Ca un semn de omagiere a Unirii românilor, pe 24 ianuarie a fost lansată și publicația Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu” – Filiala Oradea, având ca temă centrală Tratatul de la Trianon și consecințele acestuia.
Revista este deschisă de studiul Președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, printr-o sinteză cu privire la „Importanța Tratatului de la Trianon” și cuprinde 20 de alte studii și cercetări care se circumscriu acestei idei. Revista, cu o grafică bună, asigurate de Tipgrafia Metropolis, Oradea, are pe coperte Palatul Mare de la Trianon, iar pe spate noua Catedrală ortodoxă din Oradea, fotografiată de Ovi D. Pop.
Victoriile, înfrângerile reprezintă serbări ori comemorări înregistrate de memoria istorică a unui popor, din care avem de învățat. Cum se reflectă istoria în viața cotidiană a românilor aflăm din prelegerea susținută de acad. Ioan Aurel Pop cu ocazia marcării Centenarului Trianon, care în fapt a fost asumarea prin semnătură a Păcii, la 4 iunie 1920, între Puterile învingătoare și statele învinse. Trianon-ul este ultimul din cele cinci tratate semnate. Pentru români el este numai o consacrare a faptelor consfințite prin hotărâri naționale ale provinciilor istorice: Basarabia, Bucovina, Transilvania, Maramureș, Crișana și Banat. Au fost doar decizii de recunoaștere a noilor state formate în 1918-1920, pe baza principiilor autodeterminării popoarelor exprimate de președintele S.U. A., W. Wilson. Rod al muncii neobositului Profesor-academician, la Editura „Școala Ardeleană”, a văzut lumina tiparului volumul: „Construind Unirea ce Mare”, ca un frumos dar făcut din mărturiile românilor, care legitimează existența demnă a unui neam întreg între popoarele civilizate din Centrul Europei.
Elogiul adus de cercetătorii bihoreni, susținuți de confrații de breaslă din țară, aduc pentru tematică noi documente și fapte, adevărate izvoare sintetizate printr-o expresie meritorie: „a făcut cât nu puteau face sute de diplomați plus un corp de armată”, referire la contribuția Reginei Maria la încheierea Tratatului de la Trianon, potrivit aprecierilor dr. Ioan Laza, dr. Ligia A. Mirișan, compleate cu celelalte revendicări susținute: „Transilvania până la Tisa și tot Banatul…”(p.10-12).
Tăria, forța și liantul românilor a fost credința lor. În materialele semnate în revistă de prof. emerit Dr. Sever Dumitrașcu, prof. univ. Dr. Florin Sfrenjan, (p.34-37), rememorează Diplomele Maramureșene și modul în care prin abuz românii au fost deposedați de drepturile lor Istorice. Aspecte rezultate și din articolele semnate de prof. univ. Gabriel Moisa, cu aspecte particulare legislativ-administrative din Bihor (p.54), dr. Delia Cora, cu zona culturală românească, integrată în cea națională (p.77), Dr. Augustin Țărău, cu o abordare cu totul aparte prin informații inedite (p.62), privitoare la evoluția demografică și integrarea minoritarilor în România interbelică, întăresc ideea luptei pentru drepturi dar și consolidarea prin măsuri economice, administrative, culturale, religioase a României Mari.
Col. r. prof. dr. Vasile Tutula, în contextul politic și militar, desfășoară cu forța dreptului argumente istorice doveditoare că procesul „inventat” împotriva statului român nu avea temi juridic. Unul dintre acestea vizează faptul că „ungurii optanți” au beneficiat în egală măsură de reforma agrară aplicată în Transilvania (p.41), după răscumpărarea în aur a pământurilor grofilor unguri, proces extins până la nivelul revendicărilor și retrocedărilor „cu cântec” din zilele noastre,către „ a patra generație de optanți”, inclusiv prădarea averii din patrimoniul Fundației Gojdu, cu concursul unor neisprăviți (cu referire la premierul Tăriceanu și al ministrului de Externe Mihai Răzvan Ungureanu).
Prof. univ. emerit Dr. Ioan Zainea, Dr. Cristian Culiciu, Dr. Radu Românașu, confirmă, în studiile lor, ideea consolidării frontierelor trasate după Trianon prin legi adecvate: optanți (p. 28), stabilirea prețului și repartiția bunurilor (p. 30), reforma agrară (p. 58) șc0li și instituții multietnice (p. 81)
Rolul reînființatei Episcopii de Oradea este abordat de pr. Cristian Rus, la sărbătoarea Centenarului(p. 91), cu un medalion al Arhimandritului Roman Ciorogariu, și implicarea lui în pregătirile, înfăptuirea și consolidarea Marii Uniri din 1 decembrie 1918. Șiragul de biserici înșirate pe frontiera de vest a României Mari, pune în fața cititorilor o pagină eroică din zbaterea înaintașilor ardeleni în bătălia lor pentru biruința credinței, așezate în caierul de amintiri din Cartea de aur a neamului românesc. Alături de „Stăvilarul lui Carol” ostaților au construit și „fortăreața lor spirituală” prin episcopia Oradea, Maramuleșului (Sighet), Timoșoara, – care au completat pe cele de la Arad și Caransebeș -, ca al doilea brâu fortificațiile pe frontiera de vest a României Mari, zidite în cazemate și sufletele românilor. Conform explicațiilor însoțitoare date de col. r. Dr. Constantin Moșincat, Bisericile au fost vetre luminoase care n-au conturbat pacea vecinilor, dar au avut ca rost „menținerea credinței, ridicarea valorii virtuților creștine, a vigorii și unității neamului. Biserica, a rămas pentru timpurile care au urmat, cetatea în care s-au păstrat neatinse odoarele sufletești și spirituale (p. 105). Articolul integral Constantin Moșincat – Șiragul de Biserici de pe frontiera de Vest a României Mari.
