PETRE ŢUŢEA – între Agora pământului şi Aura cerului

PETRE ŢUŢEA – între Agora pământului şi Aura cerului

de prof. Dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU

[1] „Petre Ţuţea a adus Neamului nostru dacoromân 7000 de ani de înţelepciune!” (Arhiepiscopul Calinic Argeşeanu)

În super-capodopera sa: Între Dumnezeu şi Neamul meu, filosoful creştin-ortodox a adunat toată metafizica semnificaţiei neamului pelasg, primordial, toată chintesenţa frumuseţii mistice a comuniunii obârşiei dacice nemuritoare cu Dumnezeul veşnic.

Filosoful-profet creştin a îmbrăţişat cu dragostea sa ortodoxă cele două sacre şi suverane Entităţi: Dumnezeu şi Neamul său ca pe o Întrupare a Lor în sinele său, cea divină ca energie necreată, cea sacră ca energie spirituală şi apoi ca o reîntrupare a fiinţei şi persoanei sale în aceste energii sacre, absolute şi divine.

Întregul său caracter sofianic transcende de la un capăt la altul, orizontal şi vertical dimensiunea filocalică a Neamului Dacoromân primordial, ca Dar al Creatorului.

Capodopera sa a apărut la aproape un an de la urcarea la ceruri a Mărturisitorului-Profet din Boteni-Muscel-Argeş-Dacoromânia, la Fundaţia Anastasia, Bucureşti cu un Cuvânt deschizător, călăuzitor al lui Marian Munteanu – 27 Februarie -1992, care ne relevează: „În Petre Ţuţea se întîlneau armonic apostolul şi patriarhul.”

Ucenicii săi îi erau de fapt Prieteni. Convertirea lor la această aristocraţie daco-româno creştină s-a făcut prin misionarismul său hristic definit ca „ţuţianism”, chiar dacă el s-a identificat la fel de deplin întru: „românism, sau naţionalism, sau patriotism absolut, sau eminescianism.” (op. cit., p. 6)

La lansarea sublimei capodopere „Între Dumnezeu şi Neamul meu” , un cuvânt inedit l-a rostit Arhimandritul Bartolomeu Anania, viitorul Mitropolit, subliniind vitregia generaţiilor de spiritualitatea culturii româneşti şi a corifeilor ei universali, evocând covârşitoarea personalitate a Autorului, în spectrul misticii de la „Academia” Aiud.

„… Eu cred că, mai degrabă, nu lansăm cartea lui Petre Ţuţea, ci încercăm să lansăm sau să relansăm numele lui Petre Ţuţea în conştiinţa culturii româneşti… M-am cunoscut cu Petre Ţuţea de la Aiud şi după aceea, după eliberarea noastră din 1964…” Călugărul Anania, înainte de venerarea autorului vine cu foarfeca critică, teologică, corectând motto-ul autorului: „La început a fost Cuvîntul şi Cuvîntul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvîntul şi toate cîte s-au făcut, printr-Însul s-au făcut.” (Ioan 1,1)

La primul verset, corect este: „La început era Cuvântul”…, apoi sare pe titlul cărţii „Între Dumnezeu şi Neamul meu” cu rectificarea pe deplin justificată: „Întru Dumnezeu şi neamul meu”, fiindcă reiterează călugărul, „Nici Dumnezeu nu i-a rămas exterior şi nici neamul. Petre Ţuţea a fost omul care şi-a trăit viaţa integral, sau cel puţin în epoca maturităţii şi bătrâneţii, întru Dumnezeu şi întru neamul său.”

Apoi, criticul monah reia prelegerea savantă din Aula carcerală, Agora Curţii Penitenciarului Aiud, cu alocuţiunea profetului muscelean de Argeş, Petre Ţuţea, după ce s-au deschis „cursurile” de reeducare marxisto-leninisto-troţkisto-makarenkistă ale anului universitar-penitenciar Aiud, 1963-1964: „Domnule Colonel, dacă va trebui ca aici, în lanţuri şi-n haine vărgate să murim, considerăm că nu noi îi facem cinste neamului românesc, ci neamul românesc ne-a făcut onoarea de-a muri pentru el!” (Dragoş/ Ioana Ursu/ Aiudule, Aiudule, Crâmpeie de memorie întemniţată. Ed. Renaşterea Cluj-Napoca, 2011)

Cei care la rândul lor au adus cinste şi onoare Neamului şi implicit lui Dumnezeu au fost pe baricada Demnităţii Creştin-Ortodoxe, în frunte cu Petre Ţuţea. Nu acelaşi lucru îl pot spune, de fapt îl spun faptele, despre călugărul de atunci şi arhiepiscopul mai de pe urmă al Vadului, Feleacului, Clujului, apoi mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului Bartolomeu Anania, care în locul misiunii hristico-monahale de canonizare a multor martiri camarazi de suferinţă care s-au transfigurat mistic, esenţial şi mântuitor atât pentru el, cât şi pentru Naţiune, s-a ocupat mai mult de vocaţia sa literară şi de versiunea diortosită a Bibliei după Septuagintă, ne-aducând nimic nou ştiinţific, decât nişte nesmerite osteneli ierarho-monahale…

În Agora pământului care, pentru aristocratul filosof putea fi oriunde, pe stradă, în cafenea, în restaurantul Uniunii Scriitorilor, în cămăruţa sa, unde era invitat, ori chiar în curţile ferecate ale penitenciarelor habsburgo-comuniste Petre Ţuţea excela în varii domenii: arheologie, artă, cosmologie, drept, economie, filosofie, istorie, literatură, patristică, teologie, înconjurat de toate vârstele, dar mai ales de tineri, de intelectuali, de titraţi, de oameni de cultură, de preoţi, peste care îşi revărsa cu căldura de Părinte vitalitatea sa de excepţie, de geniu, de erudit, de enciclopedist, de universalist.

Deşi, se încadra atât de bine în tipul agoral, gânditorul ortodox argeşean era eminamente un mare aristocrat al Cetăţii lui Bucur – Bucureşti, păşind demn şi egal peste timp alături de confratele său tracul Socrate al Cetăţii Atena. Politicienii ambelor cetăţi i-au condamnat pentru caracterul lor dârz, pentru geniul lor, pentru moralitatea lor, pentru educaţia lor, pentru cultura lor, pentru înţelepciunea lor, pentru profetismul lor, dar mai ales pentru credinţa, demnitatea, cavalerismul şi onoarea lor.

Primul a fost condamnat la moarte pentru că „strica” tineretul, celălalt la ani grei de suferinţă în temniţele atee, tot pentru că „tulbura” tineretul cu mistica sa ortodoxă.

În tot ce explora profund ca diversitate de domenii, prin gândire, raţiune, analiză, teză, sinteză, esenţă, căuta mai întâi temeiul naturii respective în actul creaţiei, apoi pentru a-şi fascina auditoriul îi descoperea pecetea armoniei şi măreţiei divine.

Scotocirea sa adâncă în Creaţia lui Dumnezeu, nu era o scormonire ambiţioasă după un discurs elevat, ci o săpare în stânca realităţii, o coborâre metafizică în misterul cercetării pentru a-i descoperi taina şi apoi înălţându-se mistic să o poată revela semenilor doritori de divin, de dacoromânism, de adevăr, libertate şi frumos.

„Un ceas petrecut cu „domn profesor” face cât o săptămână de stat în bibliotecă, veritabil maraton, deşi cel care aleargă, şi singur, la prima vedere este Petre Ţuţea, vorbind numai el un ceas încheiat sau o seară. Unii, mai norocoşi, l-au ascultat luni şi ani de-a rândul, zi de zi, mai precis – noapte de noapte, siliţi la o maximă şi neslăbită încordare a minţii pe tot traseul acestui înconjur al lumii de erudiţie şi inteligenţă iscoditoare, care este orice ceas petrecut cu Petre Ţuţea.” (Ion Coja, Petre Ţuţea, Octogenar, în Petre Ţuţea în Conştiinţa Contemporanilor Săi. Articole, Evocări, Eseuri – Crestomaţie de Gabriel Stănescu, Criterion publishing-2010, p.79)

În analiza profesorului filosof Gheorghe Vlăduţescu, îndrumătorul meu în anii cursurilor la Facultatea de Filosofie – Bucureşti, se conturează pecetea marelui gânditor geto-dac, doar asupra valorilor româneşti. „Petre Ţuţea a făcut să umbrească (dacă nu să anihileze) întreaga filosofie de la Cantemir la Ion Heliade Rădulescu, de la acesta la Maiorescu şi post-maiorescieni: C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, Ion Petrovici, Mircea Florian, ori Lucian Blaga, D.D. Roşca, şi chiar la Nae Ionescu şi nae-ionescieni.” (Gheorghe Vlăduţescu, Petre Ţuţea sau Starea de Interogaţie, în Petre Ţuţea în Conştiinţa…,op. cit., p. 532)

Dar, Petre Ţuţea – Socratele dacoromân egalul celor trei Corifei ai înţelepciunii traco-geto-dace, Socrate, Platon şi Aristotel – este Luceafărul creştin din Boteni care a strălucit prin înţelepciunea sa ortodoxă eclipsându-i pe marii filosofi din ale căror opere cita cu uşurinţă, majoritatea citindu-le în original, (nu intră în competiţie filosofii – teologi creştini ortodocşi), începând cu Lao Tseu, Confucius, Thales, Pitagora, Heraclit din Efes, Parmenide, Zenon, Protagoras, Gorgias, Diogene din Sinope, Epicur, Epictet, Plotin, Seneca, Ibn-Badja, Ibn-Haldun/ Abdurrahman Abu-Zaid, Avicenna/ Ibn-Sina/ Abu Ali, Averroes/ Ibn-Roşd, Abul-Valid Mahammed, P. Abelard, Roger Bacon, Duns Scotus, Meister Eckhart, William de Occam, M. Montaigne, Francis Bacon, Erasmus de Rotterdamus, Pico de la Mirandola, Jean Bodin, Thomas Morus, R. Descartes, B. Spinoza, N. Malebranche, W.G. Leibniz, Th. Hobbes, J. Locke, B. Pascal, G. Berkley, D. Hume, Ch. Montesquieu, D. Diderot, E.B. Condillac, Helvetius, Holbach, J.J. Rousseau, I. Kant, Art. Schopenhauer, S. Kierkegard, J.G. Fichte, F. Nietzsche, F.W.J. Schelling, G.W.F. Hegel, Auguste Comte, K. Marx, J.P.Sartre, G. Bachelard, Sir K.R. Popper, L. Wittgenstein, J.P. Sartre, Ed. Husserl, Martin Heidegger, H. Bergson, William James, Jurgen Habermas, M. Foucaul ş.a.

Petre Ţuţea era un Aristocrat al Cetăţii, fiindcă în Agora ei se concentra spiritul pe care gânditorul creştin îl rafina nu sub semnul filosofiei, ci sub sceptrul teologiei în care sălăşluia şi filosofia creştină, pentru „ridicarea”, înălţarea „Omului nou”, mistic, mărturisitor, din fenomenalitatea filosofiei, din labirintul metafizic, în realitatea pe care doar teologia o supune adevărului revelat, înspre întâlnirea cu Dumnezeu, căutând astfel să lămurească rostirea, grăirea românească întru frumuseţea creaţiei harice.

„Avea atâta indescriptibil farmec, încât după câteva ceasuri de conversaţie (dar conversaţie e mult spus, căci, asemeni lui Socrate, el mai degrabă monologa, dominator cu strivitoare autoritate asupra interlocutorului, acestuia nerezervându-i-se în conversaţie decât rolul unui receptacol de înţelepciune), îţi venea să-l părăseşti brusc, copleşit, şi să alergi să notezi totul, să nu se piardă atâta frumuseţe şi profunzime a gândului, şi strălucire a exprimărilor.” (Ion Papuc, O Evocare Petre Ţuţea în Petre Ţuţea în Conştiinţa…,op. cit., p. 333)

Gândul său alb, imaculat se torcea dintr-un Caier spiritual cât universul, cu repeziciunea şi năvălirea impetuoasă a Dunării, într-o grăire sublimă care aduna sub torentul său metafizic întregul frumos românesc spre a-l odrăsli în mistica ortodoxă dacoromână, picurând ca în zorii cutezători ai unei Zilei de mare sărbătoare, înainte de urarea matinală a Soarelui, cristalele de rouă risipite pe catifeaua îmbujorată a Trandafirului regal, mărgăritarele sale diafane de un  inegalabil umor românesc.

Filosoful Petre Ţuţea, Rectorul Academiei de la Aiud, după eliberarea cea mare din anul 1964, a fost periodic „vizitat” de securitate, neîntrecându-l însă pe celălalt Everest Monah şi Duhovnic al Ortodoxiei Aresenie Boca, „care a fost urmărit timp de 46 de ani (1943-1989) de către Serviciile Secrete.” (Florin Duţu, Părintele Arsenie Boca 1910-1989 – Biografie Vizuală, Ed. Floarea Albă de Colţ, Bucureşti-2014, p. 4)

În anul 1977, acelaşi organ represiv care a năvălit migrator în toate casele Românilor creştini naţionalişti, după luna Mai 1948, a îndrăznit şi la domiciliu său, ridicându-i cca. 1000 de pagini de manuscrise inedite, apoi l-a anchetat 24 de ore şi buimăciţi complet de harul şi ironia sa savantă i-au dat deocamdată drumul.

În răgazul dintre „vizite”, gânditorul a trudit din nou afirmându-i memorabil profesorului Ion Coja, alt mare Român: „mare serviciu mi-au făcut ăia de la Securitate că mi-au confiscat cele 1000 de pagini. Le-am scris din nou şi mi-au ieşit numai 300. M-au obligat să mă concentrez. Că prea mă lăţisem pe 1000 de pagini ca o pomană ţigănească. Mă făceam de râs dacă nu intervenea Securitatea. E o instituţie foarte utilă!” (Ion Coja, Eu, Petre Ţuţea şi Securitatea, în Origini Vol. XIII No.11-12November-December 2008)

Pe aceeaşi dâră de platină a umorului ţuţian ne poartă mărturisirea colegului-camarad, poetul Ilie Tudor, tatăl marelui nostru rapsod Tudor Gheorghe. Scena se petrecea în primăvara anului 1963, când la Aiud era deja începută reeducarea SENIORILOR naţionalişti creştini-ortodocşi. Colonelul securist Crăciun, directorul Penitenciarului, însoţit de ciracii săi, slugoi-ofiţeri trecea în revistă legiunile de ROMÂNI. Ajungând în faţa unei mari DEMNITĂŢI, chiar dacă părea o stafie, călăul recunoscând-o a exclamat:

• „Ce faci, filosofule? Cum te simţi?
• Datorită grijii dvs. cum se vede!
• Mă! aţi rămas în urmă! V-aţi prostit! Vi-l închipuiţi pe Christos cu un crucioi în spate prin New York? Ar râde şi curcile. Uite am ajuns în Lună şi n-am dat de niciun Dumnezeu!

S-a depărtat apoi câţiva paşi şi filosoful l-a strigat.

–  d-le Colonel! O clipă. Vreau să vă întreb ceva!

– Da! Ia zi, mă! Nu se vede? Şi-şi bombează pieptul.

– Acasă aţi avut porci?

– Auzi vorbă? Cum să nu! Care gospodar de la ţară nu creşte porci?

– Şi… aţi văzut dvs. porc să privească în sus?

Crăciun care nu era prost complet, a zâmbit forţat muşcându-şi buzele, replicând:

• Îl ştiţi că e nebun! Tâmpenii.” (Ilie Tudor, În Dialog cu Ţuţea, op. cit., p. 494)

Marele gânditor creştin ortodox dacoromân Petre Ţuţea este unul dintre regalele blazonuri spirituale ale Neamului nostru valah, ce străluceşte în Pantheonul României Tainice, binecuvântată de Mântuitorul Hristos şi de Fecioara Maria cărora le purta o permanentă adorare şi o dragoste neţărmurită.

Ferice de Neamul nostru că are în fiinţa sa hristică astfel de profeţi nemuritori!

3 Decembrie 2020

+ Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşan

[1] Petre Ţuţea (semnătura olograf)s-a născut la 6 octombrie anul 1902, în satul Boteni, Muscel, judeţul Argeş. Întâi oficial şi diplomat la Ministerul Economiei Naţionale, mediatorul celui dintâi tratat economic între România şi URSS.