Sfânta Fecioară Maria

Fecioară a neînseratului cer

                                     Prof. Dr. GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

Tânguirea Maicii Domnului -Icoană a familie Moșincat-

Fecioară a neînseratului Cer,

cu inima alăută şi cuvântul arcuş,

îţi cântăm un psalm de mărire, urcuş

şi râvna mi-i una şi toată-i dulceaţă,

Tu, Răsăritul de sus şi-a pământului Dimineaţă!

Fecioară a neînseratului Gând,

ne picuri în inimi fulguiri de mireasă

şi-ţi cântăm bucuria duioasă,

cu lacrimi smerite pe-a Căii-Hristos,

Tu,  Potirul cu Vinul cel mai gustos!

Fecioară a neînseratului Cuvânt,

ai aruncat peste noi lumină şi dor,

înflorit e pământul de miresme-i ponor,

când privim Adevărul din Blândul Iisus,

Tu, rămâi veşniciei Lumina de sus!

Fecioară a neînseratului Psalm,

Te strigăm în ecouri  şi-n ruga de foc,

să ne-aduni împlinirii de Sfânt prooroc,

să-mbraci armonia cu sufletele noastre,

Tu, Simfonia deplină a divinelor astre!

 

Fecioară a neînseratului Rai,

cu chipul şi asemănare dumnezeiască,

noi îţi aducem cântare îngerească,

îmbracă-ne-n straiul Tău sfânt de lumină,

Tu, mai presus de toate, Regină!

 

Fecioară a neînseratului Dor,

cu dorul doririi ne-ai fost dăruită,

Iubirea prin Tine a fost împlinită,

Mireasă, Tu eşti a Duhului-Mire,

Tu, cea mai dorită şi pură Iubire!

 

Fecioară a neînseratului Cânt,

noi fire de tină şi rugi de pământ,

picură-ne Roua de sus din Cuvânt,

să rodim cântare sfântă şi aleasă,

Tu a României, divină Crăiasă!

 

Fecioară a neînseratului Har,

cu inima cât cerul albastru şi senin,

din Tine noi gustăm al veşniciei Vin,

să nu mai flămânzim, sau înseta vreodată,

Tu, Maica Domnului, Fecioară preacurată!

 

Fecioară a neînseratului Foc,

cu razele ne mângâi şi cu privirea, alini,

Tu ruga să n-o-mbraci în strai de heruvimi,

nădejdea ne-o înalţă ca zborul de albină,

Tu, Mierea cea culeasă cu râvnă divină!

 

Fecioară a neînseratului Altar,

ce ne cumineci cu Pâine şi Vin,

întâiul alb-gând ţie ţi-l închin,

iar viaţa ţi-o dărui cu dor şi iubire,

Tu, Taină de slavă şi de preamărire!

 

Fecioară a neînseratului Legământ,

Proorocie ai fost şi ai înflorit pe pământ,

cu harul, cu fapta, cu sfântul cuvânt.

Slăvită în toate, de-a pururi mereu,

Tu, Fecioară sfântă, Maica lui Dumnezeu!

 

Fecioară şi-a neînseratului Pământ,

fă să rodească şi-n bulgări lumina.

Stejarul cel falnic să-nalţe tulpina,

să cânte văzduhul şi apele adânci,

Fiii României, toţi să-ţi fie prunci!

13 Aug. 2008, Mănăstirea Crasna-Gorj

Redacția Cetatea Cavalerilor Urează tuturor purtătorilor al Sfântului nume, și derivatele sale, sănătate, împliniri, La mulți ani!

 Voichița Maria Moșincat, Viviana Maria Moșincat, Maria Cordoș, Maria Buboi, Maria Gudea, Maria Moșincat, Măriuța Moșincat, Dr. Maria Vaida, Miorița Săteanu, Maria Trandafir, Mariana Poinar, Mariana Pobirci,   Mariana Zintz , Mariana Caciora, Maria Petre, Maria Donca,  Mariana Pavaloiu, Marian Munteanu , Marian Moșneagu, Marin Curta, Marius Apostol, Marius Crișan, Marian Tudor, Marian Borovină, Nicoara Marius, Maria Donca,  Elena Cristina Marian,   Maria FILIPOIU, Mariana Pavaloiu,  Mariana G. , Maria Garbe  , Maria Adochitei, Maria Lungu, Maria Morar,  Maria Stefanache, Clenciu Marian,  Maria Ilie , Petcu Marian, Mariana Jacan,  Nencescu Marian,  Pop Marin,  Marius Finca,  Marius Indrea

 

Acest articol a fost publicat în Articole, Autori și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.