PENTRU NEAM ŞI ŢARĂ

 Prof. univ. Dr. Dumitru PREDA

Ferice acel popor care are mulţi eroi” stă scris pe una din miile de plăci de pe monumentele ridicate pe tot cuprinsul României spre cinstirea vitejilor ostaşi care, prin jertfa lor generoasă şi pilduitoare, au dat concreteţe idealului unirii neamului românesc într-o singură fiinţă statală, pecetluind pentru totdeauna în memoria omenirii drepturile noastre istorice asupra pământului pe care l-au hrănit şi-l hrănim mereu cu sudoarea ostenelilor noastre şi aspiraţia legitimă de mai bine.

Anii 1916-1920 aveau să aducă în faţa tuturor imaginea virtuţilor unui popor ferm decis  să-şi apere libertatea şi care, depăşindu-şi propriile slăbiciuni şi şovăieli, se va dovedi capabil să învingă în numele şi pentru dreptatea cauzei pentru care se ridicase la luptă în zi de Sfânta Maria 1916. De atunci au trecut mai bine de o sută de ani. Eroii acelor crâncene încleştări au trecut de mult spre eternitate. Despre acele zile, luni şi ani de cumpănă ni s-au păstrat numeroase şi diverse mărturii, care s-au depus una lângă alta, alcătuind o preţioasă comoară a conştiinţei naţionale.

Războiul reprezintă pentru orice militar o încercare supremă, confruntarea cu realitatea teatrului de operaţii, cu inamicul, constituind adevărata probă a pregătirii sale, desfăşurată de multe ori pe parcursul unor decenii de viaţă. Cu atât mai mult greutatea evenimentului este resimţită de comandant, de omul care trebuie, care are datoria să-şi conducă la victorie oamenii săi. Pe umerii fiecărui comandant, şi mai ales ai acelora aflaţi în fruntea marilor unităţi apasă răspunderi uriaşe, asupra capacităţii lor fizice şi psihice se exercită presiuni extraordinare, evenimentele şi situaţiile de luptă se scurg cu repeziciune, deseori neprevăzute. Şi, nu de puţine ori, aşa după cum istoria a înregistrat, ofiţeri şi chiar generali de foartă bună profesionalitate, recunoscută în timp de pace, nu au reuşit să facă faţă cu succes acestor încercări crude. Căci în acele momente calităţile de inteligenţă, temeinicia pregătirii ostăşeşti şi chiar cele mai alese virtuţi sufleteşti nu sunt totdeauna suficiente dacă omul-comandant nu are şi o structură aparte, nişte nervi de otel, care să-l facă să rămână el însuşi stăpân pe creierul său în clipele în care în văzduh vâjîie proiectilele deasupra capului şi pământul de lângă tine tresaltă sub greutatea miilor de obuze, când clocotul exploziilor şi ritmul sacadat al armelor seceră vieţi după vieţi în jurul tău, când ştie că şi pe el moartea îl poate întâlni în orice secundă, şi mai mult când, la diferite intervale, i se raportează ştiri îngrijorătoare: cutare comandant de pluton a căzut, poziţia batalionului din dreapta a fost pierdută şi în sectorul x se semnalează infiltrări ale inamicului, legătura cu unitatea de lângă tine s-a întrerupt… Iar el, comandantul, trebuie să acţioneze iute, să hotărască succesul sau înfrângerea, viaţa sau moartea.

Monumentul eroilor francezi Oradea

Comandant adevărat nu este decât acela care, oricare ar fi dificultatea şi primejdia situaţiei prin care trece, rămâne cu puterea de discernământ şi calmul neatinse, exemplu de curaj în faţa ostaşilor săi, luând cu promptitudine măsurile cele mai judicioase dictate de împrejurări şi semnând fără să-i tremure mâna ordinele de operaţii.

E locul să arătăm eroarea făcută de mulţi istorici şi analişti de a subestima ponderea valorii, a personalităţii comandantului în victoriile obţinute de armata română, aşa cum a fost la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz în 1917. Iar izbânda obţinută la finalul Marelui Război – Unirea Românilor  din 1918 –, care aparţine, fără îndoială, întregului popor, soldaţilor care au sfidat moartea şi au luptat cu eroism pentru cauza Patriei, nu poate fi evaluată pe deplin fără contribuţia conducătorilor de elită. Pentru că se ştie că numai atunci când au în frunte un comandant care întrunește în persoana sa toate capacitățile şi virtuțile ostășești superioare, soldaţii dau proba maximă a calităților lor. Mărășeștii nu ar fi reprezentat, de exemplu, acel simbol veșnic al trăiniciei în istoria neamului românesc dacă nu ar fi existat geniul generalilor Constantin Presan, Eremia Grigorescu, sau Constantin Christescu şi dacă ei nu ar fi avut în subordine comandanți de mari unități de talia generalilor Constantin Scărişoreanu, Ion Popescu, Aristide Razu, Henri Cihoski sau Grigore Bunescu.

Bătălia de la Mărăşeşti, această „Marnă românească”, ca şi celelalte biruințe  obținute în anii de foc ai Războiului de Întregire din 1916-1920, sacrificiile şi obolul de sânge al celor peste un milion de români, morţi, răniţi şi dispăruți, constituie prin exemplara lor contribuţie la edificarea statului unitar, independent şi suveran un izvor neîntrerupt de energie naţională.

Prin acţiunile lor, pe care avem obligația morală de a le readuce permanent în memoria generațiilor, ostașii armatei române s-au aflat la înălțimea timpurilor pe care le-au trăit, pentru că aşa cum a rostit unul dintre comandanții lor „nu este chip mai măreț de a vă face datoria decât [ca] în toate faptele să vă călăuziți de dragostea de Neam şi de Ţară”.

Diploma: N.Paulescu-100 – Dr. Dumitru PREDA -Bunicul la 70, cu Amadeea si Dante-Ioan

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , | Lasă un comentariu

CONFERINȚĂ: Marina română – furnizor de securitate navală

Statul Major al Forțelor Navale15 iulie 2021
Comunicat nr. 75

tf.0744 359 518

 

 

 

Conferința:

“Marina română – furnizor de securitate navală”

Statul Major al Forțelor Navale și Clubul Amiralilor organizează, în perioada 27-28 iulie 2021, conferința „Marina Română – furnizor de securitate navală”, care cuprinde dezbateri științifice din domeniile politicilor navale, transportului naval, securității maritime și apărării naționale.

Conferința face parte din Forumul Securității Navale, inițiat de Clubul Amiralilor. Acest forum este o platformă complexă și fundamentată de informare și de dezbatere științifică, un catalizator pentru proiecții de dezvoltare ale domeniului naval.

Conferința „Marina Română – furnizor de securitate navală” se va desfășura online și este structurată pe două paneluri de dezbateri. Marți, 27 iulie, orele 10.00-17.00, este planificat panelul I, care cuprinde secțiunile (1) Geopolitica și provocările de securitate în zona Mării Negre și Mării Mediterane, (2) Securitate Navală și (3) Forțele Navale ale României – tradiții, provocări și perspective,

iar miercuri, 28 iulie, orele 10.00-17.00, este planificat panelul al II-lea, care cuprinde secțiunile (1) Strategia maritimă a României, (2) Linii strategice de dezvoltare a Marinei Civile, (3) Învățământul de marină – tendințe și perspective, (4) Istorie și drept internațional maritim și (5) Exploatări portuare.

La conferință, au confirmat participarea reprezentanți de la Autoritatea Navală Română, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, CERONAV, Statul Major al Forțelor Navale, Universitatea Maritimă din Constanța, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și alte instituții cu competențe în domeniul naval. Detalii despre conferință se găsesc pe pagina de internet http://www.clubulamiralilor.ro/conferinta/

Persoanele interesate să urmărească dezbaterile pot completa formularul de înscriere (http://www.clubulamiralilor.ro/conferinta/auditoriu/), până duminică, 25 iulie. Invitația de participare va fi transmisă luni, 26 iulie 2021, de către organizatori.

****

Forumul Securității Navale oferă soluții pentru fundamentarea strategiilor navale la nivel național, iar conținutul activităților desfășurate este axat pe teme relevante din domeniul naval, oferind date de cercetare, prognoze și puncte de vedere convergente cu privire la problemele de actualitate și de perspectivă pentru comunitatea maritimă și fluvială.

Forumul este un mediator în schimbul de informații și se adresează decidenților politici și militari, comunităților de afaceri, mediului academic și publicului larg. Acesta inițiază documentări, expertize și evaluări ale demersurilor necesare pentru demararea procedurilor de elaborare a unor acte legislative sau de reglementare în domeniul naval sau conexe acestuia.

Prin cooperarea cu mediul academic și cu autoritățile cu competențe de cercetare științifică aprofundată, forumul oferă oportunități de conectare și de integrare în rețele naționale de cunoaștere, diseminare și cooperare în domeniile conexe politicilor navale și securității maritime, în vederea elaborării și dezvoltării unor programe sinergice în ariile de interes comun.

În cadrul Forumului sunt incluse conferințe, simpozioane, sesiuni de comunicări științifice, informări și webinar-uri, workshop-uri, cu participare fizică sau exclusiv online, în care sunt prezentate analize strategice în domeniul naval și în domeniile conexe, studii de caz, la nivel global, regional sau local, prognoze pe termen mediu și lung, recomandări de politică publică, elemente de mesaj pentru dezbateri și negocieri, precum și informații din domeniul istoriei navale, învățământului de marină, competitivității în afaceri și managementul riscurilor.

Cavalerii de Clio vă Urează succes!

În categoria Bez kategorii | Lasă un comentariu

Aviatori, Sfântul Ilie să vă ocrotească!

Sfântul Proroc ILIE
comandor r. Ștefan POPA
Prorocul Ilie este chemat de Dumnezeu spre a îndeplini o misiune sfântă, iar ceea ce el comunică nu sunt cuvintele sale, ci descoperirea lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu. Ilie simte că este ridicat cu duhul la o stare superioară, care nu este comună oamenilor şi la care nu poate ajunge orice om, ci numai cei chemaţi în mod special de Dumnezeu.
Iată, în această misiune, Ilie vine cu foc şi apă. De ce l-a ales Dumnezeu pe Ilie pentru această misiune? Deoarece nu avea nici smerenie, nici bunătate, nici blândeţe, trăsături esenţiale pentru un lider spiritual. Cunoaştem din Biblie faptul că Ilie era un om dur, dintr-o bucată, foarte categoric. Ilie nu era un om al compromisului. Dumnezeu l-a ales pe Ilie pentru această misiune. pentru că avea credinţă puternică şi îl iubea (din tot sufletul, din toată inima, cu toată puterea fiinţei lui) necondiţionat pe Dumnezeu, pentru că respecta cu stricteţe Legea,. pentru că avea vocaţia unui erou civilizator şi pentru că era un înflăcărat al credinţei, al Domnului Dumnezeului lui Israel.
Prorocul Ilie s-a dovedit un adevărat ostaş al lui Dumnezeu, care primeşte o misiune specială. El primeşte misiunea de a scoate de la întuneric la lumină poporul aflat sub stăpânirea regelui Ahab şi a împărătesei Izabela, închinători ai zeului Baal. Mai mult, Ilie are misiunea de a-L face cunoscut pe unicul şi adevăratul Dumnezeu şi de a fi antemergător al Domnului Iisus Hristos. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, Ilie primeşte o autoritate solară şi meteorologică de la Dumnezeu prin care leagă şi dezleagă ploile, provoacă tunete, trăsnete şi fulgere, ploi torenţiale, incendii, hotărăşte unde şi când să bată grindina etc.
Ca orice soldat adevărat, Ilie, un munte de credinţă, primeşte misiunea de la Dumnezeu, îşi însuşeşte misiunea, trage concluziile necesare, trece prin toate elementele deciziei şi în cele din urmă la executarea misiunii. Datorită faptului că avem de-a face cu o misiune divină, Ilie se vede nevoit să încheie un legământ cu Dumnezeu: „Doamne Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel! Auzi-mă, Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt slujitorul Tău”. (III Regi 18, 36)
Dorinţa sinceră, dar şi arzătoare a lui Ilie ca poporul căruia îi aparţinea să nu piardă dreapta credinţă îl face pe acesta mai dârz, mai înflăcărat, mai determinat. Într-adevăr, cu toate că prorocul Ilie era categoric în multe privinţe, totuşi, el împărtăşea o părere de rău şi o dragoste sinceră pentru semenii săi, pentru situaţia în care se afla. Ilie îi mustra aspru pe cei ce încălcau Legea, arătându-le ceea ce trebuie să facă pentru a urma credinţa adevărată, şi nu închinarea la Baal şi la Aşera. Era un om dintr-o bucată, nu accepta jumătăţi de măsură sau de adevăruri, pentru el viaţa era în două culori: alb sau negru. În Ilie, sihastrul, profetul şi eroul biblic şi-au dat mâna pentru îndeplinirea unei misiuni divine. Avem de-a face cu un personaj complex, mistic, istoric, dar şi cu un exerciţiu de virtuozitate, care merge însă foarte departe, până la esenţa lucrurilor, chiar până la planul istoriei mântuirii neamului omenesc.
Prorocul Ilie, fiind plin de râvnă către Dumnezeu, a mers la Ahab şi l-a mustrat pentru rătăcire, căci, părăsind pe Dumnezeul lui Israel, se închina diavolilor şi pe toate popoarele le trăgea cu sine în pierzare. Şi văzând pe împărat că nu-i asculta sfaturile lui, Sfântul Proroc Ilie a adăugat şi fapte pe lângă cuvinte, pedepsindu-i pe potriv¬nicul lui Dumnezeu şi pe poporul lui. El a zis:”Viu este Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia stau eu, că nu va fi în anii aceştia rouă şi ploaie din cer pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele”. Aceasta zicând, a plecat dinaintea lui Ahab. Deci, îndată cu cuvântul prorocului, s-a încuiat cerul şi s-a făcut secetă şi nicio picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pământ, iar uscăciunii pământului i-au urmat nerodirea, lipsa de hrană şi foametea poporului. Pentru că împăratul greşind, a venit mânia lui Dumnezeu asupra tuturor, precum şi mai înainte pentru David singur care greşise, se primejduia toată împărăţia. Iar proro¬cul lui Dumnezeu, Ilie, aştepta să se înţelepţească Ahab, împăratul lui Israel şi, cunoscându-şi rătăcirea, să se întoarcă prin pocăinţă la Dumnezeu şi pe popoarele cele răzvrătite cu el să le întoarcă la calea cea dreaptă. După ce cu rugăciune „închide cerul” trei ani şi jumătate, foamea şi seceta provocând dezastre în întreaga ţară, cheamă poporul şi pe rege pe Muntele Carmel, cu propunerea ca ei toţi să aducă jertfă lui Baal, prin preoţii şi profeţii lui, iar el, Ilie, să aducă singur jertfă adevăratului Dumnezeu, propunând ca Dumnezeu să trimită foc din cer peste jertfa cea adevărată.
Iar când s-a făcut amiază, Ilie, prorocul lui Dumnezeu, îi batjocorea şi le zicea: “Strigaţi cu glas mare ca să vă audă zeul vostru, de vreme ce acum poate are altă îndeletnicire; poate face altceva sau vorbeşte cu alţii sau benchetuieşte sau doarme. Deci, strigaţi cu glas mare, ca să-l deşteptaţi!”. Iar prorocii cei mincinoşi strigau tare şi se crestau cu cuţitele, după obiceiul lor; iar unii se băteau cu bicele până la vărsarea sângelui lor.
Apoi, trecând amiaza şi slujitorii cei fără de ruşine nesporind nimic, Sfântul Ilie Tesviteanul le-a zis: Tăceţi de acum şi încetaţi, căci a sosit vremea jertfei mele. Iar prorocii lui Baal au încetat şi Ilie a zis către popoare: Apropiaţi-vă de mine! Şi toate popoarele s-au apropiat de dânsul şi a luat douăsprezece pietre, după numărul celor douăsprezece seminţii ale lui Israel, şi le-a pus pe altarul Domnului, apoi, tăind viţelul în bucăţi, l-a pus pe lemne, a săpat groapă împrejurul altarului şi a poruncit popoarelor ca, luând patru vase de apă, să toarne apa pe jertfă şi pe lemne, şi au făcut aşa. Apoi le-a zis: „Turnaţi al doilea rând!” Şi au turnat. Apoi le-a mai zis: „Turnaţi al treilea rând!” Şi au turnat. Şi a străbătut apa împrejurul altarului şi groapa s-a umplut cu apă.
Fireşte, Dumnezeu ascultă pe adevăratul slujitor al Său şi trimite foc din cer, iar preoţii lui Baal au fost dovediţi mincinoşi. „Şi pe când grăbea el, cerul s-a întunecat de nori şi s-a pornit vijelie şi ploaie mare. Iar Ahab, suindu-se în căruţă, s-a dus la Izreel” (III Regi 18, 45). Drept urmare a acestui fapt, Ilie îi înjunghie pe cei opt sute cincizeci de preoţi idoleşti la râul Chişon, restabilind închinarea cuvenită adevăratului Dumnezeu, după care se roagă şi îi cere lui Dumnezeu ploaie, iar Dumnezeu se ţine de promisiune. Dar regele Ahab, deşi se căieşte o vreme, se întoarce din nou la răutăţile sale, îndemnat fiind mai ales de soţia sa Izabela, căutând să-l omoare pe omul lui Dumnezeu, prorocul Ilie. Atunci, plin de duhul şi puterea lui Dumnezeu, Ilie profeţeşte: „câinii vor linge sângele tău şi tot ei vor mânca pe Izabela”, fapt care s-a împlinit întocmai. Această întâmplare arată limpede că răul din lume nu este fără de sfârşit, iar slujitorii lui vor avea soarta lui Ahab, dacă nu aici, atunci în veşnicie.
Iar Ahab, auzind cuvintele acestea, a plâns şi, lepădând hainele sale împărăteşti, s-a îmbrăcat în sac şi a postit. Şi atât a putut de mult acea puţină pocăinţă a lui înaintea lui Dumnezeu, încât acea vremelnică pedeapsă asupra casei lui a mutat-o după moartea sa, pentru că Domnul a zis către prorocul Său Ilie: „De vreme ce Ahab s-a smerit, pentru aceasta nu voi aduce rele asupra casei sale în zilele lui, ci în zilele fiului lui”. După aceasta, Ahab a mai vieţuit trei ani şi a fost ucis în război. Şi l-au adus în Samaria cu careta lui, iar sângele care a curs pe roate l-au lins câinii, după cuvântul prorocului lui Dumnezeu. Asemenea şi cele prorocite despre Izabela şi despre toată casa lui Ahab, s-au împlinit toate la vremea lor, după răpirea Sfântului Ilie.
Prin misiunea lui, Ilie ne-a arătat că una dintre datoriile creştinului este aceea de a spune semenilor despre credinţa lui, despre experienţa vieţii creştine, despre cât de mult bine i-a făcut lui Dumnezeu, să-L mărturisească pe Dumnezeul cel viu. Se ştie dintru începuturile iudaismului că cea mai eficientă metodă de mărturisire a părtăşiei cu Dumnezeu este relatarea sinceră din experienţele personale religioase, cu referire asupra modului cum a lucrat Dumnezeu în viaţa ta. Dumnezeu este totul şi dacă îl ai pe El în viaţa ta de zi cu zi, primeşti toate binecuvântările. Odată cu primirea Duhului Sfânt eşti binecuvântat cu har, pricepere şi înţelepciune. Având credinţa în inimă şi crucea în mână, cu binecuvântarea duhovnicului, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, poţi propăvădui credinţa creştină cu puterea lui Ilie, lăsată ucenicilor şi urmaşilor acestora. Să-L propăvăduim pe Dumnezeu, mai întâi, prin viaţa noastră, prin trăirea noastră duhovnicească. Cu prorocul Ilie, noi, oamenii, putem păşi în veşnicie. Amin.
Să nu uităm de faptul că Dumnezeu ştie de noi, indiferent în ce situaţie ne-am afla: şi atunci când suntem pe vârf de munte, în plină glorie, dar şi atunci când ne găsim pe fundul prăpastiei, în plină disperare.
„Cel ce a fost înger în trup, temeiul prorocilor, al doilea Înaintemergător al veniri lui Hristos, Ilie Măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, goneşte bolile şi pe cei leproşi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăşte tămăduiri”. (Troparul Sfântului Ilie)
Apărut în: https://confluente.org/Redactia–Arhiva–2021–07_Iulie–Ziua_18.dirx
Cavalerii de Clio:
Prietenilor Aviatori care-și serbează Ziua Armei și celor ce-și Onorează Onomastica:
comandor Dr. Ilie MANOLE, col. dr. Ilie SCHIPOR, Ing Ilie COSTEA, Ilie BĂDESCU, Ilie CRISTESCU
le dorim La mulți Ani!
În categoria Articole, Autori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

La multi ani George Roca

Aristocraţia scriitorului George Roca

Prof. Dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU

Cetatea ORADEA aşezată milenar de veghe, temelie, scut şi apărare la graniţa de Vest a Vetrei Străbune a rămas un FAR de lumină, tradiţie, credinţă, creaţie şi împlinire culturală nu atât prin observatorul astronomic – primul în Europa şi în lume din veacul al XV-lea, cât mai ales prin abnegaţia de a promova valorile moral-spiritual-religios-estetice, prin ctitorirea unor structuri monumentale, expresive, prin mesajul cult al geniului creativ, prin tot ceea ce este conform şi concordă cu sensul Frumosului şi Demnităţii, prin tăria de a rămâne, de a continua, de a deveni, redeveni conştiinţa de sine a naţiunii noastre ortodoxe întru dăinuirea ei transcendentă.

Din ţărâna sfântă a acestei Cetăţi sacre, legendare s-a întrupat prin harul divin şi prin jertfa de iubire a părinţilor, scriitorul, poetul şi promotorul cultural al Diasporei româneşti GEORGE ROCA, care a trebuit, a fost nevoit să traverseze Oceanul spre a păstra o parte din Tezaurul spiritualităţii ortodoxe creştine dacoromâne.

Exilul i-a consolidat temelia de român pe o Rocă carpatină indestructibilă. Greutăţile momentului l-au transformat într-un luptător neînfricat. Depărtarea i-a aprins setea de izvorul culturii alese. Dorul de apropiaţii săi, de familie, de români l-au transfigurat în iubire de creaţie, de nou, clădindu-l ca promotor,ca artist al răspândirii ariei spirituale, în ţară, în lume, considerându-şi menirea ca un DESTIN predestinat.

În fiinţa lui a odrăslist gingăşia, expresivitatea şi omenia părintească, iar în persoana sa spirituală, frumuseţea s-a afirmat ca acel sacru şi sublim atribut al Divinităţii, care l-au ancorat într-o puternică dimensiune spirituală a unei alese creaţii, prin care se revelează Frumosul tot mai viu, tot mai plenar, tot mai planetar.

Personalitatea sa, familiarizată cu sanctuarul celebrităţii, l-au transfigurat într-un lord valah al castei nobiliare spirituale, într-un cavaler monden al Cetăţii moderne, într-un sacerdot al tainei creaţiei, într-un mag al dăltuirilor lirice, îmbinând armonios componenta fundamentală a esteticului şi-a rugului său lăuntric, în gest, în expresivitate, în grăire, în mersul apăsat de stăpân, în privirea arzătoare încărcată de intuiţie, în îmbrăţişarea de prieten emanată de har, în recitarea artistică de un emoţionant rafinament, în metafizica dialectică a dizertaţiilor ţâşnite cascadic din torentul ansamblului elevat de cunoştinţe.

GEORGE ROCA hărăzit din obârşia dacilor nemuritori crede neclintit în veşnicia ortodoxă a vieţii dăruită de Dumnezeu, pe care o veghează, o apără, o mărturiseşte creativ, pururea, pornind de pe drumul lăuntrului său, de unde prisoseşte şi ţara Străbunilor săi, către Calea dăruirii celorlaţi aleşi, înspre Ţara înfierii ocrotită de Sus, scuturându-şi aripile îngrijorărilor pentru a se înălţa serafic, croindu-şi din nou urcuşul spre cer în cadenţă cu destinul, spiritul şi veşnicia, întorcând cu mărinimie de mare senior lumina harului înspre noi, unde furtuna aprigă abătută de vrăjmaşi peste Patrie, dirijată de tirania mondială, ce crează nu lumină, nu adevăr, nu armonie, nu frumos, nu poezie, nu artă, ci viruşii morţii…, nu dă semne că vrea să se frângă.

GEORGE ROCA prin întreaga sa complexitate a slujirii creaţiei creştine ortodoxe şi-a lămurit viaţa lăuntrică prin trăirea mistică în Hristos, căpătând iluminarea care i-a însufleţit firea de nobile idealuri în care şi-a imprimat conştiinţa şi reperul credinţei într-o formă absolut originală ca sinteză, dar pe un fond eminamente tradiţional, înveşmântând într-un duh creştin autentic virtuţiile sale de aristocrat al spiritului.

Artistul GEORGE ROCA, căci sub flamura nobleţei sale erudite el este cu adevărat un ARTIST, activitatea sa prodigioasă, neîntreruptă, înflăcărată se asumă scopului unor alese valori spiritual-estetice îndrumate înspre sensul oglindirii FRUMOSULUI.

Arta creştină vine şi sălăşluieşte în omul ortodox, în credinciosul demn, în cavalerul manierelor elegante, în purpura cugetului adânc, în idealul exprimării şi expresivităţii, în valahul orădean cu suflet frumos, în care se primeneşte continuu kalokagathia, unde sălăşluiesc toate operele sale create sau în curs de creaţie.

Arta la rândul ei se înnobilează prin artistul devenit doctrinarul estetic, în aşa fel încât izvorul sofianic irumpe într-o experienţă creatoare proprie, astfel, ca susurul haric, mesajul creaţiei să atingă limpezirea spirituală pentru a se înălţa zborului mistic fluturat de aripa fundamentală estetică, în acelaşi ritm celest cu aripa religioasă.

Vibraţia Frumosului este revelată şi înteţită de Artistul creştin ortodox de esenţă dacoromână care, abordează ferm veşmântul sublimului prin intensitatea sugestiilor, prin imaterialitatea viziunilor, prin esenţializarea realităţii, prin armonia culorii şi sunetul muzicii sălăşluite în cuvântul grăit şi scris, în imaginea vie ori imaginară, care te trăieşte, te afirmă, te seduce, te înfioară, te încântă, te dobândeşte dăruindu-te.

Arta creştină exprimată ca frumos artistic filocalic se/ te proiectează între imanent şi transcendent, atingând lumina, contemplaţia şi focul Rugăciunii mistice, prin care Artistul George Roca a exprimat/ exprimă comuniunea şi comunicarea, deopotrivă cu Dumnezeu, cu Frumosul Hristic, cu Frumosul Marianic, cu Sublimul Sofianic, cu Creaţia divină, cu creaţia Neamului, cu creaţia lumii, dar şi cu propria creaţie.

Artistul creştin ortodox George Roca a pogorât de la Frumosul Dumnezeesc, înspre Frumosul Creaţiei divine, apoi înspre Frumosul uman idealizat prin virtuţiile morale, pentru a deveni un Olimp, un Tabor, un Kogaion al semnificaţiilor, pentru a nemuri Frumosului caracterul său anamnetic al surprinderii celeste, al nostalgiei Paradisului, al bucuriei ca împlinire sacră, ca sens teologic al frumosului, ca euforie serafică, liturgică întru contemplaţia necuprinderii apofatice a lui Dumnezeu.

Blazonul spiritual al Cavalerului valah orădean George Roca încrustează efigia scriitorului creştin, a poetului sensibil, a publicistului rafinat, a artistului astral aşezându-l între Corifeii culturii noastre ortodoxe, care-i conferă dimensiunea dăinuirii naţional-universal-transcendente.

Mă bucură, mă încântă şi mă onorează PRIETENIA sa!

Cu aleasă preţuire,

11 Iulie 2021, Brusturi-Neamţ- Dacoromânia.

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Târgul *Gaudeamus*

VENITI, VEDEȚI, CITIȚI, E CARTE PENTRU TOȚI

Ing. Miorița Săteanu

Sunt impresionată de volumul mare de carte expus în standurile editurilor invitate la Târgul de carte *Gaudeamus*

Sunt fericită să văd, să citesc titlurile atrăgătoare și chiar să  răsfoiesc cărțile, pentru ca să simt pulsul creator al poeților și scriitorilor , dar și  oaza plină de cuvinte , fraze sau versuri, care exprimă frumusețea gândurilor, transpuse în volumele prezentate.

Mă fascinează coperțile atrăgătoare, care ilustrează talentul de a înțelege conținutul prin care autorii transmit vizitatorilor dorința de a citit și studia cărțile editate, expuse ordonat dar și în  spiritul simțului de a atenționa publicul despre valoarea documentară a cărților din standurile Târgului.

Labirintul Târgului a dat posibilitatea vizitatorilor de a parcurge , cu interes crescut  toate editurile prezente.  Fiind o străbunică foarte interesată în achiziționarea unor volume specifice copiilor, am poposit la standul deosebit de interesant , foarte viu colorat al coperților, cu titlul foarte interesant și perfect corespunzător dorinței mele , respectiv: ,,SCRIERI PENTRU COPII , DE LA BUNICA”, al autoarei Victoria Furcoiu.

 Am răsfoit și citit, și am admirat ușurința cu care povestioarele se adresează copiilor,  remarcând  titlurile :   ,,Povești  nemuritoare , în versuri”, ,,Povestiri hazlii”, ,,Povești din curtea bunicilor”, *Povești cu secrete* și multe alte volume care deschid orizontul copiilor spre cunoaștere , spre educație, spre deprinderi de comportamente și maniere bune.

Surpriza mare a declanșat-o, cărticica cu titlul foarte inspirat ,,Alfabetul vesel”, concepută pentru a învăța alfabetul, distrând copiii prin desenele care reprezintă literele alfabetului. Se poate declara cu mare bucurie și faptul că autoarea a dăruit copiilor mici (intre 3 și 8 ani),  cartea de ,,Ghicitori pentru copii” – prin care oferă posibilitatea de a-și dezvolta vocabularul și gândirea.  Prin strofa de pe coperta cărții ,,Ghicitori pentru cei mai mărișori”, autoarea atrage atenția asupra mesajului:

,,Gândim, răspundem , ne distrăm

Dacă nu ghicim, aflăm,

Oricum ar fi , învățam!”.

Buchetul Cavalerului de Clio

Volumul ,,Să ocrotim planeta” este o inițiativă  lăudabilă prin mesajul pe care îl transmite sub forma de educație civică pentru toate vârstele. Exprimă starea actuală de poluare a mediului înconjurător, prin neglijența , dezinteresul și lipsa bunului simț, de a apăra natura și a o păstra curată și ocrotită prin toate acțiunile tuturor cetățenilor comunității.

Sunt multe volume expuse, foarte interesante care pot captiva nu numai copiii, dar și bunicii, și străbunicii care au reînviat în minte și în suflet anii  copilăriei lor.

 Proverbul spune ,,Carte avem, parte avem”,  motiv pentru care mulțumim organizatorilor care au oferit cetățenilor posibilitatea de a iubi și  aprecia literatura prin poeții și scriitorii țării noastre.

 Felicitări editurilor care au expus în standurile destinate lor, volume foarte variate și valoroase, care au atras vizitatorii pentru a adăuga la biblioteca personală cărțile preferate.

 

 

În categoria Articole, Autori, Cărți, Catalog Autori | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Îmi amintesc de tine

INVITAȚIE
 Luni 12 IULIE  2021 orele 17,00
la sediul Protopopiatului Episcopiei Ortodoxe Române – str. Roman Ciorogariu –

 Cu ocazia lansării volumului intitulat * Îmi amintesc de tine *

Autor: prof. FLORINA RODICA DENUȚ

Cartea  cuprinde POEZII

……..infinita

mi-e și dragostea,

ca și coloana

lângă

care

stau …!

 Prezintă:

 -Av. Dr.  Pascu Balaci – președinte Cenaclului Literar „Barbu Ștefanescu Delavrancea”

-Pr. Ștefan Avram – director editura *AUREO*

 -Ing. Miorița Săteanu –  cetățean de onoare al municipiului Oradea

-Prof. Loredana Gabor – Colegiul Național Onisifor Ghibu

 Vă mulțumim anticipat pentru participare

  • prof FLORINA RODICA DENUȚ

 

 

UN DOR

Îmi simt iar rădăcinile în vene

cum cresc,

respir și se alung –

venind,

dansând, pe sub sprâncene –

încolăcindu-mi

brațul stâng.

 

Iubesc cu ochii minții mele

și nimănui, nu-I sunt dator,

iar rădăcinile în vene

respir,

culcate într-un dor!

 

Un dor de vânt, de ploi, de soare,

un dor iubit de nepătruns

un dor ascuns,

în brațe goale

un dor nestins și ne-ajuns!

Un dor!

***

EREDITATE

În mine

cineva a sădit o floare …

nu știu cine

și nu știu când,

a sădit o floare!

Floarea,

a-nceput să prindă aripi …

Nu știu când

și nu știu unde

a prins aripi …

Doar atâta știu

că din aripi,

s-au făcut pomi.

Nu știu când

și nu știu cum

s-au făcut pomi! …

Și mai știu

că acești pomi,

mi-au lipsit

să fiu eu multă vreme

Ei sunt reazemul meu,

sunt gândul meu

și …. în viitoru-mi!

până la crepuscul!

Asta o știu.

Ochii crengilor

sunt degetele mele …

Și asta o știu!

Ba mai știu un culcuș de frunze,

în care-mi stă puterea!

Atâta e tot … ce știu!

***

ZADARNIC AȘTEPTÂND SFÂRȘITUL

Deschide geamul, Alexandra

lumina să-ți mângâie chipul,

să-ți șteargă ochii plânși în taină,

zadarnic, așteptând iubitul!

Deschide brațul, Alexandra

ce ți-ai cuprins cu el doritul

l-ai dezmierdat. Dar anii trec

zadarnic, așteptând iubitul!

Deschide ochii, Alexandra

că timpu-i scurt. Ascultă cântul

și fredonează o simfonie

zadarnic, așteptând iubitul!

Deschide-ți gura, Alexandra

rostește fraza și cuvântul,

ce v-a legat mult timp. Căci astăzi,

zadarnic, îți aștepți iubitul!

Închide geamul, Alexandra

pe veci închide-l!

Nici chiar vântul,

de-acum n-o să te mai conturbe

zadarnic, așteptând sfârșitul!

CUVÂNT ÎNAINTE[1] 

Emoțiile evenimentelor sunt puternic marcate de momente neprevăzute.

Pot să le definesc, eventual  ca și surprize.  

Volumul de poezii *ÎMI AMINTESC DE TINE* al autoarei Rodica Florina Denuț constituie o surpriză fiind foarte impresionante, gândirile și concepțiile despre arta de a trăi și a etala marea iubire cuprinsă în suflet

             *Iubesc cu ochii minții mele

              și nimănui, nu-i sunt dator-

 spun versurile poeziei *UN DOR *

         Poate motivul foarte întemeiat al volumului de versuri este o trecere în revistă al stărilor sufletești, încărcate de focul dragostei, care a lăsat urme adânci și dureroase în așteptarea unei confirmări neîmplinite.

       Sclipirile dragostei sunt redate persistent în poeziile volumului, dar analiza acesteia prin ochii poetei sunt noțiuni ale unor amintiri trăite sau, uneori, reprezintă imaginea creatoare al visurilor fermecate de dorinți, dar pierdute, dispărute în neant.

         Această concluzie este susținută de poezia *LA URMĂ NOI NE VOM IUBI?*, prin versurile:*M-ai părăsit /  lăsându-mă singurătății pradă!*

Un ceai fierbinte și o sărutare,

ți-au fost merinde

la plecare!

         Este evidentă și deosebit de semnificativă dorința autoarei Rodica Florina Denuț de a prezenta frumusețile anotimpurilor. Bogăția autentică a minunățiilor naturii, a iernii care dă lumina strălucitoare a zăpezilor si vântul, viscolitor care transmite melodiile compozitorilor muzicii clasice

În poezia *IANUARIE* (parodie bacoviană) este redata cu multă sensibilitate  starea intimității într-o ambianță geroasă a iernii astfel:

E iarnă și ești lângă mine

Tu noapte, mă apropiu fierbinte

și-ascultă zăpada cum vine,

nu râde, privește-nainte!

Și-ascultă și vântul cum bate

de tine mi-aduce aminte

de patimi din ochi și din fapte

de mâinile tale, sfinte!

Mai spune-mi să cânte și pleacă

Mai spune-mi să cânte și placa

în iarnă, s-ascult un Chopin

Vivaldi să-mi cânte și iaca

al iernilor mele refren!

 Prin complexitatea poeziilor , volumul cuprinde și versuri meșteșugite pentru a ilustra tristețea toamnei cu ploi mărunte care spală sentimentele neavenite, dar dă farmec special soarelui, care pleacă spre apus, când se lasă peste pământ umbrele nopții.  Este o scurtă prezentare a poeziei *SOARELE *

Te-am știut din totdeauna

soare

nu știam în schimb,

unde exiști!

Ochii,

orelor mele

te zăresc, zâmbind,

râzând –

SOARE!

        În lumina astrului solar  care dă căldură în suflete încărcate de sentimentul iubirii, autoare dedică o poeziei gingășiei copilului, dătător de fericire în oricare familie Poezia :  PUI SFÂNT

Pui de om, plăpândă floare

cine te mângâie oare

pe obrazul crud, ca roua?

Cine oare îți veghează

noaptea somnul lin, adânc

pui de om, care visează?

        Emoțiile, dătătoare de iubiri pătimașe sunt dovedite prin versurile poeziilor:*Confesiune*, *Ochii* *Zadarnic așteptând sfârșitul*, *Jucăria*, *Absentă*, * Metal *,* Lumini si umbre*, *Sărbătoare*

        Emoții pe care autoarea le etalează cu cuvinte de o puternică trăire și prețuire al adevăratei  iubirii, iubire  care a găsit în inimă focul care mistuie acest sentiment   

          Volumul de versuri , al autoarei Rodica Florina Denuț surprinde

 print-un grup de poezii care pornesc dintr-un izvor nesecat de patriotism şi se revarsă  dintr-un  cuget încărcat de dragoste, admiraţie și recunoştinţă faţă de moşii – strămoşii care au contribuit la realizarea marilor evenimente din istoria vie a neamului nostru românesc,

Poezia : IERI, AZI ȘI MÂINE

Numele tău

l-am rostit în apă

și umbră!

        Numele tău,

       îl rostesc pe pământ

       și în soare!

Numele tău

îl voi rosti

binecuvântându-te-n văzduhul

astral

și în vis

chip de azalee, iubită

ROMÂNIE!

         Această dorință patriotică de a aprecia și a transmite tradițiile și datina străbună, se regăsește foarte sugestiv în poezia: MORȚII MEI „TRĂIESC” ACOLO

     Din vechi timpuri, neuitate

     și din datine străbune,

     fără dascăli, fără carte

     am învins dușmani, cu nume!

     Construit-am dulci lăcașuri

     de odihnă și cultură,

     punând umăr lângă umăr

     chibzuință și măsură!

Ne-am culcat în leagăn pruncii

și colinde le cântarăm

cu credință înzestrându-i

cu nume dulci, îi botezarăm!

         “Îmi amintesc de tine *- este volumul care o caracterizează pe autoare, de o meritorie perseverență pentru a-și pune în carte cele mai variate ideii și teme, iar dorința de a da viață cuvintelor prin poezii, se regăsește în foarte multe dintre creațiile sale poetice, dovedind astfel bogata imaginație a talentului și al harului călăuzitor. Frazarea se face în versuri scurte, în ritm alert și pe alocuri sacadat, caracteristic stilului personal de a compune poezia modernă.

         Gingășia cu care îmbracă în cuvinte, temele, denotă un deosebit simț al frumosului, care ilustrează și definesc convingător dorința de a demonstra împliniri, după debutul primului volum, cu poezii care invocă, în special, nostalgia amintirilor.

          Vă felicităm și Vă mulțumim pentru că avem onoarea de a participa la lansarea volumul *Îmi amintesc de tine*- încărcat de vibrația unei explozii de sentimente și trăiri, care susțin și apreciază transmiterea prin versuri creativitatea dumneavoastră.

            Felicitări stimată doamnă RODICA FLORINA DENUȚ

[1] Ing. MIORIȚA SĂTEANU consilier editorial, Cetățean de onoare al Municipiului Oradea

 

Putere, Inspirație, Felicitări,

În categoria Bez kategorii | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Stele, dar nu praf

Cea mai recentă carte semnată de Miorița Săteanu mi-a trezit frumoase sentimente, precum cu un deceniu în urmă, când a stat „De vorbă cu stelele”, cavalerul de pe Criș, ajuns pe mal de ocean, George Roca. Dacă George ne-a amintit de români celebrii, rătăcitori prin lume, ca stelele pe cer, doamna Miorița ne dăruiește și împărtășește cu noi, toată a sa considerație și bucurie, pusă în „scânteile luminoase”, revărsate în constelația valorilor feminine (și nu numai) bihorene pe care le postează astfel direct în  Panteonul Cultural local.

După cum trecutul ni-l reconstituim din cioburile, pe care le ocrotește cu grijă pământul, din care Înălțăm, precum cu Tăblițele de la Tărtăria, Întâietatea strămoșilor în Arta Scrisului și Socotitului, la fel și în viitor, din visul, încă nevisat,  Poeți se vor naște, precum odată Eminescu (botezat de Vulcan) cu strălucire de LUCEAFĂR, și poate că vor împodobi, în viitor, zile frumoase, acoperindu-le cu „praf de stele”.

Cine o cunoaște, cine a fost în preajma Dumneaei, îmi va da dreptate: o MÂNĂ de Om, o inimă generoasă, o spadasină de frunte mereu „în gardă” cu o replică fină, elegantă, pilduitoare. Cuvintele Dumneaei mângăie, îndeamnă și încurajează răzbaterea prin drumurile și cărările strâmte, ori anevoioasele suișuri ale vieții.

Prin atitudinea și exemplul personal, Miorița Săteanu dăruiește energie, speranță, voință și putere pentru a învinge. În preajma tinerilor e contagioasă în muncă, lângă cei suferinzi un înger ocrotitor. Sunt „Culese din praf de stele” doar 33 de intervențiile și cuvântările rostite cu ocazia unor lansări de carte pe care autoarea volumului le-a strâns într-un buchet dăruite publicului.

Activă la „puterea a treia” consider că-i doar o metaforă, căci Doamna Miorița Săteanu are Vocația de a Iubi. O iubire,  care, cuprinde la un loc, iertarea precum îi este crezul:

„Eu Cred…

   Că nu mai e timp

   Să devin persoana care am fost.

Eu Cred…
    Că pot merge in continuare, mult timp,

     Dacă mă voi dărui celor care au nevoi

     Și dacă voi avea,   mintea limpede

     Să fac tot ce pot și doresc să las ca amintire”

Cât de frumos gândește, și cât de strălucitor dăruiește! rezultă din sinteza celor 275 pagini, pline de mulțumirile pe care, socotește de cuviință, să le adreseze creatorilor, cu urări de succes și bucuria de a împărtășii gândurile slobozite în rime (de Victoria Furcoiu), ca „scrieri pentru copii de la bunica” (p.152), ca har venit din Înaltul Cerului pentru cei care „trăiesc cu credința, nădejdea și speranță într-o viață de respect și bună înțelegere acelor care o iubesc”(p.159).

Niciodată nu obosește, în constelația „Uniunii Femeilor din Bihor”, descoperă mereu talente, al căror începuturi le propulsează cu felicitări, provocând noi lansări ca un adevărat și autentic Eveniment florar, plin de farmec și duioșie, precum ecoul din „Florile Vieții” (Ștefana Goția), dimpreună cu rima căreia rezonează pentru „bunătatea familială”, prinsă în adânc de suflet, în care a „cuibărit o lume” mirifică, cuprinsă de firea fiecăruia din noi,  inima feminină, generoasă, ca în Balada Mioriței.

Precum Adevărul, din cuvintele nerostite, din icoanele sfinte la care se roagă Miorița Săteanu, il descoperă, preamărește, parafrazând torentul de „mărgele rânduite printre gândurile și frământările poetice ale autoarei volumului  „Icoana un Cuvânt”, cu felicitările care abia „se-nfiripă” în timp ce doamna ne strecoară ca un zefir, un alt volum de poezii: de „Înscripții pe viața mea” în care compune cu talent, deși cu modestie zice: „Nu sunt poet”,  semnează  Nona Tudor Heredean.

Am răpi bucuria și plăcerea celor 33 nominalizați în carte, și ineditul acelor rostiri petrecute într-un răstimp de câțiva ani, într-un echilibru bine chibzuit între tinere talente și mai „coapte” apariții. Valoarea este criteriul pe care Miorița Săteanu îl pune în cumpăna aprecierilor Domniei sale. Verbul său, bine țintit, atinge cu regularitate și precizie coarda sensibilității, a viziunii romantice, deschide mereu Cerul înstelat și mai ales apropiații creatorii de „ de praf de stele”.

Miorița Săteanu lasă deschisă portița, prin discurs și scris, pentru ca bunătatea să se strecoare, iar lacrima de cerneală să deseneze frumoase contururi rotunde de artă autentică. Stârnește curajul ca să determine autorii să se „înroleze” în competiția creației pe care o împărtășește cu naivitate de copil, cu aer adolescentin și cu rigoarea seniorului care slujește cu credință și profesionalism „tot ce gândește, propune, face și atinge”  lărgind mereu cercul de buni prieteni.

Celor din jur le arată direcția, firilor pesimiste le infuzează înțelepciune, răbdare și cumpătare. Pe cei ce știu îi sfătuiește să dăruiască, crind adevărate ode de bucurie celor nevoiași și suferinzi. ”Rondelele clipei” constituie adevărate „misiuni alese” pe care le oferă generos celor care se străduiesc, care perseverează și nu obosesc a crea frumos pentru înmiresmarea sufletului tuturor. Așa desfășoară evantaiul  manifestărilor Domniei sale. Așa ajută „persoanele de vârsta a treia” pentru a fi la „puterea a patra” în concurență cu „spiritul liber” al florilor care învață de la „naștere la mormânt” (p.176 – Hateș Pascu). Precum poetul Miorița Săteanu, stă De vorbă cu Dumnezeu, ca o dovadă a curiozității „de a dezlega mistere de profundă credință” pentru a asigura confortul și liniștea lăuntrică. În pelerinajele și rugăciunile sale duminicale, Miorița Săteanu imploră ajutorul Proniei Cerești pentru mântuire, iar sărbătorile religioase fiind sărbători ale sufletului său credincios, adevăratul Far Călăuzitor. Credința o ai. O manifești ori nu public este opțiunea personală, dar ațintirea privirii către Înaltul Cerului definește Eul Credinței.

Și nu pot să nu amintesc că, același spirit, după cum definea savantul Nicolae Iorga pentru ardeleni: „tricolorul e ca bolta cerului de necuprins”, tot așa și pentru spadasina olimpică, Miorița Săteanu, tricolor pe care l-a înălțat SUS, în mintea și inima sa, și-l Păzește și Slujește cu strășnicie, ca un soldat Devotat și Credincios al României ! S-a alăturat astfel lui Aurel Horgoș, pentru a răsplăti cu frumoase aduceri aminte anii tinereții și ai performanțelor sportive, oferind „modele de învingători”, pentru sportivi, profesori și antrenori. Puțini sunt aceia care știu și apreciază strădania și efortul sportivilor. Cei medaliați sunt invidiați numai atunci când sunt răsplătiți cu diplome și medalii. Doamna Miorița privește cu dulce nostalgie anii tinereții când, pe planșeta de scrimă avertiza adversarele: „En garde!”. La vârsta senectuții din sala de performanță la „geneza și devenirea prin poezie” luptătorul de altă dată Aurel Horgoș „caută „cheia” apariției, identității și a personalității poetului”(p.195) și a plaiurilor natale asupra cărora „priveghează prin poezie”.

Patriotismul, reprezintă sentimentul sădit în tinerețe, cultivat toată viață și păzit cu strășnicie la bătrânețe, ca sportiv, profesional și poetic. De aceea, ca și poeta Viorica Indrea (p. 200), „Nu stinge candela”, cuvânt ce  are, pe lângă sensul biblic și haric și unul profund al Recunoștinței față de strămoși. Lumina candelelor priveghează, și alimentează precum izvorul râul, cuptorul sufletului pentru respect și închinare în fața memoriei, Îngennchere la umbra crucii și în fața Troițelor de Eroi, pentru a „nu tulbura somnul celor trecuți în lumea drepților, căzuți la Datorie”.  Și cât de strălucit și tulburător de frumosse roagă împeună cu poetul: „De când mă știu eu te-am iubit/ Măicuța mea cea sfântă/ Pe barațe Tu m-ai ocrotit/Necazul să -ajungă/m-ai ajutat de-am devenit/Smerit , cu bun renume”. În același context este elogiată viața și activitate de „cincizeci de ani în slujba bisericii ortodoxe române și a neamului meu românesc” a părintelui Gheorghe Nemeș. La evenimentele aniversare și comemorative dedicate Eroilor Neamului, Miorița Săteanu are ca invitați de Onoare Corul Veteranilor „general Traian Moșoiu”, condus de inimosul profesor Fluieraș.

Deși de fire sobră, Miorița Săteanu trece cu ușurință în lumea copilăriei, a veseliei, de la poezie. la dans și voie bună, acompaniind „Dansul înserării” a Ioanei Precup cu frumoase cuvinte de laudă la cea de 12-a carte de creație, din care desprinde ca pe o concluzie: „În grădina sulfletului meu/ Înfloresc trandafirii”/(p.226)

Fiecare persoană, odată, se întoarce spre prima lui dragoste – care a fost, pentru Miorița Săteanu:  OMUL,  cu toate problemele lui sociale sau de sănătate, după cum ne-a mărturisit, într-un dialog, protagonista evenimentului de luni seara 28 iunie 2020, de la Cenaclul „Barbu Ștefănescu Delavrancea”, condus de av. dr. Pașcu Balaci, ținut la Sala Protopopiatului Ortodox Oradea.

În prefața volumului și în fața unui impresionant număr de iubitori de artă frumoasă, scrisă și recitată, pr. Dorel Octavian Rusu, remarcă conținutul și mesajele care se „apropie de sufletul cald, de mare omenie înnobilat de profunda Credință în Dumnezeu”, aureolat „cu praf de stele” pe care le-a cules cu hărnicia unei albinuțe, cu devotamentul și statornicia unui CAVALER, Miorița Săteanu.

            MENIREA, Mioriței Săteanu – cum zice în poezie Măduța Sabina – demonstrează faptul că :

                         „Nu i-am ales pe buni de răi,

                         Condusă de dorința

                         Orcărui semen să-i ajut

                         Să-nfrunte suferința

………..,

     Atâtea frunți am mângâiat,

      Atâtea inimi am veghiat,

       Atâtea nopți de pază-am stat ,

       Să-nvingă VIAȚA ne-ncetat”.

Te desparți greu de frumoasele cuvinte pe care, din respect și pre-plinul de iubire pentru oamenii care crează, Miorița Săteanu cu distincția Culegătorului le transformă din „praf de stele” în Stele poleite cu Respect, Recunoștință și Mireasma cuvintelor potrivite. cu precizia unui inginer diplomat.

Onor Stelelor,  aleasă Cinstire „Culegătorului”, Miorița Săteanu!

Dedicație specială, din momentul lansării cărții, de Ioan Bărnuțiu:

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua Națională a STEAGULUI

 

PRIN STEAG ȘI COLUMNĂ, strămoșii românilor au rămas nemuritori.

Balaurul cu ca de lup şi trup de şarpe, stindardul de luptă al dacilor, a stârnit fascinaţia cercetătorilor şi a pasionaţilor de istorie. Mai mulți storici au încercat să explice de ce dacii au folosit acest simbol ca steag de război. Stindardul de luptă al dacilor, înfăţişat pe Columna lui Traian, are forma unui cap de lup care pare să se repeadă asupra prăzii şi un corp de balaur, ce se înfoaie în bătaia vântului.

„Aici putem citi marea epopee a eroicului război purtat de daci, aflăm şi alte episoade dramatice care îi definesc pe strămoşii noştri, cum ar fi de pildă scena cutremurătoare a distribuirii ultimelor rezerve de apă, după care se întind mâinile unor daci, sleiţi de puteri, între zidurile Sarmizegetusei asediate”, scria Ion Horaţiu Crişan.

Steagul, ca însemn de identitate națională a fost mereu interzis românilor care viețuiau sub administrații străine, deoarece, era prea bine știut că, în jurul său se „adunau în roi românii”. Folosim câteva exemple edificatoare din trecut pentru a demonstra această metodă. Cum şi de unde îşi luau drept jandarmii şi husarii unguri ca să schingiuiască un oraş de oameni numai din simplul motiv că unul dintre cetățeni s-a încumetat la o juvenilă manifestare?! – scriau ziarele românești după arborarea steagului tricolor pe catedrala de la Blaj, în 10 mai 1914. Ce fel de procedeu era acesta? Nu cumva era de pe vremea lui Tuhutum?…

În austro-ungaria existau nişte legi, a căror procedură pornea poruncitor: mai întâi o cercetare şi pe urmă o judecată, care, în veacul al douăzecilea, aplicată cu patul puştii, nu era permisă. Ori nu? Dar steagul a fost atârnat, se va zice, cu prilejul zilei de 10 Mai, care este serbătoarea independenţei României şi de aici această groaznică rigoare. Noi nu ştim şi nu credem să fi fost aceasta intenţia omului care a băgat atât de mult în sperieţi pe păzitorii ordinei publice din Blaj. Dar chiar şi dacă aceasta ar fi fost intenţia, ceea ce nu s-a putut dovedi, chiar şi atunci jandarmii şi husarii nu aveau dreptul să se repeadă cu atâta furie la cetăţenii cari priveau liniştiţi şi fără nici un gest pânza tricoloră de pe catedrală. Jandarmii şi husarii n-aveau decât să grijească să nu se producă vreo manifestaţie şi dacă chiar voiau, puteau să ia steagul de pe turn. Atât şi nimic mai mult, din punctul de vedere poliţienesc al cazului.

Cu întârziere de câteva zile (23 mai 1914), s-a sărbătorit şi ziua românească de 3/15 Mai. A fost sărbătoarea acelei zile mari, din care a pornit nouă lumină pentru neamul românesc de dincoace de munţi, o sărbătoare aşa, după cum puteau sărbători „mândriile trecutului românesc. S-au bucurat de zorile acestei sfinte zile aşa după tipicul bucuriilor românești: Cu jandarmi ce năvălesc asupra mulțimii cu baionetele scoase, cu înjurături ungureşti, cu arestări şi bătăi. Ce mândră sărbătoare au avut! Totuşi nu a trecut luna Mai fără să se sărbătorească ziua din ’48, când au jurat strămoşii dragoste către neam şi către împăratul”.

O sărbătoare spontană, nepusă la cale de nimenea, pornită din „crima” unui „făptuitor” necunoscut, care a arborat steagul românesc în piaţa Blajului. Steagul nostru, ale cărui colori se găsesc pe toate steagurile împărăteşti, de care ne-am folosit totdeauna în trecut, care avem drept să-l folosim şi să-l adorăm, ca steag al naţiunii române din împărăţia habsburgică[1]. Ce mândru juca în boarea dimineţii de azi, colo sus în turnul catedralei, steagul nostru românesc: roşu, galben şi albastru, cu colorile puse de-a lungul! Bătrâna catedrală, care văzuse în patruzeci şi opt zecile de mii de iobagi dornici de libertate, parcă nu mai avea pereţii vechi ruginiţi de ploi – părea tânără, parcă îmbujorată la față de plăcerea, de odorul ce-l păstra. Ce mândru fâlfăia steagul în cerul străveziu şi cu ce belşug de rază îl săruta binecuvântătorul soare, ce se ridica de peste munţi, de la răsărit!

Şi ce făcea mulţimea de oameni ce umplea piaţa? Aclama? striga? înjura Ungurii? manifesta împotriva scumpei noastre patrii, Ungaria?

O, nu! Mulţimea se ruga. Cu ochii umezi nedespărţiţi de frumusețea de sus, mulţimea sta nemişcată, ca în biserică. Bătrânii cu gândul cu zecile de ani înapoi, cei tineri ghicind mărirea zilei de mâne, care va răsări asemenea soarelui de azi: mândră, luminoasă, irezistibilă. O, mulţimea sărbătorea atât de frumos ziua mare! Mai frumos poate decât regimentele ce defilează în clipele aceste mândre în fața înaltului lor suveran, mai frumos decât sutele de mii ce aclamează azi România, fericita Românie, care azi sărbătoreşte altă zi mare. Mulţimea din piaţa Blajului privea mută steagul şi sufletele liceenilor se îmbrăţişau cu sufletele bărbaţilor şi a moşnegilor trecuţi şi – o vedeai, o simţeai că se roagă: „Doamne vie împărăţia Ta!” Şi apoi a venit finalul. Jandarmeria cu puştile la mână, baioneta îndreptată înainte, în atac. Comanda: loviţi, striviţi valahii![1.1]

Cât de drag le-a fost românilor steagul și cum au fost prigoniți pentru acesta iată câteva exemple. Pe 13 ianuarie 1919, spărgând uşa bisericii din Oşorhei, garda roşie „Erdeyert” a scos „steagul naţional sfinţit la Crăciun (1918), şi l-au făcut bucăţi, apoi în uşa bisericii s-au spurcat. Ferestrele preotului le-au spart pentru că a fost la Alba Iulia”. Preotul Vasile Bodor, din Săcal, după ce slujise la parohia din Homorodul unguresc, a fost atacat de un gardist şi străpuns cu baioneta de a rămas cu sechele de nu mai poate vorbi. La Margine, ameninţând preotul gardiştii roşii i-au dezlegat şi slobozit caii.

Pe 6 februarie 1919 elevul de gimnaziu Mircea Mihulin, clasa 5-a din Beiuş, care locuia la bunicul său Ilarie Crişan, a fost turnat de o calfă, că-i român bun şi cântă prin vecini româneşte. Identificat de soldatul de la postul de la intrarea în şcoală şi că „avea tricolorul pe un nasture a cert să-l îndepărtez. Când i-am răspuns că asta acum e permis şi sunt şi stindarde naţionale, el a zis, împreună cu multe înjurături murdare, ce mă jenez să le spun, că le vor îndepărta ei şi pe acele” şi a continuat să-l înjure de mamă şi de Dumnezeu.

De sărbătoarea Bobotezei, la Cihei preotul Victor Ternovan, după sfinţirea apei, a vorbit poporului despre suferinţele neamului şi a vestit biruinţa tricolorului prigonit atâta vreme. S-a sfinţit steagul apoi d-ra Sabina Pop a recitat „Deşteaptă-te române” iar corul a intonat „Trei culori cunosc pe lume”, în asistenţa a peste 500 de oameni.

În Nojorid, pe 6 ianuarie 1919 dr. Sever Erdely a luminat adunarea cu privire la drepturile şi îndatoririle sfatului sătesc, apoi a luat jurământ din partea acestora. Flore Ciarnău, din Şuiug sub ameninţarea armelor secuiești este obligat să predea „steagul naţional”, pe 28 ianuarie 1919, celor 80 de secui veniţi în sat. La Şuiug, auzind ungurii că este „un steag naţional” l-au luat cu forţa, făcându-şi batjocură de el.

La Fughiu, pe 25 ianuarie 1919, autori necunoscuţi au spart uşa bisericii şi au furat steagul naţional, pe care l-au sfâşiat şi agăţat, în bătaie de joc, într-un pom de la marginea satului. Pe 1 februarie 1919 Mihai Vicaşiu, plutonier din Regimentul 37, din Gurbediu, în drum spre Salonta, a întâlnit un pluton de soldaţi cu 2 mitraliere comandaţi de 2 locotenenţi şi 2 sublocotenenţi care au intrat din casă în casă la Căuaşd sub pretextul de a căuta puşti. În realitate au furat haine, slănină şi obiecte de preţ. Cine cuteza a se opune sau a zice ceva era pălmuit. Steagul naţional l-au sfâşiat şi l-au dus cu ei. În Gurbediu au răsturnat tot satul şi au prădat din gospodării: şunci, slănină, cârnaţi, tutun, bani. Au împuşcat şi câinii de pază ai sătenilor. Un episod dramatic s-a petrecut la Dijir. A descrie toate acţiunile banditeşti nu se poate.

În 1918, imperiul bicefal s-a prăbușit. Comandanții gărzilor naţionale erau singurii ascultaţi cu băgare de seamă. Un argument al lor avu efect miraculos: „Oameni buni. Nu mai prădaţi, nu mai aprindeţi. Căci toate bogăţiile aceste sunt acum ale noastre, şi a noastră e şi paguba ce o faceţi. Dreptu-i, domnule, nu mai prădăm, nu mai aprindem[1]! Se improvizase o jandarmerie la centre, având contact cu satele mărginaşe. Spiritul de disciplină al armatei astfel formate începea să dea cele dintâi roade, în favoarea celor ce luptaseră degeaba, fără nume, sub steag străin.

Steagul românesc. În ziua de 3 noiembrie 1918 s-a dat ordinul să se arboreze steaguri naţionale (românești), pe Catedrală, instituții şi toate casele din Blaj. Ziarul „Unirea” aducea, în litere cu trei colori Chemarea, pe care autorul ei a citit-o, urcat pe o masă improvizată în tribună, în faţa băncii „Patria”. Redăm din conținutul acesteia:

Fraţi Români! A bătut ceasul! După suferinţe îndelungate, după jertfe supra-omeneşti, ce le-a adus neamul nostru, a răsărit, în sfârşit, şi pentru noi clipa sfântă a libertăţii! Fraţi Români, bucuraţi-vă! Lanţurile sclaviei s-au prăbuşit în tină, şi neamul nostru îşi înalţă fruntea obidită până acum şi priveşti în jur de sine ca popor liber, ce singur are dreptul de a dispune asupra sorţii sale. Lăudat să fie Dumnezeul popoarelor că ne-a învrednicit să ajungem această sfântă zi!”[2] Oratorul lăuda amintirea miilor de eroi martiri, fraţi, care prin sângele vărsat, au stropit din belşug glia strămoşească, până ce a răsărit „floarea sfântă a libertăţii, egalităţii şi frăţietăţii tuturor popoarelor din lume”.

Chemarea cerea solidaritate pretutindeni în jurul fruntaşilor, constituire de sfaturi naţionale locale şi a gărzi de pază, şi coordonarea acțiunilor doar ştirea şi asentimentul comitetului Naţional Central!  Și le mai cerea tuturor să arate că au înțeles însemnătatea istorică a momentului. „Puneţi temeliile viitorului fericit, în linişte, fără tulburări, cu demnitatea unui popor conştient de sine! Mergeţi înainte mândri, cu fruntea ridicată, pentru a Vă închina Dumnezeiescului Soare al libertăţii, ce a răsărit, în sfârşit, şi pentru noi! Deşteaptă-te, Române! Visul urât al trecutului să rămână uitat în întuneric, să-l uităm cu toţii, ca şi când n-ar fi fost! Păstraţi liniştea şi ordinea. Nu vă atingeţi de persoana şi avutul nimănui! Aceasta o cer conducătorii voştri, şi o pretinde cinstea voastră de Români! Trăiască „libertatea tuturor popoarelor ! Trăiască Neamul Românesc!”[3]

Chemare la oaste a Consiliului Dirigent s-a afişat pretutindeni în Blaj şi în împrejurimi. Populaţia străină începuseră să respire mai uşurat după ce au văzut că românii aplicau respectiva chemare. Văzând arborarea stindardului naţional pretutindeni, credeau că a sosit marea şi grozava clipă a răfuielii. Deși chemarea spunea limpede, că ce-a fost a trecut, şi că soarele nou trebuia să se ridice peste ruinele lumii vechi, prăbuşită sub povara fărădelegilor, fără număr. Oamenii începeau să-şi aducă aminte și chiar gazetele ungureşti aminteau că Ioan Huniade şi regele Mathia au fost români, şi că, în mare parte, aristocraţia ardeleană ungurească e de obârşie românească. Oamenii ar fi putut trăi în pace, dacă n-ar fi fost evreii, sublinia autorul articolului „care au făcut trafic de patriotism, având totdeauna interesul, să pescuiască în ape tulbure”[4]. Lumea nouă care se forma, avea nevoie de un „ţap ispăşitor”, un regim în agonie în care se descărcau, ca fulgerele, nemulțumirile.

În preajma adunării de la Alba-Iulia, și a acțiunilor brutale ale gărzilor secuiești privirile și nădejdile se îndreptau spre trupele române. Generalul Traian Moșoiu cu oștenii înaintau cu greu, prin zăpada, intrând prin comitatul Trei Scaune, spre mântuirea Ardealului. „De vor sosi şi ei, ori ba, adunarea se va ţinea, căci nu mai era putere pe lume, să se mai pună în calea şiroiului pornit, cu vuiet de lavină cotropitoare. Lumea începea să se schimbe la faţă”[5].

Asemenea celorlalte comitate din Ardeal şi Bihorul a fost cuprins de flacăra revoluţiei. Pe axa Viena-Budapesta-Cluj, imperiul în destrămare, era zguduit zilnic de manifestări revoluţionare care mai de care mai aprinse, mai anarhice. Teroarea cunoştea forme diferite. Ungurii respectau lozinca lansată de colonelul Kratokwil „minden émber émber légyen, ciok magyar légyen”[6] fapt pentru care, de la nivelul politic, la omul de rând, trufia ungurească nu avea margini. Presa, preoţimea şi politicieni unguri întreţineau atmosfera de nesiguranţă. Karolyi Mihaly, unul dintre cei mai mari latifundiari, declara în Dietă „că ungurii vor lupta ca tigri dacă România va ataca Ungaria”, teză preluată în provincie şi aplicată cu duritatea stăpânului, ce se voia a fi ungurul. România nu a atacat Ungaria, nu de teama „tigrilor”, ce nu s-au prea văzut în faţa oştilor generalului Traian Moşoiu, ci pentru că a respectat liniile de demarcaţie impuse de Antanta şi au lăsat ca plebiscitul de la Alba Iulia să se desfăşoare după planul organizatorilor.

Situaţia era foarte tensionată. Ungurii îşi formase şi ei un consiliu ungar. Pe 3 noiembrie 1918, în casa sa, dr. Aurel Lazăr convoacă pentru constituire Consiliul local şi Garda Naţională. Fruntaşii intelectuali răspund acestei convocări şi formează consiliul din 16 membrii, întregiţi la 25. Revolta se manifesta la sate cam sub aceleaşi forme: alungarea notarilor, jefuirea prăvăliilor evreieşti, furt din fermele domneşti de vite şi cereale, furt de lemne pentru foc şi construcţii. Toţi îşi făceau dreptate după legea lor, dar nu omorau. Notarii erau vizaţi de ţărani căci ei erau ce-i ce i-au trimis pe front, le-au rechiziţionat bunuri fără discernământ sau nu împărţeau ajutoarele de pe front cu dreaptă măsură. Femeile întreţineau atmosfera răzbunării prin poveştile spuse bărbaţilor întorşi de pe front. Întâlnim situaţii hilare, povestite de Roman Ciorogariu, despre un notar „legat cu căpăstru de o căruţă şi dus la păscut de iarbă verde”, după cum el sfătuia pe cei ce nu aveau hrană să facă. Este menţionat şi proprietarul Cristian din Răpsig protejat de săteni ca răsplată a omeniei sale. Contele Latour, admirând hărnicia şi omenia localnicilor pe de Valea Mureşului a lăsat testament fiului său să împartă 7.000 jugăre ţăranilor români. Admirabile pilde! Comitetul Executiv român a lansat manifestul „Către poporul român din Oradea Mare şi Biharia!” prin care poporul era chemat la ordine. Dreptul de liberă dispoziţie a naţiunilor nu înseamnă anarhie, înstăpânirea volnică a răzvrătiţilor peste viața şi averea concetăţenilor paşnici, ci dreptul de a trăi liber viața naţională, între marginile legii, respectând acest drept şi celorlalţi concetăţeni, – se menționa în documentul respectiv. După acesta s-a depus următorul jurământ:

„Eu, …, jur atotputernicului Dumnezeu, cum că întru toate voi fi cu credinţă şi supunere Consiliului Naţional Român din Ungaria şi Transilvania care este supremul for al naţiunii române din Ungaria şi Transilvania. Conştient de datoriile ce ne impun vremurile istorice de azi, jur că, în toate manifestările vieţii mele, voi fi fiu credincios naţiunii unitare române şi nu voi ridica mâna asupra fraţilor mei, locuiască pe orice teritoriu politic. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”[7].

Pregătirile pentru Alba Iulia s-au făcut în ordine şi cu entuziasm, în ciuda atrocităţilor semnalate pretutindeni. Ele erau de natură a îndârji şi mai tare pe români. Delegaţii aleşi, câte cinci din fiecare circumscripţie electorală, înarmaţi cu mandate în regulă”, reprezentaţii centrelor culturale, protopopii, au alcătuit delegaţia cam de două sute de bihoreni. De la Arad, am plecat, a doua zi dimineaţa, cu mare alaiu, eu modest uspătoiu între atâta celebrităţi răsărite sub soarele libertăţii. Trenul împodobit cu tricolor şi ticsit de imensa lume ce s-a adunat. Primirea regală, cu discursuri, onoruri militare date de o companie de legionari, comandaţi de căpitanul Medrea, purtând eşarfă tricoloră. Tot oraşul pavoazat, am zice îmbrăcat în tricolor. (Vezi: Constantin Moșincat, 1918-Drumul datoriei. Bihoreni la Alba Iulia, Editura Treira, Oradea, 2018).

Wilson zice că toţi cei de-o limbă şi de un sânge să se împreune, avându-şi ţara lor şi stăpânirea lor naţională. Să nu mai fie nici un popor stăpân asupra altuia. Să nu mai fie unii domni şi poruncitori, cum au fost ungurii , iar alţii sluji şi robotaşi, cum am fost noi, românii. Legea lui Wilson au primit-o împăraţii şi toate căpeteniile puterilor mari. Au văzut toţi că este o lege bună şi dreaptă.

Sfințiri de steaguri. În 5 (19) Decembrie comuna Soroşag s-a constituit Consiliul Naţional comunal şi atunci la iniţiativa preotului Adrian Mursa, prin oferiri benevole, după sfânta liturghie, s-a adunat suma de 150 coroane din care s-au cumpărat steagul naţional. După ce preotul Mursa cu  Victor Boţco, din localitate, au instruit membrii gardei naţionale şi pe altora din comună, serbarea a continuat cu intonarea mai multor cântări naționale. În 5 Ianuarie 1919 ,după terminarea servilului divin, s-a înfăptuit sfinţirea în chipul următor: Biserica era tixită de popor care văzându-şi mândria şi fala neamului său, emoţionat de marea însemnătate a zilei plângea de bucurie! Plângea de bucurie văzându-şi stindardul neamului său sfânt înaintea altarului, scăpat din robie, care le-a adus dreptate, egalitate şi libertate pe acest pământ udat cu sângele românesc. Garda naţională sub conducerea lui Victor Boţco se postează în faţa altarului unde încep a cânta, „Pe al nostru steag”. Părea că s-a deschis ceriul asupra lor şi de acolo se revarsă bucurie în sufletele celor de faţă care erau în extaz. Se mai intona cântarea „Trei colori”, iară părintele Mursa ţinu apoi o predică plină de date istorice, accentuând însemnătatea zilei, care ne-a adus libertatea luptată de fiii neamului şi după sfârşirea acesteia în fruntea poporului ieşi din biserică cântând cu toţii Deşteaptă-te Române în vreme ce steagul fu arborat pe turnul bisericei unde rămase fâlfăind și vestind libertatea poporului român eliberat din sclavia asupritorilor de ieri (subl. ns.). În sărbătoarea aceasta măreaţă ne-a onorat cu prezența agilul comandant al gardei naţionale din loc şi jur, simpaticul tânăr domn Iulian Muntean, sublocotenent din Văradia.

SUS stegul NAȚIEI ROMÂNE!

~Cavaler de Clio ~

 

[1.1] Românul, an IV, Arad, Vineri 30 Maiu v. (12 Iunie n.) 1914. Nr. 116, p. 1-2

[1] Ibidem

[2] Ibidem, p. 34

[3] Ibidem

[4] Ibidem, p. 35

[5] Ibidem

[6] orice om – om să fie, numai ungur să fie! – traducere C.M.

[7] Dumitru Ogăşanu, Legitimitatea Marii Uniri, 1 Decembrie 1918, Ed.Universitară din Oradea – 2002, p. 43

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori, Moșincat Constantin | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Eroilor Neamului ONOR!

Onor Eroilor Nemuritori

Col.r. Dr. Constantin MOȘINCAT

Col.r. Ing. Dan N. POINAR

Bunicii, străbunicii şi unchii mei, asemenea înaintaşilor noștri, au luptat pentru Independenţa României la 1877-1878, precum și în Râzboiul Întregirii şi al doilea Război Mondial. Un străbunic a murit în războiul întregirii naționale, pe aliniamentul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, un unchi a murit în Alsacia ca prizonier de război, un frate al mamei a căzut la Cotul Donului, tata a fost obligat la muncă forțată din ordinul lui Horthy, iar alt neam a căzut la Oarba de Mureş, în Ardeal, bunicul pe linie paternă a muncit pentru armata cezaro-crăiască, iar socrul, a căzut prizonier în Tatra, și a stat prizonier la ruşi, în carierele de piatră din Urali, trei ani. Bunicul pe linie maternă a luptat în Est, până la Cotul Donului şi în Vest, până în Munţii Tatra. Și din acest motiv slujesc cu credinţă şi devotament o cauză nobilă – Cultul Eroilor. Tot din acest motiv mă consider îndreptăţit să cer socoteală tuturor acelora care săvârşesc fărădelegi, neprețuind locurile sacre, locurile de odihnă ale eroilor şi martirilor neamului românesc şi tot ceea ce este închinat memoriei lor. Cimitirele şi mormintele eroilor de pe teritoriul României sunt locuri sacre puse sub protecţia legilor statului român, și legi internaționale care spun următoarele:

Cimitirele, mormintele şi operele comemorative de război româneşti (edificiile, monumentele de artă, plăcile şi altarele comemorative, troiţele, crucile, cenotafurile sau orice alte construcţii ori lucrări realizate în memoria eroilor şi martirilor), precum şi cele străine situate pe teritoriul României sunt considerate aşezăminte social-culturale, fiind supuse regimului juridic stabilit prin Legea 379/2003, cu privire la regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700/7 octombrie 2003.

În sensul acestei legi, mormintele de război sunt locuri de înhumare a persoanelor care au decedat în timpul şi din cauza conflictelor armate ca urmare a îndeplinirii unui serviciu comandat sau voluntar în interesul statului ai căror cetăţeni au fost, precum şi alte locuri în care se păstrează rămăşiţele pământeşti ale acestora.

La Oradea, singurul cimitir cu o astfel de destinaţie este Cimitirul Municipal, obiectiv care cuprinde patru edificii: Monumentul ”Vulturul” al Eroilor de la Tisa, Parcela Eroilor Români căzuți în al doilea război mondial, parcela cu mormintele și Obeliscul Eroilor Sovietici şi Monumentul Eroilor Maghiari. Aceste obiective aparţin domeniului public şi se află în administrarea Primăriei Municipiului Oradea, dar sub protecţia legilor statului român. Primăria Oradea, prin administrația Cimitirului se ocupă de întreţinerea şi paza acestuia, fără însă a avea dreptul să modifice structura sau destinaţia lor fără acordul instituţiilor abilitate.

Trebuie știut că pe 26 Martie 1920, generalul C. Şerbescu trimitea, Vicariatului episcopal ortodox de Oradea Mare, adresa nr.13.070 prin care invita ca să participe – alături de arhimandritul Iustin, confesorul diviziei, cu toţi preoţii militari, – la oficierea parastasului în „memoria eroilor căzuţi în luptele de pe Tisa în anul 1919, şi în amintirea cărora Divizia 2 Vânători le-a ridicat un monument, la mormintele lor din cimitirul Oradea-Mare”[1]. Solemnitatea parastasului s-a oficiat pe 4 aprilie 1920, în biserica catedrală, şi a fost urmat de procesiune la mormintele eroilor din cimitirul municipal. La ceremonialul religios şi militar au luat parte toţi ofiţerii superiori şi inferiori din Garnizoană, câte o delegaţie de 12 oameni, corp de trupă, din fiecare unitate a Diviziei 2 Vânători de toate gradele.

Compania de onoare şi gorniştii, cu drapelul de luptă, a fost asigurată de Regimentul 2 Vânători, iar muzica de Regimentul 85 Infanterie. Generalii au fost flancaţi de ofiţerii superiori şi inferiori, dispuşi pe front de câte 8, iar autorităţile locale au fost reprezentate de prefectul de Bihor, primarul oraşului, preşedintele Tribunalului şi alţii. În ordine au fost dispuse compania de onoare cu gorniştii, delegaţiile corpurilor, Şcolile, poporul etc.

După oficierea tristagionalului la morminte, acestea au fost sfinţite de arhimandritul Iustinian, iar cuvântările au fost rostite de generalul Şerbescu şi maiorul Vârtejanu, din partea armatei şi de Roman R. Ciorogariu, din partea vicariatului ortodox. Pe adresă de invitaţie Roman R. Ciorogariu adnota: „ce frumos plănuit şi ce măreţ realizat”[2].

După celebrarea firescului gest de camaraderie, săvârşit de personalul diviziei, cu largul concurs al bisericii şi al oficialităţilor locale, generalul Şerbescu, a doua zi, adresa vicarului Roman Ciorogariu mulţumiri sufleteşti, în numele ofiţerilor şi a trupei, şi recunoştinţa pentru participarea la „pioasa şi patriotica serbare cu ocazia procesiunii şi inaugurării modestului monument ridicat în memoria eroilor căzuţi pentru întregirea neamului pe Tisa, aduşi şi îngropaţi în cimitirul din Oradea-Mare”[3].

Autorităţile au fost impresionate de gestul militarilor de a-şi omagia camarazii care şi-au făcut suprema datorie faţă de ţară, prin eternizarea în bronzul statuii a zborului lor avântat asemenea vulturului care-i reprezintă. Militarii au fost sensibilizaţi şi mai mult de mesajul cald şi plin de simţăminte patriotice pe care părintele vicar le-a adresat la mormintele celor căzuţi, cuvinte care au fost ca un „balsam înviorător pentru acei ce au fericita ocazie să le asculte, precum şi au adus consolaţie Dumnezeiască în sufletele celor ce au pierdut aceste fiinţe scumpe inimii lor”[4]. Generalul Şerbescu şi şeful său de stat major, rugau să li se încredinţeze o copie după înălţătoarea cuvântare spre a fi publicată împreună cu darea de seamă asupra inaugurării monumentului. Cercetările noastre nu au descoperit încă acel document.

Evenimentul era considerat cu totul deosebit pentru militari chiar dacă monumentul era unul modest faţă de faptele măreţe ale celor ce s-au jertfit pentru patrie. Adresându-se Chiriarhului bihorean, comandantul Diviziei 2 Vânători generalul Şerbescu încredinţa lui şi bisericii greco-ortodoxe din Oradea-Mare acele „scumpe relicve, fiind convinşi că şi aceste mărturii ale sacrificiului făcut cu generozitate de tinere vlăstare vor deveni sub oblăduirea oamenilor un loc sfânt al neamului, unde energii noi vor căpăta cu generaţiile viitoare”[5].

Pe 17 aprilie 1920 comandantul Diviziei 2 Vânători, generalul Şerbescu trimitea adresa cu nr. 568, către Vicarul Episcopiei Greco – Ortodoxe Roman Ciorogariu, prin care-i prezenta planul modestului Cimitir, unde se odihneau corpurile neînsufleţite, ale eroilor morţi pe Tisa, pentru întregirea neamului. Generalul preciza că fiecare mormânt avea pe cruce şi numele eroului înhumat în el, iar pe mormintele eroilor anonimi, al căror nume nu s-a putut afla, cu toată oboseala ce şi-au dat organele acestei divizii, s-a pus titlul bine meritat Un erou Român.

Episcopul Roman R. Ciorogariu trimitea pe 18 aprilie /1 mai 1920, Oficiului parohial de la parohia centrală din Oradea Mare tabloul nominal al eroilor căzuţi în luptele de la Tisa, din anul 1919, pentru întregirea neamului şi înmormântaţi în cimitirul Rulikovski.

Preasfântul părinte considera că “aceste morminte de eroi sunt morminte sfinte ale neamului românesc şi nouă ne revine urmarea de a fi îngrijitorii lor. Din cultul eroilor, fiind viu la aceste morminte, se vor inspira viitoarele generaţii chemate să apere moştenirea acestor eroi. Numele eroilor cuprinşi în şablon (listă – n.n.) să fie introduse în cronica parohiei împreună cu istoria intrării armatei române în Oradea Mare. Mai departe să se facă o pomenire a eroilor înmormântaţi în cimitirul Rulikovski şi cimitirul Olosigului, ca la lunea morţilor (numită Paştele morţilor) să se servească, în tot văzul, pomenirea lor, ca a morţilor naţiunii” [6].

Peste ani, aflăm din documente, că parcela eroilor a fost îngrădită, de alte morminte, conform deciziei comisiei compusă din reprezentanţii tuturor cultelor, ai Municipiului Oradea şi Garnizoanei şi în plus o porţiune destinată pentru procesiuni şi slujbe religioase pentru eroi[7]. Pe 16 mai 1929, episcopul Roman R. Ciorogariu scria comandantului Diviziei 17 Infanterie din Oradea despre situaţia mormintelor din parcela eroilor, în care cu timpul s-au şters inscripţiile de pe cruci. Nevoia de refacere şi de delimitare a mormintelor eroilor de alte morminte – civile şi militare – era motivată de procesiunile care se fac anul de ziua morţilor (după duminica Tomii) şi de ziua eroilor. În înţelegere cu comandamentul militar s-a fixat un loc pe care să se ridice o capelă înaintea monumentului. Episcopul relatează şi faptul că o „bună parte dintre ofiţeri, în frunte cu colonelul Târnoveanu, au fost înmormântaţi de mine”[8], după cum acei dintre răniţi care au murit ulterior au fost înmormântaţi în cimitirul Olosig. Mai târziu au fost înmormântaţi toţi cei răposaţi în spitale. Obligat de misiunea sa duhovnicească de a se îngriji de mucenicii României Mari, vrednicul vlădică al Oradiei făcea propunerea ca „locul de odihnă a celor cuprinşi în tabloul anexat să se declare morminte de eroi. În faţa lor, pe locul rămas încă neocupat de alţi morţi, alături de monument, să se ridice un paraclis în care să ardă veşnic candela cultului eroilor şi să se facă slujbe de pomenire(subl. ns.). Mai deodată e necesar pe temeiul şablonului nominal să fie reconscrise crucile şi împrejmuiţi eroii ca astfel să se păstreze memoria lor. Preotul militar ortodox din garnizoană să aibă nemijlocita lor supraveghere şi serviciul de pomelnic la aceste morminte de eroi, pentru a le da caracter militar de sine înţeles sub îndrumările episcopului ortodox de Oradea”[9]. Tot aşa se propunea să se procedeze şi cu mormintele din cimitirul Olosig, rămânând ca şi troiţa de lemn ridicată acolo să fie tot la fel în grija preotului militar de garnizoană şi a episcopului locului. Mormintele să fie îngrădite şi îngrijite, pentru ca „în acest chip a celor adormiţi în serviciul patriei” [10] să li se dea onorul cuvenit, de a săvârşi actul de pietate faţă de eroii neamului.  Lista înaintată de generalul C. Şerbescu cuprindea următoarele nume:

 

 

Sub. Lt. Anghelescu Dumitru R. 17 I. 29.VIII.1919 Soldat  Ioan Sava R. 86 I. Sub. Lt. Proroc R. 91 I. 1919 Sub. Locot. Danil Sand R. 91 I. 1919
Colonel Târnoveanu Victor Bg. 2 I.1919 Gheorghe Moldov. Armurier R. 2 V. 1919 Bercea D.tru. R. 101 I. 1919 Sub. Locot. Popescu Nicolae R. 3 V. 1. V.1919.
Locot. Poţincu Nicolae R. 2 V. Serg. Stănescu Const. Dep. Subz. 26.1.1920. Sub. Locot. Stănescu Ioan R. 1 Dolj Căpitan Chirănescu R.3.V. 01.01.1919
Cszenzoran Mihaly Sub. Locot. Stoica Nicolai R. 11 I. Alexe Constantin 1919
Un Erou Român 1919 Crişan Ştefan 1919 Vasile Alexandru 1919
Un Erou Român 1919 Un Erou Român Un Erou Român 1919 Un Erou Român
Un Erou Român 1919 Tomescu Gh. 11.VI.1919 Un Erou Român 1919 Stegaru Iancu 1919
Un Erou Român Radu Vasile R. 2 V. 3.VI.1919 Nosta Mihail 1919 Andronie Stan 1919
Beicu Ioan Sold. R.6.V.  6.VI.1919 Ruşinoiu Petrache R. 9. V. 1.VI.1919 Un Erou Român Grozea Mocanu
Locot. Copcea Vladimir R. 24 I. 24.V.1919. Soltana Nicolae R. 3 V. 27.V. 1919 Un Erou Român Giurcan Vasile
Un Erou Român Serg. Cuconom Nicolai Un Erou Român Un Erou Român
Un Erou Român Sold. Blejan Petru 27.V.1919 Un Erou Român Chicet Ioan R.4 Vânăt.
Csulyan Ianoş Capor Jandar. 13.V.1919. Sold. Vânător Papaiu Mitache 27.V.1919 Un Erou Român Un Erou Român
Tănăsescu Gh. Sg. R. 11. Siret Medic Sub. Lt. Teodoru Anton R. 10 V. 24.V.1919 Capor. Postelnicu Nicolae R.10. I. 19.VI.1919 Un Erou Român
Un Plutonier R.92 I. Un Caporal R. 4 Vânăt. 1919 Sg. Groza Vasile R. 4.V.1919 Trei ostaşi eroi 1919
Doi ostaşi eroi 1919 Sold. Iohan Thiesse R. 89 I. 4.VI.1919 Sg.Popa Vasile R.28/30 Ob. Un Plutonier R.4. Vânători 1919
Un Erou Român R. 10 Putna

[1] Arhivele Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, fond Documente, Act nr.13070/ 26 Martie 1920

[2] Ibidem

[3] Idem, Act nr. 233/5.04 1920

[4] Ibidem. Pentru temă vezi şi Neculae Moghior, Eroi uitaţi – propuneri pentru o eventuală temă de cercetare, în Cetatea Bihariei, 2005, nr. 2, p. 21-25.

[5] Ibidem

[6] Idem, Act nr.381/ 21 aprilie/4 mai 1920

[7] Idem, Act nr. 2041/22 iulie 1929; Act nr. 17699/9 septembrie 1929. Parcela avea în proiectul planului iniţial 14 rânduri x 5 şiruri (pe faţă), din care 7 nu aveau eroi înmormântaţi şi 12 rânduri a 5 şire de locuri rezervate eroilor care se vor aduce de la Tisa. Planul era semnat de comandantul D. 2 V., generalul C. Şerbescu, de medicul lt.col. Şt. Georgescu, confesorul diviziei, arhimandritul Iustin şi de şeful biroului adjutantură, cpt. Stavrache.

[8] Idem, Act nr.1453/ 16 mai 1929

[9] Ibidem, f. 2

[10] Ibidem, f. 3Cruce Recunoștinței pentru Eroi

10 Iunie – Ziua EROILOR

PROGRAM: 9.15 Biserica Militară

Te-Deu pentru EROII NEAMULUI ROMÂNESC – Pr. capelan Mircea IONIȚĂ

Tămâierea mormitelor eroilor

Onor la Eroi – Detașament de Onoare al Militarilor din Garnizoana Oradea

 

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori, Moșincat Constantin | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua Eroilor

În categoria Articole, Catalog Autori | Etichete , | Lasă un comentariu

LA MULȚI ANI NELU TULVAN

Această galerie conține 3 poze.

LA FRUMOASA ANIVERSARE, și LA BUCHETUL CELOR 60 DE ANI DE VIAȚĂ, energică, trepidantă, plină de adrenalina responsabilităților economice majore, împlinite, adăugăm urările  de sănătate, Mulți și fericiți ani, distinsului nostru Cavaler de Clio, Ing. ec. Ioan TULVAN, pe care-l … Continuă să citești

Mai multe galerii | Lasă un comentariu

Pași pe caldarâm

 

Pași pe caldarâm. Încrustările istorice în „buletindecarei” este rezultatul colaborării de trei ani cu publicația on-line care ne-a pus la dispoziție spațiul virtual. Mulțumiri adresăm, și pe această cale, doamnei Daniela Ciută, director-editor al cunoscutul sait din Carei. Debutul nostru publicistic, de la Carei, s-a produs datorită exemplului și zbaterii domniei sale pe târâm cultural. Avem publicate o seamă de lucrări dedicate acțiunilor militare desfășurate în părțile de Nord-Vest a României, puțin cunoscute în urbea copilăriei mele. Extrase din acestea sunt folosite și în unele articole (capitole ale cărții).

Încrustări istorice este o lucrare scrisă într-un alt registru publicistic, în care mărturisim că ne simțim mult mai confortabil decât în corsetul spațiului tipografic. Antologia aceasta înmănunchează colaborarea de 3 ani, pe tărâmul publicistic, cu buletindecarei, un început care marca împlinirea a 50 de ani de când, ca civil, am obținut primul meu buletin de Carei.

Lectura recentă a unor texte, scrise acum câțiva ani, ne-a convins de utilitatea apariției lor într-un volum tipărit. Deși nu suntem la debut editorial, mărturisim că fiecare apariție a textelor în revistă ne-a produs o mare bucurie, dată de faptul că, în cazul „buletinuluidecarei”, era vorba de câteva mii de cititori, în fața cărora m-am străduit să aduc informații inedite, sau/și puțin cunoscute despre un anume eveniment legat de istoria din marginea de vest a românității. Tirajele reduse ale cărților tipărite, și titluri puține din această pricină, sunt îmbogățite de formatele electronice și astfel, un cotidian cu deschidere culturală virtuală, vizionat de câteva mii de cititori, are, neîndoielnic, însemnătatea lui, a cărei întreținere o salutăm. Dar, bucuria de a răsfoi o carte, include mult mai multă emoție, chiar dacă internetul ține recordul, nu poate înlocui cartea tipărită, care prinde o altă legătură cu cititorul.

Acest volum, deși, nu a fost croit pentru spațiu tipografic, prezintă mare interes, pentru pasionați cititori de istorie națională, deoarece adaugă argumente specifice, a căror exemplu dau strălucire locurilor, adesea uitate de lume. Pentru vestul Transilvaniei, în schimb, cartea aduce în actualitate unele informații care ar putea fi valorificate, pentru importanța lor de detaliu, în cercetări monografice locale. Pentru că totul se leagă, asemenea urmelor rămase pe caldarâm, pentru moștenirii de patrimoniu. Multe și prețioase informații completează istoria locală sătmăreană. Intenția noastră a fost aceea de a le incrusta în scoarța memoriei istoriei, prin scoaterea lor din negura uitării. Am exemplificat acele aspecte relevante ale spiritului locului, raportate la evenimente din istoria națională și a românilor ardeleni.

Întinderea tematică deși nu analizează exhaustiv perioada de la Pace la Diktat (Viena 1815-1940), doar puncteză momente de referință din istoria românilor viețuitori în imperiul habsburgic, austro-ungar, regatul României Mari, și Ungaria sub admiistrația lui Horty. Încrustările istorice au semnificația unor borne de referință, a luptei continue pentru realizarea idealului național de unitate. După cum nici în trecut diferendele de vecinătăate sau/și de conviețuire, uneori pașnice, alteori conflictual-războinice, dintre români și unguri, în cazul nostru, nu au fost pe deplin clarificate spre limpezirea orizontului viitor, nici noi nu ne facem iluzia că vor face alt gest firec decât o actualizare a acelor momente decizive, care puteau fi potrivite pentru o pace durabilă, dar ratate dintr-o istorică încăpățânare tradițională ungurească. Românii fiind mereu nevoiți a recupera inițierea unor conflicte. Fiind mereu în postura de a încerca o împăcare. Poporul român, format în vatra sa de locuire, Transilvania, pe care n-a părăsit-o niciodată, a fost mereu nevoit să ierte, și mereu…, dar să nu  se uite că mereu primita ospitalitate se gată. Până și pe cel trimis cu solie: „spuneți lui Arpad, ducele vostru, că-i om străin și duce lipsă de multe, că pământul nu-l vom da niciodată!” strămoșii i-au dat avere ca zestre, dar nu i-au putut da tot, căci mai treuia lăsat și de trai. Și așa pe firul istoriei n-a fost suficient câtă zestre au căpătat prin „înrudire și încuscrire”, că s-au mai bătut și pentru a se înstăpânii prin titluri nobiliare și peste satele românești și apoi asumarea prin diplome ca fiind „a miénk”, revendicări pe baza „dreptului istoric”, omițând „dreptul legitim”.

Pentru a fi de folos în cercetările viitoare, am considerat necesar a acompania volumul cu un indice de nume, locuri și localități. Cartea este însoțită și de trimiteri la fonduri din Arhivele Militare Române și de la Budapesta, arhivele, bibliotecile și colecțiile din presa locală din Bihor, precum și din valoroasele biblioteci digitale, de la București, Cluj, Timișoara, Craiova și Iași, cu un fonduri documentare de necuprins!, precum și lucrări din biblioteca personală cu autografe primite de la autori, în ultima perioadă, pe care le recomand cercetătorilor. Din multitudinea surselor bibliografice folosite am întocmit o listă selectivă, orientativă (la subsolul paginii, pentru o mai ușoară urmărire) pentru trecutul istoric al Nord-Vestului României.

Am păstrat fidelitatea textului și intertitlurile publicistice folosite, pentru a întării anume teze care, dacă se impun în formatul publicistic, nu sunt neapărat necesare în cazul unui volum. Pentru detalii am operat trimiteri și la alte surse numai acolo unde, între timp, am găsit informații sigure cu privire la un anume subiect.

Întreaga noastră recunoștință se îndreaptă către doamna Daniela Ciută, gazda noastră primitoare la Școala de Vară de la Carei, la ultimele trei ediții fiind prezent cu cercetările noastre, finalizate cu lucrările recenzate și prezentate în „buletindecarei”: 1940-Strigătul de durere a românilor Ardeleni sub administrație horthistă (1940-1944); Prima vizită a Generalului H.M. Berthelot în Ardeal după Marea Unire, Sub clopotul Marii Uniri, Cercul Militar Oradea. 1919-11 octombrie – 2019.

Un cuvânt întreg și rotund de mulțumire celei care, fără exagerare, este autorul moral al articolelor apărute în „buletindecarei”, în cadrul rublicii: Încrustări istorice, adunate acum în volum sub titlul: Pașilor pe… caldarâm, doamna Daniela Ciută. Am adăugat și o notă de însoșire ca un argument în plus ca legătură probabil necesară dintre capitole. Am lăsat forma inițială a articolelor publicate, intervenind numai pentru corecură ortografică, chiar ddacă anumite informații se repetă, se reiau ori se completează în unele părții, ceea ce într-un volum altfel conceput nu s-ar fi întâmplat.

La permanenta stare de nevoie a limpezirii trecutului am apelat la izvoare, pentru ca pe baza informațiilor primare înălțarea frontului cultural românesc, la marginea hotarului de apus, să capete dimensiune europeană, așa după cum înaintașii ne-au încadrat pașii pe caldarâm….

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

SFINȚII ÎMPĂRAȚI

 

 

Cinstire Sfinţilor Împăraţi

Constantin  cel Mare şi mama sa Elena 

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU  

 

„Constantin era înalt, rumen la faţă,

   cu suflet mare, paşnic şi iubitor de    Dumnezeu.”

(Ioannis Malalas)

Ridicarea Cetăţii Bizanţ în anul 658 î.Hr., pe Bosfor de către Bizant, conducătorul megarilor a avut ca temelie o inspiraţie profetică, divină privind importanţa sa strategică, geo-politică, economică, comercială, dar mai ales latura spirituală, culturală şi religioasă ce va da istoriei cel mai slăvit imperiu al tuturor timpurilor. (Herodot, Istoria, IV.144; Polivie, Istoria IV.38.44)

Răspândirea creştinismului, înflorirea şi întărirea Bisericii lui Hristos prin Jertfa dumnezeiască a Mântuitorului şi Învierea Lui, apoi prin jertfele curate ale sfinţilor  Apostoli şi ale Martirilor, impunea imperativul unei lumi noi, lumea creştinismului, lumea lui Hristos, care cerea de urgenţă o Cetate nouă, o Capitală nouă.

    Împăratul Constantin cel Mare – alesul lui Dumnezeu dorea un oraş nou, o Cetate care să o depăşească pe vechea Romă când se afla în apogeul culturii şi civilizaţiei, mai ales că, în vremea sa, Roma era în plină cădere, roasă pe interior de idolatrie.

„Roma începuse să se dărâme. Constantin, prevăzând că acoperişul va cădea peste el, pleacă din Italia, ia cu el numele Romei, şi îl mută, ca pe un bagaj, în Bizanţ.” (P.Kanellopoulos, Istoria Spiritului European, III. 2, Atena)

Prin plecarea Împăratului Constantin cel Mare din Italia, Apusul nu a fost jertfit, ci dimpotrivă l-a salvat prin Jertfa sa pe noul Altar al Constantinopolului, care-L va institui oficial lumii pe Împăratul Împăraţilor – Iisus Hristos.

Construirea Capitalei Imperiului creştin al lui Hristos de către inspiratul împărat Constantin cel Mare, nu a fost un capriciu de grandoare imperială, ci sensul unei renaşteri spirituale al lumii creştine, prin poruncă de Sus. Istoricul Sozomen, arată că Mântuitorul Hristos „i-a apărut într-o seară împăratului şi i-a indicat locul noii capitale.” (Sozomen, P. G. 67, col. 936 – II,3)

Contribuţia Împăratului Constantin cel Mare nu s-a lăsat nici aşteptată şi nici mai prejos, hotărând în grabă mutarea capitalei la Bizanţ, chibzuinţă care devine cea mai importantă decizie din istoria universală.

Cetatea lui Hristos, respectiv Cetatea lui Constantin cel Mare, ridicată pe şapte coline reflectate în Aura apelor Bosforului, al golfului Keratios şi al Propontidei era o Splendoare a splendorii, numită de Asimina Dedoussy, „diamantul strălucitor din bijuteria de smarald.” (Asimina Dedoussy, În timp ce Bizanţul răsare, Atena, 1990)

Viziunea ecumenică a binecredinciosului Împărat Constantin cel Mare a dat strălucirea universală şi eternă Cetăţii Constantinopol. „Destinul slăvit al Constantinopolului este gestul împăratului Constantin, care s-a născut acolo aproape de Niss, în Macedonia. Acestuia i se cuvine lauda, şi anume că şi-a dat seama de importanţa deosebită a unei aşezări care se găsea la graniţa dintre Europa şi Asia, şi preceda oraşul care se număra printre cele mai mari capitale ale lumii.” (Rene Ristelhueber, Istoria popoarelor Balcanice, Atena, 1995)

Toate lucrările Împăratului Constantin cel Mare au fost de o importanţă covârşitoare, ridicându-se la înălţimea augustei sale fiinţa şi persoane, dar Opera nemuritoare, însă, care rămâne pururea a fost convocarea şi prezidarea    Sinodului I ecumenic din anul 325 de la Niceea, şi în mod expres comuniunea sa cu cei 318 sinodali, ca „împreună slujitor cu ei”, îngăduindu-se deci ca „episcop pus de Dumnezeu pentru treburile din afară ale Bisericii.”   (Eusebiu de Cezareea, Viaţa fericitului împărat Constantin, III, 13; IV, 24)

Sinodul I Ecumenic de la Niceea s-a deschis oficial în 20 Mai 325 (astăzi se împlinesc 1696 de ani), în care sinodalii au combătut erezia lui Arie, arianismul, care nega dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu şi a legiferat revelarea dogmei Sfintei Treimi, Dumnezeu este unul ca fiinţă şi trei ca persoane, deci de aceeaşi fiinţă, substanţă. Tatăl este nenăscut, Fiul este Unul născut din Tatăl, iar Duhul Sfânt este purces din Tatăl. S-a recunoscut aşadar, „deofiinţimea” Fiului cu Tatăl şi toate învăţăturile de credinţă s-au formulat în primele 7 trepte ale Simbolului de credinţă, căruia i s-au mai adăugat alte 5 trepte la Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol din anul 381. S-a stabilit data Paştelui şi s-a instituit Duminica – Zi liturgică.

Sinodul I Ecumenic de la Niceea – 325, coordonat de Împăratul Constantin cel Mare a impus pururea stabilitatea dogmatică a Bisericii Ortodoxe a lui Hristos.

 Parcursul istoric al Împăratului Constantin cel Mare, de mare Conducător l-a înălţat la apogeul spiritual al culturii fixându-l definitiv şi strălucitor în conştiinţa Bisericii lui Hristos, aşezându-l astfel de-a dreapta Mântuitorului. „Conducătorul”, în conştiinţa creştinilor, nu funcţiona numai ca un stăpân politic din cel mai înalt, ci ca un conducător religios, fiindcă pronia lui Dumnezeu îi încredinţase apărarea Bisericii.” (Avocat Dimitrios Apostolidis, Sfântul Constantin cel Mare Cel Întocmai cu Apostolii, trad. pr. Ion Andrei Ţârlescu, Cartea Ortodoxă – Alexandria 2013, p. 279)

 Viziunea ortodoxă a Împăratului Constantin cel Mare a conferit imperiului său Teocraţia bizantină axată pe persoana Mântuitorului Hristos, adoptând legile statului la principiile hristice ale Evangheliei, legând astfel fiinţa sa politică de persoana mărturisitoare de credinţă şi iubire faţă de Dumnezeu.

Biserica Ortodoxă universală îl cinsteşte preamărindu-l în frumoasa sa cântare:

„Tu eşti lună preastrălucitoare,/ cometă de seară./ Tu eşti cel care, din necredinţă,/ te-ai transformat în credinţă dumnezeiască.// Tu eşti cel ce ai fost călăuzit/ să sfinţeşti poporul şi Constantinopolul;/ şi după ce ai văzut semnul Crucii pe cer,/ de acolo ai auzit şi glas.// După ce ai fost luminat/ cu cunoştinţa Sfântului Duh/ şi ai fost uns ca preot şi împărat,/ ai sprijinit Biserica lui Dumnezeu.// Tu eşti Părintele împăraţilor ortodocşi,/ a cărui raclă este izvor tămăduitor./ Constantine, cel întocmai cu apostolii,/ mijloceşte la Dumnezeu/ pentru sufletele noastre!”

                 Elena – Împărăteasa sfântă întocmai cu Apostolii

 Purtarea de grijă şi dragostea Mântuitorului Iisus Hristos şi a Maicii Sale – Fecioara Maria a făcut ca zămislirea Împărătesei Elena să aibă loc în Sânul bravului şi înţeleptului neam traco-geto-dac, care i-a imprimat o fermecătoare ipostază de frumuseţe fizică, psihică, spirituală şi religioasă, prin curaj, dăruire, cinste, răbdare, demnitate, rugă, har, dar mai ales smerenie creştină, astfel încât Fiul ei, a venerat-o într-o perpetuă admiraţie de la Nobilissima Femina la strălucitoarea Augusta.

Preînchipuind dragostea nemărginită a Fiului ei, Împărăteasa Elena l-a legănat întru legendele nemuritorilor daci, l-a crescut în legea morală a străbunilor, l-a educat întru virtuţiile creştine, l-a îndrumat întru Adevăr, Dreptate, Libertate, Bine şi Frumos şi l-a vegheat continuu spre împărtăşirea cu Hristos – Împăratul VIEŢII.

Împărăteasa Elena a fost hărăzită de Dumnezeu – Sfânta Treime să descopere CRUCEA pe care FIUL Cel înomenit a răscumpărat lumea din moartea păcatului prin Jertfa Sa dumnezeiască, prin Slăvita Sa ÎNVIERE, restaurând VIAŢA veşnică.

Istoria universală a aşezat-o pe Împărăteasa Elena în rândul celor mai mari ctitori creştini ai lumii. După ce a înălţat Biserica Învierii de pe Golgota (326-336 d. Hr.), Lumina Duhului Sfânt s-a pogorât, întrerupându-se doar când Cetatea Sfintei Palestina a fost ocupată samavolnic de cruciaţii şi sacerdoţii catolici, despre care celebrul istoric arab Al-Masudi (940 d.Hr.) mărturisea: „Elena (sfânta) a zidit la Elia (Ierusalim) lăcaşul de cult care, astăzi, este cunoscut ca Biserica Învierii şi de atunci focul coboară în aceasta (în biserică), în Sâmbăta cea Mare, în ajunul Paştelui.” (Haris K. Skarlakides, Sfânta Lumină, ed. a 2-a, 2011, p. 53 şi 62)

Împărăteasa Elena a fost conştientă de alegerea sa, prin care Împăratul Hristos i-a pregătit rangul pentru a-şi împlini dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de Imperiul Său creştin. Chipul minunat al Icoanei Sfintei Împărătese Elena răspândeşte lumii generozitatea sa dacică fără hotare, nimbul adevăratei Femei creştine, aura Mamei evlavioase, dar şi apoteoza marii Împărătese creştin-ortodoxe.

Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare şi mama sa Împărăteasa Elena au dat numele lor frumoase celor mai mari personalităţi feminine şi masculine din istoria Regatului României Tainice.

 Tuturor purtătorilor Sfintelor nume împărăteşti Constantin şi Elena:

un fericit binecuvântat şi un călduros întru mulţi ani!

Florăria Rodica: 0741090135

Cavaler de Clio   20 Mai 2021

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

ZIUA  INTERNAȚONALĂ  A  FAMILIEI

 

Ing. SATEANU MIORITA

În fiecare an, la 15 mai, printr-o rezoluţie, din anul 1993, a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Familiei. Obiectivul principal al marcării acestei zile este accentuarea rolului familiei şi promovarea valorilor acesteia, egalitatea, dragostea, respectul şi împărţirea echitabilă a responsabilităţilor casnice.

 

BUNUL DUMNEZEU SĂ BINECUVÂNTEZE FAMILIILE NOASTRE

Aceast pentu că *Familia* este o comunitate intimă de viaţă şi iubire sau un sanctuar al vieţii, leagăn al iubirii şi motiv de bucurie şi speranţă pentru intreaga lume. În acest contex, cu îndreptățită gândire, dorința noastră de a cere „Binecuvântarea famiilor noastre” se va înscrie în aprecierile și recunoștința tuturor națiunilor, subliniind valoarea și importanța familiei, familie care se sărbătorește anual la data de 15 Mai, ca zi consacrată Familiei, pentru a sublinia că *Familia* s-a dovedit a fi una din cele mai vechi și stabile forme de comunitate umană, cea care asigură perpetuarea speciei, evoluția și continuitatea vieții sociale.

Familiile din societatea contemporană, au suferit în ultimele decenii transformări profunde. Schimbările care au intervenit în interiorul ei sunt atăt de importante, incât și termenul de familie a devenit tot mai ambiguu, el tinzând să acopere astăzi realităţi diferite de cele caracteristice generaţiilor precedente. (cupluri de lesbiene, homosexuali )

Dinamismul puternic al structurii și funcţiilor familiei pot apărea uneori surprinzătoare și mai mult decât atât, sunt în permanentă schimbare, aceasta datorită nivelui social și de de educaţie al familiei diferit, precum și al modului personal, individual de concepţie a vieţii de familie.

Schimbările politice, sociale, culturale și economice din societataea actuală au fost însoţite și de schimbări în sfera familiei. Cea mai spectaculoasă schimbare a fost trecerea de la familia traditională la o diversitate de modele numite „de familie” – alternative, bazate pe un climat social permisiv, prin inţelegerea foarte diferită a libertăţii individuale

Familia traditională – cuplul conjugal căsătorit – conform procedurilor legale, încetează să mai fie modelul dominant? Am intrat într-o etapă de „revoluţie personală” care scoate în evideţă individul- dorinţa individului, satisfacţiile personale ale individului, iar afectivitatea și dragostea sunt raportate la nivelul de trai, la veniturile proprii și dorinţa de independenţă faţă de legile nescrise ale unei relaţii de căsătorie, între bărbat și femeie!.

Deasemenea procesul de modernizare, de industrializare, exodul rural, modificarea relaţiilor de proprietate , au condus la modificarea componenţei fundamentale a familiei. Duși de val modelul tradiţional s-a înlocuit și au apărut: familiile monoparentale, relaţiile de cuplu (concubinaj)- fără forme legale, care se fac și se desfac după dorinţa indivizilor.

Copiii care sunt rodul acestor relaţi de cupluri întâmplătoare, sunt victime nevinovate, derutate, frustraţi, dar – ceace este și mai grav, este că acestia reprezintă generaţia promotoare a relaţiilor provizorii și în afara cuplurilor stabile, copii care preiau modelul părinţilor.

Este dificil de răspuns la intrebarea, dacă familia românească este în prezent modernă sau tradiţională? Erodarea valorilor tradiţionale este evidentă și pătrunderea concepţiilor liberatine în ceace priveşte funcţionarea familiei este mai mult „gălăgioasă, zgomotoasă” decât foarte răspândită, preluată serios și puternic promovată în rândul  tineretului de cercuri interesate, dubioase, decadente, unele fără orizont și rațiune.

Dar este cert faptul că, familia este posesoara tradiţilor și a valorilor naţionale. După cum sunt indici care scot deja la iveală un adevăr, faptul că instituţia familiei este  amenințată, prin împrumut de afară, al unor comportamente deviante: lesbiene, homosexuali, promovați pe unele canele media, fie din interes pecuniar, fie din prostia goanei după senzațional, cu scop de a destabiliza familia tradițională. Că asistăm la declinul căsătoriei şi la destrămarea familiilor, este statistic dovedit. Fenomenul este global, iar România nu se află într-o situaţie mai privilegiată (vezi amânarea căsătoriilor din motiv Covid).

Familia nu trebuie să fie *un moft* sau un stil de viață diferit de tradiția națională străveche? Subliniz că RĂUL, acele nenorociri ale timpurilor noastre care macină, asemenea infiltraţiilor, mucegaiului şi ruginii, pilonii civilizaţiei moderne – familia şi căsnicia –, nenorociri pe care le numim „anti-valori ale familiei”, sau păcate, în cheie religioasă. Anti-valori care tind să năruie, să prăbuşească civilizaţia noastră, RĂUL major fiind: avortul, adulterul soţului, al soţiei sau al ambilor.

Alte anti-valori familiale sunt separarea soţilor şi, respectiv, divorţul, cu grave repercursiuni. Se proliferează tot mai mult în ultima vreme, precum buruienile, moda concubinajului, altfel zis coabitarea sau convieţuirea bărbat-femeie fără a fi căsătoriţi.

Traficul de persoane reprezintă un eşec al societăţii de astăzi. Persoana umană este considerată şi tratată ca o marfă. Dar traficul de persoane reprezintă şi un eşec al familiei de astăzi.

Sărăcia, familiile destrămate, plecarea unuia sau a ambilor părinţi la muncă în străinătate, excluziunea socială sunt tot atâţia factori de vulnerabilitate în faţa  stabilității familiei

Este foarte important pentru generațiile viitoare să definească un răspuns la marea întrebare a acestui început de mileniu: Familia, încotro?

 

DUMINECĂ 15 MAI 2021 Oradea

SANCTUARUL EPARHIAL AL MAICII DOMNULUI

BISERICA GRECO CATOLICĂ *ADORMIREA MAICII DOMNULUI *

SFÂNTA FECIOARA MARIA ÎN MIJLOCUL

FAMILIEI CONTEMPORANE

În acest lăcaş de cult cu o încărcătura spirituală impresionantă, mă cuprinde un sentiment de smerenie şi de evlavie, de admiraţie pentru statuia şi icoanele care prezintă pe Sfânta Maria – Maica Domnului, Maica iubitoare, Maica indrumătoare, Maica ocrotitoare a tuturor credincioşilor şi aceasta imi dă siguranţa că, toate gândurile de credinţă, le dedic Sfintei Fecioare Maria pentru virtuţile Ei, pentru toată dăruirea și toată privirea ocrotitoare şi permanentă oferită familiei, copiilor, mamelor, taților și bunicilor lor.

Multitudinea sentimentelor care se cuibăresc și răscolesc sufletele celor care se roagă cu evlavie către Sfânta Fecioara Maria, alcătuiesc însăşi existenţa tuturor crediciosilor şi dorinţa lor de a trăi în armonie, bună înţelegre, respect și fericire, fiecare în familia întemeiată pe dragoste BINECUVÂNTEAZĂ DOAMNE FAMILIILE NOASTRE!

Este dorinţa pe care, o adresăm către Cerul Înalt al Împărăţiei lui Dumnezeu, spre Isus Mântuitorul, fiul lui Dumnezeu şi a Sfintei Fecioare Maria – logodnica neprihănită a Sfântului Iosif, care împreună ne oferă existenţa şi exemplul Sfintei Familii.

SFÂNTA FAMILIE DIN NAZARET se defineşte SFÂNTĂ pentru că a trăit:

  • într-o desăvârşită curăţenie sufletească;
  • în virtutea smereniei;
  • în ascultarea și păstrarea poruncilor Dumnezeieşti, ale Sfintei Biserici;
  • în harul de a face fapte creştineşti prin iubire faţă de cel de aproape;
  • în tăria în încercări şi a răbdării creştineşti în suferinţe și necazuri;
  • în tăria credinţei, pentru „a plăcea lui Dumnezeu”;
  • în spiritul evlaviei şi a rugăciunii de mulţumire și recunoştinţă faţă de Dumnezeu;
  • în flacăra sfintei iubiri, iubire care nu trebuie să fie înăbuşită de patimi și păcate.

Orice familie, orice părinte şi orice copil se regăsesc şi se oglindesc în familia Sfântă  din Nazaret, și mai ales în Sfânta Feciora Maria, pe care Dumnezeu însuşi ne-a oferit-o ca model de viaţă, ca loc de fericire şi speranţă de trăire în comuniune şi binecuvântare pe acest pământ.

Familia, întemeiată şi desăvârşită de Părintele Ceresc, ca leagăn sacru al vieții, sanctuar al iubirii, şcoala cea mai importantă a vieții, familia, are în mijlocul ei pe Sfânta Fecioră Maria, dătătoare de viaţă a pruncului ISUS, în urma căreia s-a constituit Familia din Nazaret, model de conduită, de iubire, de respect şi educare creştină a membrilor familiei contemporane.

Familia este o parte principală a creaţiei lui Dumnezeu, în scopul de unire, formare, dragoste și procreere. Familia este responsabilă în faţă lui Dumnezeu şi există pentru îndeplinirea scopurilor Sale în lume.

Cea dintai familie s-a intemeiat în Rai, având ca preot și martor pe însuși Dumnezeu. „Și a făcut Dumnezeu pe om, după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe bărbat și a facut-o și pe femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul» (Gen. 1: 27-28).

Se poate considera și defini astfel că: Familia este o comunitate intimă de viaţă şi iubire sau un sanctuar al vieţii, leagăn al iubirii şi motiv de bucurie şi speranţă pentru intreaga lume.

Măreţia evenimentului din această zi, 15 MAI – ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FAMILIEI este amplasată în mijlocul celei mai frumoase luni calendaristice, dintre lunile de primăvară – respectiv LUNA MAI – lună care este dedicată Sfintei Fecioare Maria.

Și astfel ne dă convingerea că întemeierea și dezvoltarea unei familii pământeşti se aseamănă cu fenomenele naturale ale acestei luni, în care natura întreagă se trezeşte, învie, renaşte și se naşte pentru a înfrumuseţa tot cea ce ne înconjoară pentru a confirma faptul că a sosit LUNA MAI, lună țn care Sfânta Fecioară Maria, coboară din Rai

În valea Iria

În luna lui Mai

Fecioara Maria

Coboară din Rai

În această lună, omenirea credincioasă se roagă cu evlavie către Preacurata Maria, Împărăteasa Cerurilor și al Universului și înalță spre Împărăția Domnului toate dorințele și mai ales mulțumirile dobândite, mulțumiri pentru ocrotire SA și darurile deosebite primite, în întreaga noastră, viață pământească.

Familiile din societatea contemporană, au suferit în ultimele decenii transformări profunde. Schimbările care au intervenit în interiorul ei sunt atât de importante, încât și termenul de familie a devenit tot mai ambiguu, el tinzând să acopere astăzi realitaţi diferite de cele caracteristice generațiilor precedente, tradiționale.

În acest contex, cu indreptăţită gândire, dorinţa noastră de a cere „Binecuvantarea famiilor noastre” se va înscrie în aprecierile privind valoarea şi importanţa familiei, a cărei susţinere o avem de la Sfânta Fecioară Maria, care ne numeşte, Copilaşii Ei,

Aceasta pentru că este Mama noastră, este indrumătoarea noastră în viaţa de familie, este cea care ascultă rugăciunile noastre atunci când avem un obstacol de trecut.

Preacuratei Fecioare Maria Îi incredinţăm dorinţa noastră de a vindeca boala de care suferă membrii familie. Ingenunchiem în faţa Sfintei Fecioare Maria cu smerenie și credinţă, pentru a-i oferii mulţumirile noastre. Ne închinăm cu evlavie, preamărind toate darurile și toată binecuvântarea dată familiilor noastre și pentru un răspuns bun pentru iertarea păcatelor noastre. Să ne rugăm împreună astăzi pentru toate familiile din întreaga lume,

R U G Ă C I U N E

O Maică Preasfântă și Pururea Fecioară, care te-ai născut și ai crescut în credinţă și evlavie, acceptând întru totul voinţa Bunului Dumnezeu, te-ai oferit ca jertfă de arderea iubirii Dumnezeieşti și fără stricăciune, ai dăruit omenirii, la ceas de sărbătoare, cel mai de preț FIU, unul născut ISUS CRISTOS prin care ai adus pe pământ Lumina cea adevărată, pe cel care este CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAŢA.

Tie, O Maică Preasfântă și Binecuvântată, ne închinăm cu smeremie,

către Tine ne rugăm să deschizi Poarta Cerului prin care gândul sufletului nostru să ajungă la inima Ta neprihănită, pentru a primi bogăţia bunătăţilor faptelor Tale, iar izvorul îmbelşugat al iubirii Tale de mamă, să se reverse supra noastră, a credincioşilor cu dragoste, ca o cascadă tămăduiroare si binefăcătoare a cugetelor si trupurilor noastre.

Intăreşte-ne O Maică a lui Dumnezeu cu puterea TA, luminează

întunecimea minţilor noastre și deschide-ne calea spre credinţă ca să te mărim pe Tine cea plină de har, Impărăteasa Cerului

Rămâi cu noi, Sfântă  Fecioară, pentru că vrem să fim mereu cu Tine în suflet

Rămâi cu noi, Sfăntă Maria, ca să ne recunoaştem și să ne îndreptăm greşelile

Rămâi cu noi, O dulce Mamă Maria,

comoara plină de daruri pentru a ne aprinde în suflet focul dragostei și al înţelepciunii

Rămâi cu noi, O Maică Pururea Fecioară

și ajută-ne să rămânem și noi veşnic alături de Tine pentru a-l Preamări pe Fiul Tău,

împodobeşte sufletul nostru cu astfel de daruri și virtuţi ca să fie întotdeauna plăcute Fiului Tău Dumnezeiesc pentru a câstiga mântuirea și viaţă vesnică în Impărăţia Cerurilor

„BINECUVINTEAZĂ DOAMNE FAMILIILE NOASTRE”

AMIN!

 

E Mai, e Mai, e luna Mai

Christos ne cheamă la Altar

E Mai, e Mai, e luna Mai

Răspundem toţi la a SA chemare!

 

Președinte onorific „Uniunea Femeilor”

Cetățean de onoare al Municipiului Oradea

Membră în Forumul Ecumenic al Femeilor Creștine din România

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În categoria Articole, Autori | Etichete | Lasă un comentariu

Vatra Țării nu-i de vânzare!

C O M U N I C A T

De foarte multă vreme, cetățenii acestei țări constată cu durere comportamentul condamnabil al clasei politice, ale cărei scopuri și obiective se depărtează tot mai mult de cele ale majorității populației, care le-a dat votul și pe care ar fi obligați să-i reprezinte. Prăpastia care separă  poporul  țării de grupurile politice care au ajuns temporar la butoanele de comandă ale statului,  se adâncește pe zi ce trece, cei de la putere ne mai urmărind decât într-o infimă proporție programul politic asumat și îndepărtându-se tot mai mult de promisiunile făcute în campania electorală.

Ca atare, dialogul necesar, care să armonizeze și să facă capabilă participarea tuturor la procesul de exercitarea a principiilor democratice care stau la baza sistemul relațional din UE, respectarea principiilor de transparență și de  consultare permanență cu cetățenii alegători, datori să cunoască în cunoștință de cauză toate hotărârile și legile care îi privesc, obligă guvernul și parlamentul să respecte această practică, nu s-o oculteze.

Spre dezamăgirea noastră acest instrument democratic este mereu ocolit,  multe dintre proiectele de lege nefiind comunicate cetățenilor țării, urmărindu-se votarea lor în secret, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a intereselor fundamentale ale țării și a locuitorilor ei, punând națiunea română în fața unui fapt împlinit.

Datoria noastră, a celor care reprezentăm vocea opiniei publice,  este să ne opunem acestor practici, care nesocotesc principiile fundamentale  statalități și independenței naționale și ne aservesc unor interese străine.

Ne opunem astfel tuturor celor care doresc să schimbe regula lucrurilor, urmărindu-și  doar propriile interese, călcând în picioare drepturile de suveranitate ale națiunii, lipsa de colaborare și de transparență devenind endemică și păgubitoare. Escamotând sistematic dialogul viu și permanent cu poporul, clasa politică s-a adâncit în urmărirea unor interese meschine, străine chiar de rațiunea sa de a  exista pe scena politică, slujind nu de puține ori forțe oculte, ceea ce duce la șubrezirea construcției statului național, la pierderea încrederii poporului în oamenii care îl conduc, la îndepărtarea de linia normalității și statorniciei.

Acest comportament aberant și nedemocratic este constatat și în cazul mass-mediei, majoritatea canalelor de TV fiind departe de a răspunde doleanțelor de educație și instrucție a maselor, fiind în chip stânjenitor aservite politicii oficiale, de manipulare și distragere a atenției populației conștiente și active de adevăratele probleme ale țării, prin intermediul unor emisiuni care frizează derizoriul și facilul, menite să dezinformeze și nu să educe și nu să ridice nivelul de activism cetățenesc a populației plătitoare de taxe și impozite.

Trecutul național, tradițiile, cultura, arta, credința sunt constant ignorate de principalele posturi comerciale, în programul cărora informațiile de ordin educativ-civic lipsesc cu desăvârșire. Totodată lipsesc dezbaterile serioase pe teme de interes general și național, care să lămurească și să informeze cu celeritate ascultătorii, în așa fel ca oamenii să nu fie cooptați la actul de guvernare, ci să fie ținuți câ departe de marile afaceri și derapaje ale unor miniștri, de propuneri legislative, și de măsuri care vizează statul național. Unul dintre aceste proiecte vizează schimbarea condițiilor de înstrăinarea pământului țării, cu înlăturarea prevederilor de până acum, condiții pe care nicio altă țară europeană sau din UE nu le-ar accepta.

Dat fiind importanța unui asemenea proiect legislativ, solicităm organelor noastre în drept declanșarea unui referendum pe această temă. Solicităm de asemenea informarea corectă și la timp a cetățenilor și deschiderea unor dezbateri televizate prin care fiecare cetățean să fie la curent cu măsurile preconizate, deschiderea unor rubrici speciale în presă.

Ne exprimăm de asemenea indignarea că astfel de inițiative parlamentare, nocive și păgubitoare pentru țară, n-au fost aduse la cunoștința generală, și nici n-au fost însoțite de minime explicații motivaționale, ceea ce aruncă în spațiul public mari semne de întrebare, ceea ce ne determină să solicităm retragerea acestui proiect de pe ordinea de zi a parlamentului, ca fiind antistatal și antinațional, având ca scop șubrezirea statului național și slujirea unor interese străine,  urmărind ca principala avuție a țării, pământul, apărat prin jertfe de sânge și sacrificii de mai toate generațiile care s-au născut și crescut pe acest pământ, să treacă în mâini străine.

Este în joc însăși eliminarea uneia dintre caracteristicile de bază ale unei națiuni, transformarea țării în colonie sau țară de ocupație, dezmembrarea provinciilor istorice, atentat criminal la existența și ființa noastră etnică.

Având în vedere încălcarea dreptului de informație și de decizie a cetățeanului în chestiunile fundamentale, care vizează însăși esența statului național, solicităm anularea  unei asemenea inițiative,  neagreate de niciun cetățean cu simț patriotic al aceste țări.

Cluj, 6 mai 2021

Comitetul Director al Astrei Clujene

Prof. univ. Dr. Mircea Popa

P.S.

România a devenit, după lupte grele, un membru pe deplin îndreptăţit şi respectat în sfatul popoarelor,  (…), orice român se poate mândri cu apartenenţa la un stat care, ca purtător al unei culturi străvechi, se bucură de simpatia şi bunăvoinţa tuturor naţiunilor civilizate, aceasta se datorează înţelepciunii şi energiei cu care aţi condus  un popor harnic şi vrednic![1]

Urmăriți:

membru îndreptăţit şi respectat în sfatul popoarelor;

orice român se poate mândri cu apartenenţa la un stat;

purtător al unei culturi străvechi;

se bucură de simpatia şi bunăvoinţa tuturor naţiunilor civilizate

popor harnic şi vrednic!

~Cavaler de Clio~

[1] Regele Carol I, p. 290

 

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

OPRIȚI VÂNZAREA PĂMÂNTULUI ȚĂRII !

Vânzarea pământului țării – o crimă ce nu poate fi iertată *

Prof. univ. Dr. Mircea Popa

                Asistăm de mai multă vreme la narcotizarea și anestezierea generală a poporului român. De aproape doi ani  acest popor a fost îndemnat să stea acasă, să doarmă, să hiberneze. S-au închis cele mai multe sectoare de muncă, oamenii au fost trimiși în șomaj nedeclarat, plătiți sau neplătiți. Acest tip de somnolență generală, predicat de la cele mai înalte foruri de stat s-a lăsat ca o negură pe ochii bieților români, ca, în dosul acestei perdele de fum, parlamentul și guvernul să înceapă vânzarea țării bucată cu bucată. În locul „ciumei roșii” ne-am ales cu „ciuma neagră”, adică cu un fel de fiară apocaliptică  care sfâșie ce a mai rămas bun și cinstit din țară, trimițându-ne în coșciuge sigilate la cimitir, în așa fel ca să nu ne mai putem boci nici morții, nici respecta tradițiile. Toate instituțiile politice ale țării au fost neantizate.

În loc să se voteze reducerea parlamentului la 300 de inși, plus 50 de senatori, am avut parte iar de un parlament supradimensionat, costisitor, care mănâncă banii cu lopata fără să facă nimic. E o adunătură de năimiți, de analfabeți, de învârtiți, care cheltuie în neștire banii țării fără folos. N-am văzut în acești patru-cinci ani decât certuri nesfârșite, atacuri mizerabile, dezonorante, și o lipsă crasă de preoccupări pentru chestiunile mari, fundamentale ale țării. Cu un limbaj suburban, grobian de-a dreptul, ei nu fac decât să se atace unii pe alții, ca în mahalalele de unde provin, și unde numele de Ciolacu și Cîțu stau alături de cel al lui Fane Spoitoru. Plângerea permanentă că n-avem bani. Putea fi soluționată repede și eficace: tăierea pensilor speciale la toată lumea (inclusiv la cei care se pensionează la 42 de ani cum am văzut cazul unei tipe hiper-ajunse, sau la magistrați, care, bieții, muncesc la procese decenii lumină!), tăierea subvențiilor pentru partide (sau reducerea lor la strictul necesar), impozitul progresiv, o lege a pensiilor echitabilă. Nimic din toate acestea, deoarece  lauda electorală e mare, iar impotența și mai mare.

Madam Turcan o copiază la sânge pe madam Olguța care ne-a împuiat capul seară de seară, timp de doi ani, cu o miraculoasă lege a pensiilor care n-a venit niciodată. Acest tip de „fâs” e iarăși la ordinea zilei.

Acuma se aude că așa, pe șest, s-a propus vinderea en gros a pământului țării. Păi, oameni buni, acest proiect este un atac murdar la Majestatea Sa Poporul, care ar trebui consultat obligatoriu printr-un referendum!  Am mai avut o astfel de lege, cea a retrocedărilor, care a dus la pângărirea țării, la subminarea autorității statului național, împânzind orașele noastre cu enclave străine, care ne desfigurează demografia, întrucât legea Trianonului a fost călcată în picioare.

Acum, credem că tot din aceeași sorginte, se vine cu propunerea mârșavă să ne ia pământul de sub picioare, să ne înstrăinăm ceea ce aveam mai scump, țărâna stropită cu sânge, sudoare și lacrimi, în care zac oasele strămoșilor și  a celor care au luptat pentru libertatea neamului.

Toate acestea sunt scoase la tarabă de un guvern de handicapați, de nevârstinci, necopți, de imaturi. Cei care se lăudau mai ieri cu viitoare fapte de vitejie, s-au dovedit a fi niște fanfaroni și cozi de topor. N-a venit unul în fața țării să vorbească despre această nelegiuire, care trebuie discutată pe față, în sesiuni de dezbateri prelungite, de către toți șefii de partide, și de către toți înțelepții și iluminații academici pe care îi  avem, pentru ca  toate dedesubturile acțiunii lor mizerabile, ascunse, tot mai învăluită în ceață, să fie, în sfârșit, transparentizată.

Proiectul de lege e astfel gândit ca să vindem la pachet și siturile arheologice, și dovezile continuității (a se vedea statutul capitalei daco-romane Sarmisegetusa) și apropierea de obiective militare, renunțându-se în chip odios la termenul anterior de 45 de zile, infim de mic și el, pentru o moșmondeală de 30 de zile.

Cam la atât s-au gândit acești purtători de ciumă bubonică că ar fi de ajuns ca să cumpere de la bieții țărani, câți mai bătrânesc prin coclaurile țării, bietele lor proprietăți, lăsate de izbeliște de toate guvernele postdecembriste, care au determinat plecarea din țară a tinerilor de toate felurile, golirea satelor, pustiirea puterii neamului.

Din totdeuana țărănimea a fost talpa țării și acum a venit rândul s-o lichidăm și pe aceasta, cu pământ cu tot, astfel ca să nu mai putem vorbi de stat național și de națiune română. Alături de limbă, de istorie comună, teritoriul, pământul moștenit, e una din componentele de bază ale oricărei nații, iar glia națională trebuie venerată și ținută la loc de cinste, deoarece ea este altarul neamului.

Dar pentru voi, ciocoi nenorociți,  mai înseamnă ceva?!

Președintele Astrei clujene

P.S. Interviul Președintelui INS privitor la recensământul agricol

https://agrointel.ro/187351/tudorel-andrei-presedinte-ins-faramitare-terenuri/

Nimenea nu este contra recensământului pământului ci împotrivă vânzării către străini!

~Cavaler de Clio~

În categoria Articole, Autori | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

ÎNVIEREA

 

ÎNVIEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS

      

 „Iisus ne aduce Învierea-firul transcendenţei

  noastre, pe care ni-l leagă de inimă”. 

                          (Sfântul Arsenie Boca).         

    Drumul Sfintelor Patimi, al Jertfei supreme – Răstignirea pe Cruce şi Calea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos au revărsat Dragostea dumnezeiască, fiind vestite Apostolilor chiar de către Mântuitorul, Care i-a chemat, i-a ales, i-a învăţat, i-a hărăzit minunilor Sale, despre Evanghelia Cuvântului, a Iubirii, a Crucii, a Învierii, a Înălţării, a Pogorârii Sfântului Duh şi a Mântuirii creştinilor, pentru a le fi Pildă de urmat întru toate, întru cuvânt, credinţă, suferinţă, jertfă, adevăr, libertate şi minuni.

„Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi cărturarilor le-a spus Mântuitorul, şi-L vor osândi la moarte, şi-L vor da pe mâna păgânilor, şi-L vor batjocori, şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia.”(Marcu, 10, 33-34)

Răstignirea Fiului Omului între cei doi tâlhari arată ÎNVIEREA între o lume moartă, cei ce nu cred şi o lume vie, a creştinilor care cred şi mărturisesc absoluta Minune.

LOGOSUL – Purtătorul cuvintelor vieţii veşnice” – le-a descifrat ucenicilor limbajul CRUCII, prefigurat ca un Munte înalt al Suferinţei, al Sfintei Jertfe divine peste care avea să se reverse apoi plinătatea IUBIRII dumnezeieşti a Sfintei Treimi.

Prezent în mijlocul Prietenilor Săi la Cina cea de Taină – unul dintre cele mai importante evenimente ale istoriei omenirii, în seara de Joi Mari a Patimilor, 13 Nisan/ Aprilie, Domnul Vieţii l-a grăbit pe Iuda Iscarioteanul să săvârşească fariseica fărădelege, trădarea ÎNVĂŢĂTORULUI absolut şi vânzarea Lui pe „30 de arginţi” – preţul Sângelui divin,  fărădelege care avea să o pecetluiască a doua zi cu mârşava sărutare – stigmatul mişeliei ce va rămâne pururea ca cel mai josnic şi cel mai perfid gest din Istoria lumii.

A instituit apoi elementele liturgice fundamentale – Jertfa Euharistică – Temelia unicei Sale Bisericii, a Cuminecării, a Sfintelor Paşti, binecuvântând şi frângând Pâinea (Trupul Său) şi Vinul (Sângele Său), pe care le-a împărţit ucenicilor.

Hristos – Mântuitorul avea atunci 33 de ani, 3 luni şi 12 zile (v. Vasile Gheorghiu, Anul şi ziua morţii Domnului nostru Iisus Hristos, 1925).

În Vinerea Mare când Mântuitorul a fost arestat, judecat şi condamnat la moarte prin răstignire după planul iudeilor, al fariseilor şi saducheilor, al marilor rabini, al Sinedriului,  s-a produs cutremurul apostolilor. Deşi erau Ucenicii lui Iisus, în ei încă mai pâlpâia flacăra umană. Abia după ÎNVIEREA Domnului şi imediat după pogorârea Sfântului DUH, ei se vor transforma, se vor transfigura, vor primi jertfa supremă ca pe un Dar de nuntă. Atunci Petru a căzut şi s-a lepădat întreit de Domnul, ceilalţi ucenici s-au înspăimântat şi s-au risipit. Lângă Suferinţa Fiului Omului a rămas doar Mama Sa – Fecioara Maria, Ioan – ucenicul cel iubit şi toate femeile Mironosiţe. Acelor fiinţe angelice nu le-a fost frică de urmări, fiindcă erau copleşite de dragoste, dar şi de durere pentru Cel prea Iubit şi prea minunat OM divin.

– Ce sfâşiere s-o fi petrecut în sufletul prea sfintei Fecioare-Mamă – Catapeteasma neprihănirii, când hoardele de cărturari şi de sacerdoţi s-au repezit ca hienele asupra Fiului Omului, asupra Fiului lui Dumnezeu, asupra Fiului Cerului, asupra Fiului lumii?

– Ce durere s-o fi cuibărit în inima hristoforului apostol Ioan?

– Ce jale s-o fi abătut peste inimile purelor Mironosiţe?

– Ce deznădejde s-o fi năpustit peste ceilalţi ucenici?

Fariseii şi saducheii junghiau de pasha lor mii de miei astfel încât sângele purelor animăluţe curgea în Cetatea

Păcii atingând burta cailor. Aveau experienţă la junghierea mieilor, astfel că „aleşii” nu s-au cutremurat când l-au junghiat pe Fiul lui Dumnezeu – Mielul purităţii absolute.

Înjunghiindu-L pe ÎNVĂŢĂTORUL Iisus, slugile Răului au înjunghiat totodată Adevărul, Binele, Curajul, Credinţa, Creaţia, Cuvântul, Cântarea, Dragostea, Dreptatea, Frumuseţea, Harul, Libertatea, Mila, Nădejdea, Puritatea, Sfinţenia, Viaţa.

Ierarhia Sinodului ortodox român a cimentat dintru început în temelia Bisericii lui Hristos tocmai această „înrudire” – „cuscrire” cu iudaismul reclamându-se iudeo-creştini prin fariseism, lepădare, trădare, vânzare şi sărutare diavolească.

De ce oare?!

   Astăzi, în zona nepoluată de iudeo-creştinism, auzim doar glasul şi Liturghia neîncetată a unui Vrednic VLĂDICĂ de Neamul său şi de Dumnezeu, câteva obşti monahale sau câţiva preoţi de mir care nu s-au rupt de Neam, de Dumnezeu, de Tradiţia străbună, câţiva ROMÂNI creştini-ortodocşi care i-au ATITUDINE întru ADEVĂR şi ORTODOXIE, mai auzim Mieii care merg la junghiere şi mioarele-mame care jelesc, suspinele, bocetele şi plânsul tuturor familiilor îndoliate din ţară…

Zumzetul Albinelor în Cireş ori Zarzăr şi viersul sublimelor şi măiastrelor Păsărele…

În rest ?!

Un mare Şef antiromân şi pseudocreştin, încremenit în propria trufie, din care iese doar pentru restricţii regionale sau naţionale…

Un guvern precar, antiromân şi necreştin care doar promite şi îndatorează pe zeci de ani ţara, un parlament lânced, ceţos, amuţit şi un sinod cu ierarhi politici, total paralel cu Naţia şi cu Biserica.

    Slujitorii luciferici iudei de atunci nu ştiau că fapta lor abominabilă era acceptată binevoit de Sfânta Treime, de Mântuitorul Hristos pentru a deschide ÎMPĂRĂŢIA  Cerurilor – Suprema Minune, Marele Eveniment care a împărţit Istoria lumii în două: moartea morţii şi viaţa Vieţii – ÎNVIEREA.

    Prin metafizica CRUCII, a JERTFEI din Iubire – ÎNVIEREA Domnului nostru HRISTOS să pogoare asupra Omenirii ca o Împărăţie a Kalokagatiei divine!

    HRISTOS ESTE CALEA – ADEVĂRUL – VIAŢA!

   Răsăritul lumii – Azurul – Dimineaţa!

Izvorul omenirii pe-acest străbun Pământ!

Sufletul Luminii – dumnezeescul CUVÂNT!

Toate sunt întru Cuvânt şi toate sunt Tăcere!

Odorul Fecioarei Maria – Izvor de ÎNVIERE!

Soarele Dreptăţii – Monarh al Libertăţii!

Arhiereul nemuririi – Monahul Simplităţii!

Întregul Cosmos ÎL slujeşte şi-L slăveşte!

Neamul dacoromân în EL se primeneşte!

   Viaţa întru Hristos e viaţa lăuntrului din Noi!

Iubire de martiri, de mame, de sfinţi şi de eroi!

Altarul filocalic al vieţii – Liturgica cântare!

Temelia Dragostei – sofianica Chemare!

Lumină, Cuvânt, Rugă, Cântare, Bucurie, Har, Creaţie, Sărbători binecuvântate Tuturor Teoforilor, Hristoforilor şi Marioforilor !

   HRISTOS A ÎNVIAT !

 Familia 

MARIA NUSA NICOLETA si GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

ADEVĂRAT A ÎNVIAT !

CAVALER DE CLIO

    1 Mai 2021 – Sâmbăta Mare

  

În categoria Bez kategorii | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cavalerii de Clio

Onorăm Lumina Învierii

cu urări de care să aveți parte

cu Sănătate și Bunătate în Suflete.

La Marele Praznic să aveți puterea să mărturisiți

Hristos a Înviat!

 Adevărat a Înviat!

~ Cavaler de Clio ~
În categoria Articole, Autori, Catalog Autori, Tradiții | Etichete , | Lasă un comentariu

ONOR VETERANILOR !

CINE N-ARE BĂTRÂNI

Răbdare! Ca nu cumva să greşim, confirmând vechea zicală, pe care cu toţi o ştim: „De n-avem bătrâni la casă, grabnic să ni-i cumpărăm”.

Are rost, pe baza unor aparenţe, supoziţii de-nţeleaptă senectute, să facem azi investiţii, fără nici o acoperire decât vârsta înaintată, a celor ce tot compară ce-i azi cu: ce-a fost odată?, se întreba, mai mult pe sine veteranul de război, ce împlinise 90 de ani, Valentin Avrigeanu. Recurgem la scrierea sa pentru un eventual răspuns de actualizat.

„Cei ce sunt azi în putere, convinşi că or să rămână veşnic tineri şi ferice, vrând ca naţia română grabnic s-o reîmprospăteze doar cu tineri viguroşi; ca să scape cât mai iute de-aceşti bătrâni plicticoşi, prin Casa Naţională de Asigurări de sănătate, cota de medicamente necesare, compensate, le-a suspendat de-o vreme; un semn că sunt de prisos bătrânii: nişte relicve ce nu mai aduc folos; care cu încăpăţânare tot susţin una şi bună: că pe vremea lor faimoasă, fiecare săptămână la lucru avea şapte zile, nu patru şi jumătate câte are azi o săptămână; şi, pe lângă astea toate, când avea puţin timp liber, se mai ducea bunăoară, pe câmp sau pe şantiere, să facă muncă voluntară! Ce se mai laudă atâta! Dacă spun ei că era „voluntară” munca aceea, cine-i putea obliga?!

C-au construit mii de blocuri, prin oraşe-n ţara toată! Ei, şi ? Ce mare scofală ?! nu le văd azi cum arată?! Celor care stau în ele azi, poţi să le plângi de milă, că-n tranziţia-asta lungă, n-au putut să-şi facă o vilă; sau o casă de odihnă pentru cele cinzecişidouă de week-end-uri, adunate-n tot atâtea săptămâni, despre care spun bătrânii: că-ntr-un an, sunt două luni nemuncite; şi-n duzina de ani care au trecut de-atunci: fix doi ani bătuţi pe muche… în care, n-am făcut ce-am fi putut!

C-au înfiinţat Combinate-avicole şi de porcine! Ce rost aveau toate astea, când vedem că e mult mai bine – fără muncă şi dejecţii şi făr-să ne complicăm – scădem taxele vamale şi mâncăm ce importăm!

C-au construit hidrocentrale; şi că, primind indicaţii „preţioase”, nu ştiu câte reţele de irigaţii… din care au rămas doar urma, nemaifiind azi necesare!? De-ar fi defrişat – ca astăzi – sute, chiar mii de hectare de locuri împădurite, nu ar fi avut probleme cu seceta, fiindcă ploaia, sfidând astfel de sisteme, ar fi venit în averse, ca azi; şi ar fi deversat sute de litri de apă-n valuri, pe metru pătrat.

Mai susţin că-n vremea-aceea, ţara n-avea datorii, ci de-ncasat miliarde de dolari! Ce inepţii! Păi, o ţară care n-arte datorii, înseamnă că n-are nici o credibilitate-n lumile financiare!? Dacă am fost şi astăzi ţară fără datorii, ne-ar fi ajutat?: Atâta cât ne-ajută FMI ? sau noi la ţară: Banca de comerţ exterior – Bancorexul, Caritasul şi FNI, aveau spor? Deci: Nu cumpăraţi Bătrâni! Greşeala ar fi enormă şi fără nici un temei, că sunt foarte mulţi români, care-ar da şi filodormă, numai să scape de ei!„”

Așa vedea  pe 25 iunie 2001  Actorul – Dramaturg Valentin Avrigeanu, din Oradea, veteran de război, evoluția societății românești. Ce s-a schimbat de 20 de ani încoace? Doar conducătorii s-au hulit unii pe alții și toți porniți parcă împortiva Bătrânilor.

Dar ce voiau de fapt ei, VETERANII?

Nimic din nefiresc. Semănarea unui grăunte de Respect pe ogorul udat de tinerețele lor cu sînge și sudoare,

Recunoștință făță de FAPTELE  de arme săvârșite din Ordnul Patriei,

PREȚUIREA tradiției militare ce stă la umbra Crucilor camarazilor, care vehează ca borne din hotare-în hotare.

Erou – al Ordinul „Mihai Viteazul – în Parcela Eroilor Români de la Budapesta”

 

Într-o asemenea simplă și modestă apreciere s-ar fi împlinit și așteptările poetului, Valentin Avrigeanu, exprimate în poezia: DACĂ

Dacă am reuşi, din suflet, tainicul lăcaş al firii,

Să prefacem ghimpii urii, în petale ale iubirii?

Şi înţelegerii între oameni; de-am putea să-i altoim

Un lăstar de înţelepciune, toţi, în pace să trăim,

Lumea şi-ar găsi făgaşul şi s-ar recunoaşte în toate

Faptele frumoase, demne de gândirile înalte

Dacă, fiecare, în viaţă, am dărui pentru omenire

Ce-avem noi mai bun în suflet, drumul către fericire

S-ar deschide tuturora, şi ar fi îngăduit oricui

Să-l străbată, culegându-şi, fiecare partea lui:

Partea lui de : Bucurie; Linişte şi Fericire…

Şi, ca-într-un tainic legământ,

S-ar ţese din preţioase şi din nevăzute fire,

Un climat de Bună-stare, Înţelegere, lubire

Şi Belşug, pe-acest Pământ!

Veteranii bihoreni, se mândresc cu două volume sugestiv intitulate:

Serviciul credincios  și un Album foto-documentar: PRO-MEMORIA

CINE N-ARE BĂTRÂNI

Cititorule, dacă această scriere îţi va cădea vreodată în mână, nu o arunca; păstrează-o, las-o urmaşilor tăi ori fă-o dar, întru pomenirea veşnică a celui care, acum UN veac a făptuit aievea unei fulguiri peste Carpaţi, idealul Neamului  Românesc”.

Troița Eroilor – Budapesta

 

Tuturor Veteranilor,

Celor cu tâmplele albite de ninsoarea vremii, cu faţa brăzdată de asprimile timpului, cu mersul şovăielnic, îngreunat de numărul anilor, MĂRIA TA vrednic VETERAN DE RĂZBOI,  când te îndrepţi  către amurgul vieţii ca OM, să știi că Istoria îţi va păstra FAPTELE, iar în MEMORIA nesfârşitelor generaţii de români, numele, întru Amintirea şi Cinstirea TA în Veşnicie.

Redacția Cetatea Cavalerilor VĂ urează: Ani frumoși, luminoși, cu sănătate

La multi ani!

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

  PRIMĂVARA – Răsăritul VIEŢII întru Lumina ÎNVIERII

PRIMĂVARA – Răsăritul VIEŢII întru Lumina ÎNVIERII

 Prof. Dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU

 Aprilie e podoaba pământului şi praznicul lumii.

   Aprilie e podoaba Bisericii sfinte…”

                       (Sfântul Efrem Sirul)

 

  Viaţă este DUMNEZEU!

   Viaţă este şi Omul îndumnezeit!

   Viaţă este şi Natura Creaţia Atotcreatorului!

   Viaţă este şi creativitatea Omului întru Lumina şi Harul CUVÂNTULUI!

   Viaţă este Darul lui Dumnezeu oferit Omului ales pentru a fi trăită şi mărturisită întru Hristos spre primirea veşniciei!

 

   Primăvara este Răsăritul vieţii naturii, dar şi a Omului creştin ortodox care trebuie să se primenească lăuntric şi dincolo de sine întru gândul curat de floare albă imaculată, întru graiul catifelat al cuvintelor precum viersul gingaşelor păsărele, întru faptele frumoase astfel ca sufletul înrourat de lumină şi har să prindă mireasmă.

Natura este o Taină a Armoniei cromatice care conţine misterul de ansamblu al fascinaţiei ce răspândeşte în jur inspiraţie şi semnificaţie simbolică pentru ea, dar şi pentru omul de creaţie. În braţele ei se răsfaţă Cuvântul şi Lumina Lui prin care se prelinge susurul tăcerii, ca o plenitudine a existenţei pământeşti întru transcendent.

Natura este o Catedrală a Creaţiei divine peste care se pogoară Taina Luminii, păstrând mult mai bine, mult mai frumos şi mult mai mult puritatea timpului terestru, peste care îşi revarsă doldora rafinamentul ei artistic, estetic şi princiar.

Să privim spre exemplu FLORILE – mirificile vestale ce slujesc Luminii neîncepute şi nesfârşite. Ele îmbrăcă culoarea preferată sub faldul unor miresme serafice.

Primăvara este pământeană, dar şi celestă în care se intonează Simfonia Creaţiei.

Să privim atent şi smerit mai întâi muguraşii pomilor ce se grăbesc spre Marea Sărbătoare, spre Marea Înviere. Ei par aidoma pruncuţilor de leagăn sau se aseamănă mai de grabă cu guşiţele porumbeilor, ale turturelelor şi ale gugustucilor. Apoi să sorbim rând pe rând picurii fascinaţiei urmărind geometria razelor astrale răsfirate printre ramurile lor.

Undeva mai jos urmărim miraculosul colţ al ierbii de-acasă spărgând crusta ţărânii sacre, precum puiul coaja oului să iasă la viaţă.

Ascultăm uimiţi cu sufletul la gură Concertul diafan al păsărelelor măiastre, al Mierlei, al Rândunicii, al Ciocârliei, al Pupezei, al Cucului, al Turturelei, al Vrăbiuţelor, al Pitulicei, al Piţigoiului sau al Cintezoilor – viori mici, zburătoare, cântând triumfător sau nostalgic, pe larga scenă a Dimineţii sau a Serii, „aceste coagulări de trupşoare zburătoare, toate aceste fărâme gingaşe de viaţă cu viers alintător, felurit.” (Vasile Băncilă, Spaţiul Bărăganului, Ed. Muzeul Literaturii Române Muzeul Brăilei – Editura Istros, 2000, p. 277)

Salcia în tradiţia poporului dacoromân

    Salcia a venit pe lume odată cu ancestralul popor pelasg pentru a-i înlesni traco-geto-dacului cariera artistică prin fermecătorul Fluier, prin diferite podoabe artizanale sau obiecte casnice, masă, scaun, lingură, cană, căuş, capac, strachină, vas de apă – vadră sau plosca de peţit folosită la nunţi prin care se cinstesc nuntaşii…

Salcia este smeritul simbol al Maicii Domnului şi în mod expres al Primăverii.

    Salcia întruchipează graţia, puritatea, eleganţa, pioşenia şi fecunditatea.

    Creştinismul hristic a înnobilat-o ca element de cult, sfinţindu-i ramurile în Duminica Floriilor pentru a răspândi sacra comuniune în casele familiilor creştin-ortodoxe. Mlădiţele aduse de la Biserică se înfig în pământ şi devin Sălcii monumentale. Ele se mai pun sub formă de coroniţă la Icoana Maicii Domnului pentru a-i aduce fecioarei ursitul visat ori pentru tânăra femeie căsătorită privilegiul celest de a deveni mamă.

    Sălciile sunt Sibilele apelor carpatine!

    „Coroana ei e un fel de rădăcină în aer, rădăcina e un fel de coroană în pământ”.

(Vasile Băncilă, op. cit., p. 86)

PământulApaCerul sunt antinomia sublimă a devenirii şi-a dăinuirii Omului.

Salcia, precum bunul creştin ortodox trăieşte între pământ, apă şi cer. Pământul s-a înomenit prin ţărâna sacră a Moşilor şi Stămoşilor, a Eroilor şi a Martirilor străbuni.  „Pe apă e identitate existenţială într-o melodie inedită, e unificare, e un suflet colectiv, e o comunitate ontologică.” (ibid., p. 87)

Cerul este suişul mistic al Învierii!

   Salcia trăieşte permanent chipul rugăciunii!

   Sălciile sunt Nuferii verzi ai malurilor apelor stătătoare sau curgătoare.

   De-a lungul râului, Sălciile oferă vântului harpele lor mlădioase, încântătoare.

    „Sălciile vor juca delicat pe ape draperii de umbre şi lumini. Păsăretul se va ascunde în firide vegetale sau va cânta când şi când din coarde de lumină, lăsând deasupra stufărişurilor şi luminişurilor tot atâtea semne de întrebare, de mişcare, de suspensie. Flori de nufăr, cu rădăcina în mâl, cu tulpina în apa în care se oglindeşte cerul şi cu petalele la suprafaţă, vor privi cu ochi de taină şi de frumuseţe ca de pe celălalt tărâm.” (ibid., p. 275)

Unul dintre modelele cele mai expresive, mai nobile şi mai frumoase ale tineretului aristocraţiei dacoromânilor, căruia/ cărora i s-a/ s-au sechestrat Primăvara şi Vara Vieţii, prinţul Alexandru Ghica, trăind prigoana şi persecuţia religioasă a regimurilor patologice monarho-comuniste din secolul al XX-lea, fiind întemniţat la Aiud, închisoare preschimbată prin spirit, jertfă, martiriu şi creaţie într-o Academie a Culturii ortodoxe şi un Sinaxar al cuvioşilor şi neomucenicilor noştri, acolo unde era încarcerată Floarea spirituală ortodoxă a Elitei naţionalist-creştine, a fost obligat de invitaţia călăului Aiudului, colonelul Crăciun la o plimbare cu maşina ideologului să vadă realizările cincinale ale întrecerii proletariatului socialist cu sine, blocuri, uzine, fabrici, drumuri, poduri, culturi de grâu, de porumb, de soia, de floarea soarelui, de viţă de vie ori de pomi fructiferi…, de cult al personalităţii.

La întoarcere, sperând că şi-a atins scopul a fost invitat de colonelul comandant de penitenciar în Centrul de reeducare ca să-şi spună părerea, el care era o autoritate în sine a culturii, a spiritualităţii, a religiozităţii şi a boieriei româneşti.

  • Ce ai văzut prinţe Ghica în intinerariul pe care te-am condus?, l-a întrebat călăul zâmbind, în ideea că v-a surprinde auditoriul naţionalist-creştin cu progresul proletar, enunţat de marele aristocrat.
  • Nişte Sălcii plângătoare… a răspuns prinţul deloc surprins.

       Călăul s-a consternat, s-a mâniat, a turbat ameninţând cu fioaroasa sa carceră…

Cum, tu, dintre toate realizările pe lângă care ai trecut ai văzut doar nişte sălcii plângătoare?!

Prinţul Alexandru Ghica s-a referit însă la starea spirituală a Naţiei noastre române trecută prin malaxorul prigoanei atee şi prin vârtejul persecuţiei religioase.

NATURA se înveşmântează cu haina Primăverii spre a se găti de Nunta ÎNVIERII.

Întreaga NATURĂ s-a însufleţit, a pătimit alături de Hristos, dar s-a şi bucurat şi înfrumuseţat prin ÎNVIEREA Lui.

    Biserica lui Hristos – Naţiunea ortodoxă dacoromână surprinde şi cuprinde spiritul principiului evanghelic şi în cel al împlinirii Jertfei hristice ca sens al Învierii şi al înnoirii dumnezeieşti a Neamului nostru.

PATIMILE DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS surprinse în mistica CRUCII sunt cuprinderea serafică a BUNEI VESTIRI, a jertfei plenare a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, a mireasmei angelice a Duminicii FLORIILOR, a comuniunii CINEI de TAINĂ prelinsă în cuminecarea isihastă a Potirului ÎNVIERII.

Coordonatele axiologice ale Sfintelor Patimi, purtarea divină a Crucii şi Evanghelia Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, dau sensul şi mistica înnoirii creştine veşnice.

Suişul mistic al Învierii creştinului trece dincolo de piscul metafizic al Crucii.

    Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, martirul întru Hristos, mărturisea că, „Metafizica ultimă e o metafizică a Crucii; ea nu duce numai la cunoaşterea adevărului ci şi la supremul adevăr al cunoaşterii…Firul Sfintei Cruci care ţese sfânta urzeală a fiinţei noastre celei noi, naşterea cea adevărată, naşterea cea de-a doua.”

   ( Părintele Daniil de la Rarău, Taina Sfintei Cruci, Ed. Christiana, Bucureşti, 2001)

 Învierea Domnului nostru Iisus Hristos – Este ţelul suprem al omenirii!

   „Eu consider că ţelul de căpetenie al vieţii noastre, spunea şi purtătorul de lumină întru Hristos, Sfântul închisorilor-Valeriu Gafencu, trebuie să fie Învierea. Tot ce facem noi în această viaţă trecătoare trebuie să fie o permanentă pregătire pentru ziua Învierii creştine, când oamenii şi neamurile se vor înfăţişa înaintea judecăţii supreme, cu faptele lor bune şi cu păcatele lor, urmând să-şi ocupe locul cuvenit în stratificările spirituale ale cerului” (Ierom. Teognost, Părintele Iustin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos. vol.1 Ed. „Credinţa strămoşească, p. 174).

Metafizica şi Mistica CRUCII hristologice se întrupează astfel, în braţul vertical: Hristos a înviat! şi-n cel orizontal mărturisit de creştini: Adevărat a înviat!

       Crucea JERTFEI şi ÎNVIERII Domnului a devenit imperativul absolut al Vieţii Cerului şi a Pământului! 

    Întruparea, Înomenirea, Evanghelia, Patimile, Crucea, Răstignirea şi Adevărul Învierii Mântuitorului fundamentează Temelia şi Stâlpul Omenirii, a Cosmosului.

Dacă am aduna toate faptele creştinilor rezumându-le la o singură faptă deplină, aceasta ar fi Învierea lui Hristos.

   Dacă am însuma toate adevărurile evanghelice într-unul singur şi absolut, acesta este Învierea lui Hristos.

Dacă am împlini toate realităţile nou-testamentare într-una supremă, aceasta ar fi Învierea lui Hristos.

   Şi dacă am întrupa toate minunile creştine într-una totală, dumnezeiască aceasta este Învierea lui Hristos. (Sf. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-Om. Abisurile şi culmile filosofiei. Studiu introductiv şi traducere: Pr. prof. Ioan Ică şi diac. Ioan I. Ică jr. Ed. Sofia, Bucureşti, 2010, p. 86).

    Fecioara MARIA ca Maică a lui Iisus Hristos şi a noastră a creştinilor adevăraţi a adus cerului şi pământului proto-daco-român dumnezeiasca Slavă şi Bucurie a Învierii Fiului său.

    Primăvara – Răsăritul Vieţii întru Lumina Învierii – respectiv luna de logodnă Aprilie este surprinsă miraculos în imnul său de Sfântul Eferm Sirul: „Revarsă peste noi, binecuvântate Doamne, din bogăţia Ta în luna ce pe toate bogate le face! În luna lui Aprilie darul Tău s-a întins peste toate. În ea s-au îmbogăţit şi s-au împodobit munţii cu verdeaţă, ogoarele cu sămânţă, marea cu câştig, pământul cu turme, cerul cu stele vesele şi văile cu flori. Aprilie e podoaba pământului şi praznicul lumii. Aprilie e podoaba Bisericii sfinte… Iată luna lui Aprilie ţese şi îmbracă pământul. Făptura se acoperă cu un veşmânt multicolor. E haina florilor şi mantia bobocilor…În luna florilor ies afară pline de hărnicie şi albinele înaripate…Dulceaţa e risipită şi gura acestei preacurate făpturi o adună. Ea e oglinda Bisericii care adună din Scripturi dulceaţa Duhului Sfânt… Înmiresmatul Aprilie s-a făcut căţuie de tămâie binemirositoare revărsându-şi toate miresmele sale…În luna lui Aprilie (de Bună-vestire) S-a pogorât Domnul nostru din cer şi L-a primit Maria. Tot în Aprilie a înviat şi a urcat la cer. Şi iarăşi Maria L-a văzut. Ea a simţit când  cobora. Şi tot ea cea dintâi L-a văzut la învierea Sa.” (Sfântul Efrem Sirul, Imnele Păresimilor, Azimelor, Răstignirii şi Învierii, Ed. Deisis, Sibiu, 1999, p. 202-204).

Primăvara Pământului şi Primăvara Cerului trăiesc sublim şi absolut Marea Sfântă Sărbătoare a Cosmosului – ÎNVIEREA DOMNULUI HRISTOS!  

   25 Aprilie 2021DUMINICA FLORIILOR

   – preîntâmpinare ÎNMIRESMATĂ a ÎNVIERII Domnului!

   Tuturor Florilor creştine, har, lumină şi mireasmă ortodoxă!

~Cavaler de Clio~

În categoria Articole, Autori, Catalog Autori, Tradiții | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu