REVISTA „CETATEA CAVALERILOR” – NR. 5 / MAI 2026
sau O nouă treaptă de lumină culturală, istorică și spirituală românească
În peisajul publicațiilor culturale contemporane, revista „Cetatea Cavalerilor” își confirmă, prin numărul 5 (68) din mai 2026, statutul de platformă intelectuală complexă, aflată la intersecția dintre istorie, teologie, literatură, geopolitică și reflecție identitară. Mai mult decât o revistă, acest număr se configurează ca o hartă vie a memoriei românești, în care ideile nu sunt simple articole, ci noduri de sens într-un discurs cultural unitar.
Întins pe peste 160 de pagini, bogat ilustrat și dens conceptual, numărul propune o călătorie intelectuală care pornește din zona sacrului, traversează istoria politică și culturală, se oprește asupra marilor figuri ale literaturii și ajunge până la reflecțiile contemporane despre tehnologie și geopolitică globală.
Revista se deschide spiritual cu – omul ca imagine a luminii divine – studiul lui Gh. C. Nistoroiu, intitulat „Capul Omului Religios – Fața lui Dumnezeu și a creștinului ortodox”. Textul propune o viziune profund simbolică asupra ființei umane, în care corpul devine limbaj al teologiei, iar chipul – spațiu al întâlnirii dintre om și divinitate. Nu este o simplă reflecție doctrinară, ci o antropologie spirituală a luminii, în care omul este interpretat ca structură vie a creației. Această deschidere stabilește tonul întregului număr: cultura este inseparabilă de spiritualitate, iar istoria – de sensul ei transcendent.
Studiul lui Nicolae Iosub – o arhitectura conștiinței naționale – despre Mihai Eminescu și Nicolae Iorga propune o dublă lectură a identității românești. Eminescu apare ca poetul revelației metafizice, iar Iorga ca arhitectul memoriei istorice. Împreună, cei doi nu sunt doar personalități culturale, ci structuri de gândire ale națiunii, două moduri complementare de a înțelege continuitatea românească: prin poezie și prin istorie.
Istoria alternativă și relectura izvoarelor vechi este redată în studiul (9) a lui Ion Pachia-Tatomirescu care reprezintă una dintre direcțiile distinctive ale revistei. Analiza dedicată lui Aethicus Ister și spațiului daco-zalmoxian propune o relectură și reevaluare amplă a izvoarelor vechi, în care Dunărea devine ax civilizațional, iar Dacia – centru de iradiere culturală. Acest tip de cercetare conferă revistei un profil aparte: deschiderea către interpretări interdisciplinare ale istoriei profunde, în care geografia, mitologia și memoria se intersectează.
La temelia modernității statului și istorie mecanismele puterii – se află studiul lui Aurel V. David despre Alexandru Ioan Cuza care oferă o analiză structurală a formării statului român modern. Cuza apare ca fondator al instituțiilor moderne, dar și ca lider vulnerabil în fața rezistențelor politice interne. Textul merge dincolo de biografie și identifică mecanismele care au dus la detronarea sa, sugerând existența unor rețele de interese care au frânat consolidarea proiectului național. În acest context, istoria este citită ca luptă între construcție și blocaj, între modernizare și conservatorism politic.
Opera lui Cuza va fi desăvârșită prin Unirea cea Mare – după strădania și lupta comună a românilor, în 1918, prin contribuția episcopului Roman Ciorogariu (articol semnat de Eleisabeta Roșu) și a eroului general Traian Moșoiu, conform documentării semnate de Cristina Pușcaș și cea a armatei române primită la Oradea cu flori de liliac (C. Moșincat).
Studiile semnate de Mircea Popa se disting prin rigoare și valoare de sinteză. Analiza dedicată lui David Prodan și Octavian Goga nu este doar o prezentare de autori, ci o reconstituire a unor jaloane ale istoriografiei și literaturii române. David Prodan apare ca model de cercetare istorică riguroasă, bazată pe document și arhivă. Goga este interpretat ca poet al tensiunii naționale și al dramei identitare. Împreună, aceste recenzii funcționează ca repere metodologice ale cercetării culturale românești.
Componenta memorialistică este reprezentată de Cristina Pușcaș, care oferă portretul generalului Traian Moșoiu în „Povestea unui erou”. Figura acestuia este integrată în contextul Marii Uniri, ca simbol al eliberării și al reîntregirii teritoriale. În aceeași direcție a memoriei militare și instituționale, Constantin Moșincat contribuie cu mai multe studii, dintre care se remarcă evocarea intrării Armatei Române în Oradea la 20 aprilie 1919, moment descris ca o scenă de jubilație colectivă, cu flori de liliac și entuziasm popular. Autorul explorează și conceptele de „Fond al Apărării Naționale”, precum și conexiunea intelectuală dintre Ștefan Odobleja și Mihai Drăgănescu, sugerând o linie de continuitate între gândirea militară, filosofică și științifică românească.
În registru microistoric, Augustin Țărău reconstruiește evoluția satelor comunei Ceica, de la Evul Mediu până în epoca modernă, surprinzând continuitatea comunităților rurale și adaptarea lor la transformările administrative și sociale. Studiul oferă o imagine concretă a istoriei trăite, dincolo de marile narațiuni politice.
Unul dintre momentele de actualitate ale revistei este studiul despre Geopolitică și „istoria în mers” – lumea în reconfigurare – a lui Tiberiu Tudor, care propune o analiză a conflictului dintre SUA și Iran. Textul depășește simpla cronologie a tensiunilor și surprinde logica profundă a conflictului: competiția pentru influență în Orientul Mijlociu; controlul resurselor energetice; reconfigurarea alianțelor globale; trecerea spre o ordine multipolară instabilă. În acest sens, revista introduce o dimensiune esențială: istoria nu este trecut, ci proces în desfășurare, iar geopolitica devine parte a înțelegerii culturale a lumii.
Unul dintre cele mai coerente segmente ale revistei este zona literatură, critică și poezie – nucleul de echilibru al revistei – unde se construiește un adevărat câmp de tensiune între critică, poezie și reflecție culturală. Critică și eseu Al. F. Țene propune o analiză etică asupra istoriei românești, abordând tema trădării ca fenomen recurent al vieții publice, transformat în categorie morală a interpretării culturale. Ionuț Țene completează acest registru printr-o perspectivă istoriografică, axată pe recuperarea memoriei culturale și a continuității identitare. Împreună, cei doi configurează un dublu registru: unul moral-critic și altul istoric-documentar, de evidențiere a erudișiei și pasiunii cercetării istoriei locale cu dimensiune națională de prof. dr. Viorel Faur, care întărește dimensiunea reflexivă a revistei.
Poezie și sensibilitate în plan liric, Pașcu Balaci transformă Oradea într-un spațiu al memoriei poetice, unde orașul devine structură afectivă a timpului. Mircea Dorin Istrate aduce o poezie a interiorității, în care reflecția personală se împletește cu memoria colectivă.
Recenzie și echilibru critic – în acest ansamblu, recenzia semnată de Mihaela CD funcționează ca punct de echilibru metodologic, oferind o grilă de lectură între emoția textului și analiza critică. Ea leagă discursul poetic de interpretarea rațională, asigurând coerența internă a segmentului literar. Literatură, cultură și diaspora intelectuală – rețea globală de semnături. Revista își extinde semnificația printr-o amplă rețea de colaboratori din spațiul românesc global. Prezența Angelei Faina, cu epopeea dedicată lui Mihai Viteazul, aduce dimensiunea epică a istoriei naționale în registru literar. Grafica de copertă semnată de George Roca conferă revistei o identitate vizuală deschisă spre diaspora culturală.
Acest număr al revistei „Cetatea Cavalerilor” se construiește ca o amplă frescă intelectuală, în care istoria, teologia, literatura și memoria culturală românească se intersectează într-un dialog viu, uneori solemn, alteori polemic, dar mereu ancorat în ideea continuității identitare. Revista reunește cercetători, istorici, eseiști, poeți și jurnaliști culturali, configurând un spațiu de reflecție asupra destinului românesc în cadrele sale spirituale și istorice. Contribuțiile semnate de: Nicolae Dima, Ion Anton Datcu, Cristian Petru Bălan, Aurelian Popa-Stavri, Valeriu Dulgheru, Ion Nălbitoru, Cristina Nălbitoru, Lazăr Cârjan, Mirela Silaghi, Elisabeta Roșu, Crăciun Leucea, Gruia Cojocaru, Cristina Pușcaș și Augustin Țărău transformă revista într-un nod de convergență al culturii române globale, unde diaspora și interiorul cultural se întâlnesc într-un dialog continuu. Prezența simbolică a lui Fănuș Neagu în colecția de autografe a generalului Lazăr Cârjan și profilele de pe coperta revistei conferă acestui număr o valoare de arhivă literară, marcând legătura cu una dintre marile voci ale prozei românești. Mesajul revistei
În zona contemporană, de tehnologie, modernitate și gândirea sistemică, studiile despre tehnologie semnate de Nicolae Grigorie-Lăcrița analizează impactul „internetului lucrurilor”, unde obiectele devin entități comunicante ale lumii digitale. În contrapunct filosofic, gândirea lui Ștefan Odobleja oferă o dimensiune de profunzime teoretică, introducând ideea de feedback și autoreglare ca principii universale ale sistemelor complexe. Dar și o modalitate prin care inteligența românească a fost „sifonată”, după remaraca lui Constantin Moșincat.
Constatăm cu plăcere că și acest număr al revistei este ca organism cultural viu, spre lauda semnatarilor. Numărul din mai 2026 al revistei „Cetatea Cavalerilor” se configurează ca un organism intelectual complex, în care: teologia oferă fundamental; istoria oferă structura; literatura oferă expresia; geopolitica oferă actualitatea; tehnologia oferă proiecția spre viitor. Revista nu este doar o colecție de texte, ci o instituție culturală vie, o arhivă a memoriei românești și o platformă de reflecție asupra identității într-o lume în schimbare.
Într-o epocă a fragmentării, ea propune coerență. Într-o epocă a uitării, propune memorie. Într-o epocă a superficialului, propune profunzime. Iar prin aceasta, „Cetatea Cavalerilor” devine nu doar revistă, ci cetate intelectuală a continuității românești.
Grafica copertei – semnată de George Roca – poart un mesaj în consonanță cu tot conținutul revistei în care – „Timpul nu desparte – ci leagă!” – ceea ce sintetizează, de fapt, întreaga filosofie editorială a revistei „Cetatea Cavalerilor” și oferă cheia simbolică a acestui număr. Clepsidra aurie nu sugerează doar curgerea timpului, ci ideea de continuitate prin memorie. În interpretarea vizuală a copertei, nisipul nu cade spre uitare, ci circulă între trecut și prezent, transformând timpul într-o punte între generații, valori și conștiințe românești. Deviza latină – „Tempus non separat, sed iungit” – întărește exact această idee: timpul adevărat nu rupe, ci unește prin cultură, credință și memorie. Întreaga compoziție grafică este construită pe această simbolistică a continuității.
Pe coperta 1 Clepsidra devine axul central al revistei. Ea este încadrată de expresia: „NU DESPARTE • CI LEAGĂ”, o formulă aproape testamentară, care transformă coperta într-un manifest cultural. Aurul medalionului evocă noblețea memoriei, iar forma circulară amintește ideea continuității și a reîntoarcerii ciclice a valorilor. Silueta cetății și cromatica albastră sugerează atât Oradea, cât și ideea de „cetate spirituală” a culturii românești. Astfel, titlul revistei nu mai desemnează doar o publicație, ci o fortificație simbolică a memoriei și identității.
Galeria „In Memoriam” reunește personalități fundamentale ale culturii și științei românești: Constantin Brâncuși – Henri Coandă – Ștefan Odobleja – Ioan Cantacuzino – Ana Aslan – Victor Babeș – Anghel Saligny – Mihail Pascally – Nicolae Vasilescu-Karpen – Această selecție nu este întâmplătoare. Ea reunește: arta, știința, tehnica, medicina, teatrul, filosofia sistemică, într-o adevărată genealogie a excelenței românești. Personajele nu sunt prezentate monumental și rece, ci ca prezențe vii ale memoriei culturale, chemate să participe simbolic la dialogul prezentului.
În ansamblu, coperta transmite un mesaj profund: că marile personalități nu aparțin trecutului închis, ci unui prezent continuu al spiritului românesc. Prin cultură, credință, creație și memorie, timpul nu îi separă pe oameni și nici generațiile – ci le leagă într-o continuitate vie. De aceea, această copertă funcționează nu doar ca element grafic, ci ca o adevărată declarație de identitate culturală a revistei „Cetatea Cavalerilor”.
Letsoc Tacnișom