerut în veci decât: egala îndreptățire!
STOP urii pe care ați revărsat-o asupra românilor!

Colonel Dr. Constantin Moșincat
Documente foto anexă: Avizat_Aprobat
Îngroparea simbolului național la Oradea – 1 4 mai 2019

?

 

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

MI-E DOR

MI-E  DOR….

 Mircea Dorin ISTRATE

Mi-e dor de o sudalmă de la Buna

Când mai greșeam, că de, eram copil,

De vorba-i blândă ce-o rostea într-una,

Ca un zefir din luna lui April.

 

Mi-e dor să mai ascult câte-o poveste

Cu-n Chipăruș isteț și-un Făt-Frumos,

Și basmul cel știut c-o tristă veste,

Despre-un Harap avar, alunecos.

 

Îmi spuie dânsa iar, a câta oară?

Povestea lui Iisus cel Iertător,

De Iuda Trădătorul, iar și iară,

De Maica noastră, duh ocrotitor.

 

Și Moșu-mi spuie cine-mi sunt strămoșii

Ce-mi HODINESC în țintirim sub cruce,

Cum au trecut prin viață norocoșii,

Ca bătrânețea încă să mi-o-apuce.

 

Și-apoi, de unde-ncepe vița noastră

Și câți din neam pe-aici s-au PRIPONIT,

De BACII noștri mari, ce-au fost o astră

Și-n humă asta un’ s-au însfințit.

 

Mă-nvețe el din fluier cum se cântă

Și cum se strange-o turmă din CIOPOARE,

O strigătură veche de la nuntă

Și portul cum se poartă-n sărbătoare.

 

Și când HOTARU-I încă bun de sapă,

Cum se COSEȘTE iarba de pe Coastă,

Cum el, ULCIORUL rece-mi ține-o apă,

Cum SATUL meu e veșnicia noastă.

 

Cum mi se JOACĂ fetele la horă,

Ce STRÂGĂTURI se fac la un NUNTIT,

Ce trebuie să-mi știe înc-o NORĂ,

Și cum se ține VINU la-nvechit.

 

Cum să te PORȚI în sat, să-ți meargă bine

Pe popa și pe dascăl să-l CINSTEȘTI,

Cum să te ai cu cei mai mari ca tine,

Cum să îți știi tu locul unde ești.

              *

O Doamne, cum m-aș duce-n legănare,

În fapt de seară într-un car cu boi,

Tot picurându-mi drumu-n lăcrimare,

Să mai trăiesc o clipă printre voi.

 

Să mai învăț ce-ar trebui să știe

Un bun român din neamul românesc,

C-aicea să rămână veșnic vie

Icoana celor dragi, din omenesc.

NOTE BIOGRAFICE:

Cărţi  în  pregătire: ’’COCORII  SUFLETULUI’’,’’PE  ALTARUL  CLIPEI’’ , etc, ,,etc – (până acum ,,opera,, mea se constituie din cca.4.000 de poezii, 100 ,,pastile,, cu conținut istoric, pasteluri, articole și reportaje în presa locală și națională, etc)

În categoria Articole, Autori, Biblioteca Cavalerilor, Catalog Autori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

TINEREȚEA ROMANȚEI

TINEREȚEA ROMANȚEI

 

,,TÂRGOVIȘTE e iar în sărbătoare

s-a îmbrăcat în sonuri și-n culoare!

ROMANȚA-și cântă dulcea ei chemare

vibrează sufletul de-naltă încântare!”

 (Lucia-Elena Locusteanu)

 

          Când Doamna Toamnă îmbracă natura în picture multicolore și sufletul vibrează la cântecul ei – TÂRGOVIȘTE se împodobește cu haina regală a ROMANȚEI. 

            „ROMANȚA” – cuvânt îmbrăcat în sonurile nemuritoare ale tumultului preaplin al sufletului românesc, capătă ceva Dunmezeiesc în acordurile profunde ce aduc la lumină trăiri complexe – devenind un cântec divin, creație cultă, o nouă specie musical-literară, comoară – înglobând  cuvânt, melodie, suflet, înaltă, adâncă simțire…

          „ROMANȚA” –gen musical inedit, pentru că așează poezia pe o aparte vibrație a sufletului românesc, plin de dragoste și dor, a devenit TEZAUR NAȚIONAL.

          Longevivul Festival Național „CRIZANTEMA DE AUR” – sintagmă metaforică – titlu predestinate cu multiple semnificații – așează pe un înalt piedestal ROMANȚA – „RUGĂCIUNE”- glas cald și tainic al inimii, cu rădăcini adânci în DOINA noastră românească – ecou al dorului curat , nesfârșit și pur…

          Avându-și cuibul în TÂRGOVIȘTE, „ROMANȚA”- prin prestigiosul Festival Național „CRIZANTEMA DE AUR”  scris și va scrie istorie în lumea muzicii, trezind adevăratul gust estetic, dar și punând în lumină autentice  creative și nterpretative, prin jerta și efotrul de o viață a unor OAMENI INIMOȘ – membrii ai familiei Dr. TEODOR VASILIU, a Doamnei ALINA MAVRODIN VASILIU, a fiului ANDREI VASILIU, sprijiniți de autoritățile locale și nu numai.

         ROMÂNIA, prin celșe întreprinse de acești oameni inimoși, dăruiți profesiei, se bucură astăzi de „CASA ROMANȚEI” – Muzeu inedit, ce va vorbi peste timp de talentul românesc autentic, la fel ca și Culegerea Muzicală : „100DE ROMANȚE LANSATE LA „CRIZANTEMA DE AUR”.

          O inițiativă deosebită de a sărbători ZIUA NAȚIONALĂ A CULTURII ROMÂNEȘTI a venit în 2022, de la Târgoviște, orașul – cetate – inimă a Romanței, prin prezentarea online a MUZEULUI „CASA ROMANȚEI”,unic în Europa.

        Prezentatorul, în persoana Domnului ANDREI VASILIU, cât și distinsei Doamne CAMELIA FLORESCU, prin invitația căreia m-am bucurat de o întoarcere în timp, în special, în 1968, an în care și din care, până în prezent, am gustat fiecare clipă a Festivalului ,,CRIZANTEMA DE AUR”, retrăind și regăsind, în sonurile romanței românești,  acordurile imaginare ale interpreților, compozitorilor , textierilor – poeți și nu numai, toate, atât de înțelept adunate în sălile Muzeului din Târgoviște, revăzând, prin intermediul montajelor fotografice, pe marii interpreți cu care drumurile adesea ni s-au intersectat.

          O bucurie !

          O feerie !

          O prezentare a MUZEULU ar putea să se facă și pe un fundal muzical, în surdină, reînviind și astfel etapele, atât de vibrante ale Festivalului ROMANȚEI ROMÂNEȘTI ,,CRIZANTEMA DE AUR”

          Ar putea fi și o emisiune – maraton, lunară, cu reluarea primilor trei clasați din fiecare etapă, din domeniile la care au concurat.

          Trebuie să amintim și faptul că prin Festivalul Național „CRIZANTEMA DE AUR”, prin Muzeul ,,CASA ROMANȚEI” și nu NUMAI, TÂRGOVIȘTE – a devenit -„CETATEA ROMANȚEI” – Centrul Cultural UNESCO, lucru cu care, atât târgoviștenii, cât și toți românii, se pot mândri !

         RESPECT !

         ADMIRAȚIE !

         PREȚUIRE !

         Menționez că sunt născută în 1939, deci ,,o tânără” care iubește fără margini, marea cultură a înaintașilor, marile valori naționale și universale ale artei autentice.

          Pentru mine, ROMANȚA este vibrația tulburătoare a sufletului românesc, este cântecul nesfârșit al  DORUL, multitudinea de trăiri ale DOINEI…, gen muzical care transpune melodic trăirea din cuvânt a marilor noștri creatori de poezie, dar care are și harul de a prinde viață prin talentul interpretativ al unor aleși ai sorții cu har de privighetoare, dar și de ciocârlie.

          ROMANȚA – gen muzical intrat în patrimoniul valorilor universale – ne reprezintă ca popor cu un tezaur sufletesc unic.

          Ediția Festivalului „CRIZANTEMA DE AUR” din anul 2022, ca și cele pe care le-am urmărit cu drag, mi-a umplut sufletul de lumină caldă a ROMANȚEI, prin valorosul repertoriu, dar și prin interpretarea aleasă.

          Ediția din 2022 a Festivalului Național „CRIZANTEMA DE AUR”, pentru mine, a însemnat o mare împlinire, bucurie, de această dată, fiind invitată. Invitația a fost încununată de onoarea de a primi „DIPLOMA DE EXCELENȚĂ” – ”ROMANȚA NE UNEȘTE” – ,,55 de ani de ROMANȚĂ la TÂRGOVIȘTE”, pentru  dăruirea exemplară cu care  am participat ca spectator…, Diplomă pentru care mulțumesc Celor implicați.

,,LA MULȚI ȘI RODNICI ANI FRUMOȘI !

 2023

TÂRGOVIȘTE

,,CRIZANTEMA DE AUR”

ROMANȚA

 ROMANȚA – CÂNTEC și POEZIE,,,

E-a sufletului nostru BUCURIE.

E DOR adânc venit de la strămoși…

 E româneasca  calda FANTEZIE…

 

Și are CASĂ-n suflet de român,

Dar și-n TÂRGOVIȘTE, pe veci stăpân

de tainice TRĂIRI transpuse în CUVÂNT

Și-apoi CÂNTATE–n straie de avânt.

 

ROMANȚA-i susur dulce de IZVOR.

E-a CIOCÂRLIEI zbor înălțător

și JEFFĂ dusă Soarelui în dar.

e cântec ce se-nalță ca un HAR…

 

PRIVIGHETOARE e când doar IUBIRE CÂNTĂ,

dar și VIOARĂ – TÂNGUIRE SFÂNTĂ!

  ROMANȚA este CÂNTEC și este NEMURIRE!

 

ROMANȚA-i și POEZIE

și-n veci EA ne UNEȘTE!

Acesta-i este ROSTUL

de-a fi mereu POVESTE!

 

ROMANȚA!

 

Lucia-Elena Locusteanu, Cluj-Napoca

 

În categoria Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

DOVEZI  DE  VIEȚUIRE –

DOVEZI  DE  VIEȚUIRE

Mircea Dorin ISTRATE

Istoria străveche, aceea adevărată,

Stă-n limba cea vorbită de bunii mei moșneni,

În semne încifrate în lut sau pe vreo piatră,

La sfânta Tărtăria, Dârjov, ori Cucuteni.

 

Pe-atunci, în vechea lume, cuvântul era lege

Și în puține semne puneai un  legâmănt,

Vreo vrajă,imn de slavă, ori fapta unui rege,

Blesteme ce dușmanii să-i bage în mormânt.

 

În datini și-obiceiuri stau zile însemnate

Anume dară puse să ținem bine minte,

Ne fie de-o schimbare, de-un hram, de sănătate,

Să știm ce-a fost în urmă și cum o fi ‘nainte.

 

Așa era viața  pe-atunci, în cele timpuri,

Un semn, erau cuvinte spunând ceva anume,

Porecla ta și locul erau însemn de neamuri,

Iar fapte mari făcute, te încinsteau c-un nume.

 

Ascunse în legende, în mituri, în povești,

În vechile balade se tăiniuesc  adânc

Eroi din cele timpuri din spițele-omenești,

Ce în al lor pomelnic, bucăți de vremuri strâng.

 

Citește-le cu grijă, că ele îți vor spune 

Cum  fost-a a lor viață, în timpul cela scurs,

Eroii și-a lor fapte din vremile bătrâne

Ce-n fila de poveste, e adevăr ascuns.

 

Învață și păstreaz[ în țandără de minte

Minunile acestea,  istorii curgătore,

Ele-s dovadă vie, de ce a fost ‘nainte,

De cum prin astă lume, trecut-am în urcare.

Note biografice

Cărţi pregătite pentru tipar ’’ICOANELE  NEAMULUI  ROMÂNESC’’ ’’LĂCRIMAŢII  MEI  PĂRINŢI’’ ‚’’MODELE DE URMAT’’,,,MÂNGÂIATA  CLIPĂ’’, TĂINUITELE-AMINTIRI”, ,,VEȘNICIA  CLIPEI”, ,,NEBUNATIC  VIS”,  ,, ÎN CUMPĂNA VREMII, ,, ÎNARIPATUL VIS”, ,,LA O CAFEA”, ,,VENITĂ-I  VREMEA”, ,,PE NINSELE  FEREȘTI”, ,,ÎMPOVĂRATA  VIAȚĂ”, etc, etc.

 

      

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

SPAȚIU PENTRU ARTIȘTI

UNIUNEA ARTIȘTILOR PLASTICI din ROMÂNIA,                                                                                Filiala ORADEA, – BIHOR,  Nr. înreg.329313/17.aug.2023, CF. 4208390, Str. Republicii  nr.15,  e-mail:uap.oradea@yahoo.com,                                                                                                                       CERERE,                                                                                                                                                                           Primăria MUNICIPIULUI ORADEA,                                                                     Consiliul Municipal ORADEA,                                                                              DIRECȚIA PATRIMONIU IMOBILIAR/DPI,

              În atenția, – D-lui Primar FLORIN BIRTA,

       Uniunea Artiștilor Plastici din ROMÂNIA, Filiala Oradea, organizație neguvernamentală de utilitate publică cu sediul în Oradea str. Republicii nr. 15, prin prezenta vă rugăm:

 –     Urmare adresei cu nr. îreg. 316016/03.08.2023, cod operator: 15690 din 10.08.2023 ( adresă POȘTĂ ), privind răspunsul din data de 07.08.2023, adresat D-lui Prof. univ. dr.Cornel T. DURGHEU artist plastic profesionist , Membru TITULAR al UAP – din ROMÂNIA,Filiala Oradea, privind CEREREA adresată D-voastră, pentru ATRIBUIREA unui spațiu de ATELIER de CREAȚIE ARTISTICĂ , specializarea SCULPTURĂ.

       Având OBLIGAȚIA PROFESIONALĂ și MORALĂ de-a rezolva URGENT CEREREA ÎNDREPTĂȚITĂ a Domniei Sale, având în vedere îndrumarea de CĂTRE D-VOASTRĂ Primăria Oradea /DPI, spre Conducerea Filialei UAP ORADEA, pentru soluționarea atribuirii unui spațiu de CREAȚIE ARTISTICĂ aprobăm DEMERSUL D-VOASTRĂ și răspundem POZITIV CERERII din data de 14 aug.2023, adresată de D-l Cornel T. DURGHEU Președintei UAP – Filiala Oradea, D-na Dr. Vioara BARA. În acest context constructiv REITERÂM CEREREA noastră către Primăria Oradea/DPI, Rugându-vă să REPARTIZAȚI URGENT, Filialei Oradea a U.A.P. un SPAȚIU ADECVAT pentru activitatea de creație specifică a sculptorului Cornel T. DURGHEU.

       Colegul nostru prof. univ. dr. Cornel T. Durgheu artist plastic consacrat,  specializarea sculptură, este o prsonalitate cunoscută și apreciată în Oradea dar și în țară și străinătate prin numeroasele Expoziții Personale sau de grup, de sculptură, grafică și pictură la care a participat, dar în primul rând prin ralizările Monumentale de For PUBLIC cu care Orașul Oradea, județul nostru și România se mândresc. Lucrări care astăzi fac parte din Patrimoniul Cultural Național al ROMÂNIEI.

      În altă ordine de idei, D-l profesor Cornel T. DURGHEU, CONSTRUCTOR în spiritul său cu toate marile greutăți în acele vremuri, a pus bazele ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ARTISTIC ACADEMIC în Oradea-BIHOR. EL fiind inițiatorul și MENTORUL FACULTĂȚII de ARTĂ din Cetatea Oradea.

     D-le PRIMAR , D-lor CONSILIERI Nu înțelegem cum o problemă minoră care se poate rezolva foarte simplu prin posibilitățile administrative ale Administrației Locale Oradea, să treneze zeci de ani !?

    Pentru a vă înfățișa nefireasca STARE de LUCRURI suntem nevoiți să Vă reamintim ADRESELE din ultimii 30 de ani prin care v-am solicitat noi UAP, Filiala Oradea, dar și Conducerea Națională a Uniunii Artiștilor Plastici din România, precum și Adresele juste insistent adresate D-Voastră de SCULPTORUL DURGHEU, dar și adresele unor INSTITUȚII și Foruri Culturale și SOCIETĂȚI Cultural-Patriotice Locale și Naționale, privind soluționarea problemei Atelierului de Creație pentru D-l DURGHEU:

PREȘEDINTE,

        UAP,Filiala Oradea,

                  Dr. VIOARA BARA,

                  scenograf & pictor,

Tel. 0743 052 575.

Oradea,20.08.2023

                      DEMERSURI

Pentru atribuirea unui ATELIER de CREAȚIE pentru sculptorul C.T. DURGHEU între anii 1991 – 2023:

1,- CERERE nr. 3, UAP-Filiala Oradea nr. înreg. Primăria Oeadea,69/07.01.1991,

2,- CERERE – CONTRACT de ÎNCHIRIERE – nr.18/30.aug.1994 – SOLUȚIONAT,

3,- CERERE ATELIER – ADRESă UAP – Admin. Imob.Oradea/AIO, nr. 24/12.03.2003,

4,- CERERE ATELIER DURGHEU – Dir. Jud. CULTURĂ –nr.94/08.o2.2007,

5,- CERERE ATELIER – adresă UAP spre AIO nr.59/14.11.2007,

6,- CERERE UAP – ATELIER DURGHEU – PMO nr.7/11.5.2009,

7,- CERERE ATELIER – RECOMANDARE – PMO – Min. CULTURII nr. 473/11.05/2009,

8,- CERERE – UNIV. ORADEA – atribuire ATELIER DURGHEU – PMO nr.114098/12.95.2009,

9,- CERERE UAP Fil Oradea nr.12/2009, COS.JUD: nr.7295/04/iunie/ 2009,

10,- PROTEST – Universitarii orădeni – nr. înreg. P.M.O – 57401, 57754/3 iun.2009,

11,- AVOCAT – PMO/DPI – nr.102336, 58032/24.09.2009,

12,- CONSILIU JUD. BIHOR –nr 11388/25.09.2009 – referire adresă UAP (Președinte UAP ROMÂNIA D. ) nr.4725/19/10/2009,

13,- PREFECT BIHOR – nr.12144/30.sept.2009,- referire adresă UAP (Președinte UAP ROMÂNIA D. ȘERBAN) nr.10728/03.09.2009,

14,- LITIGIU – AIO – renunțare -05.feb.2010 – CERERE ATELIER,

15,- CERERE – UAP – nr.65/2010 nr. inr. PMO 69669/14/12/2010,

16,- CERERE ATELIER CREAȚIE – PMO. – nr.înr.167089/29.08.2014,

17,- CERERE – UAP – Președinte A. Chiriac – nr. 3/20.01.2016 – PMO/DPI nr. 16252/26.01.2016,

18,- CHEMARE în JUDECATĂ – tarif CHIRIE – nr.21/10/2016,

19,- ADEVERINȚĂ CHIRIE Atelier de Creație UAP, nr.51/05,04,2017,

20,- CERERE ATELIER – PMO –nr.323555/19.10.2017,

21,- MEMORIU DURGHEU –PRIMAR BOLOJAN – 12.06.2018,

22,- MEMORIU JUSTIFICATIV – înr. PMO -19.07.2019, 

23,- CERERE – UAP nr.5/15.09.2020 nr.înr. PMO – 378692/17.09.2020,

24,- MEMORIU – DURGHEU – PRIMAR nr. 471969/21.dec.2020,

25,- CERERE – UAP Fil. Oradea – nr. intr. PMO – 8785/13.01.2021,

26,- CERERE – UAP ORADEA – PMO/DPI – nr.66148/08.02.2021,

27,- RESPINGERE CERERE – cod. Op.15690 – răspuns DPI la adresele  4924/8524/8778/21157 din 02.02.2021

28,- PRESĂ – PLEDOARIE  Prof. M ZINTZ – PMO – nr. intr. 85196/23.feb/2021,

29,- DEMERS – 7 ASOCIAȚII și SOCIETĂȚI CULTURAL-PATRIOTCE, nr. înreg. PMO – 104742/09.03.2021

30,- CĂTRE – DIRECTOR DPI,- nr. 263359/14.04.2021, CHIRII MODICE,

31,- MEMORIU –Intervenție Interes Propriu – nr. 263359/14.04.2021 – expediere pe e-mail,

32,- DEMERS spațiu – MINISTERUL CULTURII – nr.2760/15.04.2921,

33,- Primăria Oradea (PMO) – MEMORIU CONSTATATIV – DURGHEU – ref. nr.394685/09.11.2022, cod op. 15690,

34,- PMO/DPI – CONTESTAȚIE CHIRIE – adresă – 04.ian.2023,

35,- PROIECT CULTURAL atelier de CARTIER – nr.136857/22.03.2023,

36,- PROIECT justificativ atelier – nr.165594/13.04.2923,

37,- PMO – ARGUMENT pentru justiție – Prezentare sumară -1.mai.2023,

38,- PMO – VALORILE din ATELIER – PROTECȚIE – nr. 205547/19.05.2023,

39,- PMO – DEMERS PRIMAR – nr.233712/29.05.2023,

40,- PMO – PROIECT CULTURAL- spațiu atelier – nr. 263995/22.06.2023,

41,- PMO – SOLICITARE AUDIENȚĂ PRIMAR – 27.06.2023,(refuz),

42,- PMO – PETIȚIE – nr.276444/30.06.2023,

43,- PREFECT ORADEA – DEMERS, 12 iul 2023, 04.08.2023, reg.email:

44,- PMO – CERERE ATRIBUIRE ATELIER – n. 316016/03.08.2023,

45,- PMO/Consiliul LOCAL – nr.RG/318253/04.08.2023,

46,- CERERE ACCES ATLIER – Primăria Oradea(PMO) – nr. 320383/08.08.2023

47,- CONTESTAȚIE – Consiliul Local ORADEA – nr.324536/10.08.2023,

48,- PMO – PRIMAR F. Birta – nr. 324552/10. Aug. 2023,

49,- PMO – PRIMAR –  UAP, Filiala Oradea, – 329313/17.aug.2023,

50,- PMO – CERERE Atelier Creație – UAP, Filiala Oradea, 20.08.2023,

…………………………………………………………………………………………………………………………

 ÎNTOCMIT, De Prof. Cornel T. DURGHEU sculptor.

Tel. 0741 112 372,  0744 17 64 11.          Oradea.20. aug. 2023.    E-mail: ctdurgheu@yahoo,com.

 

 

 

 

 

 

                                                

În categoria Articole, Autori | Etichete | Lasă un comentariu

STRĂINI ÎN ȚARĂ STRĂINĂ

STRĂINI ÎN ȚARĂ STRĂINĂ

 Cine simte DORUL ȚĂRII, find pribeag prin alte state,

El STRĂIN mi-o fi de-apururi în acea străinătate,

Cine simte o ARSURĂ, când de țară se vorbește

Mai în râs, mai pe la colțuri, și cea lume-l ocolește,

Cine încă nu uitat-a dulcea LIMBĂ, românească,

Și vorbi-va românește cu copiii ce-o să-i crească,

Cine doarme-n miez de iarnă tot cu GÂNDUL la colinde,

La cârnați și la sarmale și-atunci dorul mi-l CUPRINDE,

Cine-ar vrea ACASĂ-mi fie de o mare sărbătoare,

La BISERICĂ cu neamul, sărutând sfinte icoane,

Cine încă mi-e cu gândul în a lui COPILĂRIE

Cu mai alții copii de-o seamă în a jocului robie,

Cine GUSTUL îl mai știe la frăguța din cărare

Și în seri aude-mi încă POVESTINDU-I Maica Mare,

Cum cândva, demult, odată,fostu-mi-a un Făt-Frumos

Și-o Ileană Cosânzeană, și-un Balaur furios….

 

Și-ncă dacă el, acela, de pe genele-i uscate

PICURA-VA calde lacrimi care-mi sunt adevărare,

Apoi el ROMÂN ÎMI MOARE orișiunde-ar fi în lume,

Și în gându-i de pe urmă de-ar dori să se-MPERUNE

Cu ȚĂRÂNA țării sale, ce pe el să mi-l UNEASCĂ,

Pentru lunga cea vecie, cu-a lui țară, ROMÂNESCĂ,

Apoi unul ca acesta MAI ROMÂN îmi e ca noi,

Ce pe-aici, prin românime suntem vii, da-n suflet GOI.

*

Nu tot CEREȚI țării ăstei, ca ea, dânsa, tot vă dea

Și săraca-n a ei brațe ține-vă cât voi ați vrea,

Voi să-i DAȚI din ce-i al vostru țării, Maică iubitoare,

Că în poala ei vă ține, cât trăiți sub sfântul soare.

 

De n-o ȚÍNEȚÍ voi în fală și de ea n-o să vă DOARĂ,

De-o lăsați în VOIA sorții când necazuri o-nconjoară,

De PLECAȚI prin lumea largă și pe-acol’ vă aciuiți

Lăsând vatra ei săracă și pe noi mai CALICIȚI,

Apoi când N-APOI vă-ntoaceți din acele alte părți,

Ea, sărmana, poate fi-va, împărțită-n alte HĂRȚI.

23.08.2023, Mircea Dorin Istrate

Note biografice: Cărţi apărute: ’’HAR – DEAL’’ – 2009; ’’URMA’’ – 2009; ’PODUL’’ – 2010; ’’CUIBARUL  CU  VISE’’ – 2011; ’’ÎNSFINŢEASCĂ – MI-I ŢĂRÂNA’’ – 2011; ’’ÎNDULCITELE  IUBIRI’’ – 2012; PE NINSELE FEREȘTI; ’’SATULE  BURIC  DE  LUME’’ – 2012; ’’ÎNSFINŢITUL  LEMN  AL  CRUCII’’ – 2013,’’ÎN CUMPĂNA VREMILOR’’, ’’PICURI DE LACRIMĂ’’.-2015, ,,DIN MIEREA CUVINTELOR”- 2018  ,, JERTFELNICUL ARDEAL,,-2021,

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

NU-MI UITAȚI NICICUM TRECUTUL

NU-MI UITAȚI NICICUM TRECUTUL

 Îmi zicea cândva-nțeleptul:

că de mi-i uita trecutul,

Merita-va înc-odată

 pe de-a-ntregul să-l trăiești,

Ca să-nveți atunci cum fost-a

 pe aicea începutul,

Ca de relele din dânsul

să îmi știi, să te ferești.

*

Ce învață azi pruncuții

 din a neamului trecut?

Mai nimic, vre-o două pagini,

că de sus așa s-a vrut,

Ca acele vremi pierdute

nu cumva să-mi înfioare,

Cu a lor exemple bune,

 inimi tinere, școlare.

 

Noi, ce-am fost cândva, odată,

început la astă lume,

Noi, ce-am păstorit pământuri

Pân’ la soarele apune,

Noi, care-am vorbit o limbă,

ca un fagure de miere

Ce-au luat-o și vecinii

care-acun-ma-ncet îmi piere,

 

Noi, ce-am dat învățătură

 pentru suflete și minte,

Noi, ce-avut-am legi frumoase

 pline de învățăminte,

Noi, ce-am apărat cu viața

ale lumii vechi hotare,

Noi de noi nu știm nimica,

de ce-a fost neamul în stare.

**

Și-uite-așa, când în oglinda

 timpului privim vre-odată,

La trecutul nostru care

fosta-n fală-ngloriată,

Nu vedem străbunii care

 s-au jertfit pentru dreptate,

Pentru neam și pentru țară,

pentru sfânta libertate.

***

Ne iertați, voi ceia care

ați fost stâlpi de începuturi

La al nostru neam cel care

 prea adesea fost-am scuturi,

Ici la soarele răsare

unde ne e rădăcina,

Trunchiul, ramura bogată,

 ce-ntăritu-ne-a tulpina.

 

De uităm de un Zamolxe, 

zeul nostru-ncepător,

 Dromihete, Burebista,

Decedalus jertfitor,

Apoi chiar suntem nimicuri,

frunze moarte duse-n vânt,

Într-un loc ce-a fost pustie

fără nimeni pe pământ.

 

Și-ncă de-om uita vre-odată

de ai noști’ descălecători,

Care pus-au stâlpi de țară

locului de-ncepători,

Apoi chiar că merita-vom

ca această vatră veche,

Să ne-o ia mai orișicine,

că de proști, n-avem pereche.

 

Iar de nu vom ști de Mircea,

care pus-a pumn furtunii,

De-un Ștefan ce tot rărit-a

în dușmanii noști, păgânii,

De Mihai ce-avut-a pohtă

să-mreune-ntr-o unire

Trăitorii astei vertre

ca să de-a lumii de știre,

și la cei din-prejurime

Că ici, pe aste locuri

 suntem cuib de românime,

Ori de-un Cuza, domnitorul,

cel cu sete de dreptate,

De-Avrămuțul nostru-n doruri

pentru draga-i libertate,

Apoi suntem fii ploii,

ne-nsemnați și neștiuți,

Robi de-acum mereu la alții,

 nenorocului vânduți.

 

De ce Doamne azi ajuns-am,

să n-avem pic de mândrie,

Ca de noi lumea s-audă

și ce-am fost cândva să știe?

Să-nfioare tinerimea

și din ei modele nască

Ca s-ajungă-n astă viață

Mari eroi din lumea dacă,

Ori un Mircea, ori un Ștefan,

ori Mihai întregitorul

De pământuri și de frații

ce-s străini și-ncă duc dorul,

De cea limbă strămoșească,

Și de graiul bătrânesc,

De-a lor neam ce-a fost odată

 într-u totul, românesc.

****

Vinovați de astea toate

suntem noi, care-am uitat,

Că istoria-nțeleaptă

 din cel slab face bărbat,

De mi-o ști și mi-o cunoaște

câtă jertfă-n ea îmi este,

Ca să fie-n toate-n fală,

nu o searbătă poveste.

 

Învățați! și țineți minte

 cine fostu-mi-au străbunii,

Mari eroi, cu drag de țară,

 ridicați în fala lumii,

Ce și-au pus zălog viața

 pentru neam, pentru dreptate,

Pentru vechea noastră vatră,

 Pentru sfânta libertate

 

Cine astăzi îmi mai face

,fapte mari de vitejie,

Ca de ei țara și neamul,

 lumea toată să îmi știe,

Voi! Ce poate fi-ve-ți mâine,

Viitorul țării noastre,

De ve-ți vrea să urce dânsa

cât mai sus, până la astre.

 

20.8.2023, Mircea Dorin Istrate

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

POEZII PENTRU SÂMBĂTA SEARA

MICUL UNIVERS

 Voi știți ce viață este pe-o palmă de pământ ?

Furnici și gâze toate pe lume câte sunt,

Și buruieni și iarbă și flori mirositoare

Culcuuș mai pentru toate și încă cea mâncare?

 

Voi știți cât viață este în bobul cel de apă?

Ce mulți din noi ar crede că viața-acolo-i stearpă.

Îmi sunt cu milioane bacterii și microbi

Și viruși ce pot face ades din oameni robi?

 

Dar în atomul cela ce pare un nimic

Ce zici că nici există cât este el de mic?

Acolo-i o putre ce nici c-o bănuiești

Ce spulberă cea lumea, dacă mi-l folosești.

*

Luați dară aminte la ceea ce e mic,

Că el, dacă se-nfoaie e vașnic inamic,

Așa că micul nostru, e cât un univers

Mai mic decât cel mare, dar tot atât de dens.

 

16.08.2023

Mircea Dorin Istrate

 EL, OMUL, DECĂZUTUL

 Păcat că viața noastră-i nevolnică și scurtă,

Cu bucurii din care doar prea puțini se-nfruptă,

La ceilalți i-o-amăgeală, speranță cât cuprinde,

Că poate el, norocul, cândva de ei se prinde.

 

De ce Mărite Doamne, când omul l-ai făcut

Ai pus în el cea ură, minciună cât de mult,

Nestăvilita sete de cât mai multă-avere,

Și pe deasupra încă, dorința de putere.

 

Așa cum e acuma, el, omul Tău nicicând

N-o fi cum Tu îmi vrut-ai să aibă chip de sfânt

Și sufletul să-i fie curat și preasmerit

Și-nchinător la cerul, de Tine, păstorit.

 

Ca gândul lui de-acuma la Tine să se-ntoarcă

I-ai dat bolit, necazuri ca ele-ncet să-l toacă,

Și-apoi în umilință iertări mereu să ceară

La Tine Preamărite, în lacrimă amară

*

Tu, ce le știi pe toate ce-au fost și ce-o să vină,

De ce Mărite Doamne n-ai pus în ceea tină

Din care di-nceputuri pe el mi l-ai făcut,

Doar aur și lumină și viață în plăcut?

 

Așa, cu el necazuri o să îmi ai mereu

Și bun creștin să fie îți fi-va tare greu,

Că s-a-nrăit la suflet și dulcele păcat

De el de-o vreme-ncoace, prea strâs mi s-a legat.

 

Degeaba Tu exemple i-ai dat cât ai putut

Ca el să te urmeze, să-i fii mereu lui scut,

Că el cu multe rele de-acuma-i întinat

Și-a lui voință-i slabă, și-i greu de îndreptat

**

Vor trece multe veacuri,când el, cel decăzutul

La Tine s-o re-ntoarce uitându-și dar trecutul

Și fi-va cum Tu vrut-ai smerit și credincios

Și-un rai îi fi-va viață, lui, cela norocos.

 17.08.2023

Mircea Dorin Istrate

  VINE TOAMNA

 Când se-mbrumează câmpul și iarba îmi pălește,

Când via de pe dealuri de-acum se arămește,

Iar poala celui codru încet s-a-ngălbenit,

Atuncea să fiți siguri, că toamna a sosit.

 

Când ziua care vine va fi din ce în ce mai scurtă,

Cănd gândul multor tineri le e de-acum la nuntă,

Când simți în dimineață o boare de răceală,

Atuncea să fiți siguri, că toamna vine iară.

 

Când pruna vineție de-acuma mai că crapă,

Când mustul cela dulce la limbă mi te-nțeapă,

Când noaptea pe cărare sunt mii de licurici,

Atuncea să fiți siguri, că toamna e aici.

*

Vă bucurați cu toții de roada e bogată,

Cămara de vi-i plină cum n-a mai fost vredată,

Și-atuncea gândul vostru la iarnă se îndreaptă,

Cu nunți și cu colinde să vină, înc-odată.

 

Acuma, vara asta-i gătată de plecare,

Pe cerul meu albastru se-nșiruie cocoare,

Ducând în a lor suflet dulceața ăstei veri,

N-apoi dorind să vină, mereu în primăveri.

 

Eu mă-ntristez de-acuma și sufletul mi-e greu

Că pleci iubită vară, în an de an mereu,

Și-mi pui în amintire frumosul timp cel care,

Îngeuna-va-mi pași, în dulce lăcrimare.

 

18.08.2023

Mircea Dorin Istrate

 SFÂRȘITUL SATULUI STRĂBUN

Motto:

 S-a sfârșit vecia unui sat bătrân,

El ce-a fost în vreme slugă și stăpân,

Noi suntem de vină, noi că am uita

Ce comori de suflet, bietul ne-a lăsat.

 

Cum de nu pierit-a satul,

 care-a fost cândva vecie,

De la buni străbuni încoace,

 pe cel drum de pribegie,

Îndârjit aici rămânăie

 vatra și al său renume,

Pentru care, cei de-atuncea,

moșii noștri fără nume,

Și-au dat vamă a lor viață,

ca aici fie-mi stăpâni,

Veacuri multe înnodate,

de la daci, pân’ la români.

 

                  Ei, lăsat-aut moștenire,

                  când plecat-au spe vecie

A lor nume, țara, neamul,

nepierit mereu să fie,

Datinele și-obiceiuri,

ce se pierd în vremi trecute

Și credința strămoșească

 s-o purtăm ca pe-o virtute,

Și-ncă dorul cel de țară,

de părinți, de sfânta glie,

Pentru care să dăm vamă,

 viața de va fi să fie.

 

Astea toate adunate,

fostu-mi-au până mai ieri,

Astăzi, ele-mi sunt uitate,

 că mai toți îmi vor averi,

Fală cât o fi de mare,

râvnitoare de putere,

De păcate îndulcite

și de scârnavă plăcere,

De minciuni și lingușeală

și de strâmbe jurăminte,

Ce să-nghită cea prostine,

adormită, fără minte.

 

Astăzi, satul nu mai naște

el din el cea veșnicie,

  • a cuprins nemernicia

și-nglodat în sărăcie,

Viața lui ce-a fost frumoasă

 se va pierde în uitare,

Și cu el s-or stinge toate,

ca cea sfântă lumânare.

Iară voi ce veți râmâne

 următori pe-această glie,

Cu-al vost dor de libertate,

Îl veți duce, pe pustie.

 19.8.2023

Mircea Dorin Istrate

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , | Lasă un comentariu

POHTA-N CUI ȘI ALTE POHTE

POHTA-N CUI ȘI ALTE POHTE (8) – CITITUL PE FURATE ȘI CIPCĂRITUL

Nu cred că voi afla vreodată cine a interpretat, la radio, în copilăria mea, îndrăgitul cântec, „Tangoul de demult”. Dar nu voi face o tragedie din asta. Nu acum, când am la dispoziție mult mai mult timp să mă redefinesc, după cum ne dictează moda zilei, lăsând trecutul în urmă și să trăiesc împăcată în prezent. Am tendința nesănătoasă să privesc spre trecut. Nu degeaba afirmă doctorii de suflete, că trecutul nu trebuie târât după noi ca o coadă bulversantă și inutilă.
Dacă aș ține cont de prezent, ar trebui să mă supun schimb rilor. Dar ele nu sunt pe gustul meu, căci nu îmi place noul. Și apoi, ar fi necesar să renunț la multe. Ar trebui să nu mă mai îmbrac în rochii și în deux pieces; să adopt o ținută sport. Din păcate chiar dacă aș vrea să mă îmbrac comod nu pot să îmi permit acest lux. După cum nu pot nici să mă încalț în teniși ori bascheți sau cum se vor fi numind acum, așa cum o făceam când mergeam cu porcii sau cu vitele la pășune. De ce, oare? Simplu, îmi provoacă repulsie. Nu era prea plăcut să îi încalți pe căldurile verii. Și cum nu-i suportam pe picioarele goale, îmi puneam șosetele, apretate după obiceiul mamei. Și pe deasupra soarele jucăuș mi le tatua pe picioare, un fel de bonus solar. Chiar dacă aș vrea, nu aș putea renunța să mă îmbrac așa cum considera mama, că ar trebui să se îmbrace o femeie, una după chipul și asemânarea dânsei. Mama considera că am avut de la cine
învăța cum să ne înveșmântăm și cum să ne comportăm în orice situație. Ar fi păcat ca străduința mamei să nu dea rezultate și să ajung în situația de a îmi târși alene picioarele după mine, în pantofi comozi. Voi rămâne, atât cât se va putea, așa cum am fost clădită, măcar din respect pentru munca fără odihnă, în care mama s-a autoexilat.
M-oi odihni când oi muri” spunea ea.
Păzitul animalelor îmi oferea un avantaj. Și nu unul oarecare, ci îmi dădea posibilitatea de a citi. În plasa cu sticla de apă se afla măcar o carte. În funcție de cât de bogată era pășunea și cât de liniștit era animalul păzit, în general văcuță, puteam citi cât era ziua de mare. Ceea ce nu puteam face la strâns fân, la sapă, la cules porumb, fasole și alte legumerii. Am amânat nepermis de mult să povestesc despre lecturile mele. Nu aș vrea
  • să fiu suspectată că nu am niciun viciu. Vai mie! Să fie viciu, să fie un păcat sau doar
    fuga de realitate?
    Poate că nici nu știu de unde și cu ce să încep. Să încep cu începutul… nu s-ar cădea,
    „câți ca mine” au trecut prin asta. Unii și-ar fi dorit să învețe și nu au avut șansa. Am
    avut voie să învăț dar nu pot spune același lucru despre lectură. Puteam citi duminica și
    în sărbători. În vacanțe, când nu eram pe câmp, coseam de zor. Lucrul de mână era nu
    numai un moft al mamei ci și o materie școlară. La liceu aveam chiar o zi pe săptămână
    cusături și tricotaje. Alte colege făceau practică la chioșcul de plăcinte al liceului, unde
    nu era rău, dar mi se părea prozaic și vulgar.
    Coseam de mică tot felul de servețele și sarvete din pânză, tort sau etamină. Operam
    păretare pe care scria: „Fripturică cozonaci, bărbățelului să-i faci.”, „Nevestica mea
    frumoasă știe bine să gătească.”, „Păunașul codrilor, cântecul feciorilor.” Desigur că
    tricotam și făceam cipcă.
    Dacă reacționez ciudat la întrebările legate de citit o fac din motive bine întemeiate.
    Adică mi se pare atât de firesc să citesc, ca spălatul pe dinți. Ciudat, nu îmi aduc aminte
    să mă fi întrebat cineva dacă îmi spăl dinții. Necititul este o problemă a acestor vremuri
    încălțate în adidași. În familie se citea Biblia și cărți de rugăciune, greco-catolice
    păstrate de bunica din tinerețe. Apoi au apărut și cele ortodoxe. Primele cărți laice au
    intrat o dată cu premiile școlare ale Valeriei-Ana, sora mai mare și apoi cu ale mele.
    Noroc cu lecturile obligatorii care ne-au legitimat drumurile la Biblioteca Comunală,
    Ulmeni (pe Someș) căci dacă am schimbat județele, ba Sălaj ba Maramureș, Someșul
    rămâne un reper stabil, încă.
    Crescând, vizitele mele la biblioteca comunală s-au întețit. Prindeam momentul când
    părinții erau plecați la lucru. Mergeam la bibliotecă cu sothiorul îl umpleam de cărți și
    veneam repede acasă să le ascund. În vacanțe coseam cu porția. Pe câmp nu duceam
    lucrul de mână, deși mamei i-ar fi plăcut să vadă lumea, cât suntem de harnice. Puteam
    să fur cititul atunci când vremea îmi permitea să stau în ogradă. Ascundeam cartea sub
    funduleț. Coseam o bucată bună, suficient să nu trezesc suspiciunile mamei, că aș fi
    tras chiulul. Când auzeam portița, repede ascundeam cartea și coseam de zor. Câtă
    frică am purtat, din cauza cititului pe furate, doar bunica știa. Iarna era mai greu. După
    cum am spus mama avea calități la superlativ dar și defecte. Nu am primit bătaie
    niciodată dar cicăleală cât a încăput. Noroc cu bunica Valeria, soacra ei, fiind mereu în
    prejma noastră, o citălea: „Cu vorbă bună, Cornelică” îi spunea mamei cu blândețea
    care o definea. Și, dacă am ajuns la bunica, îmi dau seama că nu am mâncat de foarte
    mulți ani, coraste. Cine a trăit în preajma văcuțelor a mâncat și laptele lor brânzit.
    Primul lapte muls, de la una din Mândraiele noastre, după ce a sosit vițelul pe lume, era
    pus la fiert. În momentul fierberii se alegea partea solidă, ce plutea printr-un fel de zer.
    Până la urmă, în așteptarea laptelui, pe care îl beam cald abia muls, erau bune și
    corastele. Acum sunt și ele doar o amintire.
    –––––––––-
    BUD Florica, „Pofta-n cui și alte pohte”,  Editura „eLiteratura”, București, 2022
    ISBN:978-606-001-442-3
În categoria Autori | Etichete , , | Lasă un comentariu

CAMELIA FLORESCU – „EVADARE DIN MINE”

CAMELIA FLORESCU – „EVADARE DIN MINE”

„EVADARE DIN MINE” vine ca o mănușă după volumul de poezie și CD-ul audio în primă audiție, compuse integral după versurile CELEI care „nu este o fată ca oricare…” – CAMELIA FLORESCU, volum apărut la Editura OLIMPIAS din Galați, în 2022, (Redactor – Olimpia Sava).

Volumul, o apariție inedită, cuprinde, în paralel versurile, semnate de Camelia Florescu, alături de  transpunerea lor pe note / partituri, ai căror autori sunt fie chiar poeta, fie nume ilustre de compozitori români sau străini, care, fie i-au încredințat muzica lor „spre a le scrie versuri”, fie au compus muzica pe versurile ei, cum sunt: Constantin Popovici, Ștefan Elefteriu, Alexandru Vilmanyi, Francis Reiter, Ovidiu Komornyik, Jimi El Laco, Virgil Popescu, Bela Andrași, Antonio Passarelli, Sile Jercan, Dumitru Caulea – (Cernăuți), Adrian Beldiman – (Chișinău), Oleg Baraliuc – (Chișinău), Ivan Akulov – (Chișinău), Marian Stîrcea – (Chișinău).

Era imposibil să nu-i numesc pe toți compozitorii care s-au aplecat asupra versurilor de o rară sensibilitate ale Cameliei Florescu, aducându-ne nouă, și nu numai, melodii nemuritoare.

Dat fiind că nu toate propriile piese au fost interpretate de către Camelia Florescu, în paginile volumului sunt menționate și numele soliștilor români și străini, care au dat viață ,,emoției pusă în „muzica compusă după „versuri Ei”, cum ar fi: Carmen Rădulescu, Ina Sturza – (Chișinău), Ioana Sandu, Bela Andrași, Denis Ștefănescu, Antonio Passarelli, Alina Huțu, Liliana Cornilă, Silvia Goncear – (Chișinău), Victoria Lungu – (Chișinău), Nicoleta Vasile, Geogeta Plută, Cornel Bucșă Biholar – (Germania), Sorin Lupu, Robert George Paraschiv, Teona Răcheriu, Sara Maria Dan, Alecsia Ilieș, Anemona Lazăr, Liu Nan Fănaru.

Nu putem să nu o amintim și pe Cea care face Romanța nemuritoare, lansând ideea că „Romanța ne unește!”, pe Doamna Alina Mavrodin – Vasiliu, Director Artistic al Festivalului „CRIZANTEMA DE AUR” – din Târgoviște, Festival la care Camelia Florescu s-a remarcat, primind premii, atât ca interpret al propriilor creații, cât și ca textier și compozitor.

Și să nu uităm menirea muzicii, atât de sugestiv definită de PLATON: „Muzica este legea morală. Ea dă suflet Universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții și viață oricui. Ea este esența ordinii, înălțând sufletul către tot ce este bun, drept și frumos.”

„EVADARE DIN MINE” este o carte de excepție, în care cele trei ramuri ale artei își dau mâna: – POEZIA – prin puterea exemplară de expresie a cuvântului; MUZICA – cu sonurile ce fac să vibreze sufletul și PICTURA / GRAFICA – cu  forța vizuală a liniei și formei de redare a trăirilor ascunse în cuvântul Cameliei Florescu…

Superbele ILUSTRAȚII, expresii desăvârșite ale poeziilor,  sunt realizate de o personalitate contemporană în domeniul artei plastice – talentatul MIHAI CĂTRUNĂ.

În ultimul capitol al cărții – „EVADARE DIN MINE”, intitulat „Multe chei, un singur lacăt” , găsim cuvinte elogioase, pornite din suflet, sinteze ale felului cum este percepută / văzută de semeni – CAMELIA FLORESCU.

I se conturează portretul artistului multilateral, care se autocaracterizează, afirmând cu tărie că „NU-S O FATĂ CA ORICARE” – în titlul primului volum de poezie și al CD-ului, dovedindu-ne că este o „fată” pentru care „EVADAREA DIN MINE” – metaforă revelatorie, ce dă titlul prezentei cărții, înseamnă ARTĂ.

Răsfoiți-o!

Citiți-o!

E o sublimă delectare!

Lucia-Elena LOCUSTEANU,Cluj-Napoca, 13 iunie 2023

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

TIMP PENTRU A IUBI

IRINA VERA TEREBEȘI – TIMP PENTRU A IUBI

Lucia-Elena LOCUSTEANU

„în artă, mâna nu execută niciodată

ceva mai înalt decât poate imagina inima.”

(Ralph Waldo Emerson

Toți căutăm motivația, rațiunea de a trăi frumos.

Și IRINA VERA TEREBEȘI a căutat, găsindu-și „TIMP PENTRU IUBIRE”, dat fiind că așa cum afirma Marin Preda: „unde dragoste nu e, nimic nu e.”

„TIMP PENTRU IUBIRE” e o carte confesiune, ce ne transmite că întreaga viață, cu toate anotimpurile ei, e doar sau trebuie să fie: împlinire, creație, iubire…

Volumul e structurat în nouă capitole /  secvențe.

Primul capitol, semnat de ICĂ SĂLIȘTEANU, este o privire avizată asupra primelor patru secvențe ca un fel de Prefață a volumului.

Cartea, ce poartă amprenta iubirii anotimpurilor, cărora autoarea le dă multiple semnificații metaforice, se deschide „Iubire de toamnă”, cu o imagine, o îmbinare între arta picturii și a cuvântului, apoi „Iubire de iarnă”, „Iubire de primăvară” și „Iubire de vară”, capitole cu titluri rezumative. urmate de „Autoportret în oglindă”, „Interviuri”, o autodefinire „Irina Vera Terebeși – Iubire – n anotimpuri” și imagini reprezentative.

Deși formația profesională a autoarei aparține unui domeniu al științelor exacte, Cartea este rezultatul dublului talent – cel al cuvântului cu puterea lui de expresie, ce dă viață unor poezii, în manieră modernă, dar și clasică și unor proze scurte, unele cu tentă de aforisme; și cel al pictorului grafician – cu puterea de redare a sentimentelor prin linie, culoare.

Poate, de aceea, prima imagine este a picturii „Acorduri dulci ale îngerilor

„Iubire de toamnă” deschide volumul, nu întâmplător.

Autoarea, înzestrată cu o mare sensibilitate, materializată în harul picturii și al literaturii, ne încântă cu multitudinea de motive, încărcate metaforic, ce prind viață în paginile cărții,

Toamna e bogată în motivul frunzei , ce în context capătă o largă paletă de semnificații devenind: simbol al vegetației: „Cu frunzele-ți veștejite îmi tulburi liniștea” („Iubirea unui anotimp”), simbol al trecerii timpului, al anotimpurilor vieții, al ființei umane trecătoare prin timp: „eu – suflare de frunze prin legământ?” („Tu și eu”) sau „Cine a spus că toamna nu-și iubește frunzele?” („Cu toamna în suflet”);dar și simbol al amintirilor: „Mi-e dor … de frunze” ( „Dor de toamnă”), pentru că autoarea iubește „Sufletul frunzelor”.

Dar cum totul e trecător și Toamna poate pleca: „Te las, Toamnă, să pleci…”, dat fiind că vine ,,Iubire de iarnă” cu tot alaiul ei…, cu „Lumină în noapte” – Acrilic expresiv pe pânză, alături de „Un fulg de nea”…

,,Să ningă cu fulgi de speranță și iubire în sufletele noastre, ale tuturor!” ne îndeamnă exclamația retorică cu care se deschide acest capitol.

Alternează versurile cu proza scurtă, într-un amețitor amalgam de sentimente, declanșate de albul anotimp.

Iarna – „Tărâmul din suflet” ne învață „să privim spre cer”, „În prag de sărbători”că și-n „Crăciunul din vis” te poți îndrăgosti „de un licăr de lumină” și că „Picături de fericire” „se preling în pământuri, în inimi” și „rămân mereu pe cerul înstelat”

,,Picături de fericire” aduc diversitate de trăiri, transpuse metaforic.

Motivul frunzei, ca și cel al copacului sunt și în acest capitol prezențe active::„Tu, copac al unui timp care-ți întinzi ramurile și susții frunzele fără a te simți împovărat (…) nu eziți să îți lungești crengile în înaltul cerului” („Copacul”), dar și în „Prețuiește-ți frunzele”, copacul e personificat: –„Copacule, unde sunt visele”.

Autoarea trăiește alte tumultoase sentimente căutând „Speranța”, rezistă, căci iubește, așa cum ne mărturisește într-o amplă enumerație, din poezia , realizată într-o perfectă simetrie compozițională, realizată de verbul la prezentul etern – „Iubesc…”, verb care dă și titlul, devenind laitmotiv: „Iubesc adierea care îmi răscolește șuvițele de păr”; „Iubesc frunza ce cade din copac”; „Iubesc răcoarea ploilor mohorâte de dimineață”; „Iubesc picătura de cafea ce se prelinge pe marginea / ceștii mele”!; „Iubesc adevărul spus pe jumătate”; „Iubesc o strângere fermă de mână în momente când / simt că mă clatin”; „Iubesc norii purtați de vânturi repezi pe care mi-am / așezat visurile, speranțele”; „Iubesc!”.

Capitolul „Iubire de iarnă” se încheie cu două picturi: una:ce simbolizează zborul , dar, mai ales, cea de a doua ,cu acea imagine sugestivă a purității, pictura: ,,Cântecul din fluier al unei gingașe fete”.

„Iubire de primăvară” aduce, din nou, motivul Îngerului, într-un Acrilic pe pânză, intitulat: „Este un înger printre noi”, urmat de versuri ce poartă titluri semnificative, ca: „O picătură de primăvară, ,,Măguliri fine”, „O primăvară nouă”, „Petale de suflet”, „Tristețea unei flori”, etc., versuri în care, alături de celelalte motive, cum e și normal, motivul frecvent folosit este cel al florii”, așa cum îl regăsim și în interogația retorică: „Oare cum ar arăta o pajiște fără flori?”, pentru că „O floare care înflorește este un miracol”, / „ o bucurie a sufletului” – („Înfloriri”).

În „Iubire de primăvară”, „Pământul ne cheamă” cu „Petale de suflet, „Și totuși”, „Ce e iubirea?” se întreabă „Femeia”, care, „Fără frică”, exclamă că „Ești ceea ce îți dorești!”, pentru că „Universul”, cu „Nori și vise”, cu „Picuri de ploaie și dor”, are „Aer de primăvară”, ca și „Copilul din noi”,  poezie cu care se încheie capitolul.

„Iubire de vară” se deschide, cum deja ne așteptam, cu tabloul „Îngerii te fericesc”, alături de poezia „Dacă ți-aș spune”: „Dacă ți-aș spune că te iubesc, m-ai crede”, tulburătoare interogație, la care răspunsul se lasă așteptat…

Interogațiile și exclamațiile retorice încearcă să clarifice noianul de trăiri date și de anotimpul eternelor iubiri, ca în „Cine suntem noi?”, „Dor de o stea”, „Te voi iubi”, în timp ce „Inima”, „Din spuma mării”, „Caută un cer!”, „Cântă un cântec”, ca „Să fim frumoși!”,apare un „Îndemn la iubire”, căci „Până la sfârșit”, păstrăm în inimi „ Recunoștință”: „Îmi vine să opresc timpul, să stau în loc, / Să privesc spre cer și îngerii să îi invoc”.

Motivul timpului e prezent chiar în titlurile date , nu la întâmplare, celor patru capitole, de fapt, – anotimpuri, așezate într-o ordine ce respectă iubirea de viață a autoarei, optimismul debordant, încheind volumul cu anotimpul renașterii, al purității și iubirii.

Pentru că IRINEI VERA TEREBEȘI îi place atât pictura, cât și poezia, așa cum mărturisește: „Îmi place să îmi desenez simțirile, / să îmi pictez gândurile… / frunzelor, anotimpurilor, în culori calde de iubire…

Poate, de aceea, volumul „Timp pentru a iubi” este o carte în care două ramuri ale artei își dau mâna: POEZIA – prin puterea exemplară a expresie cuvântului și GRAFICA / PICTURA – cu forța vizuală a liniei și formei de redare a trăirilor ascunse în cuvânt.

Volumul „Timp pentru a iubi” se completează cu încă trei capitole: „Autoportret în oglindă”, „Interviuri” și „ Irina Vera Terebeși – Iubire-n anotimpuri”, capitole urmate de 12 expresive picturi.

Citiți-o!

Va fi o adevărată delectare!

Lucia-Elena LOCUSTEANU, Cluj-Napoca, 4 iulie 2023

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

GEORGE BACOVIA

GEORGE BACOVIA

(17 septembrie1881, Bacău  – 22 mai 1957, București)

Lucia-Elena LOCUSTEANU

 

„Din plumb, făcut-ai aur”-

Eugen Lovinescu

,,Plutește-un lanț de lebede albe, / Iar visul din parc în lac se răsfrânge”

 

        

 

„Lebăda neagră” a simbolismului european, GEORGE BACOVIA, se încadrează în etapa de plenitudine a simbolismului românesc, răspunzând cerințelor criticului Eugen Lovinescu, de sincronizare a literaturii române la „spiritul veacului”, de sincronizare cu modalitățile estetice ale literaturii europene.

          Teoreticianul simbolismului românescAlexandru Macedonski, în studiul „Poezia viitorului”arăta că: „poezia viitorului e muzică și imagine”, iar Ovid Densușeanu consideră că și orașul are poezia lui și deci propune o nouă orientare tematică, fără a renunța la temele consacrate.

         ,,Simbolist prin formație, Bacovia  își depășește epoca, aparținând poeziei moderne ca unul dintre marii precursori” scrie Nicolae Manolescu

          Discipol al lui Alexandru Macedonski, în al cărui Cenaclu s-a format, Bacovia semnează volumele de poezie: „PLUMB” -1916, „SCÂNTEI GALBENE” – 1920, „BUCĂȚI DE NOAPTE” – 1926, „CU VOI” – 1930, „COMEDII ÎN FOND” – 1936, „STANȚE BURGEZE” – 1946, „PLUMB- VERSURI ȘI PROZĂ” – 1965, „STANȚE TÂRZII”, volume în se conturează o atmosferă de copleșitoare  dezolare, de toamne reci cu ploi putrede, o atmosferă de plumb, în care plutește obsesia morții și a neantului, dar și o descompunere a ființei organice, după Eugen Lovinescu; volume în care se creează o „atmosferă de copleșitoare dezolare, de toamnă cu ploi putrede, cu arbori cangrenați, limitată într-un peisaj de mahala, de oraș provincial, între cimitir și abator, cu căsuțele scufundate în noroaie eterne” – după remarca lui Nicolae Manolescu.

          Universul liricii bacoviene e ancorat în celula și în infernul citadin, al târgului provincial cu parcurile, boschetele, vitrinele, abatorul, cazarma sau liceul, dar și în tratarea condiției tragice a ființei umane, a poetului, a omului de geniu în Univers, societate, alături sau întărită de tema marii plecări sau a naturii ca suport al stărilor sufletești, în timp ce iubirea e înțeleasă ca o nevroză, acompaniată de motivul însingurării și nu numai.

          Din punct de vedere compozițional, textul bacovian are o geometrie inedită, aceea a cercului care se constituie ca un simbol și ca un blestem al mișcării infinit repetate, un cerc desemnând elementul exterior și cel existențial, imposibil de străpuns, un cerc, care micșorându-se, se reduce total la un punct care poate fi: poetul, picătura de ploaie, frunza, lacrima sau zăpada, mereu în căderea de plumbneantul în opoziție parcă cu punctul eminescian  din ,,SCRISOAREA I” – „Dar deodat un punct se mișcă”.*

           Motivul punctului și al cercului îl vom regăsi, mai târziu, și în lirica lui Nichita Stănescu.

          Dacă în lirica eminesciană, arhitectura peisajului se structurează pe motivul mandalei, în fond, tot cerc, dar cercuri concentrice, având în centru, ca un Axis-Mundi – cuplul, în erotica împlinită, dar și în partea a patra a „LUCEAFĂRULUI”: „ Sub șirul lung de mândri tei ședeau doi tineri singuri”, excepție făcând nefericirea erotică, în special, în poezia „DE CÂTE ORI, IUBITO…”, în care, în centrul mandalei, rămâne doar EL, ÎNDRĂGOSTITUL„pasărea cu aripi obosite” , la Bacovia, Axis-Mundi e doar POETUL / EUL LIRIC, care, în poezia „PLUMB, e „singur” și tot singur „Sunt singur”, într-o mișcare regresivă, o reîntoarcere la începuturi, în golul primordial, în care omul se pierde fără putința de a se salva, ca și înLACUSTRĂ”.

          Cercul eminescian adună, dă un sentiment de plenitudine, împlinire, cercul bacovian anulează, creează senzația prăbușirii, a neantului…

          Tema însingurării, ca și condiția omului superior / omului de geniu /  poetului, alături de tema stărilor sufletești obsesive și contradictorii sunt teme majore prezente începând cu poeziile „flori de plumb”, apărute în primul volum ,,PLUMB”.

         Confesiune lirică, exprimată într-un monolog tragic – meditație filosofică cu accente de elegie asupra condiției umane în Univers, societate, dar și artă poetică, ,,PLUMB”, deschide volumul cu același nume, încadrându-se în simbolism  pentru faptul că folosește simbolul nedescifrat, repetiția și laitmotivul, sinestezia, o muzicalitate excesivă, dar, mai ales, prin multitudinea de motive ce dau viață unei multitudini tematice:

 Starea obsesivă, dată de sentimentul morții;

  • Condiția vitregă a ființei umane, supusă trecerii prin timp;
  • Însingurarea eului liric, a poetului, omului de geniu, într-o societate rău întocmită, care nu prețuiește marile valori,
  • Definirea poeziei – „flori de plumb”…
  • Imposibilitatea realizării visului de creație – „amorul de plumb”, iubire, perfecțiune, adevăr…

          Titlul, substantivul nearticulat „PLUMB”, și el o metaforă simbol, încărcată cu multiple semnificații, poate sugera prin:

  • greutate: apăsarea sufletească și înșelătoare la care e supus eul liric / poetul, într-o societate rău întocmită, care nu prețuiește adevăratele valori;
  • culoare: monotonia, plictisul, mediul meschin cu false străluciri de o clipă, care duc la uniformizare, banalizare – surse de inspirație pentru o poezia a infernului citadin;
  • sonoritate: o senzație de sufocare, de coborâre în neant, dat fiind că sonoritatea cuvântului e înăbușită, datorită felului în care e format cuvântul ,,plumb” , respectiv, din vocala închisă „u”, sprijinită de patru consoane surde, labiale, sugerând atât claustrare, asemenea metaforei – simbol „sicriu”, dar și prăbușire, cădere, asemeni condiției umane, claustrată în sine, în societatea văzută ca un sicriu”, „cavou”.

          Poezia „PLUMB” e structurată în două catrene, pendulând între datele realității exterioare și realitatea psihologică, într-o simetrie perfectă, realizată de paralelismul sintactic asimetric, în special, de primul vers al celor două catrene:

 „Dormeau adânc sicriele de plumb

Și flori de plumb și funerar veșmânt –

Stam singur în cavou… și era vânt…

Și scârțâiau coroanele de plumb.

 

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –

Stam singur lângă mort… și era frig…

Și-i atârnau aripile de plumb.”

           Structura gramaticală perfectă demonstrează talentul, dar, mai ales, perfecta stăpânire a posibilităților de expresie a cuvântului prin care creează, dă viață temei poetice, folosind paralelismul sintactic, sinestezia, accentuând acea stare specifică simbolismului,   de angoasă, nevroză…

          Lumea liricii bacoviene e închisă – „sicriu”, „cavou”, fără ieșire, fără iluzia unei transcendențe salvatoare, „vânt” „frig”, iar sensul existenței e disperarea – „și-am început să-l strig…”, căreia i se asociază vidul, neantul, moartea.

          În mijlocul cercului închis, fără posibilitate de evadare, ieșire, se află poetul / eul liric: ,,Stam singur în cavou…”, „ Stam singur lângă mort…”. Simboluri ale morții trăirilor interioare: „casa”, „cavoul”, „sicriul” , devin metafore simbol, ce ar putea semnifica și extrema reducție a idealurilor, a creației, a vieții, chiar anularea lor.

          Stratul lexical semantic e încărcat de metafore simbol  cu multiple semnificații care susțin varietatea tematică, cum ar fi:

  • „CAVOU”; „SICRIU” – care ar putea sugera sufletul Eului liric, casa, orașul, societatea, mediul, claustrarea și imposibilitatea evadării dintr-o lume care refuză realizarea unui vis, ca în „LUCEAFĂRUL” eminescian, sau, poate, chiar imposibilitatea ființei umane de a-și depăși destinul de a fi muritori, trecători prin timp; un simbol, care,

      mai târziu, la Marin Sorescu, în „IONA” devine ,,burta / burțile”;

 „AMORUL” – care ar putea semnifica monotonia vieții, iubire imposibil de realizat, ca și visul de perfecțiune, de creare a unei opere de valoare; ca și în lirica romantică, iubirea e iluzorie, o stare de amăgire, ca și strălucirile de o clipă ale plumbului, dacă considerăm simbolismul un romantism al secolului al XX-lea.

  • „FLORI DE PLUMB”, la prima vedere ar fi o trimitere la artificiile funerare, de duzină, tipice pentru societatea contemporană cu Bacovia; „flori de plumb” ar sugera și Dar, dacă poezia e și artă poetică, sintagma metaforică ar putea fi simbol al unei poezii ce creează o atmosferă apăsătoare, sufocantă, tulburătoare, al unei lumi meschine și monotone, al infernului citadin, anunțând metaforic tematica și motivele poeziilor din volumul „PLUMB” și nu numai…. Motivul „florii” pentru poezie e prezent în: lirica eminesciană în „CRITICILOR MEI”, în care strigătul poetului se ridică  împotriva falselor valori: „Multe flori sunt, dar puține / Rod în lume o să poarte, / Toate bat la poarta vieții, / Dar se scutur multe moarte”, în care sintagma metaforică „multe flori” face trimitere la multitudinea de poezii fără fior liric, fără acoperire estetică, în timp ce, în lirica argheziană, „FLORI DE MUCEGAI” e metafora poeziilor ce aparțin esteticii urâtului, poezii inspirate din lumea declasaților de la periferia societății…

 „ARIPI” – e simbolul dorinței de înălțare, de perfecțiune, de zbor. Sintagma metaforică „ARIPI DE PLUMB” devine simbolul imposibilității de realizat a oricărui vis, zbor spre înalt, simbol prezent și în poezia eminesciană „DE CÂTE ORI, IUBITO…”  în care eul liric, poetul e „o pasăre cu aripi obosite”;

 „VÂNT” ar putea sugera vitregiile vieții, stările sufletești apăsătoare, contradictorii pe care poetul trebuie să le depășească, poate, având similitudini cu versurile: „Prin râpi și gropi adânci, / Suite de bătrânii mei pe brânci,” din „TESTAMENT” de T. Arghezi.

           În acord cu temele și motivele folosite e și tonalitatea gravă, elegiacă – o melodie stranie, exprimând melancolia, tristețea poetului / eului liric, ce amintește de bocetul popular, tonalitate, muzicalitate dată și de stratul sonor , de magia verbelor onomatopeice –„scârțâiau”, ,,strig”, dar și de jocul repetat al ritmurilor folosite în cele patru versuri:

 Versul 1 = iamb, iamb, iamb, peon

                                     Versul 2 = iamb, iamb, peon, iamb

                                                 Versul 3 = amfibrah, anapest, peon

                                                 Versul 4 = peon, peon, iamb

           Melodia poeziei e stranie,ca rezultat al îmbinării ritmurilor, care sporesc nota de monotonie a versurilor inegale de 10 – 11 silabe,.

          Rima masculină, e îmbrățișată, de tipul: a b b a, în acord cu tema abordată.

Prin punerea existenței umane sub semnul morții, George Bacovia poate fi încadrat și în curentul filozofic existențialist, curent de gândire din prima jumătate a secolului al XX-lea, ce afirmă că omul e singura ființă conștientă că va muri…

          George Bacovia prin volumul „PLUMB”, dar își prin arta poetică cu același titlu, poezie ce deschide volumul, prin comunicarea metaforică, produce imagini poetice care asociază domenii îndepărtate, așa cum în lirica simbolistă universală au realizat poetul german REINER MARIA RILKE și cel francez –PAUL VALERY.

        Universul liricii bacoviene e ancorat în celula și în infernul citadin, al târgului provincial cu parcurile, boschetele, vitrinele, abatorul, cazarma sau liceul, dar și în tratarea condiției tragice a ființei umane, a poetului, a omului de geniu în Univers, societate, alături sau întărită de tema marii plecări sau a naturii ca suport al stărilor sufletești, în timp ce iubirea e înțeleasă ca o nevroză, acompaniată de motivul însingurării și nu numai.

          Geometria inedită a textului bacovian, aceea a cercului, redat simbolic în metafora sicriului, cavoului, lacustrei, etc., care se instituie ca un blestem al mișcării infinit repetabile, un cerc, desemnând  elementul exterior și pe cel existențial, imposibil de străpuns, un cerc, care, micșorând-se, reduce totul la un punct, care poate fi: poetul, creația, orașul, societatea, dar și picătura de ploaie, frunza, zăpada Universul, mereu în cădere de plumb –neantul – în opoziție parcă cu punctul eminescian de naștere a Universului din „SCRISOAREAI”: „Dar deodat-un punct se mișcă… cel dintâi și singur iată-l / Cum din chaos face mumă , iar el devine Tatăl!”*

Motivul punctului și al cercului îl vom regăsi, mai târziu, în lirica lui Nichita Sănescu și nu numai.

Dacă în lirica eminesciană, arhitectura peisajului se structurează pe motivul mandalei – în fond, tot cercuri, dar concentrice, având în centru ca Axis – Mundi – cuplul, în cadrul eroticii împlinite sau doar poetul / îndrăgostitul –„pasărea cu aripi obosite” in lirica nefericirii erotice, în poezia lui Bacovia, Axis – Mundi e doar Eul liric / poetul, care „singur~ în mijlocul cercului – sicriu, cavou, lacustrăeste într-o mi;care regresivă, o întoarcere la începuturi în golul primordial în care omul se pierde, fără putinţa de a se salva, ca în ,,LACUSTRĂ”:

          În lirica bacoviană, fiecare pas al fiinţei o situează într-un nou cerc din ce în ce mai redus, ultimul dintre ele constituind punctul – neantul, cercuri cu rotiri aruncate în golul singurătăţii eterne, ca şi la Edgard Poe – poetul ,,CORBULUI”, la care spiritul se descoperă întotdeauna voit,

Totul e cădere. Materia cosmică, spectacolul uman sau poetul, totul alunecă, dispare în neant. Materia cade sub formele simbolice, codificate ale ploii, ale frunzelor, ale toamnei sau ale ninsorii, ale cercului opac de plumb, ale întunericului –  morţii

Universul, în ansamblul său, e personificat, căpătând statut  de fiinţă: ,,Aud materia plângând”.

        Motivul tristeţii e amplificat în catrenul al patrulea, când intensitatea spaimei creşte, materia fiind îngrozită ,,Tot tresărind… tot aşteptând”, vers ce amplifică starea obsesivă de care este și cuprinsă materia, stare obsesivă dată de căderea necontenită a ploii, care, prin ruperea forţei de atracţie dintre planete, imagine redată în versurile: ,,Şi simt cum de atâta ploaie / Piloţii grei se prăbuşesc”, ar putea grăbi prăbuşirea Universului cosmic în haosul primordial: ,,Un gol istoric se întinde,/ Pe-aceleași vremuri mă găsesc…”, sintagmă inedită, reluată sub o nouă  formă, în 1952, la EMIL CIORAN când afirma că: ,,Veacul nostru mă întoarce la ultimele zile ale haosului. Aud materia gemând, stările neînsuflețitului străbat cuprinsul, orașele mi se afundă în preistorii – ( preistorie e și LACUSTRA –  locuință / așezare, clădită pe stâlpi, la suprafața apei, specifică epocii preistorice; – la Bacovia, devine simbol al întoarcerii în timp, dar și al Planetei ,,Pământ”, și nu numai, în spațiul infinit cosmic”).

        Înainte de BACOVIA, imaginea metaforică a prăbușirii Universului Cosmic în haosul primordial o găsim la MIHAI EMINESCU, în ,,SCRISOAREA I”, în tabloul al treilea, din partea a doua a poemului, meditaţie asupra haosului, genezei şi apocatastazei Universului, unde ruperea forţei de atracţie dintre planete, prăbuşirea, e redată tot metaforic: ,,Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ / Ei din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi”  iar prăbușirea în haosul primordial apare magistral redată în versurile: ,,Îar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit. / Ca și frunzele de toamnă toate stelele-au pierit; / Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie, / Căci nimic nu se întâmplă pe întinderea pustie,”

Lirica bacoviană creează, prin simbolurile folosite, o atmosferă de copleșitoare dezolare în care obsesia morții, a neantului, e o prezență permanentă, atmosferă ce amplifică stările de angoasă, stările obsesive ale Eului liric, completate de spaima și neputința izolării de societatea care nu acceptă, nici recunoaște marile valori sau, poate, și coșmarul regresiunii și al disperării, într-un timp fără istorie, al unor stări existențiale, venite ca niște „izbituri de val” : „Și parcă dorm pe scânduri ude, / În spate mă izbește-un val – / Tresar prin somn, și mi se pare / Că n-am tras podul de la mal.”, vers în care ,,podul” devine simbolul legăturii cu societatea rău întocmită, șimilar metaforei ,,laudele” din versul eminescian din „SCRISOAREA II”: „Dacă port cu ușurință și cu zâmbet a lor ură, / Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.”

Drama existențială a Eului bacovian e plânsul …În „DESTUL” își propune ca: „Plângând, mi-am spus să nu mai plâng”.

          În tema anotimpurilor, plânsul și- toamna întăresc starea depresivă: „E toamnă, e foșnet, e somn… / Copacii, pe stradă oftează; / E tuse, e plânset, e gol… / Și-i frig, și burează…” –„NERVI DE TOAMNĂ”.

          Toamna, ploaia sunt aspecte surori ale descompunerii, un fel de constante ale determinismului cosmic, asociate morții orașului: Tăcere… e toamnă-n cetate…/ Plouă și numai ploaia dă cuvânt – / E pace de plumb, e vânt și pe vânt – Grăbite trec frunze  liberate..”-„NOTE DE TOAMNĂ”.

În versurile citate, metaforele – simbol sunt încărcate cu multiple semnificații. Sintagma ,,pace de plumb” ne duce cu gândul la moarte, în timp ce repetiția simbolului „vânt”, care realizează și rimă interioară, conferind versului o muzicalitate aparte, ar putea semnifica fie zbuciumul, vitregiile vieții, fie loviturile destinului, în timp ce „frunze liberate” devine fie simbolul scurgerii clipei, trecerii timpului, fie ideea eliberării ființei umane prin moarte…, ca și în versurile din „PLUMB DE TOAMNĂ”: „Iar frunzele cu droaia se desprind; / E vânt și-orice speranță e pierdută.” sau din MONOSILAB DE TOAMNĂ„Lampa plânge… anii tăi, anii mei” –

 Plânsul ca și căderea necontenită a ninsorii amplifică sentimentul prăbușirii, al neantului, în celula închisă a orașului, târgului de provincie: „Plâng și eu și tremurând, / Pe umeri pletele-i resfir… / Afară târgul e pustiu / Și ninge ca-ntr-un cimitir.”; „Afară e vreme de plumb” (…) „Ea plânge… el palid se pierde / Prin târgul sălbatic, sever;” – „TOAMNĂ”.

          Dacă pentru Bacovia, toamna echivalează cu o invazie a morții asupra naturii, orașului, parcului, oamenilor, Eu-lui liric, toate fiind victime ale destrămării, dezintegrării de proporții cosmice: „Răsună la margini de târg, / Un bangăt puternic de armă; / E toamnă… metalic s-aud – / Gorniștii, în fund, la cazarmă. // S-aude și-un clopot de școală, / E vânt, și-i pustiu dimineața; // (…) // Grădina orașului plânge,” – „TOAMNA”, pentru Arghezi,  toamna, apare metaforic ca o voluptoasă și senină contopire, topire în ciclul naturii: „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă / Sufletului nostru bucuros de moarte.” – „NICIODATĂ TOAMNA”, în timp ce la Blaga, sensul metafizic al toamnei  exprimă ultima trăire de văratică vitalitate înaintea morții – un joc: „Între frunza ce cade / și ramura goală / moartea se circumscrie / c-un gest de extratică boală. / Un joc îngânând cu lemnoasele membre / sună târziul, nebunul, caldul septembrie”. – „ZI DE SEPTEMBRIE”.

Cotidianul invadat de tragic aduce o multitudine de motive, alături de cel al ploii  și al plânsului și cel al ninsorii: „Plâns de cobe pe la geamuri se opri / Și pe lume plumb de iarnă s-a lăsat, / I-auzi corbii, mi-am zis singur … și-am oftat.” – „GRI”

          Nota cromatică capătă valoare de conținut în lirica simbolistă, iar la BACOVIA, negrul, plumburiul, griul monoton, galbenul, chiar și albul, devin simboluri ce dau  viață temei, fie a însingurării,  splinului, stărilor obsesive, dar și temei orașului, a anotimpurilor, etc.:„Și toamna, și iarna / Coboară-amândouă / Și plouă, și ninge, / Și ninge și plouă” – „MOINĂ”; „Amurgul galben, m-a îngălbenit, și mă apasă / Cu geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg.” – „SCÂNTEI GALBENE”

         Nu numai anotimpurile sau momentele zilei și ale nopții – scurgerea timpului în lupta dintre întuneric și lumină, chiar și iubirea, toate sporesc pornirea depresivă sau sugerează neantul prin notele de culoare: negrul – limită cromatică, dar și roșul, violetul, chiar și albul:  „Pansele negre, catifelat – Pe marmura albă s-au veștejit.” //Cu lacrimi mari de sânge / (…) //„Curg frunze de pe ramuri, – / Și-nsângerat, amurgul / Pătrunde-ncet prin geamuri.” – „AMURG”; „Plâns de ape se repetă / Încă totu-i adormit – /Ca în vise s-a pornit / Roata morii – violetă.” – „MATINALĂ”.

         Într-o poezie simbolistă, rolul culorii, ca și al instrumentelor muzicale sau a repetiție, este de a amplifica sugestiile obsesive, dar și de a conferi muzicalitate versurilor.

         Poetul se simte tot mai singur: „Singur, singur, singur” și „Plouă, plouă, plouă”, „Veșnic, veșnic, veșnic” – „RAR”,. Și  „Azi, a murit chiar și visul”, iar iubirea e și ea „Un cântec de mort”- „TRUDIT”

           În lirica bacoviană de plumb, sunt, totuși, și poezii, e drept, puține, care aduc prin tonalitate, simboluri și culoare o notă de optimism, de speranță, de vis  și de lumină în noianul de negru: „Primăvară… / O pictură parfumată cu vibrări de violet. / În vitrine, versuri de un nou poet, / (…) / O lungă deșteptare zvonește împrejur, / E clar și numai soare.” , și totuși, o umbră de tristețe, dar și de speranță, transpare din exclamația retorică cu care se încheie poezia: „O, când va fi un cântec de alte primăveri!…”. –  „NERVI  DE PRIMĂVARĂ”.

          Alături de triumful luminii, nota cromatică – culoarea, devenită metaforă – simbol, dar și laitmotiv, într-un amalgam de nuanțe – trăiri, își spune cuvântul în transmiterea mesajului unei stări inedite pentru versul bacovian, ca în „NOTE DE PRIMĂVARĂ”: „Verde crud, verde crud… / Mugur alb, și roz și pur, / Vis de-albastru și azur, // (…) // Oh! punctează cu-al tău foc / Soare, soare…”.

Și versurile poeziei  „MATINALĂ” aduc, o dată cu triumful luminii, o notă de exuberantă trăire erotică, redată  prin notele cromatice, devenite metafore – simbol: „Aurora violetă /  Plouă rouă de culori  – // (…) // Se pătează de culori – / Venus, pală de fiori, / Pare-o stinsă violetă…”, dar și prin folosirea directă a numelui zeiței iubirii

          „DECEMBRE” este o meditație erotică, în care iubirea e văzută ca forma de cunoaștere, ca un sentiment sacru, iar nota cromatica – albul – devine simbolul purității, al frumuseții iubirii, dar și al opririi clipei de fericire în veșnicie, ca și în „SARA PE DEAL” a lui Mihai Eminescu sau în „NOI ȘI PĂMÂNTUL” a lui Lucian Blaga: „Te uită cum ninge decembre, / Spre geamuri, iubito, privește – / Mai spune s-aducă jăratec / Și focul s-aud cum trosnește.”.

            Dacă în „SARA PE DEAL”, Eminescu / E-ul liric, se întreabă: „Cine pe astfel de noapte bogată / N-ar da viața lui toată?”, iar Blaga, în „NOI ȘI PĂMÂNTUL”, dorește prelungirea clipei de iubire în veșnicia morții: „În zori, aș vrea / să fim / și noi / cenușă, / noi și pământul!”, ca în „FAUST” al lui Goethe, și la Bacovia, clipa de iubire trebuie oprită, proiectată în eternitate: „Și ningă… zăpada ne-ngroape”, idee amplificată metaforic de

izolarea cuplului într-un spațiu sacru, imposibil de părăsit: „Și-a prins promoroacă și clampa.”  pentru că iubirea e un sentiment sacru, așa cum metaforic desprindem din versurile: „Ce cald e aicea la tine, / Și toate din casă mi-s sfinte;”.

Ideea izolării îndrăgostiților, ca și în lirica eminesciană, într-un spațiu sacru, protejați de restul lumii și fără posibilitatea evadării, din poezia „DECEMBRE”  e în antiteză cu ultima strofă din „TABLOU DE IARNĂ”, când poetului /e-ului liric bacovian îi este refuzată întrarea în universul cald și ocrotitor al iubirii: „Ninge mereu în zarea-nnoptată… / Și-acum când geamuri triste se aprind, / Spre abator vin lupii licărind… / – Iubito, sunt eu la ușa înghețată.”

Datorită imposibilității intrării în universul ocrotitor, plin de armonie al iubirii, căci ușa-i înghețată, E-ului liric nu-i rămâne decât moartea – „ vin lupii”, nu-i rămân decât „Carbonizate flori, noian de negru.. / Sicrie negre, arse de metal, / Veștminte funerare de mangal, / Negru profund, noian de negru…”.

În „AMURG”, Poetul damnat rămâne: „ Singur, singur, singur…”.

          Volumele lui Bacovia aduc senzația de monotonie prin ,,artificiile de duzină”, prin simetria tablourilor, construite rațional. prin păstrarea tematicii și a motivelor din volumele anterioare, dovedind exigență și virtuozitate.

          În unele volume ca „STANȚȚE BURGHEZE”, din 1946, în prim plan rămâne tot cotidianul, biograficul, stereotipia actelor umane, ironia discretă, vocabularul prozaic.

          Simbolismul bacovian, prin retorica specifică, prin stilizarea expresiei, prin lexicul restrâns în care cuvinte „cheie” devin motive, elemente definitorii ale lirismului, individualizând impresiile și notând senzația dureroasă, alunecă spre expresionism.

          Poate ca răspuns la versul eminescian din arta poetică „ICOANĂ ȘI PRIVAZ” în care înfierează și falsele valori „Căci plumbu-n veci nu-i aur… și-n noi se simte izul / Acelei meserie ce-o-nlocuim cu scrisul…/ În loc să mânui plugul, sau teasla și ciocanul, / Cu aurul fals al vorbii spoiesc zadarnic banul”, criticul EUGEN LOVINESCU, la apariția volumului „PLUMB”, afirmă: „Din plumb făcut-ai aur!”, subliniind, printr-o expresie metaforică, valoarea de necontestat a liricii bacoviene.

          Poetul rămâne

,,Singur, singur, singur”,

„Pe când, de argint,

În amurg de argint, /

S-aprinde Crai Nou,

Pe zări argintii” –

           în timp ce

„statuile albe privesc, /

Albe visând…”

 

…………………………………………………………………………………………………..

(* V. FANACHE – ,, Motivul punctului, al cercului și în lirica lui N. Stănescu”.)

AMURG DE TOAMNĂ” de GEOGE BACOVIA

 „Amurg de toamnă pustiu, de humă,

Pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt –

Departe plopii s-apleacă la pământ

În larg balans lenevos, de gumă.

 

Pustiu adânc… și-ncepe a-nnopta,

Și-aud gemând amorul meu defunct,

Ascult atent privind un singur punct

Și gem și plâng și râd în hâ, în ha…”

           Lebăda neagră a simbolismului european, GEORGE BACOVIA, aduce, prin lirica sa cu adânci deschideri filosofice, o inedită viziune asupra condiției umane în Univers, închis și el și supus degradării și morții…

         Două catrene cu un titlu sintagmă metaforică ce adună două simboluri care amplifică sentimentul sfârșitului implacabil, dat atât de sensul chiar denotativ al celor două substantive „amurg” și „toamnă” ambele simboluri de trecere, primul, de la lumină la întuneric, iar cel de al doilea, de la vară – anotimp al plenitudinii, al triumfului vieții, la iarnă – posibil simbol al morții, hotar dintre viață și moarte.

          Fiind o poezie simbolistă, metaforele – simbol sunt nedescifrate, semnificațiile lăsându-le la latitudinea cititorului.

           Titlul e reluat în primul vers al catrenului unu, amplificând ideea poetică a neantului, morții, prin dublul epitet metaforic „pustiu, de humă”

            În versul al doilea, spațiu se lărgește: „Pe câmp” , care, însoțit de un șir de metafore personificatoare – simbol:„sinistre șoapte trec pe vânt” conturează, poate, pustiul vieții cu vitregiile ei, conferind și muzicalitate prin folosirea unor cuvinte onomatopeice într-o enumerație, iar cratima capătă valoare de conținut, invitându-ne la meditație…

          Metafora – simbol „vânt” ar putea fi similară cu cea din „PLUMB”: „Stam singur în cavou… și era vânt…”.

          Al doilea catren se deschide cu o imagine vizualo-cromatică „Pustiu adânc … și-ncepe a–nnopta”, prin care se conturează ideea haosului primordial, atât prin epitetul „adânc”din sintagma metaforică ,,Pustiu adânc”, idee întărită și de semnificațiile multiple, ce le capătă în context, verbul „a-nnopta”.

          Versul: „Și-aud gemând amorul meu defunct” – o imagine auditivă, realizată prin folosirea verbului „aud” la prezentul etern, dar, mai ales, prin semnificațiile profunde și multiple ale verbului la gerunziu „ gemând”, sugerând o ideea de continuitate, prelungire la nesfârșit a atmosferei apăsătoare, dezolante, asemănătoare cu cea din „PLUMB”.

––––––––––––-

Lucia-Elena LOCUSTEANU, Cluj-Napoca, 12 august 2023

Note (10 februarie 2022)

Născută în Dorohoi,  la 19 noiembrie 1939, Lucia-Elena Locusteanu este fiica cea mare (alături de doi băieţi – Constantin şi Gheorghe), a familiei Petroschi Gheorghe şi Elena. Fiind studentă la Bucureşti, în 1959, se căsătoreşte cu viitorul ing. Gheorghe Locusteanu  (decedat în 2001). În 1960, îşi urmează soţul repartizat la Cluj, oraş în care locuieşte şi în prezent. Familia se măreşte cu trei copii: Codruţa – Luminiţa  (n. 1963),  Lucian – Dorel (n.1969) şi Ioan – Dan (n.1975), doi nepoţi: Margareta – Daniela (n. 1987), Dragoş – Mihai (n. 1989) şi un strănepot –  Petru – Damian (n.2013).

 Absolventă a Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii ,,Babeş – Bolyai”, lucrează ca profesor de limba şi literatura română, urcând toate treptele ierarhice, obţinând gradul didactic I în sesiunea 1977/1978, dar şi titlul de ,,PROFESOR EVIDENŢIAT”( Ordinul M.E.Î. nr. 6550 / iunie 1986). Este profesor, dar şi director coordonator la Şcoala Generală din comuna Ploscoş, Turda (septembrie 1964 – august 1969). Prin concurs, din septembrie 1969, până în 1998, este profesor titular, o perioadă şi Director adjunct educativ, apoi, după 1989, Consilier educativ la Liceul Energetic din Cluj – Napoca, astăzi, Colegiul Tehnic Energetic, cu o întrerupere de cinci ani (septembrie 1984 – august 1989), perioadă în care îndeplineşte funcţia de Director coordonator al Şcolii Generale nr.5, din Cluj – Napoca, cu un efectiv de peste 2800 de elevi, astăzi Şcoala ,,Ion  Agârbiceanu”. După pensionarea din decembrie1997, un semestru, al doilea, în 2000, predă la Grupul Şcolar Industrial Material – Rulant din Cluj – Napoca.

 Activitatea didactică, dar şi culturală e răsplătită cu numeroase  premii întâi, titluri de Laureat al concursurilor artistice de interpretare şi creaţie,  locul I, pe ţară, în cadrul etapelor republicane ale Festivalului Naţional ,,Cântarea României”, iar, după 1989, cu numeroase ,,Diplome de excelenţă” pentru  activitatea la catedră – ca profesor, ca Director, slujitor al şcolii, dar şi creator. Membră a Cenaclului ,,Octavian Goga” încă de la înfiinţare, este o prezenţă activă, în special, cu rubrica ,,Memoria calendarului”, rubrică lunară, susţinută şi în cadrul  Cenaclurilor clujene ,,Artur Silvestri” şi ,,Radu Stanca”, ale ,,Ligii Scriitorilor Români” – filiala Cluj. Este și membră a SOCIETÂȚII CULTURALE APLLON-ROMÂNIA.

 Publică poezii, proză scurtă, eseuri, recenzii, referate, prefeţe sau postfeţe de carte, etc. în diferite ziare şi reviste clujene, în Antologiile Cenaclurilor din care face parte, în cărţi, dar şi în presa online. Debutează editorial la 75 de ani, în 2014, cu două volume: ,,TRĂIRI ÎMBRĂCATE-N CUVINTE” – poezie şi proză scurtă – Ed. EuroPRESS, Piteşti, 2014; ,,LECTURI SUBIECTIVE. CONEXIUNI. TRIMITERI METODOLOGICE”, Ed. Risoprint, Cluj – Napoca, 2014, volum dedicat poeziei eminesciene. La Editura Risoprint, îi mai apar volumele: ,,LA GRĂDINIŢĂ. NE FORMĂM, JUCÂNDU-NE NOI ÎNVĂŢĂM” – versuri –2015; ,,POVEŞTI CE SUNT TRĂITE” –  povestiri terapeutice – 2016; volumul al doilea ,,LECTURI SUBIECTIVE” – PROZĂ ŞI DRAMATURGIE. CONEXIUNI. TRIMITERI METODOLOGICE – eseuri – 2019; ,,ŞI-AU PURTAT CU DEMNITATE CRUCEA” – 2019 şi ,,TRECÂND PRIN TIMP” – 2019 ; dar și PREFEŢE; RECENZII. Cele mai recente sunt: ,,DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ PENTRU ÎNALTĂ MĂIESTRIE LITERARĂ, CONTRIBUŢIE SUBSTANŢIALĂ ÎN PROMOVAREA LIMBII ROMÂNE” – Revista Internaţională  Româno – Canado – Americană ,,Starpress”, 31 august 2019,  Olăneşti; ,,DIPLOMĂ VIRTUTEA LITERARĂ” – Liga scriitorilor, 31 august,2019, Olăneşti; ,,DIPLOMĂ VIRTUTEA LITERARĂ” – Liga Scriitorilor Români, 19 noiembrie 2019, Cluj – Napoca ; ,,TROFEUL LIMBA ROMÂNĂ” – Decizia nr. 12 din 10 noiembrie 2019 – Liga Scriitorilor Români,  ,,PLACHETĂ OMAGIALĂ” – Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Colegiul Tehnic Energetic, Cluj – Napoca, 19 noiembrie 2019; ,,DIPLOMĂ DE ONOARE” – Centrul Academic Internaţional EMINESCU, Biblioteca Municipală B. P. HASDEU, Chişinău, 2020 – februarie; ,,PREMIUL” Ligii Scriitorilor Români pentru ,,CARTEA DE CRITICĂ, ESEU ŞI ISTORIE LITERARĂ”, februarie 2020, pentru cărţile apărute editorial în 2019, ,, DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ” pentru promovarea culturii şi spiritualităţii româneşti în ţară şi străinătate – Liga Scriitorilor Români – FILIALA Iaşi – Nord Est, Uniunea Creatorilor profesionişti – Sucursala Iaşi, Cenaclul de Literatură şi Pictură ,,Octavian Băncilă” al Cercului Militar Iaşi, 19-20-21 Septembrie 2020; ,,DIPLOMA DE ONOARE” – pentru păstrarea şi promovarea valorilor culturale româneşti – Academia Internaţională de Literatură şi Artă, Societatea Culturală Apollon – România, Lupeni, 03 Octombrie 2020. Recent, în 2021, participând la Etapa a doua a Festivalului – Concurs literar- cultural ,,ȘAPTE INIMI ROMĂNIA” a fost premiată, primind Diplomele  ,,LOJA POETICĂ DE DIAMANT”; ,,LOJA POETICĂ DE AUR”, ,,SENIOR AL POEZIEI” – locul al doilea cu 226,55 puncte  din 250, și ,,AMAZOANA POEZIEI”. E Medaliată cu „VIRTUTEA LITERARĂ” in Decizia nr, 9 din 28 mai 2021, a Ligii Scriitorilor Români. Din 2021 este membră a Academiei Elitelor, Modelelor și Valorilor.

Felicitări, mulțumiri din partea Redacției pentru colaborare

 

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu