Melania RUSU-CARAGIOIU (CANADA)
„LUCEAFĂR DRAG” – POEZII INCHINATE LUI MIHAI EMINESCU
„DE MIC COPIL PĂDURI CUTREIERAM”
(Poem citit la Cenaclul de la Consulatul Român din Montreal-Canada, moderator consulul general Victor Socaciu. St. Constant, ianuarie 2017)
Trăit-a pe acest pământ
Un lujer mic de floare
Fugea cu buclele în vânt
Și surâdea în soare.
Vorbea cu toate, într-ales
Pe limba lor ciudată
Ele-i șopteau c-au înțeles,
De fiecare dată.
Și gâzele și moși bondari
Și culbecii cu coarne
Și flori albastre, nuferi mari
Râdeau, să se răstoarne…
Dar cel băiet crescu ușor
Zeifir de primăvară
Lângă „conacul” cu pridvor
În cel capăt de țară.
Și-acuma-l chemau depărtări.
Nu mai era de-o schioapă
Și ochii lui cătau spre zări
Spre visele ce-adapă.
Vacanțele erau un semn,
Codrul era aproape,
Dorul de ducă un îndemn
Spre irizări de ape.
Codrul cel falnic îl chema
Sub poala lui cea verde,
Iarba covor îi impletea
În umbra ce se pierde.
Mergea gândind la ce-i frumos
Urcând către izvor
Iar vântul fluiera voios;
Păsări oprind din zbor.
Și pasul când îl înturna
Mai plămădind un vers,
Iar lângă lac se așeza
Gândind la-al vremii mers.
Odată visul împletit
Cu dorul către lume.
Acel Făt, cel Frumos ursit
Plecă spre soare-apune.
Multe-a văzut în calea lui
Și saltimbanci și stele
Dar dorul cald al codrului,
Potecile cu iele.
L-au tot chemat la ele iar
Și sufletu-i era de jar;
L-ademeneau codrii străbuni
Un lait motiv, spre ei, spre lumi.
FEERIE
Leagăn de nuferi,
Licăr de pleoape,
Roate de ape.
Nisip sub trestii
Prefiră valul,
Raci sapă malul.
Vânt de prin sălcii
Parfum încarcă,
În mica barcă.
Plutiri de văluri
Pe corzi de liră,
Visuri înșiră.
La mal s-alină
Struna iubită,
Dormi fericită!
~,
FLORILE TREC
Florile trec,
Ca visul de vară,
Şi nu se-ntorc, iară;
Anii-mi petrec…
Apele fug
În ochii tăi verzi,
Luceferi visezi
Inimi pe rug!
Nu pot să plâng.
Ploile – mi susură,
Vântul îmi murmură;
Inima-mi strâng.
Crini îți şoptesc
Sânului, dor,
Şi anilor…
Mă ispitesc…
Cade din nor
Luna deşartă,
Prin zarea spartă;
Cutezător!
Florile trec,
Anii-mi petrec…
Apele fug:
Inimi pe rug…
Nu pot să plâng
Inima-mi strâng
Crini îți şoptesc,
Mă ispitesc…
Cade din nor
Cutezător…
CÂNTECUL LACULUI
Flori de nufăr, în potire, strâng al murmurului val,
Ştimele, fără de număr, încing horele pe mal.
Visul lunecă pe ape, căutând tihnit liman,
Frunzele, a pădurii pleoape, ostenite, adorm pe ram.
Sub al paşilor de zână, foşnind în măruntul dans,
Iarba cântă în surdină, cu al stelelor balans.
Pe a lacului mătase, sub al farmecului dar,
Lebedele, în gondole,lasă valuri de cleştar.
Luna, pletele-şi resfiră peste ape şi-ntuneric,
Smălţuindu-le-nsmaraldeşi-n sclipiri de vis feeric.
Toate sunt ca altădată, pe cel lac cuunde line,
Şi pe-aripi de libelulă, pleacă doruri… către tine…
LUMEA MEA DE VISE
Unde-i lumea mea de vise?
Măîntreb cu glasul stins,
Unde-s florile ucise?
Unde-i lacrima din plâns?
Au zburat cu frunza…, toamna,
Şi cu ghiocei în păr…
Numai luna, numai doamna
Le-a văzut într-adevăr …
Cerc sà le găsesc, zadarnic;
Ele s-au ascuns în neant,
Sub al brumelor zăbranic,
Al temutului Garant.
Pleacă lumea mea de vise
Cum pier florile ucise…
FLOARE ALBASTRĂ
Unde eşti tu, floare albastră,
Floarea nopţilor cu stele?
Te-ai ascuns în umbra lunii,
Zână a visurilor mele…
Floare albastră, floare albastră
Cu privirea de cicoare,
Umbra degetelor tale
Se ascunde-n stropi de soare.
Floare albastră, strop de mare,
Eşti când veselă, când tristă;
Treci prin lume ca o boare
Diafană, prin ponoare…
FORMĂ ȘI DEZAGREGARE
Azi m-am născut din infinit
Şi parcă vin deaproape,
Sau ceţuri m-au acoperit
Cuferestre de ape.
Păşesc peste nisipul greu.
Alb, presărat cu sare
Şi simt că neantul e al meu :
Aer, pământ şi mare.
Oglinda soarelui sus pus
Îmi urmăreşte umbra.
El da, Eu încă n-am apus,
Dar îi încalc penumbra.
Când zbor ca un meteor stins,
În prag de disipire,
Se-opreşte – n loc timpul învins
Sub neagra mea privire.
Dezagregat, m-am tot pierdut
In căi fără de ştire…
Dintr-o scânteie-am înviat
Cu foc de nemurire.
BALADA DULCELUI MIHAI
Un licăr de pleoape
În sfintele ape,
Spre ceruri privire
Și spre omenire.
Drag al meu Mihai,
Pe un plai de rai,
Ai cântat izvoare –
Românie -n soare.
Ai plans cu alean
Dorul unui neam,
Greul ce-l adastă
Sub cea aspră castă.
Gândultău de aur
Ne țesea tezaur…
Azi sclipesc pe cer,
Și nu efemer,
Versurile tale:
Steme din paftale.
Și iarăși, bădiță,
Cânt de poieniță,
Ziceai din caval
Seara de pe deal…
N-ai uitat nimic
Din păsul meu trist.
Tot ți-am zis și-mi zic:
Cine nu te știe?
Plans și voioșie!
O lume te cheamă
„Mult poet, de seamă”
Aur și palate,
Mândre nestemate –
Versurile tale:
Cânt și osanale.
Când mă uit în carte
Mă chemi de departe
Să te cautanume
Cum zbori peste lume.
Nume de luceafăr,
Nume din plai sfânt,
Nume cântat veșnic
În cer, pe pământ…
Scris-au cronici multe
Despre versul tău;
S-au speriat ciocoii
Și te-au dat la rău,
Dar mintea ta caldă,
Ca o mângâiere,
Nu le-a dat putere
În mârșava vrere !
Te-au răpus, trădalnic,
Dar ești viu și falnic,
Mândrul meu Mihai,
Bradul de pe plai;
Bardul de pe plai,
Soareîn lume,stai !
Bădie Mihai,
Cel mai falnic crai,
Tu, grijă să n-ai !
Te-‘orcânta din nai
Plaiurile tale,
Doinele din vale,
Și din lumea toată,
„Stea prealuminată !”
––––––––––––-
Melania RUSU-CARAGIOIU, Montréal, Canada, 2006 -2022