Însemnări uitate (II)

„Onoarea prețuiește mai mult decât îndemânarea”

Dumitru Iliescu a exercitat efectiv (deși nominal poziția era ocupată de generalul Vasile Zottu, care, bolnav fiind, nu putea exercita prerogativele de comandă) funcția de șef al Marelui Cartier General în prima parte a campaniei anului 1916, fiind apoi numit în funcție la 25 octombrie până la 5 decembrie 1916, când a fost demis ca urmare a înfrângerilor suferite de Armata României. Numire sa, prin încălcarea sau eludarea regulilor de promovare în armată, justificată doar de relația de prietenie cu primul-ministru, a fost aproape unanim contestată de corpul ofițeresc de comandă ca și de principalii lideri politici, iar rezultatele dezastruoase ale celor patru luni de conducere, deși nu i se datorau în întregime doar lui, le-au dat dreptate acestora.

Pentru conducerea acestor forțe armate mobilizate, circa 620.000 se constituia Marele Cartier General , având rolul de a sprijini Comandantul de Căpetenie – regele Ferdinand – în conducerea acțiunilor militare. Asigurarea aspectelor administrative și a celor care țineau de înzestrarea armatei și coordonarea efortului de război revenea Ministerului de Război, care nu avea însă atribuții pe linia conducerii militare. Ordinea de bătaie a Armatei României, în prima zi a participării la război, la data de 15/28 august 1914 era diferită de cea de la pace, forțele fiind grupate în conformitate cu misiunile pe care trebuiau să le îndeplinească și nu neapărat conform subordonărilor organice. Conform prevederilor art. 93 din Constituția din 1866, regele era capul puterii armate. În această calitate el exercita comanda de căpetenie în timp de război.