LA LA MULȚI ANI! Prof. univ. Dr. Cornel T. Durgheu – artist plastic
,,Un popor e MARE, e la apogeu, când dă sculptură bună, când dă sculptori MARI” Gheorghe Dimitrie Anghel – sculptor.
Cel mai celebru artist plastic orădean este, fără nici o îndoială, Cornel T. Durgheu, sculptorul care a creat cel mai originl monument pentru faimoasa CEAPĂ de Pericei. Când lumea zice că „nu dai o ceapă degerată” Cornel Durgheu se uită câte foi are ceapa și o pune pe soclu. Genială idee, care nu scapă apoi de Cartea Recordurilor.
El a creat multe și valoroase lucrări de grafică, busturi, sculpturi monumentale, răspândite și expuse în mai multe expoziții în țară și străinătate, mânat de o forță de muncă și creație extraordinară, disciplină și talent.
În sculptură, specializarea maestrului, dăruiește patrimoniului cultural arta sa monumentală. „Monumentul Martirilor Ciordaș și Bolcaș” din Beiuș, Busturile lui „Avram Iancu” de la Oradea și Salonta, Monumentul Pompierilor, Oradea, „Monumentul Eroilor” de la Homorog sau busturile monumentale ale lui C. Brâncuși, L. Blaga, Horea, Alexandru Roman sunt doar câteva dintre lucrările semnate de marele artist bihorean.
La ceas aniversar distinse prietene, din partea Asiciației Naționale a Cavalerilor de Clio, urarea noastră de SĂNĂTATE și tradițional La Mulți Ani!
Din partea artistului pentru NERECUNOȘTINȚA unor vremelnici edili, un material mai vechi, dar actual prin tematică:
ODISEEA UNUI DESTIN POLITIC
„Mă servesc de amintire, de această formă afectivă a memoriei, după cum este definită de Kierkegaard, dar atât de dragă mie, cu toate imperfecţiunile ei. Argumentul, motivul esenţial, care impune acest demers, alcătuit din fapte şi reflecţii, realităţi sociale şi politice, confruntări şi dispute, istorie şi memorii, idei platonice sau arhetipuri închipuite, cu sau fără relevanţă admiţând chiar că sunt o plăsmuire mitică, dar mai aproape de adevăr, au fost determinante.
Un adevăr al existenţei noastre cotidiene din ultimul sfert de secol, mai ales a celor implicaţi, a celor militanţi. Trăim într-o lume plină de mizerii, zbucium în declinul neamului, prevestindu-ne apogeul josniciei naţionale – prin dezvoltarea cruntei răutăţi umane şi dramatic lupta pentru parvenire ce provoacă degradarea societăţi româneşti, fără remuşcări. Peste tot întâlnim frământări şi nedreptăţi, „crime” şi crize, păcăleli şi manipulări, s.a. Dacă nu mi-ar părea rău pentru DEMOCRAŢIE, nemachiavelic fiind, şi disciplina nu-mi lipseşte, mâine aş desfiinţa partidele politice pentru un răstimp, atât de necesar pentru liniştea neamului, curăţirii, igenizării şi purificării, aruncând balastul la groapa de gunoi a istoriei.
Trăim, cum spuneam, într-o lume zbuciumată şi dezechilibrată, profană şi imbecilă (de la imbecilii întâlniţi la tot pasul!), stăpâniţi de relicve umane, de frământări şi nedreptăţi, dar optimişti, pentru că unii mai visăm la orice ne-ar face mai buni, mai drepţi, mai nobili, mai frumoşi, într-un cuvânt mai oameni, încercând să dăruim semenilor noştri un dram de sensibilitate spirituală, de credinţă, de sens vieţii, ce să nască bucurii şi frumuseţe, în ultimă instanţă speranţă pentru o viaţă mai bună, mai demnă, şi mai liniştită cu scopul mărturisit prin demersuri, iniţiative şi practici concrete, să eliminăm, să abolim sărăcia, pauperizarea şi umilinţă perpetua la care este supus poporul român. Şi o putem face!
Personal în decursul timpurilor, căutam sprijin, căutam tipul de OM (omul fiinţă!), pe care să mă bizui pentru deschiderea, dezvoltarea şi clădirea viziunii mele de viaţă. Ştiam că este posibil. A fost şi este posibil, atât pentru mine cât şi pentru semenii mei, cu toate rudimentele umane întâlnite şi puse pe boicot, (oameni limitaţi sau egoişti indiferent de pregătire) a căror, mare preocupare era, uneori nevinovaţi – oameni fără viziune fiind; blocarea iniţiativelor, stoparea demersurilor curajoase, indivizi de rea credinţă – atunci când apăreau iniţiative ori realizări îndrăzneţe (am trăit astfel de momente… vezi Facultatea de Artă din Cetatea Oradea) – cu tot evantaiul ei de preocupări, sau crearea de condiţii (spaţii), de muncă şi pentru realizări artistice atât de necesare creatorilor din toate domeniile, iniţiative din domeniul sculpturii monumentale de for public, etc., oameni, de ce nu, mânaţi de interese meschine şi politice, sabotări discriminatorii, ş.a.m.d, fără a înţelege sau realiza (ori nu vroiau), că pentru atingerea înaltei dimensiuni de civilizaţie şi emancipare, din toate punctele de vedere, a naţiei române, a locuitorilor oraşului Oradea, în primul rând de aşa ceva era nevoie! Necesităţile spirituale şi cele materiale imediate! Găsirea de SIMBOLURI, găsirea de MODELE. Dar interesul lor, în neştiinţa lor, era că masele de oameni să fie ţinute în sărăcie şi prostie, pentru că ele prin imposibilitatea accesului la informare, cultura, bun trăi, s.a. vor fi mult mai uşor de manipulat, de minţit şi de înşelat.
Onest, am căutat certitudini care să fie purtătoare de inteligenţă, de generozitate intelectuală, de responsabilitate umană şi socială, oameni care să aibă şi HARUL de-a induce şi genera binele, omenescul, într-o comuniune umană superioară. DA! O viziune idealistă, dar perfect infăptuibilă… şi aşa a fost până la un loc.
Stăpânit de ideea împlinirilor; profesionale, umane, morale, sociale, spirituale, etc., m-am slujit de puterea unor energii interioare, a ordinii, a exemplului şi sacrificiului personal, în neliniştea vremii. Dând sens lucrurilor, m-am situat arbitrar dincolo de bine şi de rău, nădăjduind în superioritatea omului evoluat; social, politic, şi cultural, abordând implicarea justificată istoric şi moral, în lumea politicului.
Obiectivul suprem era evoluţia spre o civilizaţie superioară, spre lumea valorilor umane, morale şi sociale, naţionale dar şi materiale şi spirituale. Nu mă aşteptam să intru într-un tunel obscurantist şi demagog în care demonii „politicului” se aşezaseră hegemonic într-o, concurenţa politică, josnică, de imagine sălbatică, dar mascată de voalul bunului simţ, a bunei credinţe, sub care se ascundea setea de putere, urmărind, gloria personală sau a familiei! Aş numio fanatism sau impotenţă politică. Stare care exclude orice coleg sau adversar politic, hăţindu-l în subsolurile apartenenţei partinice.
Aşezat bine, ca fiu al locului, în oraşul meu medieval, conştient de rosturile mele pe acest pământ, nu întâmplător am avut şi mai am (energia), sub speciala şi neiertătoarea lupă critică, filtrul a tot ceea ce mişcă în Oradea şi Bihor de mai bine de jumătate de secol; oameni valoroşi dar şi diferite persoane (lichele), cocoţate în „diferite responsabilităţi”, în decursul vremurilor, fără nici un merit plauzibil (doar rudimentar politic sau nepotism), aventuraţi acolo în ultimii 26 de ani, firesc sau conjunctural, oricum nestatornic şi cu merite şi convingeri profunde. Cetăţeni români de diferite etnii; români, unguri, evrei, s.a., care posibil slabelor ancorări civice (cetăţeneşti) interioare, m-au dezamăgit. Sunt omul interesat, care am văzut, analizat şi am sondat societatea de-a lungul timpului cu seriozitate şi plăcere. Fără eforturi speciale! Poate şi datorită calităţii profesionale care NU este de neglijat, sculptor (artist plastic şi educator) fiind – creator, formator de spirite elevate şi cititor şi ctitor de suflete, psihologia umană fiind apanajul acestor preocupări înălţătoare şi sensibile… Am văzut şi întâlnit indivizi, pe diferite funcţii, aşezaţi în somptuoase fotolii imperiale, fără să realizeze că purtau o pălărie prea mare pentru capul lor. Exemple sunt nenumărate! Iată din păcate o mostră de crasa incultura şi provincialism, într-un oraş care se zbate de ani buni, prin energiile sale sănătoase, dar, vai, sunt prea puţine cele care mai au curajul să se manifeste, să iasă din mediocritatea existenţială, tânjind şi agăţaţi după valorile tradiţionale româneşti, europene şi universale! Nonvalorile din perversitatea politică actuală, (valorile din păcate sunt risipite şi nu se pot afirma), din nefericire, ne dau statutul de societate urbană şi nu numai, mediocră. Dar iată ei ne hotărăsc destinul! Indivizi mici la propriu, mici şi la figurat, dar extrem de agresivi în subteran şi convinşi că stau la locul lor şi că le revine, îl merită! Ce ne facem?
Stupefiaţi, dar nu tulburaţi, ne-am angajat într-o existenţa, o aventură politica cenzurată, pe un drum permanent neliniştit, însoţit de un mister inefabil evanescent, incitant pentru minţile deschise, curate, cinstite şi dedicate destinului cetăţii – dar atât de rare, cu scopul de-a contribui la emanciparea şi educaţia municipalităţii, a judeţului, a ţării. Un angajament, un demers neînţeles, eronat şi absurd (vezi comentariile acoliţilor!), fără valoare pentru bezmeticii unei politici de gaşcă, care nu ţin cont de aspiraţiile, de necesităţile reale, de visele de preamărire a neamului românesc. Într-un cuvânt, de înaltul grad de cultură şi erudiţie. Cultură, civilizarea, emanciparea în sensul larg dar adânc al cuvântului, accesibilă tuturor muritorilor de rând.
Cultură pentru ei este un surogat ieftin şi captiv, pentru ca forţa care vine din cultură şi care aparţine spiritelor superioare îi sperie, le e frică că-i desfigurează. Apelează rapid la „crimă şi la preparatele vegetale”, apoi satisfăcuţi dau raportul, iar în momentul în care le perturbi, proiectul, fac totul, prin micimea lor să te elimine, pentru că ei sunt incapabili să se mişte la vedere, în lumea vizibilă. Invizibilul, întunericul le este sfetnic bun. Ei cred că au devenit limpezi, ilustrativ pentru complicaţiile existenţei falsificate, neglijând tradiţiile etice reale ale pământului din care său născut, uitând de reprezentanţii adevăraţi ai spiritului românesc.
Confruntările şi lupta acestora iau uneori forme absolut paradoxale, prin vulgarităţi, spre excludere a valorilor, din viaţa politică, din viaţa publică, fără elegantă, fără proteste, angajând obrăznicii şi bizarerii comportamentale ciudate şi groteşti. Arta, cultura, esenţa şi forma artei taxând-o imediat inspiraţi de insolenţă absurdă a rudimentarului, a snobismului ocult, frică de idealul social. Atunci descumpăniţi, surprinzător ne lovim de-o inconştientă colectivă, de frică de urmări, de grotescul răzbunării. Atenţie! Iată mai trăim, descoperim şi astăzi în mediul nostru politic, atitudini, apucături şi comportamente specifice evului mediu?!
Prin dinamica şi frumuseţea energiei personale generoase şi generatoare de viaţa culturală şi spirituală, am încercat să deschid perspective şi speranţe înălţătoare folosindu-mă şi de eşichierul politic. Aveam speranţe în împliniri mari susţinut partinic! Mari decepţii! Dacă prima încercare de conştiinţă altfel, ca membru al unui partid emblematic pentru fiinţa noastră naţională, mai ales ardeleneasca – PNR –care a luat fiinţă în anul 1864 la Sibiu şi în Timişoara, şi mai apoi – PNT-CD, partid de centru – stânga, am parcurs un drum lung de aproape 20 de ani, conştient că trăim într-o lume dezechilibrată şi mistuitoare, aici finalităţile au fost imposibile cu tot statutul istoric şi de creştin – democrat.
A urmat în ultimii 7-8 ani (şi gata), experienţa tristă într-un partid social-democrat (PSD), de alte dimensiuni cu pretenţii boiereşti. Partid complet rupt de lumea şi realitatea profundă, adâncă a săracilor, a necăjiţilor dar cică îi reprezintă! Cât cinism!? Ne mai vorbind de cele sfinte, de semenii „aleşi”, lumea greu-manipulabilă?! Aici promisiunile şi intervenţiile calculate, dar şi spontane într-o lume sărmană şi plină de dezabilităţi sociale şi umane pentru o zi, sunt la mare preţ: curge miere şi unt, zahăr şi ulei, orez şi orz (ovăz?), bere şi mititei, etc., şi am salvat viaţa satului şi România!… Prăpădiţii, ţiganii, umiliţii şi boschetarii sunt fericiţi pentru o zi!!? A doua zi, când se vor trezi din beţie, vor VOTA! Dânşii şi-au făcut datoria faţă de neam şi ţara, deschizând perspective luminoase pentru viitorul umanist-socialist al romanilor! Vor hotărî ceea ce este cel mai bine pentru noi! Un context politic şi realităţi umilitoare unde deziluziile au fost devastatoare (mă întrebam adesea, spre folosul lor de altfel – oare ciracii din, fruntea oastei… nu-mi citesc gândurile?), nu datorită oamenilor (membrilor acestui partid după deformare în reformare, oameni frumoşi în general, dar uşor-manipulabili prin structura lor socio-culturală tradiţională), mulţi devotaţi ideologiei (?!) ceea ce nu este de reproşat, (doar dacă ne gândim la procentul prea mare – se trage un semn de alarmă!?), gândindu-ne la Purgatoriul din care se extrag, ci datorită mişcărilor tectonice din vârful piramidei, şi de aici şi de mai sus; lipsa de respect, minciună, fraudă, răutatea umană şi reacredinţă, rudimentarism cultural, incompetenţă şi suspiciune, şiretenie. Mai grav, din punct de vedere spiritual, incapacitatea de-a fi apropiaţi valorilor, a creaţiilor, a moştenirilor culturale, a creatorilor şi a marilor sacrificii materiale şi financiare pe care le fac aceştia, a condiţiilor precare de lucru (creaţie artistică), dacă nu abandonează domeniul şi se apucă de o altă îndeletnicire (ex. fochist), pentru a câştiga un ban pentru familie şi materialele de lucru. Întâlnim, la aşa-zişii politicieni de astăzi, lipsa capacităţii de ataşament şi înţelegere faţă de necesităţile materiale şi financiare, (care au complexitatea lor), a oamenilor de creaţie, faţă de sistemele de organizare şi prolificitate civică şi culturală, a tuturor factorilor, nu numai politici, ci şi a acelora instituţional – administrative; partide, primarii, prefectura, consilii locale sau judeţene, s.a. Am întâlnit un sistem discreţionar şi obtuz nu numai aici. Parcă cele 2-3 partide mai răsărite sunt bătute-n cap de Dumnezeu. Structuri organizatorice subţiri, indivizi (consilieri), slab pregătiţi politic dar şi spiritual, iar unii (majoritatea) şi profesional. De unde atunci aşteptări majore prin proiecte înalte, superioare şi speciale cu astfel de subiecţi neajutoraţi?! Nu ei sunt vinovaţi! Vinovaţi sunt cei care îi împing spre înaintare, spre infern, cu mare interes şi ştiinţă, urmărindu-şi scopurile murdare, nu interesul maselor, a poporului! Aceştia din urmă sunt lăsaţi apoi în voia sorţii! Această strategie, serioasă şi atitudine libidinoasă, de ridicare din mocirla trecutului a SFÂNT-POPORULUI ROMÂN încă ţine! Că de lumea mai tresărită nu ne pasă, pentru că ei când se vor trezi din buimăceală s-o ia razna spre graniţe salvatoare. Se vor duce în pribegie şi umilinţe! Bieţii de ei! Dar cu copiii noştri, cu bătrânii noştri, cu lumea bună, lumea culturală, lumea spirituală, cu creatorii în majoritatea lor NOBILI şi aristocraţi, săraci, dar NU cu duhul, ce aveţi? Oare nu au suferit destul, zi de zi, în ultimii 60-70 de ani? Trăiesc suferinţe şi pribegii, şi asta pentru a ne aduce un zâmbet pe faţă, o floare, o rază de lumină şi speranţa că într-o bună zi totul va fi mai bine, mai frumos, mai nobil şi mai ONORANT pentru condiţia umană şi existenţa cetăţeanul român?!
Calomniile abile şi impostura, aproape şi-au intrat în drepturi în ultimii 26 de ani, ceea ce nu ne poate lăsa indiferenţi. Suntem angajaţi de acum, motivaţi cu argumente, într-o lungă luptă şi complicatul calvar al drumului pentru emancipare şi drepturi culturale şi spirituale, pentru creaţie, pentru că ne face cinste, rupându-ne dintr-un sistem opresiv, brutal şi indiferent.
Dorim să ridicăm un „monumental” soclu al DEMNITĂŢII umane, al ONOAREI NAŢIONALE, apărând drepturile spirituale şi materiale a creatorilor, având încă prejudecata fundamentală a creaţiilor valoroase, de calitate din toate domeniile de creaţie: arte plastice – sculptură, pictura, grafică, muzică, literatură, teatru şi tradiţii, în urbea noastră de pe Crişul Repede, pentru că ele sunt cu certitudine GARANTUL pentru înnobilarea şi emanciparea acestui oraş, care trebuie să renască din cenuşa mediocrităţii”.
Prof.univ. Dr. Cornel T. DURGHEU
Sculptor, preşedintele Fundaţiei Culturale „Cetatea Durgheu”
mai 2016