ONOR VETERANILOR DE RĂZBOI
Iubiți veterani de război,
Stimate oficialități militare și civile,
onorată asistență,
Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României. Aceasta a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, iar data aleasă este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.
Suntem astăzi aici pentru că avem datoria să îi respectăm și să îi apreciem pe părinţii, bunicii şi străbunicii noştri, veteranii de război, care au luptat pentru ca noi să trăim astăzi într-o ţară liberă şi independentă, să vorbim şi să gândim româneşte. Să învăţăm lecţia lor de patriotism şi s-o transmitem generaţiilor viitoare, împreună cu valorile care îi caracterizează pe veteranii de război – devotament şi spirit de sacrificiu!
În Legea 303, la art.5, se subliniază: „În semn de recunoaștere a meritelor veteranilor de război pe câmpurile de luptă pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României”.
Acest act s-a implinit la intervenția și în urma solicitărilor conducerii ANVR și a MApN. Tot mai multe instituții, categorii, profesii sociale, științifice, culturale, sportive aveau ziua lor în calendarul sărbătorilor, numai veteranii nu.
În Războiul de Independenţă (1877-1878) au murit 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii.
Respectând adevărul istoric, trebuie spus că recunoașterea unei asemenea calități nu a venit direct de la rege, nici de la alte instituții ale statului, ci ca urmare a demersurilor energice ale unor bărbați curajoși care, asemenea foștilor lor camarazi ce își sacrificaseră sângele și viața pe redutele de la Grivița, Plevna, Rahova, Vidin, Smârdan, nu mai puteau îndura mizeria și sărăcia în care trăiau. Ei s-au adresat direct regelui, care i-a primit la Palat, unde au expus toate greutățile cu care se confruntau și solicitările lor. Suveranul nu s-a supărat la cererile veteranilor. A hotărât ca în Decretul menționat mai sus să se statueze „ca fiecărui ostaș veteran să i se asigure liniștea și ocupațiunea pentru tot restul vieții”, să i se pună la dispoziție cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generațiile viitoare”.
Dar acest lucru nu s-a realizat întocmai, nici atunci, nici mai târziu. Abia peste șase ani, prin Legea aprobată la 22 aprilie 1908, erau scutiți de unele prestații, taxe și impozite numai cei ce au avut grade inferioare.
După alt an, un Ordin al Ministerului Învățământului scutea copiii de veterani de toate taxele școlare. Curioasă dispoziție, având în vedere vârsta pe care o aveau în 1909, după 31 de ani de la terminarea Războiului de Independență, foștii luptători. Câți dintre ei mai erau părinții unor copii de școală?
Uimiți și conducătorii asociațiilor de veterani de o asemenea prevedere, s-au adresat ministerului respectiv, Parlamentului.
Revăzând documentele vremii, constatăm, cu stupoare, alte acțiuni, sfidătoare pur și simplu. După 25 de ani de la decretarea mobilizării pentru războiul balcanic și cea pentru participarea la Primul Război Mondial, s-au făcut, conform Convenției statelor europene din 1870, de la Geneva, demersuri pentru acordarea calității de veteran supraviețuitorilor acestor conflagrații. În Primul Război Mondial, în care a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, respectiv peste 880.000 de militari, a fost necesară jertfa a peste 410.000 de soldaţi (peste 335.000 de morţi şi dispăruţi şi peste 75.000 de invalizi). Jertfa lor a dus la înfăptuirea României Mari.
Datorită unor tergiversări, dar și din cauza izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial, proiectul de lege care era menit să le confere unele drepturi nu a fost adoptat. Abia la 4 iunie 1945 s-a semnat Decretul-Lege nr.440, ce recunoștea meritele lor, precum și ale unor veterani din cea de a doua conflagrație mondială.
O situație specială s-a creat în privința acestora, deși contribuția ce au avut-o, alături de cei 794.562 de camarazi jertfiți pe fronturile de luptă la îndeplinirea misiunilor încredințate, a fost larg cunoscută (22.592 ofiteri, 17.460 subofiteri, 754.510 trupa).
Contribuția României, a bravei sale oștiri la scurtarea războiului cu șase luni, fiind pe deplin justificată, ca și locul patru considerat a-l fi avut alături de puterile aliate, în înfrângerea Germaniei fasciste, nu a contat prea mult în recunoștința ce o binemeritau.
Dimpotrivă, o mare parte dintre supraviețuitorii cruntelor bătălii au fost năpăstuiți, suportând grele și nedrepte discriminări, trieri. Au fost drămuiți și apreciați după criterii politice, după fronturile pe care au participat, Est sau Vest, după categoria socială, apoi marginalizați și uitați.
Comandanți de mari unități tactice și operative, unii veterani ai Primului Război Mondial, decorați cu Înalte ordine și medalii românești și străine, inclusiv cu cea mai mare distincție din toate timpurile, „Ordinul Mihai Viteazul”, au fost declarați criminali de război, judecați și condamnați la ani grei de închisoare.
52 de generali și mulți ofițeri au sfârșit în pușcării. Le-au fost confiscate bunurile și decorațiile, familiile, îndeosebi copiii lor, îndurând privațiuni înjositoare.
A urmat înființarea, la 23 octombrie 1963, a Comitetului Național al Veteranilor din Războiul Antifascist, fără vreunele drepturi anume. În ianuarie 1980, i s-a alăturat abuziv și Comitetul Foștilor Luptători Antifasciști, organism cu rol decorativ, de fațadă.
La 27 decembrie 1989, un act revoluționar s-a înfăptuit și în viața veteranilor de război. Un grup de generali și ofițeri care au luptat pe ambele fronturi, de Est și Vest, și câțiva supraviețuitori ai Primului Război Mondial au hotărât desființarea vechii structuri, devenită anacronică, și au înființat Asociația Națională a Veteranilor de Război, organizație independentă, neguvernamentală, nepatrimonială și complet apolitică, în care au fost cuprinși, pe baza de adeziune liberă, cetățenii români, fără deosebire de naționalitate, convingeri politice, religie, sex și vârstă, participanți la Primul și Al Doilea Război Mondial.
Au fost primite, de asemenea, văduvele veteranilor de război. S-au creat filiale în toate județele și sectoarele Municipiului București.
La 20 februarie 1990, ANVR a devenit persoană juridică, iar prin HG 458 din 1 aprilie 2004, e recunoscută de utilitate publică.
De la început, Asociația și-a asumat lupta pentru redarea demnității, onoarei și respectului cuvenit veteranilor, invalizilor și văduvelor de război/văduvelor de veterani de război, precum și datoria morală de a contribui nemijlocit la cunoașterea și cultivarea tradițiilor glorioase ale națiunii și armatei române.
Până în anul 2013, Asociația a fost afiliată la FMAC – Federația Mondială a Foștilor Combatanți, cu sediul la Paris. Are bune legături cu organizațiile similare din SUA, Rusia, Anglia, Franța, Italia, Germania, Cehia, Slovacia, Ucraina, Polonia, China, Turcia și alte țări.
Este în contact permanent și îi ajută pe veteranii de război din Republica Moldova. Asociația are o colaborare strânsă cu Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Asociația Natională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ion Cuza”, cu alte asociații și fundații din cadrul MApN, Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice.
Un merit deosebit în reorganizarea ANVR la nivel national l-a avut vrednicul de pomenire, general în retragere, Marin Badea Dragnea, ales, încă de la constituire, liderul organizației, pe care a condus-o cu deplină dăruire și înaltă competență, timp de 30 de ani. La nivel județean activitatea a fost condusă de către regretații Gl. Mircea Velicu și col. Ioachim Sima. Tuturor le aducem astăzi, aici un binemeritat omagiu.
Datorită solicitărilor și intervențiilor sale, a conducerii ANVR, la toate structurile din fruntea statului, au fost adoptate o serie de legi și acte normative care au conferit unele drepturi și facilități modeste, față de propunerile făcute și în comparație cu drepturile acordate veteranilor de război din alte state, indemnizații de circa 15 ori mai mici decât ale altor categorii similare din țară și alte țări.
Cu toate acestea, spre surprinderea și mâhnirea foștilor combatanți, parte din drepturi și facilități au fost diminuate, unele chiar anulate, iar altele nici nu au fost aplicate în unele zone.
Este drept că la propunerea conducerii ANVR, MApN a hotărât ca toți veteranii de război cu gradul de soldat, caporal și sergent să fie trecuți în corpul subofițerilor.
În anul 1994, grație prevederilor Legii nr. 68 s-a instituit și acordat medalia „Crucea Comemorativă a celui de Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”, veteranilor de război care nu au fost decorați cu ordine și medalii de război, astfel încât aceștia, majoritatea din mediul rural, au putut primi rente lunare.
De prevederile legii au beneficiat peste 300.000 de veterani de război, dintr-un număr de 900.000 de veterani de război, la începutul înființării ANVR.
Acum mai trăiesc, cu aproximațiile impuse de grabnice treceri în viața de apoi, aproximativ 3600 veterani și invalizi de război, 129 văduve de război și 32.000 de văduve de veterani de război. La nivelul județului Bihor mai sunt în evidență 38 de veteran de război, și 400 de văduve ale veteranilor de război.
Un eveniment cu valoare de premieră în istoria țării a fost declararea, la propunerea MApN, de către Guvernul României, a anului 2015, ca an al veteranilor de război.
A fost un an bogat în activități omagiale, educativ-patriotice, pe întreg cuprinsul țării la care, cu aportul cadrelor din structurile MApN, au fost antrenate și organele administrației publice centrale și locale.
Demn de subliniat este și faptul că deși a avut posibilități financiare modeste (de la bugetul de stat) ANVR a reușit să editeze, în acești ani, 11 volume intitulate „Veteranii pe drumul onoarei și jertfei”, iar în cadrul unor filiale și la nivel central apariția unor reviste consacrate veteranilor de război. Și la nivelul filialei bihorene au fost editate două volume de acest fel.
Este trist însă că la împlinirea a 32 de ani de existență a ANVR și a 77 de ani de la victoria de la 9 mai 1945 asupra Germaniei naziste, fie și din cauza pandemiei și a conflictului militar din Ucraina, o tăcere și ignorare inexplicabilă privitoare la rolul și viața veteranilor de război s-a așternut în paginile mass-media, în viața societății.
După cum și azi, după atâtea intervenții la forurile superioare, nu a fost modificată legea potrivit căreia la festivitățile de depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori cu prilejul aniversării și comemorării unor evenimente naționale, veteranii de război pot săvârși acest gest omagial de pietate numai după încheierea festivităților oficiale. Ce trist și jignitor!
În pofida tuturor inechităților, conducerea ANVR se află în continuă ofensivă pentru reglementarea, cum se cuvine, a tuturor problemelor ce privesc problematica veteranilor de război.
Pentru curajul şi spiritul de sacrificiu de care aţi dat dovadă în timpul războiului, pentru faptul că aţi trecut cu bine şi cu fruntea sus peste greutăţile vieţii, vă asigurăm, bravi veterani de război, de întreaga noastră recunoştinţă şi preţuire. Dumnezeu să vă aibă în paza Sa!
Președintele filialei Bihor a
Asociației Naționale Cultul Eroilor Regina Maria – filiala Bihor
Co. (Rz.) ing. Dan N. Poinar