În 13 decembrie 1932, Consiliul Superior de apărare a Țării[1], s-a întrunit în prezența Regelui Carol al II-lea, pentru a discuta „situația materială a armatei; organizarea defensivă a țării; instrucția; starea morală; bugetul; industria de război; infrastructura; pregătirea populației”. Întrunirea s-a făcut, după cum spunea Regele „dintr-o necesitate imperioasă” pentru ca guvernul să ia la cunoștință de situația reală în care se afla țara, și să redimensioneze administrația pentru a asigura cu prioritate fondurile necesare pentru apărare.
Atenționând participanții asupra caracterului „strict secret”, Carol al II-lea a fost informat că din planurile de înzestrare aprobate în 1929, 1930 s-a realizat foarte puțin, din lipsă de fonduri, pe de o parte, și din cauza faptului că fabricile din străinătate nu au onorat comenzile de circa 10 miliarde pentru „puști mitraliere și tunuri”, pentru întârzierile de plată. Șeful M.St.M. atenționa că la război „nu pot fi făcute improvizații”. Chestiunea apărării era pusă în legătură cu faptul că, la nivel european, Conferința de dezarmare nu luase hotărâri privitoare la dezarmare și reducerea armamentelor.
În atare împrejurare, M.St.M. a restructurat planul funcție de urgențele de dotare cu materiale, a căror valoare minimă se ridica la circa 25 miliarde lei. Neluarea măsurilor ar putea duce la „consecințe incalculabile asupra apărării”, susținea șeful M.St.M. Intervenind politic în discuție, ministrul afacerilor străine, credea că „fprtificațiile trebuie făcute în prima urgență pe frontul de Est. De altfel mareșalul Foch mi-a spus adesea că este necesar să ne fortificăm mai ântâi pe frontiera de Est, care este mai amenințată, descoperită și unde nu putem conta pe sprijin. Pe frontul de Vest avem mai multă siguranță. Mica Înțelegere este singura pe care am putea conta”.
Generalul Samsonovici, ministrul apărării, âl aproba, susținând că și lui generalul Weygand i-a vorbit în același sens. Inspectorul de armată generalul Gorski, bazându-se pe studii făcute în anii 1921-1922 scoteau în evidență acea prioritate. În intervenția sa ministrul finanțelor ridica problema posibilității cheltuirii banilor solicitați, deși recunoștea faptul că pentru plățile eșalonate nu se găseau suficienți bani, nici pentru extern și nici pentru intern.
Ministrul de externe insista asupra faptului că Franța în Conferința de la Geneva cerea reducerea bugetelor pentru armată, dar și faptul că Iugoslavia, Polonia și Cehoslovacia își dotase armatele cu mijloace moderne din cele necesare. Insistă ca finanțele să asigure necesarul deoarece la Geneva au șansă să fie admise. Și subliniază nevoia de a produce în țară, mai ieftin, cât mai era posibil, iar ca sugestii folosirea rezervelor de sare, lemn și petrol care asigurau exportul acoperitor pentru plata armamentului necesar, inclusiv pentru avioane. Cu modificarea unor clauze contractuale de la Skoda, Schnaider și Brün, inclusiv a fabricării în țară sub licență.
Primul ministru, după aceste luări de poziții avea să aibă următoarea intervenție: (facsimil alăturat)
~ va urma~
[1] A.M.R., fond 5460, dos. 11, p. 1-12, 12v