Pionierii aviației române

Astăzi, 17 august 2021 se împlinesc 149 de ani de la nașterea inginerului, inventatorului român și pionier al aviației mondiale, Traian Vuia. La 18 martie 1906 Traian Vuia a realizat primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul. Experiența cu aripele montate, faza a 2-a a programului, a avut loc în 18 martie 1906 la Montesson, fiind prezenți domnul Hockenjos, mecanicul și doi prieteni din Paris. Mașina a părăsit pământul. Raportul acestei experiențe a fost publicat în „L’Aérophile” din aprilie 1906:

După câteva modificări aduse aeroplanului propriu zis, l-am montat pe mașină și am încercat să mă lansez la 18 martie. Am ales ca drum pe acela care merge de la Montesson la Sena. M’am pus la drum de mai multe ori; am remarcat de fiecare dată că arcurile pe care sunt montate roţile față directoare se destindeau imediat ce viteza devenea mai mare și eu nu mai simţeam inegalităţile solului în pofida relei stări a drumului. Dar elicea se încetinea foarte des și chiar se oprea, deoarece arborele cu came care comanda supapele motorului se deplasa frecvent la punctul mort, de fiecare dată când slăbeam levierul care îl comanda și îl fixa.

La o ultimă încercare, cu un vânt lateral, am mărit admisia vaporilor și maşina s-a ridicat dintr-o dată la o înălţime între 0,60 m și 1 m. Dar imediat ce aparatul a părăsit solul, elicea s-a încetinit și maşina împinsă de vânt lateral, după câteva balansări, s-a aşezat pe câmp aşa de lin încât eu nu am putut simţi nici cel mai mic şoc și nici să ştiu în care moment am atins solul. Acolo maşina a fost răsturnată de vânt; elicea și trei ţevi din planurile sustentatoare au fost deteriorate. Distanţa parcursă în aer este de aproximativ 12 m. Am putut constata că arborele cu came era, de fapt, la punctul mort și că aceasta era cea care a provocat încetinirea elicii și în final oprirea sa completă.

Nu aşi putea indica viteza din momentul în care maşina a părăsit solul, însă eu estimez că ea nu a fost cu mult superioară la 50 kilometri pe oră. Puterea livrată nu era decât o treime din cea de care puteam dispune”. [Vuia, L’Aérophile, aprilie 1906 ].

În revista La Nature (11 august 1906) Lucien Fournier într-un lung articol despre aeroplanul Vuia scria:  „Diferite experiențe au fost efectuate și acestea au dat rezultate foarte încurajatoare. La 18 martie, Dl Vuia a putut ridica aparatul său între 60 centimetri și 1 metru, după ce a luat elanul dorit pe sol, la o distanţă de 12 metri față de punctul din care s-a ridicat, elicea încetinindu-se ca urmare a punerii la punctul mort a arborelui cu came al motorului – care reglează distribuţia și detenta.

Rezultatele obţinute până în prezent sunt deosebit de încurajatoare. Mașina s-a ridicat prin propriile sale mijloace: forţa motrice este deci suficientă deasemenea și eficienţa planurilor sale sustentatoare. În momentul în care ea a părăsit solul puterea motorului nu era decât de aproximativ o treime din puterea sa normală”.

Comentând încercările aparatului Vuia din martie 1906, redacţia revistei L’Aérophile scria, mai târziu: „În momentul în care experiențe de acelaşi gen sunt în curs de executare sau de pregătire, este riguros just să reamintim că d. Vuia este primul, la noi, care a încercat de adevăratelea, cu un aparat suficient de mare pentru a ridica greutatea unui om, lansarea directă a unui aeroplan, montat pe un cărucior purtător și propulsat de o elice aeriană”. [L’Aérophile, septembrie 1906 ].

Vuia avea însă probleme cu alegerea locului unde să efectuetze încercările sale de zbor, pentru a nu mai depinde de direcţia vântului: ….”Dându-mi samă, că pentru ca să pot experimenta în condiţiile cele mai bune, trăbue ca experienţele să se poată face pe un teren, unde maşina să-și poată lua zborul în toate direcţiile, și anume cu vântul în față. Am aflat, că terenul de manevre din Issy-les-Moulineaux este cel mai potrivit, dar aici nu am putut obţine autorizaţia de a proceda la experiențe, decât Dumineca dimineaţa. Experienţele nu au fost reluate decât în iunie, după repararea mașinii și reconstruirea elicii.”  [Vuia, 1954 ].

6 mai 1906. Reparaţia terminată la 6 mai, maşina garată la proprietatea doctorului Cousin. O scurtă experienţă pe drumul de la Montmagny la Epinay. Vânt slab lateral. Când aparatul a atins o viteză mai mare unul din suporţii inferiori ai hobanelor s-a îndoit, iar aripa stângă s-a ridicat vertical. Vuia evită răsturnarea aparatului, cadrul nu suferă nimic, dar aripa stângă e aproape complet stricată. [Vuia, L’Aérophile, septembrie 1906 ].

24 iunie 1906. Câmpul de manevre de la Issy-les-Moulineaux. Aici Vuia poate lansa aparatul cu vântul din faţă. La 6o incidenţă aparatul avansează greu, iar la 8° avansul e mai uşor, urmele roţilor dispar pe anumite porţiuni. [Vuia, L’Aérophile, septembrie 1906 ].

1 iulie 1906. Issy-les-Moulineaux. Încearcă dispunerea unui unghi de incidenţă de 10°, dar construcţia sistemului de hobanaj nu-i permite. Modifică doar forma geometrică a suprafeţei sustentatoare. Pe un timp aproape calm reuşeşte un salt mare, ridicându-se la 25 cm de sol, cu o presiune în cazan de 65 kg/cm². Pentru a putea ridica presiunea şi deci puterea motorului, apare necesitatea adaptării unei pompe de alimentare pentru refularea bioxidului de carbon lichefiat în cazan cu presiune mai mare. [Vuia, L’Aérophile, septembrie 1906 ].

12 august 1906. Issy-les-Moulineaux. Încearcă aparatul cu noul cazan având o suprafaţă de încălzire mărită. Cu acesta, elicea aparatului ajunge la 930 rot./min şi la o tracţiune la punct fix de 130 kg – livrată timp de 3 minute cu 10 kg. de bioxid de carbon lichefiat. Cazanul funcţionează destul de defectuos, dar aparatul se ridică de două ori la 60 cm, revenind însă pe sol după 8-10 m. [Vuia, L’Aérophile, septembrie 1906 ].

19 august 1906. Issy-les-Moulineaux. Cu arzătoare şi tiraj îmbunătăţit la generator, aparatul părăseşte solul şi urcă la cca. 2,50 m şi parcurge la această înălţime cca. 24 m dar la un moment dat cu botul ridicat, rămâne o clipă aproape imobil, apoi urmează un picaj brusc terminat cu o izbitură violentă. Elicea s-a stricat total, dar suprafaţa de sustentaţie nu a suferit, o roată s-a stricat. Vuia se convinge de această dată de necesitatea unei cârme orizontale. [Vuia, L’Aérophile, septembrie 1906 ].

7 octombrie 1906. Issy-les-Moulineaux. Aparatului, cu o suprafaţă a aripei de 20 m² şi mai puţin concavă, cu incidenţa reglabilă doar la sol, i s-a adougat o coadă spate orientabilă (un profundor) de 3 m² (devine astfel VUIA 1-bis). Sunt prezenţi dl. Archdeacon, preşedintele comisiei sportive a Aeroclubului Franţei, şi dl. Surcouf, secretarul comisiei sportive. Teren umed, greu de parcurs. Din trei încercări, la una aparatul se ridică la 15 cm de sol, pe o distanţă de cca. 4 m. [Nicolleau, L’Aérophile, octombrie 1906 ].

14 octombrie 1906. Issy-les-Moulineaux. Asistă dl. Archdeacon şi d. Surcouf precum şi numeroşi martori printre cari şi Santos-Dumont. Dimineaţa, vânt puternic, cu rafale. Părăseşte de două ori solul, dar pe o durată maximă de 3/5 secunde. O ţeavă a cazanului se sparge şi se repară. După amiază, încă două încercări, dar arzătoarele funcţionează prost şi aparatul nu se ridică. [Nicolleau, L’Aérophile, octombrie 1906].

11 ianuarie 1907. La Bagatelle, rulează pe câteva sute metri, dar aparatul nu se va ridica, motorul funcţionând prost. [L’Aérophile, februarie 1907 ].

26 ianuarie 1907. La Bagatelle, efectuează 3 încercări pe o mică pantă de 12 m, aflată pe marginea drumului de la Suresnes la Bagatelle. La prima încercare doar mici salturi, la a doua se ridică la cca. 1 m, aterizând fără probleme. La a treia încercare se ridică mai sus. Fiindu-i frică de un accident opreşte motorul prea devreme, iar şocul de la aterizare îi strâmbă osia faţă şi o roată.

Înlăturase greutatea suplimentară de 22 kg, adăugată după experienţele din august, dusese generatorul mai înapoi, deoarece suflul elicii îi stingea flăcările arzătoarelor şi adăugase un plan orizontal fix de 2 m² (suprafaţa de racord dintre bordul de fugă al aripei şi bordul de atac al profundorului, care era dispus în continuarea acesteia). [Vuia, L’Aérophile, februarie 1907 ]. Această variantă a aparatului, care nu a fost semnalată explicit în bibliografia Vuia, noi am evidenţiat-o, în anul 1993, caracterizând-o prin denumirea de VUIA 1-ter.

2 martie 1907. La Bagatelle, de faţă cu mulţi privilegiaţi între care căpitanul Ferber, Hermite şi alţii, inclusiv prieteni ai lui Vuia. În prima încercare aparatul se ridică uşor de la sol cu toate cele 4 roţi. La o a doua încercare se ridică la 1-1,50 m pe o distanţă de cca. 4 m. [L’Aérophile, martie 1907 ].

9 martie 1907. Bagatelle. Proasta funcţionare a motorului, după speranţele din 2 martie, nu aduce nici un succes. [L’Aérophile, aprilie 1907 ].

22 martie 1907. Bagatelle. Patru noi încercări, dar cu rezultate minimale, doar două din roţi (faţă) se ridică uşor o singură dată. [L’Aérophile, aprilie 1907 ].

27 martie 1907. Bagatelle. Reuşeşte din nou două ridicări la cca. 1 m de sol, pe o lungime de 3 – 4 m. Se remarcă faptul că atunci când motorul său cu acid carbonic funcţionează bine, aparatul reuşeşte să se desprindă de sol. [L’Aérophile, aprilie 1907 ].

30 martie 1907. Din nou, la Bagatelle, un salt de 4 – 5 m lungime. Este ultima experimentare în care Vuia mai încearcă aparatul său cu motorul cu vapori de anhidridă carbonică, motor care se dovedeşte capricios şi nefiabil. [L’Aérophile, aprilie 1907 ]

2–3 iunie 1907. Bagatelle. Experimentările preliminare ale noului aparat VUIA 2, echipat cu motorul Antoinette de 24 CP. Rulări pe sol pentru verificarea rezistenţei pieselor şi organelor aparatului. Nu apar probleme. Viteza maximă atinsă este de 30 km/h. Elicea se roteşte cu 1000 rot./min, dar apare evident că randamentul ei este insuficient. [L. Lagrange, L’Aérophile, iunie 1907 ]. În acelaşi articol, L. Lagrange, menţionează:  „Aeroplanul Vuia n°1, este important să nu îl uităm, a fost experimentat în public înaintea tuturor aparatelor actuale, încă de la începutul lui februarie 1906”.

21 iunie 1907. Bagatelle. După un elan de cca. 100 m, părăseşte solul şi se ridică la cca. 1,5 m. Fiindu-i frică de un accident, Vuia taie brusc aprinderea motorului şi aterizează fără avarii serioase (un suport de arc roată îndoit). Va schimba şi elicea cu una nouă. [A. Cléry, L’Aérophile, iulie 1907 ].

5 iulie 1907. Bagatelle. În prima încercare mici salturi succesive. Cu un avans la aprindere mărit, în a doua încercare, se ridică la 5 m înălţime parcurgând o distanţă de 20 m. Aparatul se îndreaptă brusc spre sol, în cădere elicea este avariată, iar Vuia suferă contuzii uşoare. Concluzia este că desprinderea se obţine uşor şi la dorinţă. Doar stabilitatea longitudinală lasă încă de dorit – posibil de ameliorat printr-un ampenaj stabilizator amplasat mai în spate. [A. Cléry, L’Aérophile, iulie 1907 ].

Ianuarie 1908. O scrisoare a lui Vuia, trimisă redacţiei și publicată în numărul din ianuarie al revistei L’Aérophile , anunţă intenţia de a aduce aparatului său o serie de modificări importante privind forma și dimensiunile suprafeţelor sustentatoare, precum și pentru coborârea notabilă a centrului de greutate a ansamblului: “Suprafaţa sustentatrice a fost mărită în sens longitudinal, și măsoară, în acest sens, 2 m. 40. O nouă cârmă de profunzime, de aceiaşi formă ca și aripile și de 4 m² suprafaţă a fost adougată în spate. Suprafaţa totală a mașinii a fost astfel adusă la 20 m². Cârma de profunzime se află mult mai în spate decât altădată, manevrarea sa a fost făcută mult mai uşoară și se operează prin intermediul unei pârghii pe sector dinţat.

În veci să fii slăvit, erou al aripilor românești!