FORMULE RĂSUFLATE
Col. r. Dr. Constantin Moșincat
Politicienii români, de la stânga la dreapta, și mai ales cei aflați la guvernare, clamează grija față de români. Nimic greșit până când observăm că de fapt formula e răsuflată. Realitatea trăită de „români” e una și zbaterea lor pentru funcții, procente, locuri în sondaje, posturi bine plătite prin tot felul de Consilii …ș.a. Într-o zi, după ce am ieșit din „izolarea cu a mea Cazemată” m-am revăzut cu un, respectabil, fost coleg de breaslă care s-a dat cu „politica”. Mențiune, pe vremea când se făcea „învățământ politic”, printre două trageri, în armată domnia sa abia că citea din ziar ceva citate din „tovarășu”, necum să fie vreun fruntaș luminator. Acum iată-l că ridică „mânuța” la comanda PNL-ului din Consiliul Local. Nu că asta ar fi rău. Se înțelege că orice partid, sau entitate asociativă, funcționează pe baza principiului majorității. Dar, de aici până la fraudă ar trebui să fie cale interzisă, să intervină conștiința, morala, valorile lăuntrice care te-au determinat să te înscrii și să stai în rând. Să nu vezi că intri cu capu-n gard, dar să insiști seamănă a idioțenie!
Din „păruiala” de pe scena politică românească se vede că avem un președinte-partid (așa a fost și etapa premergătoare dictaturii regale din 1938), care, pe lângă prevederile Constituției, vroiaea a lui peste tot. Priceput-a tot natul că provine din PNL, după ce FSL-ul l-a „reabilitat” (că tot era pe vremea lui Băsescu, auto-declarat „președinte jucător”) și „albit” de scamele ce le purtau „casele” dubios dobândite de familie (apropo mai știe cineva ceva de ele, finanțele domnului Câțu s-au rotunjit cu sumele recuperate de la familia Iohanis? – nu, nu am greșit, nu sunt finanțele românilor, că n-am văzut în ultimii doi ani nici un raport prin Parlament: cât, la ce preț și pentru ce s-a împrumutat guvernul, de ne-a îndatorat și strănepoții?! – sau vreo știre de cum averea „Grupul etnic german” (declarat criminal de război cu confiscarea averii) a fost redobândită de un partid etnic din România, fie și cel german? Sunt aspectele cu semnul mirării amprentate de domnul președinte, despre care să nu vorbim.
Ceea ce „pute” e că pe acasă tace președintele, ori ne vorbește cu mască să nu-i vedem mimica, că-și bate joc de români?! Care casă vă veți întreba?, nici asta nu prea e clar, deoarece Vila Lac, nu știu ce număr…, stă fără chiriaș, și parcă acum 7 ani s-au băgat o groază de bani – măcar cât într-o aripă de spital de campanie – pentru ca „prima” doamnă să aibă confortul dorit. Dar nu, confortul îl asigură SPP-ul cu suita de pază și la Sibiu și la București. Avem Președinte Navetist!. Dar Navetist de lux, cu SPP-ul antemergător… Da, n-are vreme să meargă ca melcul, ca ceilalți de pe valea Prahovei. De ce nu zboară? Îi consolează președintele pe români că au „ghinion„ (și îl scoate amenințător pe von Brukental), îi sfătuiește de pe „pârtie” sau „bicicletă” să joace…, „golf”, iar mai nou, îi ceartă că iar bătrânii nu-s cuminți, nu „stau acasă” și mor la spitalele administrate mulțumitor de guvernul Câțu, care n-avea motive să demisioneze, doar că niște „criziști” l-au debarcat. Cel mai informat OM din țară zisese că: „am învins pandemia”, acea „gripă”.
Cu vorbe răsuflate s-a pierdut încrederea. Ce o făcut guvernul„meu” (a se citi a lui Iohanis) în vară? Păi cam de toate pentru sine și eșaloanele care l-au „ales” pe Florin Vasilică Câțu președinte la partid: bani pentru primăriile clientelare de partid (ce stufăriș acolo, câtă abundență pe m² în obișnuirea hârtiilor să stea pe cant! –iar la informația electronică n-ai acces), proiecte preferențiale promovate la finanțare, consilii de administrație redistribuite, împărțirea fondului de rezervă al guvernului! Hai, ca să fim înțeleși, fondul acesta nu era a lui Câțu personal!, era pentru dezastre. Oricum prioritatea zilei cerea altceva decât s-a făcut.
După ce mi-am încheiat cariera militară, am activat exclusiv în domeniul privat, considerând că față de stat mi-am făcut datoria. Și sfătuiam pe ceilalți colegi, care mai cochetase cu „serviciu de pază” de pe lângă Consiliul Județean, sau pe la vreun „birou” prin Primărie să renunțe a fi slugă la oameni ajunși pe funcții doar pentru că erau de la PSD, PNL, UDMR. Eu consider că doar în domeniul privat se produce plusvaloare. În mod real constați că la sfârșit de lună ai muncit ori ai tras „mâța de coadă”, cum se zice, după cât bani au intrat în cont. Atunci poți să zici cu adevărat că știi și poți să administrezi, dacă după ce ți se ia cam 50% pentru Câțu, Iohanis…, să împarți cu cei care au trudit zi de zi ce-o mai rămas. Și deodată constați: toți marii reprezentanți ai statului din Consiliul concurenței…, Consiliu de Supraveghere…, Consiliul de Reglementare…, și Președintele că au „EȘUAT”! Asta ar cam fi doar treaba lor, dacă n-ar afecta pe „românii” cărora cică le vor binele.
Dar de ce mă trag în groapă și pe mine, care mi-am văzut de văzut de treabă? Spălare pe creier cu tot felul de mesaje, cu propagandiști răsuflați, fără de argumente de prin piață. Cei ce vor să facă ceva nu sunt lăsați. Hai acasă! Era odată chemarea reroman, cu ceva sprijin pentru tineri. Ia-u îngropat cu dobânzile la bănci, serele le vor îngheța datorită prețului gazului, curentului și al carburanților! Tomata, nu mai e românească, că vezi doamne a pornit programul Daia! Legumele se aruncă pe câmp că super-Market-ul lui frau merkel nu iau marfă proaspătă românească, că n-are destule „e”-uri. Îi toacă cu exploatarea gazelor de șist, cu prețul la motorină, preț, boli pandemice… La români vițelul și oaia au „limbă albastră”, porcul, din turmă mai mare de 5, are „pestă africană”, găinile mai multe fac „gripă aviară” și ouă cu „salmonela”. Pute oameni buni! Totul e să pui cu botul pe labe agricultura românească care ar putea hrăni la producțiile de record european atinse la porumb, grâu și floare jumătate din Europa. Se speculează pe burse, pe servicii, pe orice, fără ca STATUL să apere INTERESUL ROMÂNILOR!
Subvențiile de pe „piața concurențială” în care ne târâm, ajung la români cel mult la a 5-a parte! Păi, boul românului știe oare cum să mănânce de 5 ori mai puțin și să facă spor de două ori mai mult? Știe doamna Raluca că la AJOFM-ul, plătit din contribuții publice, recrutează „argați” pentru lucru în străinătate? (era să zic pentru sparanghel, dar nu, chestia aia au lămurit-o dl. Președinte, primarul Clujului Boc și priceputul ministru de la „transport, interne, chiar prim…”, Bodea – care mai an zicea că de la „Timișoara și Arad nu va pleca nicio garnitură specială cu „doamne” care să spele pe „cur bătrânii din Viena”, iar a doua zi făcea pe impiegatul de mișcare…). Ce bine că iertăm, ce păcat că uităm.
Tare aș vrea o recomandare, dar musai de la capătul grajdului, de la omniprezenta doamnă ministru Raluca: cum să-mi fac planul de afaceri cu boii! Plătesc un om –necalificat, grăjdar, căruia să-i aduc „la botul calului” tot, el să furajeze și să facă curat – cu doi boi pe lună (asta la minim 2.500). La două luni mai dau câte un bou și doamnei Raluca!(taxe impozit aferent salariatului), doctorului pentru toate tratamentele din an îi dau doi boi!, (asta dacă nu-s boi și tușesc, fără ivermentină), pentru taxe impozite locale mai dau un bou pe an! Cotizație la Asociații profesionale, servicii colaterale încă 2 BOI. Adică: 2×12=24 + 12:2=6 +2+1+2= total 33 BOI! La acest tablou socoteala ar fi cam așa: Matca vaci reproducție, pentru procent viabil de 33 viței, înseamnă 35 VACI + 1 taur reproducție!
Investiția în mare ar fi cam la TOTAL=835.625lei.
Rezultate producție: 33 viței x 300 kg x 12 lei/kg= TOTAL VENIT+ 118.800 lei
SUBVENȚII: 36*100e= 3.600E (18.000)
TOTAL VENITURI=136.800 LEI
Cheltuieli salarii: 2500 lei x 12 luni= 30,000 lei
Cheltuieli furaje=25kgx5leix365=45.625lei
Taxe și impozite=9*300*12=32.400lei
Curent, apă (un BOU bea 40l apă/zi)= 1.000*12luni=12.000
Combustibil 5000*12=6.000
Total CHELTUIELI=126.025
BENEFICII: 10.000:12=833 LEI
ADICĂ: ca investitor a 150.000 euro, am profit UN BOU pe lună, după o muncă continuă zi și noapte, la fel ca doamna Raluca, care doar promite la TV recalculare de pensie…pe lună! Cu un așa plan cei din „Arena Leilor” ar zice Pas! Alt chef de lucru ar prinde văcarul român, bună oară, cu 700E*cap/BOU subvenție, precum francezul lui Dacian Julian Cioloș. Dar dacă tragi pielea de pe BOU, cu ce râmâi?
Iată formule răsuflate, vânturate pe ecrane!
Recomandările de la distanța și cu aroganță, precum a euro-„cocoțaților” de pe la Bruxeles, făcute de președintele Iohanis cu măsuri „urgente”, de luni -mască peste tot- sunt formule răsuflate!
Da, adevărat că, s-a strigat prea mult în vară, mai ales la București și Cluj la celebrele festival-uri, cu fani și cu „travestiți” fără de mască, iar acum trebuie să dovedim înțelegere să fim „responsabili, că e criză, dezastru chiar,…” Dar cine a generat și gestionat haosul Mon Cher? Vin facturile, dar „stai în casă”, iar dacă na-i „ghinion” de Covid și treci iarna dez-morțit. îi vom putea trimite în trecut…
Cât despre desemnatul premier, e o vorbă prin români: vai de picioare unde nu-i cap! Dacă guvernul pe care „premierul desemnat” il formează, după negocieri, îi va fi dat în plic de Iohanis, atunci Eșecul e asigurat!
Dar dacă se răsucește generalul și va aplica învățăturile lui Sun Tzâ, potrivit cărora, generalul în luptă nu ascultă de vorbele goale ale regelui!
Atunci DA (deși miram-aș), am Onoarea domnule general Nicolae Ciucă!
Celelalte sunt doar vorbe!
Adendă:
Cel care girase, ca șef al Statului Major General, ca Președintele României, sfidând prezența veteranilor, camarazii celor căzuți, să nu poată depune măcar simbolic o jerbă de flori, în prezența grăbitului Președinte, reprezintă un AFRONT LA ONOAREA OȘTIRII ROMÂNE! Mă aflu în situația de a relata năduful camarazilor care au bătut 600 km de la București la Carei, spre a depune o coroană, în parcela din Cimitir, căci Monumentul Ostașului Român din Carei, este un loc „rezervat demnitarilor” și n-au avut ONOAREA a răsplăti cu recunoștință „JERTFA SUPREMĂ” de către camarazi?. Domnul președinte, doar el pentru el ”fanfara lui Ciucă” a cântat presărați pe alor morminte…? HALAL SERVILISM! Să auzim de bie, cum trâmbițai odată…