Eroilor Neamului ONOR!

Onor Eroilor Nemuritori

Col.r. Dr. Constantin MOȘINCAT

Col.r. Ing. Dan N. POINAR

Bunicii, străbunicii şi unchii mei, asemenea înaintaşilor noștri, au luptat pentru Independenţa României la 1877-1878, precum și în Râzboiul Întregirii şi al doilea Război Mondial. Un străbunic a murit în războiul întregirii naționale, pe aliniamentul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, un unchi a murit în Alsacia ca prizonier de război, un frate al mamei a căzut la Cotul Donului, tata a fost obligat la muncă forțată din ordinul lui Horthy, iar alt neam a căzut la Oarba de Mureş, în Ardeal, bunicul pe linie paternă a muncit pentru armata cezaro-crăiască, iar socrul, a căzut prizonier în Tatra, și a stat prizonier la ruşi, în carierele de piatră din Urali, trei ani. Bunicul pe linie maternă a luptat în Est, până la Cotul Donului şi în Vest, până în Munţii Tatra. Și din acest motiv slujesc cu credinţă şi devotament o cauză nobilă – Cultul Eroilor. Tot din acest motiv mă consider îndreptăţit să cer socoteală tuturor acelora care săvârşesc fărădelegi, neprețuind locurile sacre, locurile de odihnă ale eroilor şi martirilor neamului românesc şi tot ceea ce este închinat memoriei lor. Cimitirele şi mormintele eroilor de pe teritoriul României sunt locuri sacre puse sub protecţia legilor statului român, și legi internaționale care spun următoarele:

Cimitirele, mormintele şi operele comemorative de război româneşti (edificiile, monumentele de artă, plăcile şi altarele comemorative, troiţele, crucile, cenotafurile sau orice alte construcţii ori lucrări realizate în memoria eroilor şi martirilor), precum şi cele străine situate pe teritoriul României sunt considerate aşezăminte social-culturale, fiind supuse regimului juridic stabilit prin Legea 379/2003, cu privire la regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700/7 octombrie 2003.

În sensul acestei legi, mormintele de război sunt locuri de înhumare a persoanelor care au decedat în timpul şi din cauza conflictelor armate ca urmare a îndeplinirii unui serviciu comandat sau voluntar în interesul statului ai căror cetăţeni au fost, precum şi alte locuri în care se păstrează rămăşiţele pământeşti ale acestora.

La Oradea, singurul cimitir cu o astfel de destinaţie este Cimitirul Municipal, obiectiv care cuprinde patru edificii: Monumentul ”Vulturul” al Eroilor de la Tisa, Parcela Eroilor Români căzuți în al doilea război mondial, parcela cu mormintele și Obeliscul Eroilor Sovietici şi Monumentul Eroilor Maghiari. Aceste obiective aparţin domeniului public şi se află în administrarea Primăriei Municipiului Oradea, dar sub protecţia legilor statului român. Primăria Oradea, prin administrația Cimitirului se ocupă de întreţinerea şi paza acestuia, fără însă a avea dreptul să modifice structura sau destinaţia lor fără acordul instituţiilor abilitate.

Trebuie știut că pe 26 Martie 1920, generalul C. Şerbescu trimitea, Vicariatului episcopal ortodox de Oradea Mare, adresa nr.13.070 prin care invita ca să participe – alături de arhimandritul Iustin, confesorul diviziei, cu toţi preoţii militari, – la oficierea parastasului în „memoria eroilor căzuţi în luptele de pe Tisa în anul 1919, şi în amintirea cărora Divizia 2 Vânători le-a ridicat un monument, la mormintele lor din cimitirul Oradea-Mare”^[1]. Solemnitatea parastasului s-a oficiat pe 4 aprilie 1920, în biserica catedrală, şi a fost urmat de procesiune la mormintele eroilor din cimitirul municipal. La ceremonialul religios şi militar au luat parte toţi ofiţerii superiori şi inferiori din Garnizoană, câte o delegaţie de 12 oameni, corp de trupă, din fiecare unitate a Diviziei 2 Vânători de toate gradele.

Compania de onoare şi gorniştii, cu drapelul de luptă, a fost asigurată de Regimentul 2 Vânători, iar muzica de Regimentul 85 Infanterie. Generalii au fost flancaţi de ofiţerii superiori şi inferiori, dispuşi pe front de câte 8, iar autorităţile locale au fost reprezentate de prefectul de Bihor, primarul oraşului, preşedintele Tribunalului şi alţii. În ordine au fost dispuse compania de onoare cu gorniştii, delegaţiile corpurilor, Şcolile, poporul etc.

După oficierea tristagionalului la morminte, acestea au fost sfinţite de arhimandritul Iustinian, iar cuvântările au fost rostite de generalul Şerbescu şi maiorul Vârtejanu, din partea armatei şi de Roman R. Ciorogariu, din partea vicariatului ortodox. Pe adresă de invitaţie Roman R. Ciorogariu adnota: „ce frumos plănuit şi ce măreţ realizat”^[2].

După celebrarea firescului gest de camaraderie, săvârşit de personalul diviziei, cu largul concurs al bisericii şi al oficialităţilor locale, generalul Şerbescu, a doua zi, adresa vicarului Roman Ciorogariu mulţumiri sufleteşti, în numele ofiţerilor şi a trupei, şi recunoştinţa pentru participarea la „pioasa şi patriotica serbare cu ocazia procesiunii şi inaugurării modestului monument ridicat în memoria eroilor căzuţi pentru întregirea neamului pe Tisa, aduşi şi îngropaţi în cimitirul din Oradea-Mare”^[3].

Autorităţile au fost impresionate de gestul militarilor de a-şi omagia camarazii care şi-au făcut suprema datorie faţă de ţară, prin eternizarea în bronzul statuii a zborului lor avântat asemenea vulturului care-i reprezintă. Militarii au fost sensibilizaţi şi mai mult de mesajul cald şi plin de simţăminte patriotice pe care părintele vicar le-a adresat la mormintele celor căzuţi, cuvinte care au fost ca un „balsam înviorător pentru acei ce au fericita ocazie să le asculte, precum şi au adus consolaţie Dumnezeiască în sufletele celor ce au pierdut aceste fiinţe scumpe inimii lor”^[4]. Generalul Şerbescu şi şeful său de stat major, rugau să li se încredinţeze o copie după înălţătoarea cuvântare spre a fi publicată împreună cu darea de seamă asupra inaugurării monumentului. Cercetările noastre nu au descoperit încă acel document.

Evenimentul era considerat cu totul deosebit pentru militari chiar dacă monumentul era unul modest faţă de faptele măreţe ale celor ce s-au jertfit pentru patrie. Adresându-se Chiriarhului bihorean, comandantul Diviziei 2 Vânători generalul Şerbescu încredinţa lui şi bisericii greco-ortodoxe din Oradea-Mare acele „scumpe relicve, fiind convinşi că şi aceste mărturii ale sacrificiului făcut cu generozitate de tinere vlăstare vor deveni sub oblăduirea oamenilor un loc sfânt al neamului, unde energii noi vor căpăta cu generaţiile viitoare”^[5].

Pe 17 aprilie 1920 comandantul Diviziei 2 Vânători, generalul Şerbescu trimitea adresa cu nr. 568, către Vicarul Episcopiei Greco – Ortodoxe Roman Ciorogariu, prin care-i prezenta planul modestului Cimitir, unde se odihneau corpurile neînsufleţite, ale eroilor morţi pe Tisa, pentru întregirea neamului. Generalul preciza că fiecare mormânt avea pe cruce şi numele eroului înhumat în el, iar pe mormintele eroilor anonimi, al căror nume nu s-a putut afla, cu toată oboseala ce şi-au dat organele acestei divizii, s-a pus titlul bine meritat Un erou Român.

Episcopul Roman R. Ciorogariu trimitea pe 18 aprilie /1 mai 1920, Oficiului parohial de la parohia centrală din Oradea Mare tabloul nominal al eroilor căzuţi în luptele de la Tisa, din anul 1919, pentru întregirea neamului şi înmormântaţi în cimitirul Rulikovski.

Preasfântul părinte considera că “aceste morminte de eroi sunt morminte sfinte ale neamului românesc şi nouă ne revine urmarea de a fi îngrijitorii lor. Din cultul eroilor, fiind viu la aceste morminte, se vor inspira viitoarele generaţii chemate să apere moştenirea acestor eroi. Numele eroilor cuprinşi în şablon (listă – n.n.) să fie introduse în cronica parohiei împreună cu istoria intrării armatei române în Oradea Mare. Mai departe să se facă o pomenire a eroilor înmormântaţi în cimitirul Rulikovski şi cimitirul Olosigului, ca la lunea morţilor (numită Paştele morţilor) să se servească, în tot văzul, pomenirea lor, ca a morţilor naţiunii” ^[6].

Peste ani, aflăm din documente, că parcela eroilor a fost îngrădită, de alte morminte, conform deciziei comisiei compusă din reprezentanţii tuturor cultelor, ai Municipiului Oradea şi Garnizoanei şi în plus o porţiune destinată pentru procesiuni şi slujbe religioase pentru eroi^[7]. Pe 16 mai 1929, episcopul Roman R. Ciorogariu scria comandantului Diviziei 17 Infanterie din Oradea despre situaţia mormintelor din parcela eroilor, în care cu timpul s-au şters inscripţiile de pe cruci. Nevoia de refacere şi de delimitare a mormintelor eroilor de alte morminte – civile şi militare – era motivată de procesiunile care se fac anul de ziua morţilor (după duminica Tomii) şi de ziua eroilor. În înţelegere cu comandamentul militar s-a fixat un loc pe care să se ridice o capelă înaintea monumentului. Episcopul relatează şi faptul că o „bună parte dintre ofiţeri, în frunte cu colonelul Târnoveanu, au fost înmormântaţi de mine”^[8], după cum acei dintre răniţi care au murit ulterior au fost înmormântaţi în cimitirul Olosig. Mai târziu au fost înmormântaţi toţi cei răposaţi în spitale. Obligat de misiunea sa duhovnicească de a se îngriji de mucenicii României Mari, vrednicul vlădică al Oradiei făcea propunerea ca „locul de odihnă a celor cuprinşi în tabloul anexat să se declare morminte de eroi. În faţa lor, pe locul rămas încă neocupat de alţi morţi, alături de monument, să se ridice un paraclis în care să ardă veşnic candela cultului eroilor şi să se facă slujbe de pomenire(subl. ns.). Mai deodată e necesar pe temeiul şablonului nominal să fie reconscrise crucile şi împrejmuiţi eroii ca astfel să se păstreze memoria lor. Preotul militar ortodox din garnizoană să aibă nemijlocita lor supraveghere şi serviciul de pomelnic la aceste morminte de eroi, pentru a le da caracter militar de sine înţeles sub îndrumările episcopului ortodox de Oradea”^[9]. Tot aşa se propunea să se procedeze şi cu mormintele din cimitirul Olosig, rămânând ca şi troiţa de lemn ridicată acolo să fie tot la fel în grija preotului militar de garnizoană şi a episcopului locului. Mormintele să fie îngrădite şi îngrijite, pentru ca „în acest chip a celor adormiţi în serviciul patriei” ^[10] să li se dea onorul cuvenit, de a săvârşi actul de pietate faţă de eroii neamului.  Lista înaintată de generalul C. Şerbescu cuprindea următoarele nume:

[1] Arhivele Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, fond Documente, Act nr.13070/ 26 Martie 1920

[2] Ibidem

[3] Idem, Act nr. 233/5.04 1920

[4] Ibidem. Pentru temă vezi şi Neculae Moghior, Eroi uitaţi – propuneri pentru o eventuală temă de cercetare, în Cetatea Bihariei, 2005, nr. 2, p. 21-25.

[5] Ibidem

[6] Idem, Act nr.381/ 21 aprilie/4 mai 1920

[7] Idem, Act nr. 2041/22 iulie 1929; Act nr. 17699/9 septembrie 1929. Parcela avea în proiectul planului iniţial 14 rânduri x 5 şiruri (pe faţă), din care 7 nu aveau eroi înmormântaţi şi 12 rânduri a 5 şire de locuri rezervate eroilor care se vor aduce de la Tisa. Planul era semnat de comandantul D. 2 V., generalul C. Şerbescu, de medicul lt.col. Şt. Georgescu, confesorul diviziei, arhimandritul Iustin şi de şeful biroului adjutantură, cpt. Stavrache.

[8] Idem, Act nr.1453/ 16 mai 1929

[9] Ibidem, f. 2

[10] Ibidem, f. 3Cruce Recunoștinței pentru Eroi

10 Iunie – Ziua EROILOR

PROGRAM: 9.15 Biserica Militară

Te-Deu pentru EROII NEAMULUI ROMÂNESC – Pr. capelan Mircea IONIȚĂ

Tămâierea mormitelor eroilor

Onor la Eroi – Detașament de Onoare al Militarilor din Garnizoana Oradea