Eminescu și Cavalerii de Clio

Omagiu orădean

Prof. univ. Dr. Mircea POPA

Fiecare dintre noi avem o patrie și un loc al nașterii care ne fixează locul într-o comunitate și într-o succesiune de generații din care facem parte. Cel mai bine a definit acest loc poetul Nichita Stănescu atunci când a spus că Patria lui este Limba Română.

Și noi toți care vorbim limba română aparținem acestei Patrii înnobilate de scrisul lui Eminescu, Arghezi. Barbu,Goga, Bacovia, Nichita și toti suntem datori să ne aducem mica noastră contribuție la cinstirea locului, limbii , istoriei și culturii naționale,

Iar ceea ce face dl. col. Moșincat cu această Bibliotecă a cavalerilor este un act de credință și slujire devotată a intereselor naționale, aducând pe toți fiii Bihorului, risipiți prin toate plaiurile și văile țării, sub același stindard de muncă și solidaritate comună, spre a ne cunoaște mai bine lumea din care venim și încotro ne îndreptăm.

Fără sentimentul apartenenței la pământul strămoșesc și la istoria noastră zbuciumată, n-am fi decât simple frunze bătute de vânt. De aceea e nevoie să rămânem în frunzișul mereu tânăr și viguros al copacului tradiției naționale, deoarece numai acolo putem rodi, putem înverzi și înflori, într-o comunitate și solidaritate de gânduri, idei, și perspective comune.

Fie ca Ziua Culturii Naționale să ne aducă din nou, umăr lângă umăr, într-o construcție comună, trainică și durabilă!

Acest articol a fost publicat în Articole, Autori și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.