Cea mai recentă carte semnată de Miorița Săteanu mi-a trezit frumoase sentimente, precum cu un deceniu în urmă, când a stat „De vorbă cu stelele”, cavalerul de pe Criș, ajuns pe mal de ocean, George Roca. Dacă George ne-a amintit de români celebrii, rătăcitori prin lume, ca stelele pe cer, doamna Miorița ne dăruiește și împărtășește cu noi, toată a sa considerație și bucurie, pusă în „scânteile luminoase”, revărsate în constelația valorilor feminine (și nu numai) bihorene pe care le postează astfel direct în Panteonul Cultural local.
După cum trecutul ni-l reconstituim din cioburile, pe care le ocrotește cu grijă pământul, din care Înălțăm, precum cu Tăblițele de la Tărtăria, Întâietatea strămoșilor în Arta Scrisului și Socotitului, la fel și în viitor, din visul, încă nevisat, Poeți se vor naște, precum odată Eminescu (botezat de Vulcan) cu strălucire de LUCEAFĂR, și poate că vor împodobi, în viitor, zile frumoase, acoperindu-le cu „praf de stele”.
Cine o cunoaște, cine a fost în preajma Dumneaei, îmi va da dreptate: o MÂNĂ de Om, o inimă generoasă, o spadasină de frunte mereu „în gardă” cu o replică fină, elegantă, pilduitoare. Cuvintele Dumneaei mângăie, îndeamnă și încurajează răzbaterea prin drumurile și cărările strâmte, ori anevoioasele suișuri ale vieții.
Prin atitudinea și exemplul personal, Miorița Săteanu dăruiește energie, speranță, voință și putere pentru a învinge. În preajma tinerilor e contagioasă în muncă, lângă cei suferinzi un înger ocrotitor. Sunt „Culese din praf de stele” doar 33 de intervențiile și cuvântările rostite cu ocazia unor lansări de carte pe care autoarea volumului le-a strâns într-un buchet dăruite publicului.
„
Activă la „puterea a treia” consider că-i doar o metaforă, căci Doamna Miorița Săteanu are Vocația de a Iubi. O iubire, care, cuprinde la un loc, iertarea precum îi este crezul:
„Eu Cred…
Că nu mai e timp
Să devin persoana care am fost.
Eu Cred…
Că pot merge in continuare, mult timp,
Dacă mă voi dărui celor care au nevoi
Și dacă voi avea, mintea limpede
Să fac tot ce pot și doresc să las ca amintire”
Cât de frumos gândește, și cât de strălucitor dăruiește! rezultă din sinteza celor 275 pagini, pline de mulțumirile pe care, socotește de cuviință, să le adreseze creatorilor, cu urări de succes și bucuria de a împărtășii gândurile slobozite în rime (de Victoria Furcoiu), ca „scrieri pentru copii de la bunica” (p.152), ca har venit din Înaltul Cerului pentru cei care „trăiesc cu credința, nădejdea și speranță într-o viață de respect și bună înțelegere acelor care o iubesc”(p.159).
Niciodată nu obosește, în constelația „Uniunii Femeilor din Bihor”, descoperă mereu talente, al căror începuturi le propulsează cu felicitări, provocând noi lansări ca un adevărat și autentic Eveniment florar, plin de farmec și duioșie, precum ecoul din „Florile Vieții” (Ștefana Goția), dimpreună cu rima căreia rezonează pentru „bunătatea familială”, prinsă în adânc de suflet, în care a „cuibărit o lume” mirifică, cuprinsă de firea fiecăruia din noi, inima feminină, generoasă, ca în Balada Mioriței.
Precum Adevărul, din cuvintele nerostite, din icoanele sfinte la care se roagă Miorița Săteanu, il descoperă, preamărește, parafrazând torentul de „mărgele rânduite printre gândurile și frământările poetice ale autoarei volumului „Icoana un Cuvânt”, cu felicitările care abia „se-nfiripă” în timp ce doamna ne strecoară ca un zefir, un alt volum de poezii: de „Înscripții pe viața mea” în care compune cu talent, deși cu modestie zice: „Nu sunt poet”, semnează Nona Tudor Heredean.
Am răpi bucuria și plăcerea celor 33 nominalizați în carte, și ineditul acelor rostiri petrecute într-un răstimp de câțiva ani, într-un echilibru bine chibzuit între tinere talente și mai „coapte” apariții. Valoarea este criteriul pe care Miorița Săteanu îl pune în cumpăna aprecierilor Domniei sale. Verbul său, bine țintit, atinge cu regularitate și precizie coarda sensibilității, a viziunii romantice, deschide mereu Cerul înstelat și mai ales apropiații creatorii de „ de praf de stele”.
Miorița Săteanu lasă deschisă portița, prin discurs și scris, pentru ca bunătatea să se strecoare, iar lacrima de cerneală să deseneze frumoase contururi rotunde de artă autentică. Stârnește curajul ca să determine autorii să se „înroleze” în competiția creației pe care o împărtășește cu naivitate de copil, cu aer adolescentin și cu rigoarea seniorului care slujește cu credință și profesionalism „tot ce gândește, propune, face și atinge” lărgind mereu cercul de buni prieteni.
Celor din jur le arată direcția, firilor pesimiste le infuzează înțelepciune, răbdare și cumpătare. Pe cei ce știu îi sfătuiește să dăruiască, crind adevărate ode de bucurie celor nevoiași și suferinzi. ”Rondelele clipei” constituie adevărate „misiuni alese” pe care le oferă generos celor care se străduiesc, care perseverează și nu obosesc a crea frumos pentru înmiresmarea sufletului tuturor. Așa desfășoară evantaiul manifestărilor Domniei sale. Așa ajută „persoanele de vârsta a treia” pentru a fi la „puterea a patra” în concurență cu „spiritul liber” al florilor care învață de la „naștere la mormânt” (p.176 – Hateș Pascu). Precum poetul Miorița Săteanu, stă De vorbă cu Dumnezeu, ca o dovadă a curiozității „de a dezlega mistere de profundă credință” pentru a asigura confortul și liniștea lăuntrică. În pelerinajele și rugăciunile sale duminicale, Miorița Săteanu imploră ajutorul Proniei Cerești pentru mântuire, iar sărbătorile religioase fiind sărbători ale sufletului său credincios, adevăratul Far Călăuzitor. Credința o ai. O manifești ori nu public este opțiunea personală, dar ațintirea privirii către Înaltul Cerului definește Eul Credinței.
Și nu pot să nu amintesc că, același spirit, după cum definea savantul Nicolae Iorga pentru ardeleni: „tricolorul e ca bolta cerului de necuprins”, tot așa și pentru spadasina olimpică, Miorița Săteanu, tricolor pe care l-a înălțat SUS, în mintea și inima sa, și-l Păzește și Slujește cu strășnicie, ca un soldat Devotat și Credincios al României ! S-a alăturat astfel lui Aurel Horgoș, pentru a răsplăti cu frumoase aduceri aminte anii tinereții și ai performanțelor sportive, oferind „modele de învingători”, pentru sportivi, profesori și antrenori. Puțini sunt aceia care știu și apreciază strădania și efortul sportivilor. Cei medaliați sunt invidiați numai atunci când sunt răsplătiți cu diplome și medalii. Doamna Miorița privește cu dulce nostalgie anii tinereții când, pe planșeta de scrimă avertiza adversarele: „En garde!”. La vârsta senectuții din sala de performanță la „geneza și devenirea prin poezie” luptătorul de altă dată Aurel Horgoș „caută „cheia” apariției, identității și a personalității poetului”(p.195) și a plaiurilor natale asupra cărora „priveghează prin poezie”.
Patriotismul, reprezintă sentimentul sădit în tinerețe, cultivat toată viață și păzit cu strășnicie la bătrânețe, ca sportiv, profesional și poetic. De aceea, ca și poeta Viorica Indrea (p. 200), „Nu stinge candela”, cuvânt ce are, pe lângă sensul biblic și haric și unul profund al Recunoștinței față de strămoși. Lumina candelelor priveghează, și alimentează precum izvorul râul, cuptorul sufletului pentru respect și închinare în fața memoriei, Îngennchere la umbra crucii și în fața Troițelor de Eroi, pentru a „nu tulbura somnul celor trecuți în lumea drepților, căzuți la Datorie”. Și cât de strălucit și tulburător de frumosse roagă împeună cu poetul: „De când mă știu eu te-am iubit/ Măicuța mea cea sfântă/ Pe barațe Tu m-ai ocrotit/Necazul să -ajungă/m-ai ajutat de-am devenit/Smerit , cu bun renume”. În același context este elogiată viața și activitate de „cincizeci de ani în slujba bisericii ortodoxe române și a neamului meu românesc” a părintelui Gheorghe Nemeș. La evenimentele aniversare și comemorative dedicate Eroilor Neamului, Miorița Săteanu are ca invitați de Onoare Corul Veteranilor „general Traian Moșoiu”, condus de inimosul profesor Fluieraș.
Deși de fire sobră, Miorița Săteanu trece cu ușurință în lumea copilăriei, a veseliei, de la poezie. la dans și voie bună, acompaniind „Dansul înserării” a Ioanei Precup cu frumoase cuvinte de laudă la cea de 12-a carte de creație, din care desprinde ca pe o concluzie: „În grădina sulfletului meu/ Înfloresc trandafirii”/(p.226)
Fiecare persoană, odată, se întoarce spre prima lui dragoste – care a fost, pentru Miorița Săteanu: OMUL, cu toate problemele lui sociale sau de sănătate, după cum ne-a mărturisit, într-un dialog, protagonista evenimentului de luni seara 28 iunie 2020, de la Cenaclul „Barbu Ștefănescu Delavrancea”, condus de av. dr. Pașcu Balaci, ținut la Sala Protopopiatului Ortodox Oradea.
În prefața volumului și în fața unui impresionant număr de iubitori de artă frumoasă, scrisă și recitată, pr. Dorel Octavian Rusu, remarcă conținutul și mesajele care se „apropie de sufletul cald, de mare omenie înnobilat de profunda Credință în Dumnezeu”, aureolat „cu praf de stele” pe care le-a cules cu hărnicia unei albinuțe, cu devotamentul și statornicia unui CAVALER, Miorița Săteanu.
MENIREA, Mioriței Săteanu – cum zice în poezie Măduța Sabina – demonstrează faptul că :
„Nu i-am ales pe buni de răi,
Condusă de dorința
Orcărui semen să-i ajut
Să-nfrunte suferința
………..,
Atâtea frunți am mângâiat,
Atâtea inimi am veghiat,
Atâtea nopți de pază-am stat ,
Să-nvingă VIAȚA ne-ncetat”.
Te desparți greu de frumoasele cuvinte pe care, din respect și pre-plinul de iubire pentru oamenii care crează, Miorița Săteanu cu distincția Culegătorului le transformă din „praf de stele” în Stele poleite cu Respect, Recunoștință și Mireasma cuvintelor potrivite. cu precizia unui inginer diplomat.
Onor Stelelor, aleasă Cinstire „Culegătorului”, Miorița Săteanu!
Dedicație specială, din momentul lansării cărții, de Ioan Bărnuțiu:
