ADIO, DOMN DOCTOR!

Cât de dur și inuman sună verdictul: STOP CARDIO RESPIRATOR, și nimenea nu mai poate salva inima generoasă a doctorului colonel Gheorghe SCRIDON, de la Spitalul de urgență „Avram Iancu” din Oradea.

Și de câte ori el însuși a salvat atâtea inimi, într-o strălucită carieră medicală de peste 50 de ani!, nimenea cred că nu mai știe.

L-am cunoscut în anii tinereții, cu mai bine de 40 de ani în urmă, când el fusese transferat la Spitalul Militar din Oradea. Nu eram în acele vremuri, din fericire, „pacient”, dar, aveam o bună colaborare cu renumiți medici ai spitalului: col dr. Ionaș,  Col. dr. Trâmbițașu, col, dr. Decebal Colceriu, și evident cu mai tinerii medici, proveniți de la trupă: dr. Ioan Vișovan, Dr. Aurel Gheorghe, Dr. Mircea Botoș.

Cu regretatul col. dr. Gheorghe Scridon ne-am intersectat pe tărâmul istoriei, mai ales după ce aflasem, unul de altul, că suntem sătmăreni. Apoi, n-a mai fost nici o întâlnire posibilă fără să zăbovim câteva clipe despre un anume subiect „fierbinte”, controversat sau insuficient cunoscut din istorie, despre  care fiecare își susținea cu argumente convingătoare teoria. Așa am ajuns ca să fac primele cercetări și să-i transmit în manuscris, date și informații despre istoricul Spitalului Militar din Oradea și participarea acestuia ca Spital de Linia I-a pe frontul de Est. Tabla comandanților Spitalului Militar Oradea este rod al colaborării cu inimosul col. dr. Gheorghe Scridon.

Cu durerea, pe care o poate exprima un om, la despărțirea de cel care mi-a fost drag camarad voi aduce Lauri de recunoștință amintind faptul că pe la sfârșitul anilor 1980 a pus diagnostic precis pentru tata, mai târziu i-a recomandat soției să se opereze , apoi mi-a diagnosticat mie afecțiuni, și mai recent l-a diagnosticat și pe fiul meu ! A fost omul dedicat profesiei. Pentru el  unică era numai INIMA ! Și a fost omul a cărui INIMĂ a bătut cu generozitate pentru semenii săi, până astăzi când s-a oprit…

Toți cei care am avut privilegiul de-ai fi prin preajmă vom regreta plecarea sa prematură în misiunea Celestă! Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace!

Familiei mângâieri și putere pentru a trece cu bine peste această grea încercare a vieții!

Amin†

Col. dr. Constantin MOȘINCAT

Acest articol a fost publicat în Articole și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns