EMINESCU
Prof. univ. Dr. Mircea Popa
Cultura unui popor este bunul cel mai valoros cu care o națiune și un popor poate sta în fața umanității. Cu cât numărul scriitorilor, savanților, muzicienilor, artiștilor, inventatorilor, arhitecților și a oamenilor de știință, recunoscuți pe plan mondial este mai mare, cu atât poporul acela este răsplătit de recunoștința și admirația lumii întregi. Nume ca Eminescu, Enescu, Brâncuși, Iorga, Emil Racoviță, Titulescu, Creangă, Caragiale, Nichita Stănescu,Mircea Eliade, Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Coandă și alții mai mulți au intrat de multă vreme în circuitul universal al valorilor, fiind prețuiți și tratați ca bunuri ale umanității, cu trimiteri și raportări directe la viața și activitatea lor. Când în 2010, Parlamentul României a luat hotărârea de vota o lege prin care să se ofere națiunii noastre o zi de prețuire a acestor nepieritoare valori, opțiunea membrilor acestuia s-a îndreptat spre ziua de 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului nostru național, recunoscut ca autentic și original geniu romantic, posesor al unei vaste culturi și reformator al limbii poetice românești.
A trăi și a viețui în Eminescu a devenit de atunci un mod românesc de a percepe lumea, de a ne raporta la valorile celorlalte popoare, de ne scruta adâncimile inteligenței și bogăția spirituală de gânduri și idei. A trăi și a viețui în Eminescu înseamnă mai multă responsabilitate față de tine și față de semeni, mai multă exigență, mai mult efort creator. Exemplul pe care ni l-a dat Eminescu a fost unul a unei permanente depășiri, a unei vieți puse în serviciul celorlalți, atestând prin exemplul personal năzuința de a atinge și satisface aspirațiile cele mai intime ale neamului său, identificându-se cu acesta în năzuința spre mai bine și spre frumos, spre atingerea nivelului celui mai înalt de înțelegere a fenomenelor lumii reale, de a le corela și organiza după modele proprii, spre a le înnobila prin propunerea altor paradigme și semnificații.
Cunoașterea profundă a trecutului neamului, apelul la marile lui personalități, transformate în modele de conduită umană (Mircea, Decebal, Ștefan, Horia), stăpânirea nuanțelor celor mai fine ale limbii, percepția rafinată a sunetului ei particular, intuirea adâncilor semnificații care stăpânesc gândirea filosofică umană, a câmpului cosmogonic al lumilor exterioare și interioare, aspirația spre libertatea și independența neamului, neacceptarea asupririi omului de către om, a nesocotirii valorilor individuale și colective ale popoarelor, năzuința intimă spre perfecțiune și rotunjire creatoare au fost doar câteva din ideile și năzuințele care i–au caracterizat armonia personalității, care i-au făcut pe contemporani și urmași să-i admire și să-i consfințească genialitatea gesturilor, amplitudinea aspirațiilor.
Mergerea spre izvoare, spre arhetipuri și arhaitate, spre autenticitate și complexitate ideatică a însoțit afirmare sa în lume, de la copilul Ipoteștilor, la elevul strălucit al lui Aron Pumnul de la Cernăuți, la dorința validării principiului călăuzitor al unei latinități tutelare din Mica Romă blăjeană, la organizarea congresul tineretului universitar românesc din întreaga lume, chemat să vină la Putna pentru a-și defini viitorul în raport cu principiile naționale generoase fixate de Ștefan cel Mare.
A urmat slujirea învățământului național, din postura de revizor școlar, a cufundării cât mai adânci în cultura neamului, în poziția de bibliotecar la Iași, a înțelegerii superioare a rostului teatrului național ca școală a caracterelor, a practicării unui jurnalism militant, pus în serviciul celor mulți, prin gazetăria de la „Timpul”. Au fost doar câteva din etapele unei vieți, în care s-a zidit pe sine în folosul altora. „Omul cel mai deplin al culturii românești”, cum l-a caracterizat Noica, n-a acceptat asuprirea socială și națională, fiind un glas al libertății și al zborului neîncorsetat al ființei umane spre împlinire și autodepășire. Imaginea studentului vienez, pătruns de menirea socială și politică a „României June”, a ieșeanului împărtășind țelurile nobile ale „Junimii”, a gazetarului de la „Orientul”, dornic să colinde spațiul transilvan pentru a aduna folclor, a membrului societății „Carpații”, protestând împotriva rapturilor teritoriale, apărător devotat al cauzei Transilvaniei și Bucovinei natale, sunt elemente care au perpetuat și fixat în timp imaginea luminoasă și pură a unui Eminescu, aflat de fiecare dată în fruntea acțiunilor celor mai progresiste ale momentului, a unui Orfeu dezlănțuit, deschizând cu lira lui de aur, precum în neuitata Doină, calea generațiilor viitoare. De la frumosul elogiu adus înaintașilor din Epigonii, la acerba critică socială din Scrisori, până la stările de purgatoriu moral și atemporal din Odă în metru antic, de ridicare în sferele unei cosmogonii ideale, într-un permanent și fructuos dialog cu Eternitatea, din La steaua, din Luceafărul sau Memento mori, Eminescu arată lumii aceeași imagine de tânăr voevod și mag călător printre stele, dar care nu-și uită nici îndatoririle pământene, la fel ca Toma Nour din Geniu pustiu sau răzvrătitul din Impărat și proletar, scoțând la iveală perpetua strălucire a spiritului tânăr dornic de schimbare, de purificare, de ridicare a neamului la altă treaptă și la altă condiție socială.
În ciuda tuturor piedicilor și opreliștilor, El traversează apele albastre ale celestrității, înfruntă cu curaj oprobriul public și indiferența confraților, și, ca un nou Hyperion, se pune în slujba slujirii unui ideal omenesc superior, în limitele unei misiuni asumate în planul existențial, și dincolo de îngrădirile acestuia. Exemplaritatea operei cheamă lumea de azi cu îndemnul „Veniți și luați lumină!”, în așa fel, ca trăitorii clipei de față, să despartă apele de uscat, și să se lase în voia spiritului de dreptate eminescian. E timpul, ca măcar de Ziua Culturii Naționale, să ne purificăm și într-armăm sufletul și mințile la bătaia de aripi a celui fără de moarte, spre a ne înțelege mai bine menirea, respingând cu mai mare hotărâre fariseismul, minciuna, ipocrizia, impostura, falsitatea, hoția, nesocotirea dreptului Celuilalt, nelegiuiri și malformații care ne-au invadat viața, ținându-ne prizonierii mediocrității și lașității. Sunt doar câteva din punctele testamentului pe care ni le-a lăsat El, ca precepte imprescriptibile ale unei opere ce-și dezvăluie, mereu și mereu, și încă și încă, valoarea și perenitatea.
