TÂRGUL NAȚIONAL DE ILUZII

TÂRGUL NAȚIONAL DE ILUZII

General-locotenent (r) dr. Grigore Stamate

De curând „Târgul Național de Iluzii” din Piața Victoriei și-a închis porțile.

Pe taraba promisiunilor electorale s-a vândut tot: minciunele, gogoși și gaura de la covrigi. Iar, partidele angrosiste s-au retras deja în dosul tejghelelor, de unde încă urmăresc reacția cumpărătorilor amăgiți de speranța unor vremi, cu care nu se vor mai întâlni vreodată. Totul a fost în van, iar resturile s-au risipit pe apa Dâmboviței, în timp ce precupeți veroși își rotunjesc veniturile și gândesc în perspectiva propriilor interese.

Și, peste tot și peste toate un vânt nemilos suflă a pagubă.

Pentru militarii în rezervă – acum, când pacea este atât de fragilă și un potențial război ne bate la geam – afundați în mlaștina, în care i-a cufundat protipendada îmbuibată de bunăstare, nu mai există vreo nădejde, că li se va face dreptate. Cei care, astăzi, se agață cu disperare de podiumul puterii au altceva în intenție, omițând, voit ori inconștient, ceea însuși șeful Statului Major al Apărării încearcă să le aducă în atenție: „Pacea nu mai este o certitudine pe continentul european”. Astfel, oricât de mult s-ar crede – într-o eventuală confruntare – nu ne putem baza exclusiv pe militarii activi. Fără participarea nemijlocită a rezervei Armatei, singura capabilă să asigure intrarea organizată în dispozitiv a forței principale, în mod sigur, nu vom avea nicio șansă de izbândă. Poate că țările NATO vor interveni, dar până la obținerea aprobării propriilor parlamente înșine trebuie să suportăm povara. Și, atunci, apar firești cel puțin trei întrebări fundamentale pentru existența poporului: De ce atâta îndârjire de marginalizare a militarilor în rezervă și în retragere, ca și a tuturor acelora, care au activat în sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională?! Cine se află în umbra acțiunilor destabilizatoare?! Cine vrea, cu tot dinadinsul, să distrugă integritatea și suveranitatea acestei țări și nutrește tendințe potrivnice interesului românesc?

Din nefericire, prea încrezători în asigurările unor demnitari fără de cuvânt, aidoma tuturor celor supuși aceleiași nedrepte considerații, și militarii s-au lăsat ademeniți în „târgul” unde opulența pieții doar se prezuma, fără să ia seama la izul urât mirositor al vorbelor de tăgadă ale unor samsari politici versați în manipulare. Rușinos și nedemn un asemenea comportament al celor pentru care Țara a ajuns o tarabă, în sarcina căreia se fac jocuri extrem de periculoase.

Din tot ce-a fost nu a rămas decât amintirea unei prestații lamentabile și nedemne. Iar, dacă în aceeași agoră, ca și până acum, se va reinstala „Bâlciul deșertăciunilor”, în România, jalnica reprezentație comică va fi înlocuită, treptat, cu o neasemuită dramă. De fapt, reprezentația chiar a început, pentru că cei 14 actori au început spectacolul. Unii, dintre cei puternici, cu susținere de partid, cu șanse de reușită; alții, independent de orice capacitate, fără de nicio șansă, încât spectatorii, dezorientați, nu mai știu cui să-i acorde încrederea. Și-atunci, vorba înțeleptului: „dintre două rele, să-l alegem pe cel mai puțin rău”.

Este dureros ce se întâmplă sub privirile noastre, inerte și mute, peste care același cineva – de aici sau de altundeva – a aruncat perdeaua întunecată a nerecunoștinței sociale, bulgări de învrăjbire și picături de neliniște menite să mențină starea de încordare și temerea, care domină peste o societate ajunsă la răscruce.

Poate că numai unul Dumnezeu mai poate să ne călăuzească înspre drumul cel drept.

Doamne ocrotește-i pe români!

 

În categoria Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Maica Domnului

    MAICA Domnului și Sfântul Prunc (1)

Prof. Dr. GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

          „Maica Domnului este Crinul neamului omenesc!”                      (Ava Arsenie Boca)

 MAMA Mamelor omenirii creștine

       Prin nemărginita Sa dragoste dumnezeiască, TATĂL ceresc – Părintele Creației a voit să-l renască pe omul vechi al păcatului, prin Întruparea Fiului Său – Logosul, din Fecioara Maria, sub puterea Duhului Sfânt și prin cunoașterea Evangheliei Iubirii, a Jertfei pe Cruce și a Învierii Lui.

Alegerea Fecioarei Maria, prințesa de stirpe imperială traco-geto-dacă, nu a fost întâmplătoare. Ea a fost hărăzită din veci ca Maică a Domnului Iisus, „la plinirea vremii.” „Nașterea Ta, de Dumnezeu Născătoare, bucurie a răsărit la toată lumea!” – troparul sărbătorii Nașterea Maicii Domnului.

   „De la nașterea Ei, un nou orizont se deschide pentru omenirea întreagă și de atunci începe a se scrie o nouă istorie în lume, istoria mântuirii neamului omenesc sau, cum spune Sfântul Ioan Damaschin, getul sirian, celebrul autor al Dogmaticii: Astăzi este începutul mântuirii noastre!” (Părintele Sofian, Ed. Bizantină, București-2012, p. 277)  

Rolul Fecioarei Maria, privind istoria mântuirii a fost făgăduit de Dumnezeu protopărinților în Grădina Edenului și anticipat în scrierile profetice ale Sibilelor trace și a altor profeți traco-geți.

„Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel.” (Isaia VII, 14)

„Ești grădină încuiată, sora mea, mireasa mea, fântână acoperită și izvor pecetluit.” (Cântarea Cântărilor IV, 12)

În cartea sa despre divinație Chrysippos din Soli, vorbește despre Sibila tracă din Delfi care a prezis: „nașterea lui Iisus Hristos din Fecioara Maria.” (cf. Luis T.Melgar Valero, Mari Profeții ale Istoriei, trad.Andreea Bârzoiu/Alina Țiței, Ed. Polirom, 2010)

„Știm că Ea era vasul ales în care S-a pogorât și S-a întrupat Mântuitorul lumii. Precum se știe, Sfânta Fecioară Maria este binecuvântatul rod al rugăciunii îndelungi și cu multe lacrimi a bătrânilor și fericiților Ei părinți Ioachim și Ana.” (Părintele Sofian, op. cit., p.277)

Imaginea frumuseții și măreției Fecioarei Maria o vedem prin viziunea apostolului Ioan în Apocalipsa sa: „Și s-a arătat în cer un semn mare: O Femeie înveșmântată cu soarele, și luna era sub picioarele ei, și pe cap purta cunună cu douăsprezece stele. Și era însărcinată și striga, chinuindu-se ca să nască.” (Apocalipsa 12, 1-2)

Marele gânditor ortodox rus Paul Evdokimov, ne tâlcuiește că imaginea Femeii înveșmântată în Soare (Apoc. 12,1) este de fapt Icoana Maicii Domnului îmbrăcată în Hristos (Soarele spiritual a Vieții veșnice). „Îmbrăcați-vă în Iisus Hristos Domnul!” (Romani 13,14), iar elementele viziunii apostolului Ioan: „luna era sub picioarele Ei și pe cap purta o coroană din douăsprezece stele” (Apoc.12,1), sunt atributele cosmice ale Sofiei – Înțelepciunea divină.

„Elementul teluric al femininului este transformat prin înălțarea lui în sfera uraniană… Femeia înveșmântată în Soare aduce pe lume un copil de parte bărbătească” (Apoc. 12,5)

Aici este vorba de zămislirea pusă sub semnul Ei… Copilul este răpit la Dumnezeu, în timp ce Femeia locuiește într-un loc pregătit de Dumnezeu. La fel Biserica lui Hristos sălășluiește tot într-un loc bine păzit, unde: „porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18)

„Omul zămislit de Sofia-Maria-Biserica întâlnește dumnezeiescul, adevărata sa patrie cerească, este redat adevăratului său destin, propriului său adevăr: Hristos S-a format în El și, „aprig”, EL pune mâna pe Împărăția lui Dumnezeu și „înclină” tot ce este pământesc înspre cele cerești.” (Paul Evdokimov, Femeia și Mântuirea Lumii Prefață de Olivier Clement, trad. Gabriela Moldoveanu, Ed. Christiana, București,1995, p.215)

Fecioara Maria nu este Fecioara-Femeia-Mama, ci FEMEIA-FECIOARĂ-MAICĂ a Domnului!

FEMEIA înveșmântată în Soare în viziunea marelui Apostol Ioan este însăși ZĂMISLIREA! „Nașterea pusă în inima lumii pentru a manifesta necontenit protecția maternă, a naște în cer și a călăuzi omul spre patria lui cerească.” (ibid., p. 216)

   Apostolul Ioan pornește de la filiația divină a lui Iisus, vorbind indirect despre înomenirea lui din Fecioara Maria: „Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi…” (Ioan 1, 14)

„Cuvântul S-a făcut Trup… El Însuși, prin puterea pe care o are de a-Și supune toate legile Materiei și ale Spiritului, mărturisește marele Poet-gânditor ortodox Traian Dorz. El Însuși S-a făcut pe Sine un trup omenesc, pe care Și l-a dezvoltat într-un mod omenește, normal, prin trupul Sfintei Fecioare Maria… El singurul, Creator fiind, a putut și poate să-Și supună legi întocmite de El pentru creaturile Sale, fără ca El să fie supus acestor legi…

   Normal, nimeni nu poate să se nască pe sine însuși; dar El a trecut. Singurul Care S-a făcut El Însuși trup! El spune: „Am putere să-Mi dau viața și am putere să o iau iarăși” (Ioan, 10,17), și fără să mai aibă nevoie de nimeni pentru a face acest lucru.”(Traian Dorz, Piatra Scumpă – Scurte și scumpe meditații, Ed. „Oastea Domnului”, Sibiu-2002, p. 13-14)

Născându-Se pe Sine, înomenindu-Se, Fiul lui Dumnezeu născut din Veci din Tatăl, devine și Fiul Omului, al Maicii Sale– Maria, instituind Opera de Restaurare a omului căzut în politeism.

„Restaurarea omului, mărturisește unul dintre cei mai mari monahi ortodocși Nil DorobanțuOrigen al veacului XX, nu se poate face decât în Hristos, Care, întrupându-Se, n-a luat chipul îngerului, ci al nostru, după cum omul e chip și asemănare a lui Dumnezeu. Ființa umană și omul nu se pot înțelege decât în Hristos, Care a luat asupra Sa toată omenirea și omenitatea, totuși fiind Dumnezeu atotputernic și biruitor.” (Ieroschimonah Nil Dorobanțu, Omul – ființă necunoscută, Alexis Carrel Exegeză, Ed. Floarea de April-2016, p. 136)

Apostolul Luca surprinde în lumina cerească a Evangheliei sale, momentul central, covârșitor, cel al alegerii Fecioarei de către Tatăl ceresc pentru a fi Maica Fiului Său, unde la Voința Tatălui, a Logosului și a Duhului Sfânt se îmbrățișează și consințământul Celei neprihănite, prin ipostaza Bunei-Vestiri, a grăirii nemuritoare a Arhanghelului Gavril: „Ave, Maria!”

   „Bucură-te, cea plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei.” Când îi vede tulburarea Fecioarei, Îngerul întărește alegerea făcută de Părintele Iubirii, arătând modul zămislirii: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt Se va chema. Duhul Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va adumbri.” (Luca 1, 28-35)

Cum se tâlcuiește: puterea Celui Preaînalt te va adumbri? „Hristos, zice Pavel, e Puterea și Înțelepciunea lui Dumnezeu! (1Cor. 1,24) Deci prin venirea Duhului Sfânt, Puterea Celui Preaînalt Care e Hristos ia chip în Fecioară.” (Epifanie Monahul, Simeon Metafractul, Maxim Mărturisitorul, Trei Vieți bizantine ale Maicii Domnului, trad. diac. Ioan I.Ică jr.Deisis,Sibiu,2001)

Când Fecioara Maria  a auzit de la Arhanghel miracolul Întrupării, Nașterii Fiului lui Dumnezeu, fiind luminată de Duhul Care s-a sălășluit în ea, a grăit în limba dulce a vechilor cazanii valahe: Iată slujitoarea Domnului! Fie mie după cuvâtul tău! (Luca 1,38)

„Când Fecioara a răspuns către arhanghel: „Iată slujitoarea Domnului! Fie mie după cuvâtul tău!”, atunci trupul Mântuitorului Iisus Hristos S-a urzit în pântecele Preasfintei Fecioare Maria, prin împreună-lucrarea Duhului Sfânt. Atunci numaidecât – … S-a făcut Om desăvârșit cu toate părțile Sale, cu trup omenesc și suflet cuvântător, unite cu dumnezeirea în una și aceeași Persoană. El este și OM adevărat și Dumnezeu adevărat!” (Părintele Sofian, Ed. Bizantină, București-2012, p. 317)  

„Fiatu-lui Făcătorului îi corespunde fiat-ul, consințământul făpturii: Iată slujitoarea Domnului! Fundamentul veșnic al Întrupării se află în Dumnezeu după buna lui socotință, astfel cum hotărâse în Sine mai înainte. (Efeseni 1,9). Care a fost cunoscut mai inainte de întemeierea lumii, dar Care s-a arătat, în anii cei mai de pe urmă. (1 Petru,20) Își află condiția Sa obiectivă, locul Său, fundamentul Său ontologic în om; acesta prin consințământul lui liber permite deplinătății divino-umane să se manifeste „în anii de pe urmă.” (Paul Evdokimov, op. cit., p.199)

Măreția și autoritatea Mariei în planul pământesc și divin ne este confirmată de nobila ei verișoară, tot din stirpe getă, Elisabeta, mama celui mai mare Profet, Ioan Botezătorul, discipolul indirect al Ordinului Esenienilor – Călugării albi, asceții terapeuți traco-geți, prin dialogul purtat în limba pelasgă, kaoino-aramaică, fiind prima care o vede și o numește Maica Domnului:

„Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău. Și de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1, 42-43)

Bucuria Femeii-Fecioare-Mamă s-a revărsat din preaplinul harului Ei, din inima sa mare și senină ca o boltă cerească, printr-un Imn al adorării Domnului: „Mărește sufletul meu pe Domnul, și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia credincioasei sale. Că, iată de acum mă vor ferici toate neamurile…” (Luca 1, 46-47)

În admirabilul tropar valah psalmodiat haric în Ajunul Crăciunului se cântă așa de sublim: „Ce-Ți vom da noi Ție, Hristoase, pentru că Te-ai arătat pe pământ ca Fiu al Omului? Toate făpturile Tale Îți aduc mărturia recunoștinței lor: Îngerii cântare, cerurile steaua, magii darurile, păstorii închinarea, pământul peștera, pustiul ieslea, iar noi, noi oamenii, Îți dăruim o Maică Fecioară!”

   Tradiția veche pelasgă afirmă aducerea la Templu, a traco-getului cu ofranda cea mai curată. „Omenirea aduce ofranda întreit curată, Fecioara, și Dumnezeu o face Maica Lui, Maica Celui Viu și prin aceasta Maica tuturor celor vii. Sfințenia în culmea ei devine plină de har.(Luca 1,28)    Vasul omenesc se arată vrednic de Cel Necuprins, Care îi ia firea. MARIA nu este o femeie între femei, ci ÎNCORONAREA FEMEII, a Evei celei noi, redată fecioriei sale materne. Duhul Sfânt pogoară peste EA și o arată nu „unealtă”, ci însăși CONDIȚIA UMANĂ OBIECTIVĂ A ÎNTRUPĂRII!

Iisus Hristos a putut lua trup omenesc numai fiindcă omenirea i l-a dat prin Fecioara Maria! „Dumnezeu a ales-o pe MARIA ca Maică și a luat trup în trupul Ei fiindcă a vrut și ea, cu toată ființa ei. El s-a întrupat în mod voit și a voit ca Maica Lui să-L zămislească liber, cu voia Ei deplină.” (Nicolae Cabasila, Omilie despre Buna-Vestire, cf. Vladimir Lossky, în „Essai sur la Theologie mystique de l-Eglise orientale”, Paris, Aubier, 1944)

Fecioara Maria a dat prin iubirea Ei cerească, firea umană Cuvântului divin, înzestrându-L cu plinătatea frumuseții sale. Sfântul Grigore Palama, neam ales dintr-o seminție traco-getă, o vede în omiliile sale mariale, pe Fecioara Maria, prințesa geto-dacă în toată splendoarea frumuseții sale – chipul absolut al Creației în care se întrepătrund toate desăvârșirile necreate și create:

„Voind să creeze – un chip al frumuseții desăvârșite și să arate limpede îngerilor și oamenilor puterea măiestriei Sale, Dumnezeu  făcut cu adevărat pe Maria atotfrumoasă. El a întrunit în Ea frumusețile parțiale pe care le-a împărțit celorlalte făpturi și a constituit o podoabă comună tuturor ființelor văzute și nevăzute;

   sau, mai degrabă, a făcut din Ea un fel de amestec din toate desăvârșirile dumnezeiești, îngerești și omenești, o frumusețe sublimă care înfrumusețând amândouă lumile, înălțându-se de la pământ până la cer și chiar întrecându-l pe acesta din urmă.” (In Dormitionen, P. G., t. 151, col. 463 AB; cf. V.Lossky, op. cit., p. 223)

   „Trăim Nașterea Domnului, și din plinătatea acestui Dar, grăia inspirat în cuvântul său, marele Duhovnic, ilustru Predicator Părintele Constantin Galeriu, lumea, istoria primește necontenit înțeles și sens înnoitor zidirii ei. „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște…

  Este fapt cardinal, unic: Dumnezeu din veșnicia și pretutindenea Lui vine la noi, în acest „astăzi” al timpului nostru și într-un loc al pământului nostru, în Betleem.” (în Betleemul Palestinei – Țara Sfântă traco-getă).(Pr. Prof. Constantin Galeriu, La nașterea Domnului, în România liberă, la Crăciunul anului 2001)

„Fiul lui Dumnezeu devine Fiul Fecioarei Maria. La acest unic eveniment ia parte toată natura. Îngerii îi aduc cântare de laudă, în Betleemul Iudeii Palestinei. Cerurile aduc steaua, pământul aduce peștera. Magii vin cu daruri, iar omenirea aduce în dar pe Sfânta Fecioară Maria, așa încât îngerii, oamenii și natura întreagă, toți contribuie cu ceva, cu un dar esențial la această mare și unică sărbătoare a lumii.” (Părintele Sofian, op. cit., p. 181)

Măicuța Domnului și-a înfășat Odorul dumnezeesc,/ în scutecele dorului Ei sfânt!/L-a legănat cu aripile serafice ale sufletului de nea/ și l-a încins cu brâul lacrimilor sacre de bucurie!/ Apoi l-a culcat în ieslea inimii Ei – Leagănul de Aur al iubirii divine!

 „Când Domnul nostru Iisus Hristos S-a născut, Măicuța Lui cea Sfântă, Fecioara Maria, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pe paie de grâu. Căci oamenii din cetatea aceea nu L-au primit în casele lor.” (Traian Dorz, Leagănul de Aur, Ed. „Oastea Domnului”- Sibiu, 1999, p.9)

Dar, la Nașterea dumnezeescului Prunc, Pământul a dat pe Fiica sa cea mai aleasă – Fecioara Maria, peștera primitoare, câmpul cu cuprinderea lui, văzduhul cu mireasma lui, păstorii cu bucuria negrăită a mioarelor, Craii – Magi cu daruri alese și scumpe, animalele cu căldura lor, păsările cu cântările lor angelice, iar Cerul și-a trimis îngerii săi înveșmântați în purpura luminii.

                                       MARIA

   MARIA e un nume ce cântă!/ Chipul omenesc îndumnezeit a umblat odată în lume,/ a umblat cu noi, oamenii/ în vremea când, încununată de iubire,/ călca înflorind urma pașilor Lui.// De atunci EA a rămas între oameni; joacă merele de aur de-asupra leagănului,/ clădește sufletul mamelor întristate,/ stă cu noi la masă, deschide petalele trandafirilor seara, la rugăciune.

   MARIA  e un nume de Icoană! Poiana Mărului-1952 (Ernest Bernea, Lumini în Necunoscut – poeme în proză- Ed. Timpul, Iași, 2000)

+ Învierea Maicii Domnului – Urcarea cu trupul la ceruri

        Sublimă adorare Maicii Domnului și Pruncului Ei!

Cinstire tuturor purtătorilor sfântului NUME, Fiilor și Fiicelor României Tainice.

      Sfânta Mănăstire Putna-  15 August 2024

 

 

  

  

 

 

 

În categoria Autori | Lasă un comentariu

29 iulie –  ,,Ziua Imnului”

29 iulie –  ,,Ziua Imnului”

Mircea Dorin Istrate

În loc de răspuns

În mintea unora dintre noi, persistă încă ideea că, doar cuceriți, omorâți, luați în sclavie, furați de toate marile noastre bogății, oprimați atâțea ani sub talpă romană, ne-am deșteptat, ne-am civilizat, ne-am alăturat lumii bune, am învățat o nouă limbă, am îndrăgit zeii romani și de atunci suntem și noi, cineva.

Fără toate astea am fi rămas niște barbari nenorociți, mult prea liberi, trăind în continuare după Legile Belagine învechite, fără sclavi care să muncească în locul noștri, sub zeii noștri, după datinile și obiceiurile noastre străvehi, în prea multă cinste, libertate și adevăr, cu prea multe bogății cu care n-am fi știut ce să facem.

Mare păcat că le-a trebuit romanilor doar cca. 17 % din teritoriul ocupat de triburile dace, e drept, doar cel mai bogat în aur din tot imperiul lor, și nu s-au dus și în Nord, în Est, încă vre-o 3-400 km ca să ducă și acolo bunăstarea și civilizația lor.

Dacă ne-a mers așa de bine, de ce, după anul 119, aproape în fiecare an romanii staționați aici n-au avut parte de o clipă de liniște, trebuind să facă față incontinu răzmerițelor, războaielor, atacurilor venite din partea neocupată a statului dac.

Apoi, acei daci liberi cuprinși în cel 73% din teritoriu rămas neocupat  au învățat oare, de bună voie, latina la fără frecvență? Ei cum au putut trăi fără castre romane, fără drumuri pietruite, fără băi, fără să se închine la zeii Romei?

Noi eram aicea înainte cu mii de ani ca romanii să se fi  înfipt în Itaca lor, am avut o limbă (prisca veche), am avut o mare civilizație a păcii, a bunei înțelegeri, a unei gândiri filosofice, dovadă fiind: Gânditorul, Tăblițele de la Tărtăria, Hora de la Frumușica, Cercul Solar de la Sarmisegetusa,  Tăblițele de aur de la Sinaia, etc, am avut aici tot ce ne-a trebuit, pentru ca prin muncă cinstită să nu trebuiască a-i jefui pe alții.

Păi cum să gândim că fără romani am fi rămas niște barbari nenorociți în această adevărată Grădină a Maici Domnului, Raiul după care au tânjit atâțea atunci și tânjesc mult mai mult alții acum.

Că îl preamărim în imnul nostru pe Traian e de noaptea minții, adică tu, om cu scaun la cap, să îl slăvești în Cântul Țării pe cel care ți-a luat libertatea, bogățiile, înrobindu-ți neamul tău cel străvechi pentru sute de ani, chiar că trebuie să fii cel puțin tâmpit.

E adevărat că în vremea ei, Școala Ardeleană, care a făcut atâtea lucruri bune pentru culturalizarea noastră, vrând să de-a o notă de noblețe, de ,,sânge albastru” acestui neam, a forțat puțin adevărul istoric, legându-ne nașterea poporului  nostru de  marea ,,civilizația romană”, așa apărând teoria că noi ,,ne tragem din romani”.

Ea, Școala Ardeleană

Vremea aceea e trecută, noi ne-am mai deșteptat dar tot cântăm, rușinați cumva, Imnul României , , a răspândit ideea că istoric, originea nostră este pur latină, iar lingvistic limba română este de asemenea pur latină.care, fără strofa a doua:

 ,,Acum ori niciodată dă dăm dovezi la lume

Că-n aste mâini mai curge UN  SÂNGE  DE ROMAN

Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume,

Triumfător în lupte, un nume de TRAIAN”,

 

ar fi accceptabil, pentru că are chemare, însuflețire, nerv, este mobilizator, dar nu spune o vorbuliță măcar de strămoșii noștri daci, întâi-stătătorii acestor locuri.

O fi fost Traian cel mai mare împărat al lor, dar fără a se face cunoscut prin cuceririle sale, care au implicat moarte, jaf, sclavie, nu ar fi însemnat nimic. Ei, romani, de ce nu au putut să-și vadă de treburile lor, să-și muncească singuri pământul care-i hrănea, fără a-i forța pe sclavi să facă acest lucru în locul lor, de ce le-a trebuit pământul altora, munca altor, roadele și bogățiile altora? Aceia n-au plâns după morții lor pieriți în războaie apărându-și glia străbună? Nu s-au jelit? Nu i-au blestemat pe acești civilizatori, hoții și criminalii lumii de-atunci pentru toate câte au îndurat civilizându-se? Atunci de ce să-i preaslăvim pe Traian, pe Gingis Han, pe Alexandru cel Mare, pe Napoleon, (pe Hitler și pe Stalin nu). Păi civilizația nu putea fi răspândită și în timpuri de pace, de bună înțelegere, de bună vecinătate, de prietenie.

Credeți că fără Traian, noi n-am fi fost în stare să evoluăm, să ne civilizăm? Civilizați nu vom fi atâta vreme cât unul dintre noi își arogă dreptul de a-i civiliza pe ceilalți cu de-a sila, pricinuindu-le suferință, îndurerare, moarte.

Așa că eu, și ca mine poate că și alții, nu am nici un respect pentru cei care, asemenea lui Traian și-au impus prin forță ,,civilizația” lor,  distrugând ,,civilizația” noastră, clădită cu nespus efort, răbdare, trudă și jertfelnicie milenii la rând și cu atât mai mult nu vreau să iî văd numele în IMNUL  ȚĂRII  MELE,

eu, fiind cel care, mai susțin încă, fără să-mi fie rușine, că:

 ,,Acum ori niciodată, să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâini mai  curge UN SÂNGE  NOBIL,  DAC

Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume,

Triumfător în lupte, pe DECEBALUS,  DAC”

 &&&

 Însemne sfinte

IMNU-i pentru suflet cânt înălțător

Bun de pus pe rană, leac vindecător,

El îmbărbătează şi ne face bravi

Întărind credinţa celor care-s slabi.

 

STEAGUL e simbolul bravului popor

Ce înflăcărează inimi care vor

Fie-mi laolaltă neamul cu-a lui toate,

Facă-n faţa lumii măreţite fapte.

 

PORTUL e oglinda sufletului meu

Ce ne leagă încă de strămoşi mereu,

Curcubeu, lumină, fală, frumuseţe,

Bunătate-n inimi, jale şi tristeţe.

 

 Imnul, Steagul, Portul sunt avere sfântă,

Fală, vis, putere, toate ce încântă

Inima română, sufletu-i curat,

Facă-l din nimica scut de apărat.

 

Ele întărească-mi veşnica credinţă

Că mereu avea-vom sfânta biruinţă

De vom fi în viaţă strâns uniţi, curaţi,

Într-un gând şi faptă cum sunt bunii fraţi.

 

Le purtaţi în suflet toate cele trei

Şi-n urmaşi le puneţi fie-mi pui de lei,

Fără ele-n lume suntem neştiuţi,

De le dăm mărire, fi-vom neînfânţi.

&&&

Imnulul Țării

Vorbă-nfiorată, mare, arzătoare,

‚Nalță imnul țării spusa-i în cuvinte,

Ca-n smeritul clipei facă sărbătoare

Pentru nemurirea dușilor ’nainte.

 

În altar de suflet, ziua care vine

O să-mi veșnicească binele din noi,

Și-mi clădește-n suflet vise de Columne

Să răscoale simțuri adunate-n noi.

 

Să-ntărească brațe, să ne urce-n zboruri

Ca să trecem timpuri pline de nevoi,

’Nalțe al nost’ spirit până sus la nouri,

Din ce-am fost nimicuri, facă-ne eroi.

 

Ne aduc-aminte zile mari ca pilde,

Neamul ce în fapte s-a jertfit mereu,

Dragostea de țară care nu se vinde,

Umărul de frate pus când e la geru.

 

Cine sunt strămoșii cei de la-nceputuri

Ce ne-au pus în inimi dorul de mărire,

Și puteri de taină mestecate-n luturi

Ca s-avem în lupte, crez de nemurire.

 

Viața lăcrimată, scurta bucurie,

Domnul ce-i de-asupra veghetor în toate,

Ce ne-a pus aicea pentru veșnicie

S-apărăm moșia, prin slăvite fapte.

Mergători prin viață vom sui cărarea

Ce ne duce-n slava lumii care vine,

Cu trecutu-n cuget ne vom ști menirea,

Cu speranța-n Domnul, vom visa la bine.

**

Astea spune imnul în cuvinte vrute

Să aprindă spuza  rugului din noi,

Ca să de-a onoare, cinste și virtute

Celui slab acuma, mâine-ntre eroi.

 

&&&

Cuvântul poeziei

Poete drag, tu lumii-i ești dator

Să scrii ce simte ea și o-nfioară,

Cuvântu-n tău să-l faci nemuritor,

El find arcuș, la inima-ți vioară.

 

Că vorba ce o pui în poezie

E har primit de de sus, de la ceresc,

E șoapta ce de-acolo o să-ți vie

Să stâmpere jeliri din omenesc.

 

Poemul tău e leac videcător

La inimi ce se chinuie-n durere,

Îl scrie-apoi și-un suflet iubitor

Cu litere din simțul său de miere.

 

Și-n IMN tu pui cuvânt de-mbărbătare,

De fală, de curaj, de vitejie,

La cela slab să-i faci voința tare,

Ca-n luptă pui de leu, oricând îmi fie.

 

Și tot prin el, tu pui în braț tărie

Ostașului ce neamul și-l păzește,

Eroului îi dai jertfelnicie

Când țara cu ardoare și-o iubește.

*

Așa că drag poete, versul tău

Îmi poate face lumea norocoasă

De adevăr, de crez în Dumnezeu,

Mai bună, iubitoare, mai frumoasă

 

De-aceea tu să-mi fii întâiul care

Să mi te schimbi în bine-n tot și-n toate,

La lumea asta ce de-acuma-mi moare.

Să poți să-i dai din tine, sănătate.

***

Rugă pentru neamul meu

Secătueşte Doamne izvorul cel de ură

Ce-mi umple iar fântâna făcutelor păcate,

Şi fă să uite omul de veşnica minciună,

De laşităţi, trădare, hoţie, câte toate.

 

Învaţă-l iar cu munca, cu cinstea preacurată,

Cu taina rugăciunii şi viaţa ce-a smerită,

Mi-l umple de credinţă, c-apoi, în bune fapte

Să-şi ţină calea vieţii atâta cât sortită-i.

 

În inimă sădeşte-i curaj şi demnitate,

Jertfelnică iubire spre cel căzut în tină,

Spre urgisit îndreaptă-l cu dragoste de frate

Ca nimănui vre-odată să nu-i mai cate vină.

 

Şi mai învaţă-l Doamne, că sfântă e ţărâna

Iar dragostea de ţară e mai presus de toate,

Îi întăreşte încă şi sufletu-i şi mintea

C-a stat destul sărmanul tot îndoit de spate.

 

Mi-l fă să se ridice curat şi-n semeţie

Şi-n cinste ţină-şi viaţa că dacă vrea el poate,

C-aşa a fost odată, când Ţi-a plăcut şi Ţie

Să-i ştii aici cuibarul cu ce i-ai pus în soarte.

&&&

În categoria Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

AMĂRĂCIUNE – DEZAMĂGIRE – NEPĂSARE POLITICĂ!

Amărăciunea oștirii

Col. (r.) Fl. Șinca

Vă dați seama de gravitatea situației actuale a militarilor în rezervă și retragere?
Nu a fost un protest politic și e foarte bine. După zisa unui jandarm care evaluează bine mulțimea, am fost vreo 4000.
Puterea actuală e un bun agent al Rusiei!
Cu război la frontieră, cu trupe NATO în țară, cu general de armată președinte al Senatului, cu președinte trântor de zece ani, militarii sunt nevoiți să-și strige nemulțumirile în fața guvernului!
Incalificabil și foarte grav.
Am auzit inclusiv epitete precum: tâlhari, bandiți, hoți, mincinoști, javre ordinare, putori, îmbuibați…
Foarte grav.
Am văzut azi acolo putonieri și generali, foști secretari de stat, directori mari și mici, șefi de arme, comandanți de armate, piloți, șefi de poliție, tot felul de oameni cu care m-am revăzut.
Am văzut elită militară umilită, cu pantofii în asfaltul fierbinte.
Am văzut în scaun cu rotile și oameni suferinzi care nu mai apucă revelionul, jur!
Unii au venit cu un cazan de autobuz de la Satu Mare sau Iași și le-a trecut os prin os să ajungă de la sute de km.
Dar știu că e și durere în cot. Unii stau nepăsători, inactivi, comozi în fotolii, înjură dar așteaptă de la alții. Mai mult – tupeu maxim – mai și jignesc.
Ce-ați obținut?
Amărăciunea oștirii e mare.
Scadența încă nu a venit.
Putoarea de putere pnl-psd e un bun agent putinist.

 

Și orădeni au fost acolo…

***REACȚIA UNUI COLEG – O.U ***

Și eu am fost la mitingul de protest din P-ța Victoriei. Foarte corecte observațiile d-lui col. Respect!
Nu pot fi de acord cu șablonul: …. Guvern putinist și nu din dragoste pentru Putin sau ruși. Ca un bun moldovean, ce mă simt și cred că sunt, nu pot să-i agreez decât dacă ne restituie Tezaurul României și sprijină refacerea Daciei strămoșești. Pentru rest îi pot ierta sau, mai bine zis, ne putem ierta reciproc.
Revin la ideea de bază. Noi nu știm cine este în spatele acestor decizii. Nu cumva să credem că tembelii de, așa ziși, conducători români sunt cei care fac și desfac toate cele. Fals, fals!!!!!!!!
Mi-aduc aminte că în 1995 când am făcut parte dintr-o delegație militară din AISM și am fost la Academia lor militara de la Fort Leavenworth printre cei care ne-au primit era și o femeie col. reprezentanta Departamentului de Apărare, o tipă rigidă, voia să pară modestă, însă nu era nici pe departe, se dădea specialistă în probleme de Artă Militară, dar nu era.. Într-o concluzie finală ne-am dat seama că era ofițer de informații. Ea a scăpat în diversele discuții, avute cu delegația română, următoarea afirmație: “voi militarii români aveți o pregătire temeinică în pregătirea de stat major, dar, daaarrrr sunteți îndoctrinați cu un naționalism feroce, iar noi nu vom accepta așa ceva, prin urmare va trebui să luăm măsuri”. Nu după mulți ani a urmat Lg. 164, parcă, a pensiilor militare care avea în vedere recalcularea și actualizarea ori de câte ori se mĂreau soldele activilor. Marea tentație care a dus la exodul masiv …..etc, etc. În prezent ne chinuie pe cei care nu mai avem valoare de întrebuințare și aplica o legea diferită pentru cei aflați în rezerva Armatei deoarece au, încă nevoie de ei pentru viitorul război ce îl vor duce în vederea obținerii accesului la viitorul rezervor de bogății pe care îl reprezintă imensul teritoriu al Russiei și, respectiv, Oc. Arctic.
Am redactat, toate astea, nu pentru a mă da mare un fel de știe tot, ci pentru a spune un adevăr crunt. La ordinul lumii atlantoide ne extermină…. pas cu pas, vorba idiotului….
Așa ca fapt divers.

De ce s-a pus acest miting la ora 13.30 când temperatura aerului era de peste 31 de grade de se topea, la propriu, asfaltul sub tălpile participanților și de ce într-o zi de vineri, la ora când, la Guvern, nu mai erau nici femeile de serviciu?

Răspuns – pentru exterminare, da, da… am proprietatea termenilor folosiți. Oameni gârboviți, foarte modești în îmbrăcăminte, deși demni în atitudine și comportament. Mulți au plecat, practic, de la ultimul lor miting. O spun cu tristețe și mare durere în suflet.
Doamne Ajută!

O.U.

*** ȘTIRI PE SURSE***

„Cu rezerviştii urmează să avem o întâlnire. A fost anunţată, au fost la Ministerul Apărării. Este o solicitare…este pentru prima oară când, cu indicele de inflaţie de 13,8%, am prins şi pensiile militarilor, până acum era în funcţie de cât are fiecare minister. Există şi o soldă de grad care s-a dat pentru cei care sunt în activitate. Dânşii solicită ca acea soldă de grad să fie mărită. Acuma, celor din activitate, statul le-a dat la începutul anului, 5%, ca şi mărire, celor de la pensie li s-a dat indicele de inflaţie. Totuşi ca să rămână atractivă meseria de purtător de uniformă, am decis în Guvern să venim cu această soldă de grad. Normal că întotdeauna ne dorim mai mult, dar nici modificări, pentru că tocmai ce am terminat cu Legea pensiilor, nici nu pot veni cu modificări la Legea pensiilor după ce de abia am aprobat-o şi a fost închisă ca şi jalon în PNRR. Şi atunci o să găsim altă zonă de compensare”, a declarat Marcel Ciolacu, într-un interviu realizat la România TV, la volanul maşinii sale, într-o plimbare prin Bucureşti.

El a subliniat că un interes major al statului, în acest moment, este ca meseriile practicate de angajaţii MApN şi MAI să fie cât mai bine plătite şi să devină cât mai atractive, având în vedere deficitul de personal.

„Cred că o abordare în funcţie de plafoanele de pensii trebuie avută. (…) Legea este egală pentru toţi, de asta şi venim cu noua lege a pensiilor, ea nici nu a fost pusă în aplicare şi acum să vin să o modific, par neserios în faţa Comisiei, dar am cerut şi de la MAI şi de la MApN o analiză să vedem cum încadrăm anumite pensii. Nu mai pot să vin să majorez când ai 20.000 de lei pensie”, a declarat Ciolacu.

Un protest al rezerviştilor militari s-a desfăşurat vineri după-amiază în Piaţa Victoriei, principala revendicare fiind majorarea soldei de grad la nivelul acordat angajaţilor din MApN şi MAI aflaţi în activitate.

 

*** De ce au protestat rezerviștii la București? ***

DE CE AU PROTESTAT PENSIONARII MILITARI AZI LA BUCUREȘTI?
Mass-media din România este total controlată și mituită politic. Un mare și neobișnuit protest azi la București de care politicienii nu se sinchisesc, obișnuiți ca ”marea mută” să nu comenteze politica dezastruoasă și nedreptățile impuse rezerviștilor. Pentru că mass-media românească mituită nu a relatat despre ineditul protest am căutat surse de informare străine. Și iată ce am găsit într-o publicație rusească: De ce au ieșit pensionarii români în stradă, înaintea alegerilor de duminică?

Armata României nu este un pericol pentru Rusia, are efective mult reduse, nu are rezervă, iar potențialul risc este reprezentat de mijloacele / armele occidentale și trupele NATO.
Articolul online conține traduceri aproximative ale revendicărilor celor care au ieșit în stradă pe 9 mai, Ziua Europei, Ziua Independenței României și Ziua Victoriei împotriva fascismului și nu li s-a rezolvat NIMIC, fiind duși cu vorba de diversioniștii din conducerea armatei române. Cărora nu le pasă ce ar zice Biden, Macron, Stoltenberg și nici Putin dacă ar ști să citească pancartele cu aprecierile primite de politicienii români și revendicările pensionarilor militari din armată și interne de azi 7 iunie 2024, la un protest mai amplu decât cel din 9 mai. Fiindcă mai-marii NATO nu au invitat și pe Putin la comemorarea a 80 de ani de la debarcarea din Normandia pentru eliberarea Europei de fascism, ne-am gândit să relatăm noi despre al doilea eveniment al zilei cu conotații militare actuale pe continent.
Cele ascultate și citite azi în capitala României în fața clădirii guvernului, traduse de corespondenții noștri din Ucraina și Moldova care au supravegheat evenimentul de la București, sunt destul de grave și explică aprecierea noastră sintetică de la începutul articolului. Este vorba de bătaia de joc a guvernanților și parlamentarilor față de pensionarii militari din cel mai ”activ și fidel partener militar al SUA din Europa” – citat din președintele pe ducă sau turist al României după recenta vizită la Washinton, unde a primit un globuleț de la o asociație belicoasă și s-a angajat să cedeze Ucrainei un sistem de rachete Patriot pentru a ataca obiective din Rusia, deși și-a pierdut speranțele pentru fotoliul de lider al NATO.
Ce înseamnă această bătaie de joc se putea citi pe pancarte, asculta în lozinci și postările de pe grupurile Facebook ale pensionarilor militari români. Ne este jenă de aceștia că le dezvăluim revendicările fără acordul acestora însă acestea nu constituie secrete militare ale unui stat care amenință Rusia așa că puteau fi totuși prezentate public de mass-media vândută din România:
– recent, prin OUG nr. 26/2024 guvernul a mărit mult solda de grad a militarilor activi, dar nu și a cadrelor militare în rezervă și în retragere (pensionarii militari), asta însemnând de ex. că un caporal are solda de grad de peste 1300 lei în timp ce a unui general la pensie este de 410 lei!!! Aceasta în condițiile în carea Statutul cadrelor militare prevede că gradul militar este unic pentru aceste categorii de militari, ultimul fiind valabil pe viață, până la ultima goarnă și care fostul militar cu jurământ față de țară nu mai poate răspunde: gata de luptă! pentru că e gata de tot, s-a dus la armata din cer; solda de grad este componentă a pensiei militare și prin aceasta s-a ajuns limita răbdării pensionarilor militari sătui de nedreptăți și discriminări, abuzuri și persecuții din partea politicienilor, pentru că nu s-a vrut actualizarea valorii financiare a gradului militar al pensionarilor militari după creșterea celui al militarilor activi de foarte mulți ani!
– din 2010 până în 2017 solda de funcție a fost înghețată prin oug anuale, rămânând tot la valoarea din decembrie anul precedent, a crescut cu 10% în iulie 2017 apoi iarăși a fost înghețată până în prezent, în timp ce salariul minim net, cel mediu și cel brut la civili a crescut permanent, valoarea punctului de pensie crește și el corespunzător, în timp ce pensiile militare se indexează uneori deloc, alteori parțial sau în întregime cu inflația, după bunul plac al guvernanților, mai ales în anii electorali.
– după ce în 2010 au hotărât acordarea unor ajutoare la pensionarea anticipată a militarilor, ca să scape de cei mai în vârstă care îi costau prea mult, guvernanții au decis că pot să-i păcălească și după pensionările masive încurajate au decis prin aceleași oug anuale să nu mai acorde acele ajutoare, iar din 2017 au hotărât să le și elimine din lege! De 7 ani nu sunt acordate pentru cei pensionați între 2001- 2017, ba, mai multă hoție, la cei care au dat în judecată MAN și MAI, în loc de solda funcției de bază de la data pensionării, cum spune legea, de ex. dec. 2016, li s-a calculat la valoarea din dec. 2009, stabilită arbitrar prin acele oug anuale!
– din 2022 de când partidul soroșist- globalist USR a pus într-un plan PNRR aprobat de CE, ca formă de cedare a suveranității de către trădătorii care guvernează România de 34 de ani, așa-zisa reformă a pensiilor și eliminarea celor speciale, au considerat că această reformă trebuie să-i vizeze aproape numai pe pensionarii militari, mințindu-se că militarilor nu li se reține contribuția de asigurări sociale de 25% ca la ceilalți salariați, deși acest lucru se face prin art. 31 din legea nr. 223/2025 a pensiilor militare, numai că, spre deosebire de civili, această contribuție se reține la Bugetul de stat, de unde sunt plătite apoi pensiile militare, și nu la Bugetul de Asigurări Sociale, cu care militarii nu au treabă și deci, față de care nu trebuie și nu se poate invoca necontributivitatea. Și așa contributivitatea la ceilalți este parțial o minciună, pentru că este doar din 2001 și nu s-a ajuns ca cineva dintre civili să aibă perioadă de contributivitate completă de 25 de ani, cum se pretinde, pentru că multe categorii sociale nu au contribuit ca agricultorii, cooperatorii, iar alții au fost scutiți total sau parțial de contribuții, pentru că anual bugetul de asigurări sociale din acele contribuții nu ajunge pentru pensiile civile și permanent este completat de la bugetul de stat, pentru că și prin legea nouă a pensiilor 360/2023 prevede componente ale pensiilor care nu au nici o legătură cu contributivitatea- punctele de stabilitate și alte sporuri. Aceste minciuni sunt rostogolite mereu de 2 ani în defavoarea militarilor și guvernanților sau civililor nu le pasă că militarii îi acuză de aceste minciuni și abuzuri;
– culmea acestei interpretări, a falsei necontributivități la pensie a militarilor, a dus prin legea 282/2023 la o impozitare progresivă că 5 sau 10% în plus la bugetarii cu pensii calculate legal la valori de peste 44000 lei sau 7200 lei, dar care a ajuns să se aplice aproape numai la pensionarii militari pentru motivul falsei necontributivități expuse mai jus!
– pensionarii militari au mai protestat decent și liniștiți și cu alte ocazii, pentru alte abuzuri și discriminări împotriva lor, au dat în judecată ministerele, dar se pare că s-a ajuns la o înțelegere gravă cu justiția, ca magistraților să li se dea salarii și pensii exagerate comparativ cu militarii și polițiștii care își riscă viața pentru țară pentru drapelul pe care au jurat, dar mai ales pentru steagul NATO sau al altor țări, unde sunt trimiși obedient drept carne de tun!
– s-a ajuns însă la depășirea oricărei răbdări și înțelegeri din partea pensionarilor militari prin șirul tot mai extins de abuzuri și jefuirea dreptului la pensie, discrimănările față de civili, după o carieră plină de restricții, incompatibilități, interdicții, sacrificii, iar actualii politicieni și-au bătut joc din ce în ce mai mult de militari; astfel s-a ajuns la structurile militare și așa puține să fie cu o încadrare insuficientă, prost dotată, resurse reduse, numiri de șefi obedienți politic, ceea ce a redus foarte mult atractivitatea pentru o carieră militară profesionistă sau de voluntari, dar mai ales la lipsa rezervei de trupe pentru că acești militari nu vor face nici un gest pentru conducătorii armatei și țării care îli bate joc de ei de peste 10 ani, astfel încât cheamă tot mai multe trupe străine costisitoare să descurajeze agresiunile Rusiei și altor potențiali beligeranți!
– oare marile puteri militare din NATO și alte țări occidentale, de la care politicienii români obedienți execută ordine fără crâcnire punând țara trădată în pericol, știu despre aceste riscuri ale aliatului lor ”fidel” și acceptă ca acesta să-i mintă și să nu aibă o rezervă a armatei reală, loială și puternică? Sau poate unele chiar asta își doresc, s-ar putea să tragă concluzia unii adversari din est!

Și atunci care ar fi soarta țării?
În lipsa informațiilor din presa română și cea străină din România, cu traducători care nu stăpânesc suficient limba română, atât au înțeles corespondenții noștri de la al doilea eveniment militar al săptămânii în Europa, marele protest al pensionarilor de la București, când în Franța zeci de șefi de state și guverne comemorau zâmbitori și incestuoși debarcarea din Normandia a trupelor aliate acum 80 de ani, promițând ferm să fie din nou promotorii oricărui război pe bătrânul continent dacă guvernarea mondială le-o cere, sacrificând alte generații de europeni chemați din nou la urne în aceste zile să-și aleagă parlamentari pașnici și constructivi pentru popoarele lor!
Până la primirea unor răspunsuri oficiale la aceste revendicări și publicarea unor explicații în presă, nu putem să nu informăm românii cu protestul de azi de la București al pensionarilor militari și ne prezentăm scuze pentru unele greșeli de traducere din limba română în cea rusă sau ale altor agenturi străine, via Radio Erevan.
Vom reveni cu amănunte sau clarificări în pauza dintre episoadele războiului din estul Europei, ale Olimpiadei de la Paris și Campionatului European de fotbal.

Revenim cu o completare serioasă: aceleași revendicări au fost susținute și de polițiști și de funcționarii publici cu statut special din penitenciare.
Acest articol nu urmărește influențarea alegerilor din României, românii neinformați, mințiți sau ignoranți își merită soarta dacă nu s-au săturat de imoralitatea partidelor politice românești de la putere în ultimii 34 de ani! Cu atât mai mult militarii și polițiștii activi și pensionari! Înseamnă că le place chiar acest tratament! Și lor și familiilor lor care vor vota în acest an electoral…
Nota bene: acest articol nu este un pamflet sau fake-news, ci o realitate pur și simplu sfidătoare și ascunsă mafiot de puterea din România prin mass-media mituită, nu numai acum înainte de alegeri, ci și cu alte ocazii.
Rugăm ca cei interesați să difuzeze la maxim această informare pentru a nu fi blocată de cei acuzați și pentru o corectă informare a cetățenilor conform drepturilor din Charta Națiunilor Unite, Tratatului UE și altor norme de drept internațional.

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Înainte de alegeri – COPACUL ÎNCOVOIAT

COPACUL ÎNCOVOIAT

– Sfântul Tihon din Zadonsk

Melania RUSU-CARAGIOIU

Vezi ca un copac încovoiat nu folosește la nimic. Asa este și omul cel hain, a cărui inima este nedreaptă. Acesta nu e bun de nimic, întocmai ca și copacul cel sucit. Dacă este sluga, lucrează cu lenevie și cu viclenie, fiind necredincios și prefăcut. De este pedepsit, cârtește și se răzvrătește. Iar de este miluit, nesocotește mila.

La bucurie se face samavolnic și se îndârjește, iar la nenorocire se mânie și hulește. Într-un cuvânt, nici prin milostivire nu se pleacă, nici prin pedepsire nu se îndreaptă, asemenea unui copac încovoiat, care nu se vă face drept nici de la căldură, nici de la ger. Iar pricina dintru care se întâmpla astfel este inima nedreapta, care pe toate le înrâurește. La fel și un om slobod, dacă este rău, își vădește răutatea, căci uneltește doar cele pe care le vede că fiindu-i lui prielnice, chiar dacă Domnul se scârbește de acelea, iar pentru el și pentru ceilalți sunt păgubitoare.

De i se vă da acestuia un loc de cinste sau o dregătorie, vă caută numai folosul sau, nu și pe cel al supușilor lui. Din pricina cinstirii se îndârjește, iar fiind lipsit de ea, se răzvrătește, cârtește și hulește; nimic nu-l poate îmbuna, întrucât inima lui este sucita și desfrânata. Ori, dimpotrivă, așa precum un copac drept e trebuincios pentru orice lucru, la fel este și omul bun, care are o inima dreapta. Iar inima dreapta este cea care asculta de Domnul și Făcătorul ei și urmează voia Lui cea sfânta.

Dumnezeu le face pe toate spre folosul nostru. Asemenea și inima cea buna se străduiește să facă totul spre slava lui Dumnezeu și spre folosință fraților ei. Ce vrea Domnul, aceea voiește și ea. Dumnezeu le dorește și le face tuturor doar binele, fără nici o dobânda pentru Sine. Asemenea și ea năzuiește și se străduiește să săvârșească cele bune pentru toți, fără a-și caută sieși folosul. Căci zice Apostolul că „dragostea nu caută ale sale” (1 Corinteni 13, 5).

Acolo unde se găsește dragostea cea adevărată, se afla și inima cea dreapta. Necătând la cinstirea ce i se aduce sau la dregătoria care i se da, o inima că aceasta mereu și pretutindeni vă face faptele dreptății și vă fi vrednica de orice lucrare ori dregătorie.

***Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieții de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, București, 2011, p. 110.

*Am adoptat acest fel de a privi acum, înainte de alegeri

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Campania electorală

Campania electorală între deziderat și realitate

General-locotenent (r) Grigore Stamate,

Membru al Fundației Europene Titulescu

 29 Mai 2024

În plină campanie electorală, România suferă și, în loc de tratamente adecvate, este agresată de promisiuni desuete, care nu au nicio legătură cu maladia care i-a fost indusă în cei aproape 35 de ani de așa-zisă „manifestare democratică”. În mai toate planurile, încât pe scheletul său, atât de costeliv, împovărat în datorii imense, pecinginea neputinței, ca și a incapacității, tinde să se generalizeze. Păi, cum altfel când datoria externă totală însumează 176.849 milioane euro (cu o creștere de 6.766 milioane euro, numai în perioada ianuarie-februarie 2024[1]), în timp ce pe primele două luni ale anului în curs, contul curent al bugetului de plăți a înregistrat un deficit de circa 2.707 milioane de euro, iar balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 516 milioane euro, față de aceeași perioadă a anului trecut. Și, cu siguranță, la nivelul zilei, parametrii sunt și mai îngrijorători, căci comunicatul B.N.R. prevăzut să ne parvină pentru data de 14 mai a.c., încă nu a fost dat publicității. Iar, pentru asemenea o stare nimeni nu este făcut răspunzător.

Iată de ce mi-e atât de greu să înțeleg ce fel de criterii stau la baza platformelor electorale, când între obiectivele de bază nu se regăsesc priorități stringente, care să asigure acestui popor minunat și acestei frumoase țări – cândva gloria Europei –  certitudinea că viitorul îi va surâde și se va redresa într-o perspectivă apropiată. Dar, nimic din toate acestea, doar acele dispute mărunte, imputări fără de niciun rost, pleiada de aspecte fanfaronade și, ca să fim sinceri cu noi înșine: mult zgomot pentru nimic. Totul, în timp ce economia zace, investițiile și, cam tot ce ar reprezenta progres tergiversează, iar cultura, educația, sănătatea și cercetarea științifică sunt trecute în planul secund. Și, poate, nimic nu ar surprinde mai mult, dar, la doar câteva sute de kilometri de graniță, pândește un pericol iminent, care – ferească Sfântul – dacă nu se va stopa, ne va zgâlțâi din temelii nu numai bunăstarea, ci însăși ființa națională.

În ce mă privește, nu pot să pricep cât ne va mai susține cu fonduri U.E. – dacă, cu adevărat, ne-a susținut vreodată, dezinteresat – și cât ne vom mai baza noi pe angajamentele altora, din comunitatea în care suntem tratați la second hand sau de aiurea, să ne mai rezolve problemele interne, căci de cele externe nici nu mai poate fi vorba, în afară de grave manipulări păguboase.

De la un timp, în spațiul virtual, circulă fel de scenarii cu privire la viitorul acestei țări, pusă de Dumnezeu pe coordonate între care se intersectează interese de toate felurile, și nimeni, dar absolut nimeni – dintre cei cu autoritate, desigur – nu încearcă să le contracareze în vreun fel, adăpostindu-se, chipurile, în umbra politicii „precaute”. Și, în timp ce noi nu vrem să deranjăm pe nimeni, alții ne lucrează și își fac planuri pe socoteala unor ținuturi, care nu le-au aparținut niciodată. Mai mult, profitând de naivitatea – ca să nu folosesc alte invective, în sarcina celor în drept – ne adâncesc în prăpastia, care se cască sub noi și vor să ne distrugă în fel și chip, inclusiv prin îmlipinerea într-un război, cu care – din atâtea motive pertinente –  n-ar trebui să avem de-a face. Seară de seară, la televiziuni, încurajați de aparențe, protagoniști dezgoliți intelectual și, adesea, moral, vin și perorează inepții, care nu au nicio legătură cu bunul mers al societății noastre și se dau în stambă cu vorbe grele, încercând să ne convingă că, odată cu ei – dacă le acordăm votul, bineînțeles – pe canalul dâmbovițean va curge numai lapte și miere. Nicio viziune, niciun rost temeinic într-o viitoarea prestație, doar promisiuni și minciuni doldora, omițând că, chiar sub nasul dumnealor, mirosul social a căpătat un iz insuportabil: salarii și pensii necorespunzătoare unui trai decent; taxe și scumpiri fără de precedent; depopularea, prin migrarea tinerilor peste hotare; degradarea învățământului și moralei, înjosirea dreptei credințe, deteriorarea sănătății (spitale grav afectate și condiții de care bolnavi se tem)  neîncredere în justiție și atâtea altele. Pentru toate acestea, fac vinovați pe alții, în vreme ce nu oferă nicio garanție concretă că vor întreprinde altceva ci, cel puțin la prima impresie, dau asigurări care n-au nicio acoperire în realitatea românească, îndelung afectată de ură, de incultură, de obediență, arivism, hoție și trădare.

În rest, vorbe, un noian de injurii, care escaladează dincolo de elementarul bun-simț. Nu știu în ce măsură mai interesează pe cineva în ce realizări sau pagube sunt implicați cei în activitate, din moment ce nu există sancțiuni ori, dacă există, nicio autoritate nu se va sesiza vreodată. Așa că, orice escamotare de la propria răspundere, din partea unora dintre candidați, este superfluă, când împricinații habar nu au cu ce se vor confrunta, dacă vor fi aleși, și vorbesc doar așa, ca să se afle în treabă. Păi, cum să faci schimbare cu asemenea jalnice personaje?!

Iată de ce, credem că ar fi necesar ca legiuitorul să impună criterii exacte pentru cei propozabili, cărora, în afară de lista cu susținători, ar trebui să li se ceară să vină și cu un program riguros, fiabil și realizabil, despre al cărui standard să se pronunțe o comisie neutră formată din specialiști cu recunoaștere. Altfel, cu intenții deșarte și cu manifestări de bunăvoință, nu se garantează nicio mutație în bine, indiferent de nivelul pentru care se candidează.

În referire la schimbarea atât de mult dorită, niciodată aceasta nu se va realiza cu indivizi, care nu au dat satisfacție în perioadele anterioare, dimpotrivă se vor perpetua și mai intens stările necorespunzătoare.

Da, țara are nevoie, ca de aer, de o iminentă schimbare, de un alt fel de drum pe care să înainteze nealterată de fel de fel de obligații și interese personale, cel mai adesea în dauna interesului general. Iar, mai mult decât orice, are nevoie de stabilitate și siguranță, fără să fie pusă la cheremul străinilor, a alogenilor, care niciodată nu ne-au vrut binele. Omițând voit ori, poate, din neștiință – ca să nu zic din prostie – faptul certificat de realitatea atâtor secole, și anume: „Țările puternice întotdeauna impun și domină, ele nu au prieteni printre cei peste care se înscăunează și, în pofida oricăror alianțe, nu se supun voinței acestora, uită repede de angajamentele, care nu le aduc beneficii și nu acceptă nimic din ce nu le întărește supremația” (Apud scenaristul, regizorul și scriitorul profesor universitar Visarion Alexa, o mare personalitate a vieții culturale internaționale).

De luat bine aminte de către cei care încă au nevoie de minte, căci explicațiile dicționarului „ortopedic” (sic!) niciodată nu vor fi îndeajuns pentru aceia care nu disting nici măcar între noțiunile elementare, ca să înțeleagă ce ar presupune administrarea treburilor de stat.

Fără vreun program mai acătării – care să scoată țara din marasmul în care băltește de prea mult timp – fiecare partid sau formațiune se străduiește să-și impună candidații proprii, în sarcina cărora pun calități, la care nici măcar aceștia nu au visat vreodată. Și, în lipsă de altceva mai bun ori neavenit, încearcă să scoată carul popular din mlaștina în care, chipurile, alții l-au împotmolit; dar, cu aceiași opintitori. Adesea, obișnuiți să tragă sfori și mai puțin să se înhame la căruță. Adică, la eforturi concrete, alături și în folosul celor pe care se angajează să-i reprezinte. Iar, pe de lături – așa, ca pentru încurajare sau, mai știi, pentru descurajare – latră fel de fel de lighioane, care nu au nimic în comun cu interesul național.

O veritabilă fabulă națională, fără de nicio morală – mai degrabă, cu moralitate îndoielnică – ce l-ar surprinde până și pe „părintele” Esop.

Campania electorală, începând de la eșalonul de vârf, din pornire, ar fi trebuit să nu fie lăsată să se desfășoare la întâmplare, ci să fie riguros contabilizată și, la nevoie, amendată, ca și în acest fel, să nu se dea posibilitate celor care vor se profite de acel apanaj „comunitar”, în penumbra căruia să ne fie desconsiderată constituția țării – ca lege fundamentabilă opozabilă oricărei alte autorități – și, prin fel de fel de subterfugii, să ne fie amanetat în vreun fel viitorul.

Parlamentul nu mai trebuie să mai permită asemenea derapaje de la ceea ce ar trebui să presupună – cu adevărat, statul de drept – iar justiția să-și facă datoria necondiționată de prevederi, care exced interesului național. Acesta să fie și obiectiv fundamental al fiecărui candidat – indiferent de partidul din care face parte – și să înțeleagă clar că, pe segmentul pe care îl va coordona, îi reprezintă, înainte de toate, pe cetățenii români. Nu interesul nemijlocit și nici voința străinilor, oricare ar fi aceștia.

În altă odine de idei, dincolo de orice poziție contrară, fie și în campanie, toate organele în drept trebuie să intervină prompt și să asigure continuarea înfăptuirii obiectivelor în derulare – care, de obicei sunt lăsate de izbeliște –  cu sancțiuni drastice în sarcina celor care nu asigură gestionarea judicioasă a banului public. Iar, pentru oricine – indiferent de funcția sa în stat – se îndepărtează ori, sub motivații contrarea dispozițiilor constituționale, înstrăinează interesul național să se aplice cele mai dure măsuri. Pentru că, indiferent de orice alt considerent, România nu este și nu va fi niciodată de vânzare și nici la cheremul marilor puteri, din orice parte a lumii ar fi acestea. Poporul român nu trebuie să ajungă în situația poporului ucrainean sub nicio motivație. Asta trebuie să fie clar tuturor, români și neromâni, aliați și profitori, care speculează naivitatea și toleranța acestei nații îndelung răbdătoare.

Prin campania electorală, să se stopeze accesul în Parlamentul European al acelora care sau dovedit că nu reprezintă cu cinste România și, adesea, au votat în detrimentul țării. Chiar dacă, în prezent, se dau în spectacol cu înfăptuiri, care nu le-au parținut vreodată ori induc și acced la idei străine de comportamentul, educația și morala creștină, de tradiția națională și se lasă dominați de concepții și atitudini, ce se repercutează negativ asupra tineretului, îndeosebi.

Suntem pentru susținerea UE, ne dorim să fim și să ne manifestăm în cadrul acestei mari comunități, ca și în cadrul celorlalte alianțe (inclusiv, NATO); dar, numai între parametrii de egalitate și respect reciproc, fără să achiesăm la ceea ce nu este specific poporului român, numai așa, ca să facem pe plac unora sau altora. Cunoscut fiind că, de la obediență, până la subjugare, pragul este atât de fragil și de periculos. Iar, dacă tot este vorba să facem o schimbare, să nu omitem că trebuie să participăm activ la comunitatea europeană, în condiții de reală reciprocitate și de egalitate, fără să facem rabat de la interesul românesc, de la Constituția Țării și de la tot ceea ce presupune voința și mândria noastră națională.

Dacă, într-adevăr, dorim o redresare grabnică a nivelului de trai, sugerăm, în afară de investiții și dezvoltarea industrială și comercială, câteva soluții de necontestat: intensificați, cu adevărat, scotocirea economiei subterane; reduceți drastic aparatul de stat și eliminați companiile, autoritățile și organismele de prisos; echilibrați salariile și pensiile, promovați inteligența și inițiativele tinerilor valoroși; depolitizați instituțiile (cu deosebire armata și celelalte elemente de siguranță și ordine); încetați întreținerea – pe spinarea poporului român – a efectivelor militare extrem de costisitoare, care nu ne sunt proprii; opriți achiziționarea, la prețuri exorbitante, a tehnicii și armamentelor depășite de solicitările operativ-strategice, concentrați-vă numai pe interesul național și nu duceți grija altora, cu deosebire, când nu se manifestă prietenește față de români; nu vă încredeți orbește în promisiuni și acționați ferm pentru prevenirea unor eventuale stări conflictuale; nu vă angajați în numele poporului român să introduceți țara în vreun război și nu omiteți scenariile, care se derulează în imediata noastră apropiere.

Campania electorală este o etapă extrem de interesantă, care poate să ofere învățăminte dintre cele mai importante, de atenționare, ca și de luare aminte, nu numai pentru noi românii, ci și pentru aceia care, parteneri fiindu-ne, încearcă să se detașeze și să se situeze cumva deasupra celorlați. Să nu admitem așa ceva niciodată, pentru că a fi român respectat este mai mult decât o sintagmă, este o efigie de țară. De țară, care s-a confruntat cu atâtea și-atâtea, bune și mai puțin bune, într-un spațiu strategic, în care interesele celor care s-au considerat mai marii lumii, întotdeauna, au fost în contrast, dar niciodată nu ne-au depășit voința și încrederea în reușită. Pentru că, dincolo de orice alte considerații și manifestări, în situațiile deosebite și în momentele cardinale, românii au demonstrat că știu să se grupeze și să dovedească tuturor că sunt patrioți adevărați. Au diplomația lor înnăscută, care nu este la îndemâna oricăruia, și, în marile încercări istorice, au dovedit că sunt capabili să se revigoreze la unison.

Nici nu poate fi altfel, din moment ce unul dintre cei mai mari diplomați ai lumii a fost distinsul conațional Nicolae Titulescu. Istoria națională, istoria marelui savant Nicolae Iorga este plină de învățăminte. Nu ne rămâne decât să luăm bine aminte.

––––––––––––––-
[1] Comunicatul de presă al Bănci Naționale a României din 12 aprilie a.c.

În categoria Articole, Autori | Etichete , , | Lasă un comentariu

Lansare de carte

 

PATRIOTISM ÎN CASE BIHORENE (AVANCRONICĂ LA O LANSARE DE CARTE)

Casa de Cultură a Municipiului Beiuș, în parteneriat cu Revista „Cetatea Cavalerilor”, Colegiul Național „Samuil Vulcan” – Beiuș, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” – Beiuș, Colegiul Național „Avram Iancu” – Ștei, Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” – Ștei, organizează vineri, 31 mai 2024, orele 12:00,

În cadrul acțiunilor de marcare a  anului Bicentenar „Avram Iancu, lansarea cărții „Patriotism în case biherene”, o antologie de eseuri istorice, scrise de către liceeni de la școlile partenere, coordonați de prof. Ana Cornelia Popa. Cartea apare la Editura „Aureo”, Oradea și este motivată printr-o prefațată scrisă de colonel dr. Constantin Moșincat.

Festivitatea se deschide prin intonarea IMNULUI NAȚIONALCorul Asociației „Avram Iancu” -Beiuș și public

 Partea I-a Anca Banda moderatoarea întru: „Duhul lui Iancu”

Aicea, în Ardeal, noi suntem veșnicie

Din coama unui deal și până în câmpie,

Împreunați cu toții-n jerfenicul lumesc,

Cu ochi-n lăcrimare, spre sfântul cel ceresc,

Cerșim iertări smerite la câte am făcut,

Rugând ca el ne fie îndrumător și scut,

În tot ceea ce facem în viața trecătoare

A fiecărui care, e trăitor sub soare.

(Mircea Dorin Istrate)

 

Moment evocator va fi susținut de către Avocat Dr. Pașcu Balaci,

  • autor a mai multor studii și lucrări dedicate Crăișorului Avram Iancu.
  • Apoi elevii de la Colegiul Samuil Vulcan, pregătiți de doamna prof. Liana Ojică, vor recita poezii din creația poetului Mircea Dorin Istrate.
  • Magda Ștefania va recita „No, hai”
  • și Rareș Matei, â „Românul Împărat”,
  • Momentele muzicale „Muguri și mlădițe de tezaur”,
  • Giulia David și George Jidai.
  • Recital Corul Asociației „Avram Iancu”, condus de col. Zoltan Boldiș, grupaj de cântece închinate lui Avram Iancu

Partea a doua :„Patriotism în case bihorene”.

Prof. Ana Cornelia Popa, coordonatoarea elevilor în cercetatrea și scrierea unor povești inedite, indrumându-i spre descoperiea unor urme și fapte ale străbunilor din casele lor. Așa cum spune în postfața cărții „Istoria orală locală este o realitate a şcolii din zilele noastre, este de actualitate, dar este şi o necesitate. Orice localitate îşi are istoria ei, are o vechime, o întindere în timp şi spaţiu, are personalităţile ei, are OAMENI, LOCURI, FAPTE cu care se poate mândri oricine o cunoaște. Numai cunoscând istoria locală ne cunoaştem mai bine, învăţăm să fim mai buni, să apreciem valorile neamului, să ne cultivăm și să dezvoltăm spiritul patriotic”.

Despre cuprins povestirilor, câte un reprezentant de la cele patru colegii, la care studiază autorii, vor face cunoscute lucrările lor următorii: Simionaș Andrei, Macavei Nuria Beatriz, Popa Casandra și Cuc Yasmina. Preotul Ștefan Avram, directorul Editurii Aureo, va împărtășii publicului impresiile sale la prima lectură a acestei inedite alcătuiri, de povestiri adevărate, pe care o recomandă a fi citită de la grădiniță, la vârsta bunicilor responsabili cu povestea de seară! Cei care au cercetat trecutul din casele bihorenilor au reușit să descopere și să transmită cu emoție înfășurată în acest nobil atașament dintre generații și Țară pe care o apără și o slujesc.

Coordonatorul lucrării, col. dr. Constantin Moșincat, subliniază mesajul comun și original transmis de către autori, prin acest titlu generic de patriotism, poate, prea modest față de cuprinsul inedit surprins cu talent, echilibru și cu moderație de tinerii semnatari-cercetători. Cineva cu talent ar putea surprinde întreaga poveste a cărții care să fie de folos cetățeanului de mâine, educat în rama dragostei de neam și înaintașii!

Pentru a deconspira din conținut, redăm un fragment din prefața cărții, despre un episod inedit din „familiei”, petrecut în timpul războiului în 1944. Așa „mă alătur demersului elevilor, de cercetare a istoriei din familie, voi reda un fragment din lucrarea monografică[1], în curs de apariție, din subcapitolul Lagăre de muncă forțată. Am reținut, din documentele de familie cercetate că, „Serviciul Muncii” (Munkaszolgálat) a reprezentat în Ungaria (1940-1944) un sistem instituțional militar care a fost creat și a existat în timpul celui de-al doilea război mondial. În mod caracteristic, deși a fost organizat în cadrul armatei, sub forma unor unități de tip militar, cei care au fost încadrați acestei instituții nu au deținut arme, efectuând serviciul de război prin muncă forțată. Dacă inițial recrutarea în acest serviciu a reprezentat numai scurte perioade, pentru tinerii declarați necorespunzători pentru serviciul militar de port-armă, mai târziu acesta s-a extins și pentru generațiile mai în vârstă, respectiv pentru cetățenii care primiseră pedepse, erau inadecvați sau nu prezentau încredere din punct de vedere politic, cetățenesc. În condițiile creșterii antisemitismului și a situației de război s-a extins și a devenit un întreg sistem, care a avut pe lângă rolul său militar și pe acela de marginalizare a minorităților naționale (mai ales a românilor și a evreilor, împotriva cărora s-a pornit o adevărată vânătoare) și a oponenților politici. Prost hrănite și îmbrăcate, în comparație cu unitățile trimise pe front, Serviciului Muncii a avut comandanți în exclusivitate unguri, adesea brutali, care s-au purtat abuziv și cu exces de zel, cruzime manifestată chiar în îndeplinirea funcție lor, pentru ca norma de muncă să fie depășită zilnic de fiecare honved. Aceste unități au fost desemnate să efectueze, în Ungaria, lucrări grele de construcție și să asigure extracția în cariere și mine, iar după invazia Uniunii Sovietice de către Germania Nazistă și aliații săi, acțiunile acestor formațiuni s-au extins și pe teritoriul Ucrainei, în special la extracția cărbunelui din Dombas.

 

În cercetarea acestor aspecte, am pornit de la premisa, conform căreia, cunoaşterea evenimentelor istorice referitoare la Dictatul de la Viena şi la consecinţele sale asupra populaţiei din Transilvania de Nord este pe cât de necesară, pentru o istoriografia ştiinţifică, pe atât de utilă și nealterată de interese politice, sau de altă natură, de mistificări care să slujească dezideratele unor grupări sau ale unor ideologii. Ca argument care să stea la baza justificării unor demersuri contemporane pentru anumite grupuri de interese (cu tentă neoiredentiste) dintr-o istorie recentă şi din actualitate reprezintă o istorie de „casă” puțin cunoscută.

 

Din perspectiva istoricului militar român, menționez că informația orală am comparat-o cu documentele de arhivă și informații cuprinse în recent apărutele volume, studii şi lucrări, redactate în urma valorificării ştiinţifice a unor importante surse documentare, din arhivele româneşti şi maghiare. Majoritatea acestor lucrări sunt conceptute pe baza conştiinţei istorice a societăţii de azi şi de mâine. Deosebit de active, în spaţiul public românesc, sunt Asociaţiile Foştilor Refugiaţi (AFOR 1940-1947). La Bucureşti, istoricul bihorean Alexandru Porţeanu a desfăşurat o activitate notabilă în domeniul Drepturilor Omului, el însuşi fiind refugiat cu familia, în perioada 1940-1947, iar la revenirea la Oradea, pe vecinul lor, dovedit de serviciile de securitate și condamnat pentru terorism, în perioada 1939-1940, să-l găsească „secretar de partid (PMR) la Uzinele de Apă Oradea”[2]. Evocarea memorialistică a celor ce urmează se încadrează în valul de dezvăluiri care completează Marele Refugiu Românesc din 1940, prin câteva surse documentare edite și inedite, dar și cu informații de istorie orală. Aceste surse dovedesc evoluția evenimentelor, după ocupația Horthystă din toamna anului 1940. Ungaria refuzase drepturile minorităților etnice pentru români, pe baza a ceea ce rezulta din însăși textul din Tratatului de la Viena (Diktat, pct .5) prin care guvernul ungar se angaja solemn „să asimileze în totul cu ceilalți supuși unguri persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naționalitatea ungară”. Așa că, încadrarea în tabere de muncă, era complet și legal justificată. Întimidați, timorați de pățaniile românilor de prin satele vecine: Traian, Decebal, Boghiș, Carei, Lucăceni, Ianculești, Marna, Scărișoara Nouă, Resighea, Craidorolț, Terebești, Pir, Santău, Tășnad, Andrid, etc. al căror număr exact de expulzați și refugiați rămâne necunoscut, chiar și astăzi, sătenii rămași în Rădulești s-au resemnat ca și coloniști utili după reforma agrară, dar „abandonați ai regimului Regelui Carol al II-lea”. Concentrați pentru muncă forțată, potrivit unor informații orale, obținute de prof. Florica Cristea – pe baza discuțiilor avute cu cei în cauză – au fost următorii feciori de băștinași: Cristea Ioan, Sabou Ioan, Nicorici Dumitru, Moldovan Teodor, Moșincat Vasile, Marchiș Vasile, toți cu muncă prestată la Nușfalău, vreo 6 luni, într-o primă etapă.

 

Menționăm că până la încheierea acestui studiu, nu s-au depistat documente care să certifice informația, altele decât cele de familie. Despre viața grea pe care au avut-o în lagărele și detașamentele de muncă forțată nu avem mărturii directe. Dar, din satul Dridiu, de pildă Topai Gavrilă, pentru că a întârziat 2 ore din permisia ce i se acordase a fost „legat la stâlp” de către gradații unguri și pentru motivul declarat că „nu știu a vorbi ungurește”. Despre maltratări s-a aflat în sat prin intermediul celor proveniți din zonă, fapt pentru care unii și-au propus să ia drumul României, presiunea fiind exercitată pe toae căile, prin biserica catolică (ungurească) în special.

 

Anual măsurile de umilire a românilor s-au agravat prin aplicarea celor 177 de legi antiromânești date de guvernul lui Horthy, în perioada 5 septembrie 1940 – 25 octombrie 1944. E cunoscută născocirea lui Horthy de a face chiar și o Episcopie Ortodoxă Maghiară, pentru românii, deveniți fără voia lor, parte din națiunea maghiară, conform textului aplicat al Dictatului de la Viena. După ocuparea Ungariei de către nemți – 19 martie 1944 – sub pretextul apropierii frontului, s-a trecut la o mobilizare generală, sens în care recrutarea românilor pentru muncă, a celor cuprinși între 16-60 de ani, și aplicarea rechizițiilor, indiferent de starea materială a gospodăriei familiale, a devenit o regulă. Și femeile erau recrutate și trimise la muncă în Ungaria și Germania. În total s-au format 24 de Companii românești de muncă forțată în interiorul Ungariei. Nici neamurile, din cele 10 localități de baștină ale celor din Rădulești, n-au fost exceptate de la munca forțată. Conform informațiilor de care dispunem, numai în vara anului 1944, au fost recrutați pentru prestare de munci forțate în Ungaria țărani din localitățile: Ban=52, Recea=28, Ponița=2, din totalul celor 1.866 de bărbați și cei 73 de sălăjeni cărora li s-a stabilit domiciliul forțat. Mulți dintre români au respins ideea „statului maghiar” și au ales refugiul prin „vama cucului”, despre unii nu s-a mai auzit în veci nimic, probabil fiind ajunși de glonțul vigilent. Fuga peste graniță a multor sălăjeni i-a pus pe unguri într-o uluitoare împrejurare pentru că au ajuns să spună: „dușmanul se află înăuntrul granițelor țării”.

 

Se pare că și dintre cei care făcuse campania din anul 1914-1919 au fost luați să participe la concentrările de muncă forțată din Ungaria, Slovacia, Germania, conform regulilor expuse mai sus, chiar dacă nu în prima linie, cum a fost cazul numiților consăteni: Vedinaș Petru, Creț Vasile, Ardelean Nicolae, Vedinaș Flore (Guleșu), Buboi Alexandru (Jarca) și Cionca Teodor. Concentrați la muncă forțată, în etape și perioade diferite, au mai fost și următorii: Cristea Pavel (1 an), Cristea Petru, Barbuș Pavel (2 ani), Păștean Nicolae (2 ani), Gal Șofon (2 ani), Moldovan Gavril, Bodonea Valentin, Nicorici Pavel, Silaghi Gheorghe, Șorian Ioan, Marchiș Virgil și Ghirean Vasile, undeva la Ekermezeő? Ungaria. Pentru a completa informația orală atașăm documente oficiale din epocă, din arhiva familiei. Satul Rădulești rămăsese aproape gol, ori cu tineri cu vârstă încă neîmpliniți ai majoratului și cu bătrânii băștinași peste limita legală, dar și aceștia cu obligații de a susține material frontul: cu vite, porci, untură, slănină, făină, etc. Astfel cum reiese dintr-o notă informativă maghiară, „averea bisericii ortodoxe (70 jugăre) era arendată numai de către unguri” (la Trăznea – Sălaj), iar presiunea continua asupra concentraților pentru a trece la religia catolică sau reformată era apăsătoare (…)”.

 

Mi-am pus întrebarea: cui folosește această carte? Răspunsul prezumtiv se asociază cu al cititorului, de vârsta autorilor și chiar mai mult, cu a celor care vor încerca să ridice nivelul de cunoaștere și să o facă mai bine decât cei care au avut curajul să așternă pe hârtie sentimentele și cunoștințele lor. Din partea coordonatorilor, ca profesioniști în domeniu, considerăm lăudabil efortul elevilor, și îi asigurăm de întreaga considerație și tot sprijinul și pe viitor!

 

Tematica patriotismului, sub raport istoric, se încadrează și reflectă ceea ce înaintașii au făcut, fapte cuprinse descriptiv în lucrări de certă valoare precum: Beiușul și lumea lui vol.1-5, Asaltul vânătorilor de munte, sau/și Serviciul credincios, vol. 1-2, Jertfa de sânge a Bihorului, ca să amintesc doar aceste exemple bibliografice semnificative pentru istoria locală din Țara Binșului. Aria de cuprindere a studiilor, din acest volum, de 22 antologii, reflectă prezența bihorenilor pe fronturile de luptă din al doilea război mondial și preocupările acestora care gravitează în jurul satului, a casei, școlii și bisericii din locurile atât de dragi lor.

 

Îndrăznim să credem și să apreciem că acomodarea cu scrisul al autorilor a făcut ca această carte să aibă caracter unitar prin originalite și inedit, care și-a atins ținta de a menține dreaptă cumpăna interpretării faptelor înaintașilor și a desprinde în mod corect din faptele Eroilor caracteristica esențială a povestirii, printr-o prezentare cumpătată, realistă și echilibrată. Carte frumoasă cinste cui te-a scris!

–––––––––––

[1] Constantin Moșincat, Rădulești. Plugari la datorie

[2] Col. dr. Constantin Moșincat, De vorbă cu istoricul orădean prof. univ. dr. Alexandru Porteanu de la Institutul de istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Romane, București, în Cetatea Cavalerilor nr.5/2021 și nr. 6/2021

–––––––––––––––

NOTĂ:

Lansarea volumului va fi transmisă direct pe adresa:

https://www.facebook.com/share/p/AAfzpcYzSNdpDEuq/

și retransmisă pe radio ZIDUL pentru România și Italia.

Oricine va fi interesat are acordul pentru retransmitere.

–––––––––––––––

Col. Dr. Constantin MOȘINCAT

Oradea, 25 mai 2024

Lectura lucrării pdf  apasă aici: CARTEA_Patriotism_….

În categoria Articole | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Tainele Universului

Aripi de vis

Mircea Dorin Istrate

Trecător prin ceruri ninse

Cu luceferii în roi,

 însfințesc cu-a mele vise,

Urma carului cu boi.

*

Din cerul țintuit cu mii de astre

Se cern în noapte stele căzătoare,

În locul lor, urc visurile noastre

Călătorind prin lumi fără hotare.

 

În cerul țintuit cu giuvaere

Lactee Căi îmi sunt de ne-nțeles,

Trăind în alte timpuri, efemere,

Pe drumuri alte câte și-au ales.

 

Pe cerul țintuit cu-n pumn de stele

Sunt guri de rai și iaduri răsfirate,

Mor lumi bătrâne, alte nasc din ele,

În nesfârșite spații depărtate.

                            *

Mi-e cerul scânteind de-atâtea stele

Izvorul nesecat de poezie,

Acolo urcă gândurile mele

Când eu visez la ceea ce-o să fie.

 

Iar când înham la caru-mi cai de foc

Și mă rotesc prin lumile celeste,

Cărări în urmă las de busuioc,

Miroase-mi universul ca-n poveste

**

Afară-i noapte, cerul iar mă cheamă

Eu drumăresc prin el cu pas de vis,

Cum mai făcut-am, vraja lui mă-ndeamnă

De-acuma să pornesc cu pas întins,

 

Și să colind pân’ zorii or să vină,

Vecii de timp din spațiul necuprins,

N-apoi s-ajung în astă rece tină

De care pentr-o clipă, m-am desprins.

***

Pe toți ne ține-ncătușați pământul

Să nu scăpăm spre lumi de necuprins,

Dar ne-a rămas la îndemână gândul

La care-i punem aripi largi de vis,

Ca să plecăm spre iad, ori paradis.

 ******

Gândiți numai de am dreptate

 Ce e mai iute-n astă lume decât a gândului aripă,

Cu el zburăm prin universuri postați de ceruri într-o clipă,

Putem a trece-un roi de stele, ori văi ce izvorăsc Genuni,

Câmpii de stele lucitoare, grădini cu aștrii, ce-s minuni.

 

Noi credem gândul că străbate de jur-prejur tot universul,

Că-n fulgerarea lui de-o clipă e-n depărtări de ne-nțelesuri,

Dar nu uitați, că toate astea-s închise în a noastră MINTE,

Și-acolo-s cele universuri, în gândul cela ce ne minte.

 

Acolo-i dară Necuprinsul, ca și nimicul cela care

Suntem noi înșine pornitul pe nesfârșita cea cărare,

Acolo-i Visul și Speranță, Măritul, Frică cea Iertare,

Iubirea, Ura, Deznădejdea, Urâtul și Frumosul care

Înviorează cea ființă și mi-o ridică în avânt,

Ori mi-o îngroapă în Durerea care ne duce în mormânt.

 

O mână, un picior, ori ochiul, urechea cea cu care-aude

Sunt ale sale ajutoare cu ce putem fi orișiunde,

Iar corpul cu a sale toate, de MINTEA ascultă zi și noapte,

Ea e REGINĂ-ntr-un imperiu, ce nici gândiți ce multe poate.

*

Vă țineți MINTEA sănătoasă, n-o-mpovărați cu negre gânduri,

Că de acolo vine boala și-apoi nevoi tot rânduri, rânduri,

Visați frumos și cu plăcere, iubiți-mi totul prin iertat

Și-atunci veți fi lângă REGINĂ, cât veți trăi, un ÎMPĂRAT.

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , | Lasă un comentariu

Hristos a ÎNVIAT!

 Mircea Dorin Istrate

 Blândul păstor

Vă fie al nostru Paște,

Preasfântă sărbătoare

 

Motto:

Cum de-ai putut Iisuse-a ne ierta,

Când cuiul răstigniri,

E chear trădarea

Mea?

 

***

 Acum, puteți a spune cu sufletu-mpăcat

Că El, cel Iertătorul

Hristos, a înviat!

 Motto:

Ați plâns destul, de-acum vă bucurați,

Că înc-odat de cer, ați fost iertați.

 

Când Domnul l-a trimis pe Fiul Sfânt

Să fie Solul Său pe-acest pământ,

Voi, înfrățiți cu Iuda L-ați trădat,

Și pironit pe cruce L-ați lăsat.

 

De ce? Că a venit să vă arate,

C-acolo sus, în ceruri, după moarte,

Veți fi vecie lungă de vecii

Și-n bucurii de raiuri veți trăi

De-aici făcut-ați FAPTE  LĂUDATE

Și fost-ați BUNI și IERTĂTORI  în toate?

 

Minuni El v-arătat ca să vă-mbune

Să zilniciți mereu în fapte bune,

Ca prin IUBIREA  CELUI  DE  APROAPE

Să fiți cu El în ceruri, după moarte.

 

Poveți v-a dat, așa ca nimeni altul,

Să nu trăiți în viață cu PĂCATUL,

Să spuneți ADEVĂRUL mai mereu,

Să-mi AJUTAȚI pe-acela ce-i la greu,

Să vă IUBIȚI dușmanu-ntotdeauna,

Al vostru gând să lepede MINCIUNA,

Și în CURAT în  CINSTE și-n  DREPTATE

Să vă trăiți viața, CĂ  SE  POATE!

*

Nu v-a plăcut cât toate vi le-a zis,

Nu l-ați crezut că El e cel trimis,

N-ați vrut trufia s-o lăsați din voi

Și lăcomia să vă lase goi,

A voștrii ochi, să creadă nu au vrut

Minuni pe care El ,mi Le-a făcut.

 

Ați născocit că-i solul mincinos

Și ce v-a spus, întors-ați voi pe dos,

Și fără remușcări la cele toate

L-ați judecat și L-ați trimis la moarte

Să fie pironit pe-o cruce-n cuie,

Și de acol’ la ceruri să îmi suie.

 

El, l-a rugat pe Tatăl din Ceresc

Să ierte neamul nostru omenesc,

Că El chezaș s-o pune pentru toate

Păcatele ce-n lume-s adunate,

Ca voi cu toți, de-acuma înainte,

Iertați să-mi fiți, întinători de minte.

 

Apoi s-a scoborât în Iad să-nfrunte

Genunea  cea cu suflete mărunte,

Iar de acol’, pe moarte a călcat

Și-apoi la cer pe veci, s-a ridicat

Să-mi știe toți că El, A ÎNVIAT!

**

E zi de Paște, deci, vă bucurați

C-al nostru IERTĂTOR,  pe cei iertați

I-așteaptă să se-ndrepte-n fapte bune,

Ca la sfârșit, când vor lăsa cea lume,

Să-mi stea cu El la masă în ceresc,

Cât încă fi-va neamul omenesc.

 ***

 Iisus ‘nălțat la ceruri

 Pornit-a veste mare din glasuri de femei,

Purtat în patru vânturi, s-ajungă la acei

Ce fostu-i-au apostoli, la gloată și-mpărat,

Că Răstignitul Lumii, din moarte s-a sculat.

 

S-a-nfioarat atuncea tot omul păcătos,

Creștinul cel smerelnic, că n-a fost mincinos

Cuvântul Său pe cruce, că-i Fiu de Dumnezeu

Venit ca să ridice păcatul lumii, greu.

 

Minunile făcute au fost de-adevărate,

Menite-a Lui putere de-apururi să ne-arate,

Că El învie morții și dă la orbi lumină,

Și înmulțește pâinea creștinului la cină.

 

Și-apoi, a Sale sfaturi, adevărate, drepte

Și pline de-nțelesuri, au fost să ne deștepte,

Să ne-ndreptăm purtarea și ura s-o lăsăm

În schimbul la iubirea ce orișicui s-o dăm.

*

N-ați înțeles că viața la toți ne este dată

S-o trecem în iubire frumoasă și curată,

Nu ură, nu tu vrajbă, nu sete de avere

Că ele întinează și izvorăsc durere.

 

El nu îmi vrut-a moartea niciunui păcătos,

Ci îndreparea, care-i , cu mult mai mult folos,

Că astfel el, dușmanul, prieten ți-l vei face

Și-n lungă veșnicire trăi-vom toți în pace.

 

Când  judecata voastră ce-a strâmbă, mincinoasă,

L-a condamnat la moartea aceea grea, hidoasă,

El, coborâta-n iadul păcatului lumesc,

Ca de acol’ să urce la Tatăl, în ceresc.

*

După atâta vreme, nici azi n-ați înțeles

Că viața noastră încă, nu are nici un sens

Dacă trăim în ură, minciună și-n trădare,

Că pierde pe vecie a Raiului cărare.

**

El, Înălțat la ceruri, de-acolo ne veghează

Să îi urmăm povața, s-avem credința trează

Că doar cu cea iubire și binele făcut,

Ne-om înălța la ceruri, din păcătosul lut.

                                          ***

 Însfințitul lemn al crucii

 Motto:

Pe coastele cu pruni, din deal în deal

Să aibă veşnicia sfântul semn,

Biserici rânduit-am în Ardeal

Iar la răspântii, cruci din sfântu-ţi lenm.

 

In cuiburi de credinţă am semănat Ardealul

Punându-i veşnicia în crucile de lemn,

Cu ele miruit-am şi văile şi dealul

Să fac cărării Tale, cel luminat însemn.

 

Din învechite veacuri la ele păcătoşii

S-au închinat cu gândul că fi-vei îmbunat,

Şi tot cerşind iertare la Tine cuvioşii

În lacrima durerii mereu mi s-au rugat.

 

Tu, datu-le-ai putere să treacă de necazuri,

Să guste bucuria scăpării din nevoi,

Surâsul să apară pe suptele obrazuri

Şi geana de lumină  în ochii trişti şi goi.

 

Umplut-ai cu iubire a inimii străfunduri

Când ne-ai legat pământul de raiul Tău din cer,

Şi mâna ai întins-o pierdutului’n adâncuri

Ce se zbătea-n chemarea de iaduri ce te pier.

 

În candelă, Tu pus-ai un licăr de iubire

Să-mi biruiască ura, să-ţi fie sfântul semn,

Şi aurit-ai Doamne icoane-n strălucire

Tu, veşnic răstignitul în carnea lor de lemn.

***

Acum, când urc cărarea spre cea bisericuţă

Ce străjuieşte veacul din vârful meu de deal,

Simt că acolo-i locul şi sfânta biruinţă

Ce mi-a ţinut credinţa, frumosului Ardeal.

 ***

 Zi de mare sărbătoare

 E zi de sărbătoare și clopotul ne cheamă

Din suflete o rugă să dăm spre ceruri vamă,

Să fim cu toți de față la liturghia sfântă

Că inima de-atâte nenorociri ni-e frântă.

 

În Domnul ce-a nădejde s-o punem ne-ncetat

Și când greșim, iertare Să-i cerem la păcat,

Să ne-mbunăm voința și gîndul pus în faptă,

Cărarea vieții fie curată, lungă, dreaptă.

 

Că El, ca nimeni altul a stat pe SFÂNTA  CRUCE,

De noi bătut în cuie, și osândit s-apuce

Cel asfințit de soare acolo, chinuit,

Cu doi tâlhari alături să-mi fie umilit.

 

De-acolo, El, pe Tatăl, în lacrimi l-a rugat

Ca neamul nost’ nemernic, în veci  fie iertat,

Ca să putem  spre ceruri cel suflet să-l urcăm

Și-acol’ la sfinte raiuri cerescului să-l dăm.

 

Apoi, în miez de noapte, în iad a coborât

Să calce moartea hâdă, să-i pună mâna-n gât

Și de acol’, la ziuă, să iasă re-nviat,

Ca mai apoi la ceruri să plece, înălțat.

**

Așa că-n astă ziuă, când moartea a călcat

Putem acum a spune: HRISTOS  A  ÎNVIAT!

Și-n gând, din al nost’ suflet o rugă să-nălțăm

Că ne-a iertat atuncea și-a vrut să ne-mpăcăm.

*

De Ziua Învierii, CREȘTINI  VĂ  BUCURAȚI!

Și-un gând curat la Domnul  în rugă mi-l urcați

Și în adânc de suflet cercați să fiți mai buni,

C-a voastre fapte toate, să merite, cununi.

 ***

Dăm veste

 De când făcut-ai încă minuni dumnezeieşti

Cutreierând prin lume de Tine toţi să ştie,

Ne-ai întărit credinţa, că cel promis Tu eşti

Şi  Iertătorul fi-vei, de-atunci până-n vecie.

 

Nicicând a noastre lacrimi n-au vrut să se usuce

Şi-amarnica trădare n-am vrut ca s-o uităm,

Când pironit în cuie pe Însfinţita Cruce

Crezut-am că te pierdem şi morţii noi te dăm.

 

Cu Tine, sus pe cruce, păcate de-altădată

De noi nemerniciţii făcute-n şir de vieţi,

Luatu-le-ai să-ţi fie durere încarnată

Ca să le simţi pe toate şi toate să le ierţi.

 

Te-ai dus apoi în moarte ca orice muritor

În lacrimii şiroite a Maicii Născătoare,

Lăsându-ţi ca să-ţi moară ce-avut-ai muritor

Şi-ai re-nviat fiinţă pe veci nemuritoate.

 

Ne-am bucurat Mărite şi-atuncea am ştiut

Că Tu ne eşti de-apururi al nostru Împărat,

De-aceea-n an dăm veste fiinţelor din lut,

Că Iertătorul nostru HRISTOS, A ÎNVIAT!

***

 

Să-mi țineți minte

Mă lasă Doamne, ca-n micimea mea

Să reazăm umbra mea, de-a Ta să stea,

Să mă-nfior gândindu-mă mai bine

Că Tu ești Doamne astăzi lângă mine.

 

Să simt cum măreția Ta mă va cuprinde,

Cum duhul Tău în mine mi se se-ntinde,

Cum pace e în sufletu-mi și-n gând,

Și toate mi le ierți Tu, rând la rând.

 

Să știu apoi, că-n cea dumnezeire

Tu adunat-ai munte de iubire

Și chiar de-ai fost în cuie pironit,

Pe noi ce te-am trădat, Tu ne-ai iubit.

 

Și-mpovărat de-a noastre mari păcate

Tu dusu-te-ai iertându-ne spre moarte,

Să învățăm din pilda Ta că noi,

Învredniciți ieși-vom din nevoi,

 

Când fi-vom toți cu sufletul curat

Și te-om slăvi pe Tine ca-mpărat,

Iertând și noi pe cela ce greșește

Și-n silnicit mereu ne umilește.

 

Ajută-mă, Tu cela Iertător

Ca tuturora să le fiu dator,

Să îi slujesc pe toți în preasmerit

Să le înalț cel suflet micnicit,

 

Să vadă că cel bine te înalță,

Că răul cel făcut îți ia din viață,

Că Raiul tu ți-l faci aici când vrei

În bine ostenind și nu să-l ceri.

*

Să-mi țineți așadară bine minte

Că Domnul ne-a-nvățat cu-a Lui cuvinte,

Să mergem după El, pe-a Sa cărare

Și-n umbra lui să-mi steie fiecare.

 

Așa vom fi vecie după moarte

În cerul cel de sus cu-a Sale toate,

De nu, rămânem prinși în astă tină,

Tânjind mereu spre-o rază de lumina

***

 Lumina-nvingătoare

Veniți de luați lumină!

 Cât timpul se topește încet, ca-n lumânări,

Lumina lui de aur se-mprăștie în zări,

Să spargă-ntunecimea acea de neagră smoală,

Să vadă fața lumii plăcută ei și nouă,

S-aducă bucurie, plăcere, frumusețe

Pe lăcrimate pleoape și întristate fețe.

 

Lumina-i viață nouă și bob de bucurie,

De-aceea noi de-apururi dorim mereu să vie,

Să-nvioreze globul cel mocirlos de tină

Că noi suntem și fi-vom ființe de lumină,

Să re-nnoiască viața mereu înmugurită,

S-o veșnicească încă, cât ea va fi iubită.

*

Așa e datul firii din vremea de-nceput,

Să crească în lumină al ierbii fir mărunt,

Și floarea din fereastră și grâul pentru pâine,

Furnica, hărnicuța, și-albina care mâine

Îmi va pleca cu roiul de-aici tot mai departe,

Să îmi lărgească viața, s-o facă fără moarte.

**

În candele noi punem la sfintele altare

O boabă de lumină, ca ochii-n lăcrimare,

Să vadă calea care ne scapă de păcate,

Ne urce spre cerescul când fi-vom după moarte,

Ne-apropie de Tine, cel Fără de-nceput

Ce datu-ne-ai lumină de-aici până-n afund.

***

Trăiți dar în lumină, că-i veșnică curată,

Și-ți fi de-alungul vieții cu inima-mpăcată,

La fel vă fie gândul și inima deschisă,

Și-atunci, ființa voastră îmi fi-va neînvinsă,

Și-o lumina într-una ca sfânta lumânare,

Și totu-n jurul vostru va fi ca o-nchinare

                              La lume, la Cerescul, la Domnul nostru Mare.

 S-aveți Paște Luminate!

 ***

Blândul păstor

Vă fie al nostru Paște,

Preasfântă sărbătoare

 

Motto:

Cum de-ai putut Iisuse-a ne ierta,

Când cuiul răstigniri,

E chear trădarea

Mea?

***

Acum, puteți a spune cu sufletu-mpăcat

Că El, cel Iertătorul

Hristos, a înviat!

Motto:

Ați plâns destul, de-acum vă bucurați,

Că înc-odat de cer, ați fost iertați.

 

Când Domnul l-a trimis pe Fiul Sfânt

Să fie Solul Său pe-acest pământ,

Voi, înfrățiți cu Iuda L-ați trădat,

Și pironit pe cruce L-ați lăsat.

 

De ce? Că a venit să vă arate,

C-acolo sus, în ceruri, după moarte,

Veți fi vecie lungă de vecii

Și-n bucurii de raiuri veți trăi

De-aici făcut-ați FAPTE  LĂUDATE

Și fost-ați BUNI și IERTĂTORI  în toate?

 Minuni El v-arătat ca să vă-mbune

Să zilniciți mereu în fapte bune,

Ca prin IUBIREA  CELUI  DE  APROAPE

Să fiți cu El în ceruri, după moarte.

 

Poveți v-a dat, așa ca nimeni altul,

Să nu trăiți în viață cu PĂCATUL,

Să spuneți ADEVĂRUL mai mereu,

Să-mi AJUTAȚI pe-acela ce-i la greu,

Să vă IUBIȚI dușmanu-ntotdeauna,

Al vostru gând să lepede MINCIUNA,

Și în CURAT în  CINSTE și-n  DREPTATE

Să vă trăiți viața, CĂ  SE  POATE!

*

Nu v-a plăcut cât toate vi le-a zis,

Nu l-ați crezut că El e cel trimis,

N-ați vrut trufia s-o lăsați din voi

Și lăcomia să vă lase goi,

A voștii ochi, să creadă nu au vrut

Minuni pe care El ,mi Le-a făcut.

 

Ați născocit că-i solul mincinos

Și ce v-a spus, întors-ați voi pe dos,

Și fără remușcări la cele toate

L-ați judecat și L-ați trimis la moarte

Să fie pironit pe-o cruce-n cuie,

Și de acol’ la ceruri să îmi suie.

 

El, l-a rugat pe Tatăl din Ceresc

Să ierte neamul nostru omenesc,

Că El chezaș s-o pune pentru toate

Păcatele ce-n lume-s adunate,

Ca voi cu toți, de-acuma înainte,

Iertați să-mi fiți, întinători de minte.

 

Apoi s-a scoborât în Iad să-nfrunte

Genunea  cea cu suflete mărunte,

Iar de acol’, pe moarte a călcat

Și-apoi la cer pe veci, s-a ridicat

Să-mi știe toți că El, A ÎNVIAT!

**

E zi de Paște, deci, vă bucurați

C-al nostru IERTĂTOR,  pe cei iertați

I-așteaptă să se-ndrepte-n fapte bune,

Ca la sfârșit, când vor lăsa cea lume,

Să-mi stea cu El la masă în ceresc,

Cât încă fi-va neamul omenesc.

 ***

 Iisus ‘nălțat la ceruri

 

Pornit-a veste mare din glasuri de femei,

Purtat în patru vânturi, s-ajungă la acei

Ce fostu-i-au apostoli, la gloată și-mpărat,

Că Răstignitul Lumii, din moarte s-a sculat.

 

S-a-nfioarat atuncea tot omul păcătos,

Creștinul cel smerelnic, că n-a fost mincinos

Cuvântul Său pe cruce, că-i Fiu de Dumnezeu

Venit ca să ridice păcatul lumii, greu.

 

Minunile făcute au fost de-adevărate,

Menite-a Lui putere de-apururi să ne-arate,

Că El învie morții și dă la orbi lumină,

Și înmulțește pâinea creștinului la cină.

 

Și-apoi, a Sale sfaturi, adevărate, drepte

Și pline de-nțelesuri, au fost să ne deștepte,

Să ne-ndreptăm purtarea și ura s-o lăsăm

În schimbul la iubirea ce orișicui s-o dăm.

*

N-ați înțeles că viața la toți ne este dată

S-o trecem în iubire frumoasă și curată,

Nu ură, nu tu vrajbă, nu sete de avere

Că ele întinează și izvorăsc durere.

 

El nu îmi vrut-a moartea niciunui păcătos,

Ci îndreparea, care-i , cu mult mai mult folos,

Că astfel el, dușmanul, prieten ți-l vei face

Și-n lungă veșnicire trăi-vom toți în pace.

 

Când  judecata voastră ce-a strâmbă, mincinoasă,

L-a condamnat la moartea aceea grea, hidoasă,

El, coborâta-n iadul păcatului lumesc,

Ca de acol’ să urce la Tatăl, în ceresc.

*

După atâta vreme, nici azi n-ați înțeles

Că viața noastră încă, nu are nici un sens

Dacă trăim în ură, minciună și-n trădare,

Că pierde pe vecie a Raiului cărare.

**

El, Înălțat la ceruri, de-acolo ne veghează

Să îi urmăm povața, s-avem credința trează

Că doar cu cea iubire și binele făcut,

Ne-om înălța la ceruri, din păcătosul lut.

                                           ***

Însfințitul lemn al crucii

 Motto:

Pe coastele cu pruni, din deal în deal

Să aibă veşnicia sfântul semn,

Biserici rânduit-am în Ardeal

Iar la răspântii, cruci din sfântu-ţi lenm.

 

In cuiburi de credinţă am semănat Ardealul

Punându-i veşnicia în crucile de lemn,

Cu ele miruit-am şi văile şi dealul

Să fac cărării Tale, cel luminat însemn.

 

Din învechite veacuri la ele păcătoşii

S-au închinat cu gândul că fi-vei îmbunat,

Şi tot cerşind iertare la Tine cuvioşii

În lacrima durerii mereu mi s-au rugat.

 

Tu, datu-le-ai putere să treacă de necazuri,

Să guste bucuria scăpării din nevoi,

Surâsul să apară pe suptele obrazuri

Şi geana de lumină  în ochii trişti şi goi.

 

Umplut-ai cu iubire a inimii străfunduri

Când ne-ai legat pământul de raiul Tău din cer,

Şi mâna ai întins-o pierdutului’n adâncuri

Ce se zbătea-n chemarea de iaduri ce te pier.

 

În candelă, Tu pus-ai un licăr de iubire

Să-mi biruiască ura, să-ţi fie sfântul semn,

Şi aurit-ai Doamne icoane-n strălucire

Tu, veşnic răstignitul în carnea lor de lemn.

 

***

Acum, când urc cărarea spre cea bisericuţă

Ce străjuieşte veacul din vârful meu de deal,

Simt că acolo-i locul şi sfânta biruinţă

Ce mi-a ţinut credinţa, frumosului Ardeal.

 ***

 Zi de mare sărbătoare

 

E zi de sărbătoare și clopotul ne cheamă

Din suflete o rugă să dăm spre ceruri vamă,

Să fim cu toți de față la liturghia sfântă

Că inima de-atâte nenorociri ni-e frântă.

 

În Domnul ce-a nădejde s-o punem ne-ncetat

Și când greșim, iertare Să-i cerem la păcat,

Să ne-mbunăm voința și gîndul pus în faptă,

Cărarea vieții fie curată, lungă, dreaptă.

 

Că El, ca nimeni altul a stat pe SFÂNTA  CRUCE,

De noi bătut în cuie, și osândit s-apuce

Cel asfințit de soare acolo, chinuit,

Cu doi tâlhari alături să-mi fie umilit.

 

De-acolo, El, pe Tatăl, în lacrimi l-a rugat

Ca neamul nost’ nemernic, în veci  fie iertat,

Ca să putem  spre ceruri cel suflet să-l urcăm

Și-acol’ la sfinte raiuri cerescului să-l dăm.

 

Apoi, în miez de noapte, în iad a coborât

Să calce moartea hâdă, să-i pună mâna-n gât

Și de acol’, la ziuă, să iasă re-nviat,

Ca mai apoi la ceruri să plece, înălțat.

**

Așa că-n astă ziuă, când moartea a călcat

Putem acum a spune: HRISTOS  A  ÎNVIAT!

Și-n gând, din al nost’ suflet o rugă să-nălțăm

Că ne-a iertat atuncea și-a vrut să ne-mpăcăm.

*

De Ziua Învierii, CREȘTINI  VĂ  BUCURAȚI!

Și-un gând curat la Domnul  în rugă mi-l urcați

Și în adânc de suflet cercați să fiți mai buni,

C-a voastre fapte toate, să merite, cununi.

 ***

 

Dăm veste

De când făcut-ai încă minuni dumnezeieşti

Cutreierând prin lume de Tine toţi să ştie,

Ne-ai întărit credinţa, că cel promis Tu eşti

Şi  Iertătorul fi-vei, de-atunci până-n vecie.

 

Nicicând a noastre lacrimi n-au vrut să se usuce

Şi-amarnica trădare n-am vrut ca s-o uităm,

Când pironit în cuie pe Însfinţita Cruce

Crezut-am că te pierdem şi morţii noi te dăm.

 

Cu Tine, sus pe cruce, păcate de-altădată

De noi nemerniciţii făcute-n şir de vieţi,

Luatu-le-ai să-ţi fie durere încarnată

Ca să le simţi pe toate şi toate să le ierţi.

 

Te-ai dus apoi în moarte ca orice muritor

În lacrimii şiroite a Maicii Născătoare,

Lăsându-ţi ca să-ţi moară ce-avut-ai muritor

Şi-ai re-nviat fiinţă pe veci nemuritoate.

 

Ne-am bucurat Mărite şi-atuncea am ştiut

Că Tu ne eşti de-apururi al nostru Împărat,

De-aceea-n an dăm veste fiinţelor din lut,

Că Iertătorul nostru HRISTOS, A ÎNVIAT!

 ***

 Să-mi țineți minte

 Mă lasă Doamne, ca-n micimea mea

Să reazăm umbra mea, de-a Ta să stea,

Să mă-nfior gândindu-mă mai bine

Că Tu ești Doamne astăzi lângă mine.

 

Să simt cum măreția Ta mă va cuprinde,

Cum duhul Tău în mine mi se se-ntinde,

Cum pace e în sufletu-mi și-n gând,

Și toate mi le ierți Tu, rând la rând.

 

Să știu apoi, că-n cea dumnezeire

Tu adunat-ai munte de iubire

Și chiar de-ai fost în cuie pironit,

Pe noi ce te-am trădat, Tu ne-ai iubit.

 

Și-mpovărat de-a noastre mari păcate

Tu dusu-te-ai iertându-ne spre moarte,

Să învățăm din pilda Ta că noi,

Învredniciți ieși-vom din nevoi,

 

Când fi-vom toți cu sufletul curat

Și te-om slăvi pe Tine ca-mpărat,

Iertând și noi pe cela ce greșește

Și-n silnicit mereu ne umilește.

 

Ajută-mă, Tu cela Iertător

Ca tuturora să le fiu dator,

Să îi slujesc pe toți în preasmerit

Să le înalț cel suflet micnicit,

 

Să vadă că cel bine te înalță,

Că răul cel făcut îți ia din viață,

Că Raiul tu ți-l faci aici când vrei

În bine ostenind și nu să-l ceri.

*

Să-mi țineți așadară bine minte

Că Domnul ne-a-nvățat cu-a Lui cuvinte,

Să mergem după El, pe-a Sa cărare

Și-n umbra lui să-mi steie fiecare.

 

Așa vom fi vecie după moarte

În cerul cel de sus cu-a Sale toate,

De nu, rămânem prinși în astă tină,

Tânjind mereu spre-o rază de lumina

***

 

Lumina-nvingătoare

Veniți de luați lumină!

 

Cât timpul se topește încet, ca-n lumânări,

Lumina lui de aur se-mprăștie în zări,

Să spargă-ntunecimea acea de neagră smoală,

Să vadă fața lumii plăcută ei și nouă,

S-aducă bucurie, plăcere, frumusețe

Pe lăcrimate pleoape și întristate fețe.

 

Lumina-i viață nouă și bob de bucurie,

De-aceea noi de-apururi dorim mereu să vie,

Să-nvioreze globul cel mocirlos de tină

Că noi suntem și fi-vom ființe de lumină,

Să re-nnoiască viața mereu înmugurită,

S-o veșnicească încă, cât ea va fi iubită.

*

Așa e datul firii din vremea de-nceput,

Să crească în lumină al ierbii fir mărunt,

Și floarea din fereastră și grâul pentru pâine,

Furnica, hărnicuța, și-albina care mâine

Îmi va pleca cu roiul de-aici tot mai departe,

Să îmi lărgească viața, s-o facă fără moarte.

**

În candele noi punem la sfintele altare

O boabă de lumină, ca ochii-n lăcrimare,

Să vadă calea care ne scapă de păcate,

Ne urce spre cerescul când fi-vom după moarte,

Ne-apropie de Tine, cel Fără de-nceput

Ce datu-ne-ai lumină de-aici până-n afund.

***

Trăiți dar în lumină, că-i veșnică curată,

Și-ți fi de-alungul vieții cu inima-mpăcată,

La fel vă fie gândul și inima deschisă,

Și-atunci, ființa voastră îmi fi-va neînvinsă,

Și-o lumina într-una ca sfânta lumânare,

Și totu-n jurul vostru va fi ca o-nchinare

                              La lume, la Cerescul, la Domnul nostru Mare.

 

S-aveți Paște Luminate!

Mircea_Dorin_ISTRATE_Blândul păstor

***

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , | Lasă un comentariu

Hristos a Înviat!

Se prăznuiește Paștele cel sfânt

Cina cea de taină

Mircea Dorin ISTRATE

Lucitoare stele-n ceruri și luceferi înroiți,

Diademe-s rotitoare pentru frunțile de sfinți,

Ce-n bisericuța mică, pironiți spre veșnicire,

Ne-amintesc că-n a lor viață, fost-au munte de iubire.

Ziduri vechi, cu mici ferestre cern a zilei prealumină

Și-apoi razele de aur pe altar mi le închină,

Fie-n CINA CEA DE TAINĂ sfinții bine luminați,

Să se vadă că-ntr-u Domnul, toți mi-au fost, ca niște frați.

*

Cu pocalu-n mâna dreaptă, Domnul, cina mi-o-ncinstește

Și-n prevestitoare vorbe, El, le dă cumplita veste,

Că muri-va, prin trădare, pe o cruce pironit,

Dar ierta-ne-o, să ne-arate cât de mult El, ne-a iubit.

**

Un moșneag, cu barba sură și cu pletele-i albite,

De un veac aicea preot, peste vremi neîmblânzite,

Cu-a lui vorbă liniștită, de cum spus-au ceia sfinți,

Gânduri mari și înțelepte pune-n inimi, la smeriți.

Toți promit în gândul tainic, cuvenita îndreptare,

Toți în rugă lăcrimată mi se roagă de iertare,

Așteptând de la Măritul gândul lor să-l împlinească

Ca să stea, până la urmă, toți sub pronia cerească.

Iar când clopotul din turlă bate crucea ăstei zile,

Slujba-i gata, iar creștinii mulțumesc că orișicine

A vorbit de-acum cu Domnul în cea zi de sărbătoare,

Vor simții de-acum o vreme, mâna Lui, ocrotitoare.

Apoi iar, ca păcătoșii, face-or fapte nedorite

Și de Domnul iar uita-vor zile multe-nșiruite,

Că așa-i umana fire, încă nu-i destul de coaptă

Ca s-audă-n ori ce clipă, blânda cerurilor șoaptă.

***

Și noi am fost ca Iuda,

nemernici trădători

Iisuse dragă, trădători

Am fost ca Iuda toți de-o seamă,

Atunci, n-avut-am tată, mamă,

Și-n chin, ca vieții să Dai vamă

Lăsatu-te-am cu toți să mori

Ca orice om, ce-i este teamă,

Ca un proscris să dai Tu seamă

La moarte-n chinuri, și-n răcori.

N-a mai păsat, că înainte,

Prin mari minuni ne-ai arătat,

Că Tu ești fiu de Împărat,

Și chiar de-atâtea-i îndurat

Mi-ai tot cerut l-al Tău Părinte,

Pe toți ne ierte de păcat,

Și-așa te dus-ai împăcat,

Spre moarte, să re-nvii, Mărite.

*

Noi, trădători am fost cu toții,

Că n-am sărit să te-apărăm,

Măcar speranțe să îți dăm

C-am înțeles să ne-adăpăm

Din spusa Ta în fața morții

Și urma Ta să o călcăm

Și-n umbra Ta mereu să stăm,

În veacuri ce-or veni, cu toții.

**

Acum, la mii de ani de-atunci,

Când spusa Ta în greu și-n chin,

În mari dureri și-ntr-un suspin

Din ’naltul sfintei Tale cruci,

Vedem, că încă ne ferim

Ca între noi, să ne iubim,

Și oameni cum ai vrut să fim,

Urmând îndemnul Tău, de-atunci

În categoria Articole, Autori, Cetatea Cavalerilor | Etichete , | Lasă un comentariu

Gala Mihai EMINESCU – ediția I-a Oradea 15 ianuarie 2024

Desfășurare_Ecouri_la_Gala_EMINESCU

În categoria Articole, Autori | Etichete , , | Lasă un comentariu

POEZII  PENTRU  SÂMBĂTA  SEARA – ,, FEMEII”

Mircea Dorin ISTRATE

„ Pentr-un suflet, care-n taină, din trecut, din lăcrimare, /Îndulcit de-o amintire, se va face-nfiorare /Dragile mele doamne, domnișoare/ Vă-nchin un vers în loc de-o floare

De ziua voastră, mare sărbătoare.

 

 

8 Martie  – DE ZIUA VOASTRĂ

V-aș da pământul tot cu floare, bucăți de Raiuri înstelate,

Grămezi de aur, giuvaieruri și câte-n lume mi-s palate,

Vă răsplătească cea iubire și câte lacrimi ați vărsat,

 

În cele nopți neadormite, când gândul vost’, la noi a stat.

Le meritați până la una și încă tot n-ar fi de-ajuns,

Să răsplătim iubirea voastră nu sunt cuvinte de ajuns

Sunteți curatul, puritate cel crin de pus pe la icoane,

Că duceți greaua cruce-a vieții, ce bine prinsă-i în piroane.

 

Ne însorți mereu viața și ne-alungați tristeți, nevoi,

Cu-n zâmbet și c-o vorbă bună, când vreți ni le luați ‘napoi,

Sunteți culoarea și parfumul la câte zile se petrec

Punând în noi curaj, speranță, în clipe grele ce ne-ncerc.

 

Prin voi se veșnicește lumea mereu pe-a timpului cărare,

Și-nfiorați mereu iubirea ca apa vie, ce-a licoare

Ce-o bem ca să simțim că viața are și clipe de plăcere,

Iar uneori sunteți păcatul îmbietor, ca ducea miere.

*

Oricum ați fi, sunteți viață iar fără voi nimic se poate,

Voi duceți însăși veșnicitul, născutul lumii pân’ la moarte,

Și-apoi divinul celor clipe, ce-n scurta viață le-am trăit,

Să știm că sunt pe astă lume, destule zile-n fericit.

 

VĂ DĂRUIESC

 

Vă dăruiesc de ziua voastră,

Femei ce viața ne-o-ncântați,

Un trandafir de pus în glastră

Și-a mea urare s-ascultați:

 

Să fiți de-apururea FRUMOASE,

Să fți de-apururi SĂNĂTOASE,

Să fiți de-apururi FERICITE,

Și-a voastre vise ÎMPLINITE,

Le facă Domnul cum doriți

De încă vă-nchinați la sfinți

Și-ți fi SMERITE și CUMINȚI

Într-u PURTĂRI și-a voastre minți.

 

De nu, tot aia e, că voi,

Ne FERICIȚI mereu pe noi,

Cu o privire LANGUROASĂ,

C-o vorbă veșnică MIEROASĂ,

Mereu c-o caldă-MBRĂȚIȘARE,

Mereu c-o dulce SĂRUTARE

Mereu cu-aprinse JURĂMINTE

Din tăinuita voastră minte.

De bune noi vi le luăm

Și înapoi așa le dăm,

Că jocul ăsta-i nesfărșit

Și de la Eva e pornit.

 

Fiți dară azi, de ziua voastră

Pe bolta vieții noastre-o ASTRĂ,

Strălucitoare-n nopți târzii,

Născând de-a pururea iubiri,

Speranțe vii, înfiorare,

Divine clipe mișcătoare,

Că fără voi am fi nimic,

Însingurați cu suflet mic,

Adami trăind în Paradis,

Gândind la voi, în al nost’ vis.

 

N-am aur, giuvaeruri, bani,

Așa că sincer, ,,LA MULȚI ANI”

Vă spun eu care vă-ndrăgesc,

Pe toate câte-n omenesc

Sunteți a noastră bucurie,

Și-acum și-n veacuri ce-or să vie.

Acum semnez astă hârtie,

Eu care v-am iubit pe toate,

 

ÎŢI AMINTEŞTI IUBITO….

 

Îţi aminteşti iubito, cum nedormiţi stăteam

Şi-a timpului secunde cu grijă număram,

Să fim copiii clipei norocului cerşit,

Cu mintea învrăjită şi inima-n iubit.

 

Îţi aminteşti iubito cum încă număram

Ferice zile-n care iubirilor ne dam,

Ne ducă în urcare spre lumile de sus,

Ne uite în divinul ce inimii l-au pus.

 

Îţi aminteşti iubito cât însetat eram

De-al tău sărut fierbinte, când dragoste-ţi juram

Şi-apoi feriţi de lume, ca hoţii pe ascuns,

Furam din rai clipite nicicând îndeajuns.

 

Îţi  aminteşti iubito de nopţile-nstelate

Când simţurile noastre vorbeau în mute şoapte,

Când tremuraţi luceferi din ceruri culegeam

Şi pleaopa-ţi lăcrimată cu drag ţi-o sărutam.

***

De-ţi aminteşti iubito de vremea ce s-a dus

Ce tăinuit ai pus-o în gândul tău ascuns,

O scoate din uitare şi-n caldă mângâiere

Trăieşte-o în visarea clipitelor de miere.

 

Voi fi cu tine-alături ţinându-te de mână

Să simţi iar bucuria că suntem împreună

Şi în mireasma dulce a florilor de Mai,

Să retrăim iar timpul ce-a fost cândva, un Rai.

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , | Lasă un comentariu

Smeritul GHIOCEL !

Ca un dar de MĂRȚIȘOR,

Pentru doamne, domnișoare, vă ofer la fiecare, un,

SMERELNIC GHIOCEL

Ieșit-a din zăpadă-nspre lumină

Un ghiocel smerelnic, curat și fără vină,

El fi-va-l primăverii mărțișor

Ce-a adunat speranțe și mult dor

Și-acuma irizând văpăi de soare,

Stă prins pe bluza unei, domnișoare.

 

Ce mândră-i ea de-acum și fericită

Că cineva-i cu gând la ea, și că-i iubită

De-un suflet bun, smerit, ce se-nfioară

Și-acuma cum îmi fosta-ntâia oară,

Când ochii ei ca două viorele

Mi l-au topit în doruri lungi și grele.

*

Vedeți cum albii ceea ghiocei

Trezesc simțirea-n cruzii tinerei,

Iar la acei ajunși, mai întomnați,

Când dăruiesc, au ochi-nlăcrimați,

Gândind de cu a fost demult, odată,

Când întâlnit-au ochi, de dragă fată……

**

De ce nu-mi dai Tu Doamne, că Tu poți,

Trecuții ani ai tinereții toți,

Să dau la fiecare fată ghiocei,

Să se-ndrăgească ceia tinerei,

Să simt-a primăverii-nfiorare

În inimă și-n simțuri, fiecare.

 

                         CHIAR VINE

S-a topit, încă de-aseară, orice urmă de zăpadă,

Iar pe dealuri, lunci și crânguri, a-nceput să mi se vadă

Ghioceii, lăcrămiore, ce-s de-acuma pâlcuri, pâlcuri,

Iar lăstarii din pometuri stau de-acum să spargă muguri.

 

De atâtea mii milenii pe-astă humă pământească

Se rotesc la nesfârșituri, după legea cea cerească,

Nu doar globul meu de tină, ci și cele anotimpuri

Ce se-nnoadă înte ele din a haosului timpuri.

**

Mâine, de va fi ca astăzi, soare cald și-ntoate bine,

Să fiți siguri de acuma cum că primăvara vine,

Și de vreți să îi dăm slavă, să vă puneți fiecare

La rever ori butonieră, ghiocei sau lăcrămioare.

 

Să ne știm uni cu alți că ne bucurăm de viață,

Că dorim, vină schimbarea, chiar de mâine dimineață,

Cu dorințe și speranțe că-n ăst an va fi mai bine,

De cât fost-a-n ceialalți, pentru voi și pentru mine

 

Mircea Dorin Istrate

În categoria Articole | Etichete , | Lasă un comentariu

MAI APROAPE DE EMINESCU

Colonel Dr. Constantin MOȘINCAT

Clasa a 3-a C, de la Școala Gimnazială „Oltea Doamna” Oradea, învățător Rodica FECHETE, mi-a făcut onoranta invitație de a face cunoștință, celor 31 de copii, cu Domnul MIHAI EMINESCU. Și evenimentul a debutat vineri 12 ianuarie 2024 de la ora 10.10 cu fireasca exprimare a diverselor păreri despre cine a fost Eminescu, exprimate cu mult entuziasm, bucurie, interes și curiozitate. Răspunsuri apreciate de mine cu BRAVO și calificativ FB, cu încântarea la rostirea versurile proaspăt învățate. Am adus cuvenite și binemeritate laude pentru răspunsurile primite, pe care le-am răsplătit cu o modestă insignă a Galei Eminescu.

O fotografie cu zâmbet, cât un car de laude și mulțumiri! Și din nou despre Eminescu…

Am călătorit prin țară, poposind  la Bojdeuca din Țicău, și hoinărind prin Copou, cu popas de răgaz la Teiul înflorit și binefăcătoarele lui flori, am rătăcit pe lângă plopii fără soț, și am admirat codrul legănat de vânt. Am văzut cu ochii minți bucuria admirației, curiozitatea descoperirii și cuprinderea cu iubire a aceluia de Necuprins EMINESCU.

Cu regretul că cele 2 ore au trecut de nici n-am auzit clopoțelul atât de mult ne-am apropiat de Eminescu, copil, adolescent, student, ziarist, poet. Câte puțin din toate. Mare mia- fost surpriza să descopăr că versurile complicate erau înțelese. Și le-am amintit de Ștefan, Mircea și Mihai, de Brâncoveanu și Vodă Cuza.

Am avut bucuria să mă prenumăr printre elevii clasei – a 3-a C – și să constat cât de isteți sunt  „colegii mei” și cât de repede au îndrăgit Revista Cetatea Cavalerilor, după ce am răsfoit și descifrat împreună semnificația metopelor pregătite în care strălucește  cu fruntea spre soare, aproape de bolta Cerului, Sfinxul Eminescu, dăltuit în bronzul eternității și pentru că ne-a definit identitatea „De la Nistru pân la Tisa”! Și  tresalt de emoție când am simțit și văzând cum desenau conturul României, cu siguranța graficianului Ștefan Popa PopaS, contur străjuit de tricolorul României Mari.

Minunată lecție de nedisimulat patriotism am citit pe chipul gingaș al colegilor mei de ocazie!  Atunci m-am gândit  că se justifică cu temei desenul blazon al Cetății, bordat de Sfinxul Carpatin și Crucea Eroilor,  sprijinit pe Scutul de apărare, în care se duelează pentru adevăr condeiele Cavalerilor de Clio. M-am simțit mai tânăr odată ce am reușit să deșert câte puțin din ranița de cunoștințe despre Eminescu reușind să ni-l apropiem, amintiri cu și despre în care am strâns preplinul de iubire pentru Luceafărul Național: Mihai Eminescu. Și sunt sigur că ai mei colegi mă vor susține  în demersul ca la 175 de ani de la naștere, Trofeul Rădăcini să-l conferim Municipalității Oradea dacă vor decide ca „Pădurea urbarială Oradea” va purta numele EMINESCU!

Să dea Bunul Dumnezeu sănătate părinților, învățătorilor și profesorilor să-i crească OAMENI pentru societatea românească. Abia aștept să-mi întoarcă vizita, – pe 15 ianuarie 2024, începând cu ora 10.00 la Gala EMINESCU. La revedere dragi colegi. Pentru  voi, am creat Cetatea Cavalerilor  și logooul: „Cartea Mea, e și a Ta”

Biblioteca clasei a 3-a C  mai bogată cu autograful autorilor

Cavaler de Clio

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , | Lasă un comentariu

Comunicat de presă: GALA EMINESCU

 

COMUNICAT DE PRESĂ Ziua Culturii Nationale 2024

În categoria Articole, Autori | Lasă un comentariu

Concert de Pricesne

Arome grele

Taraba plină de dulceţuri
Exală – arome colorate;
Văd rotocoale ceţuri, ceţuri:
N-am o fărâma de bucate.

Mă plimb adulmecând pe străzi,
Mă satur cu fum de grătar,
Văd şuncile tronând în căzi,
Dar prind câte-un şoric, mai rar…

În tomberonul atârnat
Intr-un şurub, de stâlp, la colţ,
M-apuc serios de căutat;
Găsesc hârtii si doar un …boltz.

Nasul mi-aduce un semnal,
Printr-un oblon dintr-un subsol:
E-o pivnită de caşcaval –
Şi-mi simt stomacul tare gol.

Se ţine-un câine hămesit
Tot mai aproape, şi la pas;
– ,,N-am decât straiul râncezit
Şi-un sac, atât mi-a mai rămas!”

Şi prietenul meu fără casă
Îşi pleacă botul alungit:
,,Şi-astăzi rămânem fără masă,
Cu soarta ce ne-a prigonit!”

Autoare: Melcaro-Camelincitant

În categoria Articole, Autori | Lasă un comentariu

1 Decembrie – ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Drapelul este România

„Drapelul este România, acest pământ binecuvântat al Patriei, udat cu sângele străbunilor noștri și îmbogățit cu sudoarea muncitorilor. El este familia, căminul fiecăruia, casa în care s-au născut părinții voștri și în care se vor naște fii voștri. Drapelul este în același timp, trecutul, prezentul și viitorul, este istoria întreagă a României”.

LA MULȚI ANI ROMÂNIA,

LA MULȚI ANI ROMÂNI!

La mulți ani Cavalșeri!

În categoria Articole | Etichete , , | Lasă un comentariu

STRĂBUNUL  MEU  ŞI  LIMBA MEA BĂTRÂNĂ

STRĂBUNUL  MEU  ŞI  LIMBA MEA BĂTRÂNĂ

Mircea Dorin Istrate

Lui moşu-i mulţumesc, lui mama tână

C-au vorovit în limba cea bătrână

Şi mi-au lăsat-o dar dumnezeiesc

Să ştiu ce limbă veche mai vorbesc.

 

Cuvintele că au o rădăcină

Ce din ceresc lăsată-i ca să vină

Şi că la ea de încă mă cobor

Voi fi cu moşi mei în lumea lor,

Şi cu  Adamii ceia de-nceput

Ce pe aici cu turma mi-au trecut

Mergând spre largul lumii, rând la rând

În mii de ani, ţinând mereu în gând

Poveştile din vremea de-nceput

Şi-ntâiul scris pe ciobul ud de lut,

Cântări şi datini, vrăji de lecuit,

Mărgele pentru fete de iubit,

Şi portul vechi din vremile bătrâne,

Şi rânduiala de făcut la stâne,

Răbojul pus la grindă ca socoată

Şi zeii, ce făcutu-mi-au cea soartă.

 

Şi în vecia clipei cât mi-au stat

În locul cel de-acolo-ndepărtat

Şi-au mai adus aminte de-a lor casă,

De neamul lor viteaz, trecut prin coasă,

De cât popoare au lăsat în urmă

Împestriţând pământul cu-a lor urmă.

 

Aşa că dacă astăzi ţi se pare

Că vorba ta îşi are-asemănare

Cu alta de la capătul de lume,

Tu poţi să spui că eşti din vremi bătrâne

Un cap de neam ce-ai fost în mare fală,

Iar ei îţi sunt nepoţi, de bună seamă.

 

Ridică-ţi fruntea, stai în măreţie

Şi lasă-i pe mişei la tine vie,

Nu te-or putea nicicând să te răpună

Că tu eşti peste tot în astă humă

Însângerată piatră de Columnă.

Şi-n orice ciob ce-n mâna mea îl strâng

Pe tine mi te laud şi te plâng,

Străbunul meu, vecie pe pământ.

Metopă de pe monument Avram Iancu – Abrud

 

 

 

 

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Adâncă recunoștință de ziua celor morţi

 Mircea  Dorin  Istrate

 e un ins din tagma voastră

  ce ca mâine fi-va și el, ca și voi, pe cer o astră

 

Adâncă recunoștință de ziua celor morţi.  

       

                  Mai veche decât vechimea, rămas de pe vremea începuturilor noastre, cultul morţilor este cel care ne-a însoţit şi ne va însoţi mereu vremelnica noastră existenţă, pentru că mereu şi mereu vom avea pe cineva drag nouă plecat să-şi veşnicească somnul sub coasta unui deal, în umbroase ţintirime din frumosul, doritul, jertfenicul şi mereu pătimitul nostru Ardeal. Acolo, neuitaţii noştri părinţi,frați, cumnați, prieteni dragi, îşi torc somnul de veci dimpreună cu toţi cei pe care neamul acesta i-a avut, născând şi umplând din genunea timpului acea neştiută lume pe care noi ne-o dorim mai bună şi mai frumoasă decât cea în care vieţuim acum.

                Pe ei, lăcrimaţii noştri cei dragi îi purtăm mereu în umbra tăinuitului gând, cerându-le cu creştinească smerenie şi sfiiciune iertare dacă le-am greşit cu ceva, iar în rugile noastre cele curate şi adevărate înălţate la Domnul, nădăjduim ca El, Iertătorul nostru cel bun, să-i  fi dus pe toţi în raiurile Sale cele fără de sfârşit, spre veşnica lor odihnă.

               Şi poate tocmai de aceea în datina noastră străbună s-a statornicit din neam în neam, ca în miez de toamnă, lor, celor plecaţi spre necuprinsele ceruri, să le fie hărăzit o zi anume de cinstire, zi în care noi, norocoşii cei vii să-i căutăm pe ei veşniciţii nemuririi, pentru a sta o clipită vremelnică împreună. Şi acolo, la umbra crucii lor, în boaba lacrimilor venite din fântâna sufletului nostru, să punem rugă şi iertare, smerenie şi recunoştinţă pentru tot şi toate câte ei ne-au dat şi ne-au lăsat în trecătoarea lor viaţă prin această mincinoasă şi nemernică lume, să ne mai povestim în gând de câte le-am mai făcut şi desfăcut pe-aici în mişcătoarea vreme cea plină de trudă şi nenoroc. Şi aşa, împăcaţi că ne-am făcut datoria creştinească, să nădăjduim  că vom fi pentru o clipă parte din marea bunătate cerească, cea din care izvorăsc toate cele pe care Măritul le aşteaptă să le facem în faptele noastre cele de zi cu zi.

               Iar dacă noi, cei întomnaţi în vreme suntem îmbucuraţi de Domnul cu nepoţi, să-i ducem şi pe ei la însfinţitele morminte, pentru a-i învăţa că neamul nostru cel mutat la ceruri trebuie cinstit şi preţuit pentru toate câte a făcut pentru noi în această lume, pentru toate comorile de gând şi faptă pe care n-i le-a lăsat, pentru mierea de învăţătură strânsă din florile timpului lor, pentru tot şi toate cele câte nu au murit odată cu ei. Iar mai presus de toate să-i învăţăm pe nepoții noștri a simţi și ei  că pe umerii răposaților stăm noi şi vor sta deopotrivă şi ei, când le-o venii timpul, că din firava lor urmă am făcut astăzi cărarea vieţii noastre, că exemplul lor ne dă îmbărbătarea, curajul şi tăria trebuincioasă pentru a trece prin cumpene de vreme. Lor le destăinuim în taină necazurile şi nevoile prin care trecem şi uneori de la ei aşteptăm povaţa cea salvatoare care să ne scoată la liman.

Dacă toate astea fi-vor învăţate de urmaşi, să fiţi siguri că vom fi mereu legaţi de însfinţita noastră ţărână, de bunii şi străbunii noştri cei mereu trăitori aici în veşnicia cuibarul care ne va nemuri peste veacurile ce vor veni, că fără ei, fără această sfântă avere ce ne-au lăsat-o, noi am fi nimicuri, rătăcită turmă în furtuna vremilor cele mereu schimbătoare.

                 Făce-ţi-vă aşadar dreapta şi cuvenita voastră datorie faţă de memoria celor care până mai ieri mai erau prin preajma noastră, bucuroşi că viaţa îi mai ţine prin acestă lume, pentru că nu se ştie când veţi fi şi voi în lumea lor. Şi dacă în fierbinţela lacrimi voastre va fi şi-o rugă de iertare faţă de ei, fiţi siguri că, în bunătatea lor, cei duşi la ceruri vă vor ierta, sărutându-vă sufletul vostru cel bun cu un dulce mângâiat şi o descătuşare creştinească ce va veni să vă-mbuneze viaţa şi numai pentru o trecătoare clipă.

    DE   ZIUA   CELOR   MORŢI

 Motto: 

    „Din vale-n deal e viaţa curgătoare

      Trecută prin durere şi pelin,

      E drum pe care-l face fiecare,

      De neîntors, că-i lege şi-i destin”

 E ziua celor morţi şi-n cimitire,

În dealul unde toţi se veşnicesc,

S-au adunat cei vii spre pomenire

Cu gând curat şi suflet îngeresc.

 

Sunt prea puţini ce-mi stau lângă morminte

S-aprindă câte-un muc de lumânare,

Din ceia care  neamul înainte

I-a înmulţit pe lunga lui cărare.

 

Prea mulţi s-au risipit prin astă lume 

Şi au uitat cuibarul strămoşesc,

Măcar de mi-ar avea la zile bune

Pe-acolo unde alţii, mi-i tocmesc.

                        *

Voi ce-aţi plecat din astă rădăcină

Pe-a neamului cărare lunecoasă,

V-aţi străinat, făcându-vă vecină

Cea lume neştiută, mincinoasă.

 

De-aveţi în voi credinţă şi trăire

Şi nu v-aţi lepădat de tot de neam,

De ziua celor morţi, la pomenire

Veniţi acasă-n fiecare an.

 

Primi-ve-ţi împăcarea creştinească

De la acei ce somnu-şi dorm în humă,

Că n-aţi lăsat de tot să se răcească

Al vostru dor, de vatra cea străbună.

 

Iertaţi veţi fi de neamurile toate  

Şi lăudaţi de cei ce nu vă ştiu,

De lacrimile voastre-adevărate

Vă vor uda cel suflet prea pustiu.

                       ***

Aşa că mai veniţi pe la morminte

Măcar în an la trista sărbătoare,

Şi-un gând s-aveţi de-aducere aminte

Spre cei plecaţi, pe-a Domnului cărare.

 

Iar dorul de cei duşi vă întristează

Şi lipsa le-o simţiţi la fiecare,

Lăsaţi-vă durerea, dacă-i trează,

Să se adune toată-n lăcrimare.

 

Şi de vă-ncearcă gândul cel pios

Spre cei mutaţi la Domnul în vecie,

E omenesc şi nu e ruşinos

O lacrimă le picuraţi, târzie.

 


În categoria Articole, Autori | Etichete , , | Lasă un comentariu

Pioasă amintire -ETERNĂ ODIHNĂ!

Filiala Bihor a Asociației Naționale Cultul Eroilor ” Regina Maria” a fost azi, 1 noiembrie, de Luminație, în cimitirul municipal din Oradea pentru a pune o floare și a aprinde o lumânare la monumentele și mormintele Eroilor români și a militarilor străini ce își dorm somnul de veci pe malurile Crișului Repede.

Slujba de pomenire a fost oficiată, la monumentul „Vulturul”, de preoții Iuliu Mititeanu de la Jandarmeria Bihor și Bogdan Durgheu de la Penitenciarul Oradea.

După oficierea serviciului religios, plutonierul adjutant Marius Voinea a intonat la trompetă „Stingerea”, moment în care s-a lăsat liniștea peste cimitir iar oamenii care se deplasau pe aleea centrală, indiferent de limba vorbită, s-au oprit și au făcut semnul crucii.

Au fost alături de membrii asociației elevii de la Școala de Pregătire a Agenților Politiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea și membrii Cercului Cultul Eroilor din Colegiul Național „Emanuil Gojdu” conduși de domnul profesor Radu Birta.

În întunericul care s-a lăsat, pe fiecare însemn de căpătâi , lumânările aprinse au format, cu rigoare militară, un „câmp de stele” care să lumineze calea Eroilor. Participanții la ceremonie au aprins lumânări și la mormintele Eroilor căzuți în Revoluția din Decembrie 1989, la parcela de onoare a militarilor sovietici și la Monumentul militarilor unguri căzuți la Oradea în primul și al doilea război mondial. Glorie eternă Eroilor și Martirilor Neamului Românesc!

Colonel ing. Dan Nicolae POINAR

În categoria Autori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Istoria în case bihorene

Evenimentul s-a consumat – pe 10 octombrie 2023 – în preajma aniversării de 195 de ani de la întemeierea Colegiului „Samuel Vulcan”, din Beiuș la care elevii-autori au invitat ca la o mare sărbătoare a CĂRȚII pe toți colegii, prietenii, cunoscuți, pe profesori, părinți și bunici. N-au lipsit de pe listă: dl Iuliu Balaj, primarul din Ștei, Gabriel Popa, primar din Beiuș și un grup de militari, căci subiectul cărții lor îi are în centru pe veterani .

Doamna profesoară Ana Popa, este coordonatoarea grupului de copii pasionați de istorie,  din Ștei și Beiuș, grup la care s-a atașat și Colonelul dr. Constantin Moșincat, care le-a mijlocit tipărirea micilor cercetări într-un prim volum de Istorie în case bihorene. Emoțiile , de început au fost depășite când s-a pus mân ape microfon, și cu imboldul artiștilor de dinaintea lor au reușit în câteva minute să-și expună subiectul, primiți cu aplauze colegiale.

Au urmat apoi recomandările specialiștilor și îndemnurile de viitor. Colonelul dr. Constantin Moșincat a declarat că reușita lor întrece încercările generațiilor trecute care s-au exprimat în Revista Școlii, iar lucrările sunt „mărturii autentice de istorie locală”, pentru care toți merită felicitări. Încurajez aceste preocupări și „sunt gata să sprijin întru totul și creațiile viitoare”.

    Iasmina  Cuc, Cătălin Laza, Andeea Tulbure, Claudia Criste, Paul File, Macavei Nuria

Criste Claudia, Paul File, Macavei Nuria, Benchis Vanessa, Vlad Ciurba,

Col. dr. Constantin Moșincat, prof. Elena Ojică, prof. Ana Popa

Claudia Criste, Alex Laza , Cuc Simina, Cuc Yasmina, Gabriel-Cătălin Popa-Primar Beiuș, prof. Ana Popa, Tulbure Andreea,  Iuliu Balaj-Primar Ștei, prof. Ilieș Mihaela Irina-director Colegiu

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ABUZUL STATUILOR

„Avizat –Aprobat”
Așa vine orice răspuns de la Ministerul IN(culturii) din București când e vorba de
„relocarea” simbolurilor românești, la cererea unor „troglodiți” ajunși pe funcții de „consilier superior” și nu au habar de ce propun, iar mai marii lor șefi politici NU întreabă, dar APROBĂ! (sâc! – Vezi cazul Mihai Viteazul Oradea, Avram iancu – Turda, pașoptiștii de la Cluj). Și acum Carei, cu modificarea ambientală a Monumentului Ostașului român, că nu se vede de tuia crescută! Dar în loc să tundă tuia, primarul vrea să înlocuiască dalele de beton, care reprezintă memoria soldatului român care a luptat pentru îndreptarea hotarului arbitrar de la Viena 1940!


Asistăm, în ultima vreme la o avalanșă de sugestii în urma unor vizite în România din
partea oficialilor din Ungaria dar și a asociațiilor culturale sau de alt gen, încât ne punem
întrebarea dacă țara vecină nu mai dispune de locații pentru astfel de evenimente sau peisajul românesc este cel care atrage. Izbitoare frecvența a vizitelor „private” în care oficialii din Ungaria se cred în țara lor aici în Transilvania și își permit chiar să dea indicații forțelor de ordine române.
Cazul de la Băile Tușnad, când premierul Ungariei a transmis forțelor de ordine din România care au intervenit față de românii ce arborau un banner cu un adevăr istoric, „Transilvania pământ românesc”, să acționeze ,,politicos, precum poliția din Budapesta procedează când evacuează drogații de pe poduri”. Musafirii noștrii vorbesc și chiar ne recomandă autonomie locală, și mai nou chiar autonomia în România întreagă, cu acordul tacit al președenției României, al Guvernului României din moment ce aceste instituții TAC!
La Carei, în fața primăriei s-a ridicat un grup statuar fără ca să respect proiectul aprobat
de Ministerul Culturii! Și ce dacă?, ar zice unii cu spirit împăciuitor, „european”! Iar eu le zic: La Oradea, s-a pus din bugetul public o statuie ecvestră pentru episcopul Ladislau – și s-a inaugurat de doi oficiali: primarul Florin Birta și Ep. Romano- Catolic Böcskei László (Szent László, pe ungurește că altfel nu înțeleg sau nu pricep nobilii urmași ai celor care i-au mitralierat pe românii care le-au ieșit în cale la Ip și Trăznea, în 1940!?).
La Oradea tot vin cu „care alegorice”, unul duce coroana „Sf. Ștefan” (Szent Istvan – cum
zic ei – dar care NU a purtat-o NICIODATĂ, e făcută la 100 de ani după moartea sa, iar el a fost retras de Papa  dintre sfinții catolici!) din florile ofilite de la Debrecin, plătite
regește din bugetul orădenilor, ca să-mi arate ce? ori nu au aflat că din 12 octombrie 1944
orașul Oradea a revenit de drept la România!
Care este mesajul pe care-l poartă acele simboluri recent „plantate” cu avizul, acordul și
aprobarea oficialilor de ocazie înstalați confortabil pe funcțiile de decizie?

Dacă nu știți, INFORMAȚI-VĂ!,

Iar dacă știți nu mai admiteți ca să-și bată joc ungurii de ardeleni, cum o făceau înainte cu strămoșii noștri „opincari”!
Purtați-vă civilizat, ca musafiri bineveniți, nu abuzați de bunătatea gazdelor române!
Nu uitați că strămoșii nu au cerut în veci decât: egala îndreptățire!
STOP urii pe care ați revărsat-o asupra românilor!

Colonel Dr. Constantin Moșincat
Documente foto anexă: Avizat_Aprobat
Îngroparea simbolului național la Oradea – 1 4 mai 2019

?

 

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

MI-E DOR

MI-E  DOR….

 Mircea Dorin ISTRATE

Mi-e dor de o sudalmă de la Buna

Când mai greșeam, că de, eram copil,

De vorba-i blândă ce-o rostea într-una,

Ca un zefir din luna lui April.

 

Mi-e dor să mai ascult câte-o poveste

Cu-n Chipăruș isteț și-un Făt-Frumos,

Și basmul cel știut c-o tristă veste,

Despre-un Harap avar, alunecos.

 

Îmi spuie dânsa iar, a câta oară?

Povestea lui Iisus cel Iertător,

De Iuda Trădătorul, iar și iară,

De Maica noastră, duh ocrotitor.

 

Și Moșu-mi spuie cine-mi sunt strămoșii

Ce-mi HODINESC în țintirim sub cruce,

Cum au trecut prin viață norocoșii,

Ca bătrânețea încă să mi-o-apuce.

 

Și-apoi, de unde-ncepe vița noastră

Și câți din neam pe-aici s-au PRIPONIT,

De BACII noștri mari, ce-au fost o astră

Și-n humă asta un’ s-au însfințit.

 

Mă-nvețe el din fluier cum se cântă

Și cum se strange-o turmă din CIOPOARE,

O strigătură veche de la nuntă

Și portul cum se poartă-n sărbătoare.

 

Și când HOTARU-I încă bun de sapă,

Cum se COSEȘTE iarba de pe Coastă,

Cum el, ULCIORUL rece-mi ține-o apă,

Cum SATUL meu e veșnicia noastă.

 

Cum mi se JOACĂ fetele la horă,

Ce STRÂGĂTURI se fac la un NUNTIT,

Ce trebuie să-mi știe înc-o NORĂ,

Și cum se ține VINU la-nvechit.

 

Cum să te PORȚI în sat, să-ți meargă bine

Pe popa și pe dascăl să-l CINSTEȘTI,

Cum să te ai cu cei mai mari ca tine,

Cum să îți știi tu locul unde ești.

              *

O Doamne, cum m-aș duce-n legănare,

În fapt de seară într-un car cu boi,

Tot picurându-mi drumu-n lăcrimare,

Să mai trăiesc o clipă printre voi.

 

Să mai învăț ce-ar trebui să știe

Un bun român din neamul românesc,

C-aicea să rămână veșnic vie

Icoana celor dragi, din omenesc.

NOTE BIOGRAFICE:

Cărţi  în  pregătire: ’’COCORII  SUFLETULUI’’,’’PE  ALTARUL  CLIPEI’’ , etc, ,,etc – (până acum ,,opera,, mea se constituie din cca.4.000 de poezii, 100 ,,pastile,, cu conținut istoric, pasteluri, articole și reportaje în presa locală și națională, etc)

În categoria Articole, Autori, Biblioteca Cavalerilor, Catalog Autori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

TINEREȚEA ROMANȚEI

TINEREȚEA ROMANȚEI

 

,,TÂRGOVIȘTE e iar în sărbătoare

s-a îmbrăcat în sonuri și-n culoare!

ROMANȚA-și cântă dulcea ei chemare

vibrează sufletul de-naltă încântare!”

 (Lucia-Elena Locusteanu)

 

          Când Doamna Toamnă îmbracă natura în picture multicolore și sufletul vibrează la cântecul ei – TÂRGOVIȘTE se împodobește cu haina regală a ROMANȚEI. 

            „ROMANȚA” – cuvânt îmbrăcat în sonurile nemuritoare ale tumultului preaplin al sufletului românesc, capătă ceva Dunmezeiesc în acordurile profunde ce aduc la lumină trăiri complexe – devenind un cântec divin, creație cultă, o nouă specie musical-literară, comoară – înglobând  cuvânt, melodie, suflet, înaltă, adâncă simțire…

          „ROMANȚA” –gen musical inedit, pentru că așează poezia pe o aparte vibrație a sufletului românesc, plin de dragoste și dor, a devenit TEZAUR NAȚIONAL.

          Longevivul Festival Național „CRIZANTEMA DE AUR” – sintagmă metaforică – titlu predestinate cu multiple semnificații – așează pe un înalt piedestal ROMANȚA – „RUGĂCIUNE”- glas cald și tainic al inimii, cu rădăcini adânci în DOINA noastră românească – ecou al dorului curat , nesfârșit și pur…

          Avându-și cuibul în TÂRGOVIȘTE, „ROMANȚA”- prin prestigiosul Festival Național „CRIZANTEMA DE AUR”  scris și va scrie istorie în lumea muzicii, trezind adevăratul gust estetic, dar și punând în lumină autentice  creative și nterpretative, prin jerta și efotrul de o viață a unor OAMENI INIMOȘ – membrii ai familiei Dr. TEODOR VASILIU, a Doamnei ALINA MAVRODIN VASILIU, a fiului ANDREI VASILIU, sprijiniți de autoritățile locale și nu numai.

         ROMÂNIA, prin celșe întreprinse de acești oameni inimoși, dăruiți profesiei, se bucură astăzi de „CASA ROMANȚEI” – Muzeu inedit, ce va vorbi peste timp de talentul românesc autentic, la fel ca și Culegerea Muzicală : „100DE ROMANȚE LANSATE LA „CRIZANTEMA DE AUR”.

          O inițiativă deosebită de a sărbători ZIUA NAȚIONALĂ A CULTURII ROMÂNEȘTI a venit în 2022, de la Târgoviște, orașul – cetate – inimă a Romanței, prin prezentarea online a MUZEULUI „CASA ROMANȚEI”,unic în Europa.

        Prezentatorul, în persoana Domnului ANDREI VASILIU, cât și distinsei Doamne CAMELIA FLORESCU, prin invitația căreia m-am bucurat de o întoarcere în timp, în special, în 1968, an în care și din care, până în prezent, am gustat fiecare clipă a Festivalului ,,CRIZANTEMA DE AUR”, retrăind și regăsind, în sonurile romanței românești,  acordurile imaginare ale interpreților, compozitorilor , textierilor – poeți și nu numai, toate, atât de înțelept adunate în sălile Muzeului din Târgoviște, revăzând, prin intermediul montajelor fotografice, pe marii interpreți cu care drumurile adesea ni s-au intersectat.

          O bucurie !

          O feerie !

          O prezentare a MUZEULU ar putea să se facă și pe un fundal muzical, în surdină, reînviind și astfel etapele, atât de vibrante ale Festivalului ROMANȚEI ROMÂNEȘTI ,,CRIZANTEMA DE AUR”

          Ar putea fi și o emisiune – maraton, lunară, cu reluarea primilor trei clasați din fiecare etapă, din domeniile la care au concurat.

          Trebuie să amintim și faptul că prin Festivalul Național „CRIZANTEMA DE AUR”, prin Muzeul ,,CASA ROMANȚEI” și nu NUMAI, TÂRGOVIȘTE – a devenit -„CETATEA ROMANȚEI” – Centrul Cultural UNESCO, lucru cu care, atât târgoviștenii, cât și toți românii, se pot mândri !

         RESPECT !

         ADMIRAȚIE !

         PREȚUIRE !

         Menționez că sunt născută în 1939, deci ,,o tânără” care iubește fără margini, marea cultură a înaintașilor, marile valori naționale și universale ale artei autentice.

          Pentru mine, ROMANȚA este vibrația tulburătoare a sufletului românesc, este cântecul nesfârșit al  DORUL, multitudinea de trăiri ale DOINEI…, gen muzical care transpune melodic trăirea din cuvânt a marilor noștri creatori de poezie, dar care are și harul de a prinde viață prin talentul interpretativ al unor aleși ai sorții cu har de privighetoare, dar și de ciocârlie.

          ROMANȚA – gen muzical intrat în patrimoniul valorilor universale – ne reprezintă ca popor cu un tezaur sufletesc unic.

          Ediția Festivalului „CRIZANTEMA DE AUR” din anul 2022, ca și cele pe care le-am urmărit cu drag, mi-a umplut sufletul de lumină caldă a ROMANȚEI, prin valorosul repertoriu, dar și prin interpretarea aleasă.

          Ediția din 2022 a Festivalului Național „CRIZANTEMA DE AUR”, pentru mine, a însemnat o mare împlinire, bucurie, de această dată, fiind invitată. Invitația a fost încununată de onoarea de a primi „DIPLOMA DE EXCELENȚĂ” – ”ROMANȚA NE UNEȘTE” – ,,55 de ani de ROMANȚĂ la TÂRGOVIȘTE”, pentru  dăruirea exemplară cu care  am participat ca spectator…, Diplomă pentru care mulțumesc Celor implicați.

,,LA MULȚI ȘI RODNICI ANI FRUMOȘI !

 2023

TÂRGOVIȘTE

,,CRIZANTEMA DE AUR”

ROMANȚA

 ROMANȚA – CÂNTEC și POEZIE,,,

E-a sufletului nostru BUCURIE.

E DOR adânc venit de la strămoși…

 E româneasca  calda FANTEZIE…

 

Și are CASĂ-n suflet de român,

Dar și-n TÂRGOVIȘTE, pe veci stăpân

de tainice TRĂIRI transpuse în CUVÂNT

Și-apoi CÂNTATE–n straie de avânt.

 

ROMANȚA-i susur dulce de IZVOR.

E-a CIOCÂRLIEI zbor înălțător

și JEFFĂ dusă Soarelui în dar.

e cântec ce se-nalță ca un HAR…

 

PRIVIGHETOARE e când doar IUBIRE CÂNTĂ,

dar și VIOARĂ – TÂNGUIRE SFÂNTĂ!

  ROMANȚA este CÂNTEC și este NEMURIRE!

 

ROMANȚA-i și POEZIE

și-n veci EA ne UNEȘTE!

Acesta-i este ROSTUL

de-a fi mereu POVESTE!

 

ROMANȚA!

 

Lucia-Elena Locusteanu, Cluj-Napoca

 

În categoria Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

DOVEZI  DE  VIEȚUIRE –

DOVEZI  DE  VIEȚUIRE

Mircea Dorin ISTRATE

Istoria străveche, aceea adevărată,

Stă-n limba cea vorbită de bunii mei moșneni,

În semne încifrate în lut sau pe vreo piatră,

La sfânta Tărtăria, Dârjov, ori Cucuteni.

 

Pe-atunci, în vechea lume, cuvântul era lege

Și în puține semne puneai un  legâmănt,

Vreo vrajă,imn de slavă, ori fapta unui rege,

Blesteme ce dușmanii să-i bage în mormânt.

 

În datini și-obiceiuri stau zile însemnate

Anume dară puse să ținem bine minte,

Ne fie de-o schimbare, de-un hram, de sănătate,

Să știm ce-a fost în urmă și cum o fi ‘nainte.

 

Așa era viața  pe-atunci, în cele timpuri,

Un semn, erau cuvinte spunând ceva anume,

Porecla ta și locul erau însemn de neamuri,

Iar fapte mari făcute, te încinsteau c-un nume.

 

Ascunse în legende, în mituri, în povești,

În vechile balade se tăiniuesc  adânc

Eroi din cele timpuri din spițele-omenești,

Ce în al lor pomelnic, bucăți de vremuri strâng.

 

Citește-le cu grijă, că ele îți vor spune 

Cum  fost-a a lor viață, în timpul cela scurs,

Eroii și-a lor fapte din vremile bătrâne

Ce-n fila de poveste, e adevăr ascuns.

 

Învață și păstreaz[ în țandără de minte

Minunile acestea,  istorii curgătore,

Ele-s dovadă vie, de ce a fost ‘nainte,

De cum prin astă lume, trecut-am în urcare.

Note biografice

Cărţi pregătite pentru tipar ’’ICOANELE  NEAMULUI  ROMÂNESC’’ ’’LĂCRIMAŢII  MEI  PĂRINŢI’’ ‚’’MODELE DE URMAT’’,,,MÂNGÂIATA  CLIPĂ’’, TĂINUITELE-AMINTIRI”, ,,VEȘNICIA  CLIPEI”, ,,NEBUNATIC  VIS”,  ,, ÎN CUMPĂNA VREMII, ,, ÎNARIPATUL VIS”, ,,LA O CAFEA”, ,,VENITĂ-I  VREMEA”, ,,PE NINSELE  FEREȘTI”, ,,ÎMPOVĂRATA  VIAȚĂ”, etc, etc.

 

      

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

SPAȚIU PENTRU ARTIȘTI

UNIUNEA ARTIȘTILOR PLASTICI din ROMÂNIA,                                                                                Filiala ORADEA, – BIHOR,  Nr. înreg.329313/17.aug.2023, CF. 4208390, Str. Republicii  nr.15,  e-mail:uap.oradea@yahoo.com,                                                                                                                       CERERE,                                                                                                                                                                           Primăria MUNICIPIULUI ORADEA,                                                                     Consiliul Municipal ORADEA,                                                                              DIRECȚIA PATRIMONIU IMOBILIAR/DPI,

              În atenția, – D-lui Primar FLORIN BIRTA,

       Uniunea Artiștilor Plastici din ROMÂNIA, Filiala Oradea, organizație neguvernamentală de utilitate publică cu sediul în Oradea str. Republicii nr. 15, prin prezenta vă rugăm:

 –     Urmare adresei cu nr. îreg. 316016/03.08.2023, cod operator: 15690 din 10.08.2023 ( adresă POȘTĂ ), privind răspunsul din data de 07.08.2023, adresat D-lui Prof. univ. dr.Cornel T. DURGHEU artist plastic profesionist , Membru TITULAR al UAP – din ROMÂNIA,Filiala Oradea, privind CEREREA adresată D-voastră, pentru ATRIBUIREA unui spațiu de ATELIER de CREAȚIE ARTISTICĂ , specializarea SCULPTURĂ.

       Având OBLIGAȚIA PROFESIONALĂ și MORALĂ de-a rezolva URGENT CEREREA ÎNDREPTĂȚITĂ a Domniei Sale, având în vedere îndrumarea de CĂTRE D-VOASTRĂ Primăria Oradea /DPI, spre Conducerea Filialei UAP ORADEA, pentru soluționarea atribuirii unui spațiu de CREAȚIE ARTISTICĂ aprobăm DEMERSUL D-VOASTRĂ și răspundem POZITIV CERERII din data de 14 aug.2023, adresată de D-l Cornel T. DURGHEU Președintei UAP – Filiala Oradea, D-na Dr. Vioara BARA. În acest context constructiv REITERÂM CEREREA noastră către Primăria Oradea/DPI, Rugându-vă să REPARTIZAȚI URGENT, Filialei Oradea a U.A.P. un SPAȚIU ADECVAT pentru activitatea de creație specifică a sculptorului Cornel T. DURGHEU.

       Colegul nostru prof. univ. dr. Cornel T. Durgheu artist plastic consacrat,  specializarea sculptură, este o prsonalitate cunoscută și apreciată în Oradea dar și în țară și străinătate prin numeroasele Expoziții Personale sau de grup, de sculptură, grafică și pictură la care a participat, dar în primul rând prin ralizările Monumentale de For PUBLIC cu care Orașul Oradea, județul nostru și România se mândresc. Lucrări care astăzi fac parte din Patrimoniul Cultural Național al ROMÂNIEI.

      În altă ordine de idei, D-l profesor Cornel T. DURGHEU, CONSTRUCTOR în spiritul său cu toate marile greutăți în acele vremuri, a pus bazele ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ARTISTIC ACADEMIC în Oradea-BIHOR. EL fiind inițiatorul și MENTORUL FACULTĂȚII de ARTĂ din Cetatea Oradea.

     D-le PRIMAR , D-lor CONSILIERI Nu înțelegem cum o problemă minoră care se poate rezolva foarte simplu prin posibilitățile administrative ale Administrației Locale Oradea, să treneze zeci de ani !?

    Pentru a vă înfățișa nefireasca STARE de LUCRURI suntem nevoiți să Vă reamintim ADRESELE din ultimii 30 de ani prin care v-am solicitat noi UAP, Filiala Oradea, dar și Conducerea Națională a Uniunii Artiștilor Plastici din România, precum și Adresele juste insistent adresate D-Voastră de SCULPTORUL DURGHEU, dar și adresele unor INSTITUȚII și Foruri Culturale și SOCIETĂȚI Cultural-Patriotice Locale și Naționale, privind soluționarea problemei Atelierului de Creație pentru D-l DURGHEU:

PREȘEDINTE,

        UAP,Filiala Oradea,

                  Dr. VIOARA BARA,

                  scenograf & pictor,

Tel. 0743 052 575.

Oradea,20.08.2023

                      DEMERSURI

Pentru atribuirea unui ATELIER de CREAȚIE pentru sculptorul C.T. DURGHEU între anii 1991 – 2023:

1,- CERERE nr. 3, UAP-Filiala Oradea nr. înreg. Primăria Oeadea,69/07.01.1991,

2,- CERERE – CONTRACT de ÎNCHIRIERE – nr.18/30.aug.1994 – SOLUȚIONAT,

3,- CERERE ATELIER – ADRESă UAP – Admin. Imob.Oradea/AIO, nr. 24/12.03.2003,

4,- CERERE ATELIER DURGHEU – Dir. Jud. CULTURĂ –nr.94/08.o2.2007,

5,- CERERE ATELIER – adresă UAP spre AIO nr.59/14.11.2007,

6,- CERERE UAP – ATELIER DURGHEU – PMO nr.7/11.5.2009,

7,- CERERE ATELIER – RECOMANDARE – PMO – Min. CULTURII nr. 473/11.05/2009,

8,- CERERE – UNIV. ORADEA – atribuire ATELIER DURGHEU – PMO nr.114098/12.95.2009,

9,- CERERE UAP Fil Oradea nr.12/2009, COS.JUD: nr.7295/04/iunie/ 2009,

10,- PROTEST – Universitarii orădeni – nr. înreg. P.M.O – 57401, 57754/3 iun.2009,

11,- AVOCAT – PMO/DPI – nr.102336, 58032/24.09.2009,

12,- CONSILIU JUD. BIHOR –nr 11388/25.09.2009 – referire adresă UAP (Președinte UAP ROMÂNIA D. ) nr.4725/19/10/2009,

13,- PREFECT BIHOR – nr.12144/30.sept.2009,- referire adresă UAP (Președinte UAP ROMÂNIA D. ȘERBAN) nr.10728/03.09.2009,

14,- LITIGIU – AIO – renunțare -05.feb.2010 – CERERE ATELIER,

15,- CERERE – UAP – nr.65/2010 nr. inr. PMO 69669/14/12/2010,

16,- CERERE ATELIER CREAȚIE – PMO. – nr.înr.167089/29.08.2014,

17,- CERERE – UAP – Președinte A. Chiriac – nr. 3/20.01.2016 – PMO/DPI nr. 16252/26.01.2016,

18,- CHEMARE în JUDECATĂ – tarif CHIRIE – nr.21/10/2016,

19,- ADEVERINȚĂ CHIRIE Atelier de Creație UAP, nr.51/05,04,2017,

20,- CERERE ATELIER – PMO –nr.323555/19.10.2017,

21,- MEMORIU DURGHEU –PRIMAR BOLOJAN – 12.06.2018,

22,- MEMORIU JUSTIFICATIV – înr. PMO -19.07.2019, 

23,- CERERE – UAP nr.5/15.09.2020 nr.înr. PMO – 378692/17.09.2020,

24,- MEMORIU – DURGHEU – PRIMAR nr. 471969/21.dec.2020,

25,- CERERE – UAP Fil. Oradea – nr. intr. PMO – 8785/13.01.2021,

26,- CERERE – UAP ORADEA – PMO/DPI – nr.66148/08.02.2021,

27,- RESPINGERE CERERE – cod. Op.15690 – răspuns DPI la adresele  4924/8524/8778/21157 din 02.02.2021

28,- PRESĂ – PLEDOARIE  Prof. M ZINTZ – PMO – nr. intr. 85196/23.feb/2021,

29,- DEMERS – 7 ASOCIAȚII și SOCIETĂȚI CULTURAL-PATRIOTCE, nr. înreg. PMO – 104742/09.03.2021

30,- CĂTRE – DIRECTOR DPI,- nr. 263359/14.04.2021, CHIRII MODICE,

31,- MEMORIU –Intervenție Interes Propriu – nr. 263359/14.04.2021 – expediere pe e-mail,

32,- DEMERS spațiu – MINISTERUL CULTURII – nr.2760/15.04.2921,

33,- Primăria Oradea (PMO) – MEMORIU CONSTATATIV – DURGHEU – ref. nr.394685/09.11.2022, cod op. 15690,

34,- PMO/DPI – CONTESTAȚIE CHIRIE – adresă – 04.ian.2023,

35,- PROIECT CULTURAL atelier de CARTIER – nr.136857/22.03.2023,

36,- PROIECT justificativ atelier – nr.165594/13.04.2923,

37,- PMO – ARGUMENT pentru justiție – Prezentare sumară -1.mai.2023,

38,- PMO – VALORILE din ATELIER – PROTECȚIE – nr. 205547/19.05.2023,

39,- PMO – DEMERS PRIMAR – nr.233712/29.05.2023,

40,- PMO – PROIECT CULTURAL- spațiu atelier – nr. 263995/22.06.2023,

41,- PMO – SOLICITARE AUDIENȚĂ PRIMAR – 27.06.2023,(refuz),

42,- PMO – PETIȚIE – nr.276444/30.06.2023,

43,- PREFECT ORADEA – DEMERS, 12 iul 2023, 04.08.2023, reg.email:

44,- PMO – CERERE ATRIBUIRE ATELIER – n. 316016/03.08.2023,

45,- PMO/Consiliul LOCAL – nr.RG/318253/04.08.2023,

46,- CERERE ACCES ATLIER – Primăria Oradea(PMO) – nr. 320383/08.08.2023

47,- CONTESTAȚIE – Consiliul Local ORADEA – nr.324536/10.08.2023,

48,- PMO – PRIMAR F. Birta – nr. 324552/10. Aug. 2023,

49,- PMO – PRIMAR –  UAP, Filiala Oradea, – 329313/17.aug.2023,

50,- PMO – CERERE Atelier Creație – UAP, Filiala Oradea, 20.08.2023,

…………………………………………………………………………………………………………………………

 ÎNTOCMIT, De Prof. Cornel T. DURGHEU sculptor.

Tel. 0741 112 372,  0744 17 64 11.          Oradea.20. aug. 2023.    E-mail: ctdurgheu@yahoo,com.

 

 

 

 

 

 

                                                

În categoria Articole, Autori | Etichete | Lasă un comentariu

STRĂINI ÎN ȚARĂ STRĂINĂ

STRĂINI ÎN ȚARĂ STRĂINĂ

 Cine simte DORUL ȚĂRII, find pribeag prin alte state,

El STRĂIN mi-o fi de-apururi în acea străinătate,

Cine simte o ARSURĂ, când de țară se vorbește

Mai în râs, mai pe la colțuri, și cea lume-l ocolește,

Cine încă nu uitat-a dulcea LIMBĂ, românească,

Și vorbi-va românește cu copiii ce-o să-i crească,

Cine doarme-n miez de iarnă tot cu GÂNDUL la colinde,

La cârnați și la sarmale și-atunci dorul mi-l CUPRINDE,

Cine-ar vrea ACASĂ-mi fie de o mare sărbătoare,

La BISERICĂ cu neamul, sărutând sfinte icoane,

Cine încă mi-e cu gândul în a lui COPILĂRIE

Cu mai alții copii de-o seamă în a jocului robie,

Cine GUSTUL îl mai știe la frăguța din cărare

Și în seri aude-mi încă POVESTINDU-I Maica Mare,

Cum cândva, demult, odată,fostu-mi-a un Făt-Frumos

Și-o Ileană Cosânzeană, și-un Balaur furios….

 

Și-ncă dacă el, acela, de pe genele-i uscate

PICURA-VA calde lacrimi care-mi sunt adevărare,

Apoi el ROMÂN ÎMI MOARE orișiunde-ar fi în lume,

Și în gându-i de pe urmă de-ar dori să se-MPERUNE

Cu ȚĂRÂNA țării sale, ce pe el să mi-l UNEASCĂ,

Pentru lunga cea vecie, cu-a lui țară, ROMÂNESCĂ,

Apoi unul ca acesta MAI ROMÂN îmi e ca noi,

Ce pe-aici, prin românime suntem vii, da-n suflet GOI.

*

Nu tot CEREȚI țării ăstei, ca ea, dânsa, tot vă dea

Și săraca-n a ei brațe ține-vă cât voi ați vrea,

Voi să-i DAȚI din ce-i al vostru țării, Maică iubitoare,

Că în poala ei vă ține, cât trăiți sub sfântul soare.

 

De n-o ȚÍNEȚÍ voi în fală și de ea n-o să vă DOARĂ,

De-o lăsați în VOIA sorții când necazuri o-nconjoară,

De PLECAȚI prin lumea largă și pe-acol’ vă aciuiți

Lăsând vatra ei săracă și pe noi mai CALICIȚI,

Apoi când N-APOI vă-ntoaceți din acele alte părți,

Ea, sărmana, poate fi-va, împărțită-n alte HĂRȚI.

23.08.2023, Mircea Dorin Istrate

Note biografice: Cărţi apărute: ’’HAR – DEAL’’ – 2009; ’’URMA’’ – 2009; ’PODUL’’ – 2010; ’’CUIBARUL  CU  VISE’’ – 2011; ’’ÎNSFINŢEASCĂ – MI-I ŢĂRÂNA’’ – 2011; ’’ÎNDULCITELE  IUBIRI’’ – 2012; PE NINSELE FEREȘTI; ’’SATULE  BURIC  DE  LUME’’ – 2012; ’’ÎNSFINŢITUL  LEMN  AL  CRUCII’’ – 2013,’’ÎN CUMPĂNA VREMILOR’’, ’’PICURI DE LACRIMĂ’’.-2015, ,,DIN MIEREA CUVINTELOR”- 2018  ,, JERTFELNICUL ARDEAL,,-2021,

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

NU-MI UITAȚI NICICUM TRECUTUL

NU-MI UITAȚI NICICUM TRECUTUL

 Îmi zicea cândva-nțeleptul:

că de mi-i uita trecutul,

Merita-va înc-odată

 pe de-a-ntregul să-l trăiești,

Ca să-nveți atunci cum fost-a

 pe aicea începutul,

Ca de relele din dânsul

să îmi știi, să te ferești.

*

Ce învață azi pruncuții

 din a neamului trecut?

Mai nimic, vre-o două pagini,

că de sus așa s-a vrut,

Ca acele vremi pierdute

nu cumva să-mi înfioare,

Cu a lor exemple bune,

 inimi tinere, școlare.

 

Noi, ce-am fost cândva, odată,

început la astă lume,

Noi, ce-am păstorit pământuri

Pân’ la soarele apune,

Noi, care-am vorbit o limbă,

ca un fagure de miere

Ce-au luat-o și vecinii

care-acun-ma-ncet îmi piere,

 

Noi, ce-am dat învățătură

 pentru suflete și minte,

Noi, ce-avut-am legi frumoase

 pline de învățăminte,

Noi, ce-am apărat cu viața

ale lumii vechi hotare,

Noi de noi nu știm nimica,

de ce-a fost neamul în stare.

**

Și-uite-așa, când în oglinda

 timpului privim vre-odată,

La trecutul nostru care

fosta-n fală-ngloriată,

Nu vedem străbunii care

 s-au jertfit pentru dreptate,

Pentru neam și pentru țară,

pentru sfânta libertate.

***

Ne iertați, voi ceia care

ați fost stâlpi de începuturi

La al nostru neam cel care

 prea adesea fost-am scuturi,

Ici la soarele răsare

unde ne e rădăcina,

Trunchiul, ramura bogată,

 ce-ntăritu-ne-a tulpina.

 

De uităm de un Zamolxe, 

zeul nostru-ncepător,

 Dromihete, Burebista,

Decedalus jertfitor,

Apoi chiar suntem nimicuri,

frunze moarte duse-n vânt,

Într-un loc ce-a fost pustie

fără nimeni pe pământ.

 

Și-ncă de-om uita vre-odată

de ai noști’ descălecători,

Care pus-au stâlpi de țară

locului de-ncepători,

Apoi chiar că merita-vom

ca această vatră veche,

Să ne-o ia mai orișicine,

că de proști, n-avem pereche.

 

Iar de nu vom ști de Mircea,

care pus-a pumn furtunii,

De-un Ștefan ce tot rărit-a

în dușmanii noști, păgânii,

De Mihai ce-avut-a pohtă

să-mreune-ntr-o unire

Trăitorii astei vertre

ca să de-a lumii de știre,

și la cei din-prejurime

Că ici, pe aste locuri

 suntem cuib de românime,

Ori de-un Cuza, domnitorul,

cel cu sete de dreptate,

De-Avrămuțul nostru-n doruri

pentru draga-i libertate,

Apoi suntem fii ploii,

ne-nsemnați și neștiuți,

Robi de-acum mereu la alții,

 nenorocului vânduți.

 

De ce Doamne azi ajuns-am,

să n-avem pic de mândrie,

Ca de noi lumea s-audă

și ce-am fost cândva să știe?

Să-nfioare tinerimea

și din ei modele nască

Ca s-ajungă-n astă viață

Mari eroi din lumea dacă,

Ori un Mircea, ori un Ștefan,

ori Mihai întregitorul

De pământuri și de frații

ce-s străini și-ncă duc dorul,

De cea limbă strămoșească,

Și de graiul bătrânesc,

De-a lor neam ce-a fost odată

 într-u totul, românesc.

****

Vinovați de astea toate

suntem noi, care-am uitat,

Că istoria-nțeleaptă

 din cel slab face bărbat,

De mi-o ști și mi-o cunoaște

câtă jertfă-n ea îmi este,

Ca să fie-n toate-n fală,

nu o searbătă poveste.

 

Învățați! și țineți minte

 cine fostu-mi-au străbunii,

Mari eroi, cu drag de țară,

 ridicați în fala lumii,

Ce și-au pus zălog viața

 pentru neam, pentru dreptate,

Pentru vechea noastră vatră,

 Pentru sfânta libertate

 

Cine astăzi îmi mai face

,fapte mari de vitejie,

Ca de ei țara și neamul,

 lumea toată să îmi știe,

Voi! Ce poate fi-ve-ți mâine,

Viitorul țării noastre,

De ve-ți vrea să urce dânsa

cât mai sus, până la astre.

 

20.8.2023, Mircea Dorin Istrate

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

POEZII PENTRU SÂMBĂTA SEARA

MICUL UNIVERS

 Voi știți ce viață este pe-o palmă de pământ ?

Furnici și gâze toate pe lume câte sunt,

Și buruieni și iarbă și flori mirositoare

Culcuuș mai pentru toate și încă cea mâncare?

 

Voi știți cât viață este în bobul cel de apă?

Ce mulți din noi ar crede că viața-acolo-i stearpă.

Îmi sunt cu milioane bacterii și microbi

Și viruși ce pot face ades din oameni robi?

 

Dar în atomul cela ce pare un nimic

Ce zici că nici există cât este el de mic?

Acolo-i o putre ce nici c-o bănuiești

Ce spulberă cea lumea, dacă mi-l folosești.

*

Luați dară aminte la ceea ce e mic,

Că el, dacă se-nfoaie e vașnic inamic,

Așa că micul nostru, e cât un univers

Mai mic decât cel mare, dar tot atât de dens.

 

16.08.2023

Mircea Dorin Istrate

 EL, OMUL, DECĂZUTUL

 Păcat că viața noastră-i nevolnică și scurtă,

Cu bucurii din care doar prea puțini se-nfruptă,

La ceilalți i-o-amăgeală, speranță cât cuprinde,

Că poate el, norocul, cândva de ei se prinde.

 

De ce Mărite Doamne, când omul l-ai făcut

Ai pus în el cea ură, minciună cât de mult,

Nestăvilita sete de cât mai multă-avere,

Și pe deasupra încă, dorința de putere.

 

Așa cum e acuma, el, omul Tău nicicând

N-o fi cum Tu îmi vrut-ai să aibă chip de sfânt

Și sufletul să-i fie curat și preasmerit

Și-nchinător la cerul, de Tine, păstorit.

 

Ca gândul lui de-acuma la Tine să se-ntoarcă

I-ai dat bolit, necazuri ca ele-ncet să-l toacă,

Și-apoi în umilință iertări mereu să ceară

La Tine Preamărite, în lacrimă amară

*

Tu, ce le știi pe toate ce-au fost și ce-o să vină,

De ce Mărite Doamne n-ai pus în ceea tină

Din care di-nceputuri pe el mi l-ai făcut,

Doar aur și lumină și viață în plăcut?

 

Așa, cu el necazuri o să îmi ai mereu

Și bun creștin să fie îți fi-va tare greu,

Că s-a-nrăit la suflet și dulcele păcat

De el de-o vreme-ncoace, prea strâs mi s-a legat.

 

Degeaba Tu exemple i-ai dat cât ai putut

Ca el să te urmeze, să-i fii mereu lui scut,

Că el cu multe rele de-acuma-i întinat

Și-a lui voință-i slabă, și-i greu de îndreptat

**

Vor trece multe veacuri,când el, cel decăzutul

La Tine s-o re-ntoarce uitându-și dar trecutul

Și fi-va cum Tu vrut-ai smerit și credincios

Și-un rai îi fi-va viață, lui, cela norocos.

 17.08.2023

Mircea Dorin Istrate

  VINE TOAMNA

 Când se-mbrumează câmpul și iarba îmi pălește,

Când via de pe dealuri de-acum se arămește,

Iar poala celui codru încet s-a-ngălbenit,

Atuncea să fiți siguri, că toamna a sosit.

 

Când ziua care vine va fi din ce în ce mai scurtă,

Cănd gândul multor tineri le e de-acum la nuntă,

Când simți în dimineață o boare de răceală,

Atuncea să fiți siguri, că toamna vine iară.

 

Când pruna vineție de-acuma mai că crapă,

Când mustul cela dulce la limbă mi te-nțeapă,

Când noaptea pe cărare sunt mii de licurici,

Atuncea să fiți siguri, că toamna e aici.

*

Vă bucurați cu toții de roada e bogată,

Cămara de vi-i plină cum n-a mai fost vredată,

Și-atuncea gândul vostru la iarnă se îndreaptă,

Cu nunți și cu colinde să vină, înc-odată.

 

Acuma, vara asta-i gătată de plecare,

Pe cerul meu albastru se-nșiruie cocoare,

Ducând în a lor suflet dulceața ăstei veri,

N-apoi dorind să vină, mereu în primăveri.

 

Eu mă-ntristez de-acuma și sufletul mi-e greu

Că pleci iubită vară, în an de an mereu,

Și-mi pui în amintire frumosul timp cel care,

Îngeuna-va-mi pași, în dulce lăcrimare.

 

18.08.2023

Mircea Dorin Istrate

 SFÂRȘITUL SATULUI STRĂBUN

Motto:

 S-a sfârșit vecia unui sat bătrân,

El ce-a fost în vreme slugă și stăpân,

Noi suntem de vină, noi că am uita

Ce comori de suflet, bietul ne-a lăsat.

 

Cum de nu pierit-a satul,

 care-a fost cândva vecie,

De la buni străbuni încoace,

 pe cel drum de pribegie,

Îndârjit aici rămânăie

 vatra și al său renume,

Pentru care, cei de-atuncea,

moșii noștri fără nume,

Și-au dat vamă a lor viață,

ca aici fie-mi stăpâni,

Veacuri multe înnodate,

de la daci, pân’ la români.

 

                  Ei, lăsat-aut moștenire,

                  când plecat-au spe vecie

A lor nume, țara, neamul,

nepierit mereu să fie,

Datinele și-obiceiuri,

ce se pierd în vremi trecute

Și credința strămoșească

 s-o purtăm ca pe-o virtute,

Și-ncă dorul cel de țară,

de părinți, de sfânta glie,

Pentru care să dăm vamă,

 viața de va fi să fie.

 

Astea toate adunate,

fostu-mi-au până mai ieri,

Astăzi, ele-mi sunt uitate,

 că mai toți îmi vor averi,

Fală cât o fi de mare,

râvnitoare de putere,

De păcate îndulcite

și de scârnavă plăcere,

De minciuni și lingușeală

și de strâmbe jurăminte,

Ce să-nghită cea prostine,

adormită, fără minte.

 

Astăzi, satul nu mai naște

el din el cea veșnicie,

  • a cuprins nemernicia

și-nglodat în sărăcie,

Viața lui ce-a fost frumoasă

 se va pierde în uitare,

Și cu el s-or stinge toate,

ca cea sfântă lumânare.

Iară voi ce veți râmâne

 următori pe-această glie,

Cu-al vost dor de libertate,

Îl veți duce, pe pustie.

 19.8.2023

Mircea Dorin Istrate

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , | Lasă un comentariu

POHTA-N CUI ȘI ALTE POHTE

POHTA-N CUI ȘI ALTE POHTE (8) – CITITUL PE FURATE ȘI CIPCĂRITUL

Nu cred că voi afla vreodată cine a interpretat, la radio, în copilăria mea, îndrăgitul cântec, „Tangoul de demult”. Dar nu voi face o tragedie din asta. Nu acum, când am la dispoziție mult mai mult timp să mă redefinesc, după cum ne dictează moda zilei, lăsând trecutul în urmă și să trăiesc împăcată în prezent. Am tendința nesănătoasă să privesc spre trecut. Nu degeaba afirmă doctorii de suflete, că trecutul nu trebuie târât după noi ca o coadă bulversantă și inutilă.
Dacă aș ține cont de prezent, ar trebui să mă supun schimb rilor. Dar ele nu sunt pe gustul meu, căci nu îmi place noul. Și apoi, ar fi necesar să renunț la multe. Ar trebui să nu mă mai îmbrac în rochii și în deux pieces; să adopt o ținută sport. Din păcate chiar dacă aș vrea să mă îmbrac comod nu pot să îmi permit acest lux. După cum nu pot nici să mă încalț în teniși ori bascheți sau cum se vor fi numind acum, așa cum o făceam când mergeam cu porcii sau cu vitele la pășune. De ce, oare? Simplu, îmi provoacă repulsie. Nu era prea plăcut să îi încalți pe căldurile verii. Și cum nu-i suportam pe picioarele goale, îmi puneam șosetele, apretate după obiceiul mamei. Și pe deasupra soarele jucăuș mi le tatua pe picioare, un fel de bonus solar. Chiar dacă aș vrea, nu aș putea renunța să mă îmbrac așa cum considera mama, că ar trebui să se îmbrace o femeie, una după chipul și asemânarea dânsei. Mama considera că am avut de la cine
învăța cum să ne înveșmântăm și cum să ne comportăm în orice situație. Ar fi păcat ca străduința mamei să nu dea rezultate și să ajung în situația de a îmi târși alene picioarele după mine, în pantofi comozi. Voi rămâne, atât cât se va putea, așa cum am fost clădită, măcar din respect pentru munca fără odihnă, în care mama s-a autoexilat.
M-oi odihni când oi muri” spunea ea.
Păzitul animalelor îmi oferea un avantaj. Și nu unul oarecare, ci îmi dădea posibilitatea de a citi. În plasa cu sticla de apă se afla măcar o carte. În funcție de cât de bogată era pășunea și cât de liniștit era animalul păzit, în general văcuță, puteam citi cât era ziua de mare. Ceea ce nu puteam face la strâns fân, la sapă, la cules porumb, fasole și alte legumerii. Am amânat nepermis de mult să povestesc despre lecturile mele. Nu aș vrea
  • să fiu suspectată că nu am niciun viciu. Vai mie! Să fie viciu, să fie un păcat sau doar
    fuga de realitate?
    Poate că nici nu știu de unde și cu ce să încep. Să încep cu începutul… nu s-ar cădea,
    „câți ca mine” au trecut prin asta. Unii și-ar fi dorit să învețe și nu au avut șansa. Am
    avut voie să învăț dar nu pot spune același lucru despre lectură. Puteam citi duminica și
    în sărbători. În vacanțe, când nu eram pe câmp, coseam de zor. Lucrul de mână era nu
    numai un moft al mamei ci și o materie școlară. La liceu aveam chiar o zi pe săptămână
    cusături și tricotaje. Alte colege făceau practică la chioșcul de plăcinte al liceului, unde
    nu era rău, dar mi se părea prozaic și vulgar.
    Coseam de mică tot felul de servețele și sarvete din pânză, tort sau etamină. Operam
    păretare pe care scria: „Fripturică cozonaci, bărbățelului să-i faci.”, „Nevestica mea
    frumoasă știe bine să gătească.”, „Păunașul codrilor, cântecul feciorilor.” Desigur că
    tricotam și făceam cipcă.
    Dacă reacționez ciudat la întrebările legate de citit o fac din motive bine întemeiate.
    Adică mi se pare atât de firesc să citesc, ca spălatul pe dinți. Ciudat, nu îmi aduc aminte
    să mă fi întrebat cineva dacă îmi spăl dinții. Necititul este o problemă a acestor vremuri
    încălțate în adidași. În familie se citea Biblia și cărți de rugăciune, greco-catolice
    păstrate de bunica din tinerețe. Apoi au apărut și cele ortodoxe. Primele cărți laice au
    intrat o dată cu premiile școlare ale Valeriei-Ana, sora mai mare și apoi cu ale mele.
    Noroc cu lecturile obligatorii care ne-au legitimat drumurile la Biblioteca Comunală,
    Ulmeni (pe Someș) căci dacă am schimbat județele, ba Sălaj ba Maramureș, Someșul
    rămâne un reper stabil, încă.
    Crescând, vizitele mele la biblioteca comunală s-au întețit. Prindeam momentul când
    părinții erau plecați la lucru. Mergeam la bibliotecă cu sothiorul îl umpleam de cărți și
    veneam repede acasă să le ascund. În vacanțe coseam cu porția. Pe câmp nu duceam
    lucrul de mână, deși mamei i-ar fi plăcut să vadă lumea, cât suntem de harnice. Puteam
    să fur cititul atunci când vremea îmi permitea să stau în ogradă. Ascundeam cartea sub
    funduleț. Coseam o bucată bună, suficient să nu trezesc suspiciunile mamei, că aș fi
    tras chiulul. Când auzeam portița, repede ascundeam cartea și coseam de zor. Câtă
    frică am purtat, din cauza cititului pe furate, doar bunica știa. Iarna era mai greu. După
    cum am spus mama avea calități la superlativ dar și defecte. Nu am primit bătaie
    niciodată dar cicăleală cât a încăput. Noroc cu bunica Valeria, soacra ei, fiind mereu în
    prejma noastră, o citălea: „Cu vorbă bună, Cornelică” îi spunea mamei cu blândețea
    care o definea. Și, dacă am ajuns la bunica, îmi dau seama că nu am mâncat de foarte
    mulți ani, coraste. Cine a trăit în preajma văcuțelor a mâncat și laptele lor brânzit.
    Primul lapte muls, de la una din Mândraiele noastre, după ce a sosit vițelul pe lume, era
    pus la fiert. În momentul fierberii se alegea partea solidă, ce plutea printr-un fel de zer.
    Până la urmă, în așteptarea laptelui, pe care îl beam cald abia muls, erau bune și
    corastele. Acum sunt și ele doar o amintire.
    –––––––––-
    BUD Florica, „Pofta-n cui și alte pohte”,  Editura „eLiteratura”, București, 2022
    ISBN:978-606-001-442-3
În categoria Autori | Etichete , , | Lasă un comentariu