PRIMĂVARA – Răsăritul VIEŢII întru Lumina ÎNVIERII
Prof. Dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU
„Aprilie e podoaba pământului şi praznicul lumii.
Aprilie e podoaba Bisericii sfinte…”
(Sfântul Efrem Sirul)
Viaţă este DUMNEZEU!
Viaţă este şi Omul îndumnezeit!
Viaţă este şi Natura Creaţia Atotcreatorului!
Viaţă este şi creativitatea Omului întru Lumina şi Harul CUVÂNTULUI!
Viaţă este Darul lui Dumnezeu oferit Omului ales pentru a fi trăită şi mărturisită întru Hristos spre primirea veşniciei!
Primăvara este Răsăritul vieţii naturii, dar şi a Omului creştin ortodox care trebuie să se primenească lăuntric şi dincolo de sine întru gândul curat de floare albă imaculată, întru graiul catifelat al cuvintelor precum viersul gingaşelor păsărele, întru faptele frumoase astfel ca sufletul înrourat de lumină şi har să prindă mireasmă.
Natura este o Taină a Armoniei cromatice care conţine misterul de ansamblu al fascinaţiei ce răspândeşte în jur inspiraţie şi semnificaţie simbolică pentru ea, dar şi pentru omul de creaţie. În braţele ei se răsfaţă Cuvântul şi Lumina Lui prin care se prelinge susurul tăcerii, ca o plenitudine a existenţei pământeşti întru transcendent.
Natura este o Catedrală a Creaţiei divine peste care se pogoară Taina Luminii, păstrând mult mai bine, mult mai frumos şi mult mai mult puritatea timpului terestru, peste care îşi revarsă doldora rafinamentul ei artistic, estetic şi princiar.
Să privim spre exemplu FLORILE – mirificile vestale ce slujesc Luminii neîncepute şi nesfârşite. Ele îmbrăcă culoarea preferată sub faldul unor miresme serafice.
Primăvara este pământeană, dar şi celestă în care se intonează Simfonia Creaţiei.
Să privim atent şi smerit mai întâi muguraşii pomilor ce se grăbesc spre Marea Sărbătoare, spre Marea Înviere. Ei par aidoma pruncuţilor de leagăn sau se aseamănă mai de grabă cu guşiţele porumbeilor, ale turturelelor şi ale gugustucilor. Apoi să sorbim rând pe rând picurii fascinaţiei urmărind geometria razelor astrale răsfirate printre ramurile lor.
Undeva mai jos urmărim miraculosul colţ al ierbii de-acasă spărgând crusta ţărânii sacre, precum puiul coaja oului să iasă la viaţă.
Ascultăm uimiţi cu sufletul la gură Concertul diafan al păsărelelor măiastre, al Mierlei, al Rândunicii, al Ciocârliei, al Pupezei, al Cucului, al Turturelei, al Vrăbiuţelor, al Pitulicei, al Piţigoiului sau al Cintezoilor – viori mici, zburătoare, cântând triumfător sau nostalgic, pe larga scenă a Dimineţii sau a Serii, „aceste coagulări de trupşoare zburătoare, toate aceste fărâme gingaşe de viaţă cu viers alintător, felurit.” (Vasile Băncilă, Spaţiul Bărăganului, Ed. Muzeul Literaturii Române Muzeul Brăilei – Editura Istros, 2000, p. 277)
Salcia în tradiţia poporului dacoromân
Salcia a venit pe lume odată cu ancestralul popor pelasg pentru a-i înlesni traco-geto-dacului cariera artistică prin fermecătorul Fluier, prin diferite podoabe artizanale sau obiecte casnice, masă, scaun, lingură, cană, căuş, capac, strachină, vas de apă – vadră sau plosca de peţit folosită la nunţi prin care se cinstesc nuntaşii…
Salcia este smeritul simbol al Maicii Domnului şi în mod expres al Primăverii.
Salcia întruchipează graţia, puritatea, eleganţa, pioşenia şi fecunditatea.
Creştinismul hristic a înnobilat-o ca element de cult, sfinţindu-i ramurile în Duminica Floriilor pentru a răspândi sacra comuniune în casele familiilor creştin-ortodoxe. Mlădiţele aduse de la Biserică se înfig în pământ şi devin Sălcii monumentale. Ele se mai pun sub formă de coroniţă la Icoana Maicii Domnului pentru a-i aduce fecioarei ursitul visat ori pentru tânăra femeie căsătorită privilegiul celest de a deveni mamă.
Sălciile sunt Sibilele apelor carpatine!
„Coroana ei e un fel de rădăcină în aer, rădăcina e un fel de coroană în pământ”.
(Vasile Băncilă, op. cit., p. 86)
Pământul – Apa – Cerul sunt antinomia sublimă a devenirii şi-a dăinuirii Omului.
Salcia, precum bunul creştin ortodox trăieşte între pământ, apă şi cer. Pământul s-a înomenit prin ţărâna sacră a Moşilor şi Stămoşilor, a Eroilor şi a Martirilor străbuni. „Pe apă e identitate existenţială într-o melodie inedită, e unificare, e un suflet colectiv, e o comunitate ontologică.” (ibid., p. 87)
Cerul este suişul mistic al Învierii!
Salcia trăieşte permanent chipul rugăciunii!
Sălciile sunt Nuferii verzi ai malurilor apelor stătătoare sau curgătoare.
De-a lungul râului, Sălciile oferă vântului harpele lor mlădioase, încântătoare.
„Sălciile vor juca delicat pe ape draperii de umbre şi lumini. Păsăretul se va ascunde în firide vegetale sau va cânta când şi când din coarde de lumină, lăsând deasupra stufărişurilor şi luminişurilor tot atâtea semne de întrebare, de mişcare, de suspensie. Flori de nufăr, cu rădăcina în mâl, cu tulpina în apa în care se oglindeşte cerul şi cu petalele la suprafaţă, vor privi cu ochi de taină şi de frumuseţe ca de pe celălalt tărâm.” (ibid., p. 275)
Unul dintre modelele cele mai expresive, mai nobile şi mai frumoase ale tineretului aristocraţiei dacoromânilor, căruia/ cărora i s-a/ s-au sechestrat Primăvara şi Vara Vieţii, prinţul Alexandru Ghica, trăind prigoana şi persecuţia religioasă a regimurilor patologice monarho-comuniste din secolul al XX-lea, fiind întemniţat la Aiud, închisoare preschimbată prin spirit, jertfă, martiriu şi creaţie într-o Academie a Culturii ortodoxe şi un Sinaxar al cuvioşilor şi neomucenicilor noştri, acolo unde era încarcerată Floarea spirituală ortodoxă a Elitei naţionalist-creştine, a fost obligat de invitaţia călăului Aiudului, colonelul Crăciun la o plimbare cu maşina ideologului să vadă realizările cincinale ale întrecerii proletariatului socialist cu sine, blocuri, uzine, fabrici, drumuri, poduri, culturi de grâu, de porumb, de soia, de floarea soarelui, de viţă de vie ori de pomi fructiferi…, de cult al personalităţii.
La întoarcere, sperând că şi-a atins scopul a fost invitat de colonelul comandant de penitenciar în Centrul de reeducare ca să-şi spună părerea, el care era o autoritate în sine a culturii, a spiritualităţii, a religiozităţii şi a boieriei româneşti.
- Ce ai văzut prinţe Ghica în intinerariul pe care te-am condus?, l-a întrebat călăul zâmbind, în ideea că v-a surprinde auditoriul naţionalist-creştin cu progresul proletar, enunţat de marele aristocrat.
- Nişte Sălcii plângătoare… a răspuns prinţul deloc surprins.
Călăul s-a consternat, s-a mâniat, a turbat ameninţând cu fioaroasa sa carceră…
– Cum, tu, dintre toate realizările pe lângă care ai trecut ai văzut doar nişte sălcii plângătoare?!
Prinţul Alexandru Ghica s-a referit însă la starea spirituală a Naţiei noastre române trecută prin malaxorul prigoanei atee şi prin vârtejul persecuţiei religioase.
NATURA se înveşmântează cu haina Primăverii spre a se găti de Nunta ÎNVIERII.
Întreaga NATURĂ s-a însufleţit, a pătimit alături de Hristos, dar s-a şi bucurat şi înfrumuseţat prin ÎNVIEREA Lui.
Biserica lui Hristos – Naţiunea ortodoxă dacoromână surprinde şi cuprinde spiritul principiului evanghelic şi în cel al împlinirii Jertfei hristice ca sens al Învierii şi al înnoirii dumnezeieşti a Neamului nostru.
PATIMILE DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS surprinse în mistica CRUCII sunt cuprinderea serafică a BUNEI VESTIRI, a jertfei plenare a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, a mireasmei angelice a Duminicii FLORIILOR, a comuniunii CINEI de TAINĂ prelinsă în cuminecarea isihastă a Potirului ÎNVIERII.
Coordonatele axiologice ale Sfintelor Patimi, purtarea divină a Crucii şi Evanghelia Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, dau sensul şi mistica înnoirii creştine veşnice.
Suişul mistic al Învierii creştinului trece dincolo de piscul metafizic al Crucii.
Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, martirul întru Hristos, mărturisea că, „Metafizica ultimă e o metafizică a Crucii; ea nu duce numai la cunoaşterea adevărului ci şi la supremul adevăr al cunoaşterii…Firul Sfintei Cruci care ţese sfânta urzeală a fiinţei noastre celei noi, naşterea cea adevărată, naşterea cea de-a doua.”
( Părintele Daniil de la Rarău, Taina Sfintei Cruci, Ed. Christiana, Bucureşti, 2001)
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos – Este ţelul suprem al omenirii!
„Eu consider că ţelul de căpetenie al vieţii noastre, spunea şi purtătorul de lumină întru Hristos, Sfântul închisorilor-Valeriu Gafencu, trebuie să fie Învierea. Tot ce facem noi în această viaţă trecătoare trebuie să fie o permanentă pregătire pentru ziua Învierii creştine, când oamenii şi neamurile se vor înfăţişa înaintea judecăţii supreme, cu faptele lor bune şi cu păcatele lor, urmând să-şi ocupe locul cuvenit în stratificările spirituale ale cerului” (Ierom. Teognost, Părintele Iustin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos. vol.1 Ed. „Credinţa strămoşească, p. 174).
Metafizica şi Mistica CRUCII hristologice se întrupează astfel, în braţul vertical: Hristos a înviat! şi-n cel orizontal mărturisit de creştini: Adevărat a înviat!
Crucea JERTFEI şi ÎNVIERII Domnului a devenit imperativul absolut al Vieţii Cerului şi a Pământului!
Întruparea, Înomenirea, Evanghelia, Patimile, Crucea, Răstignirea şi Adevărul Învierii Mântuitorului fundamentează Temelia şi Stâlpul Omenirii, a Cosmosului.
„Dacă am aduna toate faptele creştinilor rezumându-le la o singură faptă deplină, aceasta ar fi Învierea lui Hristos.
Dacă am însuma toate adevărurile evanghelice într-unul singur şi absolut, acesta este Învierea lui Hristos.
Dacă am împlini toate realităţile nou-testamentare într-una supremă, aceasta ar fi Învierea lui Hristos.
Şi dacă am întrupa toate minunile creştine într-una totală, dumnezeiască aceasta este Învierea lui Hristos.” (Sf. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-Om. Abisurile şi culmile filosofiei. Studiu introductiv şi traducere: Pr. prof. Ioan Ică şi diac. Ioan I. Ică jr. Ed. Sofia, Bucureşti, 2010, p. 86).
Fecioara MARIA ca Maică a lui Iisus Hristos şi a noastră a creştinilor adevăraţi a adus cerului şi pământului proto-daco-român dumnezeiasca Slavă şi Bucurie a Învierii Fiului său.
Primăvara – Răsăritul Vieţii întru Lumina Învierii – respectiv luna de logodnă Aprilie este surprinsă miraculos în imnul său de Sfântul Eferm Sirul: „Revarsă peste noi, binecuvântate Doamne, din bogăţia Ta în luna ce pe toate bogate le face! În luna lui Aprilie darul Tău s-a întins peste toate. În ea s-au îmbogăţit şi s-au împodobit munţii cu verdeaţă, ogoarele cu sămânţă, marea cu câştig, pământul cu turme, cerul cu stele vesele şi văile cu flori. Aprilie e podoaba pământului şi praznicul lumii. Aprilie e podoaba Bisericii sfinte… Iată luna lui Aprilie ţese şi îmbracă pământul. Făptura se acoperă cu un veşmânt multicolor. E haina florilor şi mantia bobocilor…În luna florilor ies afară pline de hărnicie şi albinele înaripate…Dulceaţa e risipită şi gura acestei preacurate făpturi o adună. Ea e oglinda Bisericii care adună din Scripturi dulceaţa Duhului Sfânt… Înmiresmatul Aprilie s-a făcut căţuie de tămâie binemirositoare revărsându-şi toate miresmele sale…În luna lui Aprilie (de Bună-vestire) S-a pogorât Domnul nostru din cer şi L-a primit Maria. Tot în Aprilie a înviat şi a urcat la cer. Şi iarăşi Maria L-a văzut. Ea a simţit când cobora. Şi tot ea cea dintâi L-a văzut la învierea Sa.” (Sfântul Efrem Sirul, Imnele Păresimilor, Azimelor, Răstignirii şi Învierii, Ed. Deisis, Sibiu, 1999, p. 202-204).
Primăvara Pământului şi Primăvara Cerului trăiesc sublim şi absolut Marea Sfântă Sărbătoare a Cosmosului – ÎNVIEREA DOMNULUI HRISTOS!
25 Aprilie 2021 – DUMINICA FLORIILOR
– preîntâmpinare ÎNMIRESMATĂ a ÎNVIERII Domnului!
Tuturor Florilor creştine, har, lumină şi mireasmă ortodoxă!
~Cavaler de Clio~