CAZEMATA

CAZEMATA,

a 21-a carte semnată de col. r. Dr. Constantin Moșincat , în curs de apariție la Editura Tipo MC Oradea, în colaborare cu altă editură orădeană va fi, cu siguranță, cea mai încărcată de informație istorico-militară de pe meleaguri bihorene din ultimul pătrar de veac. Despre Cazemate nu s- vorbit decât în „șoaptă”, dar au circulat legende, fără substrat documentar. Cazematele din Vestul României Mari  reflectă concepția strategică de apărare, ca obiectiv de ȚARĂ, în jurul căruia a gravitat voluntar toată societatea românească, potrivit devizei „Prin noi înșine”, pornită sub liberalul Gh. Tătărăscu, atât ca și concepție (1934), cât și ca execuție (începută în 1934). Mobilizarea populației, crearea unei siguranță a păstrării fruntariilor întregi, potrivit cu porunca strămoșească: „hotarele trebuie transmise întregi urmașilor”, biserica, armata și instituțiile statului au pus în mișcare toate resursele materiale, umane și sufletești. Între Betonul Cazematelor și Sufletul apărătorilor s-a cimentat o concepție națională favorabilă apărării!

Prima cazemată, 9 octombrie 1934, sfințită de Mitropolitul Nicolae, al Ardealului, Nicolae al Clujului și Nicolae al Oradiei, în prezența prim ministrului Gh. Tătărăscu, ministrul Ilasievici, al apărării naționale și ing. Irimescu al aviației, și a ofițerilor constructori ai Sectoarelor  Oradea și Diosig, a cunoscut un volum de muncă formidabil, detaliat, până la amănunt de Cazemată, de către autor, pentru prima oară în istoriografia românească.

Credința – stâlpul ce susține Bolta Cerească – Cazemata adevărului absolut.

Cazemata – superbă simfonie în paradisul sufletesc al neamului românesc

Cazemata – avancronică –

„Limba, legea, vorbe sfinte, la străbuni erau !..[1]

Credința, reprezintă adevărată moară a gândurilor – o colecția prețioasă de adevăruri pătrunse în noi, la care ne raportăm permanent! Potrivit acestui postulat, pledoarie pentru rostirea adevărului și aducerea ca martori a legiunilor de Martiri și Eroi, zidesc cazemata adevărului! Credința care se sprijină pe Stâlpul din Bolta Cerească, în strânsă conlucrare cu rațiunea, cu gândirea (militară, în concret) ca rod al fructificării creației, ca înțelegere a experiențelor trăite în evoluția gândirii, valorifică trecutul glorios traco-geto-dac.

Taina spiritului de unde vine?, se întrebau gânditorii militari. Poate din interiorul reprezentărilor abstracte, având: steagul ca simbol sculptat pe Columna de la Roma, – neînclinat de 2000 de ani – care îmbină toate simțurile, între care cel vizual predomină, dar acțiunea motrică se urnește prin virtutea moștenită!, înflăcărată de cuvinte încurajatoare, de strigătul de luptă al bărbatului înarmat, care conferă siguranță armurii sufletești. Ce făcea doxologia zamolxiană? Cultivă credința că dacii sunt nemuritori – de unde rezultanta și o gândire abstractă, un psihic puternic al invincibilității. Așa ceva rezultă din analiza chipurilor dacilor, reprezentați pe Columnă. Sau cum se întreba, ca pe sine, Eminescu: ce-i mâna pe ei în luptă?, ce voia acel apus? / Laurii voia să smulgă…/ A credinței biruință, pentru orice cavaler…// Și toată istoria, parcă, se desfășura ca o superbă simfonie într-un paradis sufletesc! Așa stând lucrurile se cuvine a cumpănii asupra modului de a gândi și relata într-un anume stil, mai bogat și complet, imaginile senzoriale percepute și relatate de cronici.

Preocuparea pentru studierea omului corporal și spiritual, ca executant al misiunilor militare (în cazul de față), presupune a pătrunde în structura intimă în care Mintea, dominatoare prin gândire, reprezintă o adevărată poteră suverană, care după libera și neîngrădita sa voie, condusă de capricii și ambiții aristocratice, autoritare sau/și cavalerești, dispune de viața, existența, averea, și fericirea ființei spirituale. Dreptul inimii, la iubirea de oameni, este mereu atacat de tiranica gândire, dominată de Zeul Marte. Rezultatul pentagramei, egal cu iubirea, va fi dominat de gândirea asupra căreia trebuie acționat în primul rând. Co-înțelegerea trup și suflet asigură unitatea și tăria deplină a omului de acțiune, în general, în cea militară în special. Teritoriul inimii e limitat pe când al gândii e fără hotar, fără bariere. Poate de aceea uneori riscurile gândirii sunt așa de mari și nesocotite în raport cu simțurile directe. Așa ne afundăm, în analiză, precum în labirintul marilor decizii care au schimbat viața oamenilor. Ne aducem aminte că poveștile din pruncie, rostite de bunici, erau amestecate în aura de mister. Mintea nu le poate totdeauna cuprinde și separa, mai cu seamă atunci când sunt rostite la lumina pală de la gura sobei. Apoi să nu ne mire când dăm peste exemple de mare cruzime săvârșite de zmei, vrăjitoare ori minți rătăcite!

Spiritul popoarelor și puterea lor, recompuse numai din rămășițele faptelor, se poate realiza, spre a le cunoaște, deoarece cioburile lasă mereu urme adânci, prin rădăcini. O urmă indubitabilă, ca mărturie, despre cultura geto-dacilor ne sunt sculpturile de pe Columnă, din chiar inima Romei. Fiind popor războinic, dacii au deprins arta fortificațiilor „murus dacicus”, cu ziduri arcuite, formate din pietre arcuite (cioplite) pentru porțile de cetate, de pildă. Apeducte ceramice și băi termale au făcut romani, sau daci mai întâi? Și pe aceste locuri (Herculane), Felix, monumente și stele funerare, etc. sunt mărturii de luat în seamă. Arhitectura clasică romană încorporează o seamă de portrete ale strămoșilor, de pe a căror chipuri se citește și se desprinde tărie de caracter, vigoare, dârzenie, demnitate, curaj, vitejie, adunate în jurul simbolului propriu: steagul. Omul spirit, omul social și psihologia experimentală și socială vor alcătui cea mai frumoasă, cea mai nobilă înflorire a spiritului omenesc în ziua de mâine, pentru viitorul omenirii.

Pentru aceasta însă sunt necesare, în opinia specialiștilor, minimum trei condiţii pentru sănătatea creierului şi a corpului: gândire pozitivă – fără stres, ură, invidie, lăcomie şi violenţă; hrănire sănătoasă, prevalentă cu legume şi fructe, care completează nevoia de enzime a organismului pentru o digestie completă, mai ales a cărnii şi lactatelor; activitate fizică continuă (gimnastică, mers pe jos, cel puțin câte 30 de minute, de 3 ori pe săptămână, sau alt tip de sport).

Între minte şi iubire, forţa iubirii este cea mai puternică. Iubirea în sensul său larg, Hristic, care vindecă şi anulează conflictele. Iubirea şi Iertarea sunt imperativele supreme ale armoniei dintre oameni. Napoleon a spus că oamenii au încercat să schimbe istoria cu sabia, în timp ce un singur om, Iisus, a cucerit-o printr-un cuvânt: iubire.

 „Cazematele acestea, sunt menite a risipi discordia și să asigure veșnicia fruntariilor noastre, sunt totodată Pace şi Înţelegere în afară, şi înăuntru – în cadrul acestui comandament permanent.”[2].

Titlul – Cazemata – esențializează ca un „pumn” înmănușat întregului conținut al cărții. Însă, așa cum atunci când ai gustat brânza și văzând că-i bună cumperi tot burduful, și aici, sorbind din spumantul titlu, vei citi, fără îndoială și fără răsuflare, toată cartea. Cazemata nu se referă, în primul rând și neapărat, la dimensiunea documentelor, ci la comuniunea în gândire (ancorată în tradiție și în actualitatea doctrinară) și în simțire (ancorată în experiența de război, pentru că despre rolul lor în apărarea ființei naționale este vorba în cele mai multe dintre texte). Relația dintre cazemate și apărători a fost multiplicată în plan spiritual de „al doilea brâu” și înfiripată în mentalul colectiv de conștiința națională, favorabilă apărării Țării.

Noutatea constă în faptul că este prima lucrare în istoriografia românească care abordează subiectul CAZEMATA, de pe granițele României Mari, ca o reconstituire a adevărului istoric deoarece, în timpul construirii, caracterul „strict secret” le-a ferit de deconspirarea consemnării caracteristicilor tehnico-tactice, apoi, după război, fiind dezafectate, în contextul relațiile socialiste bilaterale, destinse, dintre România, U.R.S.S. și Ungaria, nu se pomenea nimic despre trecut, astfel că nici o lucrare specifică nu s-a mai ocupat de Cazematele construite între 1937-1940.

Cazemata era destinată, în concepțiile politico-strategice de acțiune militară, pe toate teatrele de operații, în același timp, ca loc pentru proiecția specialiștilor și luptătorilor dar și cu rol moral, descurajator. Materialele documentare, provenite din arhive, au trimiteri utile pentru accentele puse asupra unui aspect sau altul, privitor la strategia și tactica întrebuințării forțelor la dispoziție pentru îndeplinirea obiectivelor politice, raportat la apărarea „fără gând de retragere”. Considerăm lucrarea utilă arhitecților și inginerilor constructori, pentru rezistența materialelor și a construcțiilor în sine, ca un posibil model de evaluare a costurilor, devizelor de materiale și întocmirea caietelor de sarcini, economiștilor ca model de organizare și gestionare a banilor publici, istoricilor și amatorilor de drumeții ca repere digitale ale vestigiilor istorice, dar și cu multe informații utile celor dornici de documentare în politici publice și de propagandă culturală, în perioade de crize economice și tensiuni internaționale.

Cazemata reprezintă o expresie Pașnică a românilor, care surprinde plăcut prin mesajul încărcat de Entuziasm, Patriotism, Curaj, Credință, Fidelitate și Onoare, încadrate de Vocația, Iubirea și Devotamentul proiectanților și constructorilor militari, dublat de Hotărârea, Fermitatea și Dârzenia apărătorilor, legați de Cazemate prin Jurământul de Credință față de Patrie. Cazemata poate fi o pildă de ingeniozitate, de Mândrie pentru generațiile de Patrioți cu țel comun.

Prin text și valoroase scheme, Cazematele sunt racordate inclusiv prin sistem GPS, ceea ce lasă o excelentă impresie de prezentare a concepției de construcție a cazematelor, pe cele trei aliniamente, fiind detaliate aspecte generale și specifice în privința amplasării, asigurării vizibilității pentru executarea focului, evitarea spațiilor protejate și defilate, legătura de foc cu cazematele vecine, protecția personalului și a mijloacelor de luptă, etc., în legătură strânsă cu pregătirea concomitentă a moralului trupelor și a populației. Autorul coboară printre ostașii generalului Georgescu P. Ion, și urcă spre Pădurea Eminescu și intră în cazemată cu unchiul Văsălică, apoi de vorbă cu guardul de geniu Mălinaș și îl însoțește în retragere pe slt. Țepelea pentru a înțelege determinarea atmosferei epocii. Așa își formează convingerea că la ardeleni jurământul nu-i vorbă în vânt!”, iar pentru strămoșii săi acasă însemna coloniile românești de la frontiera de vest, pentru care ajunseră la Budapesta, cu celebrul simbol al sg. Bivolaru. Acesta-i mesajul frumos al Cazematei: „Țara întreagă![3]

***

În Cazemată autorul pune apărarea în prim-plan politic și militar, tranșant, dar cu argumente, apoi stârnește provocări despre frământările și răspunderile acelora care s-au luptat vitejește, din ordinul patriei, pe fronturile din est și vest. Eu nu o să laud cartea, căci ea se recomandă pe sine, prin titlul incitant, ci doar am să afirm că are cel puțin meritul de a ridica, în subsidiar, o întrebare de mare curaj și actualitate: Care este CAZEMATA de astăzi a poporului român?

Cazemata exprimă voința națiunii române de a-și apăra vatra, cu sacrificiul bănesc enorm, însă și incapacitatea clasei politice de a-și asuma răspunderea. Carol al II-lea și Mihai I i-au trădat pe români. Trebuie să spunem adevărul. Altfel, generații întregi vor face din lași eroi, și le vor uita faptele celor cu adevărat merituoși.

***

Cazemata „ca mantaua muiată de ploaie” ne prezintă modele de ofițeri devotați, harnici, inteligenți, cum fusese „creatorul” colonel inginer Dumitru Vasiliu, colonel Constantin Vissarion, surprinși în frumoase portrete, dar și grade mici, mânuitori ai traiectoriilor de foc ai Cazematelor, a cărei rezistență a fost probată doar în încercările din poligon.

Remarcabilă și cuprinzătoare documentare, ingenios concepută sărind din treptele logice ale enunțurilor spre demonstrația posibilităților, având ca temei izvoare încă necunoscute. Spirit deschis și obiectiv, de cercetător titrat și militar „stăpân pe simfonia motoarelor (tanchist)”, colonelul dr. Constantin Moșincat, cu măiestrie remarcă calitățile umane, povestite cu farmec ca în „Pădurea Eminescu”, sau în dialogul cu „unchiul Văsălica”, ori pe traseul conferințelor ținute de (academicianul) Gabriel Țepelea – plt. TR atunci.

CAZEMATA, este o mărturie completă, de mult așteptată, ce merită toată lauda! Ea aduce în actualitate strategia de apărare, doctrina, arta operativă și tactica pe care au însușit-o și aplicat-o militarii de comandă, stat major și luptătorii într-o concepție care înmănunchează, ca într-un „pumn”, puterea armată a statului român, conform cu voința națională.

Remarcabilul efort intelectual al autorului ne răsfață cu pilde care dau noutate subiectului tratat ca un tot, bine argumentat. Cu siguranța „stăpânului pe situație” colonelul de stat major înnoadă hotărâri și decizii, printre obstacole și cazemate, pe fronturile celui de-al doilea război mondial, aspecte prezentate într-o notă critică și cu o privire analitică a realității, posibilităților, acțiunii și a deciziilor eronate, cum le argumentează cu știință, pe baza relației cauză-efect, consecințe. O asemenea bordare scoate în evidență faptul că întotdeauna există „soluții”, iar justificarea „soluției regale, unice” reprezintă numai un cor de justificări ale lipsei de curaj, lașitate sau chiar trădare.

Cazemata, poate fi luat ca un model de participare a poporului la propria creație de apărare, cu multiplele resurse financiare, depistate prin voluntariatul constituirii și subscripțiilor la F.A.N., și de interpretare a istoriei războiului al doilea mondial ca o „continuare a politicii”, – prin război – după falimentarea cedărilor fără luptă -, în cazul ultimilor doi Regi ai românilor: Carol al II-lea și Mihai I !

Pentru toată construcția din Cazemata ta, camaraderești Felicitări Costică!(4)

[1] Vasile Lucaciu, De anul nou, Tribuna Poporului, Arad, 1 ianuarie 1897

[2] Gheorghe Tătărăscu, Pentru ridicarea brâului de apărare, în Legea românească, nr. 20/1937, p. 186

[3] Prefață, Col. (rtr.) prof. univ. dr. Ion G. GIURCĂ

(4)Postfață, general Grigore Bartoș.

~ Va urma ~

Acest articol a fost publicat în Bez kategorii și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.